EURO-GRANADA ÎNCEARCĂ SĂ REZISTE LA MADRID

EURO-GRANADA ÎNCEARCĂ SĂ REZISTE LA MADRID

Abia trecuseră câteva ore din decembrie iar fanii lui Real Madrid priveau la calendar cu destulă îngrijorare. Campioana Spaniei tocmai pierduse la Kiev cu Șahtior și luna nu se anunța prea plină de cadouri. Iar o partidă cu Granada, fix înaintea Crăciunului, era o durere în plus de cap.

Și asta pentru că Granada s-a transformat în ultimul an și jumătate dintr-o grupare nou promovată, cu un singur obiectiv, salvarea de la retrogradare, într-una europeană, cu altă mentalitate și împotriva căreia e mereu dificil să joci. Calificată în primăvara Europa League, echipa din Andaluzia a devenit un soi de Villarreal de acum mai bine de 15 ani, când ”Submarinul galben” era abia la început în drumul spre recunoașterea continentală.

Au trecut trei săptămâni de la acel eșec din Ucraina și schimbarea la față a Madridului este nu doar evidentă ci și relativ surprinzătoare. Și asta pentru că toată această transformare a stat pe umerii acelorași jucători care l-au ajutat pe Zinedine Zidane să devină unul dintre cei mai apreciați antrenori ai momentului. ”Garda pretoriană” a lui Zizou, Ramos-Casemiro-Modric-Kroos-Benzema, ajutată din când în când de Courtois și de Lucas Vazquez, a ieșit din nou în evidență, într-un moment în care foarte mulți vorbeau de nevoia de schimbare și în care trei dintre membrii ei de bază, Ramos, Modric și Lucas Vazquez, intră e la 1 ianuarie în ultimele 6 luni de contract, fără să aibă până acum o propunere de prelungire pe masă.

MODRIC VA LUA O PAUZĂ

Real Madrid se prezintă la meciul cu Granada cu un bagaj de 5 victorii consecutive și un golaveraj 11-2 care face ca starea de spirit în vestiarul ”blanco” să fie excelentă. Ultimul succes, un 3-1 obținut în Țara Bascilor, la Eibar, a întărit și mai tare moralul madrilenilor, care au arătat că sunt capabili să interpretez un registru cât se poate de variat, alternând ritmul alert cu posesia prelungită, pasele lungi cu cele scurte, contraatacurile cu atacurile poziționale. Dar care au arătat și o accentuată stare de oboseală, explicabilă dacă ținem cont de calendarul infernal al acestei perioade, dar și de faptul că Zidane, obligat la rezultate pozitive, a făcut foarte puține rotații, menajându-i destul de puțin pe cei care acumulaseră suficiente minute în gambele lor.

Deja o absență se anunță, cea a lui Modric, care a abandonat lupta în ultimele 20 de minute la Eibar. Înlocuitor al croatului în linia de mijloc ar fi Fede Valverde, dar alte modificări în apărare sau la mijloc nu ar mai trebui să apară. În atac în schimb, alături de Benzema, într-o formă colosală în această perioadă, care are în Granada o victimă preferată (12 goluri în 14 partide de campionat) ar putea să apară de la început Asensio sau Vinicius, dacă aceste din urmă trece peste problema stomacală ce l-a ținut în afara delegației deplasată în Țara Bascilor. Isco are și el șanse să revină în lot, doar că încrederea lui Zidane în el s-a diminuat considerabil.

STATISTICA, INAMICUL GRANADEI

Granada privește la statistici și găsește detalii îngrijorătoare: 10 eșecuri consecutive cu Real Madrid și o medie de 3,4 goluri primite pe meci. Granada de azi nu mai e însă cea care pierdea cu 9-1 pe ”Bernabeu” în 2015 sau cu 5-0 în 2017. E pe locul 6 în Primera, are același număr de puncte ca Barcelona, 21. Față de Real Madrid e la 8 puncte, dar madrilenii au o partidă în plus jucată. Granada de azi e o echipă europeană, care nu se mai sperie de meciuri cu echipe complicate. În plus, a trecut peste perioada dificilă când a trebuit să facă față pe două fronturi, efortul de a juca joi în Europa League și duminică în campionat aducând o notă de plată ce-a fost plătită în luna noiembrie, când echipa lui Diego Martinez n-a obținut nicio victorie în campionat.

Acum pare în revenire, iar duminică a câștigat cu Betis, 2-0, într-unul din derby-urile Andaluziei. Are, în toate competițiile, trei succese consecutive și patru partide fără gol primit. Roberto Soldado, fostul madrilen, a marcat de două ori cu Betis și se anunță principala armă a celor de la Granada. Probabil, alături de el în atac va fi Luis Suarez, și el într-o formă bună, cu goluri marcate în ultimele două deplasări, mai ales că venezueleanul Darwin Machis a acuzat cu Betis ceva probleme, motiv pentru care a și fost schimbat după o oră de joc.

E posibil ca, ținând cont de anvergura partidei, Diego Martinez să treacă la o apărare cu 3 fundași centrali și să-i facă loc lui Jesus Vallejo între Duarte și German. Mai ales că-n linia de mijloc nu-l va putea folosi pe cel mai experimentat om al acestui compartiment, Maxime Gonalons, care e suspendat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă