GUARDIOLA, ÎNTRE MESSI ȘI REALITATE

GUARDIOLA, ÎNTRE MESSI ȘI REALITATE

La o analiză superficială a confruntării dintre Barcelona și Manchester City se poate trage concluzia că gruparea catalană a măturat pe jos cu ”cetățenii” din Manchester. Scorul e de-așa natură încât te invită la o asemenea concluzie. Dacă n-ai văzut meciul. Alții ar putea spune că lui Guardiola nu-i priesc defel confruntările cu fosta sa echipă și, extrapolând, confruntările cu echipele din Spania. Și asta e adevărat, iar aici se ascunde un mare paradox. Ca om format în fotbalul spaniol, ca jucător obișnuit cu stilul din Primera și ca antrenor care a crescut în bătălii contra granzilor iberici, Pep poate că ar trebui să fie mai inspirat în găsirea antidotului atunci când le este adversar. Ceea ce, iată, nu se întâmplă. De ce nu se întâmplă? Aici răspunsurile sunt multe, dar cel mai important stă în valoarea celor pe care-i întâlnește. Și, evident, așa cum se întâmplă în fotbal și-n viață, de anumite detalii. Privind retrospectiv toate aceste dueluri Pep vs Primera se poate extrage o părere cum că tehnicianul catalan și-a lăsat o bună parte din noroc încuiată în vechiul birou de la ”Camp Nou”. Citeste mai mult …

BARCELONA ȘI INDEPENDENȚA. DE MESSI

BARCELONA ȘI INDEPENDENȚA. DE MESSI

Într-o duminică în care erau chemați la urne pentru a-și manifesta sprijinul față de ideea de naționalism (iar oamenii au făcut-o, votînd masiv pentru pentru independență, un demers destul de complicat și cam greu de înțeles, dar pe care nu are rost să-l comentăm aici), catalanii s-au trezit cu realitatea că FC Barcelona va trebui să se descurce în următoarele două luni fără cel mai important om al său. Să-și arate, cu alte cuvinte, în următoarele două luni, independența față de Leo Messi. Citeste mai mult …

TATA MARTINO

TATA MARTINO

M-am gîndit de multe ori să scriu ceva despre fostul antrenor al Barcelonei, atunci cînd a plecat de la acest club. De fiecare dată s-a ivit ceva mai important, ceva mai de actualitate, de fiecare dată îl trăgeam pe Tata Martino pe banca de rezerve a subiectelor, cu gîndul că o să-i fac loc odată și-odată în față. N-a mai fost cazul, poate și pentru că argentinianul a plecat de la Barcelona foarte discret, la fel de discret aș zice precum și venise.

Nu l-am agreat foarte tare pe Tata Martino. L-am criticat deseori pe acest blog, de fapt, nu cred că am scris de prea multe ori în registru pozitiv despre el. L-am revăzut miercuri seară, în ”amicalul” Germania-Argentina. Pe banca echipei naționale a Argentinei, de data aceasta. Unde a ajuns, sînt sigur de asta, și grație ultimului sezon petrecut pe banca Barcelonei. Chit că a fost unul nereușit, primul după mulți ani fără trofeu pentru echipa catalană, un an de antrenorat acolo asigură iată potențiale variante în continuare. Un an la Barcelona (înlocuiți Barcelona cu orice al nume mare doriți!) te introduce într-un circuit al antrenorilor care-și găsesc un loc de muncă bine plătit, dar și cu obiective importante, asta așa ca factor motivațional, dincolo de banii în sine.



Ca o paranteză, am tot văzut titluri de genul ”Argentina și-a luat revanșa în fața Germaniei”. Mi se pare o exagerare. Argentina și-ar putea lua revanșa în fața Germaniei abia peste 3 ani și 10 luni, la Moscova (dacă s-o mai ține Mondialul ala în Rusia la data respectivă), eventual într-0 finală cu Germania. O victorie în ”amicale” valorează foarte puțin, spre deloc. Spunea și Mascherano, care mi se pare cel mai cerebral jucător din lotul Argentinei și al Barcelonei, că acea finală de pe ”Maracana” o să-i urmărească multă vreme pe el și pe colegii lui din ”națională”. Acea oportunitate pierdută, dar mai ales ideea că nu se știe cînd și dacă se va mai ivi o asemenea oportunitate.

Revin la Tata Martino. Rememorînd perioada sa la Barcelona, acum, la rece, nu la cald cum se întîmpla la perioada cînd totul era încă în joc, mă întreb cum l-am fi judecat acum dacă în acel ultim meci al campionatului, cu Atletico pe ”Camp Nou”, Messi s-ar fi aflat cu jumătate de metru mai în spate la acea fază cînd Barcelona a marcat un gol anulat pentru ofsaid. Era 1-1 scorul, iar finalul de meci foarte aproape, nu sînt sigur așadar că Atletico ar mai fi putut reveni. Dacă Messi era jumătate de metru mai în spate, Tata Martino era acum omul care, printr-un miracol, a condus Barcelona spre un titlu pe care nu-l aștepta nimeni și pe care, să fim sinceri, nici nu-l merita. Probabil că ar fi părăsit Barcelona cu mult mai multe elogii în bagajele sale și nu discret, așa cum a făcut-o.

Messi a fost în ofsaid atunci, așa că-n dreptul lui Tata Martino stă scris cuvîntul eșec. Nu cred însă, judecînd acum, la rece, că se putea pretinde mai mult. Pe cît de bun antrenor era și proabil că încă este (totuși performanțele sale cu Paraguay și-n campionatul argentinian n-au venit de nicăieri), Tata Martino nu a avut acea personalitate, pe care se pare că o are acum Luis Enrique, de a iniția o revoluție. Nu doar în lot, ci mai ales în joc, în exprimare. Nici nu prea avea cum s-o aibă. Spre deosebire de Luis Enrique, al cărui caracter l-am văzut pe vremea cînd juca și al cărui trecut ca fotbalist al Barcelonei îl ajută, Tata Martino venea de nicăieri și cred că destui jucători din vestiarul Barcelonei nu auziseră de el pînă să-l cunoască. Nu putea avea curajul (unii ar zice ”cojones”, am folosit termenul din spaniolă pentru că sună un pic mai blînd parcă) de a le cere superfotbaliștilor pe care-i avea sub comandă altceva decît fuseseră ei obișnuiți.

Vă amintiți formulele de start și schimbările pe care le făcea Tata Martino, nu-i așa?! Păreau desprinse dintr-un joc pe calculator, în general nimic inovator, în general doar post pe post. Tata Martino a vrut să se pună bine cu toată lumea, să nu supere pe nimeni. Ceea ce, apropo de personalitate, Guardiola n-a făcut-o și s-a ales cu ostilitatea și criticile lui Beckenbauer, de exemplu. Lui Tata Martino i s-a cerut să fie Guardiola, dar el n-a putut să spună că nu are cum să fie. A încercat, dar prea ocupat cu evenimentele zilnice, n-a observat că nici măcar Guardiola nu mai e ACEL Guardiola.



Tata Martino n-a fost cel mai rău antrenor din istoria Barcelonei. Nici pe departe. A nimerit însă într-un malaxor mediatic care l-a devorat. Așa e fotbalul, poate că dacă Messi nu era în ofsaid atunci, s-ar fi salvat oarecum. Pentru Tata Martino, echipa națională a Argentinei poate fi o oportunitate numai bună pentru el de arăta că are elementele despre care scriam mai sus că i-au lipsit la Barcelona. În vara viitoare, va fi Copa America, în Chile. Cred că e primul obiectiv marcat cu litere de tipar în noul angajament al lui Tata Martino. Are timp un an să-și dea seama că o schimbare nu se poate face decît schimbînd radical, nu pe ici-colo. Nu poți merge pe munte cu papuci de plajă, chit că ți-ai pus un hanorac suficient de gros.

THE SPECIAL SIME-ONE

THE SPECIAL SIME-ONE

”Nu întotdeauna cîștigă cei mai buni, de multe ori cîștigă cei care luptă mai mult”. E declarația lui Diego Simeone de după meciul cu Barcelona, la capătul căruia Atletico Madrid s-a calificat în semifinalele Champions League. Mulți consideră această calificare drept o mare surpriză a acestei ediții, dar dacă stăm bine să ne gîndim nu e chiar așa. Sigur că Barcelona pleca, din start, cu un ușor avantaj la punerea în balanță a șanselor, dar acest avantaj venea mai mult din experiența mai mare a jucătorilor de a gestiona astfel de partide decît din forma arătată de ei, căci de multe ori experiența e la fel de importantă ca forma. În fond, Atletico era și e lider în Primera Division, cu un punct mai mult decît Barcelona, așa că nu se prea susține calificativul de mare surpriză.

Brusc, internetul s-a umplut de fani ai lui Diego Simeone. Și ai lui Atletico Madrid. Sînt oameni care au descoperit abia acum această echipă sau acest antrenor. Și nu e drept. Atletico nu e Malaga din sezonul trecut, venită oarecum de nicăieri și care a fost la cîteva secunde de o calificare miraculoasă. La cîteva secunde și la o ridicare de fanion, dacă e să ne amintim bine. Aia da, ar fi fost o mare surpriză. Aici nu. La momentul tragerii la sorți, Gică Craioveanu vedea șanse egale pentru Barcelona și Atletico, ba chiar ne-a spus, într-un moment în care nu eram în direct, că Barcelona nu va trece. Și iată că a avut dreptate. Deja Barcelona a jucat 5 meciuri cu Atletico în acest sezon și n-a cîștigat niciunul. Iar în aceste 5 meciuri, Messi n-a apărut. Nu e întîmplător. La fel, nu e întîmplător faptul că nimeni nu mai vorbește acum că Atletico nu merita calificarea, așa cum se vorbea după meciul tur.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Prin august anul trecut scriam aici că Atletico e cea mai bună echipă fără minge. Imediat după prima manșă a Supercupei Spaniei. După victoria de pe ”Bernabeu”, scriam că Atleti e cea mai în formă echipă din Spania. Tot atunci, scriam, textual:  ”Vi se pare, în momentul ăsta, că Bayern, Dortmund, cele două din Manchester, Arsenal, Chelsea, Juventus, PSG, Barcelona sau orice altă echipă vedeți mai sus în lista favoritelor la cîștigarea Champions League e sigură de calificare într-o dublă cu trupa lui Simeone? Mie nu.” Se pare că un pic de dreptate am avut. De fiecare dată s-au găsit oameni care să-mi spună că Atletico nu va rezista prea mult, că nu va putea duce ritmul pe trei fronturi cu un lot destul de restrîns. Poate că era normal să gîndească așa, căci Primera Division ne obișnuise în ultimii ani cu un etern duel Barcelona-Real pentru titlu și o prăpastie căscată din prima treime a campionatului între locul doi și locul 3. Au trecut de atunci multe săptămîni în care am tot așteptat ca Atletico să cadă, să se piardă, să iasă din lupta pentru titlu. S-a întîmplat un scurt circuit, imediat după eliminarea din Cupă în fața Realului, dar norocul s-a întors către Manzanares și a făcut ca Real Madrid și Barcelona să se împiedice, la rîndul lor, dar și să joace meciul direct. Același noroc care, de exemplu, a făcut ca loviturile de cap trimise de Messi și Neymar să mîngîie bara în loc să intre în poartă. Dacă una dintre cele două ocazii era gol, nu știu dacă mai scriam astăzi despre calificarea lui Atletico.

Dar norocul face parte din joc, nu-i așa? Și se transformă în aliat al celui care-l forțează.  Atletico Madrid și-a creat de mult propria identitate. După chipul și asemănarea lui ”Cholo” Simeone. Nu cred că-și poate cineva imagina în momentul ăsta un Atletico Madrid jucînd în stilul Borussiei Dortmund, să zicem. Dacă am încerca asemănări jucător per jucător poate că ne-ar ieși ceva. Simeone însă nu-i Klopp. Lui nu-i place să atace, ăsta e el, pe stil italian, mai degrabă, poate și pentru că s-a format oarecum la școala asta. Ajuns la 43 de ani, Simeone pare obsedat de cifra 4. Cele două linii de 4 pe care le formează în fața careului propriu se văd atît de bine, la televizor sau pe stadion, încît sînt convins că antrenamentele se bazează mult pe asta. Cele două linii de 4, foarte apropiate una de alta, cu jucători parcă prinși într-un cordon, au făcut ca Barcelona să arate, miercuri noapte, ca un tenisman care dă la perete.

Nu mă refer la valoarea estetică a fotbalului prestat, ci la efectivitate. Atletico joacă fix ce știe și știe ce joacă. Stilul se menține, iar asta se întîmplă pentru că pe margine Simeone se agită ca un jucător în plus. Am vrut să scriu ca un leu în cușcă, acea expresie venită dintr-o limbă de lemn a trecutului, numai că eu, sincer, n-am văzut niciodată leii agitîndu-se în cuști, la toate grădinile zoologice la care am fost, și am fost la cîteva prin Europa, bieții regi ai animalelor păreau la fel de plictisiți precum bugetarii de pe la noi, așteptînd mîncarea fix ca bugetarii de la noi salariul. Simeone e legătura dintre echipă și fani, e cordonul ombilical ce leagă fotbalistul de suporter și face ca Atletico, acasă, să joace de cele mai multe ori în 12. Din punctul ăsta de vedere, dintre toate cele 4 semifinaliste, Atletico are de departe cel mai frumos public.

Ce a înseamnat Diego Simeone pentru fanii lui Atletico e inutil să reamintim. Cînd a aterizat Simeone lîngă “Manzanares”, Atletico avea 3 victorii în 12 meciuri, nu cîştigase nici măcar o partidă în deplasare, tocmai ce fusese eliminată din Cupă de o echipă de liga a treia, iar aerul pe “Vicente Calderon” devenise irespirabil, într-o senzaţie de “deja vu” de care parcă nu se poate scăpa. Aducerea sa a semănat cu gestul populist al guvernelor de a închide gura protestatarilor cu “cadouri” financiare derizorii. În limbaj fotbalistic, aducem un idol şi calmăm spiritele.

Ce înseamna antrenorul Diego Simeone la acel moment merită o scurtă trecere în revistă. La 36 de ani, cîştiga titlul în Argentina, cu Estudiantes La Plata, în 2006. În 2008, repeta performanţa cu River Plate. De logodna sa cu River, prima, se leagă explozia unui anume Alexis Sanchez, apariţia unui anume Radamel Falcao, renaşterea, din păcate prea scurtă, a unui Ariel Ortega, plus un alt nume propus marilor cluburi, Diego Buonanotte, dispărut între timp în noapte. Dar se leagă şi marile turbulenţe pe care clubul de pe “Monumental” avea să le survoleze şi care aveau să ducă, 3 ani mai tîrziu, la retrogradarea în a doua divizie a Argentinei. Ar mai fi de menţionat episodul Catania, nereuşit şi el, dar pare a fi un eşec necesar, la prima aventură pe o bancă tehnică europeană.

Simeone a făcut din Atletico nu doar o echipă ci o stare de spirit. Iar fotbalul e, o s-o spun de fiecare dată cînd am ocazia, o stare de spirit. Nu știu ce va face Atletico de acum înainte. E posibil ca sezonul să fie unul pierdut, căci adversarii din Champions League sînt tare grei, iar în campionat mai sînt destule etape și program mai greu decît al Barcelonei. Seri precum cea de miercuri vor rămîne însă pentru fani memorabile.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Două vorbe și despre Barcelona. Din 2007 încoace a fost mereu prezentă în semifinalele Ligii. Acum trebuie să digere și acest eșec. N-o să mă refer la Tata Martino, căci deja m-am plictisit. Omul n-are nici o vină, de vină sînt cei care au aruncat un antrenor fără personalitate într-un vestiar prea plin de personalitate. Să forțezi golul egalizator, care, mare atenție!, te-ar fi dus în prelungiri nu te-ar fi calificat, dar să-l scoți pe Iniesta mi se pare cam mult. Tocmai pe Iniesta. N-o să mă refer nici la Messi, care e acum linșat mediatic de toți cei care și-au rumegat frustrările în momentele sale de glorie. Eu nu pot să cred că Messi n-a vrut, nu mă convinge nici acea cifră a kilometrilor alergați. Totuși nu-i cal să alerge, e un fotbalist care aleargă dacă are de ce sau pentru ce. Messi e același care a cîștigat aproape de unul singur pe ”Bernabeu”. Cu Simeone însă nu-i merge. E al 5-lea meci consecutiv împotriva lui Atletico în care nu dă nici gol nici pasă decisivă. Ne-am obișnuit ca Messi să cîștige de unul singur, dar tocmai pentru că a făcut-o de foarte multe ori am uitat că fotbalul e un sport care se joacă în 11 contra 11 și ne mirăm atunci cînd n-o mai face.

Pentru Barcelona, finala Cupei de săptămîna viitoare e un meci esențial. Dacă va cîștiga, își va recăpăta starea de spirit cu care să atace finalul de campionat. Să nu uităm totuși că meciul decisiv s-ar putea juca pe ”Camp Nou” și să nu uităm că-n ultima jumătate de oră a meciului tur, Atletico a părut sufocată. Poate că și atunci s-a jucat calificarea. Așa moartă cum e, Barcelona e capabilă să se regenereze și să cîștige și cupa și campionatul. Nimic nu e pierdut pînă nu e pierdut definitiv.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

TEORIA MERITULUI ÎN FOTBAL

TEORIA MERITULUI ÎN FOTBAL

S-au jucat deja 4 meciuri între Barcelona și Atletico Madrid în acest sezon și toate s-au terminat cu același rezultat de egalitate. Au fost 360 de minute disputate de manieră aproape identică, la capătul cărora s-au marcat doar 4 goluri. Barcelona n-a izbutit nici de data asta să descopere drumul spre victorie, mai are o șansă săptămîna viitoare, cînd trebuie neapărat să dea gol pentru a putea spera la calificare. Văzînd precedentele 4 dueluri, demersul pare mai dificil ca niciodată.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Am tot citit, în timpul și imediat după meciul de pe ”Camp Nou” tot felul de păreri, de opinii ori de analize ce vizau jocul lui Atletico Madrid. Sau, mai exact, tactica pe care Diego Simeone o utilizează pentru a scoate rezultatele dorite. Nu puțini sînt cei care cred că un astfel de stil nu poate fi pus în dreptul unei echipe mari, cu pretenții la semifinalele Champions League, sau în dreptul unei potențiale campioane a Spaniei, căci să nu uităm că Atletico e lider în Primera și nu știu dacă există cineva care să fie sigur că-n ultima etapă Barcelona va cîștiga meciul direct. E vechea teorie a meritului în fotbal. Și vechea dilemă, cine merită să cîștige un meci și, mergînd pe firul logicii, un trofeu? Există suficiente partide în care echipa mai bună cîştigă, la capătul unui joc strălucitor, cu un fotbal modern, estetic, plin de ocazii şi, consecinţă logică, goluri. Există însă şi partide cînd o echipă atacă aproape non-stop, dar termină prin a pierde în faţa celei care, în marea majoritate a timpului, se apără. Sau face egal, cazul Barcelonei, ceea ce, oricum am lua-o, tot un soi de rezultat negativ este, mai ales pe teren propriu, mai ales într-o dublă eliminatorie.

Ce înseamnă totuşi a juca bine? Fotbalul se compune din două faze, cea de atac şi cea de apărare. Unii, în special adepţii şcolii italiene, le inversează şi încep cu faza de apărare. Pentru ei, apărarea e esenţială, de la asigurarea propriului teritoriu porneşte cucerirea teritoriilor adverse. Pare o teorie militară, dar se aplică perfect şi în fotbal. Echipa care face perfect ambele faze e perfectă, din punctul de vedere al rezultatului final. Din acest punct de vedere, nici Atletico și, cu atît mai puțin Barcelona n-au fost perfecte.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Tata Martino și Simeone au desenat două stiluri de joc diferite. Barcelona cu mingea, Atletico fără minge. Ambii au fost nevoiți pe parcurs să redeseneze. Simeone după ce s-a accidentat Diego Costa, a cărui prezență (sau absență) la meciul retur devine un element extrem de important, Barcelona după ce a primit gol. Barcelona a arătat mai bine cu Neymar în stînga, iar Atletico și-a coborît spre zona propriului careu fortificațiile de apărare, căci fără Diego Costa presiunea nu se mai putea exercita la centrul terenului. Din punctul meu de vedere, ambii antrenori au avut oarecare lipsă de inspirație. Tata Martino, care parcă e pe pilot automat, căci ne-a obișnuit cu aceste schimbări parcă dictate de un computer de bord, ar fi trebuit cred să apeleze la Pedro și nu la Alexis, căruia nu-i convin spațiile mici, iar Simeone ar fi trebuit să-și dea seama că Mario Suarez putea închide mai bine în fața lui Iniesta, în mod clar cel mai bun jucător de pe teren. Jucător de câmp, căci altfel Curtois e premiantul meu

Apropo de Iniesta. E o poezie a fotbalului și tind să cred că nimeni, suporteri sau nu ai Barcelonei, nu poate spune vreodată ceva rău despre el. Într-un fotbal dominat de ego-uri, ceea ce face Iniesta pe teren e un omagiu adus privitorului. E din ce în ce mai mult Zidane și poate că într-o zi Balonul de Aur va poposi și-n piciorul său, fără obligația de a-l pasa decisiv unui coleg mult mai mediatizat. De multe ori Messi, în cazul de față Neymar, care, dacă tot sîntem la paranteze, a făcut un joc remarcabil, mai ales că Messi a fost mai degrabă absent.

Dacă Atletico merită sau nu să se califice o să vedem miercurea viitoare. Dacă se va califica, atunci sigur va merita asta. Stilul nu și-l va schimba, căci Simeone nu are cum să facă asta. Întrebare pentru toată lumea: ce e mai important? Să domini sau să cîştigi? În meciurile decisive. Aici e chestiune de opţiuni, de calcul, de cunoaştere a realităţii. De conştientizare a priorităţilor. Învingătorul rămîne în istorie, învinsul rămîne cu regretele.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

BARCELONA ȘI FORȚA LUI ATLETICO MADRID

BARCELONA ȘI FORȚA LUI ATLETICO MADRID

De prin septembrie anul trecut am tot auzit păreri cum că Atletico Madrid nu ar avea forța să reziste pînă la finalul sezonului. Cum că nu ar dispune de suficiente resurse pentru a concura, cu șanse reale, pe trei fronturi. Cei care emiteau aceste păreri au avut momentul lor de oarecare dreptate atunci cînd echipa lui Simeone a pierdut, și încă de manieră categorică, dubla manșă din Cupa Spaniei cu Real Madrid, episod ce s-a intersectat și cu o perioadă de turbulențe în Primera Division. Odată survolat acest episod, Atletico a revenit în luptă, ba parcă a făcut-o cu și mai multă putere. Dovadă fiind victoria recentă de la Bilbao, acolo unde nici Real și nici Barcelona n-au putut bate. Asta apropo de forța pe care unii n-o vedeau posibilă la acest nivel al sezonului.

Dubla cu Barcelona e încă o oportunitate pentru Atletico de a arăta că se poate lupta cu giganții. E un fel de ”keep walking”, un soi de mesaj pe care Simeone și ai săi îl dau. Și de data asta Atletico îmbracă haina care-i convine cel mai tare lui Simeone, aceea de outsider, căci favorita dublei e limpede că e Barcelona. Asta nu înseamnă însă nimic pentru Barcelona, căci pînă acum catalanii n-au izbutit să bată pe Atletico, în 3 confruntări. Avantaj moral au totuși, căci Supercupa Spaniei a ajuns la ei, după două partide egale, decise de golul mai degrabă întîmplător marcat de Neymar pe ”Calderon”.

În mod normal nu va fi un meci frumos între Barcelona și Atletico. S-au dus vremurile cînd cele două echipe istorice ale Spaniei ofereau dueluri cu goluri multe, cu 7, cu 8, chiar cu 9 goluri. Simeone nu e tipul de antrenor care să agreeze astfel de partide. De cînd a venit el la Atletico, dar mai ales în ultimul sezon, echipa sa a demonstrat o soliditate de multe ori incredibilă în apărare, dar bazată, de cele mai multe ori, pe o fază defensivă realizată foarte aproape de propriul careu. Atletico e o echipă scurtă, cu linii extrem de apropiate, dar care de foarte puține ori se deplasează prea departe de poarta lui Curtois, la partidele jucate în deplasare. Cu atît mai mult pe ”Camp Nou”, ale cărui dimensiuni pot lesne deveni un handicap. Atletico, am tot spus-o, e cea mai bună echipă din Spania fără minge. Posibil chiar din Europa, căci Chelsea, pe care eu o aveam ca reper din acest punct de vedere prin prisma lui Mourinho, a mai dat semne de oboseală. E o echipă pe care greu o surprinzi, căreia greu îi găsești puncte nevralgice. Asta nu se poate face însă decît cu riscul, asumat de Simeone, de a trece spectacolul în plan secund.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Din punct de vedere al Barcelonei, lucrurile ar trebui să fie mai simple. Trebuie să marcheze măcar un gol și să nu primească. Dacă privim la optimi, doar Manchester United, dintre cele calificate, n-a dat gol în deplasare. Ideea de gol în deplasare devine, iată, în această competiție extrem de importantă. Un 1-0 pentru Barcelona ar fi un scor ce ar transforma echipa catalană în mare favorită pentru retur, însă acest gol trebuie dat.

bar-atlProbabil că Tata Martino va aborda meciul cu formula deja standard a partidelor importante. Cu Messi, Iniesta, Xavi și Fabregas împreună. Și cu Neymar, cel puțin așa cred eu, deși am văzut păreri care-l dau ca titular pe Pedro. Neymar ar putea oferi în această partidă soluțiile pe care Pedro nu le are în portofoliu. Brazilianul e principalul aliat al lui Messi și Iniesta în dueluri cu echipe scurte și agresive. E capabil de orice, iar atunci cînd mingea e la el atrage inevitabil atenția adversarilor, căci nu-l poți lăsa pe Neymar în situații de unu contra unu, iar asta face ca Messi și Iniesta să fie un pic mai eliberați de presiune. Am citit că Messi are un procentaj mai mare de finalizare a acțiunilor atunci cînd joacă alături de Neymar decît atunci cînd e alături de Pedro sau Alexis, ceea ce, pesemne, știe și Tata Martino. Singura problemă a lui Neymar vine din slaba participare defensivă și din acele momente cînd pierde mingea și-și expune colegii unor contraatacuri. La acest meci însă, pe teren propriu, să nu uităm, eu aș începe cu Neymar, în dreapta, în banda lui Felipe Luis și Arda Turan.

La Atletico, există o mare problemă: Raul Garcia. Mai exact absența lui. E suspendat, căci altfel ar fi fost aproape sigur titular. Simeone avea nevoie de forța lui, de capacitatea lui de efort, de contondența lui în anumite momente, chit că nu l-ar fi avut adversar pe Xabi Alonso. Și de prezența lui la fazele fixe. Fără Raul Garcia, Simeone trebuie să găsească formula potrivită. În prima partidă din seria celor trei jucate cu Barcelona a mers pe un 4-4-2, cu David Villa și Diego Costa. Era septembrie însă, de atunci s-au schimbat multe, iar David Villa pare să fi ieșit din grațiile lui Simeone la meciurile de acest gen. Mult mai probabilă mi se pare folosirea lui Jose Ernesto Sosa, pentru un soi de 4-5-1, cu care Atletico să încerce să cîștige lupta la centrul terenului. Mai există varianta Diego, dar brazilianul mi se pare încă inadaptat și, în orice caz, o soluție puțin viabilă pentru un astfel de meci.

Am spus că, în mod normal, nu va fi un meci frumos. Asta nu înseamnă că va fi unul urît, ci mai degrabă unul închis de Atletico. Nu cred însă că vom avea parte de momentele mai puțin plăcute din meciurile lui Atletico cu Real Madrid, acele dueluri ce intersectau, ba de multe ori depășeau, granița regulamentului. Barcelona nu e echipa care să se angreneze în acest tip de partide, iar Atletico nu are nici un interes, mai ales că arbitrul e un neamț.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Negru Eduard on NIMIC DE ROMÂNIANoi deocamdat? sunt departe de a în?elege fotbalul ,mereu oamenii compara juc?torii actuali cu genera?ia de aur,mereu tr?im în trecut [...]
  • Razvan on ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANOCristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. [...]
  • nm.bradu on KANE, ”NOUARUL” CU ZECEStiu ca la noi (si, sincer, si pe afara) drepturile animalelor sunt o gluma, iar lumea spune ca "ce, ma, [...]
  • Vlad on MESSI ȘI BALOANELE SALECu tot respectul domnule Niculescu.Daca mâine Leipzig, Augsburg, Freiburg sau Hertha joaca împotriva oric?rei echipe na?ionale din America de Sud [...]
  • Viorel Costiniuc on MESSI ȘI BALOANELE SALEIn mare parte, vinovatii acestei mari minciuni a fotbalului, este presa care il umfla nejustificat pe Messi. Nu exist? o [...]
Twitter
Arhivă