În săptămîna lui ”El Clasico”, Champions League ne oferă un clasic al competiției. Am mai explicat diferența dintre Liga Campionilor și Champions League, în opinia mea, la Milan-Barcelona merge titulatura de Champions League, la Steaua-Basel de Liga Campionilor. Da, e un clasic, căci echipele s-au întîlnit de foarte multe ori în ultimii ani în această competiție și de fiecare dată meciurile au fost frumoase, cu deznodămînd surprinzător de multe ori.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
E încă aproape dubla manșă din primăvară, cu acea victorie surpriză a Milanului în tur, dar și cu acel meci retur de pe ”Camp Nou” fabulos, acel 4-0 ce a reprezentat cel mai bun joc al catalanilor din sezonul trecut. Ca și atunci, o spun și acum, diferența de valoare e clar în favoarea Barcelonei. Mie mi se pare că dintre toate duelurile dintre cele două din ultimii 10 ani, cel mai echilibrat a fost acela din 2006, din semifinale, cînd Milanul încă avea echipă mare, iar Barcelona era a lui Ronaldinho, Eto`o și Deco, căci Messi încă nu avea rolul de azi. Atunci a trecut Barcelona mai departe, după victoria de la Milano și cu un mic ajutor, la Barcelona, din partea arbitrilor.
La fel de superioară era însă Barcelona și în primăvară. Și ați văzut ce a ieșit. Sînt însă ceva diferențe față de acel meci tur de pe ”San Siro”. În primul rînd nu mai vorbim de un duel eliminatoriu. Logic ar fi ca Barcelona și Milan să meargă amîndouă mai departe în primăvară, deci presiunea nu mai e aceeași. A recunoscut-o și Allegri, la conferința de presă. Cu alte cuvinte, ar putea să încerce să riște, să surprindă Barcelona cu o echipă ceva mai ofensivă. Pe de altă parte, în aceeași conferință, tot Allegri a mai spus și că ”doar n-o fi Milan mai slabă decît Osasuna!”, ceea ce poate să însemne și o trimitere la felul în care s-a apărat sîmbătă seară echipa din Pamplona în fața Barcelonei.
Spre deosebire de acel meci, normal ar fi să intre Messi din primul minut. Așa vede toată lumea. Eu nu-s așa convins, mi se pare că mult mai important pentru Tata Martino e duelul cu Real Madrid de sîmbătă. Grație egalului dintre Ajax și Milan, din etapa precedentă, Barcelona are două puncte în plus, astfel că egalul nu e deloc un rezultat rău pentru catalani. Gazonul de pe ”San Siro” e ciudat, o spun toți cei care joacă pe el, iar musculatura lui Messi n-ar trebui să fie pusă la încercare la trei zile de meciul cu Real. (Musculatura lui Messi e un capitol aparte, l-am tratat mai demult, l-am văzut tratat destul de superficial acum ceva vreme într-o publicație de la noi, așa că promit să reiau subiectul în viitor). Îl las totuși pe Messi în formula probabilă de start, din care cred că va ieși Xavi, din aceleași considerente de mai sus.
Mai ales că există elementul Neymar. Diferența față de sezonul trecut de aici vine la Barcelona. Nu-s puțini cei care ironizau transferul lui Neymar și-l comparau cu cel ratat al lui Robinho, la Real. Neymar e însă pe un fond de creștere evident de la meci la meci, rolul său în echipa Barcelonei devine din ce în ce mai important. Cînd nu e Messi, preia el rolul argentinianului, acea libertate de mișcare și de deplasare, iar la Pamplona l-am văzut inclusiv pe rol de fals 9. Cînd e Messi în teren, Neymar asigură alternativa. Adversarii nu se mai pot repezi să-l încercuiască pe Messi, căci ar rămîne Neymar destul de nesupravegheat, ceea ce nu-i bine. Probabil că va reintra Alexis, care trebuie să-și fi revenit din euforia calificării chilienilor la Mondial și e în formă excelentă, normal ar fi să reintre Dani Alves, probabil că o va face și Mascherano și n-ar fi straniu deloc să-l vedem rezervă pe Adriano, unicul fundaș stînga apt pentru duelul cu Bale sau Di Maria.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
La Milan totul depinde de un om. Balotelli. E convocat, dar nu e apt sută la sută. Întrebarea e dacă va risca Allegri cu el, în condițiile în care și campionatul e important, căci mi se pare că Milan se îndreaptă vertiginos spre absența din viitorul sezon al Ligii. Prezența sau absența lui SuperMario condiționează jocul milanezilor.
Apărarea va fi aceași ca în primăvară. La mijloc a ieșit Ambrosini, dar a reapărut De Jong, a cărui disciplină și 
contondență compensează o oarecare lipsă de finețe în comparație cu Ambrosini. Montolivo va avea din nou rolul lui Pirlo de la Juventus, pe care l-a avut și în primăvară, într-un soi de 4-1-4-1. De aici încolo se schimbă puțin datele problemei. Presupunînd că va juca Balotelli, tare mi-ar plăcea să văd o linie de doi brazilieni în spatele lui Mario. Kaka și Robinho, mai exact. Ar fi un semn că Milan încearcă să surprindă așa, ar fi un semn că Milan nu va apela din nou la acel stil din primăvară. Lipsesc două piese importante din tactica de atunci, El Shaarawy și Boateng, poate că asta îl va determina pe Allegri să schimbe ceva.
Nu știu dacă asta ar fi și o garanție a succesului. Poate că nu. Am spus doar ce mi-ar plăcea mie. Dacă Balotelli nu va juca, probabil că-l vom vedea pe Matri, iar dacă pînă la urmă Kaka nu va fi o soluție în gîndirea lui Allegri, probabil că-l vom vedea pe Birsa, un transfer pe care eu unul nu l-am înțelespe deplin.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
P.S.
La final, vă propun să revedeți cîteva imagini din acel Milan-Barcelona senzațional. Se juca în aprilie 2006, în semifinalele Ligii
Prin primăvară, atunci cînd ideea că Radamel Falcao va abandona Atletico Madrid spre alte zări, mai prietenoase din punct de vedere financiar pentru el și pentru cei din jurul lui, Gică Craioveanu mi-a spus la o emisiune Fotbal European că după ce ”El Tigre” va pleca, Diego Costa va fi cel care-i va lua locul. Nu neapărat ca poziție, pentru că nu au cei doi caracteristici foarte asemănătoare, ci ca importanță în jocul lui Atletico. Eu unul n-am fost foarte convins atunci. Nu-l vedeam pe Diego Costa în stare să devină liderul echipei. Mă bazam pe devierile lui de comportament, pe modul agresiv în care înțelegea să se lupte pe teren, o agresivitate ce de multe ori depășea granițele fair-play-ului, chiar dacă se menținea în granițele regulamentului. Mă gîndeam că nu poate fi lider un fotbalist care nu știe niciodată dacă termină meciul sau dacă va fi eliminat. Ei bine, se pare că m-am înșelat. E bine să asculți de cei care au jucat fotbal și să nu te dai mai deștept decît e cazul, mai ales dacă fotbalul pe care l-ai jucat tu se rezumă la curtea școlii sau la miuțele între colegi, al căror scop principal era berea de după.
Diego Costa a devenit cel mai important om al lui Atletico. Parcursul fără greșeală al echipei i se datorează și lui, poate imediat după Diego Simeone, motivul numărul unu, fără nici un dubiu. Parcă și comportamentul său din teren a devenit mai echilibrat, mai rațional. De alergat aleargă la fel, se luptă la fel, împarte coate cu aceeași dărnicie cu care le primește, dar parcă e mai conștient de rolul său în echipă. E posibil să se întîmple cu el ceea ce se întîmplă cu Mesut Ozil la Arsenal și cu Gonzalo Higuain la Napoli. Ca rolul de lider să le vină bine, să-i responsabilizeze. Ozil și Higuain n-aveau nici o șansă la Real să devină, cîtă vreme există un Cristiano Ronaldo, la fel Diego Costa era mereu la Atletico în umbra lui Falcao. Acum el e numărul unu, beneficiind și de faptul David Villa, care ar trebui, ținînd cont de CV-ul său, să fie liderul, nu are un caracter care să-l recomande pentru așa ceva, e introvertit, liniștit și uneori prea modest.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID GĂSIȚI AICI:
De ceva vreme, presa spaniolă insistă pe ideea că Vicente Del Bosque ar vrea să-l atragă pe Diego Costa spre ”naționala Spaniei. Idee care i-ar surîde și lui Costa, cel puțin așa susțin ziarele din Spania, direct interesate și, deci, oarecum sub semnul întrebării privind totala veridicitate. Se pare că Del Bosque ar fi vrut să-l cheme pe atacantul lui Atletico chiar acum, la meciurile pe care ”La Roja” le are de disputat în preliminariile Mondialului. Ultimele oficiale, căci apoi pînă la turneul final nu vor mai fi decît amicale. Detaliul nu-i minor, căci doar meciurile oficiale contează. Diego Costa are două selecți în ”naționala” Braziliei, dar numai în meciuri amicale, iar regulamentul FIFA spune clar că ele nu contează.
Nu discut aici partea morală a problemei. Mai ales după ce am văzut cu Germania ne-a bătut la tenis de masă cu un contingent de chinezoaice ce nu și-a găsit locul în țara de origine. Se practică lucrul ăsta, ba chiar m-am mirat că nemții n-au naționalizat și vreo cîteva sute de chinezi doar pentru a fi spectatori la meciurile fetelor respective. Vă invit să priviți ”naționala” Elveției de fotbal și să descoperiți, dacă nu știați deja, cîți fotbaliști născuți în afara granițelor țării se regăsesc sub comanda lui Ottmar Hitzfeld. Mă refer strict la partea sportivă.
Spaniolii au trimis o scrisoare la FIFA, solicitînd o poziție a forului mondial. Care a întîrziat, spre nemulțumirea ziarelor, care au titrat că Brazilia are 1-0 în acest duel. Vorbim totuși despre două țări cu mare influență la FIFA, puternice din toate punctele de vedere. Sînt convins că dacă Diego Costa ar fi fost născut în altă țară decît Brazilia n-ar fi avut mari probleme, ba chiar cred că spaniolii nici nu se mai oboseau să întrebe și-l selecționau direct. Mai ales că, în astfel de situații, fotbaliștii aleg ce e mai bine pentru ei și pentru carierele lor.
Paranteză. Înțeleg că, mai nou, e o dispută asemănătoare în ceea ce-l privește pe noua senzație de la Manchester United, Januzaj. Cît ar vrea tatăl său să-l îndrepte spre Albania, mama sa către Kosovo ori bunicii săi către Turcia, eu cred că puștiul de 18 ani va alege tot Belgia. Mai ales că e născut la Bruxelles, iar Belgia are în acest moment o echipă națională incredibilă, cu un viitor luminos înainte. Nu închid paranteza înainte să observ un amănunt interesant, o coincidență ce poate fi fericită: Januzaj e născut pe 5 februarie, în aceeași zi cu Cristiano Ronaldo, Neymar, Tevez și Gică Hagi, cu care, cred, trebuia să încep. Paranteză închisă.
Revin la Diego Costa! Mi se pare că Spania vrea să fure un fotbalist ce poate deveni important pentru Brazilia. Imediat după ce Arsenal l-a transferat pe Ozil, se spune că Mourinho a stopat orice fel de negociere privind trecerea lui Demba Ba la Arsenal, deși tranzacția era pe punctul de a se oficializa, pentru că și-a dat seama că avînd un pasator ca Ozil, Demba Ba devine foarte important, iar Arsenal devină un adversar foarte puternic. Cred că așa gîndește și Spania, ceva de genul decît să joace la Brazilia, mai bine să fie la noi, mai vedem noi ce facem cu el. Din perspectiva Spaniei, Brazilia e una dintre contracandidatele la cîștigarea titlului mondial anul viitor, ba chiar cea mai importantă ținînd cont că e gazdă. Cam la fel a procedat Spania și cu Thiago Alcantara, pe care l-a făcut spaniol, blocîndu-i astfel drumul spre echipa Braziliei, unde, e părerea mea, Thiago avea mai mari șanse să joace decît la Spania. Cam așa e și cu Diego Costa.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Nu știu în ce măsură Diego Costa s-ar putea adapta la stilul Spaniei. Dincolo de faptul că Spania are în acest moment un număr considerabil de atacanți, Fernando Torres, David Villa, Negredo, Soldado, mai nou Michu, convocat în sfîrșit. Plus Llorente, plus Morata. Cam aceeași a fost și situația lui Thiago Alcantara, de care vorbeam mai sus și care a plecat la Bayern ca să încerce să prindă un loc în ”naționala” Spaniei, deși cei care-i blocau titularizarea la Barcelona, Xavi, Iniesta și Fabregas, o fac și în ”La Roja”, plus că mai există un David Silva, un Mata și, mai nou, un Koke.
Diego Costa mi se pare în aceeași situație. Nu știu dacă stilul său de fotbal se adaptează la cel al Spaniei. Stilul de care am vorbit mai sus, fizic în cazul său, cu coate multe și dueluri corporale, reactiv în cazul echipei, căci Atletico e departe ca stil de Barcelona. Iar Barcelona dă, deocamdată, linia și-n naționala Spaniei, cu rezultate excepționale. L-ați vedea pe Diego Costa integrat în stilul Barcelonei? Eu personal nu. Merg atunci mai departe, se poate el integra în reprezentativa Spaniei? Care folosește acel fotbal pe spații restrînse, de combinații, de pase, de tiki-taka, complet diferit de fotbalul pe contraatac, pe spații largi, promovat de Diego Simeone la Atletico. Veți spune că într-o echipă, mai ales într-una națională, e bine să ai fotbaliști cu diverse stiluri, însă mie mi-e greu să cred că Spania va juca vreodată pe contraatac și va renunța la posesie. Mai ales dacă privim în urmă și descoperim că au fost destule meciuri jucate cu Fabregas ca 9 fals.
Mi se pare că la Brazilia nu are un atacant de calibrul lui Diego Costa. Cum mi se pare că nu are un pasator de nivelul lui Thiago Alcantara, care ar fi fost, cred, titular cert în formula lui Scolari. Poate Oscar, asta dacă-i iese lui Mourinho pariul de a-l transforma dintr-un mijlocaș mai degrabă defensiv într-unul creativ. Mai repede își face loc Diego Costa printre titularii Braziliei decît printre cei ai Spaniei.
El e acum la mijloc în acest război. Spune că ar alege Spania, dar jucînd la Madrid i-ar fi greu să declare altceva. Eu totuși cred că va merge la Mondial cu Brazilia. E totuși cea mai logică variantă, chit că, născut în Brazilia trăiește în Spania de cînd avea 19 ani și a obținut, recent, și cetățenia.
O să încerc să ating în cele ce urmează două subiecte, diferite clar ca temă, dar legate ambele de FC Barcelona. Și totuși, dacă vorbim despre posesie, n-avem cum să nu ne gîndim și la Iniesta, iar dacă vorbim despre Iniesta n-avem cum să nu atingem subiectul delicat al salariului pe care și-l dorește, iar dacă vorbim despre salariile de la FC Barcelona ajungem la principiul dominoului. Dar și la Cristiano Ronaldo. Toate se leagă în fotbal, veți vedea.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să le luăm pe rînd. În week-end s-a întîmplat un eveniment. După 316 partide consecutive, Barcelona ju a mai avut posesie superioară adversarului. Mai exact, a pierdut la acest capitol meciul cu Rayo Vallecano, scor 48 la 52, de procente, evident. Despre faptul ca Real Madriul lui Schuster fusese ultima echipă care să ia la posesie Barcelona ați aflat, poate, tot de pe acest blog, înca din ianuarie, la un articol despre Sneijder. Oricum, și dacă ați aflat atunci și dacă știați de dinainte tot n-ați dat, sînt sigur, prea mare importanță acestui aspect. Să spui că Barcelona are posesie mai bună ca adversarul, indiferent cine a fost acesta, devenise o formulă redundantă, era cumva de la sine înțeles.
Paradoxul face ca acest eveniment notabil al pierderii posesiei să vină la o victorie cu 4-0 în deplasare. Probabil că sînt destui cei care nu mai înțeleg nimic. Pierzi raportul posesiei cu Rayo, dar cîștigi cu 4-0, ai în schimb raport favorabil cu Bayern Munchen, dar pierzi cu 4-0.
Cînd vorbeam de posesie la Barcelona, vorbeam de un stil de fotbal. Inventat de Ajax-ul anilor 70, perfecționat pînă aproape de perfecțiune de Barcelona lui Guardiola, între 2008 și 2011. Acel ”catenaccio cu posesie” prin care Barcelona a cîștigat atîtea trofee în aceste 3 sezoane s-a cam stins odată cu plecarea mentorului său. Imediat după meciul cu Ajax din Liga Campionilor, scriam aici despre o jumătate de repriză în care Barcelona s-a apărat în propria jumătate iar mingea a fost a olandezilor. Speculam atunci că a fost o strategie impusă de Gerardo Tata Martino. Și acum cred același lucru. Anume că Barcelona încearcă o schimbare de stil, din mers, nimic revoluționar sau convulsiv, doar o chestiune de rentabilizare. Rămîne să ne convingem în meciurile următoare. Pînă la anumite explicații, vă invit să vedeți momente din meciul cu Ajax în care se vedea o Barcelona cu totul altfel decît ne obișnuisem și în care pînă și Messi are o altă poziționare:
În cel de-al doilea filmuleț, se văd foarte clar cele două linii de 4 despre care aminteam în articolul de analiză a primei etape din Champions League. Care să fie contribuția lui Tata Martino? Cu siguranță există și e posibil ca un om ce vine din afară, primul practic ce iese din tiparele ultimilor antrenori ai Barcelonei, olandezi sau din cadrul clubului, să fi observat asta în timp ce se uita, cu alți decît un telespectator obișnuit, la meciurile Barcelonei. A observat ceva ce a observat toată lumea, ceva ce am discutat și noi la Fotbal European de zeci de ori. Anume că Barcelona lui Tito Vilanova, chiar și cea alui Pep din ultimul an, nu mai face acel pressing feroce atunci cînd pierde mingea. Martino și-a asumat încă de la început această misiune, de a încerca să readucă acest pressing. De încercat a încercat și s-a văzut asta, dar e posibil ca rezultatele să nu-l fi mulțumit, mai ales că jucătorii de acum au alte caracteristici față de jucătorii de atunci. A dispărut Eto`o, cu al său efort considerabil, s-a mai diluat și capacitatea lui Pedro de a alerga constant, Messi e mai mereu spre centrul terenului, astfel că prima consecință a pierderii balonului era o Barcelona lărgită pe o suprafață mare de teren, expusă contraatacurilor, în special dacă echipele adverse, vezi Bayern, știau să profite de spații.
Pe undeva e un paradox. Barcelona încearcă să devină și o echipă reactivă, ce se bazează pe contraatac, pe pase lungi, pe degajări ale portarului. La Guardiola, Valdes avea indicația să joace mereu cu pasă, la Tata Martino el degajează fără dubii. Cu alte cuvinte, caută să nu-și expună echipa la riscuri inutile. Iar ca el procedează și ceilalți jucători. Paradoxul e că în vreme ce Barcelona caută să se transforme într-un Bayern din sezonul trecut, Bayern-ul lui Guardiola de azi încearcă să devină Barcelona de acum 3 ani. E tare interesant cine va reuși mai bine.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Rămînem la Barcelona. Și trecem la Andres Iniesta. Fără legătură cu subiectul de mai sus, deși Iniesta e clar unul dintre cei pe care noul stil nu prea îi avantajează. Vorbim de salariu și de contract. Pe scurt, căci informațiile sînt și contradictorii și aruncate special pe piață. Contractul lui Andres Iniesta expiră în vara lui 2015. Doi ani fără 3 luni, așadar. Timp ar mai fi pentru discuții, vor spune cei învățați cu amatorismele de la noi. Deja la Barcelona se simte o oarecare presiune, iar marea greșeală a catalanilor e că nu i-au prelungit contractul lui Iniesta acum o lună. Așa cum au făcut cu Busquets. Trebuia cu el să înceapă și apoi cu Busquets. S-au bazat probabil că Andres e un băiat bun, de mare caracter, ceea ce e perfect adevărat.
Între timp însă a apărut o problemă: Cristiano Ronaldo. Căruia i s-a prelungit contractul și mărit considerabil salariul. Efectul de domino de aici apare. E limpede pentru toată lumea că nu va trece mult timp și i se va mări salariul și lui Messi. Cine crede că în ziua de azi fotbaliștii au o slăbiciune pentru culori, club, imn sau suporteri și admit sa facă, financiar vorbind, compromisuri, ori e tare credul ori joacă un rol prost. Mi-a plăcut declarația lui Bale, ”aș fi venit la Real și pentru un euro, nu pentru o suta de milioane”. Foarte corect, doar că eu sînt tare curios dacă ar fi venit pentru un salariu nu de un euro ci, hai să fiu generos că nu dau de la mine, de un milion de euro pe an. Sînt singurul care cred asta?
Revin la Iniesta. Principiul dominoului îl include. Se spune că Barcelona îi oferă 12 milioane pe sezon plus alte 3 milioane în bonusuri. În vreme ce el ar vrea 17 milioane. Aici informațiile sînt contradictorii, căci unii vorbesc de sume nete alții de brute, impozabile. Ce e foarte limpede e că Iniesta ar vrea să aibă al doilea salariu din lotul Barcelonei, după Messi, evident, a cărui supremație orice om de bun simț, iar Iniesta a dovedit că așa e, n-o poate pune la îndoială. În favoarea solicitării sale vine și salariul ce i s-a oferit lui Neymar, devenit el al doilea după Messi.
Mi se pare că Iniesta are dreptate. Dincolo că e jucătorul pe care-l simpatizez cel mai mult din fotbalul de azi, că mi se pare cel mai apropiat a stil de un alt favorit de-al meu, Zidane, și că am tot scris că ar merita Balonul de Aur, importanța lui Iniesta în jocul Barcelonei de azi e la ani lumină de cea a lui Neymar. Neymar poate să devină, iar eu cred că va deveni, doar că Iniesta e o certitudine. E clar că e al doilea jucător din lot după Messi, ca valoare, ca influență, ca rol.
În mod normal, iar tatăl lui Iniesta, care îi e și impresar, s-a exprimat în acest fel, părțile se vor înțelege. Iniesta va semna, poate nu la suma pe care a cerut-o el, dar nici la cea oferită de club. E o lege a negocierilor. Barcelona nu-și poate permite să-l piardă, dar trebuie să-i ofere prețul corect. Corect în raport cu Messi sau Neymar, nu neapărat în raport cu piața.
A fost primul mijloc de săptămînă european, prima întîlnire cu cele două competiții continentale, ajunse, ambele, la faza grupelor. Acolo unde își dau întîlnire doar cei puternici, doar cei care dispun de valori și știu să le folosească. N-am apucat să trec în revistă cele întîmplate în Champions League, din motive obiective (o pană de curent provocată de un șantier din imediata vecinătate, despre care poate o să scriu odată cîte ceva, căci e absolut incredibil cum se poate construi un edificiu în care urmează să locuiască oameni și cum se poate, mai ales, primi autorizație pentru construcție), dar o fac acum și adaug și ceva considerații despre Europa League.
Dacă vă așteptați să mă refer la Steaua, n-o s-o fac. S-a vorbit destul înainte și după meciul de la Gelsenkirchen, mai ales după, și, din păcate pentru cei care se uită, s-a vorbit prea puțin în cunoștință de cauză și prea mult pe baza antipatiei față de unele persoane sau a intereselor. Despre șansele Stelei am scris înainte de meci . N-o să vorbesc nici de Pandurii, pentru care simpla prezență în grupele Europa League e o performață ce merită apreciată. Șanse nu prea are, căci Dnepr și Fiorentina sînt mult prea bune, iar locul 3 nu duce nicăieri, dar poate aduce un pic de prestigiu și experiență.
Aș vrea să mă refer la meciul acestei etape de debut. Napoli-Dortmund n-a fost doar o confruntare a liderilor din Serie A și Bundesliga, a fost și o confruntare a unor antrenori cu stiluri diferite. Rafa Benitez și Jurgen Klopp. Meciul n-a dezamăgit, iar atmosfera de pe stadion nici atît. Napoli a luat 3 puncte importante, iar Dortmund a pierdut 3 poate și mai importante, căci într-o astfel de grupă, Manchester City știe cel mai bine căci i s-a întîmplat anul trecut, chiar și un gol poate fi foarte important.
În aceeași avancronică a sezonului, scriam că merg pe mîna lui Rafa Benitez, care adoră astfel de meciuri de impact. S-a văzut cum a pregătit duelul cu Klopp. A renunțat la obișnuitul său sistem 4-2-3-1 în favoarea unui 4-4-1-1, cu echipa retrasă în propriul teren, așteptînd, atacîndu-și cu brutalitate adversarul cînd acesta avea mingea, și declansînd contraatacurile. I-a ieșit perfect, deși Borussia n-a mai fost acea echipă estetică și eficientă pe care o știam. A continuat să alerge mult, dar parcă Jurgen Klopp a tras ușor frîna de mînă, căci motorului său atît de lăudat îi lipsea o rotiță de bază: Gundogan. Fără el, fără mintea sa limpede la construcție, jocul Borussiei suferă clar, iar Nuri Sahin, o mare dilemă totuși, căci e greu de explicat căderea acestui fotbalist în decurs de doar 3 ani, n-a izbutit să-și asume pe deplin responsabilitatea.
Pe lîngă absența lui Gondogan, Borussia a avut neșansa ca Reus să fie într-o zi slabă, iar Behrami, omologul, într-un fel, al lui Gondogan la Napoli, să fie în formă bună. Și a mai avut Napoli un atu care s-a numit Insigne. În fața unei echipe care transformă orice intercepție într-un pericol, Benitez l-a activat pe micuțul mijlocaș, o invenție a lui Zeman la Pescara, căci Insigne are un mai bun control al balonului decît Pandev și pierde mai greu posesia. În plus, are și marea calitate de a bate bine loviturile libere, ceea ce s-a văzut.
Dortmund are un pic de șansă. Calendarul e de partea sa, căci dacă ar fi întîlnit Arsenal, ar fi fost un soi de meci decisiv, iar cu Arsenal e greu de jucat în orice circumstanță. Așa, cu Marseille acasă, are posibilitatea de a puncta și a aștepta să vadă ce se întîmplă la Londra, căci OM e cea mai slabă echipă a acestei grupe. Pentru Napoli, pînă la duelul cu Arsenal, urmează un altul, cu Milan, duminică seară. Un meci întotdeauna complicat, pe care, așa cum îl știu pe Benitez, Napoli va încerca să-l închidă și să-l îndrepte spre un egal.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În aceeași etapă inaugurală a Ligii, două aspecte de semnalat în victoriile clare ale Realului și Barcelonei. La Istanbul, Real a bătut cu un scor decupat de pe vremea lui Di Stefano. Nu scorul e important ci felul în care Ancelotti a schimbat din mers. Poate și pentru că a venit Gareth Bale, Ancelotti a renunțat, rămîne să vedem dacă definitiv, la 4-3-2-1 și a mers pe un extrem de clasic și italian 4-4-2. Cu Di Maria în dreapta, poziție în care e așteptat Bale, cu Isco în stînga și cu Cristiano un pic mai sus, în ajutorul lui Benzema, pe care golurile îl salvează mai mereu de critici, căci nici de data asta partida sa n-a fost grozavă. Apoi, atunci cînd Bale a intrat în locul lui Isco, s-a trecut la un 4-2-3-1, dar cu Bale în zonă centrală. Ancelotti încă desenează la Real, mai e pînă cînd va găsi formula perfectă. Și, apropo de Isco, pentru cei care îl pun mereu în balanță cu Ozil, merită consemnat golul cu care Isco a deschis scorul, un gol și un mod de a-și crea situație de finalizare pe care Ozil n-ar fi reușit niciodată să le facă.
Barcelona a bătut la fel de clar, Messi a dat și el 3 goluri, toate par în regulă. Doar că nu e chiar așa. Nu știu dacă voit, înclin să cred că da, după pauză, cu 1-0 cu golul lui Messi, Barcelona a avut o jumătate de repriză în care mai degrabă s-a apărat și în care posesia a fost a olandezilor. Înclin să cred că a fost un experiment pe care l-a încercat Tata Martino, căci prea multe probleme i-a adus în ultimele meciuri încercarea de a reveni la acel presing agresiv din primul seozn al lui Guardiola. Cu asta a venit Tata Martino la Barcelona, cel puțin la nivel declarativ, cu dorința de reînvia acel presing. Doar că se vede treaba că asta nu prea mai merge, poate și pentru că nu mai există aceeași jucători. Avînd avantaj pe tabelă, Barcelona a pus două linii de 4 oameni în fața Ajaxului, lăsîndu-i doar lui Messi libertatea. Alexis în dreapta și Neymar în stînga, ambii terminînd, din pricina acestui experiment, destul de repede benzina.
O Barcelona jucînd pe contraatac era greu de imaginat acum doi ani. Iată că poate, e adevărat în fața unui rival mai degrabă slab, dar e o declarație de intenții oarecum. Nu generală, dar poate punctuală, în anumite meciuri sau momente de meci. Marca a făcut publice rezultatele unui sondaj pe internet în care 72 la sută dintre cei care au răspuns erau de acord că Barcelona are nevoie nu neapărat de o schimbare de stil ci de o reajustare. Vă amintiți cuvintele lui Pique, care spunea că Barcelona a fost cam mult prizonieră a unui stil de joc pe care și-l autoimpunea? Nu cred că au fost spuse la întîmplare, deodată, ci cred că au venit urmare a unor discuții în vestiar. E o temă de urmărit.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
N-aș vrea să închei fără să remarc o echipă: Swansea. Am comentat meciul galezilor de la Valencia. Sigur că a fost unul disputat în condiții speciale, căci Valencia a rămas în 10 oameni în primele 10 minute, dar am avut o echipă britanică deosebit. Swansea nu e Arsenal, nu e City, nu e United, nu e Chelsea, nu e Totenham, nu e nici măcar Liverpool la nivel de forță economică. Am dat exemplul echipelor ce s-au distațat de-a lungul timpului nde vechiul stil englezesc ”kick and run”. Dar Swansea reușește să se alăture acestor nume și eu cred că e una dintre favoritele la cîștigarea Europa League.
Să reușești, echipă englezească fiind, să ai posesie dublă pe terenul unei echipe din Spania, chiar și în inferioritate, e mare lucru, căci posesia e elementul primordial în fotbalul spaniol. Să ieși din apărare cu construcție, să duci mingea cu pase spre careul advers și să nu apelezi mai deloc la celebra pasă lungă britanică, iată un nou model. Izbutut nu cu fotbaliști de milioane sau zeci de milioane ci, mai degrabă, cu fotbaliști ce nu și-au găsit locul. E incredibil cum Michu nu și-a găsit echipă în Spania, la fel Benat, e incredibil cum cuplul de fundași centrali Chico Flores și Jordi Amat au fost lăsați să plece așa de ușor. Swansea e un model de seriozitate în jurul unui proiect, căci aducerea lui Laudrup după plecarea lui Brendan Rodgers a fost bine gîndită și asigură continuitate.
Ultima zi de mercato a adus și oficializarea celui mai mediatizat, probabil, transfer al acestui secol. Gareth Bale a semnat în sfîrșit cu Real Madrid și toataă lumea, la Madrid și Londra, ar trebui să fie mulțumită. Dacă am contabiliza numărul de rînduri scrise de 3 luni încoace despre acest transfer, numărul de pagini întîi din presa spaniolă, numărul de articole și analize avîndu-l ca subiect pe galez vom realiza că este transferul verii.
Multe semne de întrebare există în jurul acestei tranzacții. Mi-am pus și eu mai demult,cînd povestea era la început, problema dacă într-adevăr Gareth Bale valorează 100 de milioane de euro, de fapt dacă există vreun fotbalist are să valoreze atît. Eu cred că nu, dar ceea ce cred eu nu contează. În momentul ăsta, Bale valorează exact cît s-a plătit pe el, iar dacă Real Madrid a considerat că merită să dea atîția bani înseamnă că și-a făcut ceva calcule. Apropo de calcule, am citit pe undeva că Barcelona deja și-a scos banii pe Neymar pentru că a vîndut nu știu cîte sute de mii de tricouri, sau milioane, nu mai țin minte exact, ale brazilianului. Iar după mintea unora, asta ar însemna că gata, transferul e amortizat. După mintea puțină a unora, ar trebui spus. Sînt convins că așa se va scrie în curînd și despre Gareth Bale, căci, din ce țin eu minte, așa s-a zis și despre Cristiano. E o prostie și n-ai nevoie de prea mulți neuroni ca să-ți dai seama de asta. Unu că atîtea sute de mii de tricouri nu se pot vinde în cîteva săptămîni, doi că banii nu intră în totalitate la cluburi, căci mai e și firma producătoare implicată, trei că respectivele tricouri au și ele un preț de fabricație, chit că-s făcute în China, Vietnam, Taiwan sau Indonezia tot costă ceva. Amortizarea unui fotbalist e o chestiune destul de simplă. Economic vorbind. Suma de transfer plus salariu cu tot cu impozit se împarte la numărul anilor de contract și se obține suma anuală ce trebuie amortizată. C0ntractul lui Bale e pe 6 ani, ca și cel semnat la vremea respectivă de Cristiano Ronaldo și Kaka, tocmai pentru că suma de transfer fiind foarte mare, la fel și salariul, să se obțină o amortizare mai facilă.
Mie mi se pare acest transfer un capriciu al lui Florentino Perez. Care, ca orice om bogat, foarte bogat mai bine zis, are astfel de capricii. Mai ales pe măsură ce îmbătrînește. N-ați auzit de miliardari care plătesc sume colosale pe diverse opere de artă doar din orgoliul de a le avea în living? Parcă așa sună și cumpărarea lui Bale cu o sumă exorbitantă. Florentino e mare amator de astfel de achiziții, dar parcă toate cele făcute pînă acum aveau o justificare. Figo era vedeta Barcelonei, Zidane era Zidane, Ronaldo de asemenea, Cristiano era Balon de Aur, Kaka avea și el un nume mare. Bale, dacă e să-l comparăm cu ceilalți, are doar un viitor în față. E prima dată cred cînd Florentino aduce un fotbalist cu mai mult viitor decît trecut. E prima vară, de fapt, cînd procedează așa, vezi și transferurile lui Isco și Illaramendi, dar pentru ei nu s-au plătit totuși sume atît de mari.
Florentino nu-și permitea luxul să rateze și acest transfer. Mai ales că-l ratase pe cel al lui Neymar, pe care presa madrilenă apropiată președintelui îl dădea ca sigur la un moment dat. Așa că a acceptat toate capriciile lui Daniel Levy, boss-ul celor de la Tottenham. E totuși foarte ciudat că transferul s-a făcut în ultima zi de mercato. Bale se va alătura colegilor abia peste mai mult de o săptămînă, asta după ce a avut o vară agitată, în care s-a antrenat puțin sau chiar deloc. Un contratimp pe care l-a avut și Modrici în vara trecută, venit și el în urma unei negocieri extrem de dure cu același Levy, iar Modrici a avut de suferit destul din această cauză. Faptul că David Levy știa că Bale va pleca e dovedit și de transferurile lui Tottenham. Făcute toate înainte de plecarea galezului. S-a depășit suta de milioane de euro și mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă, din cine știe ce cauze, Florentino s-ar fi răzgîndit și s-ar fi orientat, cum mi-ar fi plăcut mie și altora, spre Rooney. Cum ar fi acoperit Levy pasivul din balanțele contabile ale clubului? Oricît ar fi de bogat, o campanie de achiziții de peste 100 de milioane nu poate fi susținută decît de cîteva cluburi beneficiare de un izvor nesecat de petro-dolari. De ce a acceptat Florentino toate manevrele lui Levy? Nu știu să răspund, posibil că atunci cînd îți dorești extrem de mult un lucru accepți și unele compromisuri.
Hai să vorbim puțin de viitor. Toată lumea e curioasă unde va juca Gareth Bale în formula de azi a Realului. Toată viața lui a jucat în stînga, însă nimeni nu-și mai amintește de începuturile galezului, cînd era fundaș stînga. Cred că sîntem lămuriți cu toții că fundaș stînga nu va putea juca prea curînd la Real. Totuși nu dai aproape 100 de milioane pe un fundaș lateral!! Nici mijlocaș în acea bandă nu va putea juca prea curînd, căci acolo stăpînul inelelor e Cristiano. Nu știu cum a digerat Cristiano aducerea lui Bale, prețul plătit și salariul ce i s-a oferit, în condițile în care prelungirea contractului său încă întîrzie. Vorbim totuși despre omul care a ținut în spate Realul în ultimii ani. Incercați un exercițiu de imaginație și gîndiți-vă ce ar fi însemnat Real Madrid azi fără Cristiano Ronaldo. Apoi încercați să vă puneți în pielea lui. Nu trebuie să ai un orgoliu nemăsurat sau o mîndrie prost înțeleasă sau un caracter agresiv. Dar atunci cînd ești liderul echipei și obții chestia asta cu multă muncă, parcă nu sună bine ceea ce se întîmplă. Chit că Bale a vorbit foarte frumos de Cristiano, la fel cum a făcut-o și Neymar despre Messi. Aparatul de PR la aceste cluburi funționează impecabil.
Să ne întoarcem la Bale și la poziția sa. Logica îmi zice că va juca în dreapta. Ultimul sezon, la Tottenham, a fost mai degrabă un fel de număr 10, cu libertate de mișcare și poziționare mult spre zona centrală. În timpul partidelor, cădea mult spre dreapta, de unde putea să-și impună diagonalele către centru și șuturile spre poartă. De altfel, așa a și marcat ultimul său gol la ”Spurs”. Aici apare însă o problemă. El e obligat de caracteristicile sale tehnice să se ducă spre centru și să-și așeze mingea mai bine pe piciorul stîng. Nu-l vom vedea astfel liniar, în acțiuni verticale, paralele cu tușa, în colaborare cu fundașul lateral sau învăluind. Se va duce mai mereu spre centru, iar asta înseamnă că va deveni previzibil un pic.
Avînd însă un fizic privilegiat și calități extraordinare, se va adapta la noua lui poziție. Nu-l văd însă prea ușor ca jucător de ultimă pasă. Mi se pare că ăsta e singurul aspect care-i cam lipsește. Scoatem din context centrările cu piciorul stîng din banda stîngă sau din faze fixe. Din punctul ăsta de vedere seamnă mult cu Cristiano. E jucător de spații, de viteză, nu e genul care primească între linii și apoi să distribuie. Din acest punct de vedere, tot greul va cădea pe Isco și, eventual, pe Modrici. Într-un fel, jocul Madridul se va echilibra acum. De la venirea lui Ancelotti, centru de greutate se deplasase spre stînga, unde se adunau Marcelo, Cristiano, Modrici și de multe ori Isco. Chiar și Benzema. Acum, partea dreaptă are și ea un punct de referință.
Poate că Ancelotti va schimba sistemul și va trece la un 4-3-3 asemănător cu al Barcelonei. Cu un singur ”închizător”, Khedira sau Xabi Alonso, doi mijlocași de interior, Isco și Modrici, doi jucători de bandă, Cristiano și Bale, și un atacant, Benzema. Ar fi totuși o minirevoluție într-un angrenaj care a jucat în ultimii ani sistemul 4-2-3-1. Ar fi totuși un pas înainte spre acea transformare a echipei promisă de Ancelotti, una în care Realul să dețină inițiativa, să atace, să construiască, să facă spectacol. Și ar mai fi o soluție. Poate surprinzătoare. Despre care am citit undeva în presa spaniolă. Aceea ca Bale să joace rolul falsului 9. Ori el, ori Cristiano, iar Bale, în această din urmă situație, să ocupe poziția sa preferată, în banda stîngă. Iar Realul să joace, ca Barcelona sau ca Bayern-ul lui Guardiola în unele stuații, fără atacant de meserie. Să vedem, să nu ne grăbim să luăm în rîs această posibilitate.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Am lăsat la final tema Ozil. E o mare pierdere pentru Real și pentru fotbalul spaniol, un mare cîștig pentru Arsenal. Ozil a reprezentat garanția paselor decisive la Real. Am scris de multe ori asta, la Ozil erau incredibile acele pauze, de o fracțiune de secundă, pe contraatacurile fulger ale echipei. Acea pauză, insesizabilă aproape, care-l ajuta să ridice privirea și să distribuie acolo unde era nevoie.
Tema Mesut Ozil ca și tema Kaka merită însă articole separate. În zilele următoare. Deocamdată, omul zilei e Bale.
Pentru cei care n-au văzut-o, iată și prezentarea sa oficială la Real Madrid:
Poate ati vazut. Poate nu. Dar cam așa se face o campanie de asociere. Pe bani nu mulți, foarte mulți. E vorba de videoclipul publicitar de promovare a alianței dintre FC Barcelona și Qatar Airways. Prea multe comentarii sînt de prisos.
Contractul aduce 100 de milioane de euro Barcelonei pentru următoarele trei sezoane, devenind astfel cel mai mare contract de sponsorizare existent astăzi în fotbal. Merită reamintit că Barcelona a avut, pentru mai bine de 100 de ani, tricoul intact în ceea ce privește sponsorii. Poate și de aceea suma plătită de Qatar Airways este atît de mare.
Fiecare dintre jucătorii importanți ai Barcelonei de azi are rolul lui în scenariu. Mi se pare extrem de potrivit rolul lui Puyol, îmi place și talentul lui Pique și mi se pare cam scurte aparițiile lui Messi și Iniesta.
Vouă cum vi se pare?
O încercare mai mare este aceea de a găsi unde anume în acest clip publicitar au ”evoluat” fotbaliștii Barcelonei și unde au fost folosite sosiile lor. Au reușit să descopere, sau cel puțin așa pretind, colegii spanioli de la emisiunea Punto Pelota, un program cunoscut în Spania, lider de audiență de multe ori, deși e recunoscut uneori pentru derapajele și exagerările sale.
În final, vă reamintesc că bilete de intrare la absolut toate meciurile Barcelonei găsiți aici:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!