Imediat după meciul de la București, în plin context de sărbătoare națională, scriam despre Chelsea că, în acest sezon, a fost o echipă capabilă și de meciuri bune și de meciuri proaste. Duminică seară, în Cupa Angliei, Chelsea a arătat că poate face meciuri bune și meciuri proaste într-o singură partidă. În ceea ce privește pe Steaua și returul de joi de pe ”Stamford Bridge”, nu știu în ce măsură cele întîmplate contra lui Manchester United sînt de natură să invite la optimism. Chelsea e o echipă care poate bate pe oricine, dar care și poate lua bătaie de la oricine, depinde acum ce partitură e lăsată să interpreteze.
După 10 minute, Manchester United avea 2-0 și calificarea în buzunar. Cu 10 minute înainte de final, Manchester United trăgea de 2-2 și de rejucarea de pe ”Stamford Bridge”. Din punctul ăsta de vedere, al faptului că Chelsea e încă prezentă în competiție, e bine pentru Steaua. O Chelsea eliminată, cu două înfrîngeri în 4 zile și cu perspectiva unei alte eliminări nu era un adversar prea comod. Nici așa nu e, să ne înțelegem. Sir Alex Ferguson a început fără Van Persie, dar cu Rooney. A cărui absență în partida cu Real Madrid a stîrnit comentarii diverse, dar și și tot felul de presupuneri cum că Rooney ar putea pleca de la United. Pe cît pare de fantezistă, varianta are un procent mai mare decît crede lumea de a se îndeplini. Dar despre asta, într-un articol viitor. Sir Alex a început din nou cu Nani, surpriza pregătită lui Mourinho, dar și cu Kagawa, și a cărui absență din scenariul SF al partidei cu Real e regretată de mulți. Rolul lui Rooney în dezorganizarea sistemului defensiv al lui Chelsea de la mijlocul terenului s-a văzut limpede, atît timp cît United a atacat. Rooney cobora, așa cum face mereu, pînă la nivelul lui Carrick și Cleverley, iar Oscar, Ramires și Mata nu găseau nici o cale abordabilă de a cîștiga mingea, în vreme ce Victor Moses se vedea constant depășit de asocierile dintre Rooney și Kagawa în banda stîngă a lui United.
La 2-0, Sir Alex Ferguson a luat decizia pe care o luase și cu Real Madrid la 1-0. A coborît liniile sensibil spre careul propriu. Nimeni nu știe ce s-ar fi întîmplat cu Real în situație de 11 contra 11, a face presupuneri și a lansa certitudini ar dovedi o crasă lipsă de cultură fotbalistică. Însă revenirea lui Chelsea, o echipă inferioară Realului în ceea ce privește capacitatea de a crea pericol, îi invită pe cei care sînt convinși că Real nu s-ar fi apropiat de poarta lui De Gea să aibă măcar unele dubii. Poate că United n-a mai putut fizic, poate că Sir Alex știa asta, dar pasul înapoi a fost notabil și asta s-a constituit în baza revenirii lui Chelsea.
Plus schimbarea lui Benitez. Afară Lampard și Victor Moses, intră Obi Mikel și Hazard. Din nou împreună cei trei fantastici, Mata-Oscar-Hazard, dar, mai ales, alt decor pentru Ramires, care juca alt rol cu Obi Mikel lîngă el decît cu Lampard lîngă el. Supergol Hazard și apoi rolul de care vorbeam al lui Ramires, de marcator venind din linia a doua. A fost un mesaj al lui Rafa Benitez pentru cei care văd altceva în el decît un antrenor bun într-un context prost.
Partea bună e că vom mai avea un meci Chelsea-United pe ”Stamford Bride”. Una dintre ele, cîștigătoarea, o va întîlni pe City într-una din semifinalele de pe ”Wembley”. Partea proastă, în ceea ce privește returul cu Steaua, e că Chelsea a arătat că are forță.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
UPDATE
Abdicarea unui rege al fotbalului? În orice caz, cînd se va produce, va fi una mai frumoasa, mai dulce decît se anunța la plecarea din Europa. Poate m-am grăbit cînd am scris ceea ce veți citi mai jos. În orice caz, dincolo de ceea ce am scris, vă recomand să vedeți filmele. Inclusiv sau mai ales ”FC Barcelona Confidential”.
Ronaldinho a cîștigat și Copa Libertadores. Cîștigase Liga Campionilor oricum. Îi mai rămîne Mondialul Cluburilor, ca să aibă un palmares perfect.
Acum doi ani și ceva scriam așa:
”Din ianuarie 2006, nimic n-a mai fost la fel pentru Ronaldinho. Şi-a schimbat obiceiurile, comportamentul, anturajul, dieta, a uitat de importanţa odihnei, puterea nopţii a hipnotizat un star golit pe dinăuntru de o generozitate păguboasă faţă de prieteni. Inerţia l-a ajutat să termine sezonul, să facă o semifinală de Ligă memorabilă cu Milan, dar şi o finală apatică la Paris, apoi un Mondial catastrofal.
Ronaldinho încetase de atunci să mai existe. Acel Ronaldinho, al cărui zîmbet molipsise planeta, care nu obosea niciodată să semneze autografe şi să se pozeze cu copii. La nici 26 de ani, intrase deja în maşina de tocat a presei şi a fanilor, devorat finalmente de cele două entităţi obligate să-şi caute alte repere.
Ronaldinho de azi e deja un ex-fotbalist. Are 30 de ani. Ar vrea să mai joace, dar pasele sale nu mai sînt aceleaşi, sprinturile se fac în ritm pietonal, iar zîmbetul, celebrul său zîmbet, e de cele mai multe ori un rictus. Nimeni nu poate nega faptul că va avea, în patrimoniul fotbalului, un monument al fanteziei, al lucrurilor nefăcute pe un teren. Nu va fi însă niciodată la nivelul celor amintiţi mai sus, tocmai pentru că a ars prea repede. Sau pentru că şi-a ars el însuşi magia atunci cînd a încetat să mai trăiască pentru fotbal şi început să trăiască din el.
Ar fi bine să se retragă. Tocmai pentru ca toate acele lucruri nefăcute pînă la el şi făcute de el să nu treacă în derizoriu. Geniile nu se nasc pentru a sta pe banca de rezerve.”
Azi, mă bucur pentru el că n-a făcut-o. Pentru el și pentru cei ca mine, care l-au iubit pe el și fotbalul cu zîmbetul pe buze pe care-l propunea. Merita o astfel de recompensă.
Acum cîteva luni, imediat după revelion, un bun prieten aflat în Brazilia, în vacanță, îmi trimitea un mesaj și niste poze. ”Stau lîngă Ronaldinho la plajă. Are o viteză la șampanie cum n-am mai văzut. Ce mare ar fi ajuns dacă nu-i plăcea viața!”.
Exact asta e concluzia. Ce mare ar fi putut ajunge Ronaldinho dacă îi plăcea doar fotbalul. Poate cel mai mare din toate timpurile!
Nici n-a trecut foarte mult de atunci. 7 ani. Acum 7 ani pe vremea asta, Messi era un puști, Cristiano Ronaldo era un diamant șlefuit cu grijă de Sir Alex Ferguson. Altul era regele fotbalului. Ronaldinho.
Era zeul fotbalului, era cel care iniţiase conceptul de “jogo bonito”, acel fotbal estetic, jucat cu zîmbetul pe buze, din plăcerea copilărească a unui băiat fără copilărie, plecat de timpuriu de acasă, în căutarea gloriei şi a bunăstării. Era cel ce alungase crizele de nervi de la FC Barcelona. Cei ce n-au văzut încă super-documentarul ”FC Barcelona Confidential” o pot face acum și se vor convinge. Era personajul principal al dezbaterilor vremii, la fel de stupide precum cele de azi, dacă era mai bun ca Maradona, dacă nu cumva Pele era egalul lui ori dacă Johan Cruyff era cel ce se apropia întrucîtva de stilul său electric de a dribla, de a pasa “a la Michael Jordan”, de a găsi finalizările cele mai surprinzătoare.
Acel început de an 2006 a fost fatal pentru Ronaldinho. Şi-a schimbat obiceiurile, comportamentul, anturajul, dieta, a uitat de importanţa odihnei, puterea nopţii, a atracțiilor ei mai bine zis, au hipnotizat un star golit pe dinăuntru de o generozitate păguboasă faţă de prieteni, față de un anturaj care nu voia decît să se distreze. Pentru un fotbalist încă tînăr acest lucru e fatal. Inerţia l-a ajutat să termine sezonul, să facă o semifinală de Ligă memorabilă cu Milan, dar şi o finală apatică la Paris, apoi un Mondial catastrofal. Au urmat două sezoane în care coborîrea a fost continuă. Episoadele cu el venind la antrenamente direct de la discotecă erau din ce în ce mai obișnuite.
Ronaldinho încetase de atunci să mai existe. Acel Ronaldinho, al cărui zîmbet molipsise planeta, care nu obosea niciodată să semneze autografe şi să se pozeze cu copii. La nici 26 de ani, intrase deja în maşina de tocat a presei şi a fanilor, devorat finalmente de cele două entităţi obligate să-şi caute alte repere. De la glorie a trecut la singurătate. E cunoscut un episod petrecut de Craciun, în anul 2007. Un copac a fost doborît de vîntul puternic în curtea casei sale. A chemat pompierii, iar aceștia au avut marea surpriză să-l găsească singur singurel, în vila lui uriașă de la Sitges, fără nimeni aproape într-o zi de Sărbătoare în care cuvîntul familie e esențial. Apoi a plecat de la Barcelona, a ajuns la Milan, s-a repatriat în Brazilia și acum trage de el în încercarea de a-și regăsi plăcerea de a juca fotbal.
Vă invit să vedem împreună un filmuleț cu și despre Ronaldinho. ”Abdicarea unui rege” se numește, un titlul foarte inspirat. E realizat de spaniolii de la Canal + care au încercat să explice, prin intermediul celor care l-au cunoscut și au jucat alături de el, ce s-a întîmplat cu adevărat, cum a fost posibil ca o carieră ce se anunța fulminantă să se oprească atît de brusc.
Vă propun acum să vedem cîteva imagini cu legăturile existente între Ronaldinho și Messi. Ronaldinho e cel care l-a luat pe Messi lîngă el atunci cînd era doar un copil, iar apoi, pentru că influența pe care o avea asupra argentinianului nu mai era cea potrivită, a fost îndepărtat.
Iar pentru final vă propun să revedem cîteva dintre momentele de magie ale lui Ronaldinho.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Nu cred în teoria pe care o tot vehiculează unii, cum că Chelsea a lăsat-o mai moale la București. Cei care flutură această variantă sînt aceiași care băteau cîmpii cu grație înainte de joc căutînd să ne convingă că Chelsea va folosi echipa a doua. Care o fi echipa a doua a lui Chelsea? N-am reușit să aflu.
Dacă tot am ajuns la această idee, hai s-o lămurim! În fotbalul mare nu mai există conceptul de titulari și rezerve. Există conceptul de lot cu 16-18 fotbaliști ce pot fi oricînd titulari, dar care, în același timp, se pot așeza pe banca de rezerve. Există, evident, situații și situații, de exemplu fotbaliști care au fost accidentați și care se supun unui plan de recuperare, fotbaliști ce nu pot duce două meciuri în interval foarte scurt și se supun principiului rotației, din ce în ce mai utilizat în fotbalul mare. Ideea e să ai la dispoziție 18 jucători cu valoare apropiată, din care să poți alege oricînd, în funcție de situație și care să asigure și o stare de concurență. Căci nimic nu e mai rău pentru un fotbalist decît să se știe titular indiscutabil, indiferent de ce face pe teren. Ar cam fi cazul lui Tănase, dar despre el puțin mai tîrziu.
Așadar, ca să revin, nu cred că Chelsea a lăsat-o mai moale. Pur și simplu n-a putut mai mult. Așa a fost Chelsea în acest sezon. Capabilă de meciuri bune, dar și de meciuri proaste. Contextul în care se află Rafa Benitez nu-i deloc fericit, iar asta n-are cum să nu influențeze evoluția echipei. Ceva se întîmplă la Chelsea, e limpede. Dacă era în formă, juca. Cum a făcut, de exemplu, Tottenham, care e în formă și a spulberat pe Inter, care Inter nu e în formă și, conform teoriei, ar fi last-o mai moale. Realitatea românească de care vorbeam în titlu ne-a izbit imediat după meci. Pe care l-am sărbătorit ca pe o victorie istorică. ERONAT. Este o victorie, o victorie mare, frumoasă, de prestigiu poate, dar atît. Doar o calificare poate fi istorică. Stă în firea acestui popor să se bucure înainte de vreme, să fie superficial. Și să se ia după toate bazaconiile pe care le spun, la televizoarele ce-i găzduiesc cu generozitate, tot soiul de finanțatori și așa ziși oameni de fotbal. Ieșirea în stradă pentru a sărbători se justifică atunci cînd obiectivul e atins. Iar obiectivul trebuie să fie calificarea, căci dacă Chelsea se califică victoria rămîne doar una de palmares. Iar Chelsea, chiar rău cum a arătat joi, poate bate pe oricine dacă prinde o zi bună.
Rămînînd la realitățile românești, este absolut incredibil ce se întîmplă cu gazonul de pe Arena Națională. Să construiești un asemenea stadion și să-ți bați joc în asemenea hal de teren e o dovadă, imi cer scuze pentru ton, de tîmpenie absolută. Eu nu înțeleg ce e așa de complicat să găsești o iarbă bună, s-o montezi așa cum trebuie și apoi să iei toate măsurile astfel încît să reziste un sezon. Un sezon, atenție!, nu vreo 5 ani. Un simplu sezon.
Tot la capitolul stadion intră și organizarea partidelor. Aici intervine exaltarea forțelor de ordine, fie ele jandarmi sau alte firme de paze, unde cred că principala condiție de angajare e un număr mic de neuroni. N-am fost la Steaua-Chelsea, dar am auzit. Intrarea în arenă se face greu, controlul e riguros, e prima dată cînd aud că ți se iau banii din buzunar. Monezile adică. Am fost la sute de meciuri pe zeci de stadioane din străinătate. Nicăieri, indiferent de cît de încins era respectivul meci, nu am întîlnit încruntarea de la noi, excesul de zel tipic românesc.
Am promis ceva despre Tănase. Scriam mai sus că lucrul cel mai rău pentru un fotbalist e să se simtă titular indiscutabil. Lui Tănase i se transmite asta în fiecare zi. I se spune că e cel mai bun din România, i se iartă toate greșelile, e mîngîiat părintește pe ceafă, nu cumva să se supere. Cu Chelsea a jucat prost, indiferent cît ar mai căuta unii să-i găsească scuze. A juca prost nu-i o dramă, toți fotbaliștii mai prind astfel de momente. Dramă e să nu pricepi că ai jucat prost, să nu înțelegi unde ai greșit, să arăți în continuare aceeași indolență. Dramă e să încerci să-ți aduci aminte cînd ai făcut ultimul meci bun, nu mare, doar bun, și să nu reușești să-l descoperi.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!