MILAN-BARCELONA: ”PASSATO, PRESENTE, TUTTO O NIENTE”

MILAN-BARCELONA: ”PASSATO, PRESENTE, TUTTO O NIENTE”

 

Milanul lui Arrigo Sacchi și Barcelona lui Pep Guardiola. Două echipe colosale, două echipe ce au lăsat semne distinctive  în istoria fotbalului. Se spune că trofeele sînt importante, dar mult mai importante sînt amintirile pe care le au oamenii despre aceste echipe, despre ceea ce ele au arătat. Milanul anilor 90 și Barcelona lui Pep au multe lucruri în comun, chiar mai multe decît își imaginează lumea, căci Guardiola a studiat intens felul în care Sacchi își punea echipa pe teren și o făcea să joace. Filozofia lui Sacchi s-a regăsit în mare parte în filozofia lui Pep. După ani, s-a aflat că Sacchi a plecat în urma unui conflict cu Van Basten, plecat, ca orice conflict, dintr-o banală discuție la o masă de prînz cu întreaga echipă. Poate peste ani vom afla și adevăratele motive ale renunțării lui Guardiola la cea mai de preț creație a sa.

Să revenim la prezent. Milan-Barcelona e un duel al coloșilor. Două branduri uriașe, două cluburi ce strîng zeci de milioane de suporteri în dreptul lor. Ambele au mai mulți fani în afara granițelor tărilor din care provin, iar asta are o strînsă legătură cu ceea ce spuneam în primul paragraf. Duelul de azi e mai dezechilibrat ca oricînd, iar pentru a observa asta îți trebuie un dram de discernămînt care să stingă puțin focul sentimentelor. Fotbalul privit cu luciditate e una, cel privit cu patos e alta. Azi, Barcelona are toate șansele să rezolve calificarea, la fel cum au făcut Bayern, PSG sau Juve. Dar asta nu înseamnă că nu sînt posibile surprize. Fotbalul nu e matematică, surprizele au ținut acest sport în viață și o vor face și de acum înainte.

Să trecem la analiză. Silvio Berlusconi, a cărui influență în stabilirea tacticii de joc și inclusiv a jucătorilor e certă, s-a apucat să spună că Messi trebuie marcat individual. Spre deosebire de alți finanțatori de la noi, habarniști de profesie, dar tare fuduli de fel, Berlusconi a arătat de-a lungul timpului că se pricepe la fenomen. Doar că acum a mai îmbătrînit, plus că anumite abuzuri au lăsat urme și în gîndire, căci plăcerile vieții trebuie gustate din plin, dar mai există și o limită impusă de vîrstă. Așadar marcaj individual la Messi. Buuun. Și cine să-l facă? Cine este suficient de rapid încît să se țină după Messi 90 de minute? A fost indicat Flamini, doar că, bietul Mathieu e un pic accidentat și n-a fost convocat. Ar mai fi fost Nocerino, doar că și el e accidentat și neconvocat. În condițiile astea, adio marcaj individual la Messi. Presupun.

 Să trecem totuși la analiză. Asta cu marcajul la Messi nu prea a fost o chestie serioasă. Milan are mari probleme de lot, de unde și ideea că Barcelona e mare favorită. 19 jucători convocați, din care trei portari. Balotelli nu poate juca, el ar mai fi adus un plus de valoare. Apărarea Milanului a dat mari semne de slăbiciune pe centru, unde e de presupus că vor juca Mexes și Zapata, iar benzile nu-s nici ele prea grozave. Abate pare peste Constant, iar ăsta e un lucru bun, ținînd cont că Barcelona e acum mai puternică pe banda sa stîngă, decît în dreapta. Însă Constant va avea mari probleme cu Dani Alves, cu Pedro și cu Messi, cînd acesta se va hotărî să revină în zona sa tradițională, așa cum a făcut în multe episoade în meciul de la Granada. Milanul a luat multe goluri din centrări de pe extreme, dar asta n-ar fi tocmai un stres cu o Barcelona ce preferă acțiunile directe, pe zonă centrală. Cei doi ”centrali” au mari probleme și la inițierea acțiunilor de atac, foarte rar verticalizează, de cele mai multe ori pasează spre laterali, ceea ce, în fața unui pressing cum e de presupus că va face Barcelona, e o mare problemă.

Mijlocul e un compartiment care stă cît de cît bine la Milan. Montolivo pe post de Pirlo, Ambrosini și Muntari pe post de asistenți ai săi. Eu cred totuși că Ambrosini ar trebui să joace în fața apărării, căci are un profil defensiv mult mai bine structurat decît Montolivo, și trebuie să acopere spațiile dintre linii, unde ”creatorii” Barcelonei sînt letali dacă primesc mingea neincomodați. Un rol important îl are Boateng, pe zona lui Sergio Busquets, în special atunci cînd Barcelona pierde posesia. E de presupus că asta se va întîmpla foarte aproape de careul Milanului, iar Boateng poate fi cureaua de legătură între o apărare ce nu prea dispune de pasa lungă și atacanții El Shaarawy și Pazzini. Sau Niang, de ce nu?, foarte foarte tînăr, dar mai rapid ca Pazzini și mai greu de gestionat.

 El Shaarawy va fi cel însărcinat să-l terorizeze pe Dani Alves. Lacunele brazilianului pe faza de apărare s-au tot văzut în acest sezon. Probabil că ”micul faraon” va încerca să stea numai în spatele lui Alves ca să poată primi și apoi să purceadă la contraatac pe viteza sa, împotriva lui Pique.

Despre Barcelona sînt puține lucruri de adăugat. O echipă fără antrenor totuși ce reușește să mențină o disciplină a vestiarului și a jocului impecabilă. Joacă din memorie, pe principiul asocierii, un doi contra unu pe fiecare zonă a terenului. Plus Messi. Care răsuflă pesemne ușurat că a scăpat de marcajul om la om impus de Berlusconi. Era o glumă! :))

Un singur lucru trebuie să-și impună Barcelona. Să joace ca împotriva unui grande. ”San Siro” va avea rolul său în acest context. Iar Milan, să nu uităm asta, e un grande. În ciuda dificultăților sale, echipa asta n-a fost niciodată umilită. Învinsă, da, dar nu umilită. După recitalul lui Bayern de la Londra, lumea așteaptă reacția Barcelonei, în continuare favorita număru unu la cîștigarea trofeului.

Într-unul din spoturile senzaționale făcute de SKY Italia pentru Cupa Mondială din 2006, pe care le găsiți în acest articol, mi-a rămas în cap o expresie: ”Passato, presente, tutto o niente”. Perfect adevărat și pentru azi, nu?

La final, vă propun să revedeți cîteva imagini dintr-un Milan-Barcelona senzațional. Se juca în aprilie 2006, în semifinalele Ligii

Și o revistă a presei. Pe acest blog găsiți în fiecare zi o revistă a presei cu primele pagini de la toate ziarele importante ale Europei și nu numai. Asta ca să vă faceți o impresie cum se fac ziarele pe la alții și, eventual, să faceți o diferență.

 

PROBLEMA LUI SERGIO RAMOS

PROBLEMA LUI SERGIO RAMOS

 

Ceea ce i s-a întîmplat duminică seară lui Sergio Ramos se vede mai rar. Gol + cartonaș galben + cartonaș galben în ceva mai puțin de 300 de secunde. Sau, depinde cum o luăm, cartonaș + cartonaș = eliminare în mai puțin de 60 de secunde.

Eliminarea e riguroasă. Ambele cartonașe galbene sînt. Cartonașul roșu e un exces de personalitate din partea arbitrului. Se spune deseori că un arbitru trebuie să acționeze și în spiritul jocului nu doar în spiritul regulamentului. A-l elimina pe Ramos la o fază în care comite o imprudență, fără intenție de a juca mingea cu mîna, e o rigurozitate de profesor de matematică foarte sever. N-am nimic cu profesorii de matematică, nici cu cei foarte severi, doar că nu mi-au plăcut. Nici profesorii severi și nici matematica.

N-aș face prea mult caz pe această eliminare. În fond era un meci cu Rayo, destul de banal, căci Rayo e bună acasă, dar afară e moale. A te lamenta pe absența lui Ramos din deplasarea de la La Coruna iar mi se pare exagerat. Chiar cred că Mourinho e mai mulțumit așa, pot juca Varane și Pepe împreună și se poate lămuri portughezul, înainte de returul cu Barcelona din Cupă, care dintre ei îl va însoți pe Ramos în centrul apărări.

Căci, da, Ramos va fi titular, indiferent de ce s-a întîmplat. Problema lui e acea stare de nevozitate pe care o scoate la iveală în anumite momente de joc, o anumită contodență în marcaj și în deposedări, pe care o știu și adversarii și arbitrii. Unii exagerează, ceilalți aplică prea mult regulamentul, avînd în minte o imagine. Între noi fie vorba, ca părere personală, Ramos a exagerat și el la faza celui de-al doilea galben, cînd se ținea cu mîinile de față, deși era evident că mingea îl lovise în mînă.

Problema lui Ramos rămîne însă Mourinho. Și invers. Nu scapă nici un prilej să se atace. Mourinho l-a înțepat evident după turul cu Manchester pentru marcajul la Welbeck la gol, deși o vină avea și Diego Lopez. În paranteză fie spus, Adan, cel care era la un moment dat la același nivel cu Casillas, n-a fost nici convocat pentru acest meci cu Rayo,. devenind, se pare, al treilea portar acum. Revenind la subiect, Ramos a răspuns la conferința de presă de după partida cu Rayo. La fel de înțepat, ”educația nu-mi permite să semnalez pe nimeni”, poate și ușor nervos după cele întîmplate. În calitatea sa de lider al vestiarului, unul dintre ei, a dat și un mesaj de unitate în perspectiva meciurilor ce urmează.

Sergio Ramos are personalitate. Și încă mare. S-a văzut asta din felul în care a executat acel penalty la Euro, cu Portugalia. După ce ai ratat cum ai ratat cu Bayern în Ligă și ai devenit subiect de bancuri în toate colțurile lumii, să vii și să dai ”scăriță” într-un moment crucial, al loviturilor de departajare, ce vreți mai multă personalitate! Ratase înainte Xabi Alonso, așa cum se întîmplase, de fapt, și cu Bayern, atunci ratase Cristiano. Cînd un portar apără un penalty e într-o stare de exaltare, are adrenalină, te domină psihic ca executant ulterior. Ei bine, ”Cuqui” Ramos a închis gura tuturor, deși o ratare i-ar fi marcat iremediabil cariera. Unii pot vorbi de inconștiență, eu vorbesc de personalitate.

Comentariul spaniolilor de la Cadena SER (e un montaj filmulețul de mai sus) e colosal. Dar mesajul e cam același :”que huevos tiene Ramos”! Traducerea sper că nu e necesară :))

Dacă e să vorbim de ”huevos”, problema e că și Mourinho are. Două ego-uri puternice sînt excelente cînd merg în aceeași direcție. Cînd sînt antagoniste e o problemă, căci vestiarul simte imediat astfel de lucruri. Între cei doi lucrurile nu-s normale. Sergio Ramos rămîne însă unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume. Parteneriatul cu Pepe din sezonul trecut a fost impecabil și a ajutat mult Realul. Într-un fel, această perpetuă înfruntare cu Mourinho poate ajuta și acum, căci un Ramos motivat, dornic să-i arate antrenorului de ce e în stare, e o mașină de fotbal. Iar Mourinho știe asta, căci stăpînește perfect toate detaliile din această ”artă a războiului” fotbalistic.

 

MESSI: ÎNCĂ UN RECORD. BARCELONA: ÎNCĂ O VICTORIE

MESSI: ÎNCĂ UN RECORD. BARCELONA: ÎNCĂ O VICTORIE

Pentru Barcelona, meciul cu Granada făcea parte din categoria obligațiilor de serviciu. Cu 4 zile înainte de vizita pe ”San Siro” era destul de greu să se realizeze o concentrare maximă, cu atît mai mult cu cît catalanii se cam știu deja campioni. Cînd ți se pune această etichetă e greu s-o ștergi la anumite partide, să le spunem de nivel mediu, cum a fost și cea de la Granada, chit că pe acest stadion Real Madrid pierduse cu două săptămîni înainte. Situația e oarecum aceeași și la Real și la Barcelona. În campionat lucrurile fiind oarecum clare, altele devin prioritățile.

Xavi era accidentat, Iniesta era pe bancă. În condițiile astea, Messi și-a asumat și rolul lor. Spuneam în timpul comentariului că Messi vrea să fie cînd Xavi, cînd Iniesta, așa că nu prea mai are timp să fie chiar Messi. Deși era în căutarea golului 300 în tricoul Barcelonei, am văzut un Messi mai generos în pase ca altădată, deși, pe final, l-a certat de vreo două ori pe Tello, care nu-i întorsese serviciul. Chiar și golurile au fost un pic stranii, căci rar vezi Barcelona marcînd din afara careului, practic din două șuturi de la distanță, și nu din acțiuni în interiorul careului.

Granada a fost remarcabilă în eforturile sale. Torje inclusiv. Pentru el și echipa sa urmează perioada cea mai dificilă, cu partide directe împotriva contracandidatelor din zona retrogradării. Un punct, sau mai multe, cu Barcelona ar fi fost un bonus, un joker pe care l-ar fi tras. N-au reușit, dar jocul s-a schimbat mult în bine de la venirea lui Paco Alcaraz. Pentru Barcelona urmează două meciuri cu Milan și două cu Real Madrid. Meciuri de altă categorie decît cele ”din obligație”, meciuri în care se pot decide multe. Vom vedea cu siguranță o altă echipă.

Îl las pe Messi pentru final. 301 goluri pentru Barcelona și are doar 25 de ani. Cel mai important an pentru el este cu siguranță următorul. 2014, anul Mondialului. E ceea ce-i lipsește. Unicul lucru, de fapt, căci la nivel personal e așezat, la nivelul echipei de club a cîștigat tot ce se putea cîștiga.

Cum au fost cele 301 goluri pentru Barcelona? Multe probabil că le știți, multe le-ați uitat, așa că merită, cred, să vi le reamintiți:

Și după ce ați văzut golurile, vă propun un documentar foarte recent, realizat de aceeași televiziune, ITV, care a făcut unul și pentru Jose Mourinho. E pe aceeași linie, deci foarte spectaculos:

CRISTIANO RONALDO ȘI SURPRIZELE LUI SIR ALEX FERGUSON PENTRU MOURINHO

CRISTIANO RONALDO ȘI SURPRIZELE LUI SIR ALEX FERGUSON PENTRU MOURINHO

 

1-1 cu Barcelona, în Cupă, 1-1 cu Manchester United, în Ligă. Doi adversari diferiți, două meciuri tur, două competiții eliminatorii, același rezultat. Dar două stări de spirit complet distincte.

Dacă după 1-1 cu Barcelona lumea a plecat încîntată de pe ”Bernabeu”, iar egalul, am fost pe stadion și am văzut, a fost sărbătorit ca o mare victorie, acum, deși n-am mai fost pe stadion, cred că percepția a fost mai degrabă de nemulțumire. Cu Barcelona, Madridul avusese mari probleme de lot, ceea ce cu United nu s-a întîmplat. Cu Barcelona, Madridul scăpase mai degrabă cu bine dintr-un meci dominat de adversari, cu Manchester, Madridul mai degrabă a scăpat victoria printre degete, căci meciul l-a dominat destul de clar.

 Am spus de o sută de ori că problema Barcelonei e că adversarii i-au învățat stilul și procedează în consecință. La fel începe să se întîmple și cu Real Madrid. Cu Mourinho, Real Madrid a devenit cea mai reactivă echipă din lume, cu contraatacul cel mai rapid, viguros, potent și productiv. A spus-o chiar Sir Alex Ferguson la conferința de presă. Astfel că și-a făcut o tactică prin care să nu permită Realului să contraatace. Sau, mă rog, să încerce. În mare măsură i-a reușit, cel puțin în repriza a doua, cînd avînd golul lui Welbeck în sacoșă, Manchester United a ieșit rar din propria jumătate, limitîndu-se la contraatacuri sporadice, care au scos în evidență, cred eu, clasa uriașă a lui Robin Van Persie. Un fel de ”ia mingea și ataca-ma”, la care eu aș mai adăuga două cuvinte esentiale: ”DACĂ POȚI”.

Problema Realului e că atunci cînd atacă pozițional devine extrem de previzibil. Cu excepția lui Ozil, care mai mereu termină benzina pe la minutul 70, nu are pasatori de nivelul lui Xavi, Iniesta, Fabregas și Messi. De la patru jucători mai repede vine o soluție decît de la unul singur. Real are un Cristiano Ronaldo fenomenal, dar după el nu prea mai vine nimeni. Benzema are un sezon oribil, la fel și Higuain, deși la ”Pipita” trebuie să luăm în calcul accidentările. În mod normal, aici trebuie să se orienteze Florentino Perez în mercato, la această poziție, cea e vîrf de careu. Cu Manchester, Cristiano a jucat mai mult în centru decît în bandă, asta deși acolo era un Rafael extrem de vulnerabil, ba și cu cartonaș galben. Ideal ar fi fost un Cristiano multiplicat, dar asta nu se poate. Oricum, mie tot mi se pare o greșeală că Madridul n-a insistat mai mult în repriza a doua pe partea lui Rafael.

 Revenind la Manchester și la jocul său. Părerile sînt împărțite. Sir Alex și-a jucat cartea. Miza e imensă, să recunoaștem. Își mai aduce aminte cineva cum a jucat Manchester United în semifinala cu Barcelona din sezonul 2007-2008? În ambele manșe? A fost 0-0 pe ”Camp Nou” și 1-0 pe ”Old Trafford”. Eu îmi amintesc, pentru că am comentat de cîteva ori aceste meciuri la un magazin Barcelona TV, care se difuza pe un post de televiziune, Sport Klub, remarcabil într-o vreme, dar dispărut urmare a unui management penibil și îmbibat în alcool. În acele meciuri, Manchester a jucat cam la fel, deși Barcelona de atunci, ultimele suflări ale echipei lui Rijkaard și Ronaldinho, era o ruină. Cel puțin returul de pe ”Old Trafford”, după un gol fantastic al lui Scholes, a semănat perfect cu repriza a doua de aseară. Scopul scuză mijloacele, parcă așa se spune, nu? Iritarea lui Mourinho a fost evidentă la conferința de presă, dar a fost suficient de condescendent față de Sir Alex ca să nu-l atace. Însă acel mesaj, ”pe teren propriu, cu filozofia existentă în Anglia, nu cred că va putea juca atît de aproape de propriul careu”e o mică înțepătură. Pentru cine are creier să o simtă. Iar Sir Alex are.

Am scris în avancronică despre ”Duelul Giganților”. Pînă la urmă, o echipă de fotbal joacă pentru a cîștiga, nu pentru a fi gigant. Gigant ești atunci cînd cîștigi. Întrebarea mea este: contează sau nu cum cîștigi?



Manchester United și-a dat-o, cum se zice în peluză, parte-n parte cu Barcelona în două finale. Și n-a uitat nimeni cum a ieșit, n-a uitat nimeni că în 2009, cu o superechipă în care erau și Cristiano, și Tevez, și Van der Sar, plus toți ceilalți la apogeul carierei, a luat un 2-0 scurt de la un adversar cu o apărare improvizată, n-a uitat nimeni mîinile tremurînde ale lui Sir Alex, din 2009, de pe ”Wembley”. A învățat din lecțiile alea, a aplicat ce mai aplicase, vezi dubla cu Barcelona din 2008 și, deocamdată, i-a ieșit. Judecata se va face pe terenul lui, pe ”Teatrul Viselor”.

Nu vreau să mă refer din nou la Cristiano Ronaldo. Am scris despre felul în care se antrenează, despre ceea ce reprezintă el pentru Real, despre viitorul lui. Devine monoton, la fel cum monotonă e și dezbaterea Messi sau Cristiano, în loc să ne bucurăm că-i putem admira pe amîndoi, noi ne certăm pe cine e mai bun.

 Vreau să mă refer în schimb la Rooney. A făcut un meci colosal din punct de vedere al sacrificiului pentru echipă. Dar mie mi se pare că Rooney e foarte mare pentru că alții se tem de el, nu pentru că el poate juca și rolul de mijlocaș defensiv. Rooney e mare atunci cînd se apără în zona propriului careu, dar e imens cînd atacă în careul advers. E ”Rooney, the goal machine” nu ”Rooney, the bodyguard”. E totuși o lecție pe care o dă Rooney tuturor jucătorilor cu multe figuri și puține realizări, acest devotament pentru un club, dar și pentru un antrenor. Poate nu i-a convenit ce joacă, cred că nu i-a convenit ce joacă, dar e vorba de o echipă și de interesele ei, e vorba de un antrenor căruia îi respecți deciziile pentru că nu-i pui la îndoială priceperea.

M-am referit un pic, mai sus, și la Van Persie. Și la Benzema. Aș vrea s-o fac din nou, pe scurt. Imaginați-vă că Van Persie juca aseară la Real Madrid! Atît.

Și aș mai vrea să mă refer la De Gea. A fost senzațional. A fost criticat, analizat, persiflat. Se spune că nu-i fericit la Manchester, că nu s-a acomodat cu orașul, cu lima, cu mîncarea. Înainte să ne repezim să-l facem zob pentru asta să ne gîndim că pot fi motive pertinente. Adevărul e că, dacă-l privim cu atenție, nu are o față care să inspire siguranță. Dar e foarte tînăr, pentru un portar mai ales, și va ajunge foarte mare pentru că are calități. Să fim sănătoși cu toții și să vorbim despre el peste 10 ani.

Și încă o observație. Cu mîna pe calendar. Marți, 26 februarie, returul cu Barcelona din Cupă. Sîmbătă 2 martie, meciul cu Barcelona din Primera. Marți, 5 martie, returul cu Manchester United. Acesta e programul Realului. Un meci de campionat mai mult pentru orgoliu, plus două finale, la care pleacă într-un mic dezavantaj. De aici încolo, fiecare e liber să facă pronosticuri.

P.S. Am lăsat la urmă această imagine. E sub genericul ”fără comentarii”.

 

BARCELONA DE LIMBĂ CHINEZĂ

BARCELONA DE LIMBĂ CHINEZĂ

V-am rămas dator cu cîteva comentarii despre meciul Barcelonei de duminică la prînz. E un pic cam multă aglomerație de subiecte în perioada asta, dar nu-i deloc rău. Sincer, am și uitat de Barcelona-Getafe. Nefiind obișnuit cu ora ușor ”matinală” la care a început partida, am deschis televizorul cînd scorul era deja 3-0. Și meciul, în concluzie, terminat.

 Comentarii după un 6-1 nu prea se pot face. Poate doar că Barcelona a dat 6 goluri cu 6 marcatori diferiți, ceea ce vine într-o contradicție cu opinia celor care văd o Messi-dependență. Poate și că dintre cei 6 marcatori, doi dintre ei, Alexis și Villa, s-au reîntîlnit cu această bucurie de a marca. Și, nu în ultimul rînd, că Iniesta a făcut iar o partidă excelentă, a fost stăpînul terenului. Dacă Messi e ucigașul de superlative, Iniesta e inventatorul lor. Orice minge pleacă din ghetele acestui băiat, cu o imagine atît de departe de cea a unui superstar, se transformă, se metamorfozează într-un bun prieten al celorlalți jucători. Mingea pentru Iniesta nu e doar un instrument, e o prelungire a corpului său, a personalității sale. Scriam atunci cînd Messi a primit Balonul de Aur că, dacă s-ar întîmpla ca Iniesta să-l primească, i l-ar pasa imediat argentinianului.

Nu știu ciți au pățit ca mine și au ratat începutul meciului de pe Camp Nou. Barcelona nu mai jucase la acea oră din 1965. Madridul a mai făcut-o, chiar în campionatul trecut, atunci cînd au început spaniolii să folosească această oră de start. S-au tot codit catalanii, au tot insinuat că publicul lor nu e obișnuit, dar realitatea s-a dovedit alta. 85.610 spectatori, a 4-a ”intrare” din acest sezon, după cele două Clasico și meciul cu Atletico, ceea ce e chiar remarcabil. Cred că dacă se juca la 9 seara sau chiar mai devreme, la 7, erau mai puțini spectatori.

Eu cred că Barcelona va mai juca la ora aceasta. Dincolo de succesul de casă, a fost și succesul de rating. Meciul a fost transmis în direct pe canalul unu al televiziunii de stat din China. La începutul partidei, jucătorii Barcelonei au făcut poza de grup cu un mesaj în limba chineză. Nimeni n-a înțeles despre ce e vorba, a părut un mesaj publicitar. N-a fost chiar așa, a fost pur și simplu un mesaj cu ocazia anului nou chinezesc, care a început chiar duminică. La Beijing era ora 7 seara, oră perfectă pentru orice transmisiune televizată. Aceeași oră era și în Hong Kong și Singapore. La Tokyo era ora 8 seara, deci la fel de bine. La New Delhi, un alt teritoriu pe care sigur marile puteri fotbalistice vor căuta să-l exploreze, era 5 după-amiază, la Dubai era 3 după-amiaza, la Doha ora 14 și tot așa. În America de Sud era ceva mai devreme, dar nu ore imposibile, doar America era un pic defavorizată.

Priviți graficul de mai jos. A fost realizat de institutul german Sport & Markt și oferă o privire de ansamblu asupra echipelor străine preferate în anumite țări. E vorba, evident, de țările importante din punct de vedere economic.

După cum se poate vedea, doar în China și Japonia nu conduce Barcelona. În China, Real Madrid e la putere, grație turneelor de vară făcute acum un deceniu de Madridul ”galactic”, ce i-au folosit extrem de mult, la nivel de afaceri și lui Florentino Perez, a cărui firmă, ACS, a primit construcția a două inele de centură pentru Beijing. Apoi vine Manchester United, clubul care a deschis practic drumul tuturor spre acest colț al lumii. Surprinzătoare, dacă e să ne referim la graficul de mai sus, e plasarea Interului pe primul loc în Japonia, dar și lipsa Madridului de acolo, însă Japonia e o piață destul de ciudată.

În condițiile în care Barcelona și Real Madrid sînt din ce în ce mai presate, în Spania, să accepte schimbarea contractului drepturilor tv, ce le oferă avantaje imense în raport cu celelalte echipe de Primera, piața asiatică e extrem de importantă. Și atrăgătoare. Nu-i exclus așadar să-i vedem din ce în ce mai des pe Messi și Cristiano Ronaldo înainte de masa de prînz.

 

 

 

MANCINI A UCIS CAMPIONATUL ANGLIEI

MANCINI A UCIS CAMPIONATUL ANGLIEI

Nu, nu e nici o greșeală în titlu. Chiar așa e. Manchester City a ucis suspansul în Premier League. Încă din ianuarie. E limpede, nu avem un sezon, acest 2012-2013, care să ne ofere prea multă neliniște. Oricît ne-am dori noi să avem parte în toate campionatele de finaluri precum cel de anul trecut din Anglia, în sezonul ăsta n-avem cum. N-avem cum să avem nici măcar suspansul existent în sezonul trecut în Germania, în Franța, în Italia, chiar și în Spania, unde campioanele nu s-au decis în ultima secundă a ultimului minut al ultimului meci, ca în Anglia, dar tot am avut o doză de neprevăzut pînă undeva spre luna mai. Anul ăsta nici nu a venit primăvara și titlurile sînt cam în buzunarele unora. În Spania, 12 sau 16 puncte, depinde cum pui problema, în Anglia, 12 puncte, în Germania, 15 puncte, oricît am crede că în fotbal e posibil orice, parcă ne ducem cam departe cu acest ”orice”. Apoi, în Franța sînt 6 puncte, iar în Italia sînt 5 puncte, dar parcă și aici echipele de pe primul loc sînt evident mai puternice decît urmăritoarele lor ca să asistăm la întoarceri. Dacă greșesc undeva, vă rog să mă contraziceți!

Să mă întorc la City. Și la uciderea campionatului.

Nu mi-a plăcut niciodată Mancini. Mi se pare un italian mofturos și ușor parvenit, în stil fotbalistic vorbind bineînțeles. S-a cățărat pe culmile fotbalului mare la Inter, dar a beneficiat acolo de conjunctura evident favorabilă a acelor sezoane cînd, cu Juve în purgatoriu, cu Milan într-o derivă asemănătoare cu cea a lui Berlusconi, cu Lazio și Roma măcinate de probleme financiare interne, Inter reprezenta singura bornă viabilă din ”Il Calcio”. Chiar și așa, cu jucători luați pe bani suficient de mulți, a trebuit ca Moratti să facă mutarea decisivă ca să izbutească să-și îndeplinească visul numit Champions League. Mutarea decisivă o știți cu toții. Se numește Mourinho.

 O analiză a ceea ce se întîmplă la City merită făcută. Și o voi face, promit, căci cifrele sînt fabuloase. Cifrele investițiilor. Deocamdată mă întreb ce vor face șefii ”cetățenilor”. Mai exact Txiki Beguiristain și Feran Soriano. Mai reprezintă Mancini antrenorul potrivit pentru Manchester City? Mă tem că nu. La meciul cu Southampton de sîmbătă ar fi fost nevoie de traducere, ca la filme, pentru a înțelege mutările tactice ale lui Mancini. Javi Garcia fundaș central? Revenise Kolo Toure de la Cupa Africii totuși. Apoi schimbarea lui Lescott cu Kolarov? Se vorbește de luni bune, eu însumi am scris despre asta, că Mancini și Lescott nu-și mai vorbesc, dar mai logic era să-l scoți pe Barry, care-și dăduse un autogol și jucase extrem de rău, făcînd practic cel mai prost meci al său la City. Și în sfîrșit, schimbarea lui Silva cu Maicon? Pe asta, eu unul n-am reușit s-o pricep și pace.

Ce-și mai propune Mancini pentru acest sezon? Cupa Angliei, e clar, căci din celelalte competiții e afară. Era bună și o Europa League, ca ieșire de urgență de pe autostrada spre dezastru pe care s-a înscris această mașină scumpă, dar fără șofer, numită Manchester City. Deocamdată, în Cupa Angliei n-a început greul, căci următorul adversar e Leeds, duminică. E cam cel mai important meci al sezonului pentru Manchester City, acum ar mai merge acest promo pe care l-au făcut unii la un meci al lui Liverpool. Plus, eventual, în afară de Cupa Angliei, o victorie cu Manchester United, pe ”Old Trafford”, bună ca pansament moral pentru suporteri.

 Revin la Beguiristain și Soriano. Cu siguranță lucrează. Cînd toți îl dădeau pe Guardiola la Manchester City eu îi sfătuiam să se mai gîndească. Și să țină cont de un aspect. Înainte de Pep, Beguiristain și Soriano l-au vrut pe Mourinho la Barcelona. Au și negociat cu el și Jorge Mendes, reprezentantul lui, în mai multe etape. Prin ianuarie 2008 au fost la Porto, presa i-a surprins, dar au cotit-o spunînd că au venit să discute pentru Bruno Alves, fratele lui Geraldo, fostul stelist. Între timp, Andre Villas-Boas, asistent al lui Mourinho atunci și destul de necunoscut, mergea la toate meciurile Barcelonei. Apoi, în februarie, s-au întîlnit din nou, în Ghana, unde era Cupa Africii, iar Mourinho, fără job atunci, era comentator pentru Eurosport. Acolo, în călduroasa Africă, au înghețat negocierile, căci pretențiile lui Mourinho erau cam mari, nu neapărat la nivel de salariu pentru el, ci la nivel de transferuri, iar Barcelona nu prea avea resurse.

Acum Manchester City are. Resurse și nevoie de antrenor. Toate drumurile duc la Mourinho, nu-i așa? Da, așa e. Problema e că și ale lui Chelsea tot acolo duc. Am scris despre asta recent, despre dorința Marinei Granovskaia, omul de încredere al lui Abramovici la Chelsea, de a-l readuce pe Mourinho pe ”Stamford Bridge”.

Ăsta e marele talent al unui profesionist. Să fie căutat, să se bată cei puternici pentru el. Mourinho e din această categorie. Acum rămîne să vedem ce funcționează mai bine pe piața interbancară, petro-dolarii sau rublo-dolarii.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă