OPORTUNITATEA DINTR-UN ”CLASICO” INOPORTUN

OPORTUNITATEA DINTR-UN ”CLASICO” INOPORTUN

Confruntările dintre Real Madrid și FC Barcelona au devenit, cel puțin în acest secol, repere extrem de importante pentru orice iubitor al fotbalului. În fiecare vară este așteptată cu sufletul la gură ziua tragerii la sorți a etapelor pentru a se afla când vor fi cele două episoade din ”El Clasico”, iar posibilitatea ca rivalele să se mai afle față în față în diverse alte competiții conexe Primerei Division devine un bonus extrem de apetisant. Pentru cei în cauză, pentru Barcelona și Real Madrid așadar, duelul face parte din categoria partidelor ce nu trebuie sub nicio formă pierdute, ce trebuie pregătite la detaliu, ce pot salva sau ruina un sezon. Citeste mai mult …

SIMEONE MERGE MAI DEPARTE

SIMEONE MERGE MAI DEPARTE

Inițial, titlul era ”Atletico merge mai departe”, dar a înlocui subiectul nu aduce o mare diferență. Fiindcă, așa cum am mai spus de foarte multe ori, acest Atletico înseamnă aproape în totalitate Diego Simeone. E creația lui, e filozofia lui în joc, deci sînt rezultatele lui. Ale lui și ale acestor fani de pe ”Vicente Calderon”, care trăiesc fiecare partidă la cote maxime, ca pe o finală. Stă în ADN-ul lui Simeone să nu obțină nimic simplu. Nici pe teren, pe vremea cînd era jucător, n-a făcut-o, nici acum, ca antrenor n-o face. O singură întrebare îmi persistă în minte: ce se va întîmpla cu această echipă atunci cînd Cholo va decide să plece? Sînt convins, nimeni de la Atletico nu-l va invita s-o facă, el va decide cînd va simți că a venit timpul. Acela va fi adevăratul moment de cotitură pe ”Calderon”. Citeste mai mult …

SIMEONE IESE LA ATAC

SIMEONE IESE LA ATAC

Criticat deseori pentru stilul său de fotbal, Diego Simeone nu are astăzi altă variantă decît să iasă la atac în fața lui PSV Eindhoven. Remiza albă din tur presupune că Atletico trebuie să marcheze pentru a se califica mai departe, excluzînd evident varianta puțin dorită a penaltyurilor de departajare. În fața unui adversar cu limite evidente în apărare, dar suficient de imprevizibil cînd vine vorba de atac, Simeone răspunde cu argumentul Griezmann, dar și cu cele 9 goluri marcate în ultimele 3 partide. În celălalt meci al zilei din Champions League, Manchester City caută să oficializeze, după 3-1 în turul de la Kiev, calificarea în premieră în ”sferturi”. Nu sînt singurele partide din afișul zilei de azi, căci în Turcia e programată restanța dintre Trabzonspor și Beșiktaș, în vreme ce fotbalul englez oferă varianta ligii secunde, Championship, întotdeauna spectaculoasă și atractivă. Toate detaliile, mai jos. Citeste mai mult …

IMPERIUL CONTRAATACĂ. IMPERIUL CHINEZ

IMPERIUL CONTRAATACĂ. IMPERIUL CHINEZ

Știrea plecării lui Jackson Martinez de la Atletico Madrid în China a venit marți seară, exact cînd terminam emisiunea Fotbal European dedicată Primerei Division. Și unde tocmai dezbătusem situația atacantului columbian, despre care îmi exprimasem senzația că nu prea contează în planurile lui Diego Simeone. Confirmarea a venit cu acest transfer, căci, dincolo de suma foarte mare încasată, 45 de milioane de euro, nu cred că se face ceva la Atletico peste capul lui Cholo. Care, pesemne, s-a arătat decis să meargă pînă la final doar cu Fernando Torres ca vîrf autentic de atac, iar în vară probabil să investească această sumă în readucerea lui Diego Costa. Citeste mai mult …

DE BINE DESPRE SIMEONE ȘI ATLETICO

DE BINE DESPRE SIMEONE ȘI ATLETICO

Gabi Balint spunea la ”Fotbal European”, înainte de Barcelona-Atletico de sîmbătă, că nu empatizează deloc cu stilul lui Diego Simeone. Defensiv, agresiv și destul de puțin estetic. Nu-i singurul. După meciul de pe ”Camp Nou” am citit o sumedenie de opinii despre felul în care s-a comportat Atletico la partidă, despre agresivitatea jucătorilor lui Cholo. În general ideea de bază era că fotbalul a învins și că nu-l poți păcăli la infinit la modul acesta cinic. Citeste mai mult …

BARCELONA-ATLETICO: ȘANSĂ MARE PENTRU CATALANI

BARCELONA-ATLETICO: ȘANSĂ MARE PENTRU CATALANI

Duelul de azi de pe ”Camp Nou” poate reprezenta un moment extrem de important în acest sezon. La egalitate de puncte în fruntea clasamentului cu Atletico, Barcelona s-ar distanța, în cazul unei victorii, la 3 puncte de madrileni, în condițiile în care campioana Spaniei și a Europei are și un meci mai puțin disputat, o deplasare la Gijon, care, în mod normal, ar trebui cîștigată. În plus, o victorie ar permite Barcelonei să păstreze avansul de 4 puncte față de Real Madrid, care joacă mîine seară, acasă, cu Espanol.  Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă