MARȚEA LUI CRISTIANO. ȘI A FRANȚEI

MARȚEA LUI CRISTIANO. ȘI A FRANȚEI

Marți 10 iulie 2018. Ziua primei semifinale a Mondialului din Rusia. Mult a fost, puțin a rămas, în curând vom afla numele noii campioane mondiale. O europeană, asta e sigur, care va prelua trofeul de la o altă europeană și-l va păstra până la finalul anului 2022, căci, nu știu dacă ați reținut, turneul final din Qatar se va ține în noiembrie și decembrie, ca să se evite căldura din iunie și iulie. În fine, mai e până atunci. Mă îndrept spre redacția Digisport cu gândul la titlurile gen ”Dacă e marți, e Belgia” care ne vor invada în cazul calificării băieților lui Roberto Martinez în finală. Cu Fotbal European ceva mai târziu decât de obicei, iau în piept traficul bucureștean de după-amiază, pe care toți primarii de pe aici promit că-l rezolvă și niciunul n-o face. Partea bună e că din semafor în semafor am timp să mai arunc un ochi pe twitter, să văd ce mai e nou prin Rusia și ce se mai întâmplă pe piața transferurilor. Citeste mai mult …

BARCELONA PE PLACUL LUI CONTE

BARCELONA PE PLACUL LUI CONTE

Miercuri dimineață, în timp ce eram în studioul ”Matinalului” de la Digisport și discutam despre cum ar trebui să abordeze Steaua (pentru mine așa e, știu că o să se supere unii, dar îmi asum această supărare) returul cu Lazio de pe ”Olimpico”, am primit un mesaj pe facebook. Fără legătură cu discuția, căci mesajul se referea la meciul de cu o seară înainte, dintre Chelsea și Barcelona, mi-a oferit o introducere perfectă pentru textul ce va urma. Pe scurt, autorul mesajului mă invita să analizez, și acum citez, ”cum (nu) a reușit Conte să anihileze jocul Barcelonei. Joci acasă, cu zeci de mii de fani, cu jucători de sute de milioane, te bagi în poartă și ai posesie 25 la sută. Mi-a plăcut Conte la reprezentativa Italiei, dar aseară m-a dezamăgit”. Citeste mai mult …

UN CONTE DE PREMIER LEAGUE

UN CONTE DE PREMIER LEAGUE

Prea ocupați noi pe plaiurile noastre mioritice cu acest final de campionat cum n-am mai avut (eu unul nu-mi amintesc când au mai fost 3 echipe cu șanse de a câștiga titlul înaintea ultimelor 90 de minute), dar care s-a încheiat cu un soi de circ din care avem din plin și de care nu izbutim să ne detașăm, prea ocupați cu asta spuneam, am trecut un pic cu vederea faptul că Chelsea a devenit noua campioană a Angliei. Evenimentul n-a fost peste măsură de surprinzător, căci deznodământul acesta era așteptat de săptămâni bune, dar asta nu înseamnă că nu trebuie menționat și mai ales analizat. Căci ceea ce a reușit Antonio Conte în primul său an de mandat la ”The Blues” și, mai ales, la prima lui experiență ca antrenor în afara Italiei reprezintă o performanță excepțională ce-l ridică pe italian la nivelul antrenorilor mari ai momentului. Să câștigi un campionat devenit un soi de Champions League al antrenorilor poate fi asemănat cu câștigarea unui trofeu european important, ceea ce transformă, în opinia mea cel puțin, un antrenor foarte bun într-un antrenor mare. Citeste mai mult …

CARICATURI PE ”ANOETA” ȘI UN CONTE DE CHELSEA

CARICATURI PE ”ANOETA” ȘI UN CONTE DE CHELSEA

Nu va fi vorba doar despre Chelsea în textul de mai jos. Ci și despre FC Barcelona, pe care nu am văzut-o de foarte multă vreme dominată într-un meci de Primera Division precum duminică seară, pe ”Anoeta”. Voi începe însă cu Chelsea, cu Antonio Conte mai exact, și nu doar pentru că e lider în Premier League, ci mai ales pentru felul în care schimbat brusc, în plin campionat, fața echipei pe care o preluase în vară. Și care acum arată bine, chiar foarte bine în unele momente. Citeste mai mult …

ȚARA GALILOR ȘI A SA STARE DE SPIRIT

ȚARA GALILOR ȘI A SA STARE DE SPIRIT

Starea de spirit. E un termen pe care m-ați auzit rostindu-l cred că de zeci de ori. Și despre care am scris pe acest blog de alte zeci de ori. Despre cât de importantă este starea de spirit în cadrul unei echipe. Acel concept ”victoriile aduc victorii”, vehiculat și-n fotbalul nostru câteodată, care ajută orice echipă să-și depășească uneori condiția, să creadă în forțele sale, să creadă că poate reuși imposibilul, acel concept care, de exemplu, face din Țara Galilor o semifinalistă de campionat european. Și din Robson-Kanu autor al unui gol pe care dacă l-ar fi dat Messi, Cristiano sau Neymar am fi asistat la o inundație de superlative, un fotbalist urcat brusc în stratosfera acestui sport. Robson-Kanu, care e fără echipă în acest moment, care a jucat la Reading, în a doua divizie a Angliei, terminând sezonul pe locul 17, care a marcat de doar trei ori în 28 de meciuri, dar care, pentru că starea sa de spirit era uluitoare, a izbutit un gol folosindu-se de o fentă inventată de Johan Cruyff de care, foarte sincer, nu-l credeam capabil vreodată. Citeste mai mult …

GALEZII VOR SĂ INTRE ÎN ISTORIE, BELGIENII SĂ PROFITE DE CULOAR

GALEZII VOR SĂ INTRE ÎN ISTORIE, BELGIENII SĂ PROFITE DE CULOAR

Belgia și Țara Galilor se întâlnesc astăzi la Lille, în cel de-al doilea sfert de finală al Campionatului European din Franța, învingătoarea urmând a întâlni, în semifinală, Portugalia. Se vor afla față-n față două dintre cele mai prolifice echipe ale acestui turneu final. Belgia a marcat 8 goluri până acum, în vreme ce Țara Galilor are 7 goluri înscrise. Aflată pentru a doua oară într-un sfert de finală la un turneu final, după cel de la Mondialul din 1958, Țara Galilor se bazează pentru confruntarea de azi în principal pe Gareth Bale, de partea cealaltă, Belgia, care va conta pe sprijinul a 50.000 de suporteri, Lille aflându-se foarte aproape de granița sa, încearcă să compenseze prin forma bună a starurilor sale Eden Hazard și De Bruyne carențele din jocul colectiv, dar și absențele din apărare, acolo unde Vermaelen este suspendat, iar Vertonghen este accidentat. În programul zilei de azi regăsim și partide din campionatul Norvegiei, care se reia după pauză, dar și din MLS. Amănunte și cote mai jos. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă