La momentul tragerii la sorți, această grupă B din Champions League părea a avea două favorite certe, pe Real Madrid și pe Inter, plus alte două echipe care ar fi trebuit să se lupte pentru locul de Europa League și, eventual, să încerce să furnizeze vreo surpriză. Citeste mai mult …
Povestea din pauza meciului de la Monchengladbach cred că o știți. Acel îndemn adică, ”Frate, nu-i mai da mingea, face totul anapoda, parcă joacă împotriva noastră!”, adresat de Benzema colegului de limbă franceză Mendy, sub privirile unui alt coleg de limbă franceză, Courtois, care n-a intervenit căci, pesemne, de la el de-acolo se vedea destul de clar situația. Îndemn completat, pentru a fi mai convingător, cu un soi de ”să moară mama” din periferia Lyon-ului. Citeste mai mult …
Se zice prin Spania că mai rău decât ziua unui eșec în ”Clasico” e ceea ce urmează. Zilele de după, când orice înfrângere suferită în fața rivalilor e întoarsă pe toate fețele în mass-media. Cu consecințe de rigoare asupra stării de spirit a vestiarului. De data asta însă, pierzătorii, jucătorii de la Barcelona adică, au avut o șansă multiplă, un cumul de șanse mai bine zis, cu care au reușit să depășească rezonabil această perioadă agitată. Citeste mai mult …
Se spune în Spania că mult mai rele decât seara unui eșec în ”Clasico” sunt zilele de după. Când tot ceea ce s-a întâmplat este analizat, bucată cu bucată, în ziare și la televiziuni. O înfrângere contra marelui rival devine astfel un atac direct la starea de spirit a vestiarului, ceea ce face ca munca antrenorului să capete două direcții, mai întâi psihologică și abia apoi tehnico-tactică. Citeste mai mult …
Din păcate, despre acest prim episod din ”Clasico” jucat sâmbătă se va vorbi doar prin prisma acelui penalty. Spun din păcate fiindcă meciul, în ciuda unor așteptări mai degrabă pesimiste, urmare a condițiilor particulare în care se disputa, stranii pe alocuri din pricina stadionului gol, a formei de moment a celor două combatante și a scăderii evidente de nivel, comparativ cu acum 5 sau 10 ani (Pep vs Mou, Cristiano vs Messi, Xavi-Iniesta vs Xabi Alonso, MSN vs BBC, cred că vă amintiți), meciul deci a fost bun, uneori chiar foarte bun, amintind pe alocuri de acele dueluri care împărțeau planeta în două. Citeste mai mult …
Tocmai a trecut primul mijloc de săptămână plin de dueluri europene și parcă senzația e alta, nu credeți? Orice ar face echipele naționale, nu pot să ridice nivelul de emoție și adrenalină la cotele pe care le avem atunci când joacă echipele de club. Citeste mai mult …
Căutare
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă

Articole recente
Comentarii recente
- R. on MANCHESTER CITY ȘI ETICHETA PUSĂ PE PREMIER LEAGUEDaca tot au ajuns fotbalistii sa se bucure in reluare dupa 10 minute de analiza var, asa vor ajunge baietii [...]
- Nakh Oel on VACANȚĂ IN AMERICA, UN VIS POSIBIL, O EXPERIENȚĂ INTERESANTĂ. LAS VEGAS, SAN FRANCISCO, LOS ANGELESIl separatio si Dumnezeu. Codex Lugrubum (google.com)
- Andrei on SPANIA A ADUS MUZICA, MESSI N-A GĂSIT DANSULSpania a câ?tigat titlu mondial ?i pentru c? are un fotbal s?n?tos ?i viguros: centre de copii ?i juniori, academii, [...]
- Marian Bastiurea on NEYMAR ȘI TRECEREA DE LA BUNICI LA CHATGPTÎn continuare cred ca greseala carierei sale a fost plecarea de la Barcelona.
- R. on CE A VĂZUT PARISUL: REGELE DIN PARCUL PRINȚILORPrima oara am vazut psg ul acesta sezonul trecut cand i au zdrovit pe cei de la City in acel [...]
















Caută-mă!