MOURINHO VS GUARDIOLA, VARIANTA PREMIER LEAGUE

MOURINHO VS GUARDIOLA, VARIANTA PREMIER LEAGUE

Între Mourinho și Guardiola rivalitatea s-a aprins atunci când ambii antrenau în Primera, pe Real Madrid și pe FC Barcelona. Ea existase și înainte, căci mai fusese un duel între ei pe când portughezul pregătea pe Inter, dar Guardiola doar a dus-o mai departe pe cea născută cu ocazia numeroaselor confruntări ale lui Mourinho, în perioada Chelsea, cu Barcelona. Astăzi, departe de avalanșa mediatică mondială dată de duelurile Real-Barcelona, cei doi se află iar față-n față, dar în calitate de aspiranți la coroana Premier League. E prima lor întâlnire de când au devenit vecini în Manchester, iar ”Old Trafford” este gazda perfectă a unei partide, programată special la o oră care să-i permită o acoperire perfectă și pe alte continente, având la bază imaginea celor doi tehnicieni. Ceva mai devreme, în Scoția, pe ”Celtic Park”, e programat unul dintre cele mai importante derby-uri ale lumii, ”Old Firm”, Celtic-Rangers, cu prima ediție disputată în 1888 și care revine în atenție după o întrerupere de câteva sezoane. United-City și Celtic-Rangers sunt în mod evident capetele de afiș ale zilei. Toate detaliile mai jos.

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

MANCHESTER UNITED – MANCHESTER CITY, ora 14:30 (ANGLIA, PREMIER LEAGUE)

Guardiola vs Mourinho, varianta Premier League

Rivalitatea dintre Jose Mourinho și Pep Guardiola, născută din perioada când ei le pregăteau pe Real Madrid, respectiv FC Barcelona, se mută din Spania în Anglia. Prilejul îl oferă derbyul orașului Manchester dintre United și City, echipe pe care cei doi antrenori le-au preluat în ultima pauză estivală. Ultima lor confruntare oficială a fost în Supercupa Europei din 2013, de la Praga, când Guardiola, abia sosit la Bayern, a triumfat la penaltyuri în fața lui Mourinho, care tocmai preluase pe Chelsea.

mouvspep

Ambele formații au funcționat cu motoarele în plin în primele 3 etape. United are punctaj maxim cu 6 goluri marcate și numai unul încasat, beneficiind de cea mai solidă defensivă, au atu specific echipelor antrenate de Mourinho. În precedenta partidă de pe ”Old Trafford” a învins-o pe Southampton cu 2-0: în campionat, ”diavolii” sunt neîntrecuți acasă de 9 meciuri.

Dincolo, City a adunat tot 9 puncte și s-a instalat deja le șefie datorită golaverajului, 9-3, având cel mai bun atac, o marcă tip Guardiola. Totuși, a luat câte un gol în fiecare rundă. În prima deplasare stagională s-a impus la Stoke, scor 4-1. În Premier League, ”cetățenii” sunt invincibili de 5 jocuri, cu două egaluri completate de 3 succese, cu începere de la un 2-3 la Southampton.

De 3 dueluri directe nu a mai pierdut United cu City, sezonul trecut terminând 0-0 pe ”Old Trafford” și 1-0 ”afară”: precedentul succes acasă a fost un 1-0 în aprilie 2015. Anterior, fusese rândul ”cetățenilor” să lege 4 dispute imbatabile, toate câștigate, două în deplasare. La bilanțul all-time, conduce United cu 71 de victorii, 51 de egaluri și 49 de eșecuri, însă ”diavolii” s-au înclinat în 3 din ultimele 5 precedente acasă. În privința antrenorilor, Mourinho s-a impus în doar 3 din 16 dueluri cu Guardiola, pe lângă 6 remize și 7 înfrângeri.

Gazdele se bazează mult pe forma lui Zlatan Ibrahimovic, autor a 3 goluri. Incert rămâne Mhitarian, deși e refăcut, căci nu e sută la sută din punct de vedere fizic, dar pot reveni Antonio Valencia și Shaw. Dincolo, o pierdere importantă, suspendatul Kun Aguero, condiții în care un rol important îl va avea Sterling, cu două goluri și o pasă decisivă până acum. Kompany și Sagna au revenit la antrenamente, dar belgianul mai degrabă nu va fi utilizat, cei de la City fiind extrem de precauți în ceea ce-l privește. Gundogan și Leroy Sane sunt și ei apți de joc și pot fi utilizați, la fel și portarul Claudio Bravo, care e așteptat să fie titular.

AICI GĂSIȚI COTELE LA MANCHESTER UNITED – MANCHESTER CITY

 

CELTIC – RANGERS, ora 14:00 (SCOȚIA, PREMIERSHIP)

”Old Firm” revine după 4 ani

Celtic și Rangers reiau marele duel din prima ligă scoțiană după o pauză de 4 sezoane. În acest interval, oaspeții au promovat succesiv din eșaloanele inferioare, unde au fost retrogradați din cauza problemelor financiare. Acum, ambele rivale au pornit bine sezonul, fiind unicele neînvinse.

Deși au un meci mai puțin, Brendan Rodgers și jucătorii săi se află la șefie, fiind singurii cu punctaj maxim. Totuși, în fiecare din cele 3 runde jucate nu doar au marcat, dar au și luat mereu gol. În precedenta apariție acasă nu au avut milă de Aberdeen, întrecută cu 4-1. Cu tot cu sezonul trecut, Celtic este imbatabilă de 4 partide, toate câștigate, cedând numai o dată de 17 meciuri încoace. De alte 11 dispute nu s-a mai înclinat acasă (două egaluri, 9 succese): 1-2 cu Motherwell din decembrie 2015 este unicul insucces din ultimele 25 de vizite primite.

Rangers a disputat 4 runde, în urma cărora a strâns 8 puncte, din două egaluri cu 1-1 și două victorii cu 2-1. Jumătate din zestre a adus-o de pe teren străin: în anterioara deplasare a remizat la Kilmarnock, după ce anterior triumfase la Dundee. Elevii englezului Mark Warburton puseseră punct stagiunii precedente fără nici un triumf în ultimele 4 confruntări, două dintre ele pierdute.

Cele două echipe din Glasgow s-au înfruntat ultima oară în aprilie 2016, în Cupă. Mai departe a mers Rangers, după 2-2 și 5-4 la loviturile de departajare. În februarie 2015 a avut loc o dispută și în Cupa Ligii, cu Celtic mai bună, 2-0 acasă. Anterioarele meciuri din campionat au fost în 2011-2012, când ambele formații au triumfat pe propria arenă. În campionat, Rangers n-a mai învins în ”Celtic Park” din octombrie 2010, scor 3-1.

AICI GĂSIȚI COTELE LA CELTIC – RANGERS

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă