Articolul precedent

VALENCIA VREA SĂ SCAPE DE PROBLEME PE ”MESTALLA”

VALENCIA VREA SĂ SCAPE DE PROBLEME PE ”MESTALLA”

Ne pregătim de week-end și de derby-urile sale, dar pînă atunci există și astăzi cîteva confruntări ce merită privite cu destulă atenție. În special confruntarea de pe ”Mestalla”, acolo unde Valencia încearcă să scape, contra Granadei, de problemele din acest început de sezon, probleme ce au dus-o pe locul 10 în clasamentul din Primera. 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

REIMS – LILLE

La Reims se confruntă două echipe mari amatoare de egaluri. După două victorii (una cu Marseille) și un eșec, gazdele doar au remizat de trei runde, ultima dată la Angers, 0-0. A fost primul joc fără gol după alte trei în care marcaseră de fiecare dată, inclusiv cu PSG (1-1). Din totalul de 10 reușite, cu ajutorul cărora formația pregătită de Oliver Guegan ocupă locul 5, cu 12 puncte,  jumătate le-a dat între minutele 75 și 90. Golgeter este Siebatcheu (3), un atacant de 19 ani.

Lille se află abia pe a 13-a poziție, cu 7 puncte, beneficiind de cea mai bună defensivă, două goluri încasate, dar și afectată de cel mai slab atac, doar două reușite, ambele semnate de Boufal. Nu a mai pierdut de cinci partide, trei dintre ele terminate 0-0. Astfel că nu mai puțin de 4 remize are trupa lui Herve Renard, trei realizate în deplasare, ultima chiar în etapa precedentă, 1-1 la Rennes. În patru din șase etape nu a primit gol, dar tot în patru nu a înscris.

Fără milă a fost pînă acum Reims cu Lille pe teren propriu. Ultima dată cînd s-a împiedicat a fost în 2012, scor 1-1. Sezonul trecut fiecare s-a impus acasă: Reims cu 2-0, Lille cu 3-1.

Herve Renard s-a arătat deranjat de suspendarea primită de portarul său, Enyeama, eliminat în confruntarea cu Rennes (care a reușit să egaleze imediat după cartonașul roșu primit de portarul lui Lille), și a declarat că speră s-l poată folosi totuși la Reims. De lipsit, sigur vor lipsi Florent Balmont și Adama Soumaoro. De partea cealaltă, Reims nu se va putea baza pe serviciile lui Kossi Agassa, Grejohn Kyei, Antoine Conte și Aïssa Mandi.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA REIMS – LILLE

FC KOLN – INGOLSTADT

Pe ”RheinEnergieStadion” își dau întîlnire două vecine de Bundesliga, aflate pe locurile 7 și 8 cu linii de clasament foarte asemănătoare. FC Koln și Ingolsdat au cîte 10 puncte, cu cîte trei victorii, un egal și două înfrîngeri, golaveraj minus doi. La ultimul capitol se face diferențierea: 9-11 față de 3-5. Ca similitudinile să continue, ambele au pe bancă un tehnician austriac, Peter Stoger, respectiv Ralph Hasenhuttl.

Traseele diferă însă. FC Koln se descurcă mult mai bine pe teren propriu, unde a obținut două victorii și un egal (1-1) cu puternica Wolfsburg. Afară nu a scos decît trei puncte prin triumful din runda inaugurală, 3-1 la Stuttgart, completat de două eșecuri, ultimul  în etapa trecută, 0-2 cu Hertha, unica partidă în care nu a înscris. Golgeter e Modeste, cu patru reușite. Defensiva nu a cedat tot într-un meci.

În schimb, la primul său sezon în Bundesliga, Ingolstadt e o sperietoare pe teren străin: a cîștigat pe linie cele trei deplasări, și toate la același scor, 1-0. Doar un gol a primit de patru jocuri, acela însemnînd un eșec acasă, runda trecută, cu Hamburg.  ”Avem multe meciuri în care apărarea a rămas la parametru zero, dar acest lucru nu durează la nesfîrșit”, a zis Hasenhuttl, dezamăgit de atac: ”Avem nevoie să exploatăm mai bine oportunitățile noastre”.

Cinci dispute directe s-au strîns între Koln și Ingolstadt. Bilanț: cîte două succese și o remiză, golaveraj 5-4. Precedentul duel l-au avut în liga secundă, sezonul 2013-2014, cînd oaspeții au fost mai buni: 1-0 în deplasare, 1-1 acasă. Tot ei aveau să se impună și în amicalul din iulie 2014, cu 2-0.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA FC KOLN – INGOLSTADT

MOREIRENSE – FC PORTO

Moreirense o așteaptă pe FC Porto într-o perioadă cînd îi merge foarte rău. După 5 etape, formația antrenată de Miguel Leal nu se găsește decît pe a 17-a poziție, penultima, fiind fără nici o victorie, precum doar ”lanterna roșie” Coimbra. Cu numai două goluri  înscrise, amîndouă în eșecul (2-3) de pe terenul Benficăi, contează în clasament pe un singur punct, smuls dintr-o remiză albă acasă cu Uniao Madeira.  Trei din cele patru eșecuri suferite au fost cu 2-0.

Adversarii de la FC Porto o duc, dimpotrivă, nemaipomenit. Neînvinși, la fel ca Sporting , aceștia ocupă prima poziție, singurele puncte pierdute fiind la Funchal, 1-1 cu Maritimo. Au cea mai bună apărare, învinsă de doar două ori, mai precis cîte o dată în precedentele două deplasări. Runda anterioară au triumfat în marele duel cu Benfica, scor 1-0 (Andre Andre 86). Trupa spaniolului Lopetegui a punctat în fiecare partidă, patru din cele 10 goluri fiind date de Aboubakar.

Niciodată nu a învins-o Moreirense pe FC Porto. În cele 11 meciuri directe, alb-albaștrii au realizat 9 victorii și două egaluri, golaveraj 17-3.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA MOREIRENSE – FC PORTO

ASA TG. MUREȘ – CFR CUJ

Partida cu CFR este prima pe care ASA o dispută cu Cristiano Bergodi pe banca tehnică. Acesta tocmai l-a înlocuit pe Vasile Miriuță, destituit în urma înfrîngerii de la Severin, 0-2 cu Pandurii Tg. Jiu. La prezentare, italianul a zis: ”Sper să pot confirma ce au făcut antrenorii de dinainte.  Din păcate, timpul e scurt pînă la meciul cu CFR. Atunci cînd preiei o echipă din mers nu este nici pe departe ușor. Cu toate astea, sper să facem treabă bună”.

Aflate pe locul 6, gazdele au suferit cu Pandurii primul eșec după cinci partide, perioadă în care au bifat două victorii și trei egaluri. Ei contează pe cea mai bună defensivă, cu 7 goluri încasate, ca Dinamo și Steaua.  Pe clujeni îi primesc din postura de invincibili acasă, unde au obținut două succese și patru remize.

Ocupanta poziției a 8-a, CFR se prezintă pe ”Trans-Sil” în postura echipei care a marcat mereu în precedentele 11 runde. Trupa condusă de Francisc Dican este a 3-a la capitolul eficacitate, 16 reușite, și nu a mai pierdut de trei partide, cu două victorii și un egal, ultimul acasă cu liderul Astra (1-1). La eficiență a pus cel mai mult umărul spaniolul Cristian Lopez, cu 5 goluri și trei pase decisive. La rivali, primii marcatori sînt Ramiro Costa și Jazvici, cîte trei reușite.

ASA s-a comportat mai bine în duelurile directe din trecuta stagiune: a învins la Tg. Mureș cu 2-0 și a remizat la Cluj, 2-2.  CFR conduce însă all-time, cu 5 victorii, două egaluri și două înfrîngeri, golaveraj 13-6.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA ASA TG. MUREȘ – CFR CLUJ

VALENCIA – GRANADA

Un singur meci din 5 a pierdut Valencia, recentul 0-1 ”afară” cu Espanol, dar nu stă deloc bine. Cu o ofensivă neașteptat de slabă, doar două goluri înscrise (numai Malaga e mai jos), ”liliecii” nu au decît o victorie și trei remize, care-i plasează abia pe locul 9.  În plus, n-au înscris de două runde, contraperformanță repetată după patru ani.

La precedenta partidă acasă, 0-0 cu Betis, s-a auzit pentru întîia oară ”Nuno, pleacă!”, iar Espirito Santo a luat aminte. Contra Granadei, tehnicianul portughez, în funcție din iulie 2014, e decis să înceapă cu doi atacanți, Alcacer – Negredo, susținuți de un trio puternic care să facă presing avansat, să recupereze multe mingi și să lanseze atacuri rapide, format din Bakkali, Mina și Rodrigo. Posibil titular ar fi și Piti. Va lipsi Gaya, accidentat.

Un avantaj l-ar reprezenta chiar forma adversarului. Granada e pe a 18-a poziție, prima retrogradabilă, și vine pe ”Mestalla” după trei eșecuri consecutive, două fără să înscrie.  E cel mai slab start avut vreodată în Primera! Singurele puncte din cont le posedă în urma triumfului din deplasare cu Getafe (2-1).  Notabil, echipa antrenată de Jose Ramon Sandoval a luat gol în fiecare joc.

Nu este de omis nici faptul că Valencia nu s-a înclinat niciodată în fața Granadei. În opt dueluri directe, alb-violeții au strîns 7 succese și un egal. Sezonul trecut s-a impus categoric acasă, 4-0 (Fuego 26, Parejo 40 penalty, Feghouli 85, Negredo 88), pentru a remiza în deplasare, 1-1 (Success 89 – Negredo 83).

AICI GĂSEȘTI COTELE LA VALENCIA – GRANADA

Casa Pariurilor

Un comentariu

Dă-i un răspuns lui Equinox Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă