Articolul precedent
Articolul urmator

MESSI, MEDICAMENTUL MINUNE

MESSI, MEDICAMENTUL MINUNE

 

Barcelona era în moarte clinică. Respira, dar era ținută în viață de aparate. Medicamentul salvator era la trei metri de gazon. Iar bolnavul, respirînd din ce în ce mai greu, aștepta reacția medicului. Care nu putea fi alta. Tratamentul de urgență a funcționat. Pacientul și-a recuperat simțurile, a început să respire, a deschis ochii și apoi s-a ridicat în două picioare. Tratamentul a funcționat. Pericolul trecuse.



E greu de imaginat această echipă a Barcelonei fără Lionel Messi. Dar la fel de greu de imaginat este Lionel Messi fără această echipă a Barcelonei. S-a văzut extrem de limpede legătura de suflet existentă între cele două entități. Pentru Messi, Barcelona e totul. La nivel fotbalistic, evident. Felul în care s-a comportat în minutele cît a stat pe bancă vorbesc de la sine. S-a așezat în primul rînd, deși, de regulă, în puținele partide cînd începe ca rezervă, are loc undeva în spate, pe rîndul doi. Acum a vrut să fie acolo, aproape, să simtă temperatura colegilor săi și, eventual, să-i ajute. Cu un impuls, cu un strigăt, cu o pasă energetică. Și-a ros unghiile, mișca din picior nervos, gesticula. Ar fi dat orice să intre pe teren. Pentru că știa, vedea, simțea că echipa are nevoie de el. Iar faptul că el nu poate fi acolo cînd echipa are nevoie de el îl durea mai tare decît o ruptură musculară.

Puțini fotbaliști acceptă să-și pună în pericol sănătatea. E ceea ce au ei mai de preț, ca toată lumea de altfel. S-a văzut extrem de limpede că Messi nu era complet refăcut. Se vorbea de 50 la sută de recidivă. Messi și-a asumat riscurie, deși risca mai mult decît să piardă întreg sezonul. O ruptură musculară agravată poate da multe bătăi de cap în viitor, nu e o tăietură superficială pe care pui un pic de spirt și mergi mai departe. Amintiți-vă de Andres Iniesta! În finala Ligii Campionilor de la Roma, din 2009, a intrat nerefăcut după o leziune musculară identică. A forțat, s-a rupt in nou, iar pentru el a urmat un sezon, 2009-2010, plin de probleme musculare.



Barcelona a aliniat două echipe în acest retur cu PSG. O repriză de o oră, fără Messi, o alta de jumătate de oră, dar cu Messi. Ce schimbare de tonus, de atitudine, de mentalitate. În prima oră, jucătorii catalani semănau cu niște vapoare în derivă, prinse de furtună și cu aparatura de bord defectă. Navigau anarhic, într-un soi de entropie necontrolată, făceau greșeli aproape incredibile de poziționare. Frica domina gazonul, iar panica prindea contur, se revărsa dinspre tribună spre teren ca un tsunami provocat de cutremur. Cutremurul, evident, a fost golul lui Pastore. Și atunci a apărut Messi. Ca un far în furtună, arătînd vapoarelor dezorientate care e direcția corectă. Lumina discret, fără să fie la capacitate maximă. Dar lumina. Și asta a fost de ajuns.

Cînd mingea ajunge la Messi, publicul își ținea respirația. Oamenii aceia l-au văzut pe Messi de sute de ori. Îi știu mișcările pe dinafară și au înțeles imediat că nu-i ok, că nu-i el cel obișnuit, că e ceva care-l ține. Reacția echipei la intrarea lui Messi a fost promptă. A semănat cu un calculator reactivat din starea de ”sleep”. Dani Alves și-a regăsit sprinturile, David Villa și-a regăsit inspirația, iar Pedro și-a regăsit golul, aliatul său cel mai de preț, fratele de cruce care-i însoțește cariera de cînd Pep Guardiola s-a decis să-i acorde încredere, deși jucase doar în liga a patra. A fost de ajuns o singură fază, a fost de ajuns o singură rupere de ritm și o pasă filtrantă pentru ca Barcelona să dea golul care s-o ducă spre a 6-a semifinală consecutivă.

Din punct de vedere al Barcelonei, analiza e simplă. Există o mare problemă la această echipă, dincolo de Messi-dependența. Recuperarea baloanelor pierdute. Acea agresivitate cu care Barcelona își devora rivalul cînd acesta avea posesie acum nu se mai vede. Abia apoi urmează problemele din defensivă, căci e totuși ilogic să joci cu Adriano fundaș central, proaspăt ieșit dintr-o leziune musculară și intrat în alta. Tito Vilanova are acum două săptămîni la dispoziție pentru a găsi o nouă formulă de apărare.

Ceva și despre PSG. Merită aprecierile tuturor, iar senzația e că la Paris se construiește o echipă bună. O echipă bună însă are nevoie de timp pentru a deveni o echipă mare. Adaptarea la Champions League e un proces lent și are nevoie de astfel de eșecuri. Eșecuri fără înfrîngere, dacă se poate spune așa.

Ancelotti și-a arătat valoarea ca antrenor. A schimbat ce era de schimbat în modulul inițial. Lavezzi spre stînga și Pastore spre centru. Lavezzi îl trăgea mereu pe Pique spre zona din spatele lui Alves, iar Pastore ducea lupta sa cu Adriano. Paradoxal, golul a venit cu Pastore plecînd din stînga și Lavezzi în centru și-n ofsaid, dar a fost o excepție. Problemele lui Ancelotti au apărut cînd echipa a obosit, iar banca nu-i oferea variante. Pesemne că schimbarea lui Verratti, altfel un fotbalist de mare mare viitor, a venit ca urmare a oboselii acestuia, căci altă explicație nu există. E de presupus că în vară parizienii vor deschide din nou larg conturile bancare pentru alte cîteva transferuri.

În acest context aș vrea să-l așez și pe Ibrahimovici. Demult, Arrigo Sacchi a zis despre el că e mare în meciurile mici și mic în meciurile mari. Ibra n-a apărut cînd PSG avea nevoie de el. A dat o pasă de gol, dar era un meci mic atunci. Meciul mare a început cînd a intrat Messi. Atunci ar fi avut nevoie PSG de un lider în teren. Dar Zlatan n-a apărut, deși avea în față un Bartra aproape terorizat și lipsit de experiență. S-a resemnat. Nu pot să nu mă întreb cum ar arăta această echipă a PSG-ului cu Radamel Falcao între Moura și Lavezzi, cu Aguero, cu Van Persie, cu Rooney, cu Benzema chiar. E posibil să se întrebe și șeicii chestia asta.

Un lucru e cert. Vom avea două semifinale grozave. Nici nu mai contează cine cu cine pică. În acest moment, senzația mea e că ordinea favoritelor e Bayern, Real, Barcelona, Dortmund. Bayern e o forță, Mourinho a dus Realul în vîrf de formă exact cînd trebuia, și nu vă luați după eșecurile din meciuri care nu contează. Barcelona pare la mare distanță de echipa din 2011, iar Borussiei îi lipsește cam ceea ce i-a lipsit și PSG-ului, experiența de a gestiona momentele de tensiune din Champions League. Fiecare din cele patru poate cîștiga însă trofeul, căci, dacă există diferențe între ele, nu sînt la nivel de prăpastie ci la nivel de detalii.

16 Comentarii
  • calin octavian spune:

    Foarte bun articolul. Nici eu nu inteleg cum casele de pariuri inca o dau pe Barcelona favorita principala la castigarea Ligii. Eu o vad chiar in spatele Borussiei ca exprimare in joc, cu tot cu Messi 100%. Dortmund face un pressing mult mai sus si mai agresiv decat PSG aseara, iar pe contre cred ca ajung cel mai repede si periculos la poarta adversa si cu cei mai multi oameni. Tind sa cred ca in conjunctura de aseara, cu Borussia in locul lui PSG, s-ar fi pus problema doar de scor in favoarea nemtilor. Revenind la Barcelona, daca as fi Tito sau Roura, m-ar ingrijora procentul de pase reusite de Xavi, daca este adevarat. Nu mai este acel Xavi Hernandez cu care eram obisnuiti, toate pasele au fost in lateral sau in spate, ba chiar a pierdut si 2-3 mingi extrem de importante in zone foarte periculoase. Nu a fost in nici un moment periculos, nu a inventat nici o pasa de geniu, pe culoar, pe pozitie viitoare cu care sa surprinda. A fost monoton si in acelasi ritm, exceptie 10 minute de la intrarea lui Messi pana putin dupa gol, cand lucrurile s-au asezat. Mi-a venit in minte un desen cu Messi avand ca baterii Xavi si Iniesta. Aseara cred ca s-a demonstrat contrariul. Barcelona fara Messi a fost o echipa slaba pentru semifinalele Champions, cred ca a fost atat de slaba incat i-a surprins si pe francezi.

    • GM spune:

      Sa pui Barca e locul 4 mi se pare exagerat. Au avut intr-adevar o seara oribila, dar cum au jucat cu AC Milan? Bayern e puternica, dar cum au jucat returul cu Arsenal? Nici un meci nu seamana cu altul, iar in semifinale, la nivelul asta, Andrei avea dreptate…diferenta e in detalii. O mica eroare, fie a unei defensive, fie de arbitraj, ori un moment de geniu al unui jucator poate decide o calificare sau o finala. Eu zic ca nu exista ierarhie de la semifinale in sus. Iar Barcelona, cu sau fara Messi, chinuit sau nu, e acolo si e mereu prima favorita, pentru ca joaca altceva fata de restul.
      Cu privire la ce ai spus vizavi de Borusia, gandeste-te la ce probleme le-a pus Malaga, cu tot cu presingul lor sus, etc etc. Vorbim de un Isco fara experienta si un Joaquin batran. Crezi ca le va fi mai usor nemtilor impotriva lui Messi refacut, Iniesta, Villa si restul?

      • Andrei Niculescu spune:

        :)))UIta-te un pic mai bine. Eu am pus Barca pe locul 3. Dup-aia reluam discutia :)))

      • calin octavian spune:

        Cu AC MILAN Messi a dat goluri din pozitii din care Fabregas si Villa au dat in prima repriza la vreo 5m cel putin de poarta. Exact din aceleasi pozitii centrale si cu jucatori langa ei. Cu MILAN le-au mers toate roz, au avut 6 ocazii si au dat 4 goluri. MILAN a venit la meciul retur fara vreun varf( Pazzini si Balotelli erau out), iar lotul de anul asta a fost considerat de toti specialistii drept cel mai slab din era Berlusconi. Si Dortmund nu a avut probleme cu Malaga, au avut cu ei insisi. Au ratat ocazii din toate pozitiile, atat in tur, cat si in retur. In plus, Malaga are cu un gol mai putin primit decat Barcelona in Spania, in conditiile in care a luat 4 de la Sociedad in ultima etapa. Asta imi arata mie ca Malaga este mai puternica defensiv decat Barcelona, cel putin in momentul de fata.

    • Andrei Niculescu spune:

      Extrem de corecta si pertinenta observatia despre Xavi. Bravo

    • mihai spune:

      tu zice ceva foarte adevarat si bine observat in legatura cu xavi,dar verifica presa de azi sa vezi cum e elogiat xavi pt procentajul de 100%al paselor,necontand ca ele au fost in spate sau in lateral.pt ei asta insemna perfectiunea.eu n-am vazut o verticalizare a lui xavi.pe unii fotbalul ii depasete grav!!

  • Alex spune:

    Bun articol, insa nu sunt de acord ca Barca a fost slaba, lenta, ca „se cutremura pamantul” pana la intrarea lui Messi. Prima repriza a fost echilibrata, Barcelona cu posesia, PSG intr-adevar au fost si ei periculosi. Problema la Barcelona e apararea pe zona centrala, Pique e mediocru iar ceilalti nu pot face fata inca la nivelul asta in UCL. Din pacate s-au incapatanat sa nu cumpere un fundas central in vara, Silva era perfect pentru Barca dar asta e.
    De acord cu ordinea favoritelor care ai mentionat-o, Bayern si Real sunt mai puternice decat Barca acuma. Eu sunt convins ca lipsa lui Tito din iar a se resimnte, echipa e in revenire de forma, jocul e in crestere fata de acum o luna dar mai trebuie timp. Sper sa mai creasca si in 2 saptamani sa fie pregatiti pentru semifinale.

  • Theo spune:

    salut andrei! urmaresc foarte mult emisiunea ta de pe digisport,te admir si vreau sa ti spun ca faci o treaba foarte buna alaturi de ”mister”:)))).o intrebare as avea:ai spus aseara in emisiune ca statistica uefa nu coincide cu cea opta.am intrat pe site ul opta ,dar multe lucruri nu prea am inteles,probabil ca e prima data cand intru.unde trebuie sa caut pe site statistica meciurilor asa cum voi,jurnalistii si oamenii de specialitate,o cautati? m ar ajuta foarte mult pentru a intelege anumite lucruri ,mai ales ca ,in zilele noastre,fotbalul inseamna multa statistica(cum zice MM :D) multumesc, theo iosif

  • mihai spune:

    Andrei dupa ce am citit articolul iti puin si eu o intrebare:pai si nu e destul de grav ca barcelona sa depinda atat de mult de messi??deja se vede ca sistemul de joc este sistemul lui messi nu sistemul echipei Fc barcelona!!degeaba dau ei 5-0 in campionat fara messi,daca in meciurile importante se taie practic!!barcelona are zic eu sansa 4 din cele ramase ,pt ca numai e ce a fost odata si pt ca nu trebuie sa credem ca e cea mai tare doar pt ca ne spune presa asta,avem si noi ochi sa vedem jocul „altfel”al barcei!!
    Cand joaca barca te i-a somnul!!
    PS:si cu tragerile alea de timp cum era??nu spuneau ei ca o echipa mare nu face din asta??

  • Silviu spune:

    Dupa parerea mea Bayern e mare favorita.Din punctul meu de vedere,pot fi invinsi doar in finala.Nu vad capabila nici una din cele 3 echipe sa-i elimine in dubla mansa.Cred,ca vineri nimeni nu-si doreste sa pice cu ei.Mi se pare totusi o greseala ca ei isi doresc pe BVB ca adversar in semifinale.Pe cei de la Dortmund ii vad cei mai in masura in a le pune probleme.Klopp stie jocul lui Bayern pe de rost.Daca e cineva capabil sa-i opreasca,acela e Klopp,lucru dovedit in sezoanele trecute.Acel 1-0 din DFB Pokal le da incredere celor de la Bayern,dar Dortmund poate sa-i bata oricand.Pe Real Madrid i-au invins sezonul trecut si o sa-i invinga si sezonul asta,chiar daca lipsesc Kroos si Mandzukic(Muller si Gomez o sa-i inlocuiasca cu brio).Madridul de anul acesta e sub cel de anul trecut,pe cand Bayern a crescut fata de sezonul trecut.Cat despre Barcelona,nu le dau nici o sansa cu cei de la Bayern.La ce forta ofensiva are Bayern,apararea subreda a Barcelonei nu are cum sa se opuna.Pot sa le marcheze 2,3 goluri pe meci doar din cornere si faze fixe.Doar ghinionul poate face ca Bayern sa nu se incoroneze drept campioana a Europei sezonul acesta.

  • Silviu spune:

    Cat despre Barcelona,au un milion de probeleme.Si principala e,lipsa unui antrenor capabil.S-a intors Tito,dar degeaba.Arata rau.Imbatranit,lipsit de vlaga,bolnav.Exact asa arata si echipa Barcelonei.Si nu-l vad capabil sa scoata echipa din situatia asta,din moment ce el are propria sa lupta cu boala de dus.Il si inteleg.Cine s-ar mai gandi la fotbal daca sufera de cancer?Echipa respira doar prin Messi momentan,dar Messi poate fi blocat si ce te faci atunci?Mai e Iniesta,dar ca si in cazul Malagai,e greu sa faci performanta cu doar 2 jucatori(Isco si Joaquin in cazul celor de la Malaga).Insa dupa parerea mea toate problemele lor pleaca de la linia de mijloc,in special de la Xavi si Busquets,care nu traverseaza nici unul un moment prea bun.Parca nu mai acopera nici unul terenul cum obisnuiau sa o faca,parca gresesc amandoi pase cu nemiluita.De aici si problemele mari din aparare.Apararea nu-i cu nimic mai slaba fata de cea de acum un an sau doi,dar echipa se apara mult mai prost decat in anii trecuti.Se intampla prea des ca adversarii sa vina cu mingea la picior direct pe fundasii centrali.Prea usor reusesc adversarii sa joace intre liniile Barcelonei.Si asta din vina mijlocasilor.In plus,mi se pare o idiotenie uriasa sa joci o intreaga banda dreapta un singur jucator.Ce nevoie are sa aglomereze cu Villa si Messi in centru si sa-l lase pe Alves singur in banda aia?Chiar si cand vine liber are putine variante si de cele mai multe ori intoarce mingea in centru sau centreaza pentru jucatorii de 1,70 din atacul Barcei.In plus,pe faza defensiva e de multe ori surprins 2 contra 1,pentru ca nu coboara nimeni sa-l ajute.Ba mai mult,de multe ori ajuta el in centru si ii raman lui oamenii liberi in spate.Daca analizati golurile primite de Barcelona,o sa vedeti ca multe dintre ele sunt primite din partea dreapta,acolo unde Alves nu face fata de unul singur de multe ori.Echipa Barcelonei e dezechilibrata spre stanga,pentru ca acolo Pedro alearga mult mai mult decat Villa,pentru ca acolo ajuta si Iniesta.Alves e lasat la mila lui Messi sau Villa care nu se prea sinchisesc sa faca faza defensiva.

  • AB spune:

    Vad ca multa lume uita cum facea Dortmund instructie cu Real Madrid in grupe, real a facut un singur punct din acea dubla, Mourinho n-a inteles mai nimic din ce se intampla pe teren.

  • costin spune:

    messi va castiga acest cl .

    • mihai spune:

      pleaca la culcare .nu intelegi nimic din fotbal!!apararea barcelonei nu a afost niciodata buna,dar presa a ridicat-o la nivel de arta.se vede acum ,fotbalul nu se uita.cum vin adversarii direct pe ei ori gafeaza ori sunt depasiti in 90%din cazuri!!

  • Matei spune:

    Andrei, am o intrebare: pentru semi-finala, exista vreo posibilitate pentru cineva din Romania sa ia bilet la meciul de acasa al Barcelonei la pret oficial? Sau e exclus din start?

    • Andrei Niculescu spune:

      La preturi oficiale, exclus. Daca vrei sa mergi, pregateste-te pentru preturi foarte mari. La mine pe blog se gasesc linkuri catre agentii care vand bilete, dar repet, preturile sunt foarte mari la astfel de partide. Daca ai posibilitatea, nu ezita, merita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă