Dacă de ceva nu avea nevoie Jose Mourinho înaintea primei manșe din ”El Clasico de Copa” cu FC Barcelona, ei bine de asta n-avea nevoie. Să se trezească vorbind Sara Carbonero despre situația echipei, despre atmosfera din vestiar. Logodnica lui Casillas tocmai a făcut-o, iar ceea ce a zis ea a fost imediat preluat de mai toate site-urile din lume, iar mîine vor apărea și în ziarele tipărite.
Sara Carbonero a fost, că tot sîntem la perioada de reduceri, două într-una. Mai întîi a fost ziarista. Are un contract cu canalul mexican ”TeleVisa”, unul dintre cele mai puternice din lume, mai exact la programul ”La Jugada”. Sara e un nume cunoscut în peisajul media din Spania, e o ziarista de televiziune bună (profesional vorbind de data asta), nu s-a ridicat brusc și doar datorită relațiie sale cu Casillas. Ea era vedetă și înainte, doar că nu aveau atîta greutate cuvintele ei, nu era atît de mult băgată în seamă dincolo de ceea ce făcea ea la Radio Marca, la Cadena SER, la postul La Sexta sau la Telecinco, unde e acum.Legătura cu Casillas i-a adus gradul de notorietate ce i-a permis să iasă dincolode granițele Spaniei.
Veți vedea pe imaginile de mai jos. Prima parte e pur jurnalistică. Vorbește despre ceea ce s-a întîmplat, relatează cele apărute în Marca, răspunzînd întrebării puse de moderatorul mexican: ”Qué pasa ahí, Sara?”. Apoi, la final, găsește de cuviință să transmită și o părere personală.
“Dentro del vestuario, el clima como sabéis todos no es bueno. De ahí a que haya habido un chantaje… pensamos todos que no. Lo que sí es vox populi es que los futbolistas no comulgan para nada con su entrenador. Ahora mismo hay división en el vestuario y habrá que esperar a final de temporada para ver si Mourinho se va, porque tiene muchos frentes abiertos en el Real Madrid”.
Cu alte cuvinte, pe românește spus, ”în vestiar, DUPĂ CUM ȘTIȚI CU TOȚII, atmosfera nu e bună”. De unde să știm cu toții? Că nu stăm în casă, ca să nu zic, direct, în pat, cu căpitanul echipei. Asta era întrebarea logică a moderatorului, dar ea n-a venit. ”Dar de la asta, că a fost apoi un șantaj, credem cu toții că nu”. În paranteză fie spus, fraza asta nu se prea regăsește în traducerile ulterioare, pentru nu prea ajută în context, nu-i așa? Să nu lăsăm adevărul să strice un subiect bun, nu?
Apoi vine și sentința: ”Ceea ce e <<Vox Populi>> e că fotbaliștii nu prea împărtășesc părerea antrenorului. Vestiarul e divizat și trebuie să așteptăm finalul sezonului pentru a vedea dacă Mourinho pleacă, pentru că are multe fronturi deschise la Real Madrid”. Nu neapărat în sens războinic se referea ea cînd vorbea de frinturi, dar ideea cam asta e.
Teoretic n-a spus nimic nou. L-a confirmat pe Florentino Perez, care a spus că nu a existat șantaj din partea jucătorilor. Practic însă a făcut un mare deserviciu echipei și logodnicului, iar norocul lui Iker Casillas acum e că, fiind accidentat, nu e în vestiar alături de Mourinho și ceilalți.
Sara are două meserii în momentul ăsta. Cea de jurnalistă și cea de nevastă de fotbalist. A doua meserie e din ce în ce mai la modă, multe fete ar face o facultate că să și-o însușească. Cîteodată însă e bine să faci distincție între ce auzi acasă și ce spui în casele altora, prin televizor.
Am citit, imediat după Malaga-Barcelona, o părere. Pe Facebook, parcă pe grupul Fotbal European, nu mai țin minte exact. Cineva spunea că e plictisit de atîtea Clasico și că mai bine ar fi fost, pentru diversitate, să se califice Malaga, ca să avem o semifinală Real-Malaga. Un duel interesant, nimic de zis, Pellegrini vs Mourinho în dublă manșă, cu perspectiva finalei în joc. N-am nimic cu opinia omului, e a lui și e liber s-o exprime. Din dezbateri vine progresul, iar opiniile, pe lîngă că nu costă nimic, pentru că-s ale fiecăruia, ne ajută să evoluăm, Important e să le ascultăm și pe ale altora, să le contrazicem, dacă avem de ce, dar cu argumente, nu cu tipica frază ”nu e bine că avem încă două Clasico pentru că nu-mi place mie”. Și dacă altora le place, cum facem?
Uite, de exemplu, mie îmi place! Pentru că n-are cum să fie un fotbal de proastă calitate. Pentru că orgoliile sînt prea mari, dar și valoarea celor două echipe e prea mare, iar asta ajută spectacolul. Un ”Clasico” n-a fost și nici nu va fi vreodată un meci normal. Pînă acum vreo 5 ani, Real și Barcelona se vedeau față în față cam de două ori pe an. În meciurile de campionat. Cupa Spaniei o cam lăsau în plan secund, iar în Liga Campionilor duelurile erau destul de rare. Acum, de cînd a venit Mourinho mai ales, Real și Barcelona se tot întîlnesc. Campionat, Cupă, Supercupa Spaniei, Liga Campionilor, am avut destule momente frumoase în aceste partide. Eu unul îmi amintesc cu plăcere acele 4 meciuri jucate în interval de 19 zile, în 2011, 16 aprilie, 20 aprilie, 27 aprilie, 3 mai, la care s-au adăugat și două în august, din Supercupă. V-ați plictisit atunci de Clasico? Eu unul nu. Au fost show-uri grozave, cu de toate, inclusiv cu ceva reziduuri colaterale, care între timp s-au mai diminuat, poate și pentru că a plecat Pep, poate și pentru că Mourinho are destule pe cap.
Există voci, am spus chiar la început, care preferă principiul ”mai răruț, că-i mai drăguț”. Sper că doar la fotbal și ”El Clasico”. Pe ideea că și caviarul consumat în exces poate produce senzații neplăcute. Eu n-aș compara ”Clasico” cu caviarul. Caviarul e totuși o delicatesă, pe care aș compara-o cu o altfel de partidă, înțelegeți voi despre ce e vorba :)) ”Clasico” mi se pare o masă bună, completă, cu mîncăruri de calitate, un desert care să ne invadeze papilele gustative, dar și un vin bun, o masă pe care am vrea s-o avem tot timpul la dispoziție.
Tocmai acest exces de partide a ajutat ambele cluburi să crească, să dobîndească o dimensiune globală uluitoare și nu degeaba cele două conduc ierarhia din așa numitul ”Money League”. Principiul vaselor comunicante funcționează perfect cînd vorbim de Barcelona și Real. Amîndouă sus nu pot fi niciodată. Amîndouă jos, foarte foarte rar. Cele două depind una de alta în măsurarea valorii de moment, comparația nu se poate face decît cu cel pe care-l ai drept rival dintotdeauna. Planeta se taie în două atunci cînd joacă Real și Barcelona, simpatiile se împart, antipatiile de asemenea, se unesc însă dorințele tuturor de a vedea cel mai bun fotbal posibil. Și cred că așa va fi. Primul episod, miercurea viitoare, ora 22:00, returul la finalul lui februarie, iar la începutul lui martie meciul de campionat.
UPDATE
În continuare nu-l înțeleg pe Victor Valdes. Nici dupa conferința de presă pe care a susținut-o și în care a încercat să să explice motivele pentru care nu mai vrea să continue la FC Barcelona. La fel cum am scris și despre Radamel Falcao și transferul său la AS Monaco, e bine să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.
Rămîne de văzut acum ce reacție va avea FC Barcelona.
Lucrurile sînt, cred, cunoscute. Victor Valdes a anunțat, prin vocea impresarului său, Gines Carvajal, că nu mai vrea să-și prelungească înțelegerea cu FC Barcelona în 2014, atunci cînd ea expiră. A spus-o cît se poate de clar, cît se poate de limpede, fără nici un fel de interpretări, fără să lase întredeschisă ușa unor eventuale negocieri ulterioare, nu, a închis-o pur și simplu în nasul oficialilor catalani. Ba pe Zubizarreta l-a și lăsat un pic în ofsaid, și împreună cu el și pe cei de la cotidianul Sport, directorul sportiv al Barcelonei anunțînd, declarație cu care Sport a ieșit pe copertă prin iarnă, că negocierile cu Valdes sînt pe drumul cel bun și că portarul va prelungi pînă în 2018.
Pînă a discuta despre ceea ce înseamnă Valdes pentru Barcelona, și chiar înseamnă enorm, să ne oprim un pic la gestul său. Să ne înțelegem, nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție de vreme ce tocmai i se prelungise contractul lui Pinto pentru încă un an, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli.
Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona.
Merită să ne întoarcem în timp cu aproape 4 ani. În primăvara lui 2009, prin martie, anunțul că Victor Valdes a semnat un contract de reprezentare cu Gines Carvajal a stîrnit oarece murmur de nemulțumire la Barcelona. Gines Carvajal e unul dintre cei mai cunoscuți impresari din Spania, de numele său fiind legați Raul, Michel Salgado și Iker Casillas, chiar dacă Iker a renunțat între timp la serviciile sale, iar legăturile cu nucleul dur al vestiarului lui Real Madrid erau evidente. Cei care previzionau probleme și-au văzut așteptările confirmate. O lună mai tîrziu, prin aprilie 2009, cînd FC Barcelona deschisese discuțiile de prelungire a acelei înțelegeri, ce expira în 2010, Carvajal a dat de înțeles că lucrurile nu-s așa de simple cum par. El cerut ca Valdes să primească un salariu echivalent cu al lui Iker Casillas, considerînd că ambii portari au valoare egală.
Casillas cîștiga la Real Madrid 7,5 milioane de euro, un contract nou pe care tocmai îl semnase. Trebuie precizat însă că Iker era campion european cu Spania, cu contribuție esențială la cîștigarea trofeului, vezi ”sfertul” cu Italia decis la penaltyuri (la acea dată Valdes nu era în circuitul echipei naționale decît pasager) și luase două campionate consecutive cu Real. La Barcelona, 7,5 milioane de euro cîștigă Xavi, iar Iniesta, David Villa și Dani Alves au 7 milioane. Asta ca un reper. Negocierile n-au fost simple. Părțile s-au înțeles în cele din urmă pentru o înțelegere pînă în 2014, cu 5 milioane salariu fix și încă 2 milioane pe post de bonusuri. Bonusuri care, ținînd cont de performanțele ulterioare ale echipei, au cam fost bifate.
Astăzi, se spune că Gines Carvajal (care mai nou îl reprezintă și pe Deulofeu, noua perlă de la La Masia, deci, posibil, alte viitoare probleme) a cerut 10 milioane de euro net salariu anual ca bază de pornire a negocierilor. Informația nu e certă și pare să provină din interiorul clubului. Ceea ce pare destul de aproape de certitudine e că Valdes are o soluție de viitor, există un as în mînecă. Revin la o frază de mai sus, nimeni nu pleacă de la Barcelona și de la FC Barcelona dacă n-are o alternativă mai bună.
În Anglia se aude din ce în ce mai pronunțat că De Gea nu s-a acomodat la Manchester United, incluzînd în această neacomodare toate capitolele, inclusiv cel al vremii, dar și al competiției, astfel că Valdes ar putea fi o soluție bună. Unii spun că și City-ul lui Txiki Beguiristain e pe listă, dar e greu de crezut de vreme ce acolo e Hart. Aceeași situație e și la Bayern-ul lui Guardiola, unde e Neuer. Cît ar fi cei doi de legați de Valdes, în special Pep, Hart și Neuer sînt doi portari excelenți, mai tineri, plus că că sînt titularii posturile în echipele lor naționale. Chelsea îl are pe Cech, plus opțiunea Curtois, ar mai rămîne Liverpool și acel schimb Valdes-Reina, dar să pleci de la Barcelona ca să te duci la Liverpool mi se pare cam exagerat, sau chiar Arsenal, unde postul de portar nu-i atît de bine acoperit. Însă nici Liverpool și nici Arsenal nu plătesc salarii de 7 milioane de euro.
E de văzut acum reacția Barcelonei. Clubul pare în stand-by și oarecum în stare de șoc, căci după toate problemele lui Tito Vilanova nu era cazul să apară o alta, dar e de presupus că va acționa în vară, cînd se pot scoate ceva bani dintr-un eventual transfer. Problema e că va fi greu de găsit un înlocuitor cu calitățile lui Valdes. Cea mai importantă e jocul de picior, esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind apropiat de cel al unui jucător de cîmp. A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de un portar care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de un portar care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de un portar care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Toate aceste aspecte se adaugă la cel din start, cu jocul de picior.
Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 5 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are de 4 ori consecutiv cîștigat trofeul Zamora în Spania și poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi, la 31 de ani. Și-i mai rămîne un sezon, cel actual.
Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe.
Pentru final, am păstrat un film realizat de Canal Plus din Spania, cu Victor Valdes în rol principal.Veți afla tot ce trebuie să știți despre el.
Prima parte:
Partea a doua:
Wesley Sneijder e deja la Istanbul, iar isteria legată de transferul olandezului e la ea acasă. Adică tot la Istanbul, un oraș pasional prin excelență, atunci cînd la fotbal se referă această pasiune, un oraș care aglutinează această pasiune cu multă ușurință și o direcționează în 3 direcții, Fener, Galata, Beșiktaș.
Că Sneijder e văzut drept noul Hagi e un mare compliment pentru Hagi și pentru noi. Înseamnă că Hagi continuă să reprezinte acel reper pentru Galata și, cred, pentru întreg fotbalul din Turcia, acel reper pe care se tot străduiesc unii și alții să-l înlocuiască, dar nu prea reușesc. A venit acum rîndul lui Sneijder să încerce.
În paranteză fie spus e straniu, dacă n-ar fi aproape mizerabil, cum românii se chinuie să găsească motive pentru a-și ironiza cel mai mare fotbalist din istorie, în vreme ce turcii au făcut din el un monument, o bornă.
Pînă să ne lămurim ce va face Sneijder în Turcia, să încercăm o privire înapoi peste cariera sa. Wesley a fost ultimul fotbalist care s-a implicat în furibundul duel Messi vs Cristiano Ronaldo. Ba chiar ar fi putut să-i învingă, în 2010, dacă nu s-ar fi schimbat exact din acel an metodologia de acordare a Balonului de Aur. 2010 a fost anul magic al lui Sneijder. Serie A, Cupa Italiei, Liga Campionilor, Mondialul Cluburilor, toate cu Inter, plus o finală de Campionat mondial cu Olanda, toate s-au aliniat în CV-ul lui Sneijder așteptînd să fie confirmate de un trofeu personalizat.
Acel ianuarie 2011 a fost începutul coborîrii de pe muntele gloriei pe care urcase. S-a trezit ignorat, rămas fără recunoașterea meritelor, ba mai era și accidentat. Urcușul se terminase, acum începea panta descendentă.
Să mergem mai înapoi în timp. Avem aici această posibilitate, nu-i așa? Să ne întoarcem la acel Ajax de la începutul anilor 2000. Cu Cristi Chivu acolo, dar și cu Lobonț, plus bătrînii Litmanen, Winter și Witschge, plus Pienaar și Ibrahimovici, plus foarte tinerii Sneijder, Van der Vaart, De Jong, Heitinga sau Maxwell. Poate cea mai bună echipă a Ajax-ului de la cea a lui Van Gaal. Sneijder își găsise un loc la mijlocul terenului, mai întîi ca rezervă a lui Galasek, apoi ca partener al său într-un dublu pivot gîndit de Ronald Koeman, pe un modul 4-2-3-1 ușor criticat de garda veche a fotbalului olandez, pe motiv că distruge mitul 4-3-3-ului legendar din fotbalul olandez. Acel sistem însă i-a folosit lui Wesley pentru formarea sa ulterioară, chit că timpul a demonstrat că nu era poziția sa naturală.
Poziție pe care avea s-o găsească ulterior, tot la Ajax. După aducerea lui Davids, Sneijder s-a trezit urcat cîțiva metri, pe poziția pe care obișnuim s-o numim a numărului 10. Conexiunea cu Huntelaar a fost brutală, felul în care Sneijder se completa cu el și profita de deplasarea acestuia fără minge l-au transformat într-un mijlocaș de tip Lampard sau Gerard, care venea din linia a doua și finaliza. Devenise esențial în jocul acelui Ajax, campion în ediția 2006-2007.
Trecerea la Real Madrid, în acea vară, a fost ceva firesc. Îi venise vremea, era ciclul normal al oricărui mare talent marca Ajax. În sezonul 2007-2008, Real Madrid, cu Schuster antrenor, a fost ultima echipă care a cîștigat duelul posesiei într-un meci cu FC Barcelona. Sneijder era mijlocașul de referință, crea linia de pase, se orienta în cîmp deschis, dar făcea și munca de recuperare, grație experienței acumulată pe această poziție la Ajax. Problemele au început să apară după plecarea lui Robinho, accidentarea gravă a lui Van Nistelrooy și problemele fizice fără sfîrșit ale lui Robben. Sneijder s-a văzut din ce în ce mai izolat în jocul său, iar Real Madrid se resemnase cu un rol secundar în fotbalul spaniol, în fața Barcelonei lui Guardiola, versiunea 1, a celor 6 titluri.
Jose Mourinho n-avea cum să scape o asemenea oportunitate. Mizînd pe dorința olandezului de a căuta alte provocări, dar și pe nevoia Madridului de a mai și încasa bani într-o vară în care cheltuise 300 de milioane, Mourinho l-a luat cu 15 milioane la al său Inter, pe care-l regîndea după plecarea lui Ibrahimovici. Iar pariul portughezului a fost cîștigător. Sneijder a fost piesa care a unit un puzzle ce beneficia de nume noi precum Lucio, Motta, Milito și Eto’o. Olandezul a fost capital în 4-3-1-2 de la început, dar și în 4-2-3-1 din final. Întotdeauna în spatele lui Milito, dar mereu în fața lui Cambiasso, Sneijder a dinamitat un campionat extrem de bine pus la punct tactic, dar neobișnuit să vadă un fotbalist care are și idei de pasă, și soluții de finalizare, dar și modalități de recuperare. Tripleta a venit logic, Liga Campionilor fiind însă trofeul ce l-a transformat pe Sneijder într-unul dintre cei mai buni mijlocași din lume.
Plecarea lui Mourinho l-a lăsat pe Sneijder, ca de altfel și pe ceilalți jucători ai Interului, secat de puteri, fizice și psihice, ca un soi de burete. E de așteptat ca la fel să se întîmple și cu unii dintre jucătorii Realului de astăzi. Mourinho l-ar fi vrut înapoi la Real, însă o poveste de dragoste consumată aprig cu o jurnalistă de la Real Madrid TV, pe vremea cînd juca la Madrid, s-a constituit într-un motiv suficient de bun pentru ca actuala soție a lui Wesley, Yolanthe, să se opună vehement. Și cum cei doi abia făcuseră nunta, Wesley a renunțat la idee.
Acum, la 28 de ani, Sneijder a ales mai degrabă banii decît cariera. A avut variante mai bune, cu nume mai bune și poate mai potrivite pentru stilul lui. Impresarul său, fostul mare internațional danez Soren Lerby, a ținut în teroare orașul Manchester, negociind cu ambele echipe, într-o încercare cam flagrantă de a ridica prețul. A mai fost și Liverpool pe fir, însă pretențiile sale au fost considerate nejustificate. A găsit pînă la urmă răspuns pozitiv la Galata, fotbalul turc fiind obișnuit cu astfel de excese, excentricități cîteodată. Salariu foarte mare, sumă fixă de 25.000 de euro pentru fiecare meci în care joacă, plus alte bonusuri ce ar trebui să ducă venitul anual net spre 6 millioane de euro. O înțelegere pînă în 2016, adică atunci cînd va avea 32 de ani , vîrstă numai bună pentru o revenire în Olanda. Cu 20 de milioane de euro mai mult în conturi.
Dacă e de criticat sau nu alegerea lui Sneijder nu mai știu. Și nici nu cred că e treaba cuiva. De comentat însă o putem face, fiecare în felul în care dorește. Mie mi se pare un mare pas înapoi. Ajax, Real, Inter și acum Galata.
Se spune că banii n-aduc fericirea, nu-i așa?
”Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”. Teoria îi aparține lui Mircea Lucescu, sau cel puțin de la el am auzit-o prima dată. Mai bine zis am citit-o, într-un interviu, extrem de bun pentru vremurile acelea, publicat înainte de 1989 într-o revistă. Nu mai rețin cum se chema revista, poate se găsește cineva pe aici să mă ajute, știu că era color și ne bucura ochii în acele timpuri gri, și parcă era legată cumva de clubul Sportul Studențesc. A trecut mult de atunci, memoria, ca să fiu un pic misogin, înșală, fiind de gen feminin.
E o introducere cam lungă pentru ceea ce urmează. Va fi un text legat de Barcelona și Real Madrid. Barcelona a pierdut, , și încă la ce mod, Real Madrid a cîștigat, și încă la ce mod, e prima conjunctură astrală pe această linie din sezon. Prilej de polemici, întrebări, ironii și alte lucruri de genul ăsta.
E posibil ca o singură etapă să schimbe datele actuale din Primera Division? Greu de crezut. Nici Barcelona nu-i mai slabă, nici Real Madrid nu-i mai bună decît în turul campionatului. E posibil să fie un punct de plecare pentru o eventuală revoluție în Primera? Aici răspunsul trebuie să mai întîrzie un pic, 15 puncte, cît sînt acum între cele două, reprezintă îmcă o marjă de eroare suficient de mare.
Pentru Real Madrid faptul că încă existe speranțe la campionat, fie ele și extren de mici, e un semn foarte bun. Un club ca Real Madrid are nevoie ca de aer de tensiune competitivă. Altfel, dacă s-ar înscrie pe tărîmul plat al renunțării, al resemnării, al intrării în tot soiul de dezbateri, atunci cînd se va ajunge la meciurile care contează cu adevărat va fi greu să le interpreteze altfel. Real Madrid nu se poate odihni în anumite meciuri, poate eventual să odihnească anumiți jucători, dar tensiunea, motivația, trebuie să existe. Iar meciurile care contează cu adevărat acum sînt cele două cu Manchester United sau, în cazul calificării, cele ce urmează în Ligă.
Despre partida de la Valencia sînt puține lucruri de comentat. După acel 2-0 din Cupă, de pe ”Bernabeu”, obținut pe fond de dominare a jocului din partea Valenciei și pe fond de polemici după erorile de arbitraj, acest 0-5 de pe ”Mestalla” a pus oarecum lucrurile la punct. Ernesto Valverde a greșit grav formula de start, mai întîi în zonă centrală a mijlocului, unde a început cu Gago, apoi în zonele laterale ale apărării, unde a folosit doi oameni, Guardado și Costa, care sînt orice mai puțini fundași laterali de meserie. Real și-a masacrat adversarul pe benzi, prilej numai bun pentru Di Maria să primească un doping moral excelent pentru ce va urma. Cu spații pentru contraatac în față, Real Madrid e o echipă letală, e cea mai reactivă echipă din lume, viteza de reacție după recuperarea balonului e colosală.
Duminică dimineață, dinspre Madrid se auzea că Iker va fi rezervă, Cristiano de asemenea, Di Maria de asemenea. Cu o zi înainte, cotidianul AS îl cam certa pe Mourinho, care n-a stat decît 45 de minute la antrenamentul echipei pentru că a plecat să-și vadă băiatul jucînd. Ceva s-a întîmplat duminică în orele de dinaintea partidei de pe ”Mestalla” și mulți vorbesc acum că a existat un telefon la care s-a auzit o voce nervoasă spunînd: ”Gata! Ajunge cu chestiile astea!”. Seară, Madridul a ieșit cu cel mai bun ”11” posibil. Și a obținut un rezultat care pune într-o altă lumină și meciul retur din Cupă, de miercuri. Valencia are în acest joc de refăcut acel 0-2 din tur și va trebui să atace, doar că atunci cînd va apărea prima ocazie de contraatac a Realului amintirile acestui 0-5 se vor deschide ferm la lumina nocturnei.
Barcelona a pierdut la San Sebastian și e straniu ce se petrece pe acest stadion pentru echipa catalană. 3 sezoane consecutive fără victorie și un scenariu repetat aproape perfect față de sezonul trecut. Conduce cu 2-0 și nu poate cîștiga meciul. Prin minutul 35, pe ”Anoeta” s-a stins o parte din nocturnă. Cam atunci a început să se stingă și Barcelona, de parcă ar fi fost pe baterii ce și-au pierdut forța. A urmat eliminarea lui Pique și totul s-a întors pe dos într-un meci la care Tito Vilanova a apelat la formula sa standard. Incluzîndu-i în această formulă și pe Dani Alves, care e foarte departe de ceea ce a arătat în primele sale sezoane, dar și pe Victor Valdes, ultimul generator de probleme interne.
De regulă Barcelona are căderi în această perioadă. Consultați rezultatele din sezonul precedent, dar și alte sezoane! Poate fi un risc asumat, e vorba de microcicluri de pregătire pentru jucători în perspectiva lunilor care decid totul și care sînt martie, aprilie și mai.A pierdut însă meciul de la San Sebastian și pentru că a căutat victoria, în 10 oameni, respectîndu-și într-un fel filozofia, cînd foarte simplu se putea mulțumi cu egalul pe care Sociedad l-ar fi acceptat.
Pentru Barcelona a fost al doilea meci consecutiv fără victorie, ceea ce e un eveniment în sine, dacă privim parcursul de pînă acum. Joi urmează Malaga însă, o deplasare grea, căci Malaga se califică în semifinalele Cupei și la 0-0. Dacă Barcelona nu obține calificarea, dincolo că ne lasă pe noi fără un dublu Clasico în această competiție, poate genera o primă criză în Catalunya.
Un eveniment oarecum banal a avut loc acum cîteva zile. Messi i-a trimis un tricou lui Gerd Muller, un tricou al Barcelonei cu numărul 10 pe spate. Numărul său adică. Un gest de curtoazie făcut de argentinianul de 25 de ani față de neamțul de 67, al cărui record de goluri într-un an tocmai îl bătuse.
E limpede că sîntem în fața unui act de PR al clubului catalan. Un act de PR ca multe altele, făcut de un departament special, cu un rol extrem de bine stabilit și extrem de bine pus la punct. Și care-și face foarte bine treaba, dovadă imaginea foarte bună de care se bucură clubul FC Barcelona, pe de-o parte, și jucătorii săi, pe de altă parte.
Dincolo de gest și de poză, dincolo de cifrele în sine, recordul lui Messi de anul trecut, luat în calcul sau nu de FIFA are deja o mai mică importanță, a readus în discuție un nume uriaș. Un gigant al fotbalului, pe care puțini din cei care consumă astăzi acest fenomen au apucat să-l vadă. Au auzit cîte ceva despre el, dar de văzut nu prea au reușit, pentru că nu prea au avut unde.
Iată în imaginea de mai jos comparația dintre cei doi fotbaliști. Messi și Gerd Muller. Anii 2012 și 1972.
Evident, e greu de făcut o comparație între două epoci. E ca și cum ai compara un Mercedes din anul 1972 cu unul din 2012. Multe s-au echimbat de atunci, tehnologia a evoluat, oamenii au evoluat, fotbalul a evoluat.
Messi a izbutit însă un lucru grozav. L-a readus în prim plan pe Gerd Muller, poate primul ”killer” de careu din istoria fotbalului. Cu picioarele sale scurte și cu un centru de greutate foarte jos, Muller reușea mișcări rapide și surprinzătoare, de unde și golurile sale, multe din poziții imposibile. S-a vorbit de Gerd Muller în ultimele săptămîni ale anului trecut cît în toți cei 30 de ani trecuți de la retragerea sa.
Vă învit să urmăriți filmulețele de mai jos! E week-end, așa că există mai mult timp pentru așa ceva.
Primul îl are ca protagonist chiar pe Gerd Muller. Veți vedea imagini inedite, îl veți descoperi pe cel poreclit, în acele vremuri, ”Bombardierul”. Cifrele sale sînt colosale: 68 de goluri în 62 de meciuri cu ”naționala” Germaniei Federale, cu care a fost campion mondial în 1974. 365 de goluri în 427 de meciuri în Bundesliga plus 66 de goluri în 74 de meciuri de cupe europene, toate în tricoul lui Bayern Munchen, pe care l-a purtat din 1964 în 1979.
De altfel, și azi Gerd Muller lucrează în cadrul clubului bavarez. Cînd Pep Guardiola a semnat cu Bayern, scriam că e unul dintre cele mai serioase și stabile cluburi din Europa. Un club care-și respectă valorile trecutului așa cum puține altele o fac. Gerd Muller a beneficiat de acest lucru, la începutul anilor 80, atunci cînd, alunecînd pe panta băuturii, a fost salvat de clubul bavarez și recrutat în corpul tehnic de antrenori, acolo unde se află și acum.
Dar nu doar Gerd Muller a fost readus în prim-plan de Messi. Cînd Messi a cîștigat Balonul de Aur, pentru a 4-a oară consecutiv, Messi a bătut recordurile altor 3 fotbaliști formidabili: Johan Cruyff, Michel Platini, Marco van Basten.
Despre fiecare ați auzit cîte ceva. Despre unii mai mult, despre alții mai puțin. Cruyff a fost un geniu al fotbalului, Platini e pe nedrept confundat doar cu președintele de azi al UEFA, cu tot ceea ce se leagă de acest for, cît despre Van Basten, ei bine a fost poate cel mai elegant atacant din istorie. Sper să vă facă plăcere să vedeți sau să revedeți imagini cu cei trei și sper că limba engleză să nu fie un impediment prea mare. Eu vă asigur că merită. Vizionare plăcută.
JOHAN CRUYFF
MICHEL PLATINI
MARCO VAN BASTEN
<
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!