AZI, NIMIC DESPRE FOTBAL!

AZI, NIMIC DESPRE FOTBAL!

Da, ați citit bine! Știu că, poate, ați fi așteptat de la mine ceva despre fotbal. Dar nu. Acest articol nu este despre fotbal. Există viață și fără fotbal. Totuși.

Ei bine, despre viață aș vrea să vă vorbesc. Un alt fel de viață. Pentru că acest text este despre un copac. Nu căutați nici o metaforă, nici o comparație cu copacii ce mai populează terenurile de fotbal, nici o metodă inedită de a scrie despre ceva, folosind ca mesaj subliminal altceva. Este pur și simplu un text despre un copac, un copac ca oricare altul. Ca miile de copaci din țara asta. Dar un copac care a fost ciuntit. Ca alte mii de copaci din țara asta.

Aveam fix în fața geamurilor un tei foarte frumos, bine structurat, care-și aștepta timpul pentru a înflori. Un soi de binecuvîntare pentru stradă, dar și pentru casă, căci vreme de cîteva săptămîni mirosea a tei, un parfum natural, o esență deloc artificială ce mai curăța din aerul îmbâcsit pe care suntem obligați să-l respirăm. Abia așteptam ca primăvara să vină, pentru ca teiul să înflorească. Și să conducă peisajul. Pentru că, da, era șeful copacilor de pe strada mea. Făcea din șederea pe balcon o mică plăcere, pe care cu greu reușești s-o atingi în acest București plin de praf, un praf pe care-l respirăm, pe care-l găsim pe mașini, în case, în haine sau pe pantofi. Nu cred că există oraș în Europa în care mașinile și pantofii oamenilor să fie atât de murdari.

În primăvara viitoare nu voi mai avea acest privilegiu. Teiul din fața casei mele nu va mai apuca să înflorească la fel. Pentru că a fost tăiat. De fapt, nu tăiat, ciuntit. I s-au tăiat mare parte din crengi, a rămas un schelet. Seamănă cu un soldat întors de pe front, dintr-un război ce nu era al lui, fără mâini și fără picioare. Au scăpat cîteva ramuri de furia fierăstrăului, dar nu va mai fi la fel.

M-am trezit dis de dimineață într-un zgomot infernal. Inițial am crezut că se asfaltează iar strada, ce fusese asfaltată în vara trecută. În aproape două luni. Două luni pentru vreo două sute și ceva de metri. Nemții făceau o autostradă în timpul, ăsta. Nu, nu se asfalta. Apoi am crezut că se lucrează din nou la blocul ce se ridică fix lîngă al meu. Un bloc la care se muncește de vreo 3 ani. Nu, nu e un zgârie nori, e un bloc de 4 etaje. Nemții făceau un cartier în timpul ăsta. Dar nemții nu cred că i-ar fi dat niciodată aprobare de construcție unui personaj, care ar cîștiga cu siguranță orice casting pentru un rol negativ în filmele indiene, iar aici ma refer doar la felul cum arată, căci dacă are sau nu talent habar n-am, și care personaj, imediat după ce a turnat fundația clădirii, a pierdut toți banii la cazino. Așa că blocul de lângă al meu e un fel de Sagrada Familia, la care se lucrează când se mai cîștigă bani, probabil tot din aceeași sursă de finanțare, în general sâmbăta și duminica, în general dimineața, în general cînd toată lumea doarme, în general cînd nu prea e voie, dar ce mai contează, în general pe cine interesează asta. Vreți să vă povestesc cum a fost cînd a pus acoperișul? Sau cînd a izolat pereții exteriori, de-am vrut să chem televiziunile să filmeze cum ninge în plină vară, în așa hal era plină strada de chestia aia albă, care face un zgomot enervant cînd o atingi și care se folosește la izolat clădiri. Ori poate vreți să descriu cum erau turnați stîlpii de rezistență, pe principiul atît de românesc ”lasă mă că merge și așa, trage și tu de ei un pic”. Nu cred că vreți, însă dacă vreți să vă cumpărați un apartament într-un bloc nou căutați cumva să-l vedeți la față pe dezvoltator. Mai ales că se aude că nu scăpăm de cutremurul ăla mare.

M-am lungit și am deviat de la subiect. Să-mi fie cu iertare! De fapt, zgomotul de care vorbeam era de la copac. Nu, nu era un fenomen misterios, era unul cât se poate de românesc. Copacului i se tăiau crengile. Am întrebat și eu, ca tot omul, pe cel care solicitase și, pesemne, plătise această operație, care-i ideea. Răspunsul a fost atît de tipic pentru vremurile pe care le străbatem. ”Pentru că așa am vrut eu. E vreo problemă?”. Poate că avea un motiv, ar fi putut să-mi spună. N-am mai insistat, căci cu personaje de genul ăsta e mai bine să nu-ți bați capul, ca să nu riști să-ți iei una-n cap. Rezultatul ar fi oricum același.

Între timp, intervenția a luat sfîrșit. Pacientul nu e mort, dar nici viu nu mai este. Acum e umbră. Umbra unui copac ce altădată înverzea strada și schimba aerul. Fix ca orașul ăsta, o umbră a orașului frumos, ce altădată bucura ochii celor care-l vizitau. Poate că dacă ar fi putut, copacul s-ar fi plâns de nedreptatea ce i se face, ar fi încercat să se opună, ar fi încercat să explice care-i importanța lor, a copacilor, în viața noastră. Oricum cred că n-ar fi reușit. Ar fi cedat într-un final, pentru că, nu-i așa, cel mai destept cedează întotdeauna.

Între acel copac și cel care l-a făcut să arate precum un ciot, precum o artă contemporană creată de un artist nevrotic, sunt din ce în ce mai convins că inteligența e de partea copacului.

 

P.S.

Acest text a apărut in numărul de noiembrie al revistei ”Etiquette Magazine”.

P.S.2

La sugestia unui bun prieten, adaug o completare ”muzicală”. O piesă pe care eu mi-o amintesc din copilărie

4 Comentarii
  • Matei spune:

    Imi amintesc articolul. Este reprezentativ pentru ce se intampla in tara. Care este ciopartita sistematic. Cei care fac asta, si au tot facut-o de 23 de ani, ar trebui sa-i multumeasca lui Ceausescu. Fara el nu ar fi putut fura atat de mult .

  • Agape Stefan Daniel spune:

    Si eu la mine la balcon am un tei mare intr-un petic de pamant iar la celelalte camere am teite. Au venit si la mine acum cativa ani sa ciunteasca copacii, eu pe atunci eram pustan si locuiam cu bunica, o femeie tare rea de gura:)) Ea dormea ca venise din tura de noapte de la serviciu si am trezit-o si i-am zis: Bre sunt 2 cu o scara si o drujba se suie in teita. S-a trezit din somn a sarit pusca la geam in halatul de noapte si ce-a fost la gura ei va puteti imagina din moment ce au trecut vreo 5-6 ani si copacii ce fac umbra blocului nostru inca au ramas neatins in timp ce alte zeci de copaci din cartier au fost coafati fara mila. Inteleg ca sunt copaci care sunt intalti si au o coroana impresionanta si pun in pericol integritatea cladirilor din jur in caz ca ar fi o furtuna puternica dar parca prea de tot ii ciuntesc.
    Nu stiu daca stii dar in Iasi la mine au taiat pana si vestii tei a lui Eminescu desi nu deranjau pe nimeni. I-au inlocuit cu niste copacei din Japonia, alti bani alta distractie pe banii nostri:))

  • Andrei Giurgica spune:

    Ati mai scris articolul mai demult pe blog..dar tot..e frumos..:)

  • Mihai Narcis spune:

    A fost ciuntit cam urat, insa scopul este de a nu risca, in momentul unei furtuni, vijelii, sau unui vant mai puternic, ruperea unei crengi si implicit ranirea vreunei persoane sau distrugerea autovehiculelor. :) Va creste din nou si va mirosi din nou a curat! Pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă