Articolul urmator

UNAI ȘI AL SĂU ANGEL UITAT PE BANCĂ

UNAI ȘI AL SĂU ANGEL UITAT PE BANCĂ

Madrid, ”Santiago Bernabeu”. 14 februarie 2018, ”Valentines Day”, care de ceva vreme a devenit ziua îndrăgostiților de fotbalul din Champions League. Real Madrid și PSG sunt la egalitate, 1-1, după o oră și un pic de joc foarte frumos, în care se vedea cu ochiul liber câtă calitate există în ghetele fiecăruia dintre cei 22 de oameni din teren. Un astfel de meci de obicei se decide la detalii, o eroare de arbitraj, o greșeală de marcaj, o doză de șansă ori o schimbare. La acest ultim detaliu aș vrea să ajung. În minutul 65, Unai Emery face o modificare: iese Cavani și intră Meunier. O modificare ce avea să schimbe tot modulul inițial al parizienilor într-un 4-4-2, menit, probabil că așa gândea Unai, să asigure dominația totală asupra centrului terenului, dominație ce se întrezărea de câteva minute, pe fondul oboselii evidente a unor fotbaliști madrileni. Schimbarea, criticată de mulți ulterior, nu iese din sferele logicii. Dani Alves nu se apără la fel de bine ca Meunier, în schimb poate fi foarte util la mijlocul terenului, alături de Verratti, Rabiot și prea puțin expertul Lo Celso. Următoarele minute au fost cele mai bune ale Parisului pe ”Bernabeu”, practic fiecare acțiune lăsa impresia că se poate termina cu gol.

evomag.ro%20

Doar că respectivele minute au fost prea puține. Căci imediat Zidane și-a dat seama de pericol și a reacționat. Să ne reamintim contextul, era 1-1, rezultat deloc rău nici pentru unii, dar nici pentru ceilalți. Un gol al PSG-ului însă putea schimba radical datele problemei în perspectiva returului. Zizou observă că benzile au încetat să mai fie ale sale și-i introduce acolo mai întâi pe Bale, apoi pe Asensio, plus acest Lucas Vasquez care de fiecare dată când intră, chit că joacă 9, 19, 29 sau 90 de minute are aceeași prezență utilă în teren. În plus, Zidane renunță la Casemiro, ceea ce la început a părut o mutare sinucigașă, dar care s-a arătat până la urmă a fi decisivă. Atacat fiind, Zidane s-a decis să răspundă tot atacând, fidel concepțiilor sale tactice și, poate, trecutului său ca jucător. Din păcate pentru el, Unai Emery n-a mai reacționat. Imaginile televizate ni l-au arătat de câteva ori pe spaniol undeva cufundat în fotoliul băncii de rezerve, discutând mai mereu cu Juan Carlos Carcedo, asistentul său, omul său de încredere, pe care l-a avut alături încă din perioada Almeria.

Și chiar de încredere părea să fie vorba în acele imagini. Limbajul trupului ne arăta un Unai Emery aproape îngrozit, temător în orice caz. Și neinspirat. Repet, nu schimbarea din minutul 65 i-a pierdut acest meci, deși poate că nu Cavani era cel ce trebuia scos, ci lipsa de reacție atunci când a observat ce pregătește Zidane. Căci oamenii trimiși în teren de Zizou aveau minute bune de când se încălzeau. Logic ar fi fost ca Unai și asistentul lui să se întrebe atunci: ”băi, ce vrea să facă ăsta?”. Și eventual să pregătească o contramutare. Pe care o avea în spatele său. Dacă ar fi putut, ca-n filmul acela cu Mel Gibson, să audă gândurile fanilor PSG-ului din tribune ori din fața televizoarelor, gândurile fanilor Madridului ori chiar gândurile simplilor privitori ai partidei, sunt convins că un nume i-ar fi spart timpanul, ca un ecou: ”Di Maria, Di Maria, Di Maria, Di Maria”.

bibloo.ro%20

Acum trebuie neapărat să ne întoarcem la conferința de presă a francezilor de marți. La care a participat chiar Angel Di Maria. Și care a ținut să spună răspicat, deși putea ocoli elegant un răspuns, că nu l-ar deranja câtuși de puțin să joace în viitor la FC Barcelona. Dacă ar fi vrut să-i menajeze pe fanii Realului, ar fi putut dribla ușor întrebarea. Dar n-a vrut, ba chiar a lăsat impresia că arde de nerăbdare să le arate lui Florentino Perez și celorlalți oficiali din tribuna VIP că tare s-au înșelat atunci când practic l-au forțat să plece. Dincolo de acest aspect, Di Maria era la momentul partidei omul cel mai în formă din ofensiva pariziană, cu cifrele cele mai bune, chiar peste Neymar, iar ”LEquipe” chiar pusese problema săptămâna trecută dacă n-ar fi cazul ca el să fie titular la Madrid. Nu doar că n-a fost, dar n-a jucat niciun minut. Eu cred că Angel Di Maria putea să interpreteze la fel de bine ca Dani Alves, poate chiar mai bine căci a mai jucat acolo și cu Mourinho și cu Ancelotti, rolul de mijlocaș de bandă, de tip ascensor, de tip du-te-vino.

Poate că am consumat prea multe rânduri pe această schimbare și am omis să scot în evidență un alt detaliu. Și anume acea metamorfoză formidabilă pe care Real Madrid o trăiește în această competiție. Chiar când merge prost în campionat, chiar când suferă contra unor adversari clar mai slabi, la 21:40, atunci când imnul Ligii Campionilor se face auzit la stația stadionului pe care joacă, echipa asta suferă o transformare evidentă. Și devine acel adversar pe care nu e bine să-l întâlnești niciodată, nici măcar (sau cu atât mai puțin) în momente de criză. Până și Cristiano uită de toate problemele și de tot răsfățul său și devine un jucător totalmente dedicat cauzei. L-am văzut miercuri făcând de nenumărate ori pressing de întâmpinare la Lo Celso, o altă idee mai puțin fericită a lui Unai, fiindcă să joci cu un tânăr și încă necopt argentinian un astfel de meci nu e o idee prea bună. L-am revăzut pe acel Cristiano norocos în fața porții, acel Cristiano care caută și pe care-l caută golul. L-am revăzut miercuri și pe acel Sergio Ramos considerat cel mai bun fundaș central din lume, am revăzut acel spirit din finala de la Cardiff, de la Milano, de la Lisabona, acel spirit care în actualul sezon nu s-a prea văzut. De altfel, nu cred că a fost întâmplătoare formula de start aleasă de Zidane, aceeași de la Cardiff, cu Isco și nu cu Bale.

evomag.ro%20

Revin la Unai Emery. Cu toată simpatia pe care o am pentru un tehnician care a câștigat trofee continentale, am avut aceeași senzație și miercuri, că PSG nu e o echipă antrenată. E o grupare plină de talente, de valori, dar care nu se subordonează niciunui plan tactic, ci joacă doar din instinct. Faptul că mingea trece foarte ușor de o linie de mijloc în care Verratti și Rabiot ar trebui să fie regizori ca să ajungă cât mai repede la cei din față nu-mi sună a plan tactic. La Barcelona, Neymar era asimilat într-un asemenea plan, aici face de foarte multe ori ce vrea. În plus, lipsa oricărui adversar cât de cât viabil în competiția internă e un mare handicap pentru PSG, care de la începutul sezonului a avut doar doi adversari zdraveni, pe Bayern în grupe și pe Real Madrid acum. Pe Bayern i-a învins la Paris într-un moment în care bavarezii se chinuiau să scape de Ancelotti, dar au pierdut fără drept de apel pe ”Allianz”, iar cu Real Madrid au pierdut. Obișnuința de a juca meciuri grele poate că i-ar fi făcut pe Neymar, Mbappe și ceilalți să joace cu ceva mai multă concentrare cu un adversar precum Real Madrid.

Care Real Madrid are acum prima șansă la calificare. Asta nu înseamnă că vorbim de o calificare sigură, nici pe departe. Pe propriul teren, PSG e foarte tare, iar acesta poate fi meciul adevărului pentru Unai Emery. PSG se poate califica, dar trebuie să fie o echipă în adevăratul sens al cuvântului, de la deciziile antrenorului până la rezolvarea jucătorilor. Mai ales în fața acestui Real Madrid care în Champions League e cu totul altceva decât în Primera Division.

rca-ieftin.ro%20

provident.ro%20

 

Un comentariu
  • Bogdan Cernica spune:

    Nu stiu cum ar putea PSG sa mai spere la o intoarcere de scor dupa ce a patit anul trecut si avand in vedere rezultatul si oponenta de acum. Aminterea aceea a rezultatului cu Barca e inca prezenta si numai sperante nu poate da celor de la PSG, cu atat mai mult cu cat au acelasi antrenor incapabil parca sa reactioneze. N-o sa intru in detalii tactice pentru ca ai facut-o tu foarte bine si pentru ca nici nu sunt vreun expert, insa parerea mea e ca PSG are nevoie de un antrenor de calibru care sa aiba autoritatea necesara in vestiar in fata unor copii treziti multimilionari in euro peste noapte si carora li se accepta orice, dar mai ales de un lider adevarat in teren dar si in cabina. Cineva care sa se asemene cu un Ibra, un Gattuso in vremurile bune, un Gerrard sau cineva cu o voce autoritara in fata antrenorului si a conducerii. Acest om de care sa asculte Neymar, Mpamppe sau ceilalti „rebeli” din echipa, care sa-i faca sa inteleaga ca echipa e primordiala nu milioanele platite pe ei sau salariile exagerat de mari si sa-i faca sa inteleaga ca nu pot castiga Champions League jucand pe cont propriu. Cineva care sa-i scoata de sub „alintul” asta al conducerii (de inteles la sumele de transfer, dar pagubos pentru echipa – avem si noi exemple in campionatul nostru de conducatori care strica echipa sau atmosfera din cauza unor preferinte personale). Tare mi-e ca nici echipa nu e tocmai fericita cu statutul asta pe care il au Neymar si Mpamppe ca si cum toate meritele ar fi ale lor iar ceilalti 23/24 sunt doar de umplutura.

    E clar ca exista gauri mari in apararea celor de la PSG pe care Madridul nu are cum sa nu le exploateze in retur, avand in vedere valoarea si experienta colosale ale acestui nucleu de jucatori, dar si faptul ca gazdele se vor napusti in atac in prima parte a meciului.
    Fanii celor din Paris nu se ridica in niciun caz la nivelul celor de la Dortmund sau Liverpool si nici nu sunt patimasi ca turcii sau grecii, asa ca nici din punct de vedere al atmosferei ostile Realul nu cred ca are de ce sa se teama.

    Mi se pare ca se vorbeste cam mult despre PSG si toata lumea oarecum „se mira” ca Realul a castigat. Parerea mea e ca in fata Realului in dubla mansa in Liga nicio echipa din lumea asta nu e favorita, cu atat mai mult in fata Realului castigator al 3 din ultimele 4 Ligi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă