Pe 30 mai a fost ziua lui Steven Gerrard. E inutil să încerc acum să explic cine este Steven Gerrard și ce reprezintă el pentru Liverpool și pentru fotbal, în general. N-am această intenție și nici nu cred că ar fi cazul. S-au scris și povestit atîtea despe ”Steve G” încît simt că n-ar mai fi loc de alte rînduri. Cel puțin acum.
Cel mai bine cred că ar fi să lăsăm imaginile să vorbească! Se spune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Așa că vă propun să vedeți două filme documentare cuși despre Steven Gerrard. Sînt parcurse acolo destule momente importante din cariera celui mai important fotbalist din lotul actual al lui Liverpool.
Primul film se numește ”My Story” și e, de fapt, o trecere în revistă, făcută chiar de el, a unor borne semnificative. E structurat în 6 părți.
Cel de-al doilea film, se numește ”A year in my life”. Se referă la, probabil, cel mai important an din cariera lui Steven Gerrard. Un an pe care nu are cum să-l uite. Poate că ați ghicit despre ce e vorba. Dacă n-ați ghicit, veți descoperi totul cu și mai mare plăcere.
Nu trebuie să fii neapărat suporter al lui Liverpool pentru a-l admira pe Gerrard. De fapt, cred că despre un fotbalist se poate spune că este foarte mare abia atunci cînd este admirat, nu neapărat iubit, ci admirat și respectat inclusiv de suporterii echipelor adverse.
Vizionare plăcută!
Pentru început, ”My Story”, în 6 părți:
PARTEA 1
PARTEA A 2-A
PARTEA A 3-A
PARTEA A 4-A
PARTEA A 5-A
PARTEA A 6-A
Și acum, vă propun să descoperiți, sau să vă reamintiți, care a fost cel mai important an al carierei lui Steven Gerrard. ”A year in my life”:
N-o să mă refer în cele ce urmează la un meci anume. Nici nu prea au fost în ultimele zile. Oricum se apropie week-end-ul, care programează cîteva dueluri interesante în campionatele europene puternice. Așa că vom avea timp pentru analize, mai ales că săptămîna viitoare va fi una agitată, cu etape intermediare, meciuri de cupă etc.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Ceea ce urmează se leagă de Real Madrid. Dar nu de Real Madrid-ul de azi. Despre Cristiano Ronaldo, Bale, Kroos, Modric și ceilalți s-a scris și se va mai scrie. Despre cei care au îmbrăcat în trecut tricoul ”blanco” destul de puțin. Mai ales despre cei a căror cariera s-a petrecut acum mai mulți ani, cînd destui dintre cei care susțin echipa madrilenă fie nu erau născuți, fie dacă erau născuți aveau cu totul alte preocupări. Și mă gîndesc în principal la simpatizanții Realului de pe la noi (eu așa îi numesc, simpatizanți, am o teorie a mea, nu cred că poți fi suporter al unei echipe din străinătate, de care te leagă destul de puține lucruri. Dar asta e o altă poveste, poate într-un text viitor).
De cîte ori ați auzit expresia ”Espiritu de Juanito”? De multe ori, probabil. În special atunci cînd venea vorba de o ”remontada” a celor de la Real Madrid, de o întoarcere de rezultat, de o prestație în care echipa a dat dovadă de foarte mult caracter. Poate că de ”espiritu de Juanito” ar fi fost nevoie și-n multe meciuri ale Realului în acest an 2015.
E vorba de Juanito. Juan Gomez Gonzales, pe numele său din certificatul de naștere. De la a cărui dispariție se împlinesc azi 23 de ani. De fapt, asta mi-a și dat ideea acestui text, care nu e chiar un text așa cum v-am obișnuit. Veți vedea mai jos.
Juanito a fost un personaj. Un idol la vremea respectivă. Al cărui caracter, dorință de victorie, spirit au devenit calități ce le-au întrecut pe cele ale fotbalistului Juanito. Cunoscut ca unul destul de dur, căruia nu-i plăcea să piardă nici la antrenamente, Juanito i-a atras pe suporteri prin acest stil de joc, extrem de bătăios, prin care dădea senzația că poate cîștiga de unul singur un meci. A fost primul ”numero siete” din seria atît de celebră ce a venit.
E, dacă vreți, un fel de Marius Lăcătuș pentru fanii Stelei. Sau Cătălin Hîldan pentru rivalii de la Dinamo. În vremurile în care Steaua nu era echipa campioană de azi, iar spectatorii nu conviețuiau prea pașnic cu finanțatorul, una din modalitățile cu care peluza încuraja echipa era scandarea numelui lui Lăcătuș. Coincidență, tot un șeptar. La Dinamo se petrece cam același lucru, numele lui Hîldan e echivalent cu cel al mobilizării, al luptei. Și aici vorbim de o coincidență, din păcate nefericită, căci Hîldan, ca și Juanito, a plecat într-o altă lume, poate mai bună și mai dreaptă.
Destinul lui Juanito a fost tragic. A ars și s-a stins ca o lumînare în bătaia vîntului. Repede și nedrept. A lăsat în urmă amintirea unor partide memorabile, pe care nu concepea să le piardă. Amintirea unui spirit. Spiritul lui Juanito. În noiembrie anul trecut ar fi împlinit 60 de ani.
Pentru cei care n-au auzit încă de Juanito, filmul pe care vi-l propun în continuare e o excelentă metodă de a afla. Pentru cei care îl știu, dar nu l-au văzut, de asemenea. Pentru care l-au cunoscut și văzut, o excelentă modalitate de aducere aminte. E în limba spaniolă, dar nu cred să fie o problemă în a-l înțelege, și face parte din categoria excelentelor documentare ”Informe Robinson”, produse pentru Canal + de unul dintre cei mai apreciați jurnaliști ai Spaniei, Michael Robinson, fostul jucător al lui Liverpool și Osasuna, devenit din 1990 jurnalist.
Haideți să vedem ce îneamnă ”El Espiritu de Juanito”!. Vizionare plăcută!
De-a lungul timpului, în viața unei echipe de fotbal se petrec o grămadă de evenimente. Unele vesele, altele tensionate. Vestiarul unei echipe de fotbal nu e cu nimic diferit de orice alt colectiv, din orice alt sector de activitate. Cu prieteni, cu dușmănii, cu bîrfe, cu intrigi, cu certuri, uneori chiar cu dispute de nivel fizic, cu glume. Multe dintre ele nu ajung să fie cunoscute și asta pentru că vestiarul are un soi de autoapărare, de autoprotecție.
Unele lucruri se petrec însă în văzul lumii. În văzul camerelor de luat vederi, mai exact. Iar atunci, nimic nu mai poate fi făcut, totul devine public.
Iată de exemplu acest filmuleț, pe care vi-l propun în cele ce urmează, filmat înainte de startul partidei Espanol-Real Madrid. Actorul principal e Fabio Coentrao. Portughezul s-a așezat pe banca de rezerve, neavînd habar că nu este inclus în lot. Reacțiile lui Casillas, Benzema, Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho sînt extrem de haioase, iar fața pe care o face Coentrao merită să pierdeți cîteva minute vizionînd acest filmuleț. Comentariul, în limba spaniolă evident, a celor de la ”La Sexta” e și el foarte bun, ca să nu mai vorbesc că imaginile sînt, în felul lor, inedite.
Zilele trecute, la o emisiune Fotbal European, am văzut, la rubrica ”Serie A clasic”, imagini de la un meci al Milanului de acum ceva vreme. Un Milan excepțional, cu Maldini, Seedorf, Pirlo, Ambrosini, Pato, Kaka și Ronaldo. Mi-am dat seama atunci de un lucru. Nu cred că există cineva, indiferent de echipa pe care o simpatizează, care să vorbească urît despre Ronaldo. Perfect adevărat. Citeste mai mult …
Miercuri seară, la Euro-Fotbal, imediat după meciul tensionat dintre Barcelona și PSG, vorbeam despre Messi, despre faptul că el a intrat pe teren nerefăcut și despre riscurile pe care și le-a asumat făcînd-o. Mi-am amintit atunci despre Andres Iniesta, despre finala Ligii de la Roma, din 2009, atunci cînd el a intrat, la fel, nerefăcut și a recidivat, urmînd un sezon de coșmar pentru el. Mi-am amintit tot atunci despre acest film documentar, pe care l-am văzut cu destul de mult timp în urmă. Am primit foarte multe mesaje, în care mi se solicita acest film, chiar mai multe decît mă așteptam. Așa că, iată-l! Citeste mai mult …
Fotbalul a propus, de-a lungul istoriei sale, foarte multe nume mari. De la portari, la fundași, de la mijlocași la atacanți, toate posturile au fost acoperite. Atacanții, vîrfurile de atac, oamenii care dau golurile, cu alte cuvinte, reprezintă un capitol aparte. Ei reprezintă principalul obiectiv al fiecărei echipe, căci nu a existat și nu va exista club mare care să nu fi avut în centrul liniei de atac un marcator ”feroce”.
Exemplele sînt multe. Preferințele, de asemenea. Fiecare avem un atacant preferat, fiecare am fost seduși de calitățile unui sau altuia. Pentru mine, de exemplu, Marco Van Basten este vîrful ideal de atac.
Pentru astăzi, vă propun un alt nume mare. Gabriel Omar Batistuta. L-am regăsit într-o emisiune Fotbal European dedicată campionatului italian, într-un ”Serie A Clasic”, un meci al Fiorentinei de acum mai bine de 15 ani.
Probabil că multe lume își mai amintește de ”Bati-gol”. Dar la fel de probabil e ca foarte mulți să nu-l fi văzut decît foarte puțin sau chiar deloc. Așa că invit pe toată lumea să-și reamintească sau să descopere unul dintre marii atacanți din istoria fotbalului: Batistuta.
Caută-mă!