UPDATE
Profit de de titlul de azi din Gazzetta dello Sport, ziar pe care l-am adăugat, alături de altele, la obișnuita revistă a presei pe care o fac de ceva vreme, pentru a-i aduce un omagiu celui care, cu golul său fantastic de sîmbătă, a decis meciul cu Juventus: ”AVE TOTTI!”.
Cine nu a văzut meciul, poate revedea momentele esențiale AICI
Mă număr printre cei care am zis că rolul lui Totti în actuala echipă a Romei, influența sa în vestiar și personalitatea sa uriașă pot dăuna echipei. Toti de azi nu mai e cel de acum 10 ani, pentru că nici unul dintre noi nu mai e cel de acum 10 ani. Însă atunci cînd dă astfel de goluri, parcă nu mai ai cum să-i spui ceva, nu mai ai cum să pui vreun semn de întrebare în dreptul numelui său. E limpede că la Roma va rămîne atît timp cît va dori el.
Și aș mai adăuga ceva. Această încălzire exact în fața peluzei suporterilor. Nu știu cine a avut această idee, dar cred că a fost una excelentă. Un doping moral fantastic pentru o echipă trecură prin multe episoade de turbulență de-a lungul acestui sezon
În rest, tot ce am scris mai jos rămîne valabil. A fost o plăcere să-i revăd pe cei 4 campioni mondiali din 2006. Cineva mi-a atras atenția că și Barzagli a fost campion mondial în 2006. De acord, dar rolul lui n-a fost precum al celor 4 menționați în titlu.
Roma – Juventus. Unul dintre meciurile etapei din Serie A. Unul dintre meciurile ”cu nume” din Italia. O rivalitate veche, din care s-au născut mari rezultate, mari echipe și mari campioni.
Nu vreau să mă refer în cele ce urmează la partida în sine. Locul 1 contra locul 9, un afiș nu tocmai favorabil. Juve vine după victoria clară de la Glasgow și încearcă să se calmeze. Roma, la rîndu-i, încearcă și ea să se calmeze după despărțirea de ”boemul” Zeman și să găsească formula de compromis care s-o ajute să termine cu bine sezonul.
Vreau să mă refer la 4 dintre protagoniștii partidei. Buffon și Pirlo la Juve, Totti și De Rossi la Roma. Ce-i unește pe acești 4 super-fotbaliști? Culoarea albastră a tricourilor Italiei, campioană mondială în 2006. A vedea laolaltă 4 campioni mondiali, 4 reprezentanți ai unei generații excepționale, care a adus squadrei azzurra cea de-a patra steluță pe tricouri în dreptul titlurilor mondiale, iată un adevărat privilegiu. Iată un motiv de a urmări acest meci!
Am fost la Mondialul din 2006. De la început pînă la sfîrșit. Am fost aproape de Italia din considerente… geografice. ”Casa Azzurra”, o idee excelentă a federației de la Roma, era un loc deschis tuturor jurnaliștilor acreditați la acest Mondial. Pentru asta fusese închiriat stadionul din Duisburg și remodelat, cu tot ce era necesar. Teren de antrenament, dar și studiouri speciale de televiziune (atunci, în Italia, Mondialul a fost transmis și de RAI și de SKY), spații amenajate pentru ziariștii de presă scrisă, dar și cafenele și restaurante. Care erau dintre cele mai căutate, din cîteva motive simple: făceau cea mai bună cafea, găseai cele mai bune paste și pizza din împrejurimi, dar și pentru că aveai șansa să te ciocnești de un Paolo Rossi, de un Bergomi, de un Maldini, de un Vialli sau de un Capello, toți aceștia trecuți în tabăra jurnaliștilor pe perioada turneului final.
Am fost la acel Mondial împreună cu Andrei Vochin. Noi stăteam la Koln, dar preferam să mergem la Casa Azzurra de la Duisburg decît la centrul de presă oficial de la stadionul din Koln. Era un pic mai departe, dar pe autostrăzile din Germania nu se simțea, plus că împrumutasem un GPS de la prietenul Vlad Enăchescu, care era la TVR în acele vremuri și avusese inspirația să-și aducă din țară acest dispozitiv, pe atunci, 2006 nu uitați, nu atît de comun.
Ne-am identificat într-un fel cu italienii. Știam prin ce trecuseră, scandalul Calciopoli era în floare, și le admiram puterea de regenerare. Cînd vorbești despre fotbal cu un italian de rînd rămîi impresionat de felul în care pune problema, de felul în care gîndește. Dar cînd vorbești despre fotbal cu un jurnalist italian e un soi de meditație, e un prilej de a descifra felul lor de a privi acest sport, de a înțelege de ce în Italia scorul perfect e 0-0 sau de a asculta teorii legate de catenaccio.
Apropo de catenaccio. Îmi spunea un prieten italian, mort după fotbal evident, o chestie simpatică: ”Toată lumea l-a lăudat pe Ferguson pentru cum l-a pus pe Rooney să facă faza defensivă la meciul cu Real. Dacă se întîmpla asta cu un antrenor italian era făcut zob”.
Italia a avut în 2006 poate cea mai frumoasă echipă din istoria fotbalului său. E posibil să mă înșel, dar eu unul niciodată n-am văzut la un loc atîtea talente, atîția fotbaliști exponențiali. Printre ei Buffon, Pirlo, Totti și De Rossi, ca să revin la motivul acestui articol.
Și, în final, așa cum v-am obișnuit, imagini. Vă propun o trecere în revistă a partidelor Italiei de la Mondialul din 2006 prin intermediul unui mixaj, în două părți, de introduceri realizate de Fabio Carresa, unul dintre cei mai buni comentatori de la SKY.
PARTEA 1
PARTEA A 2-A
Și, pentru final, o trecere în revistă a unui drum încheiat cu victoria de la Berlin, împotriva Franței
Și dacă tot am amintit de SKY Italia, nu pot să mă abțin să nu vă ofer cel mai frumos promo pe care eu unul l-am văzut pentru un eveniment sportiv: finala de la Berlin din 2006.
Așa cum v-ați obișnuit poate, în week-end vă propun și altfel de subiecte. Unele bazate mai puțin pe cuvinte și mai mult pe imagini. Sînt foarte multe filmulețe sau chiar filme pe youtube avînd ca temă fotbalul și cred că merită să fie văzute. Nu sînt din păcate traduse în limba română, dar pînă la urmă cred că asta nu e o mare problemă. Ba chiar poate să fie un beneficiu, mai exersăm limbile străine.
Pentru azi vă propun să continuăm superduelul din Champions League dintre Jose Mourinho și Sir Alex Ferguson. Am scris și în avancronica partidei, dar și atunci cînd am comentat cele întîmplate pe ”Bernabeu”, sînt cei mai buni antrenori din lume la ora actuală. Felul în care gîndesc meciurile e unic, felul în care-și fac meseria e, de fapt, unic.
Vă ofer cîte două filme documentare avîndu-i pe cei doi drept protagoniști. Veți descoperi multe imagini inedite, dar și multe pe care, probabil, le-ați mai văzut.
Vizionare plăcută!
Primele sînt despre Sir Alex Ferguson. Sînt ceva mai vechi, dar merită.
Următoarele două sînt despre Jose Mourinho?
Iar pentru final, vă ofer, ca bonus, documentarul realizat de Real Madrid TV atunci cind Jose Mourinho a împlinit 50 de ani. Are cîteva minute:
Am spus-o de mai multe ori. Cea mai importantă competiție din lume la nivelul echipelor de club are două variante într-un sezon. Mai întîi avem Liga Campionilor. În faza grupelor, cu meciuri multe și majoritatea frumoase, dar și cu prezența printre coloși a unor echipe mai mici.
A doua parte e Champions League. Meciuri eliminatorii, super-dueluri. Cele mai bune echipe rămase în competiție, cele care luptă cu adevărat pentru supremație. Aici e spectacolul campionilor, aici vom avea marile meciuri, unde nici o greșeală nu e admisă, pentru că poate fi fatală.
V-ați întrebat vreodată care sînt cuvintele acestui imn pe care-l ascultăm cu atîta plăcere? Dacă da, iată-le:
Pînă vor începe meciurile, vă propun să vedeți un film. E un film realizat de Canal Plus Spania, împărțit în două părți. E o trecere în revistă a tuturor sezoanelor din această competiție magică, mai întîi Cupa Campionilor Europeni, apoi Liga Campionilor, mai puțin sezonul 2012-2013, pe care-l avem incă proaspăt în memorie și pentru care am adăugat o scurtă trecere în revistă la final.
Veți avea ocazia să vedeți, sau să revedeți, depinde de vîrstă, fotbaliști uriași, echipe fantastice, execuții colosale. Va fi și Steaua prezentă, cu triumful de la Sevilla și finala cu Milan. Sînt imagini ce nu trebuie să lipsească din amintirile nici unui admirator al acestui sport. De la marele Real Madrid al lui Di Stefano pînă la Chelsea a lui Didier Drogba, tot ce trebuie să știți despre competiția pe care am numit-o mereu C1.
Poftiți, așadar, la Legenda Champions League! Vizionare plăcută.
PARTEA 1. Veți vedea cum s-a născut competiția și cine au fost eroii săi din primii ani pînă la mijlocul anilor 70.
PARTEA A 2-A. Parcurgem ușor istoria spre timpurile noastre. De la dominația englezilor pînă la Milanul lui Sacchi, cu Steaua 1986 printre ele. Se va vorbi mult despre Duckadam și penaltyurile sale. De la golul lui Madjer pînă la cel al lui Zidane. De la finala nebună de la Barcelona pînă la Barcelona lui Messi.
În final, așa cum am promis, tot ce-a fost important în sezonul 2012-2013.
Ce va fi în sezonul care va începe, vom vedea. S-a dat startul spre Lisabona, care în 2014 înseamnă paradisul
E sau nu Jose Mourinho în clipul publicitar de mai jos? E o întrebare pe care şi-au pus-o toţi cei care au văzut acest spot al suedezilor de la Ikea. Trimiterile la Mourinho sînt evidente, acel „por que” din start, felul în care reacţionează la final, atunci cînd vede tricoul lui Messi.
Cu toate astea, se pare că nu e Mourinho. Nu sînt însă prea convins că acest spot a fost făcut fără acordul său. Pînă la urmă, totul ţine de bani, nu-i aşa?
N-aţi uitat probabil spotul publicitar care i-a avut pe Messi şi Cristiano Ronaldo drept protagonişti.
E doar un exemplu, să zicem două, pentru cei care duc rivalitatea din sport pe alte planuri. Rivalitatea trebuie să existe în sport, dar acolo să rămînă. A duce-o în alt plan devine o prostie.
Am comemorat, în săptămîna pe care ne pregătim s-o încheiem, 56 de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe din lumea fotbalului și, deopotrivă, din lumea aviației. Accidentul de la Munchen, din 6 februarie 1958, în care a fost implicată aeronava ce urma să ducă acasă echipa de fotbal Manchester United, ce se întorcea de la Belgrad, unde jucase un meci de Cupa Campionilor Europeni, și se oprise în Bavaria pentru realimentare.
Se spune că marile caractere se văd în momentele dificile. Aș merge pe teritoriul fotbalului și aș spune că marile echipe se văd în momente de mare cumpănă. Ceea ce s-a întîmplat la Munchen a fost pentru Manchester United o mare cumpănă. O graniță dintre viață și moarte. Pe care Manchester United a trecut-o. Unde este astăzi Manchester United știm cu toții. Ce s-a întîmplat atunci, cum a reușit această echipă să treacă peste dispariția unora dintre cei mai buni jucători ai săi, puteți vedea în cele ce urmează. Este filmul artistic pe care vi l-am propus atunci cînd am scris despre ceea ce s-a întîmplat și cînd v-am propus să vedeți, mai întîi, filmul documentar. Dacă n-ați făcut-o atunci, vi-l mai ofer o dată. Apoi va propun să vedeți un film documentar realizat acum 6 ani, cînd s-au comemorat 50 de ani de la tragedie.
E o mărturie uluitoare despre curaj, despre iubire față de o meserie și față de un club. Veți vedea cum ”Busby Babies” au izbutit să treacă peste cele întîmplate și să ajungă, peste nici 100 de zile, să joace o finală, cea a Cupei Angliei.
În esență, ”United” e un film despre Manchester United. În realitate, e mult mai mult decît atît.
Iar dacă la final veți dori să reveniți în zilele noastre, vi-l ofer pe Wayne Rooney, ”The goal machine”.
Vizionare plăcută.
Aici găsiți filmul documentar realizat la comemorarea a 50 de ani de la tragedie. E structurat în 3 părți:
PARTEA 1
PARTEA A 2-A
PARTEA A 3-A
Ziua de 6 februarie e una scrisă cu literă neagră pe calendarele fotbalului. N-are cum să se schimbe lucrul ăsta cu trecerea anilor pentru că amintirile sînt prezente, iar tragediile rămîn, din păcate, mult mai vii în mintea oamenilor decît momentele de bucurie. Pe 6 februarie 1958, foarte puțin după ora 3 a după-amiezii, avionul ce urma să aducă acasă echipa lui Manchester United s-a prăbușit în timp ce încerca să decoleze de pe aeroportul din Munchen. Citeste mai mult …
Caută-mă!