ȚARA GALILOR ȘI A SA STARE DE SPIRIT

ȚARA GALILOR ȘI A SA STARE DE SPIRIT

Starea de spirit. E un termen pe care m-ați auzit rostindu-l cred că de zeci de ori. Și despre care am scris pe acest blog de alte zeci de ori. Despre cât de importantă este starea de spirit în cadrul unei echipe. Acel concept ”victoriile aduc victorii”, vehiculat și-n fotbalul nostru câteodată, care ajută orice echipă să-și depășească uneori condiția, să creadă în forțele sale, să creadă că poate reuși imposibilul, acel concept care, de exemplu, face din Țara Galilor o semifinalistă de campionat european. Și din Robson-Kanu autor al unui gol pe care dacă l-ar fi dat Messi, Cristiano sau Neymar am fi asistat la o inundație de superlative, un fotbalist urcat brusc în stratosfera acestui sport. Robson-Kanu, care e fără echipă în acest moment, care a jucat la Reading, în a doua divizie a Angliei, terminând sezonul pe locul 17, care a marcat de doar trei ori în 28 de meciuri, dar care, pentru că starea sa de spirit era uluitoare, a izbutit un gol folosindu-se de o fentă inventată de Johan Cruyff de care, foarte sincer, nu-l credeam capabil vreodată.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

L-am dat exemplu pe Robson-Kanu fiindcă el a ieșit în evidență cu acel gol. În locul lui puteam să pun orice alt jucător galez, exceptându-l poate pe Gareth Bale, a cărui valoare deja o știam, deja fusese probată. Îndrăznesc să anticipez că-n viitorul nu foarte îndepărtat, atunci când Messi și Cristiano vor obosi de atâta luptă pentru trofee și vor da un pas înapoi acceptând un plan secund, disputa se va muta între Bale și Neymar, care reprezintă în mod evident viitorul acestui sport. Nici măcar de la Aaron Ramsey nu ne așteptam la o asemenea explozie de fotbal total, deși el vine de la Arsenal, grupare unde mingea e stăpână, iar tactica se face în jurul ei. La Arsenal, Ramsey parcă n-a fost niciodată atât de implicat, atât de prezent, atât de util. Va fi o mare pierdere suspendarea sa în meciul cu Portugalia. La fel Joe Allen la Liverpool, pe care cred că și Jurgen Klopp îl redescoperă cu acest turneu final. La fel acest Ledley, asupra căruia ne aplecam rar atenția în partidele de Premier League, căci Crystal Palace nu-i cel mai mediatizat club de acolo, chit că acum l-a luat pe Mandanda de la Marseille.

Și, mergând în continuare pe calea sincerității, nici de la selecționerul Chris Coleman parcă nu ne așteptam la asemenea reprezentații din punct de vedere tactic. Singurul său eșec de la acest European a venit, mi-e din ce în ce mai clar, dintr-o întâmplare, genul acela de întâmplări ce mai apar în fotbal, căci văzând derularea ulterioară a evenimentelor din Franța e greu de explicat cum a reușit Anglia lui Hodgson să întoarcă acel rezultat. Țara Galilor, să fim sinceri în continuare, nu era echipa pe care s-o așteptăm într-o semifinală. Chit că sistemul de desfășurare a bulversat oarecum competiția, nu-i luam în calcul pe galezi niciodată. Mai rămâne acum ca Islanda să facă marea surpriză și să scoată Franța ca să avem un campionat european complet atipic.

Ceea ce a reușit Steve Coleman n-a putut Marc Wilmots. Să creeze acea stare de spirit propice marii performanțe la o echipă așteptată, chemată mai bine zis, să facă istorie. Belgia n-a dat senzația unui grup nici măcar la meciurile câștigate clar după eșecul cu Italia, iar Wilmots n-a dat senzația că ar fi stăpânul inelelor niciodată. Nici măcar atunci când echipa bătea cu 4-0 Ungaria. De fapt, încă de la momentul alcătuirii lotului, Wilmots a ridicat a mirare sprâncenele unora, căci l-a umplut de-a dreptul de atacanți, de jucători ofensivi mai bine zis, de parcă asta era singura sa preocupare. N-a calculat posibilitatea unor accidentări suprapuse peste suspendări, așa cum a fost cazul vineri, iar asta s-a văzut, căci a trebuit să joace cu două improvizații în apărare contra galezilor, improvizații care l-au trădat. Poate că a fost dat peste cap de leziunea lui Kompany, care cred că ar fi ordonat această apărare, dar și-așa Wilmots parcă a acționat în favoarea impresarilor, căci lotul Belgiei a părut o imensă piață de desfacere, iar fotbaliștii săi erau mai mult implicați în zvonuri despre transferuri decât în ceea ce aveau de făcut la acest turneu final. Cu mintea la viitoare contracte mai mult decât la adversarii din teren.

Asta i-aș reproșa eu lui Wilmots. Faptul că n-a știut cum să-și încarce din punct de vedere mental un lot excelent, că n-a reușit să-i facă să înțeleagă că e momentul lor, că reprezintă o generație cum Belgia n-a avut și că timp de o lună pot lăsa alte lucruri în plan secund pentru a reuși o performanță ce era posibilă, căci un asemenea culoar va fi greu de găsit la viitoarele competiții. Peste doi ani, în Rusia, va fi mult mai greu, căci acolo îți pot ieși în cale sud-americanii, cum a fost în Brazilia, cu care e mereu complicat să joci.

Vola.ro

Mulți i-au sărit în cap lui Wilmots pentru schimbarea făcută la pauză, Fellaini în locul lui Ferreira-Carrasco. Eu n-o fac. Chestie de interpretare. Dimpotrivă, cred că schimbarea a avut logica ei, fiindcă Belgia pierduse complet centrul terenului, iar Ferreira-Carrasco își irosea energia în bătălii inutile și nu ajuta deloc faza de construcție. Poate că era mai bun Mertens, dar simt că Wilmots a avut în minte capacitatea lui Fellaini de juca mingiile înalte, de a apărea la finalizare la centrări. Și a fost aproape, implicit a fost aproape și momentul în care cei care se amuzau copios de schimbarea făcută și-ar fi înghițit nemestecate ironiile. Problema lui Wilmots este că n-a găsit în niciun fel o modalitate să-i folosească pe Hazard și De Bruyne în jocul colectiv. Pentru asta l-aș critica eu, nu pentru o schimbare făcută. Să ai doi fotbaliști de nivelul celor doi și să nu poți închega un joc colectiv în care să incluzi și unul dintre atacanții pe care-i ai în lot, dar și mijlocașii centrali pe care-i ai la dispoziție, aici mi se pare că a pierdut Belgia nu doar acest joc, ci posibilitatea de a intra în istorie.

După victoria cu Ungaria scriam pe acest blog că Belgia încă n-a descoperit un succes într-un meci mare. Și că navighează în căutarea destinului bazându-se pe hazard. Pe Eden Hazard, căci hazardul într-adevăr a purtat numele lui. Când Hazard a fost blocat, Belgia a fost blocată, sindrom pe care și Chelsea l-a simțit din plin în sezonul trecut. Tot pe acest blog scriam, mai pe la începutul competiției, despre Țara Galilor că ar fi ”Țara Bale-ilor”. Iată însă că la acest meci superstarul Gareth Bale s-a subordonat întru totul echipei și interesului național. Coleman a reușit să-și facă supervedeta să cânte laolaltă cu ceilalți într-un concept colectiv, Wimots n-a reușit să-și facă supervedetele să înțeleagă că e momentul lor și că pentru asta trebuie să fie o echipă. Iată de ce Țara Galilor e la un pas de fericire, iar Belgia plânge.

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Matei on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!N-a fost asa simplu jocul de la Milano, dar pana la urma experienta si-a spus cuvantul. Urmatorul examen mai serios [...]
  • R. on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!Salut Andrei, Marturisesc de la inceput ca urmaresc un pic campionatul Angliei, cam fiecare meci al lui City (nu neaparat [...]
  • Matei on SUAREZ, CONTE ȘI GRANIȚA SUBȚIRE A CARACTERIZĂRILORAcum ca se apropie Derbyul Italiei, pe cine vezi favorita la titlu? Galopul lui Juventus din sezonul trecut pare departe [...]
  • Matei on ECHIPA CU DOUĂ FEȚEGreu de gasit explicatia caderii Realului. Care nu joaca nimic de sezonul trecut. Sa fie plecarea lui Ronaldo? Zidane si [...]
  • Radu on ECHIPA CU DOUĂ FEȚESalut, niciun cuvant despre Courtois? Din 3 suturi pe poarta primeste 2 goluri, care erau parabile, chiar si de catre [...]
Twitter
Arhivă