TATA MARTINO A DEVENIT BUNIC?

TATA MARTINO A DEVENIT BUNIC?

Acum ceva vreme, Jorge Valdano spunea: ”Cel mai bun jucător din lume e Messi, iar următorul e Messi accidentat”. Fraza nu-i neapărat a lui, a mai spus-o cineva, zău dacă-mi amintesc cine, imediat după returul dintre Barcelona și PSG din primăvară. Cuvintele lui Valdano, identificat repede de unii drept ”madrilen” au înfuriat sectorul ”blanco”, deși n-ar fi trebuit, căci mai întîi Valdano e argentinian, apoi mai e și-n opoziție cu cei care sunt azi la putere la Real, cu Florentino Perez în frunte, și care l-au forțat să plece la presiunile lui Jose Mourinho.

Dar nu despre Valdano aș vrea să vorbim în cele ce urmează. Și nici despre Messi. Ci despre Barcelona. Dar, în context, numele lui Messi n-are cum să dispară.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Barcelona a pierdut la Bilbao. Prima înfrîngere din acest sezon. Nu asta-i problema, în fond trebuia să apară, nu s-a născut echipa care să rămînă neînvinsă la infinit. Iar Athletic Bilbao chiar e foarte bună în acest sezon, cu Valverde, fostul jucător al Barcelonei lui Cruyff (puțină lume își amintește de el), pe care Cruyff l-a văzut ca o opține viabilă de înlocuire a lui Rijkaard, în vara lui 2008. Nici măcar faptul că eșecul de pe ”San Mames” vine la cîteva zile după un alt eșec, pe ”Amsterdam Arena” n-ar fi o problemă prea mare. Se mai întîmplă. Problema e că la Barcelona începe să se vadă o lipsă de atitudine pe teren, dar și, asta mi se pare cel mai preocupant, o lipsă de idei și de curaj dinspre banca tehnică.

Partidele de la Amsterdam și de la Bilbao erau cele pe care Messi le lua pe cont propriu, dădea două-trei goluri și rezolva cazul. Chiar accidentat fiind, vezi meciul din sezonul trecut de la Bilbao, imediat după eșecul de la Munchen. Dependența de Messi pare din nou evidentă în astfel de momente și vine pusă oarecum în contrapartidă cu ceea ce se petrece la Madrid, acolo unde, fără Cristiano, Realul a dat 8 goluri în două meciuri și a stat pe umerii lui Bale, al doilea pilon al grupului. Ceea ce la Barcelona nu s-a întîmplat cu Neymar, nici în Olanda, nici în Țara Bascilor. Sigur, Ajax și Athletic, pe terenul lor, nu se pot compara cu Galata și Valladolid, pe ”Bernabeu”, ca adversari vorbesc. Există însă senzația de care am vorbit mai sus.

Fără Messi, Barcelona n-a avut la Bilbao un șef. În teren. Dar nici pe bancă. Lumea începe să-și pună întrebări dacă Tata Martino e într-adevăr potrivit să conducă un vestiar plin de personalități, pe care să le și pună la punct, eventual, cînd e cazul, sau a fost adus doar ca un tată, care să supravegheze o autogestiune a grupului, cu o atitudine mai degrabă de bunic. E clar că-i foarte greu să-i urmezi lui Guardiola la conducerea echipei. Nu vă repeziți să-mi spuneți că Tata Martino a venit după Tito Villanova, căci Tito a reprezentat doar o inerție, câștigătoare să recunoaștem, a stilului și metodelor lui Pep. Martino pățește cam ceea ce a pățit Sir Bobby Robson, care a venit după Cruyff și nu pricepea defel de ce lumea nu e mulțumită cu ce joacă echipa, chit că îl avea la dispoziție pe brazilianul Ronaldo aflat în cea mai bună formă fizică a carierei sale.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Mi se pare că lui Tata Martino îi lipsește curajul. Nu știu cît poate să se impună, din calitatea lui de argentinian, în fața unui vestiar plin de campioni mondiali și europeni și de triplu cîștigători ai Ligii Campionilor. Îmi amintesc o discuție pe care am avut-o cu Mircea Lucescu, acum mulți ani, pe vremea cînd era antrenor la Beșiktaș și refuzase o ofertă clară de la Olympique Lyon. La mirarea mea, mi-a explicat foarte simplu: ”La Lyon e plin de mari jucători, pentru care eu sunt doar un antrenor din România, o țară ce nu prea contează, nici fotbalistic și nici economic. Știu ce am pățit la Inter și n-am vrut să pățesc la fel”. Unii ar putea să spună că i-a lipsit curajul. Ar fi bine totuși să mai cugete la o astfel de afirmație. Spre exemplu, îmi mai amintesc o poveste, adevărată și ea, pe care am citit-o. Atunci cînd Frank Rijkaard a venit în prima zi la FC Barcelona pentru a se întîlni cu jucătorii, a simțit nevoia să-i adune pe toți și să le spună: ”Eu sunt Frank Rijkaard. Am câștigat de trei ori Liga Campionilor și sînt campion european. Vă rog să-mi spuneți fiecare ce-ați cîștigat!”. Și așa, i-a dominat din start.

Dacă Rijkaard, un nume uriaș în fotbal, a simțit nevoia să-și arate, să zicem, mușchii, Tata Martino mă tem că nu prea poate. Mușchii lui sunt cam molateci în comparație cu cei ai unor jucători. Se vede asta după felul în care se poartă în meciuri, după felul în care face echipa și după felul în care reacționează în momente grele. Guardiola, într-un meci precum cel de duminică seară, schimba sistemul de 3-4 ori, inventa ceva. Poate că pierdea și el, dar măcar încerca. Măcar încerca să joace cu Bartra în locul unui Pique ieșit din formă. Sau încerca să joace cu Neymar pe postul lui Messi, ca 9 fals, pe principiul lui Cruyff, cel mai bun om al tău la cel mai expus om al adversarului. Bilbao a avut un fundaș central de 19 ani, Laporte, care n-a fost mai deloc deranjat. La 0-1, mi se pare bizar să forțezi egalarea scoțîndu-i pe Xavi și Iniesta, pe mîna lui Sergi Roberto, sau să-i acorzi lui Pedro doar 10 minute în condițiile în care Neymar patina ca pe gheață. Parcă Neymar are clauză în contract că nu poate fi scos niciodată din teren.

Barcelona a început bine meciul de la Bilbao, dar pe măsură ce timpul trecea jocul s-a diluat, duelurile au început să fie pierdute, iar la final s-a pierdut oarecum și demnitatea, căci după 0-1 n-a existat nici măcar o ocazie de egalare. Ceea ce pentru Barcelona e anormal. De partea cealaltă, cu mult caracter, echipa lui Valverde a jucat exact ce și-a propus, apărînd un 0-0 inițial și așteptînd o eroare de care să profite. S-a întîmplat ca eroarea să vină de la cel de la care se aștepta cel mai puțin, Iniesta, și asta a fost tot.

Dar poate că asta nu-i rău pentru Barcelona și Tata Martino. Mai e mult până la final, iar valoarea jucătorilor nu s-a diluat. Rămîne doar să priceapă că simpla apariție pe gazon nu garantează nimic.

Acest articol a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

BARCELONA ȘI REAL MADRID ÎN CĂUTAREA ACTELOR DE IDENTITATE

BARCELONA ȘI REAL MADRID ÎN CĂUTAREA ACTELOR DE IDENTITATE

Știu că au trecut destule ore de la El Clasico de sîmbătă, dar cum n-am apucat după meci să comentez nimic din ceea ce am văzut pe ”Camp Nou” o fac acum. Mă gîndesc că subiectul e la fel de interesant, iar trecerea timpului a făcut ca informațiile să se așeze în minte, iar concluziile să fie mai profunde.

De la început, o precizare. Cei care vor să se agațe de penaltyul neacordat Realului și să înceapă aici o ceartă cu cei care ripostează cu neacordarea celui de-al doilea ”galben” lui Ramos ori cu posibilul fault comis de Pepe la Fabregas, ar face bine să închidă această postare. Atunci cînd ești Barcelona sau Real Madrid și ai loturile pe care le ai, mi se pare că nu-i corect să te agăți de arbitraj. Așa cum azi ai fost ajutat, ieri ai fost dezavantajat. Așa cum Real a fost dezavantajată sîmbătă, la fel de flagrant a fost ajutată cu Juventus. Așa cum Barcelona a fost avantajată sîmbătă, va fi probabil dezavantajată cu alte ocazii. Eu unul îmi amintesc foarte bine o fază similară cu cea dintre Mascherano și Cristiano petrecută în primăvară, la meciul de Cupă de pe Camp Nou, cînd Pedro a fost dărîmat aproape identic de Xabi Alonso, tot cu Undiano Mallenco arbitru.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Să vorbim totuși de fotbal!

A fost un Barcelona-Real Madrid diferit de ceea ce am văzut pînă acum. Ieșite de sub sfera de influență a celor doi mari antrenori pe care i-am avut ca protagoniști în ultimii ani, Guardiola și Mourinho, Barcelona și Real Madrid au arătat ca două șantiere în lucru, cu arhitecții și inginerii pe margini, încercînd să le explice constructorilor ideile pe care le au. Destul de puține lucruri au semănat cu partidele trecute, dar eu cred că trebuie să ne obișnuim cu asta. Barcelona încearcă să uite momentele excepționale din perioada Guardiola, iar admiratorii acestei echipe trebuie să înțeleagă că acele vremuri s-au dus și duse vor rămîne. Poate doar dacă într-un viitor Guardiola va reveni la echipă să se mai poată întoarce și senzațiile de atunci, dar și asta rămîne o necunoscută. Deocamdată Guardiola e bine unde e, iar Barcelona trebuie să învețe să se descurce și fără el. Asta încearcă să facă Tata Martino, cu metodele sale, cu ideile sale. Eu nu cred că vreodată Guardiola îl scotea pe Iniesta și-l băga pe Song, într-un moment de dominare al Realului. Tata Martino a făcut-o și pînă la urmă i-a ieșit.

Au fost, de fapt, două ”Clasico” într-unul. Cel din prima repriză e una, cel din a doua e cu totul altceva. Cînd am văzut formulele de start ale ambelor echipe am rămas destul de surpinși. Eram cu Gică Craioveanu în fața stadionului și ne pregăteam de intrarea în direct la Fotbal European. Ni s-a părut că ambii antrenori au băgat cu forcepsul fotbaliști în primul 11. În fața dilemei care dintre Xavi, Iniesta sau Fabregas pe două locuri, Tata Martino i-a băgat pe toți trei, scoțîndu-l din cărți pe Alexis. Chilianul era în bună formă, ceea ce s-a văzut ulterior. În poziție de 9 fals, Fabregas e util doar cînd nu e Messi. Așa, Messi a trebuit mutat spre dreapta, ceea ce l-a deranjat vizibil în joc, iar Fabregas n-a dat deloc randamentul de altădată. Mult mai logic era linia deja cunoscută, Alexis-Messi-Neymar, cu Fabregas pe bancă.

Dacă la Barcelona am rămas surprinși un pic, la Real Madrid am rămas direct cu gura căscată. Ancelotti a greșit grav formula de start și zău că nu știu dacă nu cumva greșeala lui a fost mai importantă în stabilirea rezultatului final decît cea a lui Undiano Mallenco. De fapt n-a fost doar o greșeală, ci două, două și jumătate mai bine zis. Ramos pe post de mijlcaș defensiv a fost ceva ce nimeni n-a înțeles. Un semn clar de teamă, de antrenor italian care-și betonează linia de mijloc. Asta făcea Mancini la City, dar Ancelotti promitea că va juca fotbal pe Camp Nou. Ceea ce a și făcut în repriza a doua de altfel. A doua greșeală, Bale ca vîrf de atac, poziție pe care a mai schimbat-o cu Cristiano sau cu Di Maria. A fost cam aceași dilemă ca a lui Tata Martino. Bale trebuia să joace, pentru că banii dați pe el impun această decizie, dar Di Maria era într-o formă excelentă. Așa că au intrat amîndoi. Mai logic mi se pare să fi jucat Bale în locul lui Modrici, cu doi închizători în spate, dar nu Ramos unul dintre ei. Ancelotti s-a temut de forța liniei de mijloc a Barcelonei și l-a sacrificat pe Benzema. Dar dacă tot a fost dominat de teamă, mă întreb de ce n-a jucat cu Pepe mijlocaș închizător, căci mutarea asta a mai fost făcută și de Mourinho. Ori poate tocmai de aceea n-a făcut-o. Ramos n-are calități de mijlocaș. A încetinit jocul, s-a așezat mereu cu fața spre minge cînd urma s-o primească și nu spre lateral, așa cum a făcut-o mai tîrziu Illaramendi. Jumătatea de greșeală de care vorbeam mai sus mi se pare Carvajal în locul lui Arbeloa, pe partea lui Neymar. Doar de lipsa de inspirație în unele momente a brazilianului a făcut ca bietul Carvajal să nu fie victimă a acestui meci. Experimentatul Arbeloa ar fi fost, e părerea mea, mai util.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Cînd Ancelotti a schimbat și a pus fiecare jucător pe postul lui s-a văzut. Real a dominat repriza a doua, în care a avut și posesie superioară Barcelonei. Nici măcar Bayern cînd a bătut cu 4-0 și 3-0 pe Barcelona n-a avut posesie superioară. Benzema e vîrful pe care-l preferă Cristiano, căci se mișcă mult și-i eliberează spații. Di Maria îl trăgea pe Adriano după el în partea cealaltă, Marcelo urca mai mult ca-n prima repriză, Modric găsea mai ușor unghiurile de pasare, toate pentru Illaramendi dădea mai multă fluiditate jocului, iar Benzema făcea ce știa mai bine, demarcări. Barcelona a fost obligată să se apere în propria jumătate de multe ori, cîteodată chiar cu 5 oameni și Iniesta pe post de mijlocaș central, ceea ce l-a deterrminat pe Tata Martino să-l bage pe Song în locul lui. A venit golul lui Alexis și totul s-a năruit pentru Real.

Nu s-au năruit însă speranțele de viitor. Această jumătate de oră în care Realul a dominat Barcelona pe terenul ei nu s-a văzut nici cînd Mourinho cîștiga pe Camp Nou. Schimbarea de identitate a unei echipe nu se face însă foarte lesne. De la stilul Mourinho la stilul Ancelotti nu-i ușor de trecut, dar lucrurile par a merge pe drumul corect. Bale își va reveni fizic, calificarea în primăvara Ligii e deja obținută, vor începe rotațiile și lucrurile vor deveni mai simple. Fiecare va juca pe postul lui, iar Ancelotti nu se va mai juca de-a schimbările, căci a văzut ce i s-a întîmplat.

Dincolo, la Barcelona, e un pic mai simplu. Baza rămîne tot jocul pus în scenă de Guardiola. Identitatea n-ar trebui să se scimbe, căci acest stil vine din trecutul clubului, nu neapărat de la Barcelona. Vom vedea însă din ce în ce mai des o Barcelona dominată de adversari, care se va și apăra, care va ceda posesia dacă va fi cazul. Lui Tata Martino îi mai rămîne să rezolve o singură ecuație: Messi și Neymar împreună. Pentru cei care-l vedeau un transfer eșuat, Neymar a răspuns cu evoluțile de pînă acum, într-o creștere evidentă. La fel de evidentă este însă și forma fizică slabă a lui Messi. Nu mai e același de la acea accidentare de la Paris, iar asta se vede cu ochiul liber. Cînd va reveni însă la forma sa fizică inițială, vom vedea cum se va soluționa trecerea de la Barcelona lui Messi la Barcelona lui Messi și Neymar. Să oferi libertate totală de mișcare pentru doi jucători nu s-a mai văzut la Barcelona de pe vremea lui Cruyff, care a făcut asta cu Romario și Stoicikov. Au trecut de atunci însă 20 de ani, iar fotbalul s-a cam schimbat.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

P.S.

În momentul ăsta, după ce am văzut în El Clasico, mi se pare că atît Barcelona cît și Real Madrid sînt destul de departe de Bayern Munchen, Dortmund, Chelsea ori Arsenal. Chiar și PSG e un pericol. Mai e însă pînă vor începe meciurile eliminatorii în Champions League, așa că se mai pot schimba destule.

 

P.S. 2

După multă vreme, n-am mai văzut un duel Messi vs Cristiano Ronaldo într-un meci Barcelona-Real Madrid. Messi a făcut cel mai slab Clasico pe care eu mi-l amintesc, iar Cristiano a jucat doar o jumătate de ceas în doua repriză. Dacă vă e dor de duelul lor de altădată, iată aici un altfel de duel dintre cei doi.

MILAN – BARCELONA, CLASICUL DE DINAINTE DE ”EL CLASICO”

MILAN – BARCELONA, CLASICUL DE DINAINTE DE ”EL CLASICO”

În săptămîna lui ”El Clasico”, Champions League ne oferă un clasic al competiției. Am mai explicat diferența dintre Liga Campionilor și Champions League, în opinia mea, la Milan-Barcelona merge titulatura de Champions League, la Steaua-Basel de Liga Campionilor. Da, e un clasic, căci echipele s-au întîlnit de foarte multe ori în ultimii ani în această competiție și de fiecare dată meciurile au fost frumoase, cu deznodămînd surprinzător de multe ori.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

E încă aproape dubla manșă din primăvară, cu acea victorie surpriză a Milanului în tur, dar și cu acel meci retur de pe ”Camp Nou” fabulos, acel 4-0 ce a reprezentat cel mai bun joc al catalanilor din sezonul trecut. Ca și atunci, o spun și acum, diferența de valoare e clar în favoarea Barcelonei. Mie mi se pare că dintre toate duelurile dintre cele două din ultimii 10 ani, cel mai echilibrat a fost acela din 2006, din semifinale, cînd Milanul încă avea echipă mare, iar Barcelona era a lui Ronaldinho, Eto`o și Deco, căci Messi încă nu avea rolul de azi. Atunci a trecut Barcelona mai departe, după victoria de la Milano și cu un mic ajutor, la Barcelona, din partea arbitrilor.

barca La fel de superioară era însă Barcelona și în primăvară. Și ați văzut ce a ieșit. Sînt însă ceva diferențe față de acel meci tur de pe ”San Siro”. În primul rînd nu mai vorbim de un duel eliminatoriu. Logic ar fi ca Barcelona și Milan să meargă amîndouă mai departe în primăvară, deci presiunea nu mai e aceeași. A recunoscut-o și Allegri, la conferința de presă. Cu alte cuvinte, ar putea să încerce să riște, să surprindă Barcelona cu o echipă ceva mai ofensivă. Pe de altă parte, în aceeași conferință, tot Allegri a mai spus și că ”doar n-o fi Milan mai slabă decît Osasuna!”, ceea ce poate să însemne și o trimitere la felul în care s-a apărat sîmbătă seară echipa din Pamplona în fața Barcelonei.

Spre deosebire de acel meci, normal ar fi să intre Messi din primul minut. Așa vede toată lumea. Eu nu-s așa convins, mi se pare că mult mai important pentru Tata Martino e duelul cu Real Madrid de sîmbătă. Grație egalului dintre Ajax și Milan, din etapa precedentă, Barcelona are două puncte în plus, astfel că egalul nu e deloc un rezultat rău pentru catalani. Gazonul de pe ”San Siro” e ciudat, o spun toți cei care joacă pe el, iar musculatura lui Messi n-ar trebui să fie pusă la încercare la trei zile de meciul cu Real. (Musculatura lui Messi e un capitol aparte, l-am tratat mai demult, l-am văzut tratat destul de superficial acum ceva vreme într-o publicație de la noi, așa că promit să reiau subiectul în viitor). Îl las totuși pe Messi în formula probabilă de start, din care cred că va ieși Xavi, din aceleași considerente de mai sus.

Mai ales că există elementul Neymar. Diferența față de sezonul trecut de aici vine la Barcelona. Nu-s puțini cei care ironizau transferul lui Neymar și-l comparau cu cel ratat al lui Robinho, la Real. Neymar e însă pe un fond de creștere evident de la meci la meci, rolul său în echipa Barcelonei devine din ce în ce mai important. Cînd nu e Messi, preia el rolul argentinianului, acea libertate de mișcare și de deplasare, iar la Pamplona l-am văzut inclusiv pe rol de fals 9. Cînd e Messi în teren, Neymar asigură alternativa. Adversarii nu se mai pot repezi să-l încercuiască pe Messi, căci ar rămîne Neymar destul de nesupravegheat, ceea ce nu-i bine. Probabil că va reintra Alexis, care trebuie să-și fi revenit din euforia calificării chilienilor la Mondial și e în formă excelentă, normal ar fi să reintre Dani Alves, probabil că o va face și Mascherano și n-ar fi straniu deloc să-l vedem rezervă pe Adriano, unicul fundaș stînga apt pentru duelul cu Bale sau Di Maria.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

La Milan totul depinde de un om. Balotelli. E convocat, dar nu e apt sută la sută. Întrebarea e dacă va risca Allegri cu el, în condițiile în care și campionatul e important, căci mi se pare că Milan se îndreaptă vertiginos spre absența din viitorul sezon al Ligii. Prezența sau absența lui SuperMario condiționează jocul milanezilor.

Apărarea va fi aceași ca în primăvară. La mijloc a ieșit Ambrosini, dar a reapărut De Jong, a cărui disciplină și milancontondență compensează o oarecare lipsă de finețe în comparație cu Ambrosini. Montolivo va avea din nou rolul lui Pirlo de la Juventus, pe care l-a avut și în primăvară, într-un soi de 4-1-4-1. De aici încolo se schimbă puțin datele problemei. Presupunînd că va juca Balotelli, tare mi-ar plăcea să văd o linie de doi brazilieni în spatele lui Mario. Kaka și Robinho, mai exact. Ar fi un semn că Milan încearcă să surprindă așa, ar fi un semn că Milan nu va apela din nou la acel stil din primăvară. Lipsesc două piese importante din tactica de atunci, El Shaarawy și Boateng, poate că asta îl va determina pe Allegri să schimbe ceva.

Nu știu dacă asta ar fi și o garanție a succesului. Poate că nu. Am spus doar ce mi-ar plăcea mie. Dacă Balotelli nu va juca, probabil că-l vom vedea pe Matri, iar dacă pînă la urmă Kaka nu va fi o soluție în gîndirea lui Allegri, probabil că-l vom vedea pe Birsa, un transfer pe care eu unul nu l-am înțelespe deplin.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

P.S.

La final, vă propun să revedeți cîteva imagini din acel Milan-Barcelona senzațional. Se juca în aprilie 2006, în semifinalele Ligii

DESPRE POSESIE, STIL, INIESTA, SALARIU ȘI PRINCIPIUL DOMINOULUI

DESPRE POSESIE, STIL, INIESTA, SALARIU ȘI PRINCIPIUL DOMINOULUI

O să încerc să ating în cele ce urmează două subiecte, diferite clar ca temă, dar legate ambele de FC Barcelona. Și totuși, dacă vorbim despre posesie, n-avem cum să nu ne gîndim și la Iniesta, iar dacă vorbim despre Iniesta n-avem cum să nu atingem subiectul delicat al salariului pe care și-l dorește, iar dacă vorbim despre salariile de la FC Barcelona ajungem la principiul dominoului. Dar și la Cristiano Ronaldo. Toate se leagă în fotbal, veți vedea.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Să le luăm pe rînd. În week-end s-a întîmplat un eveniment. După 316 partide consecutive, Barcelona ju a mai avut posesie superioară adversarului. Mai exact, a pierdut la acest capitol meciul cu Rayo Vallecano, scor 48 la 52, de procente, evident. Despre faptul ca Real Madriul lui Schuster fusese ultima echipă care să ia la posesie Barcelona ați aflat, poate, tot de pe acest blog, înca din ianuarie, la un articol despre Sneijder. Oricum, și dacă ați aflat atunci și dacă știați de dinainte tot n-ați dat, sînt sigur, prea mare importanță acestui aspect. Să spui că Barcelona are posesie mai bună ca adversarul, indiferent cine a fost acesta, devenise o formulă redundantă, era cumva de la sine înțeles.

Paradoxul face ca acest eveniment notabil al pierderii posesiei să vină la o victorie cu 4-0 în deplasare. Probabil că sînt destui cei care nu mai înțeleg nimic. Pierzi raportul posesiei cu Rayo, dar cîștigi cu 4-0, ai în schimb raport favorabil cu Bayern Munchen, dar pierzi cu 4-0.

Cînd vorbeam de posesie la Barcelona, vorbeam de un stil de fotbal. Inventat de Ajax-ul anilor 70, perfecționat pînă aproape de perfecțiune de Barcelona lui Guardiola, între 2008 și 2011. Acel ”catenaccio cu posesie” prin care Barcelona a cîștigat atîtea trofee în aceste 3 sezoane s-a cam stins odată cu plecarea mentorului său. Imediat după meciul cu Ajax din Liga Campionilor, scriam aici despre o jumătate de repriză în care Barcelona s-a apărat în propria jumătate iar mingea a fost a olandezilor. Speculam atunci că a fost o strategie impusă de Gerardo Tata Martino. Și acum cred același lucru. Anume că Barcelona încearcă o schimbare de stil, din mers, nimic revoluționar sau convulsiv, doar o chestiune de rentabilizare. Rămîne să ne convingem în meciurile următoare. Pînă la anumite explicații, vă invit să vedeți momente din meciul cu Ajax în care se vedea o Barcelona cu totul altfel decît ne obișnuisem și în care pînă și Messi are o altă poziționare:

În cel de-al doilea filmuleț, se văd foarte clar cele două linii de 4 despre care aminteam în articolul de analiză a primei etape din Champions League. Care să fie contribuția lui Tata Martino? Cu siguranță există și e posibil ca un om ce vine din afară, primul practic ce iese din tiparele ultimilor antrenori ai Barcelonei, olandezi sau din cadrul clubului, să fi observat asta în timp ce se uita, cu alți decît un telespectator obișnuit, la meciurile Barcelonei. A observat ceva ce a observat toată lumea, ceva ce am discutat și noi la Fotbal European de zeci de ori. Anume că Barcelona lui Tito Vilanova, chiar și cea alui Pep din ultimul an, nu mai face acel pressing feroce atunci cînd pierde mingea. Martino și-a asumat încă de la început această misiune, de a încerca să readucă acest pressing. De încercat a încercat și s-a văzut asta, dar e posibil ca rezultatele să nu-l fi mulțumit, mai ales că jucătorii de acum au alte caracteristici față de jucătorii de atunci. A dispărut Eto`o, cu al său efort considerabil, s-a mai diluat  și capacitatea lui Pedro de a alerga constant, Messi e mai mereu spre centrul terenului, astfel că prima consecință a pierderii balonului era o Barcelona lărgită pe o suprafață mare de teren, expusă contraatacurilor, în special dacă echipele adverse, vezi Bayern, știau să profite de spații.

Pe undeva e un paradox. Barcelona încearcă să devină și o echipă reactivă, ce se bazează pe contraatac, pe pase lungi, pe degajări ale portarului. La Guardiola, Valdes avea indicația să joace mereu cu pasă, la Tata Martino el degajează fără dubii. Cu alte cuvinte, caută să nu-și expună echipa la riscuri inutile. Iar ca el procedează și ceilalți jucători. Paradoxul e că în vreme ce Barcelona caută să se transforme într-un Bayern din sezonul trecut, Bayern-ul lui Guardiola de azi încearcă să devină Barcelona de acum 3 ani. E tare interesant cine va reuși mai bine.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Rămînem la Barcelona. Și trecem la Andres Iniesta. Fără legătură cu subiectul de mai sus, deși Iniesta e clar unul dintre cei pe care noul stil nu prea îi avantajează. Vorbim de salariu și de contract. Pe scurt, căci informațiile sînt și contradictorii și aruncate special pe piață. Contractul lui Andres Iniesta expiră în vara lui 2015. Doi ani fără 3 luni, așadar. Timp ar mai fi pentru discuții, vor spune cei învățați cu amatorismele de la noi. Deja la Barcelona se simte o oarecare presiune, iar marea greșeală a catalanilor e că nu i-au prelungit contractul lui Iniesta acum o lună. Așa cum au făcut cu Busquets. Trebuia cu el să înceapă și apoi cu Busquets. S-au bazat probabil că Andres e un băiat bun, de mare caracter, ceea ce e perfect adevărat.

Între timp însă a apărut o problemă: Cristiano Ronaldo. Căruia i s-a prelungit contractul și mărit considerabil salariul. Efectul de domino de aici apare. E limpede pentru toată lumea că nu va trece mult timp și i se va mări salariul și lui Messi. Cine crede că în ziua de azi fotbaliștii au o slăbiciune pentru culori, club, imn sau suporteri și admit sa facă, financiar vorbind, compromisuri, ori e tare credul ori joacă un rol prost. Mi-a plăcut declarația lui Bale, ”aș fi venit la Real și pentru un euro, nu pentru o suta de milioane”. Foarte corect, doar că eu sînt tare curios dacă ar fi venit pentru un salariu nu de un euro ci, hai să fiu generos că nu dau de la mine, de un milion de euro pe an. Sînt singurul care cred asta?

Revin la Iniesta. Principiul dominoului îl include. Se spune că Barcelona îi oferă 12 milioane pe sezon plus alte 3 milioane în bonusuri. În vreme ce el ar vrea 17 milioane. Aici informațiile sînt contradictorii, căci unii vorbesc de sume nete alții de brute, impozabile. Ce e foarte limpede e că Iniesta ar vrea să aibă al doilea salariu din lotul Barcelonei, după Messi, evident, a cărui supremație orice om de bun simț, iar Iniesta a dovedit că așa e, n-o poate pune la îndoială. În favoarea solicitării sale vine și salariul ce i s-a oferit lui Neymar, devenit el al doilea după Messi.

Mi se pare că Iniesta are dreptate. Dincolo că e jucătorul pe care-l simpatizez cel mai mult din fotbalul de azi, că mi se pare cel mai apropiat a stil de un alt favorit de-al meu, Zidane, și că am tot scris că ar merita Balonul de Aur, importanța lui Iniesta în jocul Barcelonei de azi e la ani lumină de cea a lui Neymar. Neymar poate să devină, iar eu cred că va deveni, doar că Iniesta e o certitudine. E clar că e al doilea jucător din lot după Messi, ca valoare, ca influență, ca rol.

În mod normal, iar tatăl lui Iniesta, care îi e și impresar, s-a exprimat în acest fel, părțile se vor înțelege. Iniesta va semna, poate nu la suma pe care a cerut-o el, dar nici la cea oferită de club. E o lege a negocierilor. Barcelona nu-și poate permite să-l piardă, dar trebuie să-i ofere prețul corect. Corect în raport cu Messi sau Neymar, nu neapărat în raport cu piața.

REACȚII DUPĂ PRIMUL MECI

REACȚII DUPĂ PRIMUL MECI

A fost primul mijloc de săptămînă european, prima întîlnire cu cele două competiții continentale, ajunse, ambele, la faza grupelor. Acolo unde își dau întîlnire doar cei puternici, doar cei care dispun de valori și știu să le folosească. N-am apucat să trec în revistă cele întîmplate în Champions League, din motive obiective (o pană de curent provocată de un șantier din imediata vecinătate, despre care poate o să scriu odată cîte ceva, căci e absolut incredibil cum se poate construi un edificiu în care urmează să locuiască oameni și cum se poate, mai ales, primi autorizație pentru construcție), dar o fac acum și adaug și ceva considerații despre Europa League.


Dacă vă așteptați să mă refer la Steaua, n-o s-o fac. S-a vorbit destul înainte și după meciul de la Gelsenkirchen, mai ales după, și, din păcate pentru cei care se uită, s-a vorbit prea puțin în cunoștință de cauză și prea mult pe baza antipatiei față de unele persoane sau a intereselor. Despre șansele Stelei am scris înainte de meci . N-o să vorbesc nici de Pandurii, pentru care simpla prezență în grupele Europa League e o performață ce merită apreciată. Șanse nu prea are, căci Dnepr și Fiorentina sînt mult prea bune, iar locul 3 nu duce nicăieri, dar poate aduce un pic de prestigiu și experiență.

Aș vrea să mă refer la meciul acestei etape de debut. Napoli-Dortmund n-a fost doar o confruntare a liderilor din Serie A și Bundesliga, a fost și o confruntare a unor antrenori cu stiluri diferite. Rafa Benitez și Jurgen Klopp. Meciul n-a dezamăgit, iar atmosfera de pe stadion nici atît. Napoli a luat 3 puncte importante, iar Dortmund a pierdut 3 poate și mai importante, căci într-o astfel de grupă, Manchester City știe cel mai bine căci i s-a întîmplat anul trecut, chiar și un gol poate fi foarte important.

În aceeași avancronică a sezonului, scriam că merg pe mîna lui Rafa Benitez, care adoră astfel de meciuri de impact. S-a văzut cum a pregătit duelul cu Klopp. A renunțat la obișnuitul său sistem 4-2-3-1 în favoarea unui 4-4-1-1, cu echipa retrasă în propriul teren, așteptînd, atacîndu-și cu brutalitate adversarul cînd acesta avea mingea, și declansînd contraatacurile. I-a ieșit perfect, deși Borussia n-a mai fost acea echipă estetică și eficientă pe care o știam. A continuat să alerge mult, dar parcă Jurgen Klopp a tras ușor frîna de mînă, căci motorului său atît de lăudat îi lipsea o rotiță de bază: Gundogan. Fără el, fără mintea sa limpede la construcție, jocul Borussiei suferă clar, iar Nuri Sahin, o mare dilemă totuși, căci e greu de explicat căderea acestui fotbalist în decurs de doar 3 ani, n-a izbutit să-și asume pe deplin responsabilitatea.

Pe lîngă absența lui Gondogan, Borussia a avut neșansa ca Reus să fie într-o zi slabă, iar Behrami, omologul, într-un fel, al lui Gondogan la Napoli, să fie în formă bună. Și a mai avut Napoli un atu care s-a numit Insigne. În fața unei echipe care transformă orice intercepție într-un pericol, Benitez l-a activat pe micuțul mijlocaș, o invenție a lui Zeman la Pescara, căci Insigne are un mai bun control al balonului decît Pandev și pierde mai greu posesia. În plus, are și marea calitate de a bate bine loviturile libere, ceea ce s-a văzut.

Dortmund are un pic de șansă. Calendarul e de partea sa, căci dacă ar fi întîlnit Arsenal, ar fi fost un soi de meci decisiv, iar cu Arsenal e greu de jucat în orice circumstanță. Așa, cu Marseille acasă, are posibilitatea de a puncta și a aștepta să vadă ce se întîmplă la Londra, căci OM e cea mai slabă echipă a acestei grupe. Pentru Napoli, pînă la duelul cu Arsenal, urmează un altul, cu Milan, duminică seară. Un meci întotdeauna complicat, pe care, așa cum îl știu pe Benitez, Napoli va încerca să-l închidă și să-l îndrepte spre un egal.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În aceeași etapă inaugurală a Ligii, două aspecte de semnalat în victoriile clare ale Realului și Barcelonei. La Istanbul, Real a bătut cu un scor decupat de pe vremea lui Di Stefano. Nu scorul e important ci felul în care Ancelotti a schimbat din mers. Poate și pentru că a venit Gareth Bale, Ancelotti a renunțat, rămîne să vedem dacă definitiv, la 4-3-2-1 și a mers pe un extrem de clasic și italian 4-4-2. Cu Di Maria în dreapta, poziție în care e așteptat Bale, cu Isco în stînga și cu Cristiano un pic mai sus, în ajutorul lui Benzema, pe care golurile îl salvează mai mereu de critici, căci nici de data asta partida sa n-a fost grozavă. Apoi, atunci cînd Bale a intrat în locul lui Isco, s-a trecut la un 4-2-3-1, dar cu Bale în zonă centrală. Ancelotti încă desenează la Real, mai e pînă cînd va găsi formula perfectă. Și, apropo de Isco, pentru cei care îl pun mereu în balanță cu Ozil, merită consemnat golul cu care Isco a deschis scorul, un gol și un mod de a-și crea situație de finalizare pe care Ozil n-ar fi reușit niciodată să le facă.

Barcelona a bătut la fel de clar, Messi a dat și el 3 goluri, toate par în regulă. Doar că nu e chiar așa. Nu știu dacă voit, înclin să cred că da, după pauză, cu 1-0 cu golul lui Messi, Barcelona a avut o jumătate de repriză în care mai degrabă s-a apărat și în care posesia a fost a olandezilor. Înclin să cred că a fost un experiment pe care l-a încercat Tata Martino, căci prea multe probleme i-a adus în ultimele meciuri încercarea de a reveni la acel presing agresiv din primul seozn al lui Guardiola. Cu asta a venit Tata Martino la Barcelona, cel puțin la nivel declarativ, cu dorința de reînvia acel presing. Doar că se vede treaba că asta nu prea mai merge, poate și pentru că nu mai există aceeași jucători. Avînd avantaj pe tabelă, Barcelona a pus două linii de 4 oameni în fața Ajaxului, lăsîndu-i doar lui Messi libertatea. Alexis în dreapta și Neymar în stînga, ambii terminînd, din pricina acestui experiment, destul de repede benzina.

O Barcelona jucînd pe contraatac era greu de imaginat acum doi ani. Iată că poate, e adevărat în fața unui rival mai degrabă slab, dar e o declarație de intenții oarecum. Nu generală, dar poate punctuală, în anumite meciuri sau momente de meci. Marca a făcut publice rezultatele unui sondaj pe internet în care 72 la sută dintre cei care au răspuns erau de acord că Barcelona are nevoie nu neapărat de o schimbare de stil ci de o reajustare. Vă amintiți cuvintele lui Pique, care spunea că Barcelona a fost cam mult prizonieră a unui stil de joc pe care și-l autoimpunea? Nu cred că au fost spuse la întîmplare, deodată, ci cred că au venit urmare a unor discuții în vestiar. E o temă de urmărit.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

N-aș vrea să închei fără să remarc o echipă: Swansea. Am comentat meciul galezilor de la Valencia. Sigur că a fost unul disputat în condiții speciale, căci Valencia a rămas în 10 oameni în primele 10 minute, dar am avut o echipă britanică deosebit. Swansea nu e Arsenal, nu e City, nu e United, nu e Chelsea, nu e Totenham, nu e nici măcar Liverpool la nivel de forță economică. Am dat exemplul echipelor ce s-au distațat de-a lungul timpului nde vechiul stil englezesc ”kick and run”. Dar Swansea reușește să se alăture acestor nume și eu cred că e una dintre favoritele la cîștigarea Europa League.

Să reușești, echipă englezească fiind, să ai posesie dublă pe terenul unei echipe din Spania, chiar și în inferioritate, e mare lucru, căci posesia e elementul primordial în fotbalul spaniol. Să ieși din apărare cu construcție, să duci mingea cu pase spre careul advers și să nu apelezi mai deloc la celebra pasă lungă britanică, iată un nou model. Izbutut nu cu fotbaliști de milioane sau zeci de milioane ci, mai degrabă, cu fotbaliști ce nu și-au găsit locul. E incredibil cum Michu nu și-a găsit echipă în Spania, la fel Benat, e incredibil cum cuplul de fundași centrali Chico Flores și Jordi Amat au fost lăsați să plece așa de ușor. Swansea e un model de seriozitate în jurul unui proiect, căci aducerea lui Laudrup după plecarea lui Brendan Rodgers a fost bine gîndită și asigură continuitate.

NEYMAR ȘI VILLA, ”TATA” ȘI ”CHOLO”, MESSI ȘI CEILALȚI

NEYMAR ȘI VILLA, ”TATA” ȘI ”CHOLO”, MESSI ȘI CEILALȚI

Urcată în nori după un 6-0 la pauză cu o echipă mai mult decît modestă, chit că Levante a fost în sezonul trecut în Europa League și n-a lăsat o impresie proastă, dar în campionatul ăsta mă tem că va fi clară candidată la retrogradare, urcată în nori așadar, Barcelona s-a văzut nevoită să coboare un pic spre zone mai apropiate de cele pamîntene, să respire același aer cu alții. Niciodată nu-i bine să ți-o iei în cap, niciodată nu-i tîrziu să revi cu picioarele pe pămînt. Asta e valabil oriunde, nu doar în fotbal, vezi cazul Stelei cu Legia, vezi, la o adică, și situația personală a unora. Inclusiv a mea, dacă vreți și vă mulțumește chestia asta în vreun fel.



Să revenim la Barcelona! Dar pînă să ajungem în Catalunya să ne oprim totuși la Madrid. Nu pe ”Castellana”, ci undeva mai spre margine, pe malul rîului Manzanares. Aici găsim un Atletico Madrid care începe din ce în ce mai tare să-și creeze propria identitate. După chipul și asemănarea lui ”Cholo” Simeone. Am spus miercuri noapte, în timpul comentariului, în prima repriză a meciului de pe ”Calderon”, că Atletico începe să devină cea mai bună echipă fără minge din Spania. Anii trecuți, acesta părea locul Realului, căci Jose Mourinho avea, oarecum, aceeași filozofie reactivă ca și Simeone. Beneficia însă și de un lot mult mai competitiv, ofensiv vorbind, astfel că-și permitea să facă, în destule meciuri, abstracție de această filozofie.

Nu știu ce va face Atletico în viitor, căci lumea a început să-i învețe. Inclusiv Mourinho, în finala Cupei de anul trecut, a încercat să-l atragă pe Simeone în capcană și să invite pe Atletico să atace. Pentru a-și putea pune în aplicare planul său de reacție. A fost aproape să-i iasă lui Mourinho și am fi avut ocazia să vedem un dublu Clasico în aceste zile. A fost aproape, dar nu i-a ieșit, ba dimpotrivă, lucrurile s-au întors împotriva portughezului.

Nu cred că-și poate cineva imagina în momentul ăsta un Atletico Madrid jucînd în stilul Borussiei Dortmund, să zicem. Dacă am încerca asemănări jucător per jucător poate că ne-ar ieși ceva. Simeone însă nu-i Klopp. Lui nu-i place să atace, ăsta e el, pe stil italian, mai degrabă, poate și pentru că s-a format oarecum la școala asta. Ajuns la 43 de ani, Simeone pare obsedat de cifra 4. Cele două linii de 4 pe care le formează în fața careului propriu se văd atît de bine, la televizor sau pe stadion, încît sînt convins că antrenamentele se bazează mult pe asta.

Cele două linii de 4, foarte apropiate una de alta, cu jucători parcă prinși într-un cordon, au făcut ca Barcelona să arate, miercuri noapte, ca un tenisman care dă la perete. Semicercul paselor catalane a fost prezent, dar spațiul de verticalizare foarte greu a fost găsit. Am fost așadar exteem de multe pase lungi, de la Pique și Mascherano, într-o diagonală desprinsă din epoca lui Ronald Koeman, cu Stoicikov destinatar. Intenția era clară, desfacerea zidului, crăparea lui, însă și intențiile băieților lui Simeone erau la fel de clare. Nici o gaură.

Cît timp energia a existat, breșele n-au apărut. Sîntem totuși în august, iar o echipă nu se poate apăra așa 90 de minute. Efortul e uriaș. De cele mai multe ori jucătorul Barcelonei cu mingea era pus într-o situație de inferioritate numerică flagrantă. 3 contra 2 sau chiar contra unu, asta nu e ușor de obținut, din punct de vedere fizic.



Nici Barcelona nu e la capacitate maximă din acest punct de vedere. Iniesta, spre exemplu, a făcut cel mai prost meci pe care eu mi-l amintesc. Nici un dribling, preluările nu-i ieșeau, sărea mingea dubios din el. Cum fotbalul n-aveam cum să-l uite, pun asta pe seama problemelor fizice, mai ales că a și fost foarte cald, 34 de grade la ora 11 noaptea, plus umiditate, nu e deloc o atmosferă plăcută. Paradoxal, cei mai buni oameni ai Barcelonei mi se par, în momentul ăsta, cei mai slabi de la finalul sezonului trecut, Fabregas și Alexis. Plus Mascherano, perfect aproape în orice duel unde e nevoie de anticipație, trecutul său ca mijlocaș la acoperire fiind din acest punct de vedere foarte important. Cu siguranță că meciul i-a folosit lui Tata Martino. A trăit pe pielea lui un scenariu pe care, poate, l-a văzut la televizor de multe ori în sezonul trecut și pe care, în mod sigur, îl va mai trăi. Vezi meciul cu Milan, din deplasare, în Ligă, de exemplu. Din nou mi se pare că Xavi face din ce în ce mai greu față unor astfel de meciuri, astfel că pierderea lui Thiago rezultă a fi importantă. Din nou Messi a acuzat probleme fizice și în curînd se fac 6 luni de cînd a jucat ultima dată 90 deminute. E bizar ce se întîmplă cu el, căci ceva se întîmplă, astfel că golul lui Neymar mi se pare cea mai bună veste posibilă pentru Barcelona după această primă mansă a Supercupei.

Cineva mi-a trimis un mesaj, imediat după meci: ”Neymar, două meciuri, nici un driblig și doar pase simple, înapoi. Va fi țeapa secolului”. Nu-l cunosc personal pe expeditor, dar am senzația că e fan al Barcelonei. Paradoxal. Mi se pare ilogic să faci o caracterizare a unui fotbalist după două meciuri în care n-a fost niciodată titular și a adunat ceva mai mult de 45 de minute. E ceea ce fac mulți urechiști din presa de la noi, punînd ștampila pe un fotbalist după jumătate de ceas, uitînd că fotbalul e totuși ceva mai complicat. Renta lui Neymar, în perioada asta, e totuși de un gol, și încă unul foarte important.

De ce spuneam că e cea mai bună veste? Pentru că Barcelona are nevoie de cineva care să apară atunci cînd dispare Messi. Și să dea un gol chiar cînd nu face mare lucru. Neymar n-a făcut mare lucru nici cu Atletico, deși mie mi s-a părut în progres față de meciul cu Levante. Dar e totuși un jucător nou, venit într-un continent nou, într-o țară nouă, într-un fotbal nou. Totul e nou pentru el, iar comparația cu Ronaldinho, care avea deja omogenizarea cu Europa făcută la PSG mi se pare stupidă. Despre Neymar vom vorbi ca despre o țeapă sau o reușită peste doi ani pe vremea asta. Cine se repede să dea verdicte acum, pozitive sau negative, e departe de ideea de fotbal și foarte aproape de ideea de bîrfă.

Nu vreau să termin fără a-l menționa pe David Villa. A făcut ceea ce mă așteptam să facă. A jucat cum putea el mai bine și a marcat. Nu discut acum dacă plecarea lui de la Barcelona se justifică ori nu. Poate că da, poate că nu. A plecat pe considerente mai degrabă extrafotbalistice. Multă lume pune în spatele lui Messi plecarea lui David Villa. Nu-i chiar așa sută la sută, pentru că el a plecat în primul rînd fiindcă n-a vrut să prelungească înțelegerea ce expira în vara viitoare. Sau a vrut, dar în condiții financiare un pic departe de statutul său actual, căci nu poți pretinde un salariu mai mare ca Iniesta sau Neymar, de exemplu, atunci cînd nu mai ești cel din 2010. Dar chiar și dacă a plecat pentru că s-a certat cu Messi, să presupunem că e așa și că ei nu mai puteau continua împreună. Deși e și asta o teorie falsă, căci vestiarul unei echipe nu e format din 20 și ceva de prieteni, ci din 20 și ceva de caractere, de rechini cum ar zice Gică Craioveanu, care-și văd în primul rînd interesul propriu. Dacă Messi nu mai putea continua cu Villa, urmarea e una singură și în nici un caz ea nu poate fi îndepărtarea lui Messi. În momentul ăsta, Messi e mai important pentru FC Barcelona decît oricine, chiar decît stadionul Camp Nou sau contractul cu Qatar Airways. Cine spune altceva, mă întorc la ce-am scris mai sus, e departe de ideea de fotbal și foarte aproape de ideea de bîrfă.



Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă