După o primă seară cu destule rezultate surpriză, Champions League programează și astăzi cîteva partide demne de semnalat. Barcelona merge la Roma pentru confruntarea cu vicecampioana Italiei, iar Messi va disputa meciul cu numărul 100 în această competiție. Bayern, o altă favorită la cucerirea trofeului, își începe aventura în Grecia, în vreme ce londonezele Arsenal și Chelsea caută să șteargă impresia proastă lăsată în prima zi de cele două echipe din Manchester. Citeste mai mult …
Nu știu la momentul cînd scriu acest text dacă belgianul De Bruyne va și ajunge la Manchester City, așa cum se spune. Sau la Manchester United, așa cum mai apare pe la colțuri informația cum că dinspre ”Old Trafford” s-ar dori o deturnare a belgianului spre tricoul roșu într-o dublă încercare a lui Louis Van Gaal, prima de a da o lovitură în mercato, a doua de a da o lovitură eternului rival din oraș. Probabil, zic acum, repet, fără să știu exact finalul povestirii, că De Bruyne va ajunge la City. Au șeicii de acolo stilul lor mai mult decît persuasiv, găsesc ei metode să convingă pe oricine dacă într-adevăr își doresc asta. Și știți foarte bine care e metoda cea mai des folosită în fotbalul de azi. Exact, banul.
Citeste mai mult …
S-au dus deja primele două etape din Premier League. Inițial mă gîndisem să nu abordez situația din fotbalul englez pînă ce nu vor fi trecut și ultimele zile de mercato, căci știm bine că în Anglia se fac destule mutări pe ultima turnantă a campaniei de transferuri, iar ”deadline day”, care anul acesta va fi pe 1 septembrie, e un eveniment în sine, cu bombe mai mici sau mai mari ce explodează inclusiv în ultimele minute ale perioadei. Abia atunci cred eu că putem analiza mai concret situația echipelor din Premier League, dar ne și putem aventura, eventual, în ceva pronosticuri legate de lupta pentru titlu.
Citeste mai mult …
Înaintea meciului de pe ”Stamford Bridge”, citeam un interviu dat de Marco Verratti. Italianul povestea, printre multe altele, o întîmplare cu Zlatan Ibrahimovici ca protagonist. Petrecută în sezonul 2012-2013, la un meci foarte important pentru PSG în tentativa de a cîștiga campionatul. Povestește Verratti, fără să precizeze despre ce meci e vorba: ”Jocul nu ne mergea prea bine, iar Ancelotti era cam alb la față, pe margine. La un moment dat, Zlatan s-a dus la el și la întrebat: <<Mister, crezi în Dumnezeu?>>. Evident, Ancelotti i-a răspuns că da. La care Zlatan i-a zis: <<atunci stai liniștit, sînt aici și o să te ajut că cîștigi meciul ăsta >>. Ceea ce s-a și întîmplat”.
Că Zlatan Ibrahimovici se crede un Dumnezeu pe pămîntul fotbaliștilor se știe. Poate că o face în glumă, poate că o face doar ca să mai destindă atmosfera uneori încărcată, e posibil. Dar nu și foarte probabil, cunoscînd cîte ceva din istoricul acestui mare fotbalist. Care ar fi putut deveni uriaș, pe baza talentului imens de care dispune, dacă acest talent ar fi fost însoțit și de o doză mai mare de seriozitate. Una e să te crezi bun, e chiar recomandabil, căci ajută la obținerea performanțelor oferindu-ți o stare mentală adecvată, alta e să te crezi superior celorlalți și să pui propriul ego mai presus de cel al echipei, ce ar trebui să fie pe primul plan.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
După meciul tur de la Paris încercam să-mi amintesc un meci memorabil făcut de Zlatan Ibrahimovici în Champions League. N-am reușit, poate și de aici faptul că trofeul acesta îi rezistă, la fel ca și Balonul de Aur. E greu să iei Balonul de Aur cînd în Champions League ești mediocru, iar echipa ta națională nu-ți oferă perspective. Mă gîndeam că returul de la Londra ar fi momentul ideal pentru suedez. N-a fost, ba dimpotrivă, era aproape să devină principalul factor al unei noi eliminări premature a PSG-ului. Că nu s-a întîmplat așa, e meritul celorlalți jucători, dar și al lui Blanc, pe care l-am criticat deseori aici ori la emisiuni. Iar Marco Verrati, cel cu care am deschis acest text, merită o statuie pentru partida memorabilă pe care a făcut-o. Rar am văzut un fotbalist de 22 de ani să domine centrul terenului așa cum a făcut-o Verratti, cu echipa sa în inferioritate numerică. El și Pastore, o altă prestație colosală, au făcut ca eliminarea lui Zlatan să treacă de multe ori neobservată.
Să ne înțelegem! Am spus-o și la Euro Fotbal, iar Ion Crăciunescu mi-a confirmat părerea. Eliminarea lui Ibrahimovici e forțată. N-aș zice gratuită, pentru că suedezul pune piciorul foarte tare acolo, așa cum a mai făcut-o în multe situații. Care situații trebuie să-i fi apărut în minte lui Bjorn Kuipers, arbitrul finalei Europa League din 2013 și al finalei Champions League din 2014, ca niște instantanee fotografice. La asta adăugăm și presiunea exercitată de englezi, care s-au repezit la arbitrul olandez ca la un hoț de buzunare prins într-un metrou aglomerat, evident o strategie ”a la Mou”, căci lucrurile astea se întîmplau frecvent la meciurile Realului. Și avem iată o posibilă explicație a unei eliminări excesive. Pe de altă parte, acum mai bine de 10 ani, cînd cu celebra eliminare a lui Jorge Andrade, în semifinala Porto-Depor, pentru o scatoalcă aplicată, în glumă, prietenului său foarte bun Deco, pe atunci la Porto, în 2004 deci Mourinho expunea o teorie: ”Nu-i da niciodată prilejul arbitrului să te judece. Pentru că se poate ca judecata să fie greșită”. E exact ceea ce a făcut Ibrahimovici, al cărui număr de eliminări în Champions League, egal cu al pitbull-ului cu ochelari Edgar Davids, e un argument în favoarea arbitrului. Care aici a greșit, e limpede, dar are circumstanțe.
Cineva m-a întrebat imediat după partidă, pe cînd încă eram la Euro Fotbal, dacă ar fi reușit PSG-ul să se califice avîndu-l pe Ibrahimovici în teren. Atunci am răspuns că nu cred. Asta cred și acum, la atîtea ceasuri după joc. Asta am crezut, am și scris-o pe acest blog, și după victoria pe care PSG a obținut-o la Paris, în faza grupelor, în fața Barcelonei. Cu Zlatan în teren, PSG poate ar fi avut șansa unor execuții ale suedezului, șansa unor pase strălucitoare date de el, dar cred că n-ar mai fi avut acest fotbal colectiv impecabil, această disponibilitate la efort admirabilă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Altcineva m-a întrebat, și chiar că e bună întrebarea, dacă PSG s-a calificat sau dacă Mourinho a pierdut această calificare? Aici e foarte dificil de răspuns și cred că procentajul e pe undeva egal. Dincolo de aversiunea pe care Mourinho o stîrnește în rîndul multora, pentru stilul său de a înțelege fotbalul, eu cred că tocmai faptul că a abdicat de la acest stil în prelungiri l-a trădat. Prin schimbarea făcută, prin introducerea lui Drogba, Mourinho a arătat că vrea să cîștige meciul prin KO, nu așteptînd momentul prielnic pentru upercutul decisiv. Putea liniștit să mențină sistemul 4-2-3-1, de siguranță, și să lovească pe o contră, pe fondul inferiorității numerice a parizienilor, dar și pe fondul oboselii lor. Acum dă vina pe stadion și pe presiunea pe care publicul a pus-o. Introducîndu-l pe Drogba, Mou a trecut la un soi de 4-2-4, dar a trecut cu vederea faptul că pe fază defensivă nu-l mai are decît pe Zouma, căci pe Matic îl scosese, la fel fel pe Ramires și Oscar. Adăugînd aici meciul prost făcut de Fabregas, peste tot și pe nicăieri miercuri seară, descoperim un scenariu ce poate părea incredibil la un meci 10 contra 11, la un asemenea nivel. Descoperim un PSG care manevra mingea în 10 oameni, cu Pastore fantastic, cu Rabiot intrat perfect pe locul lui Verratti, cu Cavani care alerga non-stop și cu Thiago Motta imperial.
Și mai descoperim o echipă, Chelsea, incapabilă să se apere la fazele fixe. E de neimaginat ca Thiago Silva să dea de două ori cu capul în două cornere consecutive, asta după ce David Luiz marcase tot din corner. Deja sînt convins că investițiile lui Mourinho în vara ce vine se vor îndrepta spre această zona, a fundașilor centrali. La golul de 2-2, Terry și Cahill se țineau reciproc, ca într-o comedie proastă, iar Thiago Silva dădea cu capul practic nestingherit. Are timp să caute, căci pînă la vară urmează luni grele pentru portughez. După 5 semifinale consecutive de Champions League, o ieșire din faza optimilor de finală poate provoca măcar o indigestie neplăcută.
E posibil ca pentru PSG să fie declicul de care această echipă avea nevoie. Scoși de Barcelona și de Chelsea în anii trecuți, PSG avea nevoie de o calificare ca asta pentru a face un pas înainte în proiectul demarat în octombrie 2011. Cînd a preluat cu puteri depline pe PSG, șeicul Al-Khelaifi structura un soi de plan cincinal, la capătul căruia echipa pariziană să cîștige, fotbalistic vorbind, tot ce se poate cîștiga. Ne aflăm în cel de-al patrulea an al proiectului. Introduc în calcul și sezonul 2011-2012, căci octombrie e mult mai aproape de start decît de finiș. Trofeele interne deja au fost adjudecate, mai rămîn cele europene. Odată depășit handicapul psihic mai degrabă, PSG e o candidată serioasă. La ce valori are în lot, ar fi o imprudență s-o excludem din rîndul favoritelor. Și, poate, pînă la urmă va înțelege și Ibrahimovici că-n competiția asta să crezi e chiar mai important decît să te crezi.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Fereastra de mercato din ianuarie este, de regulă, mai săracă în mișcări decît cea din vară. Puține sînt transferurile de impact efectuate în această perioadă, iar marile cluburi preferă să evite luna ianuarie și să se concentreze, atunci cînd vine vorba de achiziții, pentru perioada de vară. Explicațiile nu-s greu de bănuit. E destul de greu să găsești jucători buni în ianuarie, căci puține echipe permit unor astfel de jucători să plece în această lună, iar dacă întra-adevăr îi găsești trebuie să plătești pentru ei o sumă sensibil mai mare decît ai plăti în august. Vara lucrurile se rezolvă altfel, atunci se fac strategiile pentru un întreg sezon, atunci se știu țintele, dar și jucătorii de care, la o adică, te-ai putea despărți. În ianuarie, în plin sezon, să vinzi un jucător bun înseamnă să-ți asumi practic imposibilitatea de a găsi un înlocuitor pe măsură ori, după caz, să plătești o sumă ceva mai mare, dar să-ți asumi și dificultățile de integrare ale noului venit. În vară există cantonamentele de pregătire și seria de meciuri amicale, iarna competiția e în plină desfășurare, iar acomodarea se face din mers.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI CHELSEA DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Transferul lui Juan Cuadrado la Chelsea mi se pare a fi evenimentul acestei perioade de mercato. Parcă peste transferul lui Bony de la Swansea la City, deși vorbim de cam aceeași bornă financiară. Wilfried Bony e un foarte bun jucător, dar trecerea sa se face de la o echipă din Premier League la o altă echipă din Premier League și parcă ivorianul nu are aceeași condiție mediatică precum columbianul luat de la Fiorentina.
Vorbim totuși despre unul dintre cei mai buni fotbaliști din Serie A, dar și de un obiectiv declarat al multor cluburi în vara trecută. Transferul la Chelsea vine oarecum de nicăieri, tocmai de aceea surpinderea e mai mare. Nu s-a vorbit prea mult despre un interes al lui Jose Mourinho pentru Cuadrado, așa cum s-a vorbit, de exemplu, despre interesul Barcelonei sau al lui Manchester United. Interes care a existat în mod cert în cazul Barcelonei, a fost destul de ferm și aproape să se facă în cazul lui United, ba chiar s-a zvonit că și Bayern ar fi întrebat de prețul columbianului. Era de presupus că în vară va urma o nouă competiție pentru achiziționarea lui Cuadrado. A intervenit însă Mourinho.
Pe Jose Mourinho îl cunoaște toată lumea. Poate să-ți placă de el ori nu, poți să-i înțelegi ori nu ”aroganțele”, poți să-i agreezi ori nu stilul de fotbal. Dar în nici un caz nu-i poți pune la îndoială valoarea. Și nici simțul extrem de dezvoltat pe care-l are pentru fotbaliști. Mirosul de felină, de prădător, pe care-l arată atunci cînd vine vorba de un transfer. De-a lungul timpului, Mourinho s-a păcălit rar atunci cînd vine vorba de achiziții. Puțini au fost cei pe care să-i fi adus el și să nu fi confirmat. E adevărat, Mourinho nu prea aduce jucători ieftini, dar și aici vine vorba de cunoaștere, căci am văzut nenumărate transferuri cu multe zerouri în coadă care n-au funcționat. Mourinho cumpără scump, e adevărat, dar cumpără scump doar ceea ce crede el că are nevoie.
De regulă lucrează cu Jorge Mendes. Am vorbit suficient de mult despre relația dintre cei doi, așa că nu mai insist. Dar Mourinho îl mai și ocolește pe Mendes atunci cînd simte că e vorba de un transfer care să-i folosească. Să ne amintim de Khedira și Ozil la Real Madrid, de Modric și Varane, tot la Real, ori de Fabregas, la Chelsea. Care n-au avut și nici nu au legături cu Mendes, chit că în cazul lui Raphael Varane sînt cunoscute eforturile agentului, pesemne cel mai mportant al momentului, de a obține semnătura francezului. Și apropo de prețul jucătorilor, de valoarea lor și de rolul lor în tactica lui Mourinho. Portughezul l-a luat acum un an pe Matic, de la Benfica. Care Matic, în ciuda scepticilor, a devenit o piesă esențială în modulul lui Mourinho, iar societatea pe care o face cu Fabregas la mijlocul terenului (pe care, ca să mă laud, am anticipat-o în destule emisiuni astă vară, cînd alții nu erau așa convinși) stă la baza rezultatelor obținute de Chelsea pînă acum. Ei bine, tot la Benfica străluceau, în aceeași perioadă cu Matic, Markovic și Enzo Perez. Pe care Mou îi putea lua cu ușurință dacă simțea că-i folosesc, căci Jorge Mendes controlează (prin contracte de impresariat sau prin fonduri de investiții, subiectul e extrem de amplu) suficient de autoritar lucrurile la Benfica. Nu i-a luat Mourinho, i-au luat alții, cam la același preț cu Matic, dar încă rentabilitatea lor e sub semnul întrebării.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să ne întoarcem la subiectul acestor rînduri. Juan Guillermo Cuadrado Bello va face 27 de ani în luna mai. E așadar la cea mai potrivită vîrstă pentru pasul către fotbalul mare. Are un impresar italian, pe Alessandro Lucci, un roman cu multe ambiții, cu conexiuni la AS Roma, dar și la Juventus, căci mai nou a obținut semnătura lui Bonucci, tocmai cînd fundașul discută prelungirea contractului cu Juve. Era destul de limpede că Fiorentina nu și-l mai putea permite. Din păcate, tragedia pe care o trăiește fotbalul din Serie A vine din faptul că nici un alt club italian nu și-l putea permite. Acum două zeci și ceva de ani, de la Fiorentina se pleca în primul rînd spre Juventus (generînd situații tensionate, vezi Roberto Baggio), spre Milan, spre Inter, chiar spre Roma (vezi Batistuta). Acum, fără ca Juan Cuadrado să aibă nivelul pe care-l aveau atunci Baggio ori Bati-gol, nici un club mare din Italia n-a avut nici măcar curajul să întrebe.
Întrebarea care se pune acum, cu care poate trebuia să încep, e unde va juca Juan Cuadrado la Chelsea? La Udinese, care l-a adus în Europa (s-a mai vorbit de rețeaua formidabilă de scouteri pe care-i are clubul din Udine) juca în stînga, pe picior schimbat. La Fiorentina o făcea în dreapta, dar avea o și o mare libertate de mișcare, tocmai pentru capacitatea de a scoate adversari din joc. Barcelona l-ar fi vrut ca înlocuitor al lui Dani Alves, lucru care l-a cam îndepărtat pe columbian de catalani, căci băiatul nu prea își dorea un astfel de post. Cu toate că, văzînd poziția în care joacă mai nou Dani Alves, de cînd Messi stă mai mult lipit de banda dreaptă, cred că Juan Cuadrado era exact ceea ce le trebuia catalanilor. Manchester United l-ar fi vrut tot pentru banda dreaptă, iar Bayern, despre care am amintit mai sus, ca pe un înlocuitor pentru Ribery.
La Chelsea, probabil că va juca în dreapta. Nu în apărare, asta aș putea să pariez. Nu-i stilul lui Mourinho să joace cu doi fundași laterali extrem de ofensivi. Dacă l-a dat pe Schurrle, fotbalist polivalent și marcator pe deasupra (14 goluri în 65 de meciuri), plus neamț și un pic campion mondial, ca să aducă un columbian ușor indisciplinat pe latura tactică și cu desule carențe pe faza defensivă, înseamnă că Mou are ceva în cap, are un plan. Aș zice că Mourinho l-a luat pe Cuadrado pentru capacitatea de a folosi spațiile, pentru felul în care scoate adversari din joc prin dribling și pentru centrările de calitate pe care le dă. Poate și pentru nebuniile pe care, cîteodată, columbianul și le asumă. Cîteodată e nevoie și de așa ceva.
Nu știu dacă Mourinho urmărește meciurile Barcelonei. Probabil că nu pe toate, probabil că are oameni care o fac. La Barcelona, explozia lui Neymar din acest sezon trebuie legată de noua poziție a lui Messi. Messi lipit de bandă înseamnă o atenție mărită spre zona lui (mai e și Dani Alves pe acolo și, de multe ori se deplasează și Suarez), o concentrare a adversarilor spre acea parte de teren și o ușoară relaxare în ceea ce privește partea opusă. Acolo unde e Neymar, mai apare și Jordi Alba, de unde și senzația că Neymar ajunge foarte ușor la finalizare. Sprijinul lui Luis Suarez în reușitele cuplului Mesi-Neymar e incontestabil și merită o analiză separată.
Nu știu dacă Mourinho s-a inspirat de la Luis Enrique. E posibil. Oricînd ai ceva de învățat și de la oricine. Cuadrado în dreapta, cu Oscar în ajutorul lui și Ivanovici în zonă ar putea aduce o ușoară eliberare pentru Eden Hazard. Care poate decide de unul singur mult mai ușor.
Titlul acestui text poate și tradus și ”un pătrat pentru Mourinho”. Colțurile ar fi Fabregas și Matici în jos, Cuadrado și Hazard în sus. În interiorul acestui pătrat ar trebui să vedem dacă Mourinho a fost inspirat sau nu la acest transfer.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Sînt mai bine de 10 ani deja de cînd Jose Mourinho a intrat, fără să bată prea mult la ușă, mai degrabă spărgînd-o, în lumea bună a fotbalului european. În această decadă, dincolo de rezultatele în sine, de polemici, de stil ori de calitatea sa umană, un element a făcut mereu legătura între mandatele tehnicianului portughez: fiecare al doilea sezon la echipa pe care o pregătește. Nu intru în detalii statistice, dar e destul de simplu de verificat. Al doilea sezon al lui Mourinho a fost mereu cel mai bun, indiferent de numele clubului ce-l angajase, deloc pe un salariu mic, plus cheltuielile aferente, colaterale, pe care le implică o colaborare cu portughezul și, foarte important, impresarul care-l reprezintă, Jorge Mendes. Legătura dintre cei doi ar merita și ea un studiu de caz, felul în care ei s-au ajutat unul pe altul și au crescut enorm prin această colaborare.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI CHELSEA DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Al doilea mandat al lui Jose Mourinho la Chelsea a intrat de săptămîni bune în sezonul cu numărul doi. Iar Chelsea domină de manieră categorică Premier League. Distanțîndu-se în fruntea clasamentului și aducîndu-l pe Arsene Wenger, un ”inamic” cunoscut al lui Mourinho să spună că acest campionat nu poate fi cîștigat de altcineva decît de Chelsea. Evident, să vorbești de o viitoare campioană în luna noiembrie pare un pic demagogic. Avem totuși în minte cele întîmplate nu demult, cînd City și United au avut fiecare cîte 8 puncte avans una față de cealaltă și toată lumea știe cum s-a terminat acea ediție. Problema este însă că atunci existau City și United, acum Chelsea nu pare a avea adversar capabil să se țină după ea. Southampton e acum a doua clasată, dar echipa lui Koeman, cu toată impresia foarte bună pe care a lăsat-o pînă acum nu cred că e pregătită pentru o asemenea luptă. City a intrat într-o dinamică destul de ciudată și deloc productivă, cu antrenorul pus constant sub semnul întrebării și ale cărui relații cu vestiarul și conducerea par a fi din ce în ce mai proaste. Arsenal repetă istoria ultimilor ani, va lupta din răsputeri în primăvară pentru un loc de Champions League. Liverpool a pierdut odată cu Suarez parcă toți dinții pe care-i avea în sezonul trecut. United și-a adus nume, dar nu are încă echipă. Informația că va încerca în iarnă să-l readucă pe Vidic, dacă o fi adevărată, îmi pare o glumă destul de proastă, iar în aceste condiții e greu s-o incluzi pe United în vreun calcul.
Mai rămîne Chelsea. Care nu are nici o înfrîngere în acest sezon. Care are 29 de puncte din 33 posibile. Care are doar două egaluri, ambele la Manchester, cu City și United. Care sîmbătă a cîștigat pe Anfield jucînd destul de prost. Care, generalizînd, în ultima lună a adunat puncte jucînd destul de prost. Acest ultim aspect însă îmi întărește ideea că nu are cu cine se lupta în acest sezon. Titlul se cîștigă în meciurile cu echipele mari, dar se pierde în cele cu echipele mici.
Dincolo de rivalele de care aminteam mai sus, ar fi nedrept să punem avansul pe care Chelsea îl are acum față de City, 8 puncte, față de Arsenal, 12 puncte, față de United, 13 puncte, față de Liverpool și Tottenham, 15 puncte, doar pe seama prestațiilor anoste ale acestor echipe. Chelsea a arătat în toată această perioadă o forță și un echilibru pe care Mourinho și le dorea în sezonul trecut, dar nu prea le găsea. El a tot spus că acest prim sezon al lui e unul de tranziție și că al doilea va fi cel în care se va vedea adevărata față a lui Chelsea. Și a avut dreptate. S-a plîns în tot sezonul de lipsa atacanților, deși avea, în teorie, trei, astfel că l-a transferat pe Diego Costa, căruia i-a adus și un back-up în persoana lui Drogba. L-a adus încă din iarnă pe Matic, pe o sumă mare, ca să-l acomodeze pentru ceea ce va urma. L-a adus pe Filipe Luis, pe care se poate baza în anumite meciuri. Și, cred în primul rînd, l-a adus pe Cesc Fabregas.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Am scris pe acest blog despre greșeala pe care Barcelona a făcut-o lăsîndu-l să plece pe Fabregas. Nu știu dacă existau discuții între el și Mourinho mai demult. Cert e că a surprins pe toată lumea rapiditatea cu care s-a făcut transferul, fără să se vorbească prea multe prin ziare despre el. Astfel că e posibil ca Mourinho să-i fi explicat lui Fabregas ce rol îi pregătește și să fi reușit să-l convingă astfel să lase Barcelona cu tot ceea ce reprezenta ea pentru Fabregas. Mourinho a explicat ulterior foarte clar că Fabregas nu era folosit la Barcelona pe o poziție care să-i convină. Multă lume a crezut atunci că sînt doar niște săgeți aruncate de portughez spre fostul adversar din Primera, dar acum se dovedelte că a avut dreptate.
La Chelsea, Fabregas se apropie de cel care era la Arsenal. Joacă la mijloc, alături de Matic și e un amestec de număr 10 cu număr 8. Asigură permanent prin știința de a se plasa prima linie de pasă, pentru Matic sau pentru cei din apărare, asigură apoi o fluidizare a jocului pe care Mata, de exemplu, n-o putea oferi. Acum ne lămurim de ce Mourinho i-a dat drumul lui Mata așa ușor. Marea calitate a lui Fabregas e că interpretează perfect jocul, știe cînd să-l accelereze sau, dimpotrivă, să-l încetinească. E cel mai bun aliat al lui Hazard pentru că știe că belgianul preferă mingea la picior, e la fel de bun aliat pentru Diego Costa, pentru că știe să-i paseze pe spații, dar și al lui Oscar, căruia îi place să primească între linii. La picior, pe spați, între linii. Astea sînt cerințele fotbalului modern și e greu de găsit un jucător care să poată gîndi repede astfel de pase. Și care, la o adică, să apară și la finalizare. Iar Fabregas este unul dintre ei, iar faptul că Luis Enrique nici măcar n-a încercat să-l convingă să rămînă la Barcelona mi se pare inexplicabil. Morinho s-a mișcat extrem de repede, căci eu cred că și Guardiola l-ar fi vrut.
Sezonul doi al lui Mourinho e în general victorios. La cum se arată lucrurile, va fi și acesta. În campionat deocamdată. Rămîne de văzut ce va face în Champions League. La Porto și Inter i-a ieșit, cu Chelsea, în primul mandat, s-a oprit în fața Barcelonei lui Ronaldinho cînd toată lumea l-a descoperit pe Messi, iar la Real Madrid s-a oprit în semifinala cu Bayern. În Champions League lucrurile merg mai împiedicat decît în campionat, dar asta și pentru că grupa nu oferă motive de maxime concentrare pentru jucători. Pentru Chelsea, bătălia va începe pe acest front în februarie, iar eu unul sînt nerăbdător.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!