UPDATE 3 IUNIE
Aici puteti vedea, in direct, de pe „Camp Nou”, prezentarea lui Neymar. Analiza transferului sau mai jos
Era un transfer anunțat de multă vreme. Se știa de mai bine de un an că Neymar va face, în vara lui 2013, pasul spre Europa. Circumstanțele care indicau acest pas erau clare: contractul lui expira în 2014, asta în primul rînd, apoi faptul că în vara viitoare Brazilia găzduiește Mondialul, în al doilea rînd. Neymar e om de bază în naționala Braziliei, pe undeva chiar cel mai important nume la această oră într-o selecționată ce nu mai dispune de branduri ”titanice”, de genul Ronaldinho, Ronaldo, Romario etc. Pentru Neymar, un sezon în Europa era obligatoriu înaintea Mondialului, căci oricît ar fi de frumos campionatul Braziliei, oricît de mulți bani s-ar învîrti acolo, și sînt foarte mulți, nivelul e limpede mult sub ligile puternice ale Europei. Ca să nu mai vorbim de Liga Campionilor.
Unica necunoscuta era destinația lui Neymar. Necunoscută și nu prea totuși. Pe Neymar l-au vrut toți. Și Real Madrid, și Bayern, și City, și Chelsea, și PSG. L-a luat Barcelona, în această goană pentru putere, din care au avut de cîștigat cel mai mult jucătorul și anturajul lui, prin anturaj înțelegînd impresarii și familia, căci tatăl său a avut și el un rol extrem de important. Sandro Rosell, președintele Barcelonei, și-a jucat cartea inteligent. Avea intrare și la jucător și la tatăl său. Înainte să fie președinte la Barcelona, Rosell a fost șeful Nike pe Brazilia și America de Sud. Poziție cu care și-a făcut suficiente relații în zona jucătorilor și a impresarilor. A plătit un avans, a lăsat jucătorul să joace încă un sezon și jumătate la Santos, dar a și pus clauze prin care a făcut ca transferul spre altă echipă, chit că această echipă ar fi dat mai mulți bani, să devină imposibil. Santos trebuia să plătească Barcelonei compensații foarte mari, iar prețul unui potențial transfer în altă parte ar fi trecut deci peste suta de milioane de euro. Iar Neymar nu face acești bani.
Pe undeva, la fel s-a întîmplat cu Cristiano Ronaldo în 2009. El a ajuns la Real Madrid oarecum forțat, căci Florentino Perez s-a văzut pus în fața unui precontract al fostului președinte, unul de tristă amintire după părerea mea, Ramon Calderon, prin care dacă nu făcea transferul pe suma stabilită, 96 de milioane de euro, urma să plătească daune de 30 de milioane. Perez a ales să facă un efort, să dea banii și să ia jucătorul, nu să dea bani degeaba. Dar Cristiano la vremea respectivă era o certitudine, cîștigase un Balon de Aur și avea un potențial în continuă creștere. Neymar, la acest moment, e încă la nivel de promisiune, iar a plăti 100 de milioane pe el era o nebunie curată.
Barcelona a pus mîna pe un mare talent. dar și pe un mare generator de bani. Neymar are în momentul ăsta 12 firme mari cu care are contract și care vor continua să plătească. Probabil valoarea contractelor va crește, e posibil să vină și alții, căci brandul Barcelona în ziua de azi atrage ca un magnet. Jumătate din bani ar trebui să meargă la Barcelona, cel puțin așa se negoziază în aceste zile, e un aspect încă nefinalizat, ceea ce ar fi o premieră, căci Barcelona lăsa mereu drepturile de imagine în întregime jucătorului.
La nivel fotbalistic, Neymar e abia la început. Nu vă luați după cei care, brusc, nu-l văd un mare fotbalist. Din frustrări se nasc cele mai mari bazaconii. Neymar e un mare talent. Ambidextru, cu viteză de reacție, cu tehnică sclipitoare, cu un unu contra unu devastator pe spații mici, Neymar poate fi tratamentul perfect împotriva dependenței de Messi a Barcelonei. Sînt însă destule semne de întrebare ce roiesc în jurul său. Cum va fi adaptarea la fotbalul european și la viața europeană, în general. Iar apoi, cum se va adapta la stilul Barcelonei. Și, mai ales, întrebarea de o mie de puncte, întrebarea care-i preocupă pe toți: CUM SE VA ÎNȚELEGE CU MESSI?
Avem în față o pereche, Messi-Neymar, ce poate distruge orice apărare. Dar care poate distruge și propria echipă. Aici e problema lui Tito Vilanova. Sau a celui ce va fi antrenor al Barcelonei în sezonul viitor, căci mie încă nu mi-e prea clară continuitatea lui Tito. La Santos, Neymar beneficia de libertate totală de mișcare, era absolvit aproape total de sarcinile defensive. La Barcelona, aceste detalii sînt însă rezervate lui Messi. O echipă cu doi fotbaliști beneficiind de libertate de mișcare și degrevați de sarcini defensive poate deveni haotică la început, victimă sigură apoi.
Barcelona are, de pe vremea lui Cruyff, un joc pozițional extrem de clar. Se învață de la primele clase de vîrstă. Un joc pozițional în care nimeni nu face ce-i trece prin cap. Excepțiile s-au numit Laudrup, Romario, Ronaldinho și acum Messi. Ceilalți, și au fost un Stoicikov, un Figo, un Xavi, un Eto`o, un Iniesta, s-au integrat în această disciplină. Riquelme, de exemplu, n-a putut, de aceea s-a și autoexclus. La nivel de antrenori, Louis van Gaal a încercat să schimbe un pic modulul, dar și el s-a autoexclus cu această mișcare.
Poziția naturală a lui Neymar e centru-stînga. Dar, fiind ambidextru, poate foarte bine să joace centru-dreapta. E oare posibil ca ei să se întersecteze, să schimbe pozițiile unul cu altul? În principiu, da. Una din marile calități ale lui Neymar e simțul asociativ, felul în care se asociază cu coechipierul care are mingea. Messi, la fel. S-ar putea ca și unul și celălalt să-și gasească cel mai bun coechipier posibil. Căci Messi a avut, în ultimul timp, tendința de a coborî mult spre centru pentru a pasa decisiv, dar nu de puține ori n-a avut cui să paseze. Acum are o variantă în plus.
Tito Vilanova are așadar această misiune. Nu imposibilă, dar nici prea lesne de obținut. Să-i facă să joace pe cei doi în același timp. Mai are însă de lucrat la ceva Tito. Neymar e o mașină de creat fotbal, dar și o mașină de pierdut mingi. Ceea ce la Barcelona e total interzis. În Brazilia își permitea să piardă baloane, la Barcelona nu prea, mai ales în Champions League, cu rivale extrem de puternice și bine așezate în teren.
În mod normal, Iniesta e factorul-cheie în adaptarea lui Neymar. Ritmul pe care-l propune Iniesta se potrivește perfect cu cel al lui Neymar. E posibil ca Xavi să fie un pic în dificultate, dar experiența sa îl va ajuta. În aceste condiții, nu cred că Barcelona ar face o afacere foarte bună pierzîndu-l pe Thiago, căci Thiago are, la rîndu-i, capacitatea de a juca la viteza impusă de perechea Messi-Neymar.
Acum, astăzi, nu se poate spune cu certitudine nimic. Numai proștii au certitudini, oamenii inteligenți trebuie sa aibă și dubii. A spune cu convingere că Neymar nu se va adapta la Barcelona e o mare greșeală. La ce talent are, la felul aproape umil în care vine la Barcelona și la ce dorință a avut de a juca alături de Messi, Neymar are deschise toate ușile viitorului. Dar nici nu se poate spune, cu aceeași siguranță, că va reuși, că va fi un mare succes. Pentru asta trebuie să așteptăm. Și să ne bucurăm că avem prilejul să vad în fiecare săptămînă de ce este capabil acest băiat.
P.S. 1
Aștept reacția Madridului. Și a lui Florentino Perez. Deocamdată Barcelona i l-a luat pe Neymar, iar Bayern, se pare, pe Lewandovski. Perez visează la Bale, dar e un transfer foarte greu de realizat, chit că în mass-media se scrie și se vorbește mult pe această temă.
P.S. 2
Se naște o nouă forță în Franța și Europa: AS Monaco. Îl va semna pe Radamel Falcao, ceea ce o mare victorie, dar și un semn de întrebare pentru mine și pentru toți cei care mai cred că fotbaliștii nu sînt guvernați de principiul ”show me the money”. Atenție la alte manevre în zonă, căci Jorge Mendes, impresarul lui Falcao și al multor altora, pare să-și fi găsit un nou client.
O finală e mai mult decît un derby. Un derby are structura sa, mai ales atunci cînd vorbim de un derby adevărat, în noțiunea sa de dicționar, căci în ultima vreme cuvîntul s-a extins și către alte partide. Cînd se întîlnesc două rivale din același oraș, senzația e cu totul alta, pentru că și rivalitatea, am evitat să folosesc cuvîntul ”dușmănie”, e mult mai mare. Iar cînd acest derby se transformă într-o finală, cu trofeul la cîțiva metri, toate calculele de dinainte devin incoerente.
Cîte finale ați văzut în care echipa considerată cu șansa a doua a făcut surpriza și a plecat acasă cu cupa mult dorită? Destule probabil. Ultimul exemplu putea fi miercuri, în finala Europa League de la Amsterdam. Benfica era sub Chelsea la calculele hîrtiei și poate că ar fi meritat să cîștige. N-a făcut-o, dar ideea rămîne.
Atletico n-a mai bătut pe Real Madrid de 14 ani. 25 de meciuri. Timp în care s-a dezvoltat un complex de inferioritate ce se manifestă în mod vizibil, indiferent de locul în care se joacă partida, ”Bernabeu” sau ”Calderon”. Un blocaj mental ce transformă în coșmar și meciurile aparent mai ușor de cîștigat. Cum a fost cazul ultimului duel din Primera Division, pierdut de Atletico, pe propriul teren, după ce a avut un timpuriu 1-0, în fața unui Real doar cu gîndul la returul cu Dortmund.
Dacă e să vorbim totuși de finale, au fost patru între cele două rivale. În trei a cîștigat Atletico. Și toate s-au disputat pe ”Bernabeu”. E adevărat, de la ultima au trecut mai bine de 20 de ani, dar mesajul transmis mai sus rămîne valabil. Într-o finală e posibil orice.
Diego Simeone pare un antrenor pentru finale. Știe să-și mobilizeze echipa, vorbește pe limba jucătorilor, e de presupus că la lasă la o parte politețurile înainte de joc și dă drumul la limbajul de stadion. Ăsta e el, felul în care se comporta ca fotbalist s-a translatat în meseria de antrenor. Va încerca să lucreze la psihicul jucătorilor, să le agite personalitatea și să caute senzația de unitate, de grup. Știe perfect, căci a trecut și el prin episoade de genul ăsta cînd era jucător, că la Real apele nu-s calme, că vestiarul e divizat, că Mourinho e aproape pe picior de război cu ai săi. 
Probabil că va intra cu formula cunoscută. Mario Suarez, Gabi și Koke pe zona centrală. Arda Turan și Diego Costa cu libertate de a schimba pozițiile, plus Radamel Falcao. ”El Tigre” e speranța la gol, dar marea lui problemă e că are mare nevoie de susținere. Eu cred că mult mai util ar fi fost Adrian în teren, în locul unuia dintre cei trei din zona centrală. Să ne imaginăm un Atletico a la Borussia, cu Adrian, Diego Costa și Arda în spatele lui Falcao! Cu echipa avînd posesie, construind electric și sufocîndu-și adversarii. N-o vom vedea! Simeone e din școala italiană. Nu se lasă el sedus de astfel de exemple. Va merge pe un 4-1-4-1 suficient de flexibil. Va lăsa posesia Madridului pentru că știe că asta incomodează echipele lui Mourinho. Nu cred că va apela la un pressing foarte sus, căci asta ar însemna să-și lungească echipa, ceea ce lui Ozil și Cristiano le-ar conveni de minune. Mai degrabă se va apăra în propria jumătate, va invita fundașii centrali ai Madridului spre linia de centru și va încerca să contraatace, mizînd pe forța lui Diego Costa, tehnica lui Arda și viteza de reacție a lui Radamel.
Comportamentul lui Mourinho ar fi bizar dacă n-am cunoaște circumstanțele. Obișnuit să provoace, portughezul a fost peste măsură de liniștit. Nu știu dacă e cea mai bună manieră de a pregăti o finală, nu știu dacă autogestiunea vestiarului, noțiune pe care am auzit-o și în perioada în care Tito Vilanova lipsea de la Barcelona și vă amintiți care au fost rezultatele, e cea mai potrivită tactică de a cîștiga un trofeu ce ar putea salva un sezon.
Mourinho are și cîteva semne de întrebare. Plus o problemă. Cu ”P” mare, de la Pepe. Căci chiar Pepe e problema. Mourinho e pus în fața unei situații delicate. Accidentarea lui Varane e cauza. Ramos vine după o accidentare, iar Pepe n-a fost anul ăsta deloc la înălțimea pe care se situase în campionatul trecut. Logic ar fi să joace Raul Albiol, față de care Mourinho a manifestat, în acești trei ani, o ciudată reticență. Ar fi o mare surpriză să joace Pepe, chit că perechea Ramos-Pepe devenise o forță în sezonul 2011-2012. Lewandovski l-a făcut praf la Dortmund pe portughez, iar un duel cu Falcao n-ar fi deloc recomandabil. Plus că pe acolo mai e și Diego Costa, un jucător care provoacă mult, dă cu cotul, lovește, iar asta pentru un adversar aflat într-o situație psihică delicată nu-i tocmai bine.
Semnele de întrebare sînt Modrici, Khedira, Di Maria, plus redundanta deja dezbatere Higuain sau Benzema? Primii trei sînt în competiție pentru două locuri, iar dintre Benzema și Higuain se va alege atacantul. Probabil că va fi Benzema, mult mai bine primit de publicul de pe ”Bernabeu”. Cît despre Modrici, grea decizie! E unul dintre puținii jucători din lotul Madridului care mai sînt alături de Mourinho, pare în formă bună și cred că va juca. De văzut cum va gîndi Jose mai departe. Cu Khedira alături de Xabi Alonso, pentru mai multă siguranță la mijloc, căci Modrici fără minge arată destul de slabă participare, sau cu Di Maria, pentru destabilizarea zonei lui Filipe Luis.
Un factor extrem de important e cel al pregătirii fizice. Se aude că Simeone a derulat un plan bine pus la punct de pregătire a echipe special pentru această finală. Și-a permis să facă asta imediat după semifinală, de vreme ce nu prea mai avea pentru ce să se agite în campionat. Dacă e așa, Realul pleacă în flagrant dezavantaj, căci, dincolo că echipa pare obosită, Cristiano Ronaldo și Ramos vin cu destule probleme fizice la această finală.
E o perioadă ușor moartă din punct de vedere al presei sportive, al subiectelor de impact. Așa e mereu cînd joacă echipele naționale, care, în ciuda faptului că sînt ”naționale” nu izbutesc să adune o doză suficient de mare de interes al publicului. Pe undeva e normal, pe undeva nu, rămîne la latitudinea fiecăruia să aprecieze. Parcă totuși duminicile fără fotbal sînt un pic mai plictisitoare, nu-i așa?
Așa că mass-media se chinuie să scoată la înaintare subiecte cu care să-și mențină cota de interes. Cîteodată mai primește și ajutor, nesperat oarecum. Așa s-a întîmplat și acum. Ajutorul a venit, cum altfel?, de la Jose Mourinho. Povestea este, presupun, cunoscută. Aflat în Portugalia, la Setubal mai exact, Mourinho a lăsat să-i scape o declarație care imediat a devenit subiect de copertă în Marca. ”Sînt lucruri care sînt foarte aproape să se întîmple și nimeni nu-și dă seama”. Apoi a adăugat: ”Întotdeauna am fost atras de noi provocări, dar o nouă destinație nu-i ușor de ales și e posibil să fie una repetată”.
Mourinho nu-i tipul de om căruia să-i scape ”porumbei” din gură. Toate mișcările sale sînt calculate, toate vorbele sale sînt atent alese. La fel și momentul în care le spune. Data trecută cînd a stîrnit agitație maximă la nivel mediatic era tot într-un moment de întrerupere al campionatelor, cînd a apărut conflictul cu Casillas. Întotdeauna lasă loc interpretărilor și presupun că e tare încîntat de faptul că tot ceea ce spune e analizat cuvînt cu cuvînt, silabă cu silabă, ba chiar e analizată și intonația. Nici acum n-a vorbit ca să se afle în treabă. A trimis clar un mesaj, subliminal sau nu. Cui l-a trimis?, asta e însă o întrebare bună.
Faptul că, imediat după ce cuvintele sale au făcut înconjurul lumii, a plecat la Londra, pentru o scurtă vacanță, a reprezentat pentru mulți un indiciu. Va merge la Chelsea? E cea mai plauzibilă variantă în acest moment. Acum mai bine de o lună, am scris pe acest blog că aș vrea să pătrund în mintea lui Roman Abramovici. Scriam atunci despre rolul foarte important pe care îl are, în această piesă de teatru numită ”întoarcerea lui Jose Mourinho”, Marina Granovskaia. Omul de încredere al lui Abramovici, femeia care știe tot ce mișcă în club și fără de care nu se iau decizii. Ea e cea care îl vrea înapoi pe Mourinho și-i susține cauza în fața finanțatorului.
Să fie oare Chelsea? Se apropie aprilie, luna în care Mourinho ia, de regulă, deciziile. Cu Chelsea, prima dată, s-a înțeles în aprilie, cu Real Madrid, tot așa. În ambele situații mult înainte de a juca și cîștiga Champions League. Cu Inter, tot în aprilie a semnat, dar atunci era mai simplu, căci era liber. Dacă plecarea de la Porto a fost privită ca una normală de conducerea clubului, la Inter n-a fost chiar așa, Moratti fiind extrem de deranjat cînd a aflat, chiar înainte de finala Ligii, că antrenorul său e deja înțeles cu Realul. Cine crede că Mourinho s-a decis să antreneze Madridul fix în noaptea de după finala de pe ”Bernabeu” n-are habar de fotbal. Astfel de lucruri nu se fac în pripă, astfel de înțelegeri au nevoie de săptămîni de lucru și negocieri. În paragraful de mai sus a apărut un nume: Inter Milano. De ce nu ar fi Inter destinația repetată? De cînd a plecat Mourinho, Inter e într-o continuă criză, parcă nimic nu merge, iar traiectoria e sinusoidală, după o perioadă bună, inevitabil urmează una proastă. Mourinho are o datorie față de Moratti, nu că asta ar conta prea tare pentru portughez, dar o bază de deschidere a negocierilor ar exista. Mourinho s-a simțit bine în Italia, iar Moratti are bani destui pentru a face față pretențiilor portughezului și a anturajului său în materie de transferuri.
Eu unul nu-s foarte convins că Mourinho e înțeles cu vreo echipă la momentul ăsta. Eu cred că are discuții în mai multe locuri, jucînd, cum se mai spune, la mai multe capete. Povestea cu destinația repetată poate fi o simplă cortină de fum. Se practică în fotbal, îndrepți atenția spre ceva cînd e fapt intenția e în cu totul altă direcție. Cred că Chelsea e în pole-position, pentru că Anglia e preferata lui Mourinho, dar mai cred că și City rămîne o variantă extrem de plauzibilă. Să nu uităm că la City sînt doi oameni, Txiki Beguiristain și Ferran Soriano, extrem de apropiați de Jorge Mendes. Rolul lui Mendes, ca impresar al lui Mourinho și al multor fotbaliști de valoare, e esențial în această perioadă. Beguiristain și Mendes au făcut afaceri bune, Rafa Marquez, Quaresma și Deco, mult înainte ca Mourinho să plece la Chelsea, iar transferul lui Cristiano Ronaldo de la Sporting la Barcelona n-a fost deloc departe să se producă. Și să nu uităm că pe fir e și PSG, care are un atu imens: banii. Mulți, foarte mulți.
Așa că mai pun o întrebare: dacă mesajul de mai sus, în care vorbea de o destinație repetată, a fost un avertisment trimis către o posibilă nouă destinație? La Mourinho, orice e posibil. Cine a văzut documentarul despre el poate să confirme. Cine nu l-a văzut, îl poate vedea AICI.
P.S. Două zile la rînd, două ziare importante de sport din Spania, unul din Barcelona, altul din Madrid, au vorbit de un posibil interes pentru Kun Aguero.
În momentul ăsta, de la City se pleacă extrem de greu și doar dacă oamenii de acolo vor. Aguero are un salariu foarte mare și a costat foarte mult. Plecarea sa este posibilă însă doar dacă City și-a stabilit deja un înlocuitor. Care ar putea fi Radamel Falcao. Asta apropo de ceea ce vorbeam mai sus, de rolul lui Jorge Mendes, care îi este impresar și lui ”El Tigre”.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!