PACTUL DE NEAGRESIUNE DE PE ”OLD TRAFFORD”

PACTUL DE NEAGRESIUNE DE PE ”OLD TRAFFORD”

Există la români un proverb numai bun ca să caracterizeze cele petrecute duminică în derby-ul dintre Manchester United și Manchester City. Exact, ați ghicit probabil, cel cu pomul lăudat și cu sacul. Un sac plin de speranțe aveam înaintea partidei, numai că pomul lăudat s-a dovedit a fi foarte zgîrcit în a ne oferi produsele sale.

Casa Pariurilor

În minutul 77 al confruntării de pe ”Old Trafford”, Manuel Pellegrini face o schimbare care a lămurit pe toată lumea, dacă mai rămăsese cineva nelămurit pînă atunci, despre ceea ce-și dorește de la acest meci. Îl scoate pe Toure Yaya și-l introduce pe Demichelis. Un Toure Yaya care nu jucase, așa cum era totuși obișnuit la City, în linia ”închizătorilor”, alături de Fernandinho, ci fusese avansat ceva mai în față, undeva în spatele lui Bony, lîngă De Bruyne și Sterling. Nu mai pun la socoteală că Sterling fusese înlocuit destul de devreme, minutul 55, cu Jesus Navas, în aparență o schimbare normală, dar care practic s-a dovedit a fi una defensivă, rolul lui Navas în partidă fiind mai degrabă de apărare, în zona de acțiune a lui Martial. Cînd Demichelis a intrat în locul lui Toure Yaya, toată lumea a înțeles că 0-0 era premiul pentru care veniseră ”cetățenii” în teritoriul rivalilor.

În avancronica partidei scriam pe acest blog că se anunță un duel cu goluri, dar și cu un învingător. Așa spuneau cifrele. Rareori nu s-a înscris în derby, 41 de goluri doar în precedentele 10 înfruntări, la fel de rar fiind înregistrat și rezultatul de egalitate. Aveam poate în minte și amintirea unui derby comentat de mine chiar din Manchester, dar de pe ”Etihad”, acum aproape 3 ani, care a fost splendid, cu o derulare a scorului pasionantă și un ritm excelent. Statisticile sînt însă făcute pentru a fi încălcate mai devreme sau mai tîrziu, iar amintirile n-au pînă la urmă decît rol decorativ. Realitatea ne-a adus un meci departe de așteptări, una dintre cele mai plictisitoare partide de Premier League din ultimii ani. Și-așa mulți analiști au observat că de cînd premiile în bani au crescut considerabil, miza locului ocupat a devenit foarte mare, iar partidele au cam început să-și piardă din vibrația de altădată. Așa numitul ”ritm Premier League”, expresie pe care am folosit-o deseori pe acest blog sau în comentarii, a cam început să scadă în multe partide, care au devenit peste măsură de tacticizate. Fotbaliștii nu se mai avîntă la atac ca înainte, au mare grijă să nu-și părăsească pozițiile, să nu greșească, să respecte indicația antrenorilor. Care antrenori, în mare parte străini, au și ei o mare contribuție la această schimbare. Despre efectele secundare ce se văd în participările europene deja nu mai are rost să comentez, am făcut-o de multe ori și oricum toată lumea observă asta.

Vodafone

Poate că la Pellegrini există o circumstanță. Totuși nu i-a avut la dispoziție pe cei mai buni oameni ai săi, Kun Aguero și David Silva. Cît ar fi fost De Bruyne și Sterling de scumpi, tot Aguero și Silva rămîn baza acestei echipe. M-a surprins un pic rigoarea de care a dat dovadă City. Poate că e un pas înainte și pentru Pellegrini, căci asta i s-a reproșat mereu, lipsa acestei ordini defensive. În absența celor doi, chilianul a ales să-l urce ceva mai sus pe Toure Yaya și să-i ofere un loc lui Fernando, alături de Fernandinho. O mutare ce are părțile sale bune, căci Toure Yaya intimidează prin prezența sa fizică în zona careului advers, dar are și destule părți rele, fiindcă ivorianul participă rar spre deloc la pressing. Ceea ce, date fiind anumite caracteristici ale adversarului, era o obligație. La care Toure, dar și Bony, al cărui transfer continuă să fie departe de amortizare, nu prea au dat curs.

Caracteristicile de care vorbeam vin de la ceea ce pot oferi fundașii centrali ai lui Manchester United, dar și mijlocașii centrali, pe faza de construcție. Phil Jones și Smalling sînt buni fundași, de tip britanic să zicem, departe evident de topul acestei poziții la nivel european, dar au reale dificultăți în a începe coerent o construcție. În a da o pasă ”curată”, utilizabilă imediat, în care mingea nu trebuie mai întîi cumințită și abia apoi pasată. Cu asta se pierde timp, o fracțiune de secundă e importantă în fotbalul de azi. Van Gaal era conștient de asta, așa că a dispus în teren un 4-3-3 în locul unui 4-2-3-1 obișnuit, cu Ander Herrera coborînd deseori între cei doi ”miSCHlocași” închizători, Schweinsteiger și Schneiderlin, tocmai pentru a mai alunga din problemele existente pe faza de construcție. Asta însă l-a îndepărtat pe basc de zona în care chiar jucase bine în ultimele partide, părînd că reintră în grațiile lui Van Gaal, după ce în prealabil se auzise că va fi împrumutat în această iarnă cu destinația Barcelona.

Vola.ro

Dacă pe Pellegrini l-am înțeles într-un fel, pe Van Gaal nu prea. Și nu neapărat în felul în care a abordat partida. Nu s-a dus peste adversar cu totul, deși la final el se plîngea că n-a fost lăsat de atitudinea defensivă abordată de City. Să fim serioși! Nici United n-a atacat în valuri, și la Van Gaal siguranța a fost pe primul plan. Unde nu l-am înțeles, și nu e prima dată, e încăpățînarea cu care-l joacă pe Rooney în atac și pe Martial în bandă. Sigur, prin calitățile sale fizice și tehnice, Martial e periculos atunci cînd se avîntă în diagonale, dar mie mi se pare că Rooney nu se simte bine în calitate de atacant, de număr 9, chit că a mai jucat pe poziția asta și a avut prestații remarcabile. Poate că era mai tînăr, poate că-l ajuta sistemul lui Sir Alex Ferguson, în momentul de față mi se pare că Wayne ar da un mai bun randament undeva în spatele lui Martial. În fond, pentru asta s-au plătit atîtea zeci de milioane pentru acest francez, nu pentru a juca în banda stîngă, acolo unde există Depay (ar mai fi și Young), care n-a fost nici el foarte ieftin.

Revenind la derby, concluzia e că a părut nu o rivalitate ci mai degrabă un pact de neagresiune. S-a terminat cu un 0-0 care a mulțumit pe toată lumea pe gazon, dar cred că pe foarte puțini în afara lui.

P.S. A mai trecut un meci al lui Jurgen Klopp la Liverpool, iar cei care-l vedeau pe german conducîndu-i pe ”cormorani” spre titlu încă din acest sezon contabilizează deja trei rezultate de egalitate, din care două pe teren propriu. Sigur, echipa nu a pierdut, dar acel șoc de care se tot vorbește la schimbarea antrenorului încă n-a apărut. Era și greu să apară, iar așteptările puse în cîrca lui Klopp, dincolo că nu-s deloc realiste, nu-l ajută. Omul nu e vrăjitor, e doar un antrenor bun, nici măcar unul mare, care are nevoie de timp. Dar și de jucători, căci ceea ce-i oferă lotul de azi al lui Liverpool, cu toate numele rezonabile existente, e cam departe de caracteristicile celor cu care reușea aproape un miracol la Dortmund.

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Instagram
Arhivă
Utilizatori
Flag Counter
Statistici