DOI ÎNTR-O BARCĂ LA INTER. DOAR CA BARCA IA APĂ

DOI ÎNTR-O BARCĂ LA INTER. DOAR CA BARCA IA APĂ

Imaginile cu Eric Thohir și Massimo Moratti privind, umăr lîngă umăr, meciurile de pe teren propriu ale Inter-ului dau bine la imagine. La imaginea fiecăruia dintre ei, dar și a clubului Inter Milano. Nu întotdeauna tranziția la conducerea unei societăți se face lin și într-un spirit de bună armonie, chit că la Inter, acum, n-ar trebui să fie motive de gîlceavă, căci Thohir nu i-a furat nimic lui Moratti, iar pe Moratti nu l-a forțat nimeni să-i vîndă tocmai lui Thohir. E plăcută însă la vedere imaginea cu noul și vechiul conducător unul lîngă altul.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

Mai neplăcută e imaginea pe care ambii o văd, umăr lângă umăr, dacă asta are vreo importanță în context, dar, mai ales, pe care o vede toată lumea. Imaginea Inter-ului în acest început de 2014 e deplorabilă. Fără victorie în 2014 (o victorie în ultimele 8 meciuri), afară din Cupă și cu un joc ce invită la pesimism. Nu știu de ce, parcă îmi vine să asociez panta descendentă pe care a apucat-o Inter cu momentul preluării puterii de către Eric Thohir. Veți spune că omul e proaspăt în funcție și încă nu stăpînește prea bine datele problemei, dar eu stau să mă întreb de ce oare Inter-ul mergea bine, surprinzător de bine aș zice, în perioada de așa zisă incertitudine instituțională, iar acum, cînd siguranța ar trebui să guverneze, merge din rău în mai rău?

E posibil ca incertitudinea să se fi mutat din spațiul public în interiorul societății. Pînă la urmă, un club de fotbal, chit că e unul cu tradiție de peste 100 de ani, tot un fel de societate comercială e. Iar la orice societate comercială, cu orice profil doriți, schimbările la vîrf aduc după sine multe semne de întrebare. Pare simplu, Moratti i-a vîndut lui Thohir, și-a luat banii, iar acum Thohir e cel care conduce. E însă mai complicat. Moratti avea în spate, sau sub el dacă e să vorbim strict de organigramă, un grup de oameni. O echipă. Nu neapărat echipa de fotbal, dar și ea intră în această discuție. Un grup de oameni în care avea încredere, pe mîna cărora mergea în luarea decizilor, în fond el îi pusese în acele funcții. E posibil ca Thohir să aibă altă echipă. Sau măcar să se gîndească la așa ceva. E posibil să vrea să-și pună și el oameni de încredere, de încredere pentru el, ținînd cont că vorbim totuși de o afacere.

Toți cei care au fost implicați, nici nu contează domeniul, într-o astfel de schimbare la vîrf în societatea în care lucrau trebuie că au simțit un soi de nesiguranță. Care, dacă se prelungește devine neproductivă. Pe principiul dominoului, dacă Thohir își aduce un om de încredere la conducere, manevră perfect justificată de perioada scurtă pe care omul de afaceri indonezian o petrece în Milano, e posibil ca mai multe piese să cadă ori să fie înlocuite. Piese care, sub spectrul incertitudinii, acum nu mai dau același randament, se gîndesc mai puțin la treaba pe care o au de făcut și mai mult la viitor, încearcă să și-l asigure, pe principiul atît de sănătos cîteodată ”plec eu înainte să fiu dat afară”.

Veți spune că asta n-ar trebui să aibă prea multă legătură cu ceea ce se întîmplă pe gazon. Eu zic că nu-i chiar așa. Dacă Walter Mazzari e și el unul dintre cei bîntuiți de nesiguranță? Dacă aceste gînduri îi afectează inspirația în luarea anumitor decizii? În felul în care conduce antrenamentele, în felul în care face echipa, în felul în care face schimbările. Poate că omul de încredere pe care Thohir îl va pune la conducerea clubului are alte preferințe în materie de antrenor. Sau poate că Thohir însuși are alte preferințe. E posibil orice. Iar situația lui Mazzari, care a fost convins de Moratti să vină pentru un proiect și acum s-a trezit că nu mai e Moratti șef, ci altcineva, nu e prea comodă, să recunoaștem.

E posibil ca nici anumiți jucători să nu se simtă prea comod. E știută relația aproape părintească pe care o avea Moratti față de unii dintre fotbaliști. Care au încasat, de-a lungul timpului, salarii fabuloase doar datorită sentimentelor pe care Moratti le dezvoltase pentru ei. Cu noul președinte nu se știe care vor fi relațiile, nu se știe cum stă Thohir cu sentimentalismele.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE INTERULUI GĂSIȚI AICI:

E o teorie ce poate explica haosul existent în aceste zile la Inter. Mai nou, au apărut în față și fanii, care-și exprimă pretențiile și pun presiune. Ceea ce s-a întâmplat cu afacerea Guarin-Vucinici e un semn cît se poate de prost, instituțional vorbind. Atunci cînd presiunea fanilor, cît ar fi ei de ”tifosi” și de dedicați, blochează o astfel de operațiune, imaginea numai bună nu e. Nu intru prea mult în dezbaterea ideii dacă Inter ieșea ori nu în cîștig în urma schimbului. Eu cred că nu, căci Guarin mi s-a părut unul dintre cei mai în formă jucători ai echipei în ultima vreme. Nici nu vreau să mă întreb prea mult de ce Guarin dorește cu insistență să plece de la Inter. Observ doar că o afacere aproape parafată de două cluburi importante ale Italiei cade la presiunea fanilor Interului, care, zice-se, i-ar fi pus în vedere lui Thohir să nu mai negocieze vreodată de acum înainte cu Juventus și AC Milan. Nu mi se pare în regulă.

La fel cum nu pare prea în regulă absența Interului din mercato. Cînd a preluat clubul, Thohir pretindea că-l poate transfera fără probleme și pe Messi, dacă argentinianul ar fi dorit. Declarație primită cu politețe de unii interiști, dar alții au privit cuvintele indonezianului drept o garanție că e pus pe fapte mari. Garanție care s-a cam evaporat după ce Nainggolan, care, chit că e născut în Belgia, vorbește și pe limba lui Thohir, căci tatăl său e indonezian, a ajuns la Roma, deși acum vreo două luni, după ce dădea gol Inter-ului în campionat, la Cagliari fiind, era dat ca și transferat la ”nerazzurri”.

Perioada de mercato e aproape gata. Greu de crezut că Inter va putea face vreun transfer de nivel. Vor urma 4 luni grele, pentru toată lumea, de la Thohir la suporteri. L-aș include aici și pe Moratti. Chit că nu mai e președinte, rămîne totuși un suporter.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

10 Comentarii
  • . spune:

    thohir inainte de a semna actele cu moratti: , messi nu e imposibil de semnat, vom tinti doar jucatori de top, vrem performanta nu mediocritate’ etc etc.
    thohir dupa semnare:, transferuri?? inter mai intai trebuie sa vanda si apoi sa cumpere, proiectul nostru se vrea a fi unul economic viabil,incercam sa taiem din costuri, transferuri?? fairplayfinanciar mai intai (pe care nimeni nu l respecta)’
    fanii interului credeau ca odata cu preluarea clubului de thohir inter va deveni un fel de city, psg..cu putere de a cumpara cei mai buni fotbalisti, la 3 luni de cand e patronul clubului pespectivele sunt sumbre! plus schimbul vucinic-guarin oprit de suporteri.cum sa te gandesti sa iti dai cel mai bun jucator marii rivale si sa il iei in schimb pe vucinic?? nu ma mai mira nimic. de-a lungul timpului inter a mai facut schimburi de toata jena: vezi seedorf-coco cu milan, roberto carlos-zamorano cu madrid plus 2mil de dolari platiti de inter, pirlo vandut la milan pt 3mil. si celebrul schimb canavaro – carini (care a ajuns al 3lea portat dupa 1 an) cu juve.. de fapt in afara de tranzactia reusita sa ii spunem zlatan la barca pt 50mil euro plus eto’o venit gratis la inter, perioada m.moratti a fost plina de astfel de transferuri comice facute de inter.. si thohir pare sa duca ,traditia’ mai departe. cand te gandesti ca au trecut 4 ani din 2010 cand inter a castigat tot cu mourinho…pare ca au trecut 100! Ce parere ai Andrei despre tot ce am scris si viitorul interului?

    • Andrei Niculescu spune:

      Foarte corect scris in general. Cu unele amendamente. Guarin, se pare, a vrut el sa plece, ceea ce iar e o problema. Si mie mi se parea, alaturi de Palacio, cel mai in forma jucator. Insa nu e in regula ca un transfer sa se blocheze la protestul fanilor. Da rau la imagine, arata o societate dezorganizata. Dca il dadeau la Juve macar luau un jucator de acolo, pe Vucinici, care sa nu uitam era titular indiscutabil la inceputul sezonului, abia dupa s-a accidentat el a inceput sa prinda Llorente.
      Iar cu schimburile de jucatori, din nou ai dreptate, desi as zice ca Zamorano n-a fost atat de rau. Totusi Moratti a mai si luat fotbalisti de-a lungul timpului, n-au fost doar tepe. Nu uita de Ronaldo brazilianul, de exemplu, de Cambiasso

  • claudiu spune:

    La inter este nevoie de o schimbare a generatilor, li se dau in continuare credit veteranilor care au salarii mari si care nu mai spun nimic pe teren.
    In vara au fost cumparati 2 atacanti tineri Belfodil si Icardi si in continuare sunt folositi veterani Militto si Palacio, iar cei doi nu au primit sanse.

  • . spune:

    contracte ce expira in 2014:
    zanetti(40ani), castellazzi(38), samuel(36), milito(34), cambiasso(34), chivu(33), mudingayi(32), mariga(27). plus rolando si wallace carora le expira imprumuturile (porto/chelsea). Deci e clar ca Inter va avea nevoie de multi bani sa isi reconstruiasca lotul si sunt sanse mici spre zero sa fie adusi jucatori cat de cat de calitate in vara. Asa ca nu m-ar mira sa le fie prelungite contractele catorva din jucatorii batrani .In orice caz ,cel mai probabil Inter va deveni o echipa de pluton(constanta de pluton)! Singura solutie e ca asiaticul sa vanda clubul in vara! Poate il ia Moratti inapoi :)) .

  • costin spune:

    inter a avut intotdeauna un management dezastruos.cand aveau bani,bagau fara cap,acum ca nu au nici macar nu promoveaza tineri sau sa isi creasca jucatori.
    un club atat de mare ca inter sa fie adminisrat atat de prost mi se pare penibil.
    ce au facut in 2010 a fost un accident frumos pentru ei,s-au aliniat astrele cum se zice.
    cam atat,inainte de 2010 si dupa 2010 e praf si pulbere,nimic coerent in managementul clubului

  • cosminlvp spune:

    doar cand ma uit la ce medie de varsta are inter …. si cand mai vad ce salarii au mai multi jucatori, te ia capul :)) daca stau sa ma gandesc, acuma la inter e o combinatie de jucatori batrani cu ditamai salariu care azi-maine se retrag (nu pun la socoteala pe cei care se muta-n tarile calde :p), si jucatori, imi vine sa le zic de duzina, de echipa de mijlocul clasamentului, care nu se bate la cupele europene, da’ nici nu retrogradeaza :| la ce istorie au, ce suporteri, ce stadion, ce renume, ce patron si-au tras, etc, inter ar trebui sa fie in prim-plan in italia, cum era pe vremea lui mourinho, cel mai recent exemplu de la ei. pacat de suporteri, de antrenor, pt ca mazzari chiar imi place ca antrenor, si de putinii jucatori (pot sa-i numar la o mana) valorosi pe care-i (mai) are: handanovic, ranocchia, guarin, nagatomo, kovacic, alvarez sau icardi. stiu, n-am 7 degete, m-am mai gandit si la icardi si alvarez, pe care nu-i vad sa fie integralisti, da’ sunt jucatori care mie-mi plac :)

  • . spune:

    Inter e aproape sa il cumpere pe Hernanes(29ani) pt 15 milioane. Iar anul trecut, pe vremea asta l-au vandut pe Coutinho (20ani) la Liverpool pentru 10! :)

  • Sageata spune:

    Salut, Andrei!
    Un articol despre Juventus pe cand? Mai ales despre Calciopoli. Ca jurnalist, ai toate mijloacele si resursele sa te documentezi despre asta, dar vad ca nu ai scris niciodata nimic. Te limitezi doar sa o cataloghezi pe Juve ca o echipa de blatisti.
    Sper ca pe viitor sa apuc sa vad un articol scris de tine despre mascarada asta, ca sa stie toata lumea cum au stat lucrurile de fapt.
    Multa stima!

    • Andrei Niculescu spune:

      Cand am scris eu ca Juve e echipa de blatisti? Daca tu gasesti chestia asta pe blogul meu eu printez articolul ala si-l mananc in direct la Fotbal European. Despre Calciopoli mi se pare deja inutil, a trecut multa vreme de atunci, jurnalistii italieni ar trebui s-o faca.

      • Sageata spune:

        Nu am spus nicaieri ca „ai scris”, ci doar ca, ca si restul ii cataloghezi drept blatisti. Si chiar daca nu ii cataloghezi ai adus aminte de foarte multe ori despre pata aceasta din istoria lui Juventus.
        Cat despre : „jurnalistii italieni ar trebui sa o faca”, asta e aprecierea ta, foarte bine. Parerea mea este ca nu prea vrei sa cercetezi cu adevarat pentru ca vei da de niste lucruri care te vor uimi. Am reusit noi, simpli oameni care nu dispunem de mijloacele tale de informare sa gasim o groaza de nereguli. Nu pot sa nu ma intreb ce ai reusi tu sa gasesti daca te-ai hotari sa scrii.
        In rest, toate cele bune si multa sanatate !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă