Articolul urmator

CU DEDICAȚIE DE LA FIFA PENTRU ARABIA SAUDITĂ

Între un egal de-a dreptul bătrânesc, o victorie copilăroasă, ca atmosferă și reacții ulterioare (totuși am bătut Andorra, entuziasmul trebuia să rămână doar la copiii din tribună) și o calificare la Euro ce va veni fără explicații, dar, mă tem, și fără instrucțiuni de utilizare, între toate astea am ales să… caut alt subiect. Am fost tentat să încerc o analiză a favoritelor la câștigarea acestui European, dar mi-am dat seama că mai e destul de mult până acolo. Și brusc mi-am amintit că-n toată vâltoarea astea mondială, din nefericire nu legată de fotbal, a scăpat destul de puțin comentată ultima trăznaie a celor de la FIFA. Știți probabil la ce mă refer, desemnarea gazdei / gazdelor pentru Mondialul din 2030.

O să ziceți că mai e mult până acolo. Așa e, dar asta nu înseamnă că nu ne putem cel puțin mira de ceea ce s-a decis. Plus că ritmul în care trăim face ca ”multul” ăsta să fie mai aproape decât credem. Am folosit cuvântul trăznaie, e primul care mi-a venit în cap. Daca stăm totuși să-l analizăm din punct de vedere al DEX-ului, poate că nu-i chiar corect. E o faptă iesită din comun, dar în niciun caz o năzbâtie, o boroboață, o poznă. Cel mai corect cuvânt zic că ar fi: manevră.

MANEVRE ”A LA FIFA”

Fiindcă, da, ceea ce a făcut FIFA prin planurile pe care le-a făcut pentru turneul final din 2030 nu e e altceva decât o manevră care să ușureze principala misiune a lui Infantino și a clicii sale: desemnarea Arabiei Saudite ca gazdă a Mondialului din 2034. O să-mi spuneți acum că 2034 e și mai departe, și-s de acord cu asta, dar dacă privim la felul în care se fac strategiile pe termen lung în țările arabe (și preponderent musulmane) o să vedeți că totul e inclus într-un plan de expansiune bine pus la punct. Și, din păcate, nu doar în fotbal observăm asta. Spre deosebire de acum 20-30 de ani, nu mai zic de acum 50-60 de ani, țările arabe au înțeles că resursele pe care le au produc bani, mulți bani, ce pot fi folosiți în diverse scopuri. Iar fotbalul e unul dintre ele. Cine crede că nu e nicio legătură între organizarea Mondialului din Qatar, ceea ce se întâmplă acum cu fotbalul în Arabia Saudită (”cea mai mare operațiune de spălare a imaginii cu ajutorul sportului din istorie”, scria ”New York Times”) și dorința Arabiei Saudite de a găzdui, printre altele, un Mondial se păcălește. Legătura există, iar scenariul e bine structurat.

Mondialul din 2030 s-a dorit a fi găzduit de America de Sud, ca un soi de omagiu adus primului turneu final din istorie, cel din 1930, din Uruguay, la care am participat și noi (vă recomand aici să căutați ”Și noi am fost pe Conte Verde, cartea lui Ioan Chirilă). Aici însă apărea o problemă: Europa. Ar fi însemnat ca ”Bătrânul Continent” să bifeze 3 ediții la rând fără a fi gazdă, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată și ar fi obligat FIFA să trimită aici Mondialul din 2034. Câtă răbdare să aibă și saudiții totuși! Așa că oamenii lui Infantino și-au pus mintea la contribuție, un fel de ”brainstorming” bine dopat cu ce trebuie din zona Golfului, și au găsit o cale. Spania și Portugalia, la care se adaugă Marocul, că e aproape și nu reprezintă o problemă, ocazie cu care sunt mulțumiți și africanii, ce începuseră să ridice și ei pretenții. Iar marea găselniță, pentru care trebuie să existe o primă suculentă, a venit din alăturarea celor 3 țări din America de Sud, Uruguay, Paraguay și Argentina, care urmează să găzduiască primele 3 meciuri ale competiției. Câte un meci în fiecare țară. De ce trei și nu două, de ce trei și nu patru, de ce nu doar Uruguay la meciul de deschidere de exemplu, iată întrebări la care nu vom primi răspuns. Deși răspunsul e unul singur: cu această ocazie, America de Sud a fost scoasă din cursa pentru 2034. Dacă ține neapărat, n-are decât acest continent să se înscrie în lupta pentru 2038, deși mă tem că și aici zarurile sunt aruncate și o să explic puțin mai jos de ce.

Cam așa se iau deciziile inteligente la forul chemat să împarte dreptate în fotbalul mondial. La întrebările de mai sus evident că se adaugă cele legate de turneul final în sine, sub forma problemelor logistice ce vor apărea. Totuși vorbim de America de Sud, un continent suficient de îndepărtat de Europa, ceea ce presupune alt fus orar și distanțe enorme de parcurs pentru echipele ce vor avea ghinionul să joace aceste prime trei partide. În principal adversarele celor 3 reprezentative sud-americane, ce vor trebui mai întâi să se ducă acolo și apoi să revină în Europa, cu consecințe de rigoare. Despre dificultățile ce se ivesc pentru jurnaliști n-are rost să vorbim, cât despre suporteri, nici atât, ei oricum nu contează. Contează doar obiectivul final al FIFA, ce va fi atins cât de curând.

”VISIT SAUDI”, UN SPONSOR CÂT SE POATE DE GENEROS PENTRU AFRICANI ȘI ASIATICI

Hai să vă mai ofer cîteva detalii, ca să vedeți de ce ziceam mai sus că planul e bine pus la punct. Pentru Mondialul din 2030, FIFA a cerut un caiet de sarcini ce trebuia obligatoriu să cuprindă 7 stadioane deja construite. Pentru Mondialul din 2034, caietul de sarcini s-a schimbat, obligația e acum doar de 4 stadioane deja făcute, pe motiv că mai e destul timp. Ce concidență însă, Arabia Saudită are azi exact 4 stadioane gata, celelalte fiind în stadiul unor proiecte de-a dreptul SF, ce n-am nicio îndoială că vor fi realizate. Mergem mai departe. În iulie, Infantino a anunțat cu mult entuziasm crearea ”African Football League”, un fel de Superligă pentru echipele de club din acest continent. Care competiție are și un sponsor, evident generos: ”Visit Saudi”. Mergem mai departe. Acum două săptămâni s-a anunțat sponsorul, bineînțeles generos, al Cupei Asiei pe națiuni, competiție ce va avea loc anul viitor în Qatar, unde altundeva? Ați ghicit, sponsorul e: ”Visit Saudi”. Ocazie cu care președintele confederației asiatice a spus că organizația sa sprijină fără rezerve candidatura Arabiei Saudite.

Există însă un membru al acestei confederații asiatice care năzuia la un sprijin al ”colegilor”: Australia. Singuri sau în parteneriat cu Noua Zeelandă (exista și varianta cu Singapore), australienii visează de mult la organizarea unui Mondial. Sincer, motive ar fi, totuși e singurul continent rămas pe dinafară din acest punct de vedere, fără să mai vorbim de infrastructură și alte amănunte de genul ăsta. Cum să se mai gândească australienii să se înscrie în cursă când însuși șeful confederației din care fac parte și de la care, teoretic, at fi așteptat sprijin a anunțat răspicat că sprijinul, dezinteresat normal, se duce acolo unde trebuie. Și când confederația africană e pe aceeași linie, iar America de Sud e și ea bine direcționată de cele 3 partide pe care le-a primit pentru 2030. Cât despre Europa, deja nu mai contează, cam cum se întâmplă, din păcate, cu continentul nostru și pe alte planuri, pe care le avem în fața ochilor chiar în aceste zile.

În mod normal, Australia va primi Mondialul din 2038, asta dacă o să mai vrea să se înscrie în cursă și dacă nu cumva Infantino și ai lui au alte planuri. Rusia va fi mereu o soluție, nu-i așa? Marele prieten al lui Infantino, l-am numit aici pe Vladimir Putin, va avea atunci 86 de ani. La fix.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă