Dacă tot nu v-ați convins cîte se pot întîmpla într-un an de zile și cît de multe lucruri se pot schimba, în rău și deopotrivă în bine, vă ofer un alt exemplu: Valencia. Care tocmai și-a dat afară antrenorul ce-o readusese în Champions League, dar cu care revenise și-n acea spirală negativă de dinaintea numirii sale. Și a adus un nume cunoscut în locul lui, dar cu o experiență mai degrabă puțină. A readus așadar semnele de întrebare.

Anul trecut cam pe vremea asta, după ce Valencia pierdea în fața Barcelonei cu un gol încasat în ultimele secunde, dar făcea un joc consistent și de multe ori superior catalanilor (care, apropo de cîte se pot schimba într-un an, nu ofereau deloc senzații pozitive) scriam pe acest blog despre posibilitatea ca Valencia să devină un nou Atletico. Mă întrebam atunci dacă Valencia lui Nuno Espirito Santo ar putea urma traseul asumat de Atletico Madrid cu Diego Simeone la cîrmă. Un traseu ce a dus, în 2014, la cîștigarea unui campionat și la o finală de Champions League. Perspectivele existau atunci, iar fanii Valenciei, despre a căror exigență am vorbit deseori, aveau certe motive de optimism.

Iată că într-un singur an de zile totul s-a stricat. Mai bine zis în jumătate de an, căci prinderea unui loc de Champions League în Primera și apoi calificarea în grupe păreau să confirme așteptările. Situația s-a degradat însă treptat, pînă cînd atmosfera a devenit irespirabilă, iar Nuno a fost cel ce a tras ponoasele. Deși nu-s foarte convins că vina e în totalitate la el, așa se întîmplă în fotbal. Antrenorul plătește. E cel mai simplu, căci tu, ca finanțator (uff, știu că sună urît termenul, căci amintește de un personaj de la noi, dar nu-i vina cuvîntului că individul l-a adus la limita derizoriului), tu ca om care a investit ceva bani într-o echipă, salvînd-o de la un foarte probabil colaps, nu poți exclude 20 de jucători și nici pe tine însuți nu te poți concedia. Așa că-l dai afară pe antrenor, îi îndeși în buzunare o sumă consistentă (spaniolii îi spun finiquito) și încerci să găsești o soluție s-o scoți la liman.

Pînă să ajungem la soluție, să amintim că în mod evident finanțatorul poartă o mare parte din vina situației de față. Peter Lim Eng Hock, asta ca să-i folosesc numele întreg, e un om de afaceri din Singapore, cu vreo două miliarde de dolari prin conturi, care neavînd prea mult timp de stat prin Europa a căutat să-și pună la conducerea clubului oameni de încredere. Problema e că i-a și pus, dar scoțîndu-i pe cei vechi, pe Amadeo Salvo și, mai ales, pe Rufete, președinte și director sportiv la acea dată. Oameni apropiați de lot, de public, dar și de situația din fotbalul spaniol. La conducere a fost numită o femeie, nimic rău în chestia asta, să ne înțelegem =D, Lay Hoon Chan, o chinezoaică de 51 de ani, cu un CV impresionant în spate, dar care nu vorbește o boabă de spaniolă și nu prea are habar de fotbal, chit că face parte din fundația olimpică a statului Singapore. În locul lui Rufete n-a mai fost pus nimeni, dar toată lumea știe că funcția e deținută, din umbră, de Jorge Mendes, atotputernicul impresar al zilelor noastre (mai nou îl reprezintă și pe Carlo Ancelotti), partener de bussines cu Peter Lim. Cel care a umplut lotul de jucători de-ai săi, l-a dat pe Otamendi la City pe o sumă impresionantă pentru un fundaș, 45 de milioane, dar a și destabilizat vizibil atmosfera din lot. Aspect la care a contribuit din plin și Nuno, al cărui conflict cu Alvaro Negredo (care nu e impresariat de Mendes) a fost din plin mediatizat și a dinamitat și mai tare vestiarul. Astfel că, pînă la urmă, Nuno a trebuit să fie sacrificat, iar Peter Lim să-și aducă aminte, poate, de ceea ce a declarat Amadeo Salvo, în ziua despărțirii de club: ”Da igual la caja si la pelota no entra”. Într-o traducere aproximativă, nu contează că economia clubului merge bine, dacă mingea nu intră în poartă”.

De chestia asta urmează să se ocupe de-acum înainte Garry Neville. Fost mare jucător la Manchester United (peste 400 de meciuri) și al ”naționalei” Angliei (aproape 100 de selecții), Garry Neville va antrena Valencia pentru, cel puțin, următoarele 6 luni, căci are un contract provizoriu pînă în iunie 2016. Dincolo de aspectul oarecum extravagant că va lucra alături de fratele său, Phil Neville, și el fost mare jucător la Everton, Manchester United și ”naționala” Angliei, care inițial fusese ”secundul” lui Nuno, un mare semn de întrebare rămîne în dreptul acestei numiri: pe ce considerent a fost totuși adus Garry Neville?

Pare mai degrabă un capriciu al lui Peter Lim sau un ajutor dat de Garry, care i-a întors omului afaceri un serviciu făcut acum ceva vreme. Cei doi frați Neville, Paul Scholes, Nicky Butt și  Giggs au cumpărat clubul FC Salford, din zona Manchester, dar lucrurile n-au mers prea bine la început, astfel că Garry Neville l-a rugat pe Peter Lim să-l ajute din punct de vedere financiar, oferindu-i 50 la sută din acțiuni. Iar acum pare că trebuie să se revanșeze, căci Peter Lim n-a vrut să pună un antrenor din sfera de influență a lui Jorge Mendes. Nu cred că asta reprezintă o ruptură între cei doi, mai degrabă nu, căci sînt legați de afaceri consistente, ci o încercare de cosmetizare a situației, căci lumea începuse să fie cam iritată la Valencia. Vom vedea din vară ce va fi, deja se vorbește că Jose Mourinho ar fi tentat să se arunce într-o astfel de aventură, la braț evident cu Jorge Mendes, cu garanția finanțărilor venite dinspre Lim, a cărui avere e undeva în zona a două miliarde de dolari.

Revenind Garry Neville, numirea e surprinzătoare. Naturală ar fi fost promovarea fratelui său, Phill, care măcar avea cîteva luni de experiență la echipă. Deși este asistentul lui Roy Hodgson la ”naționala” Angliei, funcție pe care n-a părăsit-o, urmînd să o facă în paralel cu cea de ”principal” la Valencia (trebuie să recunoașteți că un așa amestec bizar de elemente mai rar se vede: doi frați antrenori, ambii fuseseră asistenți înainte, iar ”principalul” rămîne și ”secund”!), Garry provine mai degrabă din zona media, unde a avut mult mai multă expunere. Ca analist la SKY și editorialist la ”Daily Telegraph” a avut mereu păreri pertinente și apreciate. Ar putea fi un nou Jurgen Klopp, care în 2006 s-a remarcat, pe timpul Mondialului german, ca analist la ARD și ZDF mai mult decît o făcuse ca antrenor la Mainz, dar are nevoie de rezultate. Și încă într-un timp foarte scurt, căci la Valencia cuvîntul ”răbdare” nu prea există în dicționar. Cum va gestiona el un astfel de demers, într-o limbă pe care nu o vorbește și într-un campionat pe care nu-l cunoaște și care a devorat recent un David Moyes, cu 12 ani de Premier League în spate, e una din temele de urmărit ale primelor săptămîni ale anului viitor.