BENZEMA ÎNTRE VINICIUS ȘI HAZARD

BENZEMA ÎNTRE VINICIUS ȘI HAZARD

Povestea din pauza meciului de la Monchengladbach cred că o știți. Acel îndemn adică, ”Frate, nu-i mai da mingea, face totul anapoda, parcă joacă împotriva noastră!”, adresat de Benzema colegului de limbă franceză Mendy, sub privirile unui alt coleg de limbă franceză, Courtois, care n-a intervenit căci, pesemne, de la el de-acolo se vedea destul de clar situația. Îndemn completat, pentru a fi mai convingător, cu un soi de ”să moară mama” din periferia Lyon-ului. Citeste mai mult …

ACELAȘI ZIDANE PE ”CAMP NOU”

ACELAȘI ZIDANE PE ”CAMP NOU”

Din păcate, despre acest prim episod din ”Clasico” jucat sâmbătă se va vorbi doar prin prisma acelui penalty. Spun din păcate fiindcă meciul, în ciuda unor așteptări mai degrabă pesimiste, urmare a condițiilor particulare în care se disputa, stranii pe alocuri din pricina stadionului gol, a formei de moment a celor două combatante și a scăderii evidente de nivel, comparativ cu acum 5 sau 10 ani (Pep vs Mou, Cristiano vs Messi, Xavi-Iniesta vs Xabi Alonso, MSN vs BBC, cred că vă amintiți), meciul deci a fost bun, uneori chiar foarte bun, amintind pe alocuri de acele dueluri care împărțeau planeta în două. Citeste mai mult …

UN AN FĂRĂ BALON

UN AN FĂRĂ BALON

Suntem pe finalul sezonului 2019-2020 și multe lucruri nu se mai pot întâmpla, multe necunoscute nu prea mai sunt. Mă refer la fotbalul care contează, nu la al nostru, unde se pare că nu există reguli, există doar excepții, ca să citez un refren la mare modă acum mai bine de 15 ani. Astfel că informația săptămânii trecute a fost cea legată de Balonul de Aur. Mai exact de decizia celor de la ”France Football” de a sări peste acordarea trofeului în acest an 2020 atât de ciudat, în orice caz atipic. Citeste mai mult …

CAMPIONATUL LUI ZIDANE

CAMPIONATUL LUI ZIDANE

Martie 2019. Real Madrid era o navă în derivă, naviga prin ape altădată cunoscute fără nicio direcție. Ieșise din Champions League, competiția cu care avea o logodnă durabilă, campionatul era departe, Cupa nu era neapărat o soluție. Primul sezon post-Cristiano Ronaldo certifica un adevăr pe care mulți îl anticipaseră, dar se feriseră să-l îndrepte către omul deciziilor, Florentino Perez: Real Madrid rămăsese fără lider. Citeste mai mult …

ZIDANE, POVESTEA UNEI ÎNTOARCERI ASUMATE

ZIDANE, POVESTEA UNEI ÎNTOARCERI ASUMATE

Pe la noi există o vorbă: ”Dă-i românului mintea cea de pe urmă”. Nu știu dacă Florentino Perez are habar de ea, probabil că nu, deși de România mai știe el câte ceva, fiindcă la un moment dat și-a oferit serviciile pentru a ne îmbunătăți infrastructura, în condițiile lui, care nu se suprapuneau defel cu condițiile puse de aleșii de pe-aici. Dar nu ăsta e subiectul, deși ar merita, are Florentino unde să construiască, pe bani mulți și fără ”întoarceri”. Subiectul e Real Madrid și, mai detaliat, Zinedine Zidane. Pe care bossul Madridului, ”el ser superior” cum îi place să se autocaracterizeze, l-a pus din nou antrenor, la 10 luni de când s-a trezit fără el. 10 luni în care Zidane s-a bucurat de o binemeritată vacanță, de liniște și de familie, în vreme ce Florentino n-a avut de ce să se bucure. Dimpotrivă. Au fost 10 luni de frământări majore la Real, pe care cu siguranță că el nu le-a anticipat, deși Zizou îi servise la ultima lor discuție, care a și condus la deznodământul de-atunci, destule motive. Florentino știe bine cum se fac afacerile, Zidane știe însă infinit mai bine care e treaba într-un vestiar.  Citeste mai mult …

GENEROSUL KARIM, UN NOUAR CU SUFLET DE ZECE

GENEROSUL KARIM, UN NOUAR CU SUFLET DE ZECE

Karim Mostafa Benzema este, se pare, singurul fotbalist pentru care Florentino Perez a făcut un gest deosebit, deloc obișnuit atunci când vine vorba de președintele Madridului, un ”ser superior” așa cum îi place să se autocaracterizeze. Ca să-l convingă să semneze cu Real Madrid, Florentino s-a dus acasă la atacantul francez, pe atunci la Lyon. Lucru pe care nu-mi amintesc să-l fi făcut nici cu Cristiano (pe care oricum îl acontase Ramon Calderon), nici cu Bale, nici cu Modric, nici măcar cu Zidane, Beckham ori Ronaldo, nici măcar cu Figo. La Benzema s-a dus, ba chiar, după cum povestește chiar atacantul, i-a vorbit în franceză și i-a explicat ce proiect deosebit se pune la cale la Real Madrid. Florentino căzuse în admirația lui Karim după un super meci al acestuia împotriva Barcelonei lui Guardiola în Champions League, pesemne că și interesul lui Pep față de el a contat mult. În toți acești ani s-a spus despre Benzema că s-ar fi potrivit mult mai bine la acea echipă a Barcelonei, dar în toți acești ani admirația lui Florentino față de el nu s-a schimbat foarte mult. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă