FC BARCELONA ȘI FILMUL ”FLIGHT”

FC BARCELONA ȘI FILMUL ”FLIGHT”

 

Acum două zile am văzut un film. ”Flight” se numește, cu Denzel Washington. Mi l-a recomandat toată lumea după ce am scris un articol pe acest blog despre acel incident cu pilotul Tarom prin băut înainte să plece de la Londra la București. Un articol pe care mulți l-au înțeles prost, în special cei implicați în activitatea Tarom. De unde se dorise o simplă opinie despre trăirile unuia unuia care are o frică teribilă de zborul cu avionul (adică eu) s-a transformat, după unii, într-un atac la dresa piloților, stewardeselor și în general a industriei aviatice. În fine, nu mai contează, cine a vrut să priceapă a priceput.

Deci am văzut ”Flight”. Nu mi-a trecut frica de avion, dimpotrivă. Dar aseară, în timp ce mă întorceam de la DigiSport, m-am gîndit că există o legătură între avionul pilotat în film de Denzel Washington și FC Barcelona. O să ziceți că-s dus cu capul! Posibil, mi s-a mai zis. Dar așteptați să vedeți care e logica mea!

Pentru cine n-a văzut filmul, pe scurt, e vorba despre un pilot cu o gravă problemă. Drogurile și alcoolul. Se urcă drogat la manșă, trece printr-o furtună cu turbulențe maxime, apoi bea 3 sticluțe de vodcă și adoarme. După ce lăsase manșa secundului său. La un moment dat, aparatul se defectează și intra într-o prăbușire necontrolată. Comandantul se trezește brusc, preia controlul, încearcă să redreseze, nu poate, apoi realizează o mișcare uluitoare. Pune avionul cu burta în sus și astfel îl stabilizează, apoi planează și-l aterizează forțat pe un cîmp. Mor 6 oameni din 108, în condițiile în care prăbușirea inițială ar fi dus la moartea tuturor. Inclusiv, sau mai ales, dacă avionul era pilotat de secund. Acea manevră genială, a unui pilot genial dar măcinat de probleme, a dus la salvarea majorității oamenilor.

Care-i legătura cu FC Barcelona pesemne că vă întrebați? Ei bine, FC Barcelona e fix ca avionul respectiv. Comandantul său are mari probleme. De sănătate din păcate, independente de voința lui. E nevoit să cedeze comanda secundului său. Aparatul numit FC Barcelona merge liniștit, mai degrabă pe pilotul automat programat de Pep Guardiola. Apar ceva turbulențe, meciul cu Sociedad, cel cu Valencia, survolate fără a fi necesară intervenția celui care deținea controlul. A secundului, cum ar veni. Apoi, brusc și neanticipat de nimeni, ca și-n film, apare defecțiunea. În meciul cu Milan. Piesele nu mai funcționează la capacitate maximă, nu mai sînt la fel de unse, legăturile se șubrezesc. Iar piesa cea mai importantă, Messi, e gripată de-a dreptul.

Acum apar diferențele față de film. Secundul, rămas ”in charge”, acționează conform procedurilor. Face schimbările după convorbiri telefonice inter-continentale, dar nu schimbă mai nimic în esență. Iar aparatul continuă să se deterioreze. Meciul cu Real Madrid înseamnă un pas înainte, sau în jos, spre prăbușire. E nevoie de intervenția pilotului, a principalului, e nevoie de o idee, de o ieșire genială din situație de criză, așa cum i-a reușit lui Denzel în film. E nevoie să-și asume cineva răspunderea, iar asta nu poate să facă decît comandantul, cel care are toate datele și poate decide. Dar pentru asta e nevoie să fie în avion.

 Revenind la actualitate. FC Barcelona s-a comportat exemplar față de Tito Vilanova. Puține cluburi cred că ar fi procedat la fel. Poate și din convingerea că lucrurile merg bine, pe pilot automat cum ar veni, că automatismele și autogestiunea vor funcționa. Poate și din convingerea că secundul, Jordi Roura, ajutat acum de ”însoțitorii de bord” Puyol, Xavi, Iniesta, Messi o vor scoate la capăt. Iată că nu-i așa simplu. A trebuit ca Barcelona să întîlnească un antrenor italian remarcabil, Allegri, și un Antrenor (da, cu A mare) excepțional, Mourinho, pentru ca lucrurile să se complice. Și echipa să intre într-o stare de depresie ce nu a mai fost simțită de vreo 5 ani.

Omenește vorbind, e extrem de delicat subiectul. Nu poți să lovești un om în suferință luîndu-i poate al treilea cel mai de preț lucru din viața sa, după sănătate și familie. Expresia e un pic nefericită gramatical, știu, dar se potrivește. Sportiv vorbind, Barcelona are nevoie de cineva care să ia decizii, nu să aștepte să sune telefonul, care să aibă personalitate, care să-i poată privi în ochi pe Allegri și Mourinho, care să aibă autoritate asupra jucătorilor, care să-l poată schimba pe Puyol atunci cînd e rănit, ca la Milano, sau care să poată să-i explice lui Pique că niciodată de acum înainte să nu mai facă alunecare decisivă în careu în fața unui jucător atît de abil și rapid ca Ronaldo.

E foarte posibil însă ca sănătatea unui om să conteze mai mult decît un trofeu. Sau ca două trofee. Nu știu însă în ce măsură lucrurile vor reveni la normal după întoarcerea lui Tito Vilanova. Aparatul a suferit daune cam mari în această perioadă și e nevoie de multă pricepere și de ceva piese noi ca să poată fi redresat.

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă