Toată lumea numai despre asta vorbește. Telecomanda a devenit inutilă, subiectul e același: Gigi Becali condamnat cu suspendare. Sau suspendat cu condamnare, că nici nu mai știu, termenii sînt ușor neclari.
Facebook-ul e invadat de păreri, idei, fraze. Curg mesajele, lumea mă întreabă ce părere am despre asta. E obligatoriu oare să am o părere?
Nu-l cunosc pe Gigi Becali. Am scris despre el, mai degrabă despre ceea ce face la Steaua, în general de rău, cîteodată și de bine. N-am avut ocazia să vorbesc cu el. Nici față în față, nici în emisiuni. Nu e că-mi lipsește chestia asta, pur și simplu nu am avut ocazia. Nu e pe specificul meu, nu sînt pe specificul lui, deși știu sigur că se uită des la Fotbal European, ba are și păreri, cîteodată avizate, pe care le trimite unora dintre invitați. Nu fac parte dintre ziariștii care-și datorează ratingul intervențiilor sale, cu atît mai puțin din categoria oamenilor care-i datorează ceva, fie ei ziariști, scriitori,oameni politici sau altceva. Cînd intru în bucătărie, de exemplu, nu regăsesc imaginea lui Gigi Becali pe mobila de acolo, ca unii, sau pe termopane, ca alții. Și ”unii” și ”alții” se vor repezi acum să-și scrie opiniile, să emită verdicte și facă prezumții.
Nu discut despre sentință, motivație, proceduri și alți termeni pe care nu-i stăpînesc. Nici măcar despre ideea de a-ți face dreptate singur. Idee pe care, să recunoaștem, am avut-o destui, în anumite momente. Că n-am pus-o în practică ține de mai multe aspecte, de educație, de putere, de minte.
Am o singură nelămurire. Cum naiba se poate ca un complet de judecată să dea o sentință și alt complet să dea o alta, fix invers?! Faptele nu-s aceleași, legile nu-s aceleași? Asta e ceea ce nu înțeleg și ceea ce nu-mi sună bine în această poveste. Imi sună a polițe plătite, a notă de plată.
Lumea zice că nu mai vine înapoi. N-aș fi așa convins. Cred că se alintă un pic, dă bine și autovictimizarea asta la imagine. În România, chiar condamnat cu suspendare sau suspendat cu condamnare, Gigi Becali e Gigi Becali. La Dubai sau în altă parte, Gigi Becali e doar un nimeni cu ceva bani. Dacă nu i s-a suspendat dreptul de a vorbi la televizor, atunci nimic nu se schimbă. Asta era într-adevăr o mare pedeapsă. Nu numai pentru el.
N-o să mă refer în cele ce urmează la meciul dintre Real Madrid și FC Sevilla. N-am la ce să mă refer. A fost o demonstrație de forță a campioanei Spaniei în fața unui adversar dispărut în misiune. Văzusem echipa de start a Madridului, fără Xabi Alonso, Khedira, Ozil, cu Kaka, Essien și Higuain, văzusem pe FC Sevilla pe viu, tot la Madrid, cu Atletico, în Cupă jucînd bine și m-am așteptat la un meci greu pentru Real. N-a fost așa, iar victoria obținută în condițiile de mai sus e un avertisment cît se poate de serios pentru Manchester United în perspectiva ”dublei” din Champions League. Sînt mulți cei care văd pe Real în postura de victimă sigură, dar i-aș invita să nu se grăbească. Gică Craioveanu a spus la un Fotbal European de acum cîteva zile că vom observa un Real complet diferit în meciurile tari față de partidele obișnuite. Pînă acum a avut dreptate, Madridul are o capacitate fantastică de regenerare, trăiește practic pentru aceste meciuri mari, la fel cum o face și Mourinho.
Dar pînă la super-duelul Real-Manchester mai avem timp. Eu unul abia îl aștept și sînt convins că toți cei care intră pe acest blog îl așteaptă cu aceeași nerăbdare. Vă ofer un promo scurt, așa ca să sporesc orizontul de așteptare, apoi vă invit să reveniți alături de mine ca să vorbim despre Cristiano Ronaldo.
Așadar despre Cristiano Ronaldo. A dat 3 goluri cu Sevilla, nu-i neapărat o știre în sine, că n-ar fi prima dată cînd dă trei goluri. Două dintre cele trei goluri au fost cu stîngul. Plus pasa pentru Benzema, la golul de 1-0, tot cu stîngul. Cristiano e un dreptaci prin excelență. Cu toții ne naștem așa, avem un picior ”bun” sau o mînă ”bună”, dacă e să vorbim și de alte sporturi. La fotbal, ca dreptaci mai folosești și stîngul. N-ai ce să faci. Unii o fac mai bine, alții mai puțin bine. Cîte cazuri de fotbaliști dreptaci ați văzut care atunci cînd au mingea pe stîngul pierd secunde bune sau momente favorabile tocmai pentru că, din instinct, și-o așează pe piciorul bun, ca să nu dea vreun rateu? Destule, nu-i așa?
Vreau să mă refer la șutul lui Cristiano, cel cu care a făcut 2-0. Un asemenea șut mai vezi la un stîngaci, dar foarte foarte rar la un dreptaci. Ce vreau să spun cu asta? Ceva ce am mai zis. Cristiano Ronaldo este un fotbalist care se antrenează enorm. Așa cum îl vedem, poate arogant, poate obsedat de felul în care arată sau în care-i stă părul (la acest ultim aspect sînt ferm alături de el :)) ), poate un pic egoist sau egocentrist, însă nimeni nu-i poate reproșa ceva, din punct de vedere profesional. Și asta am mai scris, Cristiano se automasacrează la antrenamente, la sala de forță, iar asta se vede.
Cînd toată cariera ești obișnuit să folosești cu predilecție dreptul, să faci diagonale plecînd din stînga, spre centru, tocmai ca să poți trage cu dreptul, nu te mai obosești cu celălalt picior. Vezi tu cum faci cînd ai mingea pe stîngul. Dar a face diagonală inversă, a trage cu stîngul la fel de bine cum o faci cu dreptul, la fel de puternic, pentru asta îți trebuie antrenament. Și nu unul obișnuit, ci extra. Adică să stai după ce se termină antrenamentele obișnuite și să lucrezi la celălalt picior. Sînt fotbaliști care abia așteaptă să se termine ședințele de pregătire ca să plece, rup ușile cum se mai zice pe la noi, și alții care rămîn peste program ca să progreseze, să acumuleze ceva în plus. Aceștia sînt cei care ating excelența, sînt fotbaliștii exponențiali.
Tot ca rezultat al antrenamentelor intră și cursa fenomenală de la cel de-al treilea gol al lui Cristiano. Că are viteză știm cu toții. Mulți au, dar nu o antrenează, o consideră un dar de la natură. Cristiano își antrenează viteza ca un alergător pe suta de metri. Are preparator personal pentru asta, un alt aspect ce denotă atitudine. Nu-i totuna să alergi cu a știi cum să alergi.
Mulți îl invidiază pe Cristiano Ronaldo. Pentru toate beneficiile pe care i le aduce fotbalul. De regulă asta invidiem la o celebritate, puțini se gîndesc însă ce face pentru a ajunge la acel stadiu. Majoritatea dintre noi am ceda la primul antrenament similar celor pe care le face Cristiano Ronaldo. El e un exemplu. Iubește fotbalul și nu-l trădează, nu-l păcălește. Scriam atunci cînd Messi a cîștigat iar Balonul de Aur că Ronaldo nu se va lăsa prea ușor și va răspunde, în felul său, pe teren. Iată că răspunde, prin tot ceea ce face, vizibil, în transmisiuni directe, dar mai ales puțin vizibil, la antrenamente.
Acum cîteva zile, Sandro Rosell, președintele Barcelonei spunea într-un interviu că există un jucător la Real Madrid pe care l-a dorit întotdeauna. Deși mulți au crezut că se referea la Casillas sau la Ozil, ei bine, nu, la Cristiano se referea. Sandro Rosell a fost cel care a negociat, în 2003, transferul lui la Barcelona și tot el a fost cel care i-a intermediat primul contract cu Nike. Găsiți doate detaliile aici. Nu se gîndea sigur că va ajunge să-i fie cel mai mare adversar.Viitorul lui Cristiano e la Real Madrid, e din ce în ce mai limpede.
La fel cum nu s-au gîndit nici cei de la Liverpool. De curînd am citit un interviu cu Gerrard Houllier, care-și amintea cum în vara lui 2003 a fost la Toulon, la deja celebrul turneu rezervat ”naționalelor” de tineret și l-a remarcat. ”Am negociat și cu el și cu Sporting, dar n-am ajuns la un acord. Recunosc, nici n-am insistat prea mult. Noi îl aveam pe Kewell pe acea poziție, dar poate că trebuia să facem un efort. N-am fost insipirați”.
Sir Alex Ferguson n-a gîndit la fel în vara aceea. Și, iată, iar am ajuns la Real Madrid-Manchester United. Deja nu mai am răbdare.
Marca deja anticipează duelul cu Manchester United din Liga Campionilor și cere, în numele echipei madrilene, sprijinul publicului. În As, Sergio Ramos vorbește, pe aceleași subiect într-un fel, despre duelul cu Rooney. Sport și El Mundo Deportivo și-au împărțit coperta pentru victoria echipei de fotbal, dar și pentru victoria echipei de baschet a Barcelonei, care a cîștigat Cupa Spaniei.
Gazzetta dello Sport, Corierre dello Sport și TuttoSport abordează subiecte din etapa de week-end a campionatului italia, la fel cu o fac și A Bola și O Jogo despre cea a campionatului portughez, Kicker despre ceea ce s-a întîmplat în Bundesliga, iar Ole despre Argentina. Doar L`Equipe a găsit pentru azi un subiect din schi.
Vă reamintesc că dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și varianta contra-cost de a citi ”ziarul” in format pdf.
E sau nu Jose Mourinho în clipul publicitar de mai jos? E o întrebare pe care şi-au pus-o toţi cei care au văzut acest spot al suedezilor de la Ikea. Trimiterile la Mourinho sînt evidente, acel „por que” din start, felul în care reacţionează la final, atunci cînd vede tricoul lui Messi.
Cu toate astea, se pare că nu e Mourinho. Nu sînt însă prea convins că acest spot a fost făcut fără acordul său. Pînă la urmă, totul ţine de bani, nu-i aşa?
N-aţi uitat probabil spotul publicitar care i-a avut pe Messi şi Cristiano Ronaldo drept protagonişti.
E doar un exemplu, să zicem două, pentru cei care duc rivalitatea din sport pe alte planuri. Rivalitatea trebuie să existe în sport, dar acolo să rămînă. A duce-o în alt plan devine o prostie.
Am spus-o de multe ori, viața îți oferă nebănuite momente de surpriză, chiar atunci cînd te aștepți mai puțin. Să lași viața să te surprindă, iată un sfat pe care n-o să încetez să-l dau tuturor.
Nu știu în ce măsură viața l-a surprins pe Alessandro Del Piero. Probabil că da.
Căci o știre apărută în TuttoSport-ul de azi, de care vă aminteam în revista presei, vorbește despre interesul celor de la Flamengo pentru fostul internațional italian, campion mondial în 2006, ajuns acum la 38 de ani.
Astă-vară, Alex Del Piero abandona Italia și lua drumul Antipozilor, pentru o experiență de viață și de fotbal. Australia, o țară-continent, liniștită, neatinsă de criza economică, trebuia să fie pentru ”Pinturicchio” ultima perioadă petrecută într-un sport pe care l-a iubit necondiționat. E posibil ca explorarea unor noi tărîmuri și descoperirea unui alt stil de fotbal să se fi constituit în scuzele perfecte pentru Del Piero. Îndrăgostit iremediabil de o ”Bătrînă Doamnă”, căreia i-a fost fidel timp de 19 ani, deși poate că ar fi putut lesne s-o înșele cu altele, mai dotate, mai bogate, mai apetisante, Del Piero ar fi vrut poate să mai joace la Juve, să mai îmbrace tricoul alb-negru fie și pasager, în momente punctuale.
Ca orice fotbalist mare, căci Del Piero face parte din această specie rară de Fotbaliști, cu ”F” mare, i-a venit greu să se lase, să abandoneze pasiunea vieții sale, să renunțe la minge, la ghete, la tricou și la mirosul ierbii. Ar mai fi stat, dar n-a vrut să-și folosească numele pentru asta, n-a vrut să facă presiuni, prin intermediul presei și publicului. N-a vrut să rămînă dacă nu mai era dorit. Se spune că în viață, mai importante decît deciziile în sine sînt momentele în care le iei. Așa că a ales să plece, departe, cît mai departe. Mai jos, veți găsi un film care sper eu vă va face mare plăcere, în care veți regăsi tot ceea ce a însemnat Del Piero pentru Juve.
A gîndit poate că va trece neobservat într-o țară în care fotbalul ocupă un loc secundar, mult după rugby, cricket sau baschet. Și-a dat repede seama că nu-i așa cînd cîteva sute de fani ai celor de la FC Sidney, noua lui destinație, s-au prezentat imediat la aeroport ca să-l întîmpine. Împreună cu ei, zeci de reprezentanți ai presei au creat o atmosferă un pic haotică, un pic sud-americană, care l-a surprins pe Alex. Dacă mai e ceva care să-l poată surprinde după atîția ani de fotbal în Serie A. Și-a dat poate seama că fotbalul, chiar și în Australia, e același, are același scop, pe care el l-a cunoscut foarte bine: să cîștigi.
FC Sidney e o echipă fondată în 2004, an în care Del Piero avea 10 ani de fotbal mare în spate. Startul n-a fost grozav, eșec cu 0-2 pe teren propriu, apoi încă o înfrîngere. Lucrurile se mișcau destul de greu. Del Piero era folosit ca fals 9, poziție pe care jucase în ultima vreme și la Juve, cu libertate de mișcare și neimplicat în rigori tactice defensive. Era și normal, între noi fie vorba. A marcat cîteva goluri, majoritatea din lovituri libere, apoi a fost un pic retras, în zona de creație, care i-a priit mai mult. Experiența îl ajuta, pasele sale deveneau decisive într-un fotbal mai degrabă fizic. Exista însă o problemă, mare. Pasele bune devin decisive dacă are cine să le transforme în gol. Ceea ce la FC Sidney nu prea există.
Schimbările la nivelul băncii tehnice n-au ajutat echipa. Care, în ciuda golurilor lui Del Piero, dar și a paselor sale, a terminat pe ultimul loc anul 2012. Atunci a apărut primul zvon al unei posibile plecări spre un campionat mai bine poziționat. Simțea că mai poate juca și voia s-o facă. Cu contract pînă în 2014, a dezmințit aceste zvonuri. 2013 a început bine, echipa a părut că dă semne de revenire. Un 7-1 cu Wellington Phoenix, cu Del Piero marcînd 4 goluri, a reprezentat un soi de declic.
În aceeași perioadă, Del Piero anunța formarea unei echipe auto, împreună cu actorul american Patrick Dempsey, cunoscut mai ales din ”Anatomia lui Grey”. Se va numi ”Dempsey/Del Piero Racing Team” și va concura la celebrul concurs de 24 de ore de la Le Mans. Sporturile auto au fost cea de-a doua mare pasiune a lui Del Piero și nu-i exclus să auzim din ce în ce mai multe despre el în acest domeniu.
Și cu fotbalul cum rămîne? Rămîne, cum am stabilit, marea pasiune. FC Sidney e antepenultima într-un campionat cu 10 echipe, dar nu-i departe de locul 6, ultimul care duce la play-off. Iar acum a apărut această posibilitate.
Flamengo. Rio de Janeiro. Brazilia. Fotbal în stare pură. Seedorf, care va împlini 37 de ani în curînd, e un exemplu de urmat. E unul dintre cei mai buni din campionat. Nu știu sigur dacă oferta într-adevăr există. Se spune că Flamengo, Zico de fapt, care e director sportiv, caută o figură care să o înlocuiască pe cea a lui Ronaldinho. În Brazilia lumea are nevoie de idoli, de fotbaliști pentru care mingea să nu aibă secrete. Mi se pare că Del Piero face parte din această categorie.
Dacă va ajunge ori nu în Brazilia vom vedea. Pentru Alex Del Piero simplul fapt că e din nou în prim-plan e o mare victorie. La 38 de ani, viața l-a surprins plăcut.
La fel cu sper să vă surprindă plăcut acest film creat de RAI pentru Del Piero, la momentul retragerii de la Juve.
Marca de azi are pe copertă războiul declanșat între Real Madrid și televiziunea catalană TV3. Motivul? Un video în care jucătorii Madridului erau asemuiți cu niște hiene aflate pe urmele lui Messi. As e mai pașnic și a ales un personaj pentru copertă, Luka Modrici. Sport și El Mundo Deportivo îl readuc în prim-plan, de la New York, pe Tito Vilanova.
Gazzetta dello Sport a ales un personaj din ciclism pentru prima pagină, un pretext pentru o discuție despre problemele cu dopingul din acest sport. Corierre dello Sport rămîne fidel campionatului italian, în vreme ce TuttoSport lansează o ipoteză surprinzătoare: Del Piero la Flamengo. Se spune chiar că starul italian urmează să semneze cu echipa lui Zico.
L`Equipe merge cu rugby azi pe pagina 1, în timp ce A Bola și O Jogo se ocupă de prima ligă a Portugaliei, O Jogo prezentînd un subiect interesant ca trimitere, intenția celor de la Sporting de a-l aduce pe Figo în cadrul clubului care l-a lansat în fotbal.
Aveți ocazia să vedeți și cum arată două ziare din America de Sud dedicate sportului, Ole din Argentina și Lance din Brazilia. Și, pentru diversitate, două tabloide britanice, The Sun și Daily Star, care au un subiect cu atingere la România, carnea de cal ce se pare că ar proveni din România pe care au descoperit-o în diverse alimente.
Vă reamintesc că toate aceste subiecte, toate aceste publicații mai exact, pot fi accesate cu un simplu click pe numele fiecăruia.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!