Articolul precedent

VĂ MAI AMINTIȚI DE ”UN ESTATE ITALIANA”?

VĂ MAI AMINTIȚI DE ”UN ESTATE ITALIANA”?

Acest text se adresează în principal celor sub 30 de ani. Dacă ați depășit granița cifrei 4, vă rog să vă opriți pentru o clipă din ceea ce faceți, să închideți ochii și să încercați să vă întoarceți în timp! He he, știu că ați vrea, dar din păcate e imposibil. Ceea ce vă solicitam eu era doar o încercare de a vă reaminti ce făceați în urmă cu 30 de ani, pe 8 iunie.

Era prima vară de după 1990, prima vară în libertate, cum ne plăcea nouă să spunem atunci. Certitudinile din acele zile s-au topit ca o înghețată lăsată în soare, ca primele înghețate capitaliste ce luaseră locul, în magazinele în care se plătea în dolari, celebrelor ”vafe” comuniste. Și ele se topeau la căldură, aveam noi să constatăm.

În București era Piața Universității. Imediat se vor face 30 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie. Nu e o aniversare prea plăcută, iar vremurile de azi nu-s nici ele mai limpezi. Dar nu despre asta aș vrea să-mi amintesc. Ci despre fotbal, normal  că despre fotbal. După ce ani de zile fusesem nevoiți să urmărim turnee finale și alte competiții importante pe la vecini, ”Italia 90” a fost primul Mondial pe care l-am văzut clar. Așteptam meciurile cu sufletul la gură. Inclusiv reclamele acelea care ne fermecaseră, ”Adidas Torsion” – ”dacă vrei cu adevărat poți” și ”Panasonic Dome Sound Sistem” – ”un pas înainte în televiziune”.

Pe 10 iunie 1990 băteam URSS-ului. Era încă URSS pe atunci, la fel cum era Iugoslavia. La Bari, fără Hagi, care fusese suspendat, iar satisfacția era imensă, mai ales că era vorba de ruși. A fost acel meci la care Ovidiu Ioanițoaia, pe atunci ofițer de presă al ”naționalei” României s-a răstit la ofițerul lor de presă al rușilor, care voia să facă interviul cu Valeri Lobanovsky, înaintea lui Emeric Jenei: ”destul am stat 45 de ani după voi și am făcut ce-ați vrut voi, acum facem și ce vrem noi”.

A fost, din punctul nostru de vedere, un Mondial bizar. Un soi de pregătire pentru ”Generația de Aur”, cu o droaie de impresari străini roind în jurul fotbaliștilor români, deveniți o țintă apetisantă pe piața transferurilor. Erau buni, erau tineri, erau dornici să plece, erau lipsiți de experiență și dispuși să accepte multe și erau destul de ieftini. Semnau contracte fără să le citească, uneori cu două sau trei cluburi în interval de câteva zile. Am pierdut la penaltyuri, cu senzația că mai mult nu puteam face.

A fost Mondialul nemților, cu Beckenbauer selecționer și Mathaus în teren. A mai fost și Mondialul lui Maradona, cu a sa ruptură afectivă față de suporterii lui Napoli, după semifinală. Și cu al său celebru ”hijo de puta” rostit cu năduf, către camerele tv, la finala cu Germania, când spectatorii italieni fluierau imnul Argentinei. A fost Mondialul când am descoperit, grație Camerunului, că Africa are potențial fotbalistic. A fost Mondialul lui Toto ”Salvatore” Schilacci, și al lui Baggio, a fost Mondialul unde s-a decis o calificare din grupe după tragere la sorți (așa am primit noi Irlanda ca adversar). A fost Mondialul la care Brazilia a ieșit din ”optimi”, ca și noi, ca și Olanda, care era campioana Europei.

Și a fost Mondialul cu cel mai frumos imn din câte au fost. ”Un Estate Italiana” al Giannei Nannini. Fotbal, Campionat Mondial, Italia, vară. O alăturare de termeni ce nu poate fi altfel decât perfectă. Am două Mondiale și 4 Europene ca ziarist, dar dacă am un regret e că ”Italia novanta” a fost prea devreme.

A fost Mondialul tinereții noastre, când grijile erau puține și nu erau pe umerii noștri, când speranțele erau multe, iar bucuria regăsirii fotbalului a fost nemăsurată. Cam ca azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă