Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.
Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.
Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.
Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:
În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.
Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.
Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.
Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.
Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.
Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.
Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.
Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!
Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.
Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.
La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.
United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.
Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.
Realizat pe ultima sută de metri a perioadei de mercato, transferul lui Mesut Ozil de la Real Madrid la Arsenal poate fi catalogat drept lovitura verii. În condițiile în care Bale, Neymar și celelalte mutări au fost mai mult sau mai puțin anunțate și extrem de mediatizate, excesiv de mediatizate în cazul lui Bale, surpriza provocată de trecerea lui Ozil sub comanda lui Arsene Wenger conferă acestei tranzacții o importanță deosebită.
Pomeneam acum cîteva zile de felul în care Ozil a ieșit de pe teren după ce a fost schimbat la Granada. Îmbufnat, vizibil deranjat de situație, poate de jocul care nu-i mai ieșea, sigur de poziția în care era distribuit. Scriam atunci de limbajul trupului, care e un barometru de luat în seamă și anticipam într-un fel faptul că va pleca de la Real. Mă gîndeam că spre Manchester United, căci mi se părea că ar fi o excelentă soluție pentru David Moyes. Am primit destule mesaje care încercau să mă convingă cît de puțin mă pricep la fotbal dacă pot crede că Real îi va da vreodată drumul lui Ozil. Mesajele veneau de la fanii Madridului, care confundă sentimentele cu realitatea. Una e să-ți placă de Ozil, alta e să încerci să transferi sentimentele tale către anumiți conducători pentru care fotbalul e totuși o afacere.
Ei bine, iată că s-a întîmplat! Real Madrid l-a lăsat să plece pe Ozil, în schimbul unei sume consistente, e adevărat, dar l-a lăsat. Dacă dorea să-l țină îl ținea, așa cum, de exemplu, Barcelona l-a ținut pe Cesc Fabregas, pentru care United oferea o sumă nu cu mult mai mică. Am avut șansa să-l văd jucînd pe Ozil încă de la primele meciuri ale sale la Werder Bremen și, înainte, la Schalke. Am comentat 3 sezoane Bundesliga la Sport Klub și l-am prins în multe meciuri. În special la Werder mi-a plăcut, societatea pe care o făcea la mijlocul terenului cu brazilianul Diego fiind un important punct de reper al jocului agreabil și estetic pe care-l practica echipa din Bremen pe atunci. Se spunea despe el că e născut pentru a juca la Barcelona, căci părea potrivit pentru fotbalul catalanilor. Apoi l-am văzut în și mai multe meciuri odată cu trecerea la Real, destule pe viu, în El Clasico, împotriva Barclonei. Mi s-a părut și mi se pare unul dintre aceia care fac parte din categoria fotbaliștilor, nu a jucătorilor de fotbal. Capabil să dea o pasă genială, să scoată din joc adversari, să ridice privirea și inclusiv să se oprească atunci cînd nimeni nu se aștepta, pentru a-și crea avantaj.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Nu încerc să discut aici dacă Real Madrid a greșit sau nu lăsîndu-l pe Ozil să plece. Eu cred că da, dar părerea mea poate că nu contează. Încerc să analizez ce s-a întîmplat la Real și ce se va întîmpla la Arsenal. Un calcul simplu, grotesc poate, îmi arată că Ozil e la jumătate de preț față de Gareth Bale. Nu e o ștampilă, nu înseamnă că Bale e de două ori mai bun, e doar o constatare, o realitate de mercato.
Am citit o comparație excepțională a celor doi. Dacă prin absurd i-am pune pe Ozil și Bale cu o minge în fața unui zid și le-am cere să iasă din aeastă situație, am constata, cred, cum Ozil găsește o breșă în zid și strecoară balonul pe acolo, în vreme ce Bale dărîmă zidul și merge mai departe. E o realitate și poate că asta nu l-a ajutat pe Ozil. I s-a reproșat de multe ori slaba participare la faza defensivă. Inclusiv Mourinho a făcut-o, deși portughezul a fost cel care a insistat pentru a-l transfera. În ultimul timp, părea că progresase la acest aspect, dar la început era departe de cerințe. Îmi amintesc cum la finala Cupei din 2011, de la Valencia, Mourinho l-a scos pe Ozil prin minutul 70, exasperat de felul în care germanul, plasat dacă bine îmi amintesc în banda dreaptă, căci atunci Mourinho a jucat contra Barcelonei cu 3 închizători, cobora în ajutorul lui Arbeloa. E un amănunt interesant cred, pentru că de atunci Mourinho l-a jucat extrem de rar pe Ozil în acea zonă, distribuindu-l mai mult pe zonă centrală. În schimb, după plecarea lui Mourinho și venirea lui Ancelotti, Ozil a fost iar retrimis în dreapta, centrul fiindu-i destinat lui Isco.
În dreptul lui Ozil rămîn însă pasele decisive pe care le-a dat în acești trei ani și nu neapărat golurile, care veneau ca un fel de bonus. Am găsit în statistici că Ozil avea o acuratețe a paselor în terenul advers de 83 la sută, iar în propriul teren de 86 la sută. Aici era marea calitate a germanului, pasele pe care le dădea și mai ales faptul că greșea foarte rar. Și atunci, de ce a plecat? Spre deosebire alți jucători ai Realului, Ozil n-a fost niciodată admonestat de public pe ”Santiago Bernabeu”. Ceea ce, între alții, i s-a întîmplat inclusiv lui Cristiano Ronaldo. Inclusiv la prezentarea oficială a lui Bale, pe fare dacă n-ați văzut-o o găsiți AICI, s-a produs un episod cînd publicul prezent a scandat, spre enervarea lui Florentino Perez, ”Ozil no se vende”. Ei bine, iată că s-a vîndut.
Cu contrat scadent în 2015, Ozil a solicitat de-a lungul sezonului trecut de mai multe ori o prelungire și o mărire de salariu. Mai ales de cînd tatăl său i-a devenit și impresar. Se spune că în vestiar făcea atmosferă proastă, se izolase, nu comunica deloc și dădea senzația că e deprimat. Venirea lui Isco, mai nou preferatul lui Florentino Perez, prestațiile bune ale acestuia, dar mai ales venirea lui Bale i-au dat pesemne senzația lui Ozil că-și pierde locul în echipă. Mai ales că Ancelotti nu pare adeptul formulelor tactice ale lui Mourinho și merge pe clasicul său braduleț, 4-3-2-1, cu Modrici și Isco în stînga și dreapta lui Khedira, Alonso sau a celui care va fi ”închizător”. Mai sus deja locurile se epuizau pentru Mesut, căci tripleta Cristiano-Benzema-Bale e de neatins. Astfel că plecarea i s-a părut unica soluție, iar dacă asta a coincis cu o mărire consistentă de salariu, cu atît mai bine.
Se spune că l-ar fi vrut și PSG pe Ozil. Pe undeva logic, PSG i-ar vrea pe toți, eventual să facă două echipe de aceeași valoare. Banii n-ar fi fost o problemă. Se mai spune însă că Ozil a ales Arsenal pentru Arsene Wenger. Criticat deseori pentru slaba participare în mercato, Wenger a apărut pe ultima turnantă, cu o mutare ce face înconjurul planetei.
Am dubii că Ozil era fix jucătorul de care avea nevoie Arsenal. Eu cred că mai mult decît Ozil ar fi avut nevoie de Luis Suarez, de care s-a vorbit. Sau de Higuain, poftim, ca să nu sară comentatorii-suporteri ai ”cormoranilor” care încă mai cred că nu banii sînt cel mai important lucru în gîndirea unor fotbaliști. Sau de orice alt atacant, David Villa, chiar Fernando Torres, care să se transforme în referința jocului elaborat de Wenger. Dar dacă s-a ivit oportunitatea Mesut Ozil, de ce să n-o fructifice Arsenal? Mai ales că-n iarnă mai e o perioadă de mercato, iar în Anglia nu-s probleme în a schimba un club mare cu un alt club mare.
Mijlocași avea destui Wenger la Arsenal. Poate nici unul de calitatea lui Ozil însă. Să vedem acum unde va juca. Am încercat să arăt mai sus că-n bandă nu se simte prea comod. Oricum, la Arsenal partea dreaptă e acoperită de Walcott. Walcott ar trebui să se transforme în ținta paselor lui Ozil. Obișnuit de atîția ani să privească spre stînga atunci cînd pasa, în căutarea lui Cristiano, acum va fi nevoit să-și schimbe orientarea. Walcott nu e la fel de bun cum e Cristiano, nu e nici Thomas Muller din ”naționala” Germaniei, are însă o viteză care se asortează cu viteza de pasare a lui Ozil. În plus, ritmul în care construiește Arsenal e mai scăzut decît cel cu care fusese obișnuit Ozil la Real, cu acele contraatacuri fulgerătoare din epoca Mourinho. Asta ar putea fi un lucru bun.
În mod normal, Ozil ar veni pe poziția lui Rosicky. Mi se pare cea mai justă așezare. Cu Walcott în dreapta și Cazorla în stînga. Cînd va reveni Podolski, cu care Ozil ar trebui să aibă o legătură specială, poate vom vedea și la Arsenal această nouă modă, inventată de Guardiola, cea cu 9 fals. Variante sînt, la fel cum vor fi și foarte multe meciuri.
Nu sînt foarte convins că Arsenal se înscrie în lupta pentru titlu odată cu această mutare. S-a întărit însă mult, iar asta în condițiile unui campionat extrem de puternic, poate fi important. Atuul lui Wenger stă în faptul că Manchester United, Manchester City și Chelsea par a avea probleme de adaptare, căci au schimbat antrenorii, în timp ce la ”tunari” e mult mai simplu să integrezi un jucător într-o tactică deja bine stabilită.
Mesut Ozil face parte din acea categorie a oamenilor care-și doresc protagonism, își doresc să fie lideri. La Real Madrid nu putea, să vedem dacă va reuși la Arsenal. Deocamdată a reușit performanța de a fi omul numărul unu fără să joace.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ARSENAL GĂSIȚI AICI:
P.S. Am promis, la începutul lui august, atunci cînd am scris despre situația transferurilor din Premier League că voi reface analiza atunci cînd mercato se va încheia. N-am uitat și o s-o fac, căci transferuri s-au făcut destule în ultimele ore
Ultima zi de mercato a adus și oficializarea celui mai mediatizat, probabil, transfer al acestui secol. Gareth Bale a semnat în sfîrșit cu Real Madrid și toataă lumea, la Madrid și Londra, ar trebui să fie mulțumită. Dacă am contabiliza numărul de rînduri scrise de 3 luni încoace despre acest transfer, numărul de pagini întîi din presa spaniolă, numărul de articole și analize avîndu-l ca subiect pe galez vom realiza că este transferul verii.
Multe semne de întrebare există în jurul acestei tranzacții. Mi-am pus și eu mai demult,cînd povestea era la început, problema dacă într-adevăr Gareth Bale valorează 100 de milioane de euro, de fapt dacă există vreun fotbalist are să valoreze atît. Eu cred că nu, dar ceea ce cred eu nu contează. În momentul ăsta, Bale valorează exact cît s-a plătit pe el, iar dacă Real Madrid a considerat că merită să dea atîția bani înseamnă că și-a făcut ceva calcule. Apropo de calcule, am citit pe undeva că Barcelona deja și-a scos banii pe Neymar pentru că a vîndut nu știu cîte sute de mii de tricouri, sau milioane, nu mai țin minte exact, ale brazilianului. Iar după mintea unora, asta ar însemna că gata, transferul e amortizat. După mintea puțină a unora, ar trebui spus. Sînt convins că așa se va scrie în curînd și despre Gareth Bale, căci, din ce țin eu minte, așa s-a zis și despre Cristiano. E o prostie și n-ai nevoie de prea mulți neuroni ca să-ți dai seama de asta. Unu că atîtea sute de mii de tricouri nu se pot vinde în cîteva săptămîni, doi că banii nu intră în totalitate la cluburi, căci mai e și firma producătoare implicată, trei că respectivele tricouri au și ele un preț de fabricație, chit că-s făcute în China, Vietnam, Taiwan sau Indonezia tot costă ceva. Amortizarea unui fotbalist e o chestiune destul de simplă. Economic vorbind. Suma de transfer plus salariu cu tot cu impozit se împarte la numărul anilor de contract și se obține suma anuală ce trebuie amortizată. C0ntractul lui Bale e pe 6 ani, ca și cel semnat la vremea respectivă de Cristiano Ronaldo și Kaka, tocmai pentru că suma de transfer fiind foarte mare, la fel și salariul, să se obțină o amortizare mai facilă.
Mie mi se pare acest transfer un capriciu al lui Florentino Perez. Care, ca orice om bogat, foarte bogat mai bine zis, are astfel de capricii. Mai ales pe măsură ce îmbătrînește. N-ați auzit de miliardari care plătesc sume colosale pe diverse opere de artă doar din orgoliul de a le avea în living? Parcă așa sună și cumpărarea lui Bale cu o sumă exorbitantă. Florentino e mare amator de astfel de achiziții, dar parcă toate cele făcute pînă acum aveau o justificare. Figo era vedeta Barcelonei, Zidane era Zidane, Ronaldo de asemenea, Cristiano era Balon de Aur, Kaka avea și el un nume mare. Bale, dacă e să-l comparăm cu ceilalți, are doar un viitor în față. E prima dată cred cînd Florentino aduce un fotbalist cu mai mult viitor decît trecut. E prima vară, de fapt, cînd procedează așa, vezi și transferurile lui Isco și Illaramendi, dar pentru ei nu s-au plătit totuși sume atît de mari.
Florentino nu-și permitea luxul să rateze și acest transfer. Mai ales că-l ratase pe cel al lui Neymar, pe care presa madrilenă apropiată președintelui îl dădea ca sigur la un moment dat. Așa că a acceptat toate capriciile lui Daniel Levy, boss-ul celor de la Tottenham. E totuși foarte ciudat că transferul s-a făcut în ultima zi de mercato. Bale se va alătura colegilor abia peste mai mult de o săptămînă, asta după ce a avut o vară agitată, în care s-a antrenat puțin sau chiar deloc. Un contratimp pe care l-a avut și Modrici în vara trecută, venit și el în urma unei negocieri extrem de dure cu același Levy, iar Modrici a avut de suferit destul din această cauză. Faptul că David Levy știa că Bale va pleca e dovedit și de transferurile lui Tottenham. Făcute toate înainte de plecarea galezului. S-a depășit suta de milioane de euro și mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă, din cine știe ce cauze, Florentino s-ar fi răzgîndit și s-ar fi orientat, cum mi-ar fi plăcut mie și altora, spre Rooney. Cum ar fi acoperit Levy pasivul din balanțele contabile ale clubului? Oricît ar fi de bogat, o campanie de achiziții de peste 100 de milioane nu poate fi susținută decît de cîteva cluburi beneficiare de un izvor nesecat de petro-dolari. De ce a acceptat Florentino toate manevrele lui Levy? Nu știu să răspund, posibil că atunci cînd îți dorești extrem de mult un lucru accepți și unele compromisuri.
Hai să vorbim puțin de viitor. Toată lumea e curioasă unde va juca Gareth Bale în formula de azi a Realului. Toată viața lui a jucat în stînga, însă nimeni nu-și mai amintește de începuturile galezului, cînd era fundaș stînga. Cred că sîntem lămuriți cu toții că fundaș stînga nu va putea juca prea curînd la Real. Totuși nu dai aproape 100 de milioane pe un fundaș lateral!! Nici mijlocaș în acea bandă nu va putea juca prea curînd, căci acolo stăpînul inelelor e Cristiano. Nu știu cum a digerat Cristiano aducerea lui Bale, prețul plătit și salariul ce i s-a oferit, în condițile în care prelungirea contractului său încă întîrzie. Vorbim totuși despre omul care a ținut în spate Realul în ultimii ani. Incercați un exercițiu de imaginație și gîndiți-vă ce ar fi însemnat Real Madrid azi fără Cristiano Ronaldo. Apoi încercați să vă puneți în pielea lui. Nu trebuie să ai un orgoliu nemăsurat sau o mîndrie prost înțeleasă sau un caracter agresiv. Dar atunci cînd ești liderul echipei și obții chestia asta cu multă muncă, parcă nu sună bine ceea ce se întîmplă. Chit că Bale a vorbit foarte frumos de Cristiano, la fel cum a făcut-o și Neymar despre Messi. Aparatul de PR la aceste cluburi funționează impecabil.
Să ne întoarcem la Bale și la poziția sa. Logica îmi zice că va juca în dreapta. Ultimul sezon, la Tottenham, a fost mai degrabă un fel de număr 10, cu libertate de mișcare și poziționare mult spre zona centrală. În timpul partidelor, cădea mult spre dreapta, de unde putea să-și impună diagonalele către centru și șuturile spre poartă. De altfel, așa a și marcat ultimul său gol la ”Spurs”. Aici apare însă o problemă. El e obligat de caracteristicile sale tehnice să se ducă spre centru și să-și așeze mingea mai bine pe piciorul stîng. Nu-l vom vedea astfel liniar, în acțiuni verticale, paralele cu tușa, în colaborare cu fundașul lateral sau învăluind. Se va duce mai mereu spre centru, iar asta înseamnă că va deveni previzibil un pic.
Avînd însă un fizic privilegiat și calități extraordinare, se va adapta la noua lui poziție. Nu-l văd însă prea ușor ca jucător de ultimă pasă. Mi se pare că ăsta e singurul aspect care-i cam lipsește. Scoatem din context centrările cu piciorul stîng din banda stîngă sau din faze fixe. Din punctul ăsta de vedere seamnă mult cu Cristiano. E jucător de spații, de viteză, nu e genul care primească între linii și apoi să distribuie. Din acest punct de vedere, tot greul va cădea pe Isco și, eventual, pe Modrici. Într-un fel, jocul Madridul se va echilibra acum. De la venirea lui Ancelotti, centru de greutate se deplasase spre stînga, unde se adunau Marcelo, Cristiano, Modrici și de multe ori Isco. Chiar și Benzema. Acum, partea dreaptă are și ea un punct de referință.
Poate că Ancelotti va schimba sistemul și va trece la un 4-3-3 asemănător cu al Barcelonei. Cu un singur ”închizător”, Khedira sau Xabi Alonso, doi mijlocași de interior, Isco și Modrici, doi jucători de bandă, Cristiano și Bale, și un atacant, Benzema. Ar fi totuși o minirevoluție într-un angrenaj care a jucat în ultimii ani sistemul 4-2-3-1. Ar fi totuși un pas înainte spre acea transformare a echipei promisă de Ancelotti, una în care Realul să dețină inițiativa, să atace, să construiască, să facă spectacol. Și ar mai fi o soluție. Poate surprinzătoare. Despre care am citit undeva în presa spaniolă. Aceea ca Bale să joace rolul falsului 9. Ori el, ori Cristiano, iar Bale, în această din urmă situație, să ocupe poziția sa preferată, în banda stîngă. Iar Realul să joace, ca Barcelona sau ca Bayern-ul lui Guardiola în unele stuații, fără atacant de meserie. Să vedem, să nu ne grăbim să luăm în rîs această posibilitate.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Am lăsat la final tema Ozil. E o mare pierdere pentru Real și pentru fotbalul spaniol, un mare cîștig pentru Arsenal. Ozil a reprezentat garanția paselor decisive la Real. Am scris de multe ori asta, la Ozil erau incredibile acele pauze, de o fracțiune de secundă, pe contraatacurile fulger ale echipei. Acea pauză, insesizabilă aproape, care-l ajuta să ridice privirea și să distribuie acolo unde era nevoie.
Tema Mesut Ozil ca și tema Kaka merită însă articole separate. În zilele următoare. Deocamdată, omul zilei e Bale.
Pentru cei care n-au văzut-o, iată și prezentarea sa oficială la Real Madrid:
Un meci Real Madrid – Chelsea e oricînd un cap de afiș apetisant. Chiar dacă e un ”amical”, de lux, cum se mai spune în ultima vreme acestor partide de pregătire, chiar dacă e oficial. Din ce în ce mai mult în ultimul timp marile cluburi au început să-și programeze astfel de partide de pregătire tari, între ele practic, urmînd oarecum traseul echipelor naționale puternice. Astfel de meciuri aduc beneficii din toate punctele de vedere. Sportiv, vezi cum stai întîlnind un adversar tare și, eventual, poți corecta anumite erori acum, cînd nimic nu e în joc, iar financiar o rețetă bună. Mai ales dacă partidele se joacă prin America sau Asia, unde lumea abia așteaptă să vadă pe viu ceea ce în restul sezonului pot vedea doar la televizor, asta dacă reușesc să se descurce cu orele imposibile pentru aceste continente la care sînt programate duelurile europene. A devenit deja o tradiție și e de presupus că în viitor ea se va extinde.
Am avut, spre exemplu, un ”Derby d”Italia” jucat în America. Un Juve-Inter terminat după multe penaltyuri de departajare. Calendarul, stabilit cu mult înainte, precum și jocul rezultatelor, căci vorbim de o competiție cu dueluri eliminatorii, au adus față în față pe Real Madrid și pe Chelsea. Un meci amical deloc amical însă, căci la mijloc era, în primul rînd, Jose Mourinho, împotriva fostei sale echipe. Și împotriva, mai ales, a lui Cristiano Ronaldo, jucătorul său favorit la un moment dat, devenit între timp o țintă a declarațiilor sale răutăcioase. Am încercat să explic într-un articol precedent ce motive ar fi avut Mou să se comporte astfel față de Cristiano, nu mai revin. Am spus tot acolo despre Cristiano că mi se pare în cel mai bun moment al carierei sale. O să revin asupra acestui aspect, la final.
Despre meci acum. A bătut Real Madrid cu 3-1. Ceea ce, în ciuda faptului că Mourinho a încercat să minimalizeze rezultatul, nu-i o bagatelă. Chelsea e cu o lungime înaintea Realului în ceea ce privește pregătirea, cu toate astea diferențele nu s-au văzut. Ba chiar Real a părut echipa mai proaspătă, mai bine echilibrată fizic, mai dornică să pună mingea în mișcare. La Chelsea parcă s-a observat un soi de reținere, un soi de lipsă de înțelegere a jucătorilor față de ceea ce vrea Mourinho de la ei.
Cine dorește poate vedea un scurt, dar cuprinzător rezumat, al meciului în continuare:
Am văzut cîte ceva din intențiile celor doi antrenori. Mai mult la Real, parcă, decît la Chelsea, deși de ambele părți au fost destule schimbări pe parcursul meciului. Prima repriză e cea care merită consemnată, căci în partea a doua schimbările au afectat calitatea jocului, mai ales că s-a trecut și la ceva experimente. Spre exemplu, dacă e să vorbim de experimente, Ancelotti a probat din nou, mai mult de jumătate de oră în această perioadă, o schemă fără vîrf de atac, cu Di Maria, Ozil, Isco și Cristiano în fața ”închizătorilor”. A fost încercat inclusiv Ozil pe poziția de 9 fals, dar mai mult Cristiano. Realul cam stă în acest moment doar în Benzema ca referință a atacului și e logic ca Ancelotti să se gîndească la posibilitatea, destul de probabilă, ca francezul să fie accidentat sau suspendat la un anumit moment al sezonului și să încerce anumite experimente, dincolo de Morata.
Începutul însă a arătat cam ceea ce vrea Ancelotti de la această echipă. O linie de fund în care, probabil, Pepe va trebui să lupte cu Varane, și înclin să cred că francezul pleacă în avantaj, iar Arbeloa cu Carvajal. Coentrao n-a fost utilizat de loc, ceea ce mă face să cred că e mai degrabă plecat, iar Marcelo s-a descurcat foarte bine, a dat și gol și i-a făcut o ușoară dedicație lui Mourinho, care-l neglijase serios în campionatul trecut, zice-se pentru că n-a vrut să semneze contract de reprezentare cu amicul Jorge Mendes. În față, deși a părut un 4-4-1-1, a fost un clar 4-2-3-1, transformat, în multe momente, în 4-1-4-1. Cu Khedira avînd rolul de bodyguard, efectiv rolul de mijlocaș la acoperire, desemnat să acopere și să închidă. Lîngă el a stat Modrici, ce pare reinventat în aceste perioadă de pregătiri. Poate că Ancelotti, care l-a văzut destul de bine în perioada sa londoneză jucînd excelent la Tottenham pentru că-l avea mereu pe Parker în preajma, gata să-i acopere erorile, încearcă să facă același lucru cu Khedira. Modrici asigură o ieșire la construcție mult mai curată, astfel că prima linie de pasă către croat pare deja o obligație. Iar faptul că se poziționează ușor spre stînga, în zona lui Marcelo și Cristiano, face ca această bandă a Realului să fie un coșmar pentru adversari.
Apoi urmează Isco și Ozil. Va fi spectaculos acest cuplu, sînt convins. Zona de creație, pînă acum situată doar în dreptul lui Ozil, are doi oameni cu capacitate tehnică exemplară. Și o știință a plasării între linii, care-i face extrem de periculoși. Poate că nu mai e Di Maria și slalomurile sale, pe alocuri liniare, în schimb sînt sigur că Real va avea o fază de construcție mult mai artistică, mai estetică.
Cred că, de fapt, asta și încearcă Ancelotti. Să iasă puțin din sfera jocului reactiv practicat de Mourinho, care cam enerva, căci fanii Realului nu vedeau cu ochi buni această strategie prin care Realul se lăsa de multe ori dominat cu bună știință. Automatismele contraatacului funcționează și vor funcționa, vezi meciul cu Everton, iar Ancelotti caută să imprime jocului și un aspect constructiv.
În aceste condiții, lui Xavi Alonso îi va fi greu să se impună, din nou, în primul 11. Eu am rezerve în acest moment față de continuitatea lui la Real. Îi expiră cotractul la vară, deja mai sînt aproape 10 luni pînă atunci, iar timpul lucrează în favoarea lui. Faptul că Real l-a adus pe Illaramendi poate indica și o posibilă resemnare a pierderii lui Xabi Alonso. În vara viitoare sau, de ce nu?, chiar în vara asta. Mourinho îl place mult, sentimentul e reciproc, căci Xabi Alonso a fost singurul din ”garda de fier” a vestiarului care s-a întreținut cu Mou. El și Coentrao, dar pe portughez nu-l includ în această categorie. Nu-i exclus ca Mourinho să forțeze un transfer încă din această vară.
Apropo de Mourinho. S-a văzut cred în această primă repriză cu Real că va merge, în general, pe mîna lui Lukaku ca vîrf de atac mai mult decît pe cea a lui Torres. Lampard și Ramires sînt pilonii liniei de mijloc, iar aici, la Ramires, parcă eu l-aș vedea pe Xabi Alonso. Eden Hazard e cheia jocului mai departe, de talentul lui se leagă speranțele ofensive. N-a jucat Mata, dar e de presupus că o va face, la fel cum cred că și Oscar va avea rolul lui.
N-a jucat deloc David Luiz. Motiv de speculații, mai ales, că, vezi revista presei de azi, Barcelona a făcut o primă ofertă oficială pentru el. În prima repriză, Mourinho a notat tot timpul cîte ceva și cred că i-a folosit mult acest meci de pregătire.
Promiteam ceva despre Cristiano Ronaldo. Am mai spus-o, mi se pare că a ajuns la maturitate deplină. Are un alt comportament pe teren și-n afara lui, iar vestiarul pare că l-a recunoscut ca lider. Ancelotti știe lucrul ăsta, iar faptul că dă de înțeles că portughezul e omul său numărul unu, indiferent de cîte zeci de milioane ar costa Bale sau altcineva, ajută mult. Cristiano primește în momentul ăsta cam același tratament ca Messi la Barcelona. Și mi se pare absolut normal. Știind că Messi n-a avut un final de sezon strălucit și pleacă pe picior de egalitate cu el în lupta pentru Balonul de Aur, Cristiano a plecat ca din pușcă în acest sezon. Eu cred că tot între cei doi se va da lupta pentru acest trofeu. Și asta pentru că vorbim de un trofeu personal, iar Bayern, cea mai bună echipă a momentului, nu propune un personaj de genul ăsta, ci un colectiv. La nivel personal, cifrele lui Ribery, goluri și pase decisive, sînt la mare mare distanță de cele ale lui Messi și Cristiano.
Scriam atunci cînd Messi a primit Balonul de Aur 2013, că lui Cristiano îi lipsește ceva la nivel de imagine, de charismă. Gestul său față de un suporter intrat pe teren în partida cu Chelsea spune că încearcă să se autodepășească și pe acest plan.
De-a lungul timpului, în viața unei echipe de fotbal se petrec o grămadă de evenimente. Unele vesele, altele tensionate. Vestiarul unei echipe de fotbal nu e cu nimic diferit de orice alt colectiv, din orice alt sector de activitate. Cu prieteni, cu dușmănii, cu bîrfe, cu intrigi, cu certuri, uneori chiar cu dispute de nivel fizic, cu glume. Multe dintre ele nu ajung să fie cunoscute și asta pentru că vestiarul are un soi de autoapărare, de autoprotecție.
Unele lucruri se petrec însă în văzul lumii. În văzul camerelor de luat vederi, mai exact. Iar atunci, nimic nu mai poate fi făcut, totul devine public.
Iată de exemplu acest filmuleț, pe care vi-l propun în cele ce urmează, filmat înainte de startul partidei Espanol-Real Madrid. Actorul principal e Fabio Coentrao. Portughezul s-a așezat pe banca de rezerve, neavînd habar că nu este inclus în lot. Reacțiile lui Casillas, Benzema, Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho sînt extrem de haioase, iar fața pe care o face Coentrao merită să pierdeți cîteva minute vizionînd acest filmuleț. Comentariul, în limba spaniolă evident, a celor de la ”La Sexta” e și el foarte bun, ca să nu mai vorbesc că imaginile sînt, în felul lor, inedite.
1-1 cu Barcelona, în Cupă, 1-1 cu Manchester United, în Ligă. Doi adversari diferiți, două meciuri tur, două competiții eliminatorii, același rezultat. Dar două stări de spirit complet distincte.
Dacă după 1-1 cu Barcelona lumea a plecat încîntată de pe ”Bernabeu”, iar egalul, am fost pe stadion și am văzut, a fost sărbătorit ca o mare victorie, acum, deși n-am mai fost pe stadion, cred că percepția a fost mai degrabă de nemulțumire. Cu Barcelona, Madridul avusese mari probleme de lot, ceea ce cu United nu s-a întîmplat. Cu Barcelona, Madridul scăpase mai degrabă cu bine dintr-un meci dominat de adversari, cu Manchester, Madridul mai degrabă a scăpat victoria printre degete, căci meciul l-a dominat destul de clar.
Am spus de o sută de ori că problema Barcelonei e că adversarii i-au învățat stilul și procedează în consecință. La fel începe să se întîmple și cu Real Madrid. Cu Mourinho, Real Madrid a devenit cea mai reactivă echipă din lume, cu contraatacul cel mai rapid, viguros, potent și productiv. A spus-o chiar Sir Alex Ferguson la conferința de presă. Astfel că și-a făcut o tactică prin care să nu permită Realului să contraatace. Sau, mă rog, să încerce. În mare măsură i-a reușit, cel puțin în repriza a doua, cînd avînd golul lui Welbeck în sacoșă, Manchester United a ieșit rar din propria jumătate, limitîndu-se la contraatacuri sporadice, care au scos în evidență, cred eu, clasa uriașă a lui Robin Van Persie. Un fel de ”ia mingea și ataca-ma”, la care eu aș mai adăuga două cuvinte esentiale: ”DACĂ POȚI”.
Problema Realului e că atunci cînd atacă pozițional devine extrem de previzibil. Cu excepția lui Ozil, care mai mereu termină benzina pe la minutul 70, nu are pasatori de nivelul lui Xavi, Iniesta, Fabregas și Messi. De la patru jucători mai repede vine o soluție decît de la unul singur. Real are un Cristiano Ronaldo fenomenal, dar după el nu prea mai vine nimeni. Benzema are un sezon oribil, la fel și Higuain, deși la ”Pipita” trebuie să luăm în calcul accidentările. În mod normal, aici trebuie să se orienteze Florentino Perez în mercato, la această poziție, cea e vîrf de careu. Cu Manchester, Cristiano a jucat mai mult în centru decît în bandă, asta deși acolo era un Rafael extrem de vulnerabil, ba și cu cartonaș galben. Ideal ar fi fost un Cristiano multiplicat, dar asta nu se poate. Oricum, mie tot mi se pare o greșeală că Madridul n-a insistat mai mult în repriza a doua pe partea lui Rafael.
Revenind la Manchester și la jocul său. Părerile sînt împărțite. Sir Alex și-a jucat cartea. Miza e imensă, să recunoaștem. Își mai aduce aminte cineva cum a jucat Manchester United în semifinala cu Barcelona din sezonul 2007-2008? În ambele manșe? A fost 0-0 pe ”Camp Nou” și 1-0 pe ”Old Trafford”. Eu îmi amintesc, pentru că am comentat de cîteva ori aceste meciuri la un magazin Barcelona TV, care se difuza pe un post de televiziune, Sport Klub, remarcabil într-o vreme, dar dispărut urmare a unui management penibil și îmbibat în alcool. În acele meciuri, Manchester a jucat cam la fel, deși Barcelona de atunci, ultimele suflări ale echipei lui Rijkaard și Ronaldinho, era o ruină. Cel puțin returul de pe ”Old Trafford”, după un gol fantastic al lui Scholes, a semănat perfect cu repriza a doua de aseară. Scopul scuză mijloacele, parcă așa se spune, nu? Iritarea lui Mourinho a fost evidentă la conferința de presă, dar a fost suficient de condescendent față de Sir Alex ca să nu-l atace. Însă acel mesaj, ”pe teren propriu, cu filozofia existentă în Anglia, nu cred că va putea juca atît de aproape de propriul careu”e o mică înțepătură. Pentru cine are creier să o simtă. Iar Sir Alex are.
Am scris în avancronică despre ”Duelul Giganților”. Pînă la urmă, o echipă de fotbal joacă pentru a cîștiga, nu pentru a fi gigant. Gigant ești atunci cînd cîștigi. Întrebarea mea este: contează sau nu cum cîștigi?
Manchester United și-a dat-o, cum se zice în peluză, parte-n parte cu Barcelona în două finale. Și n-a uitat nimeni cum a ieșit, n-a uitat nimeni că în 2009, cu o superechipă în care erau și Cristiano, și Tevez, și Van der Sar, plus toți ceilalți la apogeul carierei, a luat un 2-0 scurt de la un adversar cu o apărare improvizată, n-a uitat nimeni mîinile tremurînde ale lui Sir Alex, din 2009, de pe ”Wembley”. A învățat din lecțiile alea, a aplicat ce mai aplicase, vezi dubla cu Barcelona din 2008 și, deocamdată, i-a ieșit. Judecata se va face pe terenul lui, pe ”Teatrul Viselor”.
Nu vreau să mă refer din nou la Cristiano Ronaldo. Am scris despre felul în care se antrenează, despre ceea ce reprezintă el pentru Real, despre viitorul lui. Devine monoton, la fel cum monotonă e și dezbaterea Messi sau Cristiano, în loc să ne bucurăm că-i putem admira pe amîndoi, noi ne certăm pe cine e mai bun.
Vreau să mă refer în schimb la Rooney. A făcut un meci colosal din punct de vedere al sacrificiului pentru echipă. Dar mie mi se pare că Rooney e foarte mare pentru că alții se tem de el, nu pentru că el poate juca și rolul de mijlocaș defensiv. Rooney e mare atunci cînd se apără în zona propriului careu, dar e imens cînd atacă în careul advers. E ”Rooney, the goal machine” nu ”Rooney, the bodyguard”. E totuși o lecție pe care o dă Rooney tuturor jucătorilor cu multe figuri și puține realizări, acest devotament pentru un club, dar și pentru un antrenor. Poate nu i-a convenit ce joacă, cred că nu i-a convenit ce joacă, dar e vorba de o echipă și de interesele ei, e vorba de un antrenor căruia îi respecți deciziile pentru că nu-i pui la îndoială priceperea.
M-am referit un pic, mai sus, și la Van Persie. Și la Benzema. Aș vrea s-o fac din nou, pe scurt. Imaginați-vă că Van Persie juca aseară la Real Madrid! Atît.
Și aș mai vrea să mă refer la De Gea. A fost senzațional. A fost criticat, analizat, persiflat. Se spune că nu-i fericit la Manchester, că nu s-a acomodat cu orașul, cu lima, cu mîncarea. Înainte să ne repezim să-l facem zob pentru asta să ne gîndim că pot fi motive pertinente. Adevărul e că, dacă-l privim cu atenție, nu are o față care să inspire siguranță. Dar e foarte tînăr, pentru un portar mai ales, și va ajunge foarte mare pentru că are calități. Să fim sănătoși cu toții și să vorbim despre el peste 10 ani.
Și încă o observație. Cu mîna pe calendar. Marți, 26 februarie, returul cu Barcelona din Cupă. Sîmbătă 2 martie, meciul cu Barcelona din Primera. Marți, 5 martie, returul cu Manchester United. Acesta e programul Realului. Un meci de campionat mai mult pentru orgoliu, plus două finale, la care pleacă într-un mic dezavantaj. De aici încolo, fiecare e liber să facă pronosticuri.
P.S. Am lăsat la urmă această imagine. E sub genericul ”fără comentarii”.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!