PREVIZIUNI LA STARTUL LIGII CAMPIONILOR

PREVIZIUNI LA STARTUL LIGII CAMPIONILOR

Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.

Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.

Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.

Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:

champ lea

În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.

Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.

Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.

Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.

Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.

Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.

Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.

Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!

Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.

Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.

La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.

United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.

lev Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.

SOCIEDAD, CE SURPRIZĂ! LYON, CE SURPRIZĂ!

SOCIEDAD, CE SURPRIZĂ! LYON, CE SURPRIZĂ!

Grele sînt serile astea de Champions League cînd ai de ales între trei meciuri și nu știi la care să te uiți mai întîi! La fel de grea este, vă rog să mă credeți, și varianta de a privi la toate 3 meciurile în același timp. Cam așa încercăm noi să facem la Euro Fotbal, însă dacă nu-ți propui să te concentrezi pe un singur monitor din cele 3 montate unul lîngă altul riști să nu mai înțelegi nimic.



Marți seară îmi propusesem să văd PSV-Milan. Am și văzut cîte ceva, destul de puțin totuși, căci am rămas mult mai mult fixat pe partida de la Lyon. Vorbisem mult cu Gică Craioveanu despre Real Sociedad și m-a contaminat cu optimismul său în legătură cu această echipă. Voiam să văd dacă are dreptate, parcă pe undeva mă încerca și senzația de a-l contrazice într-un fel. Nu mă gîndeam că Lyon, la experiența sa și la avansul de o partidă oficială în campionat față de basci, va fi subordonată în asemenea mod, asta ca să folosesc o expresie favorită a altui invitat permanent al emisiunii, Ilie Dumitrescu.

Lyon a fost surpiza negativă. O echipă previzibilă, cu un Gonalons primind aproape mereu cu spatele la poartă, cu un Grenier, care mie mi se pare că joacă pe altă poziție decît ar trebui, și cu un Gurcouff ce reprezintă din ce în ce mai mult esența metaforii cu trenul succesul care trece o singură dată prin gara vieții tale, iar dacă l-ai pierdut, altă șansă greu va mai veni. Pentru Gurcouff, trenul succesului s-a numit Milan, din care a decis, prost inspirat sau prost sfătuit, să coboare. De la AC Milan nu pleci decît dacă vrea AC Milan cu tot dinadinsul să te dea, dacă nu mă credeți întrebați-l pe Contra, care consideră și acum că pecarea de la Milan a fost greșeala vieții sale.

Lyon a jucat puțin în acest meci, atît timp cît a avut timp permisiunea celor de la Sociedad. O porțiune din repriza a doua, cînd rezultatul final a stat un pic sub semnul întrebării. A venit însă golul de 2-0, o operă de artă a lui Seferovici, care a pus ordine în lucruri. Putea fi mai rău, căci în 10 oameni Lyon a riscat mult, însă chiar și așa, cu această rentă, plus absența lui Bisevac în retur, foarte importantă într-un angrenaj ca al francezilor destul de puțin populat în efectiv față de alți ani, ar trebui să fie decisiv. Nu e sută la sută, căci un gol al Lyon-ului ar pune multă presiune pe o echipă bască încă neexperimentată, dar e limpede acum cine e marea favorită.


Și asta nu neapărat din pricina rezultatului. Real Sociedad a jucat admirabil, neașteptat de bine pentru o echipă care și-a pierdut antrenorul, și-a pierdut reperul la mijlocul terenului, pe Illaramendi, și-l avea accidentat pe un alt jucător important, Mikel Gonzales. Mi-a plăcut Seferovici, Gică Craioveanu mă avertizase că s-a integrat perfect în jocul Realului însă l-am bănuit de un ușor subiectivism. Nici vorbă însă, Seferovici, al cărui trecut fotbalistic e departe de a fi spectaculos, a părut că face parte din angrenaj de cînd lumea. Nu-i fotbalist de atac pozițional, de aceea jocul în viteză al bascilor îi vine de minune.

Mi-a mai plăcut Inigo Martinez. Fix în naționala de tineret a Spaniei, tinde să devină unul dintre fundașii de clasă ai fotbalului iberic. Și mi se pare ciudat că Barcelona, de exemplu, nu se gîndește la el în tentativa deja plicticoasă, de ani buni, de a găsi un fundaș care să-l înlocuiască pe Puyol. Griezman a fost și el remarcabil, un gol de tipul celui dat de el se vede rar, dar a fost mult mai util în jocul fără minge francezul decît acea reușită, care ia ochii.

Și mi-a mai plăcut Vela. E un talent pur, pe care Arsenal l-a scăpat printre degete. Nu i-aș face proces de intenție lui Wenger și-n acest caz, are alsacianul destule reproșuri pe cap, căci atunci cînd Vela era pe la Arsenal concurența în zona lui de acțiune era feroce, iar era foarte tînăr. La Sociedad s-a regăsit, și-a redescoperit calitățile și a beneficiat și de o conjunctură favorabilă, căci are libertatea de a ieși, uneori, din rigorile tactice.

În concluzie, mi-a plăcut Real Sociedad în întregime. A arătat ca o trupă cu multă personalitate, avînd un antrenor bine pregătit și informat, ale cărui mutări au părut urmare a unui studiu bine făcut al adversarului. Inclusiv introducerea lui Granero, care mie iniția nu mi-a plăcut, dar apoi am înțeles-o, căci Granero face parte din acea categorie de fotbaliști importanți prin experiența și știința jocului de care dispune.

Două vorbe și despre PSV-Milan. Atît cît am apucat să văd. Remarcabilă politica olandezilor de a merge pînă la obsesie pe mîna tinerilor. Cred că e țara din Europa care are cel mai mult curaj, fotbalistic vorbind, de a arunca tinerii în luptă. Tinerii au dezavantajele lor, vezi golul Milanului, care în fața unei echipe cu experiența milanezilor n-avea cum să nu se vadă, însă au de partea lor entuziasmul și acea putere de a o lua de la capăt, pe care doar tinerețea ți-o oferă. Presa italiană, cu stilul său pragmatic de a analiza fotbalul, tratează egalul ca pe o mare izbîndă, ceea ce poate și e, căci Milan n-a jucat nici un meci oficial pînă marți. Returul nu-i deloc simplu pentru Milan, căci puștii lui Cocu par și sînt capabili de multe suprize. Pînă miercurea viitoare, Milanul va mai acumula cîte ceva, căci începe și Serie A, dar Allegri va trebui să facă apel cu multă asiduitate la experiența băieților lui pentru a gestiona un meci ce poate oricînd aluneca pe o pantă complicată.



BARCELONA PIERDE, MADRID CÎȘTIGĂ. SE ÎNTOARCE SUSPANSUL?

BARCELONA PIERDE, MADRID CÎȘTIGĂ. SE ÎNTOARCE SUSPANSUL?

”Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”. Teoria îi aparține lui Mircea Lucescu, sau cel puțin de la el am auzit-o prima dată. Mai bine zis am citit-o, într-un interviu, extrem de bun pentru vremurile acelea, publicat înainte de 1989 într-o revistă. Nu mai rețin cum se chema revista, poate se găsește cineva pe aici să mă ajute, știu că era color și ne bucura ochii în acele timpuri gri, și parcă era legată cumva de clubul Sportul Studențesc. A trecut mult de atunci, memoria, ca să fiu un pic misogin, înșală, fiind de gen feminin.

E o introducere cam lungă pentru ceea ce urmează. Va fi un text legat de Barcelona și Real Madrid. Barcelona a pierdut, , și încă la ce mod, Real Madrid a cîștigat, și încă la ce mod, e prima conjunctură astrală pe această linie din sezon. Prilej de polemici, întrebări, ironii și alte lucruri de genul ăsta.

E posibil ca o singură etapă să schimbe datele actuale din Primera Division? Greu de crezut. Nici Barcelona nu-i mai slabă, nici Real Madrid nu-i mai bună decît în turul campionatului. E posibil să fie un punct de plecare pentru o eventuală revoluție în Primera? Aici răspunsul trebuie să mai întîrzie un pic, 15 puncte, cît sînt acum între cele două, reprezintă îmcă o marjă de eroare suficient de mare.

Pentru Real Madrid faptul că încă existe speranțe la campionat, fie ele și extren de mici, e un semn foarte bun. Un club ca Real Madrid are nevoie ca de aer de tensiune competitivă. Altfel, dacă s-ar înscrie pe tărîmul plat al renunțării, al resemnării, al intrării în tot soiul de dezbateri, atunci cînd se va ajunge la meciurile care contează cu adevărat va fi greu să le interpreteze altfel. Real Madrid nu se poate odihni în anumite meciuri, poate eventual să odihnească anumiți jucători, dar tensiunea, motivația, trebuie să existe. Iar meciurile care contează cu adevărat acum sînt cele două cu Manchester United sau, în cazul calificării, cele ce urmează în Ligă.

Despre partida de la Valencia sînt puține lucruri de comentat. După acel 2-0 din Cupă, de pe ”Bernabeu”, obținut pe fond de dominare a jocului din partea Valenciei și pe fond de polemici după erorile de arbitraj, acest 0-5 de pe ”Mestalla” a pus oarecum lucrurile la punct. Ernesto Valverde a greșit grav formula de start, mai întîi în zonă centrală a mijlocului, unde a început cu Gago, apoi în zonele laterale ale apărării, unde a folosit doi oameni, Guardado și Costa, care sînt orice mai puțini fundași laterali de meserie. Real și-a masacrat adversarul pe benzi, prilej numai bun pentru Di Maria să primească un doping moral excelent pentru ce va urma. Cu spații pentru contraatac în față, Real Madrid e o echipă letală, e cea mai reactivă echipă din lume, viteza de reacție după recuperarea balonului e colosală.

Duminică dimineață, dinspre Madrid se auzea că Iker va fi rezervă, Cristiano de asemenea, Di Maria de asemenea. Cu o zi înainte, cotidianul AS îl cam certa pe Mourinho, care n-a stat decît 45 de minute la antrenamentul echipei pentru că a plecat să-și vadă băiatul jucînd. Ceva s-a întîmplat duminică în orele de dinaintea partidei de pe ”Mestalla” și mulți vorbesc acum că a existat un telefon la care s-a auzit o voce nervoasă spunînd: ”Gata! Ajunge cu chestiile astea!”. Seară, Madridul a ieșit cu cel mai bun ”11” posibil. Și a obținut un rezultat care pune într-o altă lumină și meciul retur din Cupă, de miercuri. Valencia are în acest joc de refăcut acel 0-2 din tur și va trebui să atace, doar că atunci cînd va apărea prima ocazie de contraatac a Realului amintirile acestui 0-5 se vor deschide ferm la lumina nocturnei.

Barcelona a pierdut la San Sebastian și e straniu ce se petrece pe acest stadion pentru echipa catalană. 3 sezoane consecutive fără victorie și un scenariu repetat aproape perfect față de sezonul trecut. Conduce cu 2-0 și nu poate cîștiga meciul. Prin minutul 35, pe ”Anoeta” s-a stins o parte din nocturnă. Cam atunci a început să se stingă și Barcelona, de parcă ar fi fost pe baterii ce și-au pierdut forța. A urmat eliminarea lui Pique și totul s-a întors pe dos într-un meci la care Tito Vilanova a apelat la formula sa standard. Incluzîndu-i în această formulă și pe Dani Alves, care e foarte departe de ceea ce a arătat în primele sale sezoane, dar și pe Victor Valdes, ultimul generator de probleme interne.

De regulă Barcelona are căderi în această perioadă. Consultați rezultatele din sezonul precedent, dar și alte sezoane! Poate fi un risc asumat, e vorba de microcicluri de pregătire pentru jucători în perspectiva lunilor care decid totul și care sînt martie, aprilie și mai.A pierdut însă meciul de la San Sebastian și pentru că a căutat victoria, în 10 oameni, respectîndu-și într-un fel filozofia, cînd foarte simplu se putea mulțumi cu egalul pe care Sociedad l-ar fi acceptat.

Pentru Barcelona a fost al doilea meci consecutiv fără victorie, ceea ce e un eveniment în sine, dacă privim parcursul de pînă acum. Joi urmează Malaga însă, o deplasare grea, căci Malaga se califică în semifinalele Cupei și la 0-0. Dacă Barcelona nu obține calificarea, dincolo că ne lasă pe noi fără un dublu Clasico în această competiție, poate genera o primă criză în Catalunya.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă