FINALA CELOR CARE NU RENUNȚĂ

FINALA CELOR CARE NU RENUNȚĂ

Pe 1 iunie vom pune punct probabil celui mai nebun sezon de Champions League din ultimii ani. Un sezon în care s-au amestecat de toate, partide memorabile, surprize, goluri splendide, faze nebune, răsturnări de situație, un sezon în care imposibilul a devenit posibil și în care ”never give up” a devenit un motto. Da, motto-ul acestui sezon de Ligă n-are cum să fie în altă limbă, căci după un deceniu de supremație a Spaniei în această competiție, fix la Madrid, pe cea mai nouă și modernă arenă a ibericilor, se va produce schimbul de ștafetă. Vom avea o finală ”made in England”, ba chiar e foarte posibil să avem chiar două, dacă se respectă calculul hârtiei într-o Europa League ceva mai calmă. Iată că englezii după sezoane întregi de mediocritate în competițiile europene și-au înțeles erorile, au încetat să mai cumpere fotbaliști de duzină pe sume stratosferice și au schimbat foaia, punând proiectele lor în mâinile unor tehnicieni, plătiți regește, cărora li s-a dat mână liberă.  Citeste mai mult …

MESSI-ADJECTIV, KLOPP ȘI ACEA SCHIMBARE A LUI VALVERDE

MESSI-ADJECTIV, KLOPP ȘI ACEA SCHIMBARE A LUI VALVERDE

Nu, nu va fi un text despre Messi. Mai bine zis, încă un text despre Messi. Am convenit, tot aici, acum câteva săptămâni, că orice ai scrie despre ucigașul de superlative e redundant. Devenit el însuși un adjectiv, după ce ani de-a rândul a fost un ”criminal în serie al metaforelor”, Messi a făcut și miercuri ce știe mai bine. A fost decisiv. Iar cea mai bună caracterizare am citit-o joi dimineață: ”După un meci ca ăsta, Messi se transformă într-un eșec al oricărui jurnalist”. Chit că ”un meci ca ăsta” înseamnă unul destul de rar pentru argentinian, căci nu știu de câte ori s-a întâmplat să aibă doar 51 la sută procentaj de pase corecte. Citeste mai mult …

”MALCOM X” ȘI GRUPA MORȚII DE LA BELGRAD

”MALCOM X” ȘI GRUPA MORȚII DE LA BELGRAD

Există situații în fotbalul de azi în care unui antrenor i se aduce un jucător pe care fie nu-l prea dorește, fie nu-l dorește absolut deloc. Dar acel jucător este adus din diverse motive ce țin de zona relațiilor existente între impresari și responsabilii cu transferurile de la cluburi. Câteodată este așa numita oportunitate de mercato, altădată este vorba de întoarcerea unor servicii din trecut, de multe ori puterea de convingere a impresarilor este mult mai mare decât ideile antrenorului. Atunci când se întâmplă un astfel de scenariu, urmările se văd destul de clar în minutele oferite de antrenor respectivului jucător, mai ales dacă acel tehnician are o situație stabilă și nu e presat de lipsa rezultatelor. Citeste mai mult …

PRIETENUL SUAREZ ȘI AUTODISTRUGEREA MADRIDULUI

PRIETENUL SUAREZ ȘI AUTODISTRUGEREA MADRIDULUI

26 mai 2018. Kiev. Real Madrid câștigă pentru a treia oară consecutiv Champions League și intră definitiv în istoria fotbalului, din care oricum făcea parte. E cea mai bună echipă din lume, elogiile curg din toate părțile. Chiar și adversarii tradiționali, care mai aruncă o înțepătură legată de arbitraje, de noroc, de gesturile lui Ramos ori de alte detalii se văd nevoiți să recunoască meritele lui Zidane, ale lui Cristiano Ronaldo și ale lui Florentino Perez. Nu întâmplător am înșiruit aceste nume. Sub artificiile din Ucraina și dincolo de râurile de șampanie, un semn de exclamare împerecheat cu unul de întrebare își fac loc, discret, în față. Cristiano și Bale, oamenii exponențiali ai echipei, se aruncă la niște declarații un pic neconforme cu situația pe care o trăiau. Dar nimeni nu avea timp să se uite printre rânduri. Nici măcar Florentino. Citeste mai mult …

VIAȚA FĂRĂ MESSI ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

VIAȚA FĂRĂ MESSI ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

Între duelul Barcelonei fără Messi cu Inter, primul examen mai serios al lui Ernesto Valverde pe banca grupării catalane, și întoarcerea lui Carlo Ancelotti la Paris, ca adversar al PSG-ului, cel mai mult a ieșit în evidență în miercurea de Champions League eșecul drastic al lui Atletico Madrid la Dortmund. Nu neapărat eșecul, căci Atleti a mai pierdut și va mai pierde meciuri, ci dimensiunile sale. De când Simeone e antrenor, niciodată Atletico n-a mai încasat o asemenea bătaie, cele 4 goluri diferență fiind un record negativ cu care Cholo nu s-a mai întâlnit până acum. Și asta tocmai într-un sezon în care, se spune, tehnicianul argentinian are la dispoziție cel mai bun lot din toți acești aproape 7 ani de când și-a început aventura la Madrid. Citeste mai mult …

RUN, MESSI, RUN!

RUN, MESSI, RUN!

Nu știu eu cât de mult contează pentru Lionel Messi banderola de căpitan al Barcelonei primită de la Andres Iniesta în momentul în care don Andres s-a decis să plece, pentru finalul carierei sale, în Japonia. Pesemne că suficient de mult. Messi era oricum liderul acestei echipe, și nu de azi de ieri, era omul decisiv, omul de la care se așteptau toate răspunsurile, chiar și când adversarii mai schimbau întrebările neașteptat, omul care aducea victoriile. Și totuși nu era căpitanul, chiar dacă era liderul. Acea banderolă galbenă se pare că l-a schimbat și mai tare pe argentinian, a accelerat procesul de maturizare pe care mulți l-au observat în ultimii ani. Acum e căpitanul, e cel care trebuie să dea și un exemplu, nu doar goluri, e cel care, la o adică, trebuie să alerge mai mult decât o făcea în trecut. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă