DEBUTUL LUI KLOPP ȘI ÎNTREBĂRILE DIN LIVERPOOL

DEBUTUL LUI KLOPP ȘI ÎNTREBĂRILE DIN LIVERPOOL

După două zile intense de Champions League, Europa League își strigă drepturile astăzi. Și o face cu meciuri interesante, unde surprizele pot apărea oricînd. Ce părere aveți, de exemplu, de debutul lui Jurgen Klopp în competițiile continentale pe banca lui Liverpool? Care mai e și primul meci al său pe ”Anfield” ca antrenor al ”cormoranilor”. Cum va aborda el partida cu Rubin Kazan, ținînd cont că Liverpool nu stă foarte bine în Europa League? Dar despre deplasarea celor de la Napoli în Danemarca, prilej pentru Chiricheș de a prinde primul ”11”? Sau despre confruntările dintre Fener și Ajax, Partizan și Bilbao ori Anderlecht și Tottenham? Citeste mai mult …

ANCELOTTI ȘI MEMORIA ÎN FOTBAL

ANCELOTTI ȘI MEMORIA ÎN FOTBAL

La vîrsta pe care o are, la anii petrecuți în fotbal, la trofeele pe care le-a cîștigat, Carlo Ancelotti ar trebui să știe că în acest sport memoria nu prea contează. Trecutul e important pînă la un punct, prezentul e pe primul plan și, mai ales, perspectivele pentru viitor. Trecutul nu ține un antrenor în funcție, numărul titlurilor cucerite și importanța lor nu garantează absolut nimic. E o obișnuință în fotbal, nu doar în al nostru, în general. E o lege nescrisă, o axiomă ce nu necesită demonstrație pentru că nu e nimic de domonstrat aici. Pur și simplu așa ne-am învățat, să spunem că atunci cînd o echipă cîștigă și merge bine,meritele sînt ale jucătorilor, care, nu-i așa, sînt de mare valoare și nu poate fi altfel. Atunci cînd lucrurile merg prost însă, de vină e clar antrenorul. Pentru că, nu-i așa, chiar dacă jucătorii sînt de mare valoare, el nu a știut să-i gestioneze, să-i așeze în teren. Iar dacă jucătorii nu sînt de mare valoare, tot antrenorul e de vină atunci cînd nu-s rezultate, pentru că nu s-a făcut înțeles în fața conducerii, nu a știut să ceară, n-a avut suficientă personalitate.

Am mai spus-o, Mircea Lucescu avea o vorbă, pe care am descoperit-o într-un interviu pe care l-a dat cu cîțiva ani înainte de 1989, pe cînd era antrenor al echipei naționale. ”Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”. Nu știu dacă e neapărat a lui ori dacă o citise și el pe undeva, dar mi se pare extrem de adevărată. Nu știu nici dacă Ancelotti știe această teorie, poate că nu în forma asta, dar bănuiesc că aplicabilitatea ei o stăpînește.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Real Madrid a pierdut la Bilbao sîmbătă un meci de campionat, iar cîteva ore mai tîrziu a pierdut și prima poziție în clasamentul Primerei Division. Nu e asta e neapărat problema, căci se întîmplă să mai și pierzi, nu prea există echipa perfectă. Problema e că Real Madrid nu pare capabilă să iasă dintr-o spirală a jocului modest de ceva vreme. Mai exact de la începutul anului. Mașina de fotbal din septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie pare azi un motor gripat, căruia i se administrează un  combustibil de proastă calitate. Fotbalul spectacol din toamna și iarna anului trecut a fost înlocuit cu unul anost, chiar și atunci cînd victoria e obținută. Ceva se întîmplă la Real Madrid, asta e clar, iar Carlo Ancelotti e cel care trebuie să găsească soluția într-un timp foarte scurt, asta dacă nu vrea să trăiască pe piealea sa axiomele de mai sus.

Ceva se întîmplă la Real Madrid, asta e clar. Dar ce? N-o să mă refer neapărat la meciul de pe ”San Mames”. E doar unul dintre ele. După meciul pierdut extrem de clar cu Atletico Madrid, scriam pe acest blog despre felul ciudat în care Ancelotti a abordat partida. Nu l-a surprins atunci cu nimic pe Simeone, problema e că în perioada asta nu prea mai surprinde pe nimeni. Asta la un bărbat poate fi o problemă, căci nimic nu e mai rău pe lumea asta decît să devină previzibil, dar la un antrenor poate fi fatal. Atunci cînd un antrenor devine previzibil, înseamnă că mutările lui devin limpezi pentru oponent. La fel s-a întîmplat și la Bilbao. Ancelotti n-a surprins cu nimic, nici în echipa de start, nici în schimbări. Logic ar fi fost un rezultat de egalitate, un 0-0 aproape perfect, dar Bilbao, care totuși e departe de echipa de anul trecut, a scos maxim din meci grație acestui Toto Di Natale iberic, și anume Aduriz, care a avut două oportunități, la una a dat gol, la cealaltă a lovit bara.

Problemele lui Ancelotti au început în momentul accidentării lui Modric. Am spus asta de multe ori la Fotbal European, cred că o spun la fiecare emisiune. Toni Kroos e alt jucător din acel moment. Sîmbătă, la Bilbao, a făcut poate cel mai prost meci al său de cînd e la Real, iar cifrele o confirmă. Mijlocul terenului suferă, căci Kroos trebuie să facă, în același timp, și pe numărul 5 și pe numărul 8. Iar resursele sale de energie scad vizibil, căci nu poate fi menajat în nici o partidă. Fluiditatea jocului a scăzut dramatic, mingea ajunge greu la cei din față, iar atunci cînd adversarul recuperează pericolul pare permanent. Am vorbit cu cineva care a fos la meci sîmbătă, pe ”San Mames”. Îmi spunea că senzația pe care o avea în tribună era că Bilbao poate marca de fiecare dată cînd apucă să treacă dincolo de centrul terenului. Poate fi o falsă senzație, generată de starea de euforie a oamenilor, dar ceva tot e. La Real s-au pierdut anumite automatisme. Revedeți golul lui Aduriz! Observați ce mică e distanța dintre prima linie de apărare și ce a de-a doua. Dar observați și ce mare e distanța dintre a doua și a treia linie. Acolo a manevrat Athletic mingea, de acolo a venit centrarea, golul în sine fiind unul de autor, căci plutirea lui Aduriz mie mi-a adus aminte de Vasile Stîngă. Sau de Cristiano Ronaldo, în vremurile bune.

Cristiano e și el o problemă în sine. N-a fost cel mai slab de pe teren cu Bilbao, nici măcar cel mai slab din linia celor trei din atac, acel BBC ce începe să-și piardă din strălucire. Problema lui Cristiano e că el are nevoie de echipă, are nevoie de colegi pentru ca mingea să ajungă în zona lui. Cristiano nu e Messi, ca să coboare spre centrul terenului și să înceapă el, eventual, faza de atac, să distribuie el pase. Dacă-l pui pe Cristiano să facă asta pierzi mare parte din ceea ce poate el oferi mai departe. Sîmbătă, dar și cu Atletico, chiar și cu Villarreal acasă, la Cristiano au ajuns puține mingi, pentru că progresia se făcea lent, previzibil. În afară de Kroos, de care am pomenit, Isco a făcut, la rîndu-i, un meci mizerabil. Privindu-l atunci cînd are mingea, ai senzația că e fabulos, punîndu-l însă în contextul echipei, al angrenajului, descoperi că are multe carențe. După huiduielile cu care publicul de pe ”Bernabeu” a însoțit schimbarea sa în meciul cu Villarreal, huiduieli de nemulțumire față de ideea lui Ancelotti, să ne înțelegem, Isco a vrut să răspundă, să le facă el pe toate. Și nu i-a ieșit nimic, eventual niște pierderi ale balonului din care puteau apărea probleme. Lîngă Kroos și Isco, sîmbătă a stat Illaramendi, despre care eu spuneam că nu prea înțeleg de ce e ostracizat. Încep acum să pricep.

E clar că accidentările lui Modric, Ramos și James Rodriguez îi oferă mari bătăi de cap lui Ancelotti. Nu prea are variante, iar asta îi transformă pe cei rămași în titulari indiscutabili. Nimic nu e mai prost pentru un fotbalist decît să se simtă titlar indiscutabil. Pînă și reacția lui Messi față de Luis Enrique, la începutul anului, tot de la asta a plecat. Iar Messi și Cristiano Ronaldo au toate motivele să fie titulari indiscutabili. Jocul bun al Madridului din toamnă a venit pe fondul unui lot complet, în care Isco nu era titular, dar spera să devină, în care James Rodriguez era titular, dar simțea amenințarea lui Isco, în care chiar și Bale și Benzema simțeau că pot trece pe banca de rezerve dacă lucrurile merg prost, în care Varane era o amenințare pentru Pepe și Ramos, iar lateralii aveau și ei concurența lor. Ancelotti a greșit atunci cînd a lăsat să se înțeleagă că tripleta BBC e de neatins în față, dar și atunci cînd a spus, la o conferință de presă, că Isco e cam în aceeași situație. La aceste greșeli ar trebui să adăugăm și amorțeala italianului în ceea ce privește alcătuirea echipei.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Anul trecut pe vremea asta scriam pe acest blog despre ”Meritele lui Ancelotti”. Aminteam în acel text despre motivele care l-au determinat pe Florentino Perez să și-l dorească pe italian încă din 2009. Dar și despre felul în care a gestionat perioada mai puțin bună a Realului din toamna lui 2013. Atunci, Ancelotti a schimbat inclusiv sistemul de joc (vă amintiți probabil de ”reinventarea” lui Di Maria), lucru pe care l-a făcut și-n toamna trecută, după plecarile lui Di Maria și Xabi Alonso. De data asta, după accidentarea lui Modric, urmată de cele ale lui Ramos și James, n-a mai făcut nimic. A lăsat totul să meargă din inerție, sperînd pesemne că stilul se va menține, indiferent de cei pe care-i pune în teren. Se pare că n-a funcționat.

Partea bună în fotbal e că orice criză trece imediat dacă apare o victorie importantă. Fotbalul e o stare de spirit, iar Bilbao e cel mai bun exemplu. Bilbao s-a relansat după calificarea în finala Cupei, căci eliminarea din Europa League n-avea cum să nu provoace răni, mai ales în contextul în care venise. Pentru Real Madrid și pentru Ancelotti exsită perspective. Meciul cu Barcelona se apropie și nu există un prilej mai bun de ieșire din criză decît un astfel de moment. Cu Modric și Ramos echipa va arăta altfel. Problema e că și Barcelonade azi arată altfel decît cea din tur. Există așadar și riscul ca minicriza de azi să devină o maxicriză după Clasico. Dar asta vom vedea atunci.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

 

TATA MARTINO A DEVENIT BUNIC?

TATA MARTINO A DEVENIT BUNIC?

Acum ceva vreme, Jorge Valdano spunea: ”Cel mai bun jucător din lume e Messi, iar următorul e Messi accidentat”. Fraza nu-i neapărat a lui, a mai spus-o cineva, zău dacă-mi amintesc cine, imediat după returul dintre Barcelona și PSG din primăvară. Cuvintele lui Valdano, identificat repede de unii drept ”madrilen” au înfuriat sectorul ”blanco”, deși n-ar fi trebuit, căci mai întîi Valdano e argentinian, apoi mai e și-n opoziție cu cei care sunt azi la putere la Real, cu Florentino Perez în frunte, și care l-au forțat să plece la presiunile lui Jose Mourinho.

Dar nu despre Valdano aș vrea să vorbim în cele ce urmează. Și nici despre Messi. Ci despre Barcelona. Dar, în context, numele lui Messi n-are cum să dispară.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Barcelona a pierdut la Bilbao. Prima înfrîngere din acest sezon. Nu asta-i problema, în fond trebuia să apară, nu s-a născut echipa care să rămînă neînvinsă la infinit. Iar Athletic Bilbao chiar e foarte bună în acest sezon, cu Valverde, fostul jucător al Barcelonei lui Cruyff (puțină lume își amintește de el), pe care Cruyff l-a văzut ca o opține viabilă de înlocuire a lui Rijkaard, în vara lui 2008. Nici măcar faptul că eșecul de pe ”San Mames” vine la cîteva zile după un alt eșec, pe ”Amsterdam Arena” n-ar fi o problemă prea mare. Se mai întîmplă. Problema e că la Barcelona începe să se vadă o lipsă de atitudine pe teren, dar și, asta mi se pare cel mai preocupant, o lipsă de idei și de curaj dinspre banca tehnică.

Partidele de la Amsterdam și de la Bilbao erau cele pe care Messi le lua pe cont propriu, dădea două-trei goluri și rezolva cazul. Chiar accidentat fiind, vezi meciul din sezonul trecut de la Bilbao, imediat după eșecul de la Munchen. Dependența de Messi pare din nou evidentă în astfel de momente și vine pusă oarecum în contrapartidă cu ceea ce se petrece la Madrid, acolo unde, fără Cristiano, Realul a dat 8 goluri în două meciuri și a stat pe umerii lui Bale, al doilea pilon al grupului. Ceea ce la Barcelona nu s-a întîmplat cu Neymar, nici în Olanda, nici în Țara Bascilor. Sigur, Ajax și Athletic, pe terenul lor, nu se pot compara cu Galata și Valladolid, pe ”Bernabeu”, ca adversari vorbesc. Există însă senzația de care am vorbit mai sus.

Fără Messi, Barcelona n-a avut la Bilbao un șef. În teren. Dar nici pe bancă. Lumea începe să-și pună întrebări dacă Tata Martino e într-adevăr potrivit să conducă un vestiar plin de personalități, pe care să le și pună la punct, eventual, cînd e cazul, sau a fost adus doar ca un tată, care să supravegheze o autogestiune a grupului, cu o atitudine mai degrabă de bunic. E clar că-i foarte greu să-i urmezi lui Guardiola la conducerea echipei. Nu vă repeziți să-mi spuneți că Tata Martino a venit după Tito Villanova, căci Tito a reprezentat doar o inerție, câștigătoare să recunoaștem, a stilului și metodelor lui Pep. Martino pățește cam ceea ce a pățit Sir Bobby Robson, care a venit după Cruyff și nu pricepea defel de ce lumea nu e mulțumită cu ce joacă echipa, chit că îl avea la dispoziție pe brazilianul Ronaldo aflat în cea mai bună formă fizică a carierei sale.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Mi se pare că lui Tata Martino îi lipsește curajul. Nu știu cît poate să se impună, din calitatea lui de argentinian, în fața unui vestiar plin de campioni mondiali și europeni și de triplu cîștigători ai Ligii Campionilor. Îmi amintesc o discuție pe care am avut-o cu Mircea Lucescu, acum mulți ani, pe vremea cînd era antrenor la Beșiktaș și refuzase o ofertă clară de la Olympique Lyon. La mirarea mea, mi-a explicat foarte simplu: ”La Lyon e plin de mari jucători, pentru care eu sunt doar un antrenor din România, o țară ce nu prea contează, nici fotbalistic și nici economic. Știu ce am pățit la Inter și n-am vrut să pățesc la fel”. Unii ar putea să spună că i-a lipsit curajul. Ar fi bine totuși să mai cugete la o astfel de afirmație. Spre exemplu, îmi mai amintesc o poveste, adevărată și ea, pe care am citit-o. Atunci cînd Frank Rijkaard a venit în prima zi la FC Barcelona pentru a se întîlni cu jucătorii, a simțit nevoia să-i adune pe toți și să le spună: ”Eu sunt Frank Rijkaard. Am câștigat de trei ori Liga Campionilor și sînt campion european. Vă rog să-mi spuneți fiecare ce-ați cîștigat!”. Și așa, i-a dominat din start.

Dacă Rijkaard, un nume uriaș în fotbal, a simțit nevoia să-și arate, să zicem, mușchii, Tata Martino mă tem că nu prea poate. Mușchii lui sunt cam molateci în comparație cu cei ai unor jucători. Se vede asta după felul în care se poartă în meciuri, după felul în care face echipa și după felul în care reacționează în momente grele. Guardiola, într-un meci precum cel de duminică seară, schimba sistemul de 3-4 ori, inventa ceva. Poate că pierdea și el, dar măcar încerca. Măcar încerca să joace cu Bartra în locul unui Pique ieșit din formă. Sau încerca să joace cu Neymar pe postul lui Messi, ca 9 fals, pe principiul lui Cruyff, cel mai bun om al tău la cel mai expus om al adversarului. Bilbao a avut un fundaș central de 19 ani, Laporte, care n-a fost mai deloc deranjat. La 0-1, mi se pare bizar să forțezi egalarea scoțîndu-i pe Xavi și Iniesta, pe mîna lui Sergi Roberto, sau să-i acorzi lui Pedro doar 10 minute în condițiile în care Neymar patina ca pe gheață. Parcă Neymar are clauză în contract că nu poate fi scos niciodată din teren.

Barcelona a început bine meciul de la Bilbao, dar pe măsură ce timpul trecea jocul s-a diluat, duelurile au început să fie pierdute, iar la final s-a pierdut oarecum și demnitatea, căci după 0-1 n-a existat nici măcar o ocazie de egalare. Ceea ce pentru Barcelona e anormal. De partea cealaltă, cu mult caracter, echipa lui Valverde a jucat exact ce și-a propus, apărînd un 0-0 inițial și așteptînd o eroare de care să profite. S-a întîmplat ca eroarea să vină de la cel de la care se aștepta cel mai puțin, Iniesta, și asta a fost tot.

Dar poate că asta nu-i rău pentru Barcelona și Tata Martino. Mai e mult până la final, iar valoarea jucătorilor nu s-a diluat. Rămîne doar să priceapă că simpla apariție pe gazon nu garantează nimic.

Acest articol a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

VALVERDE DE PARIS

VALVERDE DE PARIS

M-am numărat printre cei care credeau că PSG nu va avea un meci ușor la Valencia. Am și scris-o, tot aici, pe acest blog Mizam pe ”Mestalla”, pe capacitatea de luptă a Valenciei pe care am văzut-o cu Barcelona, pe absența lui Thiago Silva din apărarea parizienilor, dar și pe eventuale carențe pe faza defensivă ale echipei lui Ancelotti, plină de fotbaliști ofensivi.

În general mi-a ieșit avancronica. Un singur aspect mi-a scăpat. Nu m-am gîndit că Ancelotti va forța cu tripleta Pastore-Lavezzi-Lucas Moura de la început, toți 3 împreună. Mă gîndeam că Menez nu trebuie să lipsească, pentru că era într-o formă deosebită. Ei bine, uite că a lipsit. Iar lui Ancelotti i-a ieșit perfect. Cei trei de care vorbeam au făcut o partidă fenomenală, au destabilizat continuu o apărare greoaie, mult mai imobilă decît cea a francezilor, de la care se aștepta această caracteristică, mai ales că lipsea Thiago Silva.

 Valencia a avut mingea în acest meci. A se citi posesia. Dar asta nu garantează rezultatul positiv. PSG-ul a avut spațiile oferite de adversar. Cu generozitate, căci deplasarea în teren a băieților lui Valverde a fost lentă și, în unele momente, greu de înțeles. Valencia a avut și posesie, dar a și alergat mai mult. PSG a avut mai puțin mingea, a alergat mai puțin, dar a făcut-o cu mult folos.

Rezultatul e, la cum s-a jucat, bun pentru Valencia. Și asta pentru că, la pauză, Valverde l-a scos pe Banega, cel mai slab de pe tern în prima parte. L-a mai scos și pe Jonas, care n-a produs nici el mai nimic și a schimbat sistemul. Valdez lîngă Soldado și Canales pe zona lui Lucas Moura. Ancelotti a înțeles mișcarea și a mutat la rîndu-i cu Chantome în locul lui Moura, ca să echilibreze terenul.

Ibrahimovici și-a făcut numărul. E un fotbalist colosal. Are însă carențe evidente la nivel disciplinar. Aș îndrăzni să spun că are carențe la nivel de educație, o educație cam precară primită, după cum chiar el a recunoscut, în copilărie. E absolut anormal să faci ceea ce a făcut el, într-un moment în care nervii nu-și aveau justificare. Va lipsi la retur, dar mai rău pentru PSG e că va lipsi și Verratti. A jucat iar senzațional și este un jucător de care vom mai auzi. PSG-ul a pus mîna pe o bijuterie și a plătit destul de puțin pentru ea. Juventus l-a vrut, Conte a fost convins că va semna și, se spune, s-a enervat teribil cînd a auzit că pleacă la Paris. Fără Verratti și fără Ibra, cu acest 1-2 final, meciul retur oferă o oarecare doză de neprevăzut.

 Pe care, de exemplu, nu o oferă celălalt joc. Juventus a bătut cu 3-0 la Glasgow, așa că returul e doar un fel de obligație de serviciu. E o diferență prea mare între cele două echipe, dar mai ales între cele două campionate! Rămași fără rivalul de la Rangers (acum federația scoțiană studiază posibilitatea de a o reprimi pe Rangers în prima ligă, tocmai pentru că și-a dat seama că a distrus o competiție ce se menținea doar grație acestui duel) cei de la Celtic n-au obișnuința torinezilor de a juca la nivel înalt de concentrare aproape meci de meci. Și nici n-au lotul lui Juve.

S-a văzut de altfel din modul în care a fost făcut primul ”11” la unii și la ceilalți. La Celtic a jucat Ambrose, deși venise de cîteva ore de la Cupa Africii, la Juve n-a jucat Asamoah, deși el venise un pic mai devreme. În rest, cum anticipam și în avancronică, Juve și-a impus plusul de viteză pe benzi și în zona greoilor fundași centrali scoțieni, dar și știința jocului pe care o oferă o linie de mijloc foarte bună, Pirlo-Vidal-Marchisio.

Nici măcar atmosfera, extrem de frumoasă, ca de obicei pe ”Celtic Park” n-a mai contat.

 

 

P.S. A fost și Beckham la meci. Ceea ce a stîrnit o întreagă nebunie la Valencia. Cred că Beckham foloseste mai mult în afara terenului decît pe teren.

VALENCIA-PSG: ARDE ”MESTALLA”, VIN VEDETELE PARISULUI

VALENCIA-PSG: ARDE ”MESTALLA”, VIN VEDETELE PARISULUI

După o toamnă lipsită un pic de protagonism, căci grupa de Liga Campionilor în care a fost repartizată a avut prea puțin ”glamour”, PSG are prim-plan-ul la momentul revenirii Champions League. V-am spus deja, în opinia mea, Liga Campionilor se ține din septembrie pînă în decembrie, iar din februarie pînă în mai avem Champions League. Valencia-PSG e meciul zilei, Celtic-Juve vine imediat după.

Se joacă pe ”Mestalla”. Teren greu pentru orice echipă oaspete. Tribune apropiate, public cald, presiune. PSG nu-i totuși o echipă oarecare. E o colecție de staruri pentru care pare să fi venit momentul adevărului. În Ligue 1, deocamdată, lucrurile s-au mai liniștit, căci Lyon a făcut doi pași greșiți consecutiv și a dat Parisului șansa de a aborda cu mai multe liniște dubla cu Valencia.

Carlo Ancelotti pare, într-un fel, în situația lui Mancini de la City. Bani mulți cheltuiți, așteptări onorate parțial. Șansa lui Mancini a fost că-n Anglia mentalitatea e alta, proiectele se fac pe termen mai lung, astfel că el a reușit să cîștige un titlu. În Franța e un pic altfel, chiar dacă nu la fel ca-n Italia, unde ”Carletto” era dat afară de mult la lotul ce i-a fost confecționat. După multe încercări a găsit formula de joc. Un 4-4-2, derivat din Milan-ul lui Sacchi, cu el jucător, nu din Milan-ul său de antrenor, cu acel 4-3-2-1, bradul de Crăciun ce a ucis cu sînge rece pe Manchester United, într-o semifinală în care Kaka a fost magistral în ploaie.

Sînt cîteva semne de întrebare, dar și o certitudine. Una nefericită pentru Ancelotti, absența lui Thiago Silva. În Italia devenise cel mai bun fundaș central din lume, dorit de Barcelona pentru capacitatea de a da pase calitative, dorit de Manchester United și City pentru contondență în marcaj. Fără brazilian, Ancelotti va desena apărarea pentru Sakho și Alex, foate buni pe plan fizic, puternici ca doi luptători, dar greoi și imobili la acțiuni rapide. Avantaj Soldado, dar și Jonas sau Banega, al cărui joc excelent cu Barcelona, după o noapte febrilă de discotecă, reprezintă un punct de referință. Banega e omul cu pasele filtrante, iar insinuările lui Jonas, din linia a doua, pot provoca destule daune.

 La mijloc e limpede că ar trebui să joace Verratti. E o bijuterie în formare și cred că lui Antonio Conte nu i-au trecut nici acum nervii pentru ratarea achiziționării sale. E însă o problemă la el, căci a făcut cam repede saltul din liga a doua către glorie, iar asta obosește psihicul și, pe cale de consecință, fizicul. N-ar fi exclus ca, ținînd cont de condițiile meciului, Ancelotti să-l țină la început pe bancă. Probabilitatea e mică, dar există. Cine nu cred că va lipsi e Matuidi. De fapt, n-are cum să lipsească. E într-un moment de formă excelent, face faza defensivă perfect, acoperă bine și gîndește repede în timp și spațiu în situații de urgență. Care, pentru un mijlocaș închizător, sînt baloanele pierdute de cei din față.

Și acum ajungem la cei din față. Ibrahimovici e de neclintit. E omul care face diferența. De lîngă el nu cred că poate lipsi Menez, aflat și el într-o formă foarte bună. El e generatorul acțiunilor pentru Ibra, are un unu contra unu devastator în regim de viteză și mai dă și goluri, căci e primul care profită de ieșirile lui Zlatan din zona careului. Mai avem două locuri și 3 posibilități. Lavezzi, Pastore, Lucas Moura. Împreună, pesta suta de milioane de euro. Cred că Lavezzi va fi, dar depinde pe ce bandă va juca. În stînga, pe picior schimbat, înseamnă diagonale, contraatacuri devastatoare, șuturi. Și logic ar fi să apară Moura pe dreapta, într-o asociere bestială cu Menez. Dacă joacă Pastore, atunci Lavezzi trece în dreapta, căci Pastore e un jucător care se asociază mai ușor cu Ibrahimovici, pentru că e mai combinativ, în vreme ce Lavezzi e mai direct.

Problema celor trei și, deci, a lui Ancelotti e slaba participare la fazele defensive. E de presupus că Valencia va încerca să atace benzile, undeva în spatele acestor mijlocași, pe încercări de superioritate doi contra unu la lateralii parizienilor, Jallet, probabil, sau Van der Wiel și, dincolo, Maxwell. Ernesto Valverde are la dispoziție ambii fundași laterali, Joao Perreira și Guardado, a revenit și Feghouli, deci e un front deschis acolo.

Sîntem în faza optimilor, mai e deci și un meci retur, nu vă așteptați ca toate gloanețele să fie trase din această seară.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă