ROMA-NAPOLI, UN ”DERBY DEL SOLE” MAI ÎNCINS CA NICIODATĂ

ROMA-NAPOLI, UN ”DERBY DEL SOLE” MAI ÎNCINS CA NICIODATĂ

Revin campionatele interne, după paranteza oferită echipelor naționale. O paranteză bună pentru noi, care se va mai deschide o dată peste o lună. Mi-am dorit să prindem barajul și în cele din urmă am obținut barajul, așa că vom mai avea ocazia să vorbim despre acest meci decisiv pentru ca România să meargă la Mondialul brazilian. Deocamdată e timpul să ne reîntoarcem la echipele de club, la pasiunile fiecăruia de zi cu zi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

Roma-Napoli e o revenire cum nu se poate mai bună la actualitate. Situația e clară și, cred, știută de toată lumea. Roma e pe primul loc, cu 7 victorii consecutive, iar aducerea lui Rudi Garcia pe bancă pare o mutare cîștigătoare. La Napoli, situația e identică din punct de vedere al așteptărilor, Rafa Benitez pare și el o mutare cîștigătoare. Dacă n-ar fi fost acel derapaj cu Sassuolo pe tern propriu, am avut un ”Derby del Sole” cu maximum de ”sole” pentru ambele tabere. Așa, Napoli trebuie să stea o treaptă mai jos, o treaptă echivalentă cu cele două puncte pierdute.

”Gazzetta dello Sport” de azi făcea o trecere în revistă a acetsui clasic al fotbalului italian. Un derby care azi va transforma Roma într-un oraș blindat, terorizat, violent. Va fi o tensiune colosală, mai ales că de mult nu s-a mai văzut un asemenea clasament la duelul direct.

Problema e că n-a fost așa mereu. Acum 40 de ani, cluburile erau foarte prietene la nivel de suporteri. Fanii mergeau demulte ori împreună la meciuri, distanța dintre Roma și Napoli fiind suficient de facilă, mai ales după ce în 1964 se inaugurase A1, ”Autostrada del Sole”, ce făcea din cei 277 de kilometri ce despart orașele o misiune ușoară. Roma și Napoli erau, pentru sudul Italiei, simbolurile luptei contra nordului mai bogat, Milano și Torino. În 1976, cele două tifoserii s-au înfrățit de-a dreptul, iar meciurile directe erau, în tribune, un amalgam de culori și simboluri, căci oamenii stăteau împreună, indiferent de opțiuni, și nu se supărau cînd una pierdea și cealaltă cîștiga. Vedeau alfel duelurile.

Totul s-a rupt în 25 octombrie 1987. Roma și Napoli erau, poate, la fel de puternice ca azi. Erau Roma lui Falcao și Napoli lui Maradona. Meciul nu anunța schimbările dramatice ce aveau să urmeze. Roma a deschis scorul prin Roberto Pruzzo, apoi Napoli a rămas în 9 oameni, după eliminările lui Renica și Careca. În ultimele secunde însă, un corner bătut de Maradona a adus mingea la Francini, care a egalat. Jucătorii s-au încins, adrenalina era la maximum, nervii la fel. Iar Salvatore Bagni n-a găsit altceva mai bun de făcut decît să se ducă spre peluza fanilor Romei și să se bucure acolo, acordîndu-le cu generozitate gesturi obscene, cu degetele și cu cele două mîini.

Acolo s-a rupt filmul prieteniei, de atunci a urmat o serie de derbyuri marcate de violențe, conflicte și arestări. Chiar dacă Salvatore Bagni și-a cerut de mai multe ori scuze fanilor Romei, nimic n-a mai fost la fel.

Ultimele titluri cîștigate de Napoli și Roma au prilejuit partide extrem de încinse. Vă propun să vedeți mai jos, pînă să intrăm în actualitate, imagini din acele două meciuri.

Mai întîi meciul din primăvara lui 1990. Napoli lui Maradona se lupta pentru titlu cu Juventusul lui Platini și Milanul celor 3 olandezi fantastici. Napoli tocmai pierduse în fața Milanului, 3-0, iar după meciul de acasă cu Roma urma să meargă iar pe ”San Siro”, ca să joace cu Interul lui Trapattoni și al tripletei germane Klinsmann, Brehme, Matthaus. (Ce vremuri pentru Serie A, campionatul italian era de departe cel mai tare din lume!!!!).

10 ani mai tîrziu, Roma lui Capello vizita Napoli în penultima etapă și avea nevoie de o victorie pentru a celebra, de manieră matematică, titlul. Napoli era intrată într-un con de umbră, care se va agrava ceva mai încolo, dar Roma era condusă, ca și azi, de Totti, iar în atac îl avea pe Batistuta, pe care vi-l puteți reaminti și AICI. Roma n-a putut cîștiga și a fost nevoită să-și amîne cu o săptămînă sărbătoarea:

Revenind în actualitate, va fi interesant să vedem azi duelul celor doi antrenori. Rudi Garcia și Rafa Benitez nu sînt niște necunoscuți, nu sînt niște nepregătiți. Dimpotrivă, palmaresul lor vorbește de la sine, căci nu e deloc simplu să iei titlul în Spania cu Valencia și apoi Champions League cu Liverpool ori campionatul în Franța cu Lille. Va fi interesant să vedem dacă 4-3-3-ul Romei va reuși să deschidă acel 4-2-3-1 pe care Rafa Benitez l-a pus surprinzător de repede în aplicare. Surprinzător de repede pentru că nu-i așa ușor pentru o echipă obișnuită să joace ani buni în 3-4-3 să treacă imediat la alt sistem.

Gazzetta dello Sport crede că echipele de start vor fi cele de mai jos. Eu cred însă că va juca Raul Albiol la Napoli și nu-s deloc convins că Ljajic va intra în locul lui Gervinho. Cu Ljajic, Roma ar cîștiga mult la capitolul creativitate, însă mi se pare că ruperile de ritm ale lui Gervinho ar putea fi mai utile. Multe se vor decide la mijlocul terenului, acolo unde Roma, cu tripleta sa ce începe să se simtă din ce în ce mai bine, plus Totti, care coboară deseori în zona lor, pare a avea mai multă densitate, în fața perechii elvețiene Inler-Behrami. Însă dacă Napoli va izbuti să gestioneze această densitate și va reuși să-l pună în valoare pe Higuain, multe se pot întîmpla. Tot Gazzetta dello Sport consideră că duelul particular dintre Totti și Higuain va decide meciul:

gds echgds 1

 

 

 

 

 

 

P.S.

Dacă mai lipsea ceva la acest supermeci, ei bine Maradona e la Roma și spune că va fi pe ”Olimpico”.

ZIARELE DE AZI, 16 OCTOMBRIE 2013

ZIARELE DE AZI, 16 OCTOMBRIE 2013

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.

Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , El Mundo Atletico, Il Romanista, El 9, Fanatik, FotomacKicker ,  Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Daily MailBild, France Football, Super Deporte , Le ParisienLa Derniere Heure,  Ole, Lance, El Grafico, Estadio, Clarin, Folha de Sao Paulo, El Pais (Uruguay), The Whasington Post, The Los Angeles Times, The New York Times

Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.

Marca (Madrid)

Marca (Madrid)

AS (Madrid)

AS (Madrid)

El Mundo Deportivo (Barcelona)

El Mundo Deportivo (Barcelona)

Sport (Barcelona)

Sport (Barcelona)

L`Equipe (Franta)

L`Equipe (Franta)

Gazzetta dello Sport (Italia)

Gazzetta dello Sport (Italia)

Corriere dello Sport (Italia)

Corriere dello Sport (Italia)

Tuttosport (Italia)

Tuttosport (Italia)

A Bola (Portugalia)

A Bola (Portugalia)

O Jogo (Portugalia)

O Jogo (Portugalia)

El Mundo Atletico (Madrid)

El Mundo Atletico (Madrid)

Superdeporte (Valencia)

Superdeporte (Valencia)

El 9 (Barcelona-catalana)

El 9 (Barcelona-catalana)

Il Romanista (Roma)

Il Romanista (Roma)

Fanatik (Turcia)

Fanatik (Turcia)

Fotomac (Turcia)

Fotomac (Turcia)

France Football (Franta)

France Football (Franta)

Sport Bild (Germania)

Sport Bild (Germania)

Daily Mail (Anglia)

Daily Mail (Anglia)

Daily Star (Anglia)

Daily Star (Anglia)

The Sun (Anglia)

The Sun (Anglia)

The Guardian (Anglia)

The Guardian (Anglia)

Bild (Germania)

Bild (Germania)

Corrierre della Sera (Italia)

Corrierre della Sera (Italia)

La Derniere Heure (Belgia)

La Derniere Heure (Belgia)

Le Parisien (Franta)

Le Parisien (Franta)

Ole (Argentina)

Ole (Argentina)

Lance (Brazilia)

Lance (Brazilia)

El Grafico (Chile)

El Grafico (Chile)

Estadio (Mexic)

Estadio (Mexic)

Clarin (Argentina)

Clarin (Argentina)

Folha de Sao Paulo (Brazilia)

Folha de Sao Paulo (Brazilia)

El Pais (Uruguay)

El Pais (Uruguay)

The Whashington Post (SUA)

The Whashington Post (SUA)

Los Angeles Times (SUA)

Los Angeles Times (SUA)

The New York Times (SUA)

The New York Times (SUA)

UN BARAJ NUMIT DORINȚĂ

UN BARAJ NUMIT DORINȚĂ

Așadar, avem barajul! Să recunoaștem, e ceea ce ne-am propus la începutul acestor preliminarii. Ne-am propus și am obținut. Vom avea de jucat două meciuri infernale, indiferent de numele adversarului, dar, în momentul ăsta mai mult de o calificare la baraj nu ne puteam propune. Că ne-a calificat Olanda, că ne-am calificat noi, zău dacă mai contează, important e că ne-am calificat.

Ieri, înainte de cele două partide, scriam tot aici că am încredere în Olanda. Ilie Dumitrescu, de exemplu, nu avea foarte mare. Olanda și-a resepectat însă blazonul și a bătut la Istanbul, în ciuda unui public ostil, dar și a unui adversar bun. Eu cred că Turcia e peste România în momentul ăsta, de aceea faptul că le-am luat fața în această grupă e o mare realizare. În postul de care aminteam mai sus, invitam pe toată lumea să privească naționala Turciei, antrenorul pe care-l au,  jucătorii ce au fost selecționați și rolul pe care-l au acești jucători în echipele de club de la care provin. Și apoi vă invit să faceți același lucru cu fotbaliștii români! Eu cred că e sensibilă diferența în favoarea turcilor.

Dacă e să privim lucrurile corect, noi am plecat la aceste preliminarii din urna a patra valorică. Cu șansa a patra, deci. Mi se pare ușor ciudată reacția pe care au avut-o, și o au, unii oameni, jurnaliști inclusiv, sau mai ales jurnaliști, față de acest baraj. Că n-am jucat strălucit, că n-am meritat, că nu ne-a calificat noi, ci ne-a calificat Olanda. Perfect de acord cu unele din aceste aspecte. Cu un amendament. De calificat ne-a calificat, dacă e s-o luăm așa, Ungaria, căci Olanda și-a menținut traseul victorios peste tot, mai puțin în Estonia, unde a fost un accident. Noi am bătut în Turcia, Turcia a bătut la noi, în schimb rezultatele turcilor cu Ungaria i-au tras în jos și i-au scos de la baraj. Nu înțeleg ce ar fi vrut cei care acum contestă și acest baraj ori îl privesc ca pe un dar nemeritat. E ca și cum i-ai scoate ochii unui cîștigător la loto că n-a muncit acei bani și, în concluzie, nu-i merită. Dacă băteam cu 5-0 Estonia, toată lumea s-ar fi repezit să spună ca fost blat.

Avem un stil ciudat de a ne bucura. Cînd ne-am calificat la Euro 2008, am bătut monedă pe acel gol din ofsaid marcat de Goian cu Olanda, la Constanța. Francezii s-au calificat la Mondialul din 2010 după un furt grosolan în barajul cu Irlanda, pe care l-au recunoscut, dar n-au pus calificarea pe seama acelei erori niciodată, așa cum am făcut noi.

Avem un stil ciudat de a privi lucrurile. Avem tendința de a ne crede mai tari decît sîntem în realitate. Avem tendința de a crede că fotbalul românesc e în continuare cel reprezentat de Generația de Aur. Repetați exercițiul de mai sus cu jucătorii din acea epocă. Vedeți la ce echipe evoluau ei și care era greutatea lor la acele echipe. Vremurile alea s-au dus, mai degrabă au fost un accident fericit în istoria plină de eșecuri pe care o are fotbalul românesc. Acea generație e o excepție și nu cred că se va mai repeta vreodată. De acord, din vina celor care au gestionat fotbalul românesc în toată această perioadă și n-au știut, nu i-a interesat sau n-au vrut să profite de emulația ce se crease în jurul acestui sport după Mondialul din 1994. Dacă în 1994, hai să zicem în în 1998, hai să zicem în 2002 începeam un program precum cel al belgienilor, poate că aveam și noi jucători apropiați de cei din 1994. Vîrfurile fotbalului nostru n-au făcut alceva decît să guverneze o mocirlă plină de furtișaguri, mîrșăvii și mîrlănii, din care nu se putea naște nimic notabil.

BILETE DE INTRARE LA MECIUL FC BARCELONA – REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Avem un stil ciudat de a privi lucrurile și din pricina acestor conducători. Poate că totuși ar trebui să ne temperăm pornirile negativiste, să căutăm să fim mai pozitivi. Jurnaliștii în primul rînd, pentru că ei sînt cei care crează opiniile totuși. N-am o relație prea bună cu Lucian Lipovan, de la ProSport, dimpotrivă aș putea spune, însă ceea ce a scris el după meciul cu Estonia mi se pare de foarte mult bun simț. Toată presa străină a remarcat revenirea României, după atîția ani, la un asemenea nivel, numai noi ne simțim datori să-i răspundem lui Raț, de parcă Raț n-are voie să aibă o opinie care s-o contrazică pe a noastră. Deontologia noastră e perfectă, a lor e imperfectă.

Îmi doream înainte de ultima etapă a preliminariilor un baraj în calea uitării. Un baraj care să ne readucă sentimentul că existăm, să ne readucă inclusiv teama de eșecuri memorabile, pe care o cam uitasem. Ne doream să avem măcar după ce să plîngem, ca atunci în 1994, ca atunci după Slovenia, ca atunci la Copenhaga. Iată că avem această ocazie și, poate, nu vom plînge. De ce să nu încercăm să sperăm că vom fi fericiți, că vom merge la Mondiale, de să nu gîndim pozitiv și atragem de partea noastră energiile pozitive?

Mă întreb dacă unii nu-și doresc mai mult o necalificare, ca să aibă motiv să critice din nou, să dea de pămînt cu Pițurcă și cu jucătorii, să arate că au avut dreptate cînd criticau. Asta deși o calificare la Mondial ar fi o gură nesperată de oxigen pentru o presă scrisă care moare încet, din cauze incerte, pe care unii încearcă să le arunce exclusiv în spinarea cititorilor, deși mie unul mi-e greu să pricep cum o țară cu 20 de milioane de oameni nu poate susține o presă rezonabilă.

Nu-mi place Pițurcă. Deloc. Mi se pare un antrenor urechist, deloc adaptat la nou, mult mai deschis pornirilor de jucător de poker decît unor eventuale strategii fotbalistice. Îmi pare un orgolios peste măsură, un selecționer cu o selecție mai mult decît bizară, dacă n-ar fi interesată. Cointeresată, mai bine zis. Cu acea față mereu încruntată a îndepărtat multă lume din jurul echipei naționale, a atras multe antipatii din partea jurnaliștilor. În martie scriam însă că am încredere că ne va duce la baraj. Uite că s-a întîmplat. Nici nu vreau să mă gîndesc cum se va comporta el dacă ne va califica la turneul final. Îmi asum însă acest risc. Se fac 15 ani de cînd n-am fost la un Mondial. Ar fi magnific să putem fi în Brazilia, ar fi mult peste condiția de azi a fotbalului românesc. Să ne gîndim doar ce țări sînt sigure deja că vor vedea Mondialul la televizor. Am fost la două Mondiale, unul cu România, altul fără, și știu ce reprezintă o asemenea competiție la nivel global. Iar cea de la anul se anunță mai mult decît spectaculoasă.

Dacă Victor Pițurcă izbutește să ne ducă la Mondiale, îmi asum orice risc în ceea ce privește persoana lui. Chiar riscul să-mi devină simpatic. Simpatic de antipatic.

 

 

BARAJ ÎN CALEA UITĂRII

BARAJ ÎN CALEA UITĂRII

Înainte, ne doream calificările. Acum, ne dorim un baraj. Înainte, și n-a trecut foarte mult timp de atunci, România n-avea emoții în a obține calificările la turneele finale și mergea la aceste reuniuni de clasă cu gîndul de a face o performanță, de a lăsa o bună impresie. Erau vremuri în care propuneam la export nume precum Hagi, Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Gică Popescu, Dan Petrescu, Sabău, Gică Craioveanu, Viorel Moldovan, Dorinel Munteanu, Adi Ilie, chiar Mutu, Chivu, Pancu, Cernat sau Marius Niculae, un pic mai tîrziu. Identificați vă rog numele echipelor la care juca fiecare dintre ei, rolul lor în aceste echipe, și veți avea panorama completă a acelor vremuri! Identificați apoi numele pe care le propunem azi la export, echipele la care joacă fiecare dintre ei și rolul lor în aceste echipe. Și veți avea panorama completă a vremurilor de azi. Dintr-o eroare, iniția am scris ”panarama”, apoi am șters și am corectat, dar cred că poate fi lăsată și această varianta, ”panarama completă a vremurilor de azi”. Cînd ne dorim DOAR să ajungem la un turneu final, fără să mai conteze ce facem acolo.

N-o să mă refer foarte mult la meciurile de azi. Spre deosebire de alți specialiști, care tind pe zi ce trece să devină ”hateri” de meserie, eu cred că putem bate la scor Estonia. Cine compara meciul cu Andorra și rezultatul de acolo cu meciul contra Estoniei, pe principiul ”abia am dat 4 Andorrrei, ce speranțe să avem cu Estonia”, greșește, fie. Andorra nu e același lucru cu Estonia, pentru că, așa cum e ea, Estonia își propune să joace fotbal, să paseze, să facă pressing, să încerce un contraatac, în vreme ce Andorra rar ieșea din propriul careu. Nu mai insist pe tema asta, cine înțelege, nine, cine nu înțelege, iar bine.

Din păcate ne bazăm mai mult pe Olanda decît pe noi înșine. Iar asta e prost. Olanda e calificată, joacă în Turcia contra unui public ostil și a unor adversari mobilizați la maxim, plini de adrenalină. Plus că Sneijder și Kuyt se află într-o postură tare ingrată. Eu însă refuz să cred, așa cum crede Ilie Dumitrescu de exemplu, că Olanda o vă lăsa mai moale și Turcia va bate. Olanda nu luptă pentru nimic, dar prestigiul său fotbalistic e uriaș, al lui Van Gaal la fel, și nu cred că vor dori olandezii să intre într-un vîrtej mediatic în care să fie acuzați de non-combat. Plus că trebuie să-și asigure statutul de cap de serie la tragerea la sorți, care le asigură ușoare avantaje inclusiv logistice, dincolo de ideea de a scăpa în grupă de adversari precum Spania, Brazilia, Argentina, Italia, Germania. Nici ideea că Van Gaal va schimba ceva din echipa de start nu mă sperie foarte tare, căci e un prilej excelent pentru fotbaliștii olandezi ce vor intra pe eren să-i arate lui Van Gaa că merită să fie incluși în lotul pentru Mondial. Mă sperie mai tare capacitatea Turciei de a învinge cu propriile forțe, capacitatea lui Fatih Terim de a-și mibiliza echipa, valoarea în sine a turcilor, care nu reprezintă totuși o echipă de lepădat. Faceți vă rog același exerciuțiu pe care vi l-am propus mai sus! Căutați lotul Turciei (vă ajut eu, îl găsiți AICI) și vedeți de unde provin acei jucători, ce rol au la echipele lor de club și încercați să înțelegeți că Turcia poate bate Olanda la Istanbul chiar fără ca Olanda s-o lase mai moale. Eu am comentat meciul tur dintre ele și mi-amintesc că Turcia a jucat foarte bine, doar că a avut mult ghinion.

BILETE DE INTRARE LA MECIUL FC BARCELONA – REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Ideea e că tare bine ne-ar prinde o calificare la baraj. Dacă ne uităm pe lista posibililor adversari, chiar cred că avem șanse. Franța nu e cap de serie, ceea ce ne scapă de un rival în fața căruia avem un complex. Portugalia e cel mai tare nume, dar mai degrabă prin prisma lui Cristiano Ronaldo decît a unui fotbal consistent la nivel de echipă națională. Și a unei percepții de marketing, pe care ”am admirat-o”, ghilimelele se impun, la precedentele partide de baraj ale Portugaliei (unii ar extinde și la Franța percepția) conform căreia un turneu final fără Cristiano Ronaldo, mai ales unul disputat într-o țară ce vorbește limba acestuia, e o posibilă problemă la nivel de impact mediatic. Grecia e bună, dar n-o văd mare favorită cu noi, Croația e favorită cu noi, dar putem emite speranțe, în vreme ce eu unul mi-aș dori Suedia, poate se întoarce roata acelui ghinion teribil din 1994.

Am ajuns, iată, să ne dorim un meci de baraj. Paradoxal, chiar dacă știm că plecăm cu șansa a doua și e foarte posibil să-l pierdem în cele din urmă. Am vrea să retrăim măcar acele momente de colosală tristeţe, de după Suedia, Slovenia ori Copenhaga. Am vrea să plîngem, dar să avem după ce plînge. Am vrea să fim furioşi, dar nu pe neputinţa noastră, aşa cum e acum. Am vrea să putem să dăm vina pe ghinion, pe arbitru, pe teren, pe vreme, am vrea să credem că ele sînt responsabile de eşecul nostru. Am vrea să trimitem din nou zeci de mii de mailuri unui arbitru, aşa cum am făcut cu Urs Meier, am vrea să plîngem alături de Contra, ca după Slovenia, să ne rugăm alături de Iordănescu, ca la Copenhaga, să fim alături de Hagi la primul său eşec ca antrenor. Apropo, noi ziariştii am vrea să fim certaţi de Hagi, aşa cum s-a întîmplat în 1998, în loc să fim certaţi de Raț. Am vrea să ajungem măcar să ratăm calificările în ultima rundă, în ultimele secunde. Dar măcar să contăm. Asta am vrea, să contăm.

Relaţia noastră cu “naţionala” a evoluat în cel mai prost sens posibil. Ne-am îndrăgostit în anii 90, am petrecut momente fericite împreună, am plîns cînd ne-am despărţit, după Slovenia sau Copenhaga. Acum ne e indiferentă. Ea ar vrea să revină în viaţa noastră, noi am fi dispuşi s-o reprimim, dar ni se amestecă în cap amintirile, cele frumoase cu cele urîte, care sînt şi proaspete, fiind ultimele. Dacă nu va reuşi să ne convingă, vom intra în ultima fază a relaţiei. Cea fatală. Atunci cînd nu vom mai dori să auzim de ea.

În concluzie, am vrea inclusiv să suferim. Am vrea ca echipa asta națională să nu ne ucidă şi dreptul la suferinţă. De aia barajul ăsta ar fi important. Ar fi un baraj în calea uitării.

MESSI VS CRISTIANO RONALDO, UN ALTFEL DE DUEL

MESSI VS CRISTIANO RONALDO, UN ALTFEL DE DUEL

Pentru că tot e la modă discțuția, dezbaterea cu iz de cearta, avîndu-i ca temă pe cei mai importanți fotbaliști ai momentului, Messi și Cristiano Ronaldo, vă invit în cele ce urmează să luați parte la un duel. Un duel al filmelor documentare. Nu e prima dată cînd propun așa ceva aici pe blog, am mai facut-o atunci cînd i-am pus fața în față pe Sir Alex Ferguson și Jose Mourinho, cu ocazia meciului direct dintre ei, în Chmapions League, în primăvară. De data asta vă propun un duel la fel de captivant: Messi vs Cristiano Ronaldo in filme.

Nu e o dezbatere pe celebra temă cine e mai bun, Messi sau Cristiano. Ar fi bună pentru trafic, dar eu nu asta urmăresc, să se înjure lumea pe aici contrazicîndu-se pe o temă stupidă. Mai ales că mie mi se pare că ar trebui să fim bucuroși că sîntem contemporani cu ei și cu permanenta lor luptă cu superlativele. Ci un nou duel al filmelor documentare. Unul despre Messi, celălalt despre Cristiano. Vă invit să savurați ambele filme și vă bucurați că sîntem contemporani cu două fenomene și putem admira fiecare meci al lor.

E și un duel al realizatorilor. Filmul despre Messi, un pic mai lung, e realizat de francezii de la Canal +. Cel despre Cristiano, ceva mai scurt, dar un pic mai nou, e al englezilor de la ITV. Două stiluri de a face filme, două stiluri de a înțelege fotbalul.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Vizionare plăcută!

MESSI

CRISTIANO RONALDO

ZIARELE DE AZI, 10 OCTOMBRIE 2013

ZIARELE DE AZI, 10 OCTOMBRIE 2013

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.

Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , El Mundo Atletico, Il Romanista, El 9, Fanatik, FotomacKicker ,  Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Daily MailBild, France Football, Super Deporte , Le ParisienLa Derniere Heure,  Ole, Lance, El Grafico, Estadio, Clarin, Folha de Sao Paulo, El Pais (Uruguay), The Whasington Post, The Los Angeles Times, The New York Times

Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.

Marca (Madrid)

Marca (Madrid)

AS (Madrid)

AS (Madrid)

El Mundo Deportivo (Barcelona)

El Mundo Deportivo (Barcelona)

Sport (Barcelona)

Sport (Barcelona)

L`Equipe (Franta)

L`Equipe (Franta)

Gazzetta dello Sport (Italia)

Gazzetta dello Sport (Italia)

Corriere dello Sport (Italia)

Corriere dello Sport (Italia)

Tuttosport (Italia)

Tuttosport (Italia)

A Bola (Portugalia)

A Bola (Portugalia)

O Jogo (Portugalia)

O Jogo (Portugalia)

El Mundo Atletico (Madrid)

El Mundo Atletico (Madrid)

Superdeporte (Valencia)

Superdeporte (Valencia)

El 9 (Barcelona-catalana)

El 9 (Barcelona-catalana)

Il Romanista (Roma)

Il Romanista (Roma)

Fanatik (Turcia)

Fanatik (Turcia)

Fotomac (Turcia)

Fotomac (Turcia)

France Football (Franta)

France Football (Franta)

Kicker (Germania)

Kicker (Germania)

Daily Mail (Anglia)

Daily Mail (Anglia)

Daily Star (Anglia)

Daily Star (Anglia)

Daily Mirror (Anglia)

Daily Mirror (Anglia)

The Sun (Anglia)

The Sun (Anglia)

Bild (Germania)

Bild (Germania)

Corrierre della Sera (Italia)

Corrierre della Sera (Italia)

La Derniere Heure (Belgia)

La Derniere Heure (Belgia)

Le Parisien (Franta)

Le Parisien (Franta)

Ole (Argentina)

Ole (Argentina)

Lance (Brazilia)

Lance (Brazilia)

El Grafico (Chile)

El Grafico (Chile)

Estadio (Mexic)

Estadio (Mexic)

Clarin (Argentina)

Clarin (Argentina)

Folha de Sao Paulo (Brazilia)

Folha de Sao Paulo (Brazilia)

El Pais (Uruguay)

El Pais (Uruguay)

The Whashington Post (SUA)

The Whashington Post (SUA)

The New York Times (SUA)

The New York Times (SUA)

Los Angeles Times (SUA)

Los Angeles Times (SUA)

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă