1,614 miliarde de euro, atât s-a calculat că au investit Manchester City și PSG în transferurile de jucători de când bugetele lor se calculează în petro-dolari. O cifră amețitoare, care le-a ajutat pe ambele să câștige trofee pe plan intern, pe PSG chiar să domine fotbalul din Franța, dar nu le-a fost cu nimic de folos în Champions League. Pentru City, prezența în ”sferturi” e deja o premieră, în vreme ce PSG s-a oprit de fiecare dată la această fază a competiției, astfel că semifinalele devin deja o bornă istorică și într-o parte și-n cealaltă. Al doilea meci al zilei din Champions League vine din Germania, acolo unde Real Madrid, pe val după victoria în fața Barcelonei, speră să tranșeze încă din tur calificarea. Se mai dispută azi două partide foarte interesante din Cupa Croației, Dinamo Zagreb-Hajduk, dar și din Cupa Danemarcei, FC Copenhaga-Brondby. Detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …
Duel pasionant pentru titlu în Superliga din Turcia. Beșiktaș și Fenerbahce sunt cele două rivale din Istanbul ce-și dispută trofeul în acest an, în condițiile în care Galata navighează pe la mijlocul clasamentului. Beșiktaș are 3 puncte avans și se poate desprinde azi dacă bate într-un derby al Bosforului pe Kasimpașa, căci Fener, care are un meci mai puțin disputat, chiar cu Galata, a făcut doar egal acasă cu Ankaraspor. Alte meciuri ale zilei de azi vin dinspre Primera Division și Serie A, unde Bologna-Verona și Levante-Gijon au ca miză evitarea retrogradării, dar și din Portugalia, unde Porto are o misiune aparent facilă acasă în tentativa de a reintra în lupta pentru titlu. Citeste mai mult …
Continuă lupta pentru titlu în Premier League, iar azi e rândul celor de la Leicester să-și joace partida din această etapă cu numărul 32. Una care poate deveni extrem de profitabilă, căci Tottenham n-a putut scoate ieri mai mult de o remiză pe ”Anfield”, cu Liverpool. Echipa lui Ranieri întâlnește acasă pe Southampton și se poate desprinde, în caz de victorie, la 7 puncte de ”Spurs”, plus la 11 de Arsenal și 15 de City, care au însă câte un meci mai puțin. Merge mai departe și lupta pentru ”Scudeto” în Serie A, cu Napoli fiind obligată să reacționeze la Udine după victoria lui Juve de aseară. Meciul zilei vine din Italia, de la Roma, acolo unde Lazio și AS Roma se întâlnesc într-un mereu pasionant ”Derby della Capitale”. Un alt duel pentru titlu vine din Rusia, acolo unde Zenit își joacă ultima șansă în fața lui ȚSKA Moscova. În Spania, Espanol merge la Malaga, unde o victorie ar fi de aur pentru Costel Gâlcă, în vreme ce tot în Premier League se dispută un alt joc interesant, Manchester United-Everton. Tot azi se pun în mișcare și caii putere din Formula 1, în marele premiu al statului Bahrain. Detalii despre toate acestea, mai jos. Citeste mai mult …

















Caută-mă!