DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA MOU

DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA MOU

Am tot spus-o, nu e nicio mare filozofie de altfel, 0-0 într-o primă manșă a unei ”duble” europene este cel mai bun rezultat prost pentru echipa gazdă a acestei prime partide, dar și cel mai prost rezultat bun pentru echipa vizitatoare. Care echipă vizitatoare va trebui să abordeze returul având în minte ideea că orice gol al rivalului conduce spre mari probleme. Întâi și întâi pentru că se pierde posibilitatea prelungirilor, eventual a penaltyurilor de departajare, care disputându-se în fața propriului public generează un limpede avantaj. Mai apoi pentru că numărul de goluri necesar calificării se dublează, în același timp cu timpul rămas efectiv de jucat, care se subțiază. Văzând ceea ce s-a întâmplat marți seară pe ”Old Trafford” tind să cred că pentru Manchester United era chiar mai bine să piardă turul de la Sevilla, măcar așa Mourinho și ai lui știau cum stau și ce strategie să adopte.  Citeste mai mult …

CITY E ÎN FORMĂ, ROONEY E TRIST, MOURINHO AȘTEAPTĂ, IAR WENGER TACE

CITY E ÎN FORMĂ, ROONEY E TRIST, MOURINHO AȘTEAPTĂ, IAR WENGER TACE

A început și Premier League, alături de Primera Division. Primele două campionate ale Europei, în statistici, fotbaliști implicați, coeficienți și cote de interes. Dacă despre debutul Barcelonei și debutul Realului am scris într-un text anterior, e timpul să analizăm puțin și etapa inaugurală din Anglia. Am așteptat să joace și Manchester City, pentru a avea toate datele.



Nu vreau să fac o analiză foarte complexă. E totuși prima etapă. Acum ceva vreme, cînd încă mai erau două săptămîni pînă la ora debutului, mă întrebam ce se întîmplă cu Premier League la nivel de transferuri? Care păreau, și par, mai puține ca în alți ani. Scriam acolo că Manchester City s-a mișcat cel mai bine, iar meciul cu Newcastle de luni a confirmat pe deplin asta. În momentul ăsta, repet, e prematur poate să avansăm idei de genul ăsta, dar în momentul ăsta Manchester City mi se pare în pole-position. Are un lot fabulos, dublat pe aproape toate posturile numai cu jucători de valoare, iar concurența interna va fi acerbă și se va nota. Am spus de zeci de ori asta, NIMIC NU E MAI RĂU PENTRU UN FOTBALIST DECÎT LIPSA CONCURENȚEI. Atunci cînd știe că nu are alternativă pe postul său, oricine cade, instinctiv, omenește vorbind, într-un soi de automulțumire. Cînd n-ai cu cine să te compari, ți se pare că ești cel mai bun.

Concurența la City e colosală. Poate așa se explică și reacția lui Nasri, care a intrat excepțional în joc, atunci cînd a fost introdus, în minutul 62. Nasri nu era tocmai cel mai implicat jucător în sezonul trecut. Nu știu dacă în limba franceză există o expresie de la noi, pe care nu-mi permit s-o folosesc aici, dar pe care o știți sigur cu toții atunci cînd caracterizați un astfel de jucători. Ceva cu vîntul :))): Francezii o au pe a lor în schimb, ”je m`en fiche”. Cam așa era Nasri atunci cînd intra pe parcursul meciurilor sub mandatul lui Mancini. Acum a fost altceva, a alergat mult, s-a implicat, iar premiul a venit sub forma unui gol.

Nu știu dacă va prinde loc de titular în meciul următor. Aici e nevoie de o paranteză. La cîte meciuri și competiții se dispută în Anglia, fiecare om al lotului va bifa destule minute. Eu mă refer la meciurile care contează, meciurile tari, cele europene, derbyurile. Acolo trebuie să apari pe gazon, nu în cele obișnuite, și acolo se observă cine e jucător de bază și cine e jucător de lot.

Ca și în meciurile de pregătire, Manuel Pellegrini a mers pe aceeași idee de la Villarrreal și Malaga. Un 4-4-2 destul de clasic, cu tenta lui de 4-4-1-1, cu Dzeko vîrf de lance și Aguero în postură de vîrf 2. Cu Navas inițial pe banda dreaptă, liniar, aspect care cam lipsea în sezonul trecut cînd din benzi se pleca aproape mereu în diagonale spre centru, cu Silva în cealaltă parte și cu doi închizători, Toure Yaya și Fernandinho, capabili să dea și pase de calitate. City e o candidată la toate competițiile în sezonul ăsta și, poate, după două semifinale, inginerul Pellegrini va face pasul către marea finală a Ligii Campionilor.



Mergem mai departe! Rămînem în Manchester ca să vorbim puțin de United. A cîștigat la Swansea, dar jocul a semănat cu cel din sezonul trecut. Pe umerii lui Van Persie a stat această victorie, iar dacă nu am fi fost informați, prin absurd, că Sir Alex Ferguson nu mai e pe bancă, nu ne-am fi dat seama de schimbare. David Moyes încă nu a reușit să imprime acel entuziasm de la Everton, care la United, pe vremea lui Sir Alex, era frecvent domolit de rigori tactice. Dar e abia prima etapă, iar adaptarea la un nou antrenor, vezi și cazul lui Ancelotti la Real Madrid, nu-i așa facilă în toate situațiile. La City se pare că merge mai ușor, asta și pentru că Pellegrini parcă a lăsat mai ușoare frînele tactice pe care le impunea Mancini, dînd mai multă libertate în teren.

Apropo de Swansea, viitorul adversar al Petrolului, pe care mulți o văd, eronat după părerea mea, o echipă ce poate fi învinsă. Mi-a plăcut o caracterizare, pe care am citit-o pe Twitter în timpul meciului, ”Are echipament ca Real Madrid, joacă la fel ca Barcelona și pierde la fel ca Arsenal”. :))) Despre Arsenal, ceva mai încolo, tot în acest registru.

Există însă o mare problemă la Manchester United. Ea se are nume și prenume: Wayne Rooney. ”The goal machine” e altădată a devenit acum un actor cu rol secundar. Priviți imaginea de mai jos:

BR5Fdd5CcAAXyRL

Echipa se bucură în întregime, el e departe. Se spune în televiziune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Așa mi se pare și mie. Limbajul trupului de puține ori păcălește. Rooney nu e fericit în momentul ăsta. Nu știu dacă e o strategie a impresarilor, așa cum se întîmplă în fotbal, căci și la precedenta renegociere de contract au existat tensiuni, discuții și amenințări, iar rezultatul a fost un salariu foarte mare. E posibil. Mi se pare însă și o criză de personalitate, de ego. Poate și un soi de frustrare. Rooney nu mai e numărul unu la echipă, acesta e Van Persie, nu cred că se poate discuta asta. Pînă și David Moyes a avut momentul său de scăpare, sau poate de sinceritate, cînd a declarat că nu-l va lăsa să plece pe Rooney pentru că nu poate lăsa echipa fără variante în cazul în care lipsește Van Persie. Apoi a revenit și a încercat s-o dreagă, dar răul era deja făcut. Lui Rooney nu i-a picat deloc bine. Vrea să plece, voia să plece însă din sezonul trecut. Poate că după atîția ani la Manchester ar vrea să schimbe ceva în viața lui, poate că vrea să se convingă de ceea ce spun mulți, anume că e între primii 3 atacanți de careu din lume. Atunci cînd analizam obsesia Realului pentru Bale, am scris că în locul lui Florentino Perez m-aș arunca fără ezitare pe pista Rooney. Cu Cristiano, Ozil și Isco, Rooney ar face un careu de poveste la Madrid.

Două vorbe despre Chelsea. Echipa de start din prima etapă nu aduce noutăți în concepția de joc a lui Jose Mourinho. chelseaLipsește David Luiz, ceea ce întărește ideea că, în ciuda declarațiilor, el poate pleca. Nu știu dacă spre Barcelona, așa cum ar vrea presa spaniolă, mai degrabă spre Manchester, asta dacă United acceptă să-l lase pe Rooney la Chelsea și să ia un profil de jucător de care, poate, nu are nevoie. La United mai multă nevoie ar fi de un Modrici, de Ozil nu mai vorbesc, decît de un David Luiz. Sau de un Mata, despre care s-a mai vorbit. Un Mata care n-a jucat în prima etapă. A apărut în locul său acest De Bruyne, despre care toată lumea vorbește extrem de frumos, și care se unește la constelația de staruri, incredibilă poate acum vreo 10 ani, din ”naționala” Belgiei, pe care, personal, abia aștept s-o văd la Mondialul din Brazilia. La Chelsea, revenirea la obiceiurile din primul mandat al lui Mourinho par a se face destul de facil. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cu Rooney sau cu Lukaku, pentru că mie mi se pare că Fernando Torres nu e un profil care să-i convină lui Mourinho, la fel și Demba Ba.



Termin cu Arsenal. Promiteam mai sus să mă mențin într-un anume registru, mai degrabă vesel. Cred că fanii lui Arsenal vor zîmbi, căci destul au stat încruntați în aceste zile. La Arsenal nu s-a schimbat nimic. Cuvîntul ”prepare” apare la fel de frecvent în ziarele britanice, atunci cînd vine vorba de ținte din mercato. Arsenal se pregătește mereu să facă o ofertă, dar fie n-o face, fie nu-i oferta care trebuie. Iar jucătorii pleacă în alte detinații. Am văzut că s-a realizat și o echipă tip a celor care au fost în discuții cu Arsenal și au ajuns la alții. N-o mai găsesc, dar după modelul de la emisiunea Fotbal European, sigur se va găsi cineva să mă ajute.

Și dacă tot am spus că o imagine face cît o mie de cuvinte, mi se pare că situația de la Arsenal nu necesită o mie de cuvinte. Ea poate fi încadrată în poza de mai jos și în mesajul acelui fan către Arsene Wenger:

0_137679796602_news

REAL MADRID-CHELSEA 3-1, UN ”AMICAL” PREA PUȚIN AMICAL

REAL MADRID-CHELSEA 3-1, UN ”AMICAL” PREA PUȚIN AMICAL

Un meci Real Madrid – Chelsea e oricînd un cap de afiș apetisant. Chiar dacă e un ”amical”, de lux, cum se mai spune în ultima vreme acestor partide de pregătire, chiar dacă e oficial. Din ce în ce mai mult în ultimul timp marile cluburi au început să-și programeze astfel de partide de pregătire tari, între ele practic, urmînd oarecum traseul echipelor naționale puternice. Astfel de meciuri aduc beneficii din toate punctele de vedere. Sportiv, vezi cum stai întîlnind un adversar tare și, eventual, poți corecta anumite erori acum, cînd nimic nu e în joc, iar financiar o rețetă bună. Mai ales dacă partidele se joacă prin America sau Asia, unde lumea abia așteaptă să vadă pe viu ceea ce în restul sezonului pot vedea doar la televizor, asta dacă reușesc să se descurce cu orele imposibile pentru aceste continente la care sînt programate duelurile europene. A devenit deja o tradiție și e de presupus că în viitor ea se va extinde.



Am avut, spre exemplu, un ”Derby d”Italia” jucat în America. Un Juve-Inter terminat după multe penaltyuri de departajare. Calendarul, stabilit cu mult înainte, precum și jocul rezultatelor, căci vorbim de o competiție cu dueluri eliminatorii, au adus față în față pe Real Madrid și pe Chelsea. Un meci amical deloc amical însă, căci la mijloc era, în primul rînd, Jose Mourinho, împotriva fostei sale echipe. Și împotriva, mai ales, a lui Cristiano Ronaldo, jucătorul său favorit la un moment dat, devenit între timp o țintă a declarațiilor sale răutăcioase. Am încercat să explic într-un articol precedent ce motive ar fi avut Mou să se comporte astfel față de Cristiano, nu mai revin. Am spus tot acolo despre Cristiano că mi se pare în cel mai bun moment al carierei sale. O să revin asupra acestui aspect, la final.

Despre meci acum. A bătut Real Madrid cu 3-1. Ceea ce, în ciuda faptului că Mourinho a încercat să minimalizeze rezultatul, nu-i o bagatelă. Chelsea e cu o lungime înaintea Realului în ceea ce privește pregătirea, cu toate astea diferențele nu s-au văzut. Ba chiar Real a părut echipa mai proaspătă, mai bine echilibrată fizic, mai dornică să pună mingea în mișcare. La Chelsea parcă s-a observat un soi de reținere, un soi de lipsă de înțelegere a jucătorilor față de ceea ce vrea Mourinho de la ei.

Cine dorește poate vedea un scurt, dar cuprinzător rezumat, al meciului în continuare:

 

Am văzut cîte ceva din intențiile celor doi antrenori. Mai mult la Real, parcă, decît la Chelsea, deși de ambele părți au fost destule schimbări pe parcursul meciului. Prima repriză e cea care merită consemnată, căci în partea a doua schimbările au afectat calitatea jocului, mai ales că s-a trecut și la ceva experimente. Spre exemplu, dacă e să vorbim de experimente, Ancelotti a probat din nou, mai mult de jumătate de oră în această perioadă, o schemă fără vîrf de atac, cu Di Maria, Ozil, Isco și Cristiano în fața ”închizătorilor”. A fost încercat inclusiv Ozil pe poziția de 9 fals, dar mai mult Cristiano. Realul cam stă în acest moment doar în Benzema ca referință a atacului și e logic ca Ancelotti să se gîndească la posibilitatea, destul de probabilă, ca francezul să fie accidentat sau suspendat la un anumit moment al sezonului și să încerce anumite experimente, dincolo de Morata.

Începutul însă a arătat cam ceea ce vrea Ancelotti de la această echipă. O linie de fund în care, probabil, Pepe va trebui să lupte cu Varane, și înclin să cred că francezul pleacă în avantaj, iar Arbeloa cu Carvajal. Coentrao n-a fost utilizat de loc, ceea ce mă face să cred că e mai degrabă plecat, iar Marcelo s-a descurcat foarte bine, a dat și gol și i-a făcut o ușoară dedicație lui Mourinho, care-l neglijase serios în campionatul trecut, zice-se pentru că n-a vrut să semneze contract de reprezentare cu amicul Jorge Mendes. În față, deși a părut un 4-4-1-1, a fost un clar 4-2-3-1, transformat, în multe momente, în 4-1-4-1. Cu Khedira avînd rolul de bodyguard, efectiv rolul de mijlocaș la acoperire, desemnat să acopere și să închidă. Lîngă el a stat Modrici, ce pare reinventat în aceste perioadă de pregătiri. Poate că Ancelotti, care l-a văzut destul de bine în perioada sa londoneză jucînd excelent la Tottenham pentru că-l avea mereu pe Parker în preajma, gata să-i acopere erorile, încearcă să facă același lucru cu Khedira. Modrici asigură o ieșire la construcție mult mai curată, astfel că prima linie de pasă către croat pare deja o obligație. Iar faptul că se poziționează ușor spre stînga, în zona lui Marcelo și Cristiano, face ca această bandă a Realului să fie un coșmar pentru adversari.

Apoi urmează Isco și Ozil. Va fi spectaculos acest cuplu, sînt convins. Zona de creație, pînă acum situată doar în dreptul lui Ozil, are doi oameni cu capacitate tehnică exemplară. Și o știință a plasării între linii, care-i face extrem de periculoși. Poate că nu mai e Di Maria și slalomurile sale, pe alocuri liniare, în schimb sînt sigur că Real va avea o fază de construcție mult mai artistică, mai estetică.

Cred că, de fapt, asta și încearcă Ancelotti. Să iasă puțin din sfera jocului reactiv practicat de Mourinho, care cam enerva, căci fanii Realului nu vedeau cu ochi buni această strategie prin care Realul se lăsa de multe ori dominat cu bună știință. Automatismele contraatacului funcționează și vor funcționa, vezi meciul cu Everton, iar Ancelotti caută să imprime jocului și un aspect constructiv.


În aceste condiții, lui Xavi Alonso îi va fi greu să se impună, din nou, în primul 11. Eu am rezerve în acest moment față de continuitatea lui la Real. Îi expiră cotractul la vară, deja mai sînt aproape 10 luni pînă atunci, iar timpul lucrează în favoarea lui. Faptul că Real l-a adus pe Illaramendi poate indica și o posibilă resemnare a pierderii lui Xabi Alonso. În vara viitoare sau, de ce nu?, chiar în vara asta. Mourinho îl place mult, sentimentul e reciproc, căci Xabi Alonso a fost singurul din ”garda de fier” a vestiarului care s-a întreținut cu Mou. El și Coentrao, dar pe portughez nu-l includ în această categorie. Nu-i exclus ca Mourinho să forțeze un transfer încă din această vară.

Apropo de Mourinho. S-a văzut cred în această primă repriză cu Real că va merge, în general, pe mîna lui Lukaku ca vîrf de atac mai mult decît pe cea a lui Torres. Lampard și Ramires sînt pilonii liniei de mijloc, iar aici, la Ramires, parcă eu l-aș vedea pe Xabi Alonso. Eden Hazard e cheia jocului mai departe, de talentul lui se leagă speranțele ofensive. N-a jucat Mata, dar e de presupus că o va face, la fel cum cred că și Oscar va avea rolul lui.

N-a jucat deloc David Luiz. Motiv de speculații, mai ales, că, vezi revista presei de azi, Barcelona a făcut o primă ofertă oficială pentru el. În prima repriză, Mourinho a notat tot timpul cîte ceva și cred că i-a folosit mult acest meci de pregătire.

Promiteam ceva despre Cristiano Ronaldo. Am mai spus-o, mi se pare că a ajuns la maturitate deplină. Are un alt comportament pe teren și-n afara lui, iar vestiarul pare că l-a recunoscut ca lider. Ancelotti știe lucrul ăsta, iar faptul că dă de înțeles că portughezul e omul său numărul unu, indiferent de cîte zeci de milioane ar costa Bale sau altcineva, ajută mult. Cristiano primește în momentul ăsta cam același tratament ca Messi la Barcelona. Și mi se pare absolut normal. Știind că Messi n-a avut un final de sezon strălucit și pleacă pe picior de egalitate cu el în lupta pentru Balonul de Aur, Cristiano a plecat ca din pușcă în acest sezon. Eu cred că tot între cei doi se va da lupta pentru acest trofeu. Și asta pentru că vorbim de un trofeu personal, iar Bayern, cea mai bună echipă a momentului, nu propune un personaj de genul ăsta, ci un colectiv. La nivel personal, cifrele lui Ribery, goluri și pase decisive, sînt la mare mare distanță de cele ale lui Messi și Cristiano.

Scriam atunci cînd Messi a primit Balonul de Aur 2013, că lui Cristiano îi lipsește ceva la nivel de imagine, de charismă. Gestul său față de un suporter intrat pe teren în partida cu Chelsea spune că încearcă să se autodepășească și pe acest plan.



 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă