O să încerc să ating în cele ce urmează două subiecte, diferite clar ca temă, dar legate ambele de FC Barcelona. Și totuși, dacă vorbim despre posesie, n-avem cum să nu ne gîndim și la Iniesta, iar dacă vorbim despre Iniesta n-avem cum să nu atingem subiectul delicat al salariului pe care și-l dorește, iar dacă vorbim despre salariile de la FC Barcelona ajungem la principiul dominoului. Dar și la Cristiano Ronaldo. Toate se leagă în fotbal, veți vedea.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să le luăm pe rînd. În week-end s-a întîmplat un eveniment. După 316 partide consecutive, Barcelona ju a mai avut posesie superioară adversarului. Mai exact, a pierdut la acest capitol meciul cu Rayo Vallecano, scor 48 la 52, de procente, evident. Despre faptul ca Real Madriul lui Schuster fusese ultima echipă care să ia la posesie Barcelona ați aflat, poate, tot de pe acest blog, înca din ianuarie, la un articol despre Sneijder. Oricum, și dacă ați aflat atunci și dacă știați de dinainte tot n-ați dat, sînt sigur, prea mare importanță acestui aspect. Să spui că Barcelona are posesie mai bună ca adversarul, indiferent cine a fost acesta, devenise o formulă redundantă, era cumva de la sine înțeles.
Paradoxul face ca acest eveniment notabil al pierderii posesiei să vină la o victorie cu 4-0 în deplasare. Probabil că sînt destui cei care nu mai înțeleg nimic. Pierzi raportul posesiei cu Rayo, dar cîștigi cu 4-0, ai în schimb raport favorabil cu Bayern Munchen, dar pierzi cu 4-0.
Cînd vorbeam de posesie la Barcelona, vorbeam de un stil de fotbal. Inventat de Ajax-ul anilor 70, perfecționat pînă aproape de perfecțiune de Barcelona lui Guardiola, între 2008 și 2011. Acel ”catenaccio cu posesie” prin care Barcelona a cîștigat atîtea trofee în aceste 3 sezoane s-a cam stins odată cu plecarea mentorului său. Imediat după meciul cu Ajax din Liga Campionilor, scriam aici despre o jumătate de repriză în care Barcelona s-a apărat în propria jumătate iar mingea a fost a olandezilor. Speculam atunci că a fost o strategie impusă de Gerardo Tata Martino. Și acum cred același lucru. Anume că Barcelona încearcă o schimbare de stil, din mers, nimic revoluționar sau convulsiv, doar o chestiune de rentabilizare. Rămîne să ne convingem în meciurile următoare. Pînă la anumite explicații, vă invit să vedeți momente din meciul cu Ajax în care se vedea o Barcelona cu totul altfel decît ne obișnuisem și în care pînă și Messi are o altă poziționare:
În cel de-al doilea filmuleț, se văd foarte clar cele două linii de 4 despre care aminteam în articolul de analiză a primei etape din Champions League. Care să fie contribuția lui Tata Martino? Cu siguranță există și e posibil ca un om ce vine din afară, primul practic ce iese din tiparele ultimilor antrenori ai Barcelonei, olandezi sau din cadrul clubului, să fi observat asta în timp ce se uita, cu alți decît un telespectator obișnuit, la meciurile Barcelonei. A observat ceva ce a observat toată lumea, ceva ce am discutat și noi la Fotbal European de zeci de ori. Anume că Barcelona lui Tito Vilanova, chiar și cea alui Pep din ultimul an, nu mai face acel pressing feroce atunci cînd pierde mingea. Martino și-a asumat încă de la început această misiune, de a încerca să readucă acest pressing. De încercat a încercat și s-a văzut asta, dar e posibil ca rezultatele să nu-l fi mulțumit, mai ales că jucătorii de acum au alte caracteristici față de jucătorii de atunci. A dispărut Eto`o, cu al său efort considerabil, s-a mai diluat și capacitatea lui Pedro de a alerga constant, Messi e mai mereu spre centrul terenului, astfel că prima consecință a pierderii balonului era o Barcelona lărgită pe o suprafață mare de teren, expusă contraatacurilor, în special dacă echipele adverse, vezi Bayern, știau să profite de spații.
Pe undeva e un paradox. Barcelona încearcă să devină și o echipă reactivă, ce se bazează pe contraatac, pe pase lungi, pe degajări ale portarului. La Guardiola, Valdes avea indicația să joace mereu cu pasă, la Tata Martino el degajează fără dubii. Cu alte cuvinte, caută să nu-și expună echipa la riscuri inutile. Iar ca el procedează și ceilalți jucători. Paradoxul e că în vreme ce Barcelona caută să se transforme într-un Bayern din sezonul trecut, Bayern-ul lui Guardiola de azi încearcă să devină Barcelona de acum 3 ani. E tare interesant cine va reuși mai bine.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Rămînem la Barcelona. Și trecem la Andres Iniesta. Fără legătură cu subiectul de mai sus, deși Iniesta e clar unul dintre cei pe care noul stil nu prea îi avantajează. Vorbim de salariu și de contract. Pe scurt, căci informațiile sînt și contradictorii și aruncate special pe piață. Contractul lui Andres Iniesta expiră în vara lui 2015. Doi ani fără 3 luni, așadar. Timp ar mai fi pentru discuții, vor spune cei învățați cu amatorismele de la noi. Deja la Barcelona se simte o oarecare presiune, iar marea greșeală a catalanilor e că nu i-au prelungit contractul lui Iniesta acum o lună. Așa cum au făcut cu Busquets. Trebuia cu el să înceapă și apoi cu Busquets. S-au bazat probabil că Andres e un băiat bun, de mare caracter, ceea ce e perfect adevărat.
Între timp însă a apărut o problemă: Cristiano Ronaldo. Căruia i s-a prelungit contractul și mărit considerabil salariul. Efectul de domino de aici apare. E limpede pentru toată lumea că nu va trece mult timp și i se va mări salariul și lui Messi. Cine crede că în ziua de azi fotbaliștii au o slăbiciune pentru culori, club, imn sau suporteri și admit sa facă, financiar vorbind, compromisuri, ori e tare credul ori joacă un rol prost. Mi-a plăcut declarația lui Bale, ”aș fi venit la Real și pentru un euro, nu pentru o suta de milioane”. Foarte corect, doar că eu sînt tare curios dacă ar fi venit pentru un salariu nu de un euro ci, hai să fiu generos că nu dau de la mine, de un milion de euro pe an. Sînt singurul care cred asta?
Revin la Iniesta. Principiul dominoului îl include. Se spune că Barcelona îi oferă 12 milioane pe sezon plus alte 3 milioane în bonusuri. În vreme ce el ar vrea 17 milioane. Aici informațiile sînt contradictorii, căci unii vorbesc de sume nete alții de brute, impozabile. Ce e foarte limpede e că Iniesta ar vrea să aibă al doilea salariu din lotul Barcelonei, după Messi, evident, a cărui supremație orice om de bun simț, iar Iniesta a dovedit că așa e, n-o poate pune la îndoială. În favoarea solicitării sale vine și salariul ce i s-a oferit lui Neymar, devenit el al doilea după Messi.
Mi se pare că Iniesta are dreptate. Dincolo că e jucătorul pe care-l simpatizez cel mai mult din fotbalul de azi, că mi se pare cel mai apropiat a stil de un alt favorit de-al meu, Zidane, și că am tot scris că ar merita Balonul de Aur, importanța lui Iniesta în jocul Barcelonei de azi e la ani lumină de cea a lui Neymar. Neymar poate să devină, iar eu cred că va deveni, doar că Iniesta e o certitudine. E clar că e al doilea jucător din lot după Messi, ca valoare, ca influență, ca rol.
În mod normal, iar tatăl lui Iniesta, care îi e și impresar, s-a exprimat în acest fel, părțile se vor înțelege. Iniesta va semna, poate nu la suma pe care a cerut-o el, dar nici la cea oferită de club. E o lege a negocierilor. Barcelona nu-și poate permite să-l piardă, dar trebuie să-i ofere prețul corect. Corect în raport cu Messi sau Neymar, nu neapărat în raport cu piața.
A fost primul mijloc de săptămînă european, prima întîlnire cu cele două competiții continentale, ajunse, ambele, la faza grupelor. Acolo unde își dau întîlnire doar cei puternici, doar cei care dispun de valori și știu să le folosească. N-am apucat să trec în revistă cele întîmplate în Champions League, din motive obiective (o pană de curent provocată de un șantier din imediata vecinătate, despre care poate o să scriu odată cîte ceva, căci e absolut incredibil cum se poate construi un edificiu în care urmează să locuiască oameni și cum se poate, mai ales, primi autorizație pentru construcție), dar o fac acum și adaug și ceva considerații despre Europa League.
Dacă vă așteptați să mă refer la Steaua, n-o s-o fac. S-a vorbit destul înainte și după meciul de la Gelsenkirchen, mai ales după, și, din păcate pentru cei care se uită, s-a vorbit prea puțin în cunoștință de cauză și prea mult pe baza antipatiei față de unele persoane sau a intereselor. Despre șansele Stelei am scris înainte de meci . N-o să vorbesc nici de Pandurii, pentru care simpla prezență în grupele Europa League e o performață ce merită apreciată. Șanse nu prea are, căci Dnepr și Fiorentina sînt mult prea bune, iar locul 3 nu duce nicăieri, dar poate aduce un pic de prestigiu și experiență.
Aș vrea să mă refer la meciul acestei etape de debut. Napoli-Dortmund n-a fost doar o confruntare a liderilor din Serie A și Bundesliga, a fost și o confruntare a unor antrenori cu stiluri diferite. Rafa Benitez și Jurgen Klopp. Meciul n-a dezamăgit, iar atmosfera de pe stadion nici atît. Napoli a luat 3 puncte importante, iar Dortmund a pierdut 3 poate și mai importante, căci într-o astfel de grupă, Manchester City știe cel mai bine căci i s-a întîmplat anul trecut, chiar și un gol poate fi foarte important.
În aceeași avancronică a sezonului, scriam că merg pe mîna lui Rafa Benitez, care adoră astfel de meciuri de impact. S-a văzut cum a pregătit duelul cu Klopp. A renunțat la obișnuitul său sistem 4-2-3-1 în favoarea unui 4-4-1-1, cu echipa retrasă în propriul teren, așteptînd, atacîndu-și cu brutalitate adversarul cînd acesta avea mingea, și declansînd contraatacurile. I-a ieșit perfect, deși Borussia n-a mai fost acea echipă estetică și eficientă pe care o știam. A continuat să alerge mult, dar parcă Jurgen Klopp a tras ușor frîna de mînă, căci motorului său atît de lăudat îi lipsea o rotiță de bază: Gundogan. Fără el, fără mintea sa limpede la construcție, jocul Borussiei suferă clar, iar Nuri Sahin, o mare dilemă totuși, căci e greu de explicat căderea acestui fotbalist în decurs de doar 3 ani, n-a izbutit să-și asume pe deplin responsabilitatea.
Pe lîngă absența lui Gondogan, Borussia a avut neșansa ca Reus să fie într-o zi slabă, iar Behrami, omologul, într-un fel, al lui Gondogan la Napoli, să fie în formă bună. Și a mai avut Napoli un atu care s-a numit Insigne. În fața unei echipe care transformă orice intercepție într-un pericol, Benitez l-a activat pe micuțul mijlocaș, o invenție a lui Zeman la Pescara, căci Insigne are un mai bun control al balonului decît Pandev și pierde mai greu posesia. În plus, are și marea calitate de a bate bine loviturile libere, ceea ce s-a văzut.
Dortmund are un pic de șansă. Calendarul e de partea sa, căci dacă ar fi întîlnit Arsenal, ar fi fost un soi de meci decisiv, iar cu Arsenal e greu de jucat în orice circumstanță. Așa, cu Marseille acasă, are posibilitatea de a puncta și a aștepta să vadă ce se întîmplă la Londra, căci OM e cea mai slabă echipă a acestei grupe. Pentru Napoli, pînă la duelul cu Arsenal, urmează un altul, cu Milan, duminică seară. Un meci întotdeauna complicat, pe care, așa cum îl știu pe Benitez, Napoli va încerca să-l închidă și să-l îndrepte spre un egal.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În aceeași etapă inaugurală a Ligii, două aspecte de semnalat în victoriile clare ale Realului și Barcelonei. La Istanbul, Real a bătut cu un scor decupat de pe vremea lui Di Stefano. Nu scorul e important ci felul în care Ancelotti a schimbat din mers. Poate și pentru că a venit Gareth Bale, Ancelotti a renunțat, rămîne să vedem dacă definitiv, la 4-3-2-1 și a mers pe un extrem de clasic și italian 4-4-2. Cu Di Maria în dreapta, poziție în care e așteptat Bale, cu Isco în stînga și cu Cristiano un pic mai sus, în ajutorul lui Benzema, pe care golurile îl salvează mai mereu de critici, căci nici de data asta partida sa n-a fost grozavă. Apoi, atunci cînd Bale a intrat în locul lui Isco, s-a trecut la un 4-2-3-1, dar cu Bale în zonă centrală. Ancelotti încă desenează la Real, mai e pînă cînd va găsi formula perfectă. Și, apropo de Isco, pentru cei care îl pun mereu în balanță cu Ozil, merită consemnat golul cu care Isco a deschis scorul, un gol și un mod de a-și crea situație de finalizare pe care Ozil n-ar fi reușit niciodată să le facă.
Barcelona a bătut la fel de clar, Messi a dat și el 3 goluri, toate par în regulă. Doar că nu e chiar așa. Nu știu dacă voit, înclin să cred că da, după pauză, cu 1-0 cu golul lui Messi, Barcelona a avut o jumătate de repriză în care mai degrabă s-a apărat și în care posesia a fost a olandezilor. Înclin să cred că a fost un experiment pe care l-a încercat Tata Martino, căci prea multe probleme i-a adus în ultimele meciuri încercarea de a reveni la acel presing agresiv din primul seozn al lui Guardiola. Cu asta a venit Tata Martino la Barcelona, cel puțin la nivel declarativ, cu dorința de reînvia acel presing. Doar că se vede treaba că asta nu prea mai merge, poate și pentru că nu mai există aceeași jucători. Avînd avantaj pe tabelă, Barcelona a pus două linii de 4 oameni în fața Ajaxului, lăsîndu-i doar lui Messi libertatea. Alexis în dreapta și Neymar în stînga, ambii terminînd, din pricina acestui experiment, destul de repede benzina.
O Barcelona jucînd pe contraatac era greu de imaginat acum doi ani. Iată că poate, e adevărat în fața unui rival mai degrabă slab, dar e o declarație de intenții oarecum. Nu generală, dar poate punctuală, în anumite meciuri sau momente de meci. Marca a făcut publice rezultatele unui sondaj pe internet în care 72 la sută dintre cei care au răspuns erau de acord că Barcelona are nevoie nu neapărat de o schimbare de stil ci de o reajustare. Vă amintiți cuvintele lui Pique, care spunea că Barcelona a fost cam mult prizonieră a unui stil de joc pe care și-l autoimpunea? Nu cred că au fost spuse la întîmplare, deodată, ci cred că au venit urmare a unor discuții în vestiar. E o temă de urmărit.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
N-aș vrea să închei fără să remarc o echipă: Swansea. Am comentat meciul galezilor de la Valencia. Sigur că a fost unul disputat în condiții speciale, căci Valencia a rămas în 10 oameni în primele 10 minute, dar am avut o echipă britanică deosebit. Swansea nu e Arsenal, nu e City, nu e United, nu e Chelsea, nu e Totenham, nu e nici măcar Liverpool la nivel de forță economică. Am dat exemplul echipelor ce s-au distațat de-a lungul timpului nde vechiul stil englezesc ”kick and run”. Dar Swansea reușește să se alăture acestor nume și eu cred că e una dintre favoritele la cîștigarea Europa League.
Să reușești, echipă englezească fiind, să ai posesie dublă pe terenul unei echipe din Spania, chiar și în inferioritate, e mare lucru, căci posesia e elementul primordial în fotbalul spaniol. Să ieși din apărare cu construcție, să duci mingea cu pase spre careul advers și să nu apelezi mai deloc la celebra pasă lungă britanică, iată un nou model. Izbutut nu cu fotbaliști de milioane sau zeci de milioane ci, mai degrabă, cu fotbaliști ce nu și-au găsit locul. E incredibil cum Michu nu și-a găsit echipă în Spania, la fel Benat, e incredibil cum cuplul de fundași centrali Chico Flores și Jordi Amat au fost lăsați să plece așa de ușor. Swansea e un model de seriozitate în jurul unui proiect, căci aducerea lui Laudrup după plecarea lui Brendan Rodgers a fost bine gîndită și asigură continuitate.
Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.
Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.
Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.
Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:
În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.
Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.
Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.
Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.
Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.
Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.
Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.
Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!
Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.
Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.
La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.
United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.
Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.
Promiteam acum aproape o lună, atunci cînd am analizat situația relativ timidă a transferurilor din Premier League, că o să revin cu un comentariu-analiză atunci cînd mercato se va fi terminat. A trecut ceva vreme de la ”deadline day”, așa că ar fi timpul să mai aruncăm o privire asupra campionatului englez și să vedem dacă s-a mai schimbat ceva după ultimele transferuri efectuate.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
”Ce e cu Premier League?”, mă întrebam la începutul lui august. Transferurile au părut mai puține și mai puțin sonore față de alți ani. Situația s-a mai remediat în ultimele zile, chiar în ultimele ore, cînd s-a lucrat frenetic și, în unele situații, sub presiune.
Rămîn la părerea de atunci, că Manchester City e cea mai puternică echipă la momentul ăsta din Premier League. ”Cetățenii” n-au mai făcut achiziții notabile în ultimele zile de mercato, exceptîndu-l pe Demichelis, adus mai degrabă ca soluție de avarie la problemele de ultimă oră din apărare. Cu Demichelis, cea mai bună afacere a făcut-o Atletico Madrid, care l-a luat gratis de la Malaga și l-a dat pe bani destul de buni la City. Pellegrini și-a adus un jucător pe care-l cunoștea și care-i cunoaște filozofia de joc. Ar fi putut lua pe bani mai mulți, pe Sakho de exemplu, cel ajuns la Liverpool, căci nu banii sînt problema la City, dar realmente n-avea nevoie, căci accidentații se vor reface și e mai bine să aduci un jucător care să accepte și un eventual statut de rezervă decît unul, cazul francezului, care tocmai de aceea a plecat de la PSG.
City are în momentul ăsta dublat fiecare post, iar așa zisele dubluri sînt fotbaliști de calibru, a căror clasă se apropie de cea a, repet cuvîntul, așa zișilor titulari. În ciuda eșecului de la Cardiff, care se înscrie pe linia dificultăților de adaptare între antrenorul nou și echipă, City mi se pare mult schimbată în bine față de cenușiul perioadei Mancini. Cu un asemenea potențial, financiar, logistic și fotbalistic, mi se pare absurd să abuzezi de o un stil de joc atît de economicos precum avea Mancini.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Suficient de cenușiu e și stilul lui Chelsea. Care mi se pare a doua candidată la titlu, deloc departe de City. După unii, ar fi chiar prima favorită. Și asta din pricina factorului Jose Mourinho. La fel de spectaculos e și lotul lui Chelsea. Completat față de precedenta analiză cu Willian și Eto`o. Camerunezul mi se pare o soluție de avarie a lui Mourinho le nereușitul transfer al lui Rooney. E destul de limpede cred că Mourinho l-a vrut pe Rooney. Și a așteptat pînă în ultimul moment. Nereușind poate să-l convingă, s-a orientat spre camerunez. Eto`o e un nume, dar nu știu în ce măsură situația sa fizică îl va ajuta să se adapteze la un campionat cu un ritm frenetic. Eto`o a fost vedetă la Anji, cu tot ce înseamnă acest statut, inclusiv în materie de antrenamente. Se spune că și-a luat banii pe doi ani încă de la semnătură, 40 de milioane de euro, vă reamintesc, ceea ce l-a făcut să privească totul cu multă relaxare. Eu însumi l-am văzut la un meci al lui Anji, în sezonul trecut, jucînd departe de mașina de fotbal de la Barcelona și Inter. Alerga puțin spre deloc, se depărtase de careu, adică de locul unde era cel mai periculos, cobora mult și își asuma destul de des ultima pasă. Am văzut și un episod haios, neprins în transmisiune directă, căci se petrecea la încălzire, cu un angajat al clubului urmîndu-l pe camerunez, ca un majordom, cu tricoul de joc pe un umeraș, așteptînd solemn să i-l înmîneze. Și a tot așteptat pînă ce Eto`o s-a spălat pe față, a mai schimbat o vorbă cu un coleg, a salutat arbitrii și a catadicsit în cele din urmă să se îmbrace.
Eu n-aș pune Chelsea în pole-position tocmai din pricina acestui stil de joc. Sînt mulți însă cei care tocami d-aia cred că va cîștiga titlul lejer. Mourinho, în ciuda obsesiilor sale, devenite din ce în ce mai patetice, față de arbitraj, știe cum să procedeze într-o competiție de anduranță. Nu mi-e foarte clar rolul lui Mata, pe care-l văd mai degrabă afară decît înăuntru la momentul ăsta, dar cum pînă în decembrie multe se pot întîmpla nu m-aș hazarda să-l asociez cu altă echipă. Aducerea lui Willian e un mare plus la mijlocul terenului, iar concurența din lot e incredibilă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Manchester United a izbutit, în cele din urmă, să facă un transfer. Fellaini e un fotbalist foarte bun, care aduce un plus incontestabil, dar nu-s atît de convins că era urgența celor de la United. Așa cum am scris și în legătură cu transferul lui Ozil la Arsenal, despre care voi comenta ceva mai jos. Cred în continuare că United are nevoie de un jucător de ultimă pasă, de tipul Ozil sau poate Modrici. Fellaini va juca în mod normal în rol de dublu pivot, deși David Moyes îl distribuia la Everton de multe ori în spatele vîrfului. Eșecul cu Liverpool și egalul cu Chelsea au arătat că David Moyes încă nu a dibuit modulul cu care vrea să joace. Echipa a părut excesiv de lungă în momentele de pierdere a posesiei și din această cauză e posibil să nu-l vedem neapărat pe Fellaini lîngă Carrick, așa cum s-ar crede, ci undeva în față, ca vîrf al unui triunghi de mijlocași centrali. Capacitatea sa de efort și fizicul său privilegiat l-ar recomanda pentru o asemenea poziție, care să-i permită inclusiv aparițiile la finalizare. 4-4-2-ul inițial al lui Moyes s-ar putea transforma într-un 4-2-3-1, ceea ce ar însemna că jocul pe benzi devine capital.
Cu aducerea lui Ozil, Arsenal a căpătat un protagonism mediatic de care nu mai avusese parte în ultimele sezoane. Am scris la momentul respectiv că e lovitura lui Wenger, dar m-am și întrebat dacă-l va ajuta. Și acum cred că poziția pe care trebuia s-o întărească Wenger era cea a atacantului de careu, un fotbalist care să aducă un plus față de Giroud și care să se muleze pe jocul de pase și de asociere impus de francez. Ozil se alătură unui ”overbooking” de mijlocași, dar e ajutat acum de conjunctura accidentărilor. În mod normal îl vom vedea jucînd alături de Walcott și Santi Cazorla, în spatele lui Giroud. Sînt curios cum va reuși Wenger să treacă peste deficiențele pe fază defensivă pe care le aare Ozil, în special atunci cînd pierde mingea. Pe stilul lui Arsenal, orice greșeală neprovocată pute duce la un contraatac devastator al adversarului, care nici nu trebuie să fie unul de prim rang ci doar o echipă capabilă să dezvolte această fază. Cu spațiu în fața lor și fără susținere din partea mjlocașilor, apărătorii lui Arsenal sînt extrem de expuși.
Mai sus am pomenit de stilul lui Mourinho de a domina detaliile. În ultima zi de mercato, Demba Ba a fost extrem de aproape de Arsenal. Se spune însă că Mourinho a oprit totul atunci cînd a aflat că mutarea lui Ozil se oficializează. Chiar dacă e doar un zvon, tind să-l cred, căci Mourinho și-a dat seama că ar întări un rival direct. Demba Ba are alte caracteristici față de Giroud și s-ar fi potrivit foarte bine la noul Arsenal, cu Ozil drept lider din teren.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Aș vrea să mă refer și la două echipe pe care nu le-am abordat în precedenta analiză. Liverpool și Tottenham. Abia acum cred că putem vorbi de ”echipa lui Brendan Rodgers”. Cine a crezut în sezonul trecut că Liverpool se va transforma, doar prin venirea fostului antrenor de la Swansea, în Barcelona Angliei s-a înșelat. Abia acum Rodgers are la îndemînă piesele pe le voia. Liverpool a transferat bine, dar cel mai mare cîștig e păstrarea lui Luis Suarez. Nu-s foarte convins că el va rămîne ”cormoran” și din iarnă, căci e greu ca un fotbalist de nivelul lui și cu expunerea lui să vadă cupele europene la televizor, dar cred că dacă Liverpool își va menține linia din debutul campionatului va izbuti să-l convingă să mai stea pînă în vara viitoare. Suarez nu e Gerrard, sentimentele lui față de ”Anfield” nu se pot compara cu ale lui ”Steve G”, astfel că mie mi-e clar, indiferent cît înceracă unii să mă convingă de contrariul, că Suarez e atent la orice ofertă. Și sînt destule echipe atente la Suarez acum, Arsenal fiind doar un exemplu.
Revenind la Liverpool, finalul anului mi se pare momentul de cotitură. Atunci vom afla ce se poate alege din proiectul lui Brendan Rodgers. Continuitatea în rezultate e ceea ce a lipsit la Liverpool, iar din acest punct de vedere lipsa cupelor europene poate fi un ușor avantaj. Nebunia lunii decembrie însă anulează orice posibil benficiu, căci atunci se va juca extrem de mult și doar echipele bine pregătite la nivel mental rezistă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am lăsat la urmă pe Tottenham. Despre Gareth Bale am scris, nu mai revin. Tottenham e cu siguranță echipa care a făcut cele mai multe schimbări față de sezonul trecut. Contingentul celor veniți e impresionant, iar Andre Villas Boas are și el la dispoziție un lot în care concurența e fantastică.
De acord, a plecat Bale, care reprezenta destul de mult în economia echipei. Dar acum Villas Boas are posibilitatea de a schimba echipa după cum dorește. Mare atenție la Paulinho, care aduce ceva în plus față de trecut. Paulinho și Dembele formează un cuplu de nivelul celui format de Modrici și Parker, Eriksson e și el un fotbalist interesant, Lamela de asemenea, iar Soldado aduce acel ceva în fața porții pe care nu-l aduc Adebayor sau Defoe.
Să nu-l uităm pe Chiricheș. Aș vrea să mă înșel, dar mi se pare cam a patra variantă în acest moment, după Vertonghen, Dawson și Kaboul. Evident mă refer la situația în care tot lotul ar fi complet, situație destul de puțin probabilă totuși, în condițiile în care, de exemplu, Dany Rose n-are dublură ca fundaș stînga și de multe acolo joacă Vertonghen. Chiricheș aduce un mare plus la jocul de picior, căci la acest aspect e peste Kaboul și Dawson, dar are mari carențe la marcaj și la jocul de cap. Iar Tottenham încă nu e Barcelona și-n multe meciuri va trebui să suporte atacuri aeriene.
S-a tot vorbit zilele astea de transferul lui Gareth Bale. Transfer care, fiind realizat în ultima zi de mercato, și-a primit doza de protagonism dorită de Florentino Perez. Apoi, s-a vorbit despre plecarea lui Ozil. Pe care, vezi revista presei de azi, foarte mulți suporteri madrileni nu o înțeleg și nu o aprobă. Ar mai fi un nume important legat de Real Madrid despre care n-am discutat: Kaka. Se întoarce la Milan, dar nu cred că se poate întoarce în timp.
Exact așa se numea un articol scris pe acest blog în ianuarie, ”Kaka și întoarcerea în timp”. Atunci, revenirea starului brazilian la Milan nu s-a mai produs, din motive ce țin de lipsa lichidităților la clubul milanez și de lipsa de dorință a lui Kaka de a-și reduce din salariul uriaș cu care era recompensat la Real Madrid. O recompensă, aici cred că sîntem de acord, departe de ceea ce a arătat el pe teren.
Reiau niște date din acel articol. Sînt importante în context și nu cred că le veți găsi pe undeva în presa de la noi.
Kaka a ajuns la Real Madrid în vara lui 2009, alături de Cristiano Ronaldo și Benzema, pentru o sumă uriașă, în jur de 70 de milioane, sau chiar peste dacă socotim și comisioanele, care nu apar niciodată în comunicate. Venea după un sezon mai degrabă plat, cu multe goluri marcate din penalty și cu senzația, de ambele părți, Kaka și Milan, că refuzul de a merge la City fusese o greșeală. Dacă ne amintim bine episodul, Milan i-ar fi dat drumul, el a fost cel care s-a opus, utilizînd latura emoțională, manevrînd astfel marea masă de tifosi în folosul său. De data asta ambele părți au fost de acord. Plecarea era cea mai bună soluție. Pentru Milan erau prea mulți bani ca să refuze, pentru el de asemenea, plus că mergea la Real Madrid, un nume ce greu se poate refuza. O nouă provocare, pe principiul schimbi locul schimbi norocul, o nouă șansă poate de a cîștiga Balonul de Aur. Salariu de 10,2 milioane de euro net pe sezon, contract pe 6 ani, ca și Cristiano Ronaldo, dintr-un motiv simplu, amortizarea. Amortizarea unei astfel de investiții, sumă de transfer + salariu brut + comisioane se face mai ușor în contabilitate într-un număr mai mare de ani.
Un calcul simplu al acestei amortizări ne duce spre ideea că operațiunea Kaka se poate trece destul de ușor la categoria eșecurilor. Nu-i nici o dramă, nu există club pe lumea asta care să nu fi avut astfel de experimente nefaste. Florentino Perez încearcă să spună că, de fapt, transferul s-a amortizat prin vînzarea de tricouri în Asia, dar nu-l crede nimeni, pentru că nici măcar asiaticii, în pasiunea lor uneori extremă pentru un fotbalist, n-ar fi investit încontinuu cumpărînd la nesfîrșit tricourile unei rezerve de lux.
Drama lui Kaka asta e, de fapt. La Real Madrid n-a fost altceva decît o rezervă de lux. Am scris cînd am comentat aici transferul lui Bale că, pentru prima dată, Florentino Perez a investit foarte mulți bani într-un fotbalist de viitor, nu în trecutul unui fotbalist, așa cum s-a întîmplat cu Kaka.
Am tot auzit oameni care căutau să arunce vina pe Jose Mourinho pentru decăderea lui Kaka. Mi se pare complet greșit să spui că brazilianul n-a avut parte de oportunități. Pentru că a avut și nu puține. Niciodată însă n-a dat senzația că se poate conta pe el. Nu punem în calcul meciurile obișnuite de campionat, căci un jucător de aproape 70 de milioane de euro nu e adus să dea goluri cu Osasuna sau Mallorca, e adus să joace și să cîștige meciurile mari. Cam cum face Cristiano Ronaldo, unicul fotbalist din lotul Madridului care cîștiga mai mult decît Kaka. Mai mult, dar nu cu mult mai mult.
Șansa lui Kaka a fost mereu imaginea sa foarte bună. Care a activat ca o umbrelă la posibilele ploi de critici. Fac iar comparație cu Cristiano. Păi Cristiano a fost criticat serios de foarte multe ori, nu mai vorbesc de Higuain sau de Benzema, pe care publicul de pe ”Bernabeu” i-a fluierat în destule situații. Kaka n-a avut parte de asemenea tratamente. Zîmbetul său natural și sincer, apartenența la grupul brazilienilor religioși au făcut ca lumea să-l trateze cu multă generozitate. Ca pe un frate căruia îi accepți derapajele, fără să iei în calcul că e plătit cu aproape un milion de euro pe lună.
Statistic vorbind, Kaka a jucat 120 de meciuri cu Real și a lipsit în 119. Cam tot pe acolo. A marcat 29 de goluri și a dat 27 de pase decisive. În aceste partide, în care a dat gol sau pasă de gol, Real n-a pierdut. Doar că, așa cum am spus, golurile sau pasele n-au venit aproape niciodată în meciuri de maximă importanță. Nu cred că e cineva capabil să-și amintească un meci fabulos făcut de Kaka la Real. De genul celui cu Manchester United, din aprilie 2007, pe cînd era la Milan și era cel mai bun din lume.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să ne uităm un pic și spre viitor. Într-un editorial interesant, directorul Gazzettei dello Sport îi sfătuia pe fanii Milanului să uite cît mai repede posibil imaginea acelui Kaka din 2007. Sau din anii de dinainte. Pe românește, ca să-l parafrazăm pe Emerich Jenei, să nu-și facă iluzii ca să nu aibă deziluzii. Și are dreptate. Kaka nu mai e același, de fapt, nimeni nu mai e același din 2007. În unele cazuri, Messi și Cristiano, de exemplu, sînt mult mai buni, dar cei doi pe vremea cînd Kaka era cel mai bun din lume abia începeau urcușul. Peste Kaka au trecut și anii, dar și-a pierdut, se zice, și reflexele de a se antrena la cel mai înalt nivel.
Milan a scăpat de o grijă. Realul îi va plăti salariul pe actualul sezon în întregime. Asta pentru că încă beneficiază de Legea Beckham, înlocuită între timp, dar în vigoare în cazul contractelor deja începute. Ar fi ultimul sezon în care impozitul său va fi de 24 la sută. Apoi ar trebui să vină rîndul Milanului să-l plătească și, se spune, Kaka ar fi acceptat sa-și reducă salariul cu mai mult de jumătate. Un gest normal, căci și așa a adunat în acești an 50 de milioane de euro, contabilizînd aici și sezonul care a început.
Rămîne de văzut unde va juca. Normal ar fi să acopere poziția lui Boateng. A cărui plecare la Schalke, în paranteză fie spus, pe mine m-a surprins. Seamănă, păstrînd proporțile, cu cea a lui Ozil de la Real la Arsenal. Chit că joacă Liga Campionilor și cu Schalke, căci îl vom vedea cu Steaua deși s-au găsit destui deștepți să mă contrazică, nu mi se pare logic nici să lase Milan pentru Schlke, dar nu mi se pare logic, după prestațiile sale, nici că Milan i-a dat drumul să plece.
Așa ar fi normal. Numai că acea poziție implică și un efort defensiv considerabil, ceea ce Kaka n-a fost obișnuit să facă niciodată. Sînt păreri care-l vad în poziția lui Pirlo de dinainte de plecarea la Juve, pe ideea că Milan nu are un ”regista” de talia lui Pirlo. Nici măcar în Montolivo. Mai sînt unii care-l văd direct în linia de atac, dar parcă tot prima variantă, cea cu zona lui Boateng, mi se pare mai plauzibilă.
Cu aducerea lui Kaka, Milan nu și-a rezolvat problemele. La fel cum nici Arsenal n-a făcut-o prin aducerea lui Ozil. Milan însă a cîștigat un pic de timp din partea fanilor, căci la nivel afectiv Kaka rămîne un idol, iar iluziile sînt maxime. Din păcate, Milan a adus un idol deși ar fi avut nevoie de un fotbalist. Dar e posibil ca pe valul de iluzii creat în jurul lui, talentul să reapară, iar Kaka să se apropie de acel jucător decisiv care era. Fotbalul l-ar primi cu brațele deschise, căci după 4 ani de letargie, Kaka i-ar cam fi dator.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE MILANULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Realizat pe ultima sută de metri a perioadei de mercato, transferul lui Mesut Ozil de la Real Madrid la Arsenal poate fi catalogat drept lovitura verii. În condițiile în care Bale, Neymar și celelalte mutări au fost mai mult sau mai puțin anunțate și extrem de mediatizate, excesiv de mediatizate în cazul lui Bale, surpriza provocată de trecerea lui Ozil sub comanda lui Arsene Wenger conferă acestei tranzacții o importanță deosebită.
Pomeneam acum cîteva zile de felul în care Ozil a ieșit de pe teren după ce a fost schimbat la Granada. Îmbufnat, vizibil deranjat de situație, poate de jocul care nu-i mai ieșea, sigur de poziția în care era distribuit. Scriam atunci de limbajul trupului, care e un barometru de luat în seamă și anticipam într-un fel faptul că va pleca de la Real. Mă gîndeam că spre Manchester United, căci mi se părea că ar fi o excelentă soluție pentru David Moyes. Am primit destule mesaje care încercau să mă convingă cît de puțin mă pricep la fotbal dacă pot crede că Real îi va da vreodată drumul lui Ozil. Mesajele veneau de la fanii Madridului, care confundă sentimentele cu realitatea. Una e să-ți placă de Ozil, alta e să încerci să transferi sentimentele tale către anumiți conducători pentru care fotbalul e totuși o afacere.
Ei bine, iată că s-a întîmplat! Real Madrid l-a lăsat să plece pe Ozil, în schimbul unei sume consistente, e adevărat, dar l-a lăsat. Dacă dorea să-l țină îl ținea, așa cum, de exemplu, Barcelona l-a ținut pe Cesc Fabregas, pentru care United oferea o sumă nu cu mult mai mică. Am avut șansa să-l văd jucînd pe Ozil încă de la primele meciuri ale sale la Werder Bremen și, înainte, la Schalke. Am comentat 3 sezoane Bundesliga la Sport Klub și l-am prins în multe meciuri. În special la Werder mi-a plăcut, societatea pe care o făcea la mijlocul terenului cu brazilianul Diego fiind un important punct de reper al jocului agreabil și estetic pe care-l practica echipa din Bremen pe atunci. Se spunea despe el că e născut pentru a juca la Barcelona, căci părea potrivit pentru fotbalul catalanilor. Apoi l-am văzut în și mai multe meciuri odată cu trecerea la Real, destule pe viu, în El Clasico, împotriva Barclonei. Mi s-a părut și mi se pare unul dintre aceia care fac parte din categoria fotbaliștilor, nu a jucătorilor de fotbal. Capabil să dea o pasă genială, să scoată din joc adversari, să ridice privirea și inclusiv să se oprească atunci cînd nimeni nu se aștepta, pentru a-și crea avantaj.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Nu încerc să discut aici dacă Real Madrid a greșit sau nu lăsîndu-l pe Ozil să plece. Eu cred că da, dar părerea mea poate că nu contează. Încerc să analizez ce s-a întîmplat la Real și ce se va întîmpla la Arsenal. Un calcul simplu, grotesc poate, îmi arată că Ozil e la jumătate de preț față de Gareth Bale. Nu e o ștampilă, nu înseamnă că Bale e de două ori mai bun, e doar o constatare, o realitate de mercato.
Am citit o comparație excepțională a celor doi. Dacă prin absurd i-am pune pe Ozil și Bale cu o minge în fața unui zid și le-am cere să iasă din aeastă situație, am constata, cred, cum Ozil găsește o breșă în zid și strecoară balonul pe acolo, în vreme ce Bale dărîmă zidul și merge mai departe. E o realitate și poate că asta nu l-a ajutat pe Ozil. I s-a reproșat de multe ori slaba participare la faza defensivă. Inclusiv Mourinho a făcut-o, deși portughezul a fost cel care a insistat pentru a-l transfera. În ultimul timp, părea că progresase la acest aspect, dar la început era departe de cerințe. Îmi amintesc cum la finala Cupei din 2011, de la Valencia, Mourinho l-a scos pe Ozil prin minutul 70, exasperat de felul în care germanul, plasat dacă bine îmi amintesc în banda dreaptă, căci atunci Mourinho a jucat contra Barcelonei cu 3 închizători, cobora în ajutorul lui Arbeloa. E un amănunt interesant cred, pentru că de atunci Mourinho l-a jucat extrem de rar pe Ozil în acea zonă, distribuindu-l mai mult pe zonă centrală. În schimb, după plecarea lui Mourinho și venirea lui Ancelotti, Ozil a fost iar retrimis în dreapta, centrul fiindu-i destinat lui Isco.
În dreptul lui Ozil rămîn însă pasele decisive pe care le-a dat în acești trei ani și nu neapărat golurile, care veneau ca un fel de bonus. Am găsit în statistici că Ozil avea o acuratețe a paselor în terenul advers de 83 la sută, iar în propriul teren de 86 la sută. Aici era marea calitate a germanului, pasele pe care le dădea și mai ales faptul că greșea foarte rar. Și atunci, de ce a plecat? Spre deosebire alți jucători ai Realului, Ozil n-a fost niciodată admonestat de public pe ”Santiago Bernabeu”. Ceea ce, între alții, i s-a întîmplat inclusiv lui Cristiano Ronaldo. Inclusiv la prezentarea oficială a lui Bale, pe fare dacă n-ați văzut-o o găsiți AICI, s-a produs un episod cînd publicul prezent a scandat, spre enervarea lui Florentino Perez, ”Ozil no se vende”. Ei bine, iată că s-a vîndut.
Cu contrat scadent în 2015, Ozil a solicitat de-a lungul sezonului trecut de mai multe ori o prelungire și o mărire de salariu. Mai ales de cînd tatăl său i-a devenit și impresar. Se spune că în vestiar făcea atmosferă proastă, se izolase, nu comunica deloc și dădea senzația că e deprimat. Venirea lui Isco, mai nou preferatul lui Florentino Perez, prestațiile bune ale acestuia, dar mai ales venirea lui Bale i-au dat pesemne senzația lui Ozil că-și pierde locul în echipă. Mai ales că Ancelotti nu pare adeptul formulelor tactice ale lui Mourinho și merge pe clasicul său braduleț, 4-3-2-1, cu Modrici și Isco în stînga și dreapta lui Khedira, Alonso sau a celui care va fi ”închizător”. Mai sus deja locurile se epuizau pentru Mesut, căci tripleta Cristiano-Benzema-Bale e de neatins. Astfel că plecarea i s-a părut unica soluție, iar dacă asta a coincis cu o mărire consistentă de salariu, cu atît mai bine.
Se spune că l-ar fi vrut și PSG pe Ozil. Pe undeva logic, PSG i-ar vrea pe toți, eventual să facă două echipe de aceeași valoare. Banii n-ar fi fost o problemă. Se mai spune însă că Ozil a ales Arsenal pentru Arsene Wenger. Criticat deseori pentru slaba participare în mercato, Wenger a apărut pe ultima turnantă, cu o mutare ce face înconjurul planetei.
Am dubii că Ozil era fix jucătorul de care avea nevoie Arsenal. Eu cred că mai mult decît Ozil ar fi avut nevoie de Luis Suarez, de care s-a vorbit. Sau de Higuain, poftim, ca să nu sară comentatorii-suporteri ai ”cormoranilor” care încă mai cred că nu banii sînt cel mai important lucru în gîndirea unor fotbaliști. Sau de orice alt atacant, David Villa, chiar Fernando Torres, care să se transforme în referința jocului elaborat de Wenger. Dar dacă s-a ivit oportunitatea Mesut Ozil, de ce să n-o fructifice Arsenal? Mai ales că-n iarnă mai e o perioadă de mercato, iar în Anglia nu-s probleme în a schimba un club mare cu un alt club mare.
Mijlocași avea destui Wenger la Arsenal. Poate nici unul de calitatea lui Ozil însă. Să vedem acum unde va juca. Am încercat să arăt mai sus că-n bandă nu se simte prea comod. Oricum, la Arsenal partea dreaptă e acoperită de Walcott. Walcott ar trebui să se transforme în ținta paselor lui Ozil. Obișnuit de atîția ani să privească spre stînga atunci cînd pasa, în căutarea lui Cristiano, acum va fi nevoit să-și schimbe orientarea. Walcott nu e la fel de bun cum e Cristiano, nu e nici Thomas Muller din ”naționala” Germaniei, are însă o viteză care se asortează cu viteza de pasare a lui Ozil. În plus, ritmul în care construiește Arsenal e mai scăzut decît cel cu care fusese obișnuit Ozil la Real, cu acele contraatacuri fulgerătoare din epoca Mourinho. Asta ar putea fi un lucru bun.
În mod normal, Ozil ar veni pe poziția lui Rosicky. Mi se pare cea mai justă așezare. Cu Walcott în dreapta și Cazorla în stînga. Cînd va reveni Podolski, cu care Ozil ar trebui să aibă o legătură specială, poate vom vedea și la Arsenal această nouă modă, inventată de Guardiola, cea cu 9 fals. Variante sînt, la fel cum vor fi și foarte multe meciuri.
Nu sînt foarte convins că Arsenal se înscrie în lupta pentru titlu odată cu această mutare. S-a întărit însă mult, iar asta în condițiile unui campionat extrem de puternic, poate fi important. Atuul lui Wenger stă în faptul că Manchester United, Manchester City și Chelsea par a avea probleme de adaptare, căci au schimbat antrenorii, în timp ce la ”tunari” e mult mai simplu să integrezi un jucător într-o tactică deja bine stabilită.
Mesut Ozil face parte din acea categorie a oamenilor care-și doresc protagonism, își doresc să fie lideri. La Real Madrid nu putea, să vedem dacă va reuși la Arsenal. Deocamdată a reușit performanța de a fi omul numărul unu fără să joace.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ARSENAL GĂSIȚI AICI:
P.S. Am promis, la începutul lui august, atunci cînd am scris despre situația transferurilor din Premier League că voi reface analiza atunci cînd mercato se va încheia. N-am uitat și o s-o fac, căci transferuri s-au făcut destule în ultimele ore
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!