Articolul precedent
Articolul urmator

ALEX DEL PIERO ȘI VIAȚA CARE SURPRINDE

ALEX DEL PIERO ȘI VIAȚA CARE SURPRINDE

Am spus-o de multe ori, viața îți oferă nebănuite momente de surpriză, chiar atunci cînd te aștepți mai puțin. Să lași viața să te surprindă, iată un sfat pe care n-o să încetez să-l dau tuturor.

 

Nu știu în ce măsură viața l-a surprins pe Alessandro Del Piero. Probabil că da.

Căci o știre apărută în TuttoSport-ul de azi, de care vă aminteam în revista presei, vorbește despre interesul celor de la Flamengo pentru fostul internațional italian, campion mondial în 2006, ajuns acum la 38 de ani.

Astă-vară, Alex Del Piero abandona Italia și lua drumul Antipozilor, pentru o experiență de viață și de fotbal. Australia, o țară-continent, liniștită, neatinsă de criza economică, trebuia să fie pentru ”Pinturicchio” ultima perioadă petrecută într-un sport pe care l-a iubit necondiționat. E posibil ca explorarea unor noi tărîmuri și descoperirea unui alt stil de fotbal să se fi constituit în scuzele perfecte pentru Del Piero. Îndrăgostit iremediabil de o ”Bătrînă Doamnă”, căreia i-a fost fidel timp de 19 ani, deși poate că ar fi putut lesne s-o înșele cu altele, mai dotate, mai bogate, mai apetisante, Del Piero ar fi vrut poate să mai joace la Juve, să mai îmbrace tricoul alb-negru fie și pasager, în momente punctuale.

Ca orice fotbalist mare, căci Del Piero face parte din această specie rară de Fotbaliști, cu ”F” mare, i-a venit greu să se lase, să abandoneze pasiunea vieții sale, să renunțe la minge, la ghete, la tricou și la mirosul ierbii. Ar mai fi stat, dar n-a vrut să-și folosească numele pentru asta, n-a vrut să facă presiuni, prin intermediul presei și publicului. N-a vrut să rămînă dacă nu mai era dorit. Se spune că în viață, mai importante decît deciziile în sine sînt momentele în care le iei. Așa că a ales să plece, departe, cît mai departe. Mai jos, veți găsi un film care sper eu vă va face mare plăcere, în care veți regăsi tot ceea ce a însemnat Del Piero pentru Juve.

 A gîndit poate că va trece neobservat într-o țară în care fotbalul ocupă un loc secundar, mult după rugby, cricket sau baschet. Și-a dat repede seama că nu-i așa cînd cîteva sute de fani ai celor de la FC Sidney, noua lui destinație, s-au prezentat imediat la aeroport ca să-l întîmpine. Împreună cu ei, zeci de reprezentanți ai presei au creat o atmosferă un pic haotică, un pic sud-americană, care l-a surprins pe Alex. Dacă mai e ceva care să-l poată surprinde după atîția ani de fotbal în Serie A. Și-a dat poate seama că fotbalul, chiar și în Australia, e același, are același scop, pe care el l-a cunoscut foarte bine: să cîștigi.

FC Sidney e o echipă fondată în 2004, an în care Del Piero avea 10 ani de fotbal mare în spate. Startul n-a fost grozav, eșec cu 0-2 pe teren propriu, apoi încă o înfrîngere. Lucrurile se mișcau destul de greu. Del Piero era folosit ca fals 9, poziție pe care jucase în ultima vreme și la Juve, cu libertate de mișcare și neimplicat în rigori tactice defensive. Era și normal, între noi fie vorba. A marcat cîteva goluri, majoritatea din lovituri libere, apoi a fost un pic retras, în zona de creație, care i-a priit mai mult. Experiența îl ajuta, pasele sale deveneau decisive într-un fotbal mai degrabă fizic. Exista însă o problemă, mare. Pasele bune devin decisive dacă are cine să le transforme în gol. Ceea ce la FC Sidney nu prea există.

Schimbările la nivelul băncii tehnice n-au ajutat echipa. Care, în ciuda golurilor lui Del Piero, dar și a paselor sale, a terminat pe ultimul loc anul 2012. Atunci a apărut primul zvon al unei posibile plecări spre un campionat mai bine poziționat. Simțea că mai poate juca și voia s-o facă. Cu contract pînă în 2014, a dezmințit aceste zvonuri. 2013 a început bine, echipa a părut că dă semne de revenire. Un 7-1 cu Wellington Phoenix, cu Del Piero marcînd 4 goluri, a reprezentat un soi de declic.

În aceeași perioadă, Del Piero anunța formarea unei echipe auto, împreună cu actorul american Patrick Dempsey, cunoscut mai ales din ”Anatomia lui Grey”. Se va numi ”Dempsey/Del Piero Racing Team” și va concura la celebrul concurs de 24 de ore de la Le Mans. Sporturile auto au fost cea de-a doua mare pasiune a lui Del Piero și nu-i exclus să auzim din ce în ce mai multe despre el în acest domeniu.

Și cu fotbalul cum rămîne? Rămîne, cum am stabilit, marea pasiune. FC Sidney e antepenultima într-un campionat cu 10 echipe, dar nu-i departe de locul 6, ultimul care duce la play-off. Iar acum a apărut această posibilitate.

Flamengo. Rio de Janeiro. Brazilia. Fotbal în stare pură. Seedorf, care va împlini 37 de ani în curînd, e un exemplu de urmat. E unul dintre cei mai buni din campionat. Nu știu sigur dacă oferta într-adevăr există. Se spune că Flamengo, Zico de fapt, care e director sportiv, caută o figură care să o înlocuiască pe cea a lui Ronaldinho. În Brazilia lumea are nevoie de idoli, de fotbaliști pentru care mingea să nu aibă secrete. Mi se pare că Del Piero face parte din această categorie.

Dacă va ajunge ori nu în Brazilia vom vedea. Pentru Alex Del Piero simplul fapt că e din nou în prim-plan e o mare victorie. La 38 de ani, viața l-a surprins plăcut.

La fel cu sper să vă surprindă plăcut acest film creat de RAI pentru Del Piero, la momentul retragerii de la Juve.

3 Comentarii
  • ovidiu spune:

    m-am frecat la ochi cand am vazut articolul asta! tu obisnuiesti sa abordezi teme mult mai interesanta…cu ce rimel se da sara carbonero, cat beau aviatorii, cate femei are ronaldo, cati bani face anelka, ce mult ii place victoriei la paris! daca o sa fii vreodata dat afara de la digisport..redactiile click si can-can te asteapta cu bratele deschise!! :))

  • Liviu spune:

    Ovidiu, cred c? cite?ti alte bloguri! Dac? nu î?i convine ceva, e?ti liber s? schimbi “canalul“ !

  • Razvan spune:

    Sincer, sper ca Alex sa se intoarca acasa. Langa un conte e nevoie si de un pictor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă