Un pic cam devreme au fost programate derbyurile din Premier League. În condițiile în care 3 echipe din așa numitul ”Top 6” au antrenori noi, poate că era mai bine ca duelurile directe să se dispute un pic mai tîrziu, ca să se poată vorbi de o omogenizare. Asta e însă situația, așa s-a tras calendarul, așa trebuie să se joace. Dedata aceasta, in ”Super Sunday”, am avut derbyul orașului Manchester, City-United.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Despre Manchester United – Chelsea am scris la vremea respectivă. Există în acel text o statistică interesantă, Rooney a jucat cu Chelsea de două ori mai multe mingi decît Van Persie. E doar un detaliu ce dorea, atunci, să explice importanța celor doi superfotbaliști în echipa lui David Moyes. Acum s-a jucat Manchester City – Manchester United. Iar Van Persie n-a fost pe teren. Iar United a arătat fără omul său numărul unu ca un autobuz căruia i s-a stricat direcția.
A fost 4-1 pentru City, însă mie victoria mi s-a părut mai clară chiar decît acel 1-6 de pe ”Old Trafford”. Atunci au fost condiții speciale, poate vă amintiți, acea eliminare, acea lipsă surprinzătoare de reacție din partea lui Sir Alex Ferguson, acele contraatacuri fantastice ale ”cetățenilor”, acele goluri de pe final. Acum, victoria s-a conturat clar încă din start, poate chiar din momentul în care s-a aflat că Van Persie nu poate juca.
Fără olandez, David Moyes a trimis în teren echipa pe care a crezut-o cea mai potrivită. Dublu pivot, Fellaini-Carrick, două benzi, Valencia și Young, plus Welbeck distribuit pe poziția lui Van Persie. Și Rooney, cel despre care Ilie Dumitrescu spune că e cel mai bun transfer al lui United în această vară. Problema lui Manchester United e tocmai stilul de joc. Acum exact o lună scriam că încă nu se vede stilul lui David Moyes și că echipă joacă în continuare de parcă l-ar avea pe bancă tot pe Sir Alex. Pe undeva normal, căci după atîția ani, schimbarea se face un pic mai greu.
Pe Moyes îl știam altfel de la Everton. Parcă era mai mult entuziasm în joc, parcă era mai puțină rigoare. Nu reușește să injecteze aceste aspecte încă la United. Aceeași apărare greoaie, cu două preocupări, careul propriu și benzile. Presingul lui Manchester United e destul de timid și fără intensitate, iar pe faza de apărare există o prea mare încredere în cuplul Vidici-Ferdinand. Care au mari probleme, s-a văzut și în trecut, cînd un jucător rapid primește mingea în fața lor, dar în spatele liniei de mijlocași. Între linii, mai exact, această noțiune un pic nouă, dar care dacă e implementată cu succes poate aduce mari daune. Guardiola a făcut-o la Barcelona, amintiți-vă doar de Messi în finala Ligii Campionilor de pe ”Wembley”, și încearcă acum s-o facă la Bayern.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Pellegrini a intuit problemele lui United. Și i-a dat lui Kun Aguero această sarcină, să coboare, să preia, să se întoarcă apoi cu fața și să continue acțiunea. Unde crede el de cuviință, căci apărarea lui United oricum devine vulnerabilă. Mai ales că perechea Fellaini-Carrick nu pare deloc sudată în momentul ăsta, iar aici cred că a greșit Moyes, mult mai bine era să meargă pe mîna lui Cleverley, cu care Carrick a jucat mai multe meciuri. Aguero a primit mingea cînd a vrut și unde a vrut în spatele celor doi.
La City perchea adversă a fost Toure Yaya-Fernandinho. Surprinzător, omul mai retras a fost brazilianul, o poziție un pic nouă pentru el, căci la Sahtior juca oarecum ce a jucat Yaya acum. Adică mai avansat. Aici au apărut cîteva dubii în jocul lui City, căci și aici vorbim de un proces de adaptare. Poate dacă ar fi jucat Van Persie, United ar fi putut profita de aceste dubii.
O zonă în care City a demolat pe United a fost în stînga, acolo unde Kolarov și Nasri au făcut ce-au vrut. Atenția lui United era îndreptată spre zona cealaltă, de unde se așteptau sprinturile lui Navas. Care au venit, vezi golul de 3-0, dar în general fazele periculoase au fost dincolo. Nasri este clasicul exemplu de fotbalist pentru care concurența e benefică. Iar concurența la City e colosală, lotul e formidabil, toți au calitate, toți vor să joace, iar cînd prind minute caută să-și arate valoarea.
În momentul ăsta, și nu e prima dată cînd o scriu, City e clar peste United ca valoare. Campionatul Angliei e însă un maraton, unde trebuie să știi să gestionezi tot ce ai la îndemînă. Iar United are această știință. Mai bine zis o avea. Cînd a fost numit David Moyes scriam despre ”David și Goliat-ul din Manchester”. Și-mi puneam problema dacă succesiunea la tronul lui Sir Alex va fi la fel de blîndă precum abdicarea acestuia. Succesiunile de la marile monarhii n-au fost mereu line, lipsite de probleme, de tensiuni, de controverse. Manchester United e o monarhie în felul ei. Iar Sir Alex Ferguson e ”Ultimul Împărat”. David Moyes e doar un prinț moștenitor. Deocamdată.
P.S.
Iată și un scurt rezumat al partidei de pe ”Etihad Stadium”. Iar pentru cei care continuă să-mi pună aceeași întrebare, obsedant, eu voi continua să dau același răspuns: NU ȘTIU.
Promiteam acum aproape o lună, atunci cînd am analizat situația relativ timidă a transferurilor din Premier League, că o să revin cu un comentariu-analiză atunci cînd mercato se va fi terminat. A trecut ceva vreme de la ”deadline day”, așa că ar fi timpul să mai aruncăm o privire asupra campionatului englez și să vedem dacă s-a mai schimbat ceva după ultimele transferuri efectuate.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
”Ce e cu Premier League?”, mă întrebam la începutul lui august. Transferurile au părut mai puține și mai puțin sonore față de alți ani. Situația s-a mai remediat în ultimele zile, chiar în ultimele ore, cînd s-a lucrat frenetic și, în unele situații, sub presiune.
Rămîn la părerea de atunci, că Manchester City e cea mai puternică echipă la momentul ăsta din Premier League. ”Cetățenii” n-au mai făcut achiziții notabile în ultimele zile de mercato, exceptîndu-l pe Demichelis, adus mai degrabă ca soluție de avarie la problemele de ultimă oră din apărare. Cu Demichelis, cea mai bună afacere a făcut-o Atletico Madrid, care l-a luat gratis de la Malaga și l-a dat pe bani destul de buni la City. Pellegrini și-a adus un jucător pe care-l cunoștea și care-i cunoaște filozofia de joc. Ar fi putut lua pe bani mai mulți, pe Sakho de exemplu, cel ajuns la Liverpool, căci nu banii sînt problema la City, dar realmente n-avea nevoie, căci accidentații se vor reface și e mai bine să aduci un jucător care să accepte și un eventual statut de rezervă decît unul, cazul francezului, care tocmai de aceea a plecat de la PSG.
City are în momentul ăsta dublat fiecare post, iar așa zisele dubluri sînt fotbaliști de calibru, a căror clasă se apropie de cea a, repet cuvîntul, așa zișilor titulari. În ciuda eșecului de la Cardiff, care se înscrie pe linia dificultăților de adaptare între antrenorul nou și echipă, City mi se pare mult schimbată în bine față de cenușiul perioadei Mancini. Cu un asemenea potențial, financiar, logistic și fotbalistic, mi se pare absurd să abuzezi de o un stil de joc atît de economicos precum avea Mancini.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Suficient de cenușiu e și stilul lui Chelsea. Care mi se pare a doua candidată la titlu, deloc departe de City. După unii, ar fi chiar prima favorită. Și asta din pricina factorului Jose Mourinho. La fel de spectaculos e și lotul lui Chelsea. Completat față de precedenta analiză cu Willian și Eto`o. Camerunezul mi se pare o soluție de avarie a lui Mourinho le nereușitul transfer al lui Rooney. E destul de limpede cred că Mourinho l-a vrut pe Rooney. Și a așteptat pînă în ultimul moment. Nereușind poate să-l convingă, s-a orientat spre camerunez. Eto`o e un nume, dar nu știu în ce măsură situația sa fizică îl va ajuta să se adapteze la un campionat cu un ritm frenetic. Eto`o a fost vedetă la Anji, cu tot ce înseamnă acest statut, inclusiv în materie de antrenamente. Se spune că și-a luat banii pe doi ani încă de la semnătură, 40 de milioane de euro, vă reamintesc, ceea ce l-a făcut să privească totul cu multă relaxare. Eu însumi l-am văzut la un meci al lui Anji, în sezonul trecut, jucînd departe de mașina de fotbal de la Barcelona și Inter. Alerga puțin spre deloc, se depărtase de careu, adică de locul unde era cel mai periculos, cobora mult și își asuma destul de des ultima pasă. Am văzut și un episod haios, neprins în transmisiune directă, căci se petrecea la încălzire, cu un angajat al clubului urmîndu-l pe camerunez, ca un majordom, cu tricoul de joc pe un umeraș, așteptînd solemn să i-l înmîneze. Și a tot așteptat pînă ce Eto`o s-a spălat pe față, a mai schimbat o vorbă cu un coleg, a salutat arbitrii și a catadicsit în cele din urmă să se îmbrace.
Eu n-aș pune Chelsea în pole-position tocmai din pricina acestui stil de joc. Sînt mulți însă cei care tocami d-aia cred că va cîștiga titlul lejer. Mourinho, în ciuda obsesiilor sale, devenite din ce în ce mai patetice, față de arbitraj, știe cum să procedeze într-o competiție de anduranță. Nu mi-e foarte clar rolul lui Mata, pe care-l văd mai degrabă afară decît înăuntru la momentul ăsta, dar cum pînă în decembrie multe se pot întîmpla nu m-aș hazarda să-l asociez cu altă echipă. Aducerea lui Willian e un mare plus la mijlocul terenului, iar concurența din lot e incredibilă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Manchester United a izbutit, în cele din urmă, să facă un transfer. Fellaini e un fotbalist foarte bun, care aduce un plus incontestabil, dar nu-s atît de convins că era urgența celor de la United. Așa cum am scris și în legătură cu transferul lui Ozil la Arsenal, despre care voi comenta ceva mai jos. Cred în continuare că United are nevoie de un jucător de ultimă pasă, de tipul Ozil sau poate Modrici. Fellaini va juca în mod normal în rol de dublu pivot, deși David Moyes îl distribuia la Everton de multe ori în spatele vîrfului. Eșecul cu Liverpool și egalul cu Chelsea au arătat că David Moyes încă nu a dibuit modulul cu care vrea să joace. Echipa a părut excesiv de lungă în momentele de pierdere a posesiei și din această cauză e posibil să nu-l vedem neapărat pe Fellaini lîngă Carrick, așa cum s-ar crede, ci undeva în față, ca vîrf al unui triunghi de mijlocași centrali. Capacitatea sa de efort și fizicul său privilegiat l-ar recomanda pentru o asemenea poziție, care să-i permită inclusiv aparițiile la finalizare. 4-4-2-ul inițial al lui Moyes s-ar putea transforma într-un 4-2-3-1, ceea ce ar însemna că jocul pe benzi devine capital.
Cu aducerea lui Ozil, Arsenal a căpătat un protagonism mediatic de care nu mai avusese parte în ultimele sezoane. Am scris la momentul respectiv că e lovitura lui Wenger, dar m-am și întrebat dacă-l va ajuta. Și acum cred că poziția pe care trebuia s-o întărească Wenger era cea a atacantului de careu, un fotbalist care să aducă un plus față de Giroud și care să se muleze pe jocul de pase și de asociere impus de francez. Ozil se alătură unui ”overbooking” de mijlocași, dar e ajutat acum de conjunctura accidentărilor. În mod normal îl vom vedea jucînd alături de Walcott și Santi Cazorla, în spatele lui Giroud. Sînt curios cum va reuși Wenger să treacă peste deficiențele pe fază defensivă pe care le aare Ozil, în special atunci cînd pierde mingea. Pe stilul lui Arsenal, orice greșeală neprovocată pute duce la un contraatac devastator al adversarului, care nici nu trebuie să fie unul de prim rang ci doar o echipă capabilă să dezvolte această fază. Cu spațiu în fața lor și fără susținere din partea mjlocașilor, apărătorii lui Arsenal sînt extrem de expuși.
Mai sus am pomenit de stilul lui Mourinho de a domina detaliile. În ultima zi de mercato, Demba Ba a fost extrem de aproape de Arsenal. Se spune însă că Mourinho a oprit totul atunci cînd a aflat că mutarea lui Ozil se oficializează. Chiar dacă e doar un zvon, tind să-l cred, căci Mourinho și-a dat seama că ar întări un rival direct. Demba Ba are alte caracteristici față de Giroud și s-ar fi potrivit foarte bine la noul Arsenal, cu Ozil drept lider din teren.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Aș vrea să mă refer și la două echipe pe care nu le-am abordat în precedenta analiză. Liverpool și Tottenham. Abia acum cred că putem vorbi de ”echipa lui Brendan Rodgers”. Cine a crezut în sezonul trecut că Liverpool se va transforma, doar prin venirea fostului antrenor de la Swansea, în Barcelona Angliei s-a înșelat. Abia acum Rodgers are la îndemînă piesele pe le voia. Liverpool a transferat bine, dar cel mai mare cîștig e păstrarea lui Luis Suarez. Nu-s foarte convins că el va rămîne ”cormoran” și din iarnă, căci e greu ca un fotbalist de nivelul lui și cu expunerea lui să vadă cupele europene la televizor, dar cred că dacă Liverpool își va menține linia din debutul campionatului va izbuti să-l convingă să mai stea pînă în vara viitoare. Suarez nu e Gerrard, sentimentele lui față de ”Anfield” nu se pot compara cu ale lui ”Steve G”, astfel că mie mi-e clar, indiferent cît înceracă unii să mă convingă de contrariul, că Suarez e atent la orice ofertă. Și sînt destule echipe atente la Suarez acum, Arsenal fiind doar un exemplu.
Revenind la Liverpool, finalul anului mi se pare momentul de cotitură. Atunci vom afla ce se poate alege din proiectul lui Brendan Rodgers. Continuitatea în rezultate e ceea ce a lipsit la Liverpool, iar din acest punct de vedere lipsa cupelor europene poate fi un ușor avantaj. Nebunia lunii decembrie însă anulează orice posibil benficiu, căci atunci se va juca extrem de mult și doar echipele bine pregătite la nivel mental rezistă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am lăsat la urmă pe Tottenham. Despre Gareth Bale am scris, nu mai revin. Tottenham e cu siguranță echipa care a făcut cele mai multe schimbări față de sezonul trecut. Contingentul celor veniți e impresionant, iar Andre Villas Boas are și el la dispoziție un lot în care concurența e fantastică.
De acord, a plecat Bale, care reprezenta destul de mult în economia echipei. Dar acum Villas Boas are posibilitatea de a schimba echipa după cum dorește. Mare atenție la Paulinho, care aduce ceva în plus față de trecut. Paulinho și Dembele formează un cuplu de nivelul celui format de Modrici și Parker, Eriksson e și el un fotbalist interesant, Lamela de asemenea, iar Soldado aduce acel ceva în fața porții pe care nu-l aduc Adebayor sau Defoe.
Să nu-l uităm pe Chiricheș. Aș vrea să mă înșel, dar mi se pare cam a patra variantă în acest moment, după Vertonghen, Dawson și Kaboul. Evident mă refer la situația în care tot lotul ar fi complet, situație destul de puțin probabilă totuși, în condițiile în care, de exemplu, Dany Rose n-are dublură ca fundaș stînga și de multe acolo joacă Vertonghen. Chiricheș aduce un mare plus la jocul de picior, căci la acest aspect e peste Kaboul și Dawson, dar are mari carențe la marcaj și la jocul de cap. Iar Tottenham încă nu e Barcelona și-n multe meciuri va trebui să suporte atacuri aeriene.
O să vă întrebați probabil ce legătură există între jucătorii mai sus menționați și Jose Mourinho. Aparent nici una, în afară de Mata, care-i este jucător. Paradoxal însă, există destule. Fie sub forma unor consecințe, fie sub forma unor supoziții, fie sub forma unor dorințe. Alăturarea de mai sus e și un prilej, recunosc, de a pune la un loc cîteva potențiale subiecte într-un singur text.
Să le luăm pe rînd. Încep cu Rooney și pentru că luni seară s-a jucat primul meci important din actuala ediție a Premier League, Manchester United – Chelsea. Se pot spune multe despre acest duel, dar în același timp i foarte puține, căci n-a fost un meci grozav. Jose Mourinho i-a stricat sărbătoarea lui David Moyes, la primul meci pe ”Old Trafford”, la fel cum i-o stricase și lui Sir Alex Ferguson, la ultimul meci al acestuia în Champions League, tot pe ”Teatrul Viselor”.
Nu știu dacă acea dublă manșă cu United l-a inspirat pe Mourinho în vreun fel. Știu doar că simpla parcurgere a primului ”11” e o limpede declarație de intenții. Cu 3 vîrfuri de atac în lot, fiecare cu caracteristici destul de diferite, Mourinho a ales să înceapă fără nici unul, în cel mai pur stil Guardiola, pe care-l va revedea vineri, la Praga. Chiar, ar fi interesant să vedem o Supercupă a Europei în care nici una dintre echipă să nu aibă în formulele de start un atacant de careu.
Teoretic, ideea lui Mourinho de a-l distribui ca vîrf fals pe Schurrle avea legătură cu Vidici și Ferdinand, cei doi fundași centrali aleși de Moyes. Una din marile calități ale lui Schurrle e capacitatea de explozie în fța unor apărători greoi, imobili, așa cum, aparent, ar trebui să fie cei doi mai sus menționați. Dacă asta a plănuit, Mourinho s-a păcălit, căci atît Vidici cît și Ferdinand au jucat foarte bine, au fost foarte atenți și n-au lăsat nimic la voia întîmplării. Mulți îi văd pe cei doi un pic uzați, mulți consideră că perioada lor de glorie a cam trecut, însă la acest meci nu s-a văzut. Trebuie să așteptăm însă un alt scenariu, cu un adversar dispus să atace, nu căutînd un 0-0, ca să ne dăm seama dacă e așa ori ba. Căci asta a fost Chelsea luni seară, un adversar puțin dornic să riște, puțin dornic să încerce, puțin dornic să caute și altceva decît un 0-0. Mourinho e un strateg impecabil și știe că un punct pe terenul unei rivale la titlu e extrem de important pentru moralul tuturor. Toată lumea era cu ochii pe el, iar o înfrîngere nu dădea bine deloc.
Apropo de strategie. Fac legătura acum cu Wayne Rooney. Mourinho a știut să încălzească un pic atmosfera înainte de joc cu o înțepătură la adresa lui David Moyes: ”Nu eu am spus despre Rooney că este rezerva lui Van Persie”. Apropo de o declarație mai veche a lui Moyes. Răspunsul acestuia a fost oarecum neașteptat: Rooney titular. Sau poate că asta aștepta Mourinho, ca Rooney să fie supus unui plebiscit pe ”Old Trafford”, eventual fluierat de suporteri, manifestări care să-i deschidă drumul spre un transfer la Chelsea. Am mai citit pe undeva că și formula de start a lui Mourinho ar fi fost tot un mesaj către Rooney, subliminal ori direct, ceva de genul ”uite, n-am atacant, aici ar fi locul tău!”. Mi se pare cam mult, deși cu Mourinho niciodată nu știi cum să interpretezi.
Partea cu plebiscitul, nu i-a ieșit. Rooney a fost ovaționat pe tot parcursul meciului. Reacția publicului a fost impecabilă, căci, să fim sinceri, la cît s-a scris în presa engleză despre dorința sa de a pleca, lumea putea să-l trateze dacă nu ostil, măcar cu răceală. Răspunsul său a fost o prestație foarte bună, un efort constant, o implicare desăvîrșită. Mergînd pe linia scenariilor de mai sus, de ce să nu presupunem că Rooney era cel nervos că Mourinho nu l-a mai vrut și nu l-a mai luat (să nu uităm totuși de transferul lui Willian) și a vrut să-i arate cît de bun e. Și lui, dar și celor de la United, cărora să le reamintească, în contextul unor posibile noi negocieri de prelungire a contractului, care e greutatea lui în echipă.
Priviți graficele de mai jos:
E o comparație între mingiile jucate de Rooney și cele jucate de Van Persie. Nu vă obosiți să numărați, vă spun eu, Rooney are de două ori mai multe atingeri decît Van Persie, în dreptul său aflîndu-se și singurele șuturi cît de cît periculoase pentru integritatea porții lui Peter Cech. E greu de acordat titlul de om al meciului la un 0-0 mai degrabă cenușiu, însă eu i l-aș acorda lui Wayne Rooney. Cred că pentru United ar fi o mare pierdere plecarea lui, la fel cum cred că la Chelsea s-ar încadra perfect, poate într-un sistem mai apropiat de cel cu care Mourinho lua Liga Campionilor la Inter decît într-unul derivat din precedentul său mandat la echipa londoneză. Mai cred că decizia e numai la el.
Aparent fără legătură e cazul Mata. Dar poate exista o legătură. Ciudat, Mata nu s-a regăsit deloc între titularii lui Mourinho în acest start de sezon. Nici el și nici David Luiz. Scuza perfectă e Cupa Confederațiilor, la care ambii au fost prezenți pînă în ultima zi. Dacă ne uităm însă la alte cazuri, vedem că nimeni nu mai e în situația asta, nici măcar Fernando Torres, titular în prima etapă.
Ar putea asta să însemne că Mata și David Luiz nu intra în vederile lui Mourinho? Îl las deoparte pe Luiz, căci mi se pare clar că portughezul merge merge mai întîi pe mîna lui Cahill lîngă Terry, poate și pe a lui Ivanovici, înainte să se gîndească la David Luiz. Mi se pare bizară trecerea lui Mata în plan secund. Jucătorul sezonului trecut la Chelsea, nu pare a-l convinge pe deplin pe Mourinho. E posibil ca portughezului să nu-i fie foarte clară prezența în aceeași echipă a lui Eden Hazard și Mata și e destul de bizară totuși aducerea lui Willian, ce nu era, să fim serioși, o necesitate pentru Chelsea. Iar ideea de a-l fura lui Villas Boas sau lui Tottenham nu e una viabilă, așa ceva se face pe forumuri sau la jocurile de tip manager, pe considerentul ”îl iau eu ca să nu-l ia celălalt”. La fotbalul adevărat e altceva, ”îl iau dacă am nevoie de el”, căci 30 de milioane transferul și alte milioane bune salariul nu sînt așa ușor de justificat unui patron ca Abramovici și în nici un caz pe considerentul unei eventuale dușmănii cu Villas Boas.
E ciudat ce i se întîmplă lui Mata. Ceva nu e în regulă, Mai sînt cîteva zile de mercato, bombele acum se dau. Mata s-ar încadra perfect la Manchester United, la fel și David Luiz. United suferă la mijloc, n-are un jucător de ultimă pasă precum Mata. Mai nou, apare varianta Ozil, discret și cenușiu în noua tactică a lui Ancelotti la Real, ba mai nou și un pic îmbufnat după ce a fost schimbat la Granada. Așa cum am spus și-n alte ocazii, limbajului trupului e un barometru de luat în seamă.
Rooney, Mata și Ozil sînt trei jucători ce-n sezonul trecut erau indiscutabili la echipele lor. Situația lor s-a schimbat. Pe unul îl vrea Mourinho, pe altul nu-l prea place Mourinho, iar celălalt suferă după Mourinho. Iată și legătura dintre numele din titlu. Q. e. d.
A început și Premier League, alături de Primera Division. Primele două campionate ale Europei, în statistici, fotbaliști implicați, coeficienți și cote de interes. Dacă despre debutul Barcelonei și debutul Realului am scris într-un text anterior, e timpul să analizăm puțin și etapa inaugurală din Anglia. Am așteptat să joace și Manchester City, pentru a avea toate datele.
Nu vreau să fac o analiză foarte complexă. E totuși prima etapă. Acum ceva vreme, cînd încă mai erau două săptămîni pînă la ora debutului, mă întrebam ce se întîmplă cu Premier League la nivel de transferuri? Care păreau, și par, mai puține ca în alți ani. Scriam acolo că Manchester City s-a mișcat cel mai bine, iar meciul cu Newcastle de luni a confirmat pe deplin asta. În momentul ăsta, repet, e prematur poate să avansăm idei de genul ăsta, dar în momentul ăsta Manchester City mi se pare în pole-position. Are un lot fabulos, dublat pe aproape toate posturile numai cu jucători de valoare, iar concurența interna va fi acerbă și se va nota. Am spus de zeci de ori asta, NIMIC NU E MAI RĂU PENTRU UN FOTBALIST DECÎT LIPSA CONCURENȚEI. Atunci cînd știe că nu are alternativă pe postul său, oricine cade, instinctiv, omenește vorbind, într-un soi de automulțumire. Cînd n-ai cu cine să te compari, ți se pare că ești cel mai bun.
Concurența la City e colosală. Poate așa se explică și reacția lui Nasri, care a intrat excepțional în joc, atunci cînd a fost introdus, în minutul 62. Nasri nu era tocmai cel mai implicat jucător în sezonul trecut. Nu știu dacă în limba franceză există o expresie de la noi, pe care nu-mi permit s-o folosesc aici, dar pe care o știți sigur cu toții atunci cînd caracterizați un astfel de jucători. Ceva cu vîntul :))): Francezii o au pe a lor în schimb, ”je m`en fiche”. Cam așa era Nasri atunci cînd intra pe parcursul meciurilor sub mandatul lui Mancini. Acum a fost altceva, a alergat mult, s-a implicat, iar premiul a venit sub forma unui gol.
Nu știu dacă va prinde loc de titular în meciul următor. Aici e nevoie de o paranteză. La cîte meciuri și competiții se dispută în Anglia, fiecare om al lotului va bifa destule minute. Eu mă refer la meciurile care contează, meciurile tari, cele europene, derbyurile. Acolo trebuie să apari pe gazon, nu în cele obișnuite, și acolo se observă cine e jucător de bază și cine e jucător de lot.
Ca și în meciurile de pregătire, Manuel Pellegrini a mers pe aceeași idee de la Villarrreal și Malaga. Un 4-4-2 destul de clasic, cu tenta lui de 4-4-1-1, cu Dzeko vîrf de lance și Aguero în postură de vîrf 2. Cu Navas inițial pe banda dreaptă, liniar, aspect care cam lipsea în sezonul trecut cînd din benzi se pleca aproape mereu în diagonale spre centru, cu Silva în cealaltă parte și cu doi închizători, Toure Yaya și Fernandinho, capabili să dea și pase de calitate. City e o candidată la toate competițiile în sezonul ăsta și, poate, după două semifinale, inginerul Pellegrini va face pasul către marea finală a Ligii Campionilor.
Mergem mai departe! Rămînem în Manchester ca să vorbim puțin de United. A cîștigat la Swansea, dar jocul a semănat cu cel din sezonul trecut. Pe umerii lui Van Persie a stat această victorie, iar dacă nu am fi fost informați, prin absurd, că Sir Alex Ferguson nu mai e pe bancă, nu ne-am fi dat seama de schimbare. David Moyes încă nu a reușit să imprime acel entuziasm de la Everton, care la United, pe vremea lui Sir Alex, era frecvent domolit de rigori tactice. Dar e abia prima etapă, iar adaptarea la un nou antrenor, vezi și cazul lui Ancelotti la Real Madrid, nu-i așa facilă în toate situațiile. La City se pare că merge mai ușor, asta și pentru că Pellegrini parcă a lăsat mai ușoare frînele tactice pe care le impunea Mancini, dînd mai multă libertate în teren.
Apropo de Swansea, viitorul adversar al Petrolului, pe care mulți o văd, eronat după părerea mea, o echipă ce poate fi învinsă. Mi-a plăcut o caracterizare, pe care am citit-o pe Twitter în timpul meciului, ”Are echipament ca Real Madrid, joacă la fel ca Barcelona și pierde la fel ca Arsenal”. :))) Despre Arsenal, ceva mai încolo, tot în acest registru.
Există însă o mare problemă la Manchester United. Ea se are nume și prenume: Wayne Rooney. ”The goal machine” e altădată a devenit acum un actor cu rol secundar. Priviți imaginea de mai jos:
Echipa se bucură în întregime, el e departe. Se spune în televiziune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Așa mi se pare și mie. Limbajul trupului de puține ori păcălește. Rooney nu e fericit în momentul ăsta. Nu știu dacă e o strategie a impresarilor, așa cum se întîmplă în fotbal, căci și la precedenta renegociere de contract au existat tensiuni, discuții și amenințări, iar rezultatul a fost un salariu foarte mare. E posibil. Mi se pare însă și o criză de personalitate, de ego. Poate și un soi de frustrare. Rooney nu mai e numărul unu la echipă, acesta e Van Persie, nu cred că se poate discuta asta. Pînă și David Moyes a avut momentul său de scăpare, sau poate de sinceritate, cînd a declarat că nu-l va lăsa să plece pe Rooney pentru că nu poate lăsa echipa fără variante în cazul în care lipsește Van Persie. Apoi a revenit și a încercat s-o dreagă, dar răul era deja făcut. Lui Rooney nu i-a picat deloc bine. Vrea să plece, voia să plece însă din sezonul trecut. Poate că după atîția ani la Manchester ar vrea să schimbe ceva în viața lui, poate că vrea să se convingă de ceea ce spun mulți, anume că e între primii 3 atacanți de careu din lume. Atunci cînd analizam obsesia Realului pentru Bale, am scris că în locul lui Florentino Perez m-aș arunca fără ezitare pe pista Rooney. Cu Cristiano, Ozil și Isco, Rooney ar face un careu de poveste la Madrid.
Două vorbe despre Chelsea. Echipa de start din prima etapă nu aduce noutăți în concepția de joc a lui Jose Mourinho. 
Lipsește David Luiz, ceea ce întărește ideea că, în ciuda declarațiilor, el poate pleca. Nu știu dacă spre Barcelona, așa cum ar vrea presa spaniolă, mai degrabă spre Manchester, asta dacă United acceptă să-l lase pe Rooney la Chelsea și să ia un profil de jucător de care, poate, nu are nevoie. La United mai multă nevoie ar fi de un Modrici, de Ozil nu mai vorbesc, decît de un David Luiz. Sau de un Mata, despre care s-a mai vorbit. Un Mata care n-a jucat în prima etapă. A apărut în locul său acest De Bruyne, despre care toată lumea vorbește extrem de frumos, și care se unește la constelația de staruri, incredibilă poate acum vreo 10 ani, din ”naționala” Belgiei, pe care, personal, abia aștept s-o văd la Mondialul din Brazilia. La Chelsea, revenirea la obiceiurile din primul mandat al lui Mourinho par a se face destul de facil. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cu Rooney sau cu Lukaku, pentru că mie mi se pare că Fernando Torres nu e un profil care să-i convină lui Mourinho, la fel și Demba Ba.
Termin cu Arsenal. Promiteam mai sus să mă mențin într-un anume registru, mai degrabă vesel. Cred că fanii lui Arsenal vor zîmbi, căci destul au stat încruntați în aceste zile. La Arsenal nu s-a schimbat nimic. Cuvîntul ”prepare” apare la fel de frecvent în ziarele britanice, atunci cînd vine vorba de ținte din mercato. Arsenal se pregătește mereu să facă o ofertă, dar fie n-o face, fie nu-i oferta care trebuie. Iar jucătorii pleacă în alte detinații. Am văzut că s-a realizat și o echipă tip a celor care au fost în discuții cu Arsenal și au ajuns la alții. N-o mai găsesc, dar după modelul de la emisiunea Fotbal European, sigur se va găsi cineva să mă ajute.
Și dacă tot am spus că o imagine face cît o mie de cuvinte, mi se pare că situația de la Arsenal nu necesită o mie de cuvinte. Ea poate fi încadrată în poza de mai jos și în mesajul acelui fan către Arsene Wenger:
Nu mai e mult pînă va începe Premier League. Prilej de calcule, de întrebări, de analize, de presupuneri ori de încercări, din partea specialiștilor sau doar a suporterilor, de a dibui cîte ceva din strategiile pe care le pregătesc echipele. Față de alte veri, mie mi se pare că echipele din Premier League, cu unele excepții, n-au mai fost atît de active pe piața transferurilor. Sigur, există excepții, sau mai bine zis excepția numită Manchester City, dar și ideea, bazată pe experiențe anterioare, că multe manevre se vor face pe ultima sută de metri, în ultimele zile ale lui august deci, după ce campionatul va fi început.
O să încerc în cele ce urmează să fac o scurtă trecere în revistă și, evident, să provoc lumea la discuții. Fiecare dintre echipele pe care le voi aminti merită un articol separat, dar toate la timpul lor.
Am pomenit de Manchester City. Am văzut-o în două meciuri, la Audi Cup, cu Milan și Bayern. Mi se pare o echipă mult mai puternică decît în sezonul trecut. Aș îndrăzni să spun chiar că e cea mai puternică, în momentul ăsta, repet. Achizițiile sînt notabile, dacă nu cumva excelente, căci asigură dubluri de valori sensibil egale aproape pe fiecare post. Ideile lui Manuel Pellegrini încep încet-încet să se vadă, iar mie mi se pare că echipa e mult mai relaxată, mai scăpată din chingile defensive ale lui Mancini, din obsesiile sale derivate din cultura italiană.
Stilul de joc pare un 4-4-1-1, apropiat de partidele europene ale lui Pellegrini la Malaga. Aducerea lui Jesus Navas mi se pare foarte interesantă, căci el asigură variante noi de ordin tactic, ce nu prea existau în lot, acele verticalizări liniare în banda dreaptă. Apoi, Jovetici e iar o achiziție spectaculoasă, un jucător cu o tehnică sclipitoare, ceva mai bună decît a lui Aguero, cu care pare a-și disputa acel loc de vîrf retras, vîrf doi cum i se mai spune. Apropo de Aguero, el a lipsit în cele două meciuri pomenite de mine mai sus și nu-s puțini cei care cred că va fi una din surprizele de la finalul perioadei de mercato, în sensul că ar putea părăsi Manchester City. Rămînînd la achiziții, să-l notăm și pe Fernandinho, adus pe o sumă foarte mare (e stranie legătura de business existentă între City și Șahtior), dar care aduce, la rîndu-i, ceva în plus în zona centrală a echipei, o capacitate mai mare de a gestiona mingea, în comparație cu Toure Yaya, Barry și Javi Garcia. Ultimul, dar nu în cele din urmă, Negredo, cu caracteristici diferite de ale lui Dzeko, adus pentru a acoperi un rol de a lipsit la City, atacantul de careu, cu mobilitate mare, dar cu instinct de killer în fața porții.
Chelsea mi se pare a doua pe listă. A doua pe grila de start, dacă ar fi să vorbim în termeni de Formula 1. Jose Mourinho e un mare cîștig. Stilul său conflictual, ultimul pe lista reacțiilor sale fiind Cristiano Ronaldo, ajută echipa pe care o antrenează, oferindu-i o motivație suplimentară. Mourinho e garanție a revenirii la vechile obiceiuri ale lui Chelsea, din punct de vedere tactic vorbind, căci stilul portughezului e cunosut de toată lumea. E posibil ca, din nou, Chelsea să devină cea mai reactivă echipă din Premier League, așa cum era în prima perioadă a lui Mourinho.
Diferența față de atunci vine din transferuri. Nici Chelsea n-a făcut mutări spectaculoase. Schurrle, chit că s-au dat pe el 22 de milioane, nu reprezintă totuși decît o promisiune, iar Van Ginkel o necunoscută. Iar Lukaku e o revenire la bază, deși e posibil să fie o piesă de rezistență în angrenajul lui Mourinho. E posibil ca Mourinho să-și fi schimbat strategia față de primul său mandat. Pe undeva, aș asemăna transferul lui Schurrle cu cel al lui Ozil la Real Madrid. Nu neapărat din punct de vedere tactic, ci din ceea ce reprezintă jucătorul în momentul ăsta. Ca și Schurrle azi, nici Ozil nu era decît un fotbalist de mare perspectivă, la care se intuia capacitatea de creștere. I-a ieșit cu Ozil lui Mourinho, dacă-i iese și cu Schurrle va fi un alt cîștig pentru naționala Germaniei.
Chelsea era oricum foarte puternică la nivel de lot. În sezonul trecut mi se părea cea mai puternică, acum parcă City i-a luat un pic fața. Trecerea de la stilul Benitez la stilul Mourinho n-are cum să fie convulsivă, căci nici Benitez nu e vreun ofensiv, plus că așezarea în teren e cam aceeași, tot 4-2-3-1. De văzut ce se va întîmpla cu anumiți oameni, gen David Luiz, Torres, chiar Mata, cu care, se aude, Mourinho n-ar avea mare ”feeling”.
O surpriză mi se pare Manchester United. Nu știu dacă neplăcută, o să vedem. United n-a făcut nici o achiziție, ceea ce, trebuie să recunoască toată lumea, nu-i prea obișnuit. Și nici prea normal, căci e limpede că e nevoie de jucători pe unele posturi. Numirea lui David Moyes a fost văzută ca o încercare de menținere a stabilității, căci Moyes e un tip fidel, fotbalistic vorbind, dovada fiind perioada lungă petrecută la Everton.
United a pierdut, prin plecarea lui Sir Alex Ferguson, destul de mult protagonism, căci Moyes e departe de a fi un personaj mediatic. Charismatic nici atît. Din punct devedere al jocului, vom vedea, dar dacă luăm ca punct de plecare Everton, iar alt reper nu avem, ar trebui să vedem un United mai eliberat de rigorile lui Ferguson, un pic mai liber, mai viu, mai vesel. Asta însă necesită ceva timp, iar rezultatele din perioada de pregătire nu prea sînt concludente.
Marea problemă vine însă, așa cum am mai zis, din lipsa transferurilor. Poate că United și-a pierdut, odată cu Sir Alex, acea capacitate de convingere. S-a vorbit de Thiago, și a ajuns la Bayern. Se bate monedă cu Fabregas, deși pare destul de clar că nu vrea să plece de la Barcelona. Lui Sir Alex nu-i scăpau astfel de jucători, așa cum, spre exemplu, nu i-a scăpat Van Persie. Aflînd că e nehotărît, căci City oferea un salariu mai mare, a plecat din cantonamentul echipei din Norvegia, chiar în ziua unui meci amical, și s-a dus la Londra să-l convingă. Și a reușit.
Mai e și problema Rooney, care, brusc și de nicăieri, s-a accidentat. E limpede că nu mai vrea să stea și ar putea fi, apropo de paragraful precedent, marea lovitură de imagine a lui Mourinho.
Arsenal se află într-un soi de letargie. N-a venit nimeni, dar e ceva cu care fanii s-au obișnuit, fără ca asta să fie neapărat de bine. S-a vorbit de Higuain, acum se vorbește de Luis Suarez, dar nu cumva să se întîmple ca în cazul argentinianului. Totul e pus în cîrca lui Wenger, iar lumea n-are cum să nu-și amintească de Henry, Fabregas, Song, Nasri și Van Persie, adică de cei mai buni oameni ai lui Arsenal din ultimii ani. Toți au avut un destin similar, au fost vînduți, iar în locul lor n-a prea venit nimeni. Nu știu însă dacă Wenger e vinovat de toate, căci există oameni deasupra lui în organigramă, iar eu nu-s covins că lui Wenger îi convine așa de tare situația din ultimii ani. Poate că ar vrea și el să aibă la dispoziție un lot cu care să se bată pentru toate trofeele, să vadă și el dacă valoarea lui ca antrenor mai există, nu să fie precum un șef de supermarket, unde totul e de vînzare, iar profitul e obiectivul prioritar, nereușitele în materie de trofee find mascate de jocul agreabil, estetic, al echipei.
Liverpool e în aceeași situație. Aproape că n-a venit nimeni, căci Iago Aspas nu e un transfer de marcă, nici Mignolet, iar Kolo Toure e doar o plombă. Ba Luis Suarez e mai degrabă afară decît înăuntru. Iar Dany Agger e o incertitudine, căci dacă-l vrea Barcelona cu adevărat, va pleca, chit că și-a tatuat ”YNWA” pe deget. Se spune că ar trebui să fie anul lui Brendan Rodgers, că echipa, pe final de sezon, a dat semne că aglutinează ideile antrenorului. Afară din Europa, Liverpool își menține doar statutul de echipă foarte iubită, dar rezultatele se obțin pe baza lotului, nu pe baza iubirii fanilor.
Tottenham s-a mișcat un pic, cu Soldado și Paulinho, dar depinde foarte mult de Bale. Cu cît starea de incertitudine e mai mare, cu atît problemele lui Villas Boas se înmulțesc. Dacă va pleca se va obține o sumă closală, dar timpul rămas pentru transferuri se scurtează și orice echipă care vinde va mări prețul automat știind că Tottenham e în nevoie și are și bani la dispoziție. Tottenham e, deocamdată, o necunoscută. Una e să-l ai pe Bale într-o echipă întărită față de sezonul trecut, alta e să ai 100 de milioane cu care să ieși la shopping.
Neymar, Radamel Falcao, Gareth Bale. 3 dintre numele mari implicate în această perioadă agitată de mercato, 3 fotbaliști foarte mari despre care s-a scris și se va mai scrie suficient de mult. Neymar a ajuns la FC Barcelona, o mutare anunțată, dar care s-a realizat în termeni puțin modificați, ceva mai mari, față de cei pe care clubul catalan spera să-i obțină. Falcao s-a transferat la AS Monaco, o mișcare ce a stîrnit suficient demulte comentarii, iar Gareth Bale apare constant în presa internațională drept țintă a lui Florentino Perez, noul și vechiul președinte al Realului. Toate cele trei tranzacții, două realizate, una foarte posibilă, au cîteva detalii ce merită remarcate.
Neymar a ajuns la Barcelona după multe eforturi ale catalanilor. Plus un preț, 57 de milioane de euro, asumat pe site-ul oficial al clubului, sensibil mai mare decît cel pe care îl prevăzuseră. Și asta pentru că, la fel ca-n cazul multor brazilieni și sud-americani, Neymar, mai exact drepturile de proprietate asupra sa, erau împărțite în 4: Santos, firmei DIS Esporte (în fapt un fond de investiții aparținînd omului de afaceri Delcir Sonda, proprietarul celui mai mare lanț de supermarketuri din Brazilia), firmei TEISA (Terceira Estrela Investimentos, un alt fond de investiții) și tatăl fotbalistului.
Cînd sînt atîtea părți implicate, e normal ca negocierile să fie mai grele ca în alte situații. E deja o obișnuință la fotbaliștii sud-americani, veți vedea mai jos și situația lui Falcao, să existe astfel de probleme. În plus, la Neymar trebuie adăugat și comisionul impresarilor, 3 la număr, Wagner Ribeiro, cel mai cunoscut dintre toți, Andre Cury și Marcos Malaquias, toți 3 cu contracte de reprezentare în vigoare, căci fiecare dintre ei a contribuit cu ceva la acest adevărat comerț cu amănuntul reprezentat de tranzacționarea în timp a drepturilor federative ale jucătorului. Plus tatăl său, Neymar da Silva Sr, agentul actual.
Fiecare și-a vrut partea. Mai mare, mai mică, funcție de situație și de implicarea în trecut. Vina pentru această stare de fapt aparține lui Santos, care din dorința de a-l ține pe Neymar cît mai mult, pentru a-i crește prețul, a tot scos la vînzare. către fondurile de investiții de mai sus, părți din drepturile sale.
Dacă a fost sau nu o afacere profitabilă, vom vedea peste cîțiva ani. Deocamdată, din Brazilia au început să apară informații despre iritarea lui Delcir Sonda după ce FC Barcelona a avansat pe site-ul propriu suma de 57 de milioane de euro plătită pentru Neymar , omul de afaceri fiind, se pare, nemulțumit de partea pe care a primit-o de la Santos.
Situația lui Radamel Falcao seamănă pînă la un punct cu cea a lui Neymar. Și drepturile sale sînt împărțite. 60 la sută din ele aparțin tot unui fond de investiții, ”Doyen Sports”, cu sediul în Londra. Cînd Radamel a semnat pentru Atletico, în vara lui 2011, multă lume s-a întrebat de unde a avut clubul madrilen 40 de milioane de euro, plus alte 10 milioane bonusuri de performanță, în condițiile în care situația sa economică nu strălucea. Mulți au lăudat managementul conducerii, care ar fi investit practic totți banii obținuți din vînzarea lui Kun Aguero la City. 
De fapt, Atletico n-a plătit decît 18 milioane de euro. Restul sumei a venit de la ”Doyes Sports”, o firmă ce deține, printre altele, lanțul de hoteluri Rixos, și care, sesizînd momentul optim, a decis că e cazul să-și scoată banii investiți și să obțină și un profit consistent. Legătura dintre șefii fondului de investiții și noul patron al celor de la Monaco, omul de afaceri rus Dmitri Ribolovlev, sînt sufiecient de neclare. Unii pretind că în spatele ”Doyes Sports” ar fi Jorge Mendes, celebru impresar, și Peter Kenyon, fostul șef de la Chelsea.
Se spune însă că ”El Tigre” a primit mutarea în plic, ca și Atletico Madrid, de altfel. Astfel că și jucătorul și Atletico, în circumstanțele date, s-au văzut nevoiți să accepte situația. La fel de posibil e ca și viitoarele mutări ale celor monegascilor să fie influențate de acest fond de investiții, ce ar mai deține, se zice, procente importante din fotbaliști cu nume, precum De Gea, Borja Valero sau Kondogbia.
În același timp, apar și explicații privind graba celor de la Monaco de a aduce cît mai repede fotbaliști și pe cale de consecință, a-i cumpăra cu sume relativ mari. În mod normal, sezonul de mercato se termină pe 31 august, probabil luni 2 septembrie în multe țări, căci 31 august cade sîmbătă, și logica spune că negocierile se pot prelungi. Monaco însă e sub o oarecare presiune. Începînd cu 1 iulie, își va pierde statutul preferențial dat de fiscalitatea din Principat și se va alinia la politica de taxe din restul Franței. Exercițiile bugetare în fotbal se termină însă pe 30 iunie, astfel că orice tranzacție efectuată pînă la această dată beneficiază de condițiile speciale. Chiar dacă asta ar însemna ca respectivul exercițiu bugetar să se termine pe minus, cu pierderi considerabile urmare a sumelor investite, însă nu cred că acest aspect îl preocupă extrem de tare pe Ribolovlev.
În ceea ce-l privește pe Gareth Bale, situația e diferită. Sau cel puțin nu s-a aflat nimic pînă acum că ar fi și el amestecat în tranzacții precum cele de mai sus. Dorit insistent de Real Madrid, Bale are o mică-mare problemă. Mică sau mare, depinde din ce punct de vedere privești problema și cum sînt făcute contractele.
Gareth Bale este imaginea, pe parte sportivă, a concernului British Telecom. Care tocmai ce a cumpărat drepturile de difuzare pentru Premier League, mai exact pentru 38 de meciuri din campionatul Angliei, cîte unul pe etapă, marea lor majoritate cele de sîmbătă, de la ora României 14:45. Inclusiv meciul inaugural al sezonului 2013-2014. De menționat că, după mulți ani de supremație SKY și pay-per-view, toate aceste meciuri vor fi free.
BT Sport, operatorul British Telecom pe piața TV, îl are ca imagine pe Gareth Bale și deja și-a început campania de promovare a noului sezon avîndu-l pe internaționalul galez, printre alte figuri pe care le veți recunoaște în mod sigur, în prim-plan.
E de presupus că atunci cînd au semnat contractul cu Bale, cei de la BT Sport au încercat să se asigure că unul dintre actorii principali nu va pleca. Evident, orice contract are și clauze de reziliere, dar asta înseamnă o sumă mult mai mare pe care Real Madrid ar trebui s-o plătească. Undeva spre 100 de milioane, bani pe care Bale nu cred să-i facă.
Pe de altă parte, privind spotul de mai sus, un detaliu îmi sare în ochi: Rooney nu apare.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!