Articolul precedent

PARADOXURILE FINALULUI DE SEZON DIN SPANIA

PARADOXURILE FINALULUI DE SEZON DIN SPANIA

Cineva spunea că destinul doar îți pune cărțile pe masă, dar de ales le alegi singur. Cîteodată, destinul mai joacă feste, mai deschide uși care păreau închise, le mai încuie pe altele ce păreau a duce către fericire, sînt lucruri pe care le trăim cu toții, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama ori pe care le realizăm abia după ce s-au întîmplat.

Dar nu destin vreau să scriu în cele ce urmează. Ci despre fotbal. Despre felul în care arată finalul de campionat în Spania. Eu unul nu-mi aduc aminte o derulare asemănătoare a Primerei Division în ultimii 20 de ani. Poate că acum 20 de ani, atunci cînd Barcelona lui Cruyff lua titlul în ultimele secunde ale ultimei etape, grație unui penalty ratat pe un alt stadion, a fost un suspans asemănător. Dar atunci erau doar două echipe implicate, acum sînt 3. Îmi mai aduc aminte, la nivel european, de o ediție de Bundesliga, în 2009, cîștigată de Wolfsburg, la care titlul se putea da pe 3 sau 4 stadioane în ultima etapă (comentam atunci pentru Sport Klub campionatul Germaniei și parcă-mi amintesc că au fost 4 meciuri pe care le-am comentat în acea ultimă etapă, alternativ, împreună cu Octavian Țopa. Dar cum memoria, fiind de gen feminin, mai înșeală – aici am fost răutăcios și misogin, recunosc – e posibil să mă înșel eu, așa că aștept corecturile).

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

În mod normal, astăzi aș fi vrut să scriu despre Barcelona. Despre planurile sale de viitor, despre ceea ce ar trebui să se întîmple. Logic ar fi fost ca astăzi, Barcelona să fie în afara luptei pentru titlu în Primera. Dar cine a spus că logica și fotbalul merg mereu braț la braț? Cine ar fi crezut că Real Madrid nu va lua decît două puncte în două meciuri, tocmai cînd traversa o stare de euforie extraordinară, și că, din principală favorită, așa cum era după Levante-Atetico, e aproape exclusă acum din calcule? Va trebui să parchez analiza pe care intenționam s-o fac pînă după terminarea campionatului. Pentru că Barcelona a primit din partea destinului, cel de care vorbeam la începutul textului, o mînă de ajutor. Dintr-o echipă care doar aștepta să se termine mai repede acest sezon, a devenit o candidată puternică la titlu, care depinde doar de ea și nu de alte rezultate în tentativa de a păstra trofeul cîștigat anul trecut de Tito Vilanova. Dacă ar fi să excludem cele întîmplate pînă acum, am putea spune chiar că Barcelona e principala favorită în momentul ăsta. Are de jucat pe terenul unei nou promovate, din coada clasamentului, și apoi ar avea meciul decisiv acasă.

Dar nu se poate exclude nimic în fotbal. În primul rînd, eu nu-s așa convins că Barcelona va bate așa ușor la Elche. E un stadion pe care se cîștigă greu, ca la Valladolid, e o echipă care trage din răsputeri să evite retrogradarea, ca și Valladolid. Apoi e foarte greu să restartezi un lot care deja intrase pe modulul ”delete”, să reactivezi, mental și fizic, un grup de jucători ce părea sufocat din toate punctele de vedere. La Barcelona ieri se făceau grătare de despărțire, azi se fac antrenamente intense, căci titlul a început să fie posibil. Nu știu dacă antrenorul, cel care prepara grătarele din carne argentiniană, va fi în stare să pregătească și tactica necesară cîștigării campionatului. Meciul de la Elche e prima finală pentru Barcelona, abia apoi vine meciul cu Atletico, la care chiar se poate întîmpla orice. Ar fi una dintre cele mai mari surprize din ultimul timp, căci Barcelona nu prea a arătat a campioană în acest sezon. Și totuși, dacă va bate la Elche, care, repet, e prima condiție, și apoi pe Atletico ar aduna două victorii cu Real plus un egal și o victorie cu Atletico, cele două contracandidate, ceea ce mai schimbă puțin percepția.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Atletico e într-o situație paradoxală, pe care eu unul n-am mai întîlnit-o niciodată. Poate fi campioană cu două puncte în ultimele două etape, adică două egaluri cu Malaga și Barcelona, dar în același timp poate pierde campionatul cu 3 puncte, adică dacă bate pe Malaga și pierde pe ”Camp Nou”, presupunînd evident că Barcelona bate la Elche. Mai mult, echipa atît de lăudată în ultimele luni s-ar putea trezi, după finala Ligii că n-a cîștigat nimic în, poate, cel mai bun sezon din istoria sa.

Real Madrid e singura dintre cele trei care are totuși un trofeu în portofoliu. Acea cupă de la Valencia poate valora mult mai mult decît la momentul cîștigării ei. Realul are doar șanse teoretice la titlu și ar putea pierde finala de la Lisabona, asta după ce săptămîna trecută pe vremea asta era considerată cea mai bună echipă a momentului și părea aproape de o triplă istorică. Apropo de Real și de Ancelotti, pe care l-am lăudat atunci cînd a cîștigat duelul tactic cu Guardiola. La Valladolid, Ancelotti s-a comportat un pic iresponsabil aruncîndu-l în teren pe Cristiano Ronaldo, despre care știa că are probleme medicale. În condițiile în care în jurul lui Bale planează suficient mister în ceea ce privește situația sa medicală, riscul de a-l pierde și pe Cristiano e prea mare, căci fără el, Realul a arătat jalnic, nici măcar prestația stelară a lui Sergio Ramos și Xabi Alonso neputînd să șteargă această impresie. În al doilea rînd, la 0-1, Ancelotti a și greșit schimbările, inducînd o stare de panică în rîndul jucătorilor săi.

În zona retrogradării, cam aceleași paradoxuri. Aproape scăpată după egalul de pe ”Camp Nou”, Getafe e iar sub linie, dar, paradoxal, se poate salva dacă bate pe FC Sevilla duminică. Valladolid e acum peste linie, dar poate retrograda cu ușurință, în timp ce Elche, o borna importantă în lupta pentru titlu, se poate salva și dacă nu cîștigă nici un punct.

5 Comentarii
  • dragos spune:

    Mi-a placut pasajul cu memoria :)
    Serios vorbind, e intr-adevar, unul, daca nu cel mai spectaculos campionat pe care eu l-am trait pana acum (a se citi urmarit). Dandu-mi putin cu parerea, cred totusi ca Atletico va fi cea care va triumfa la final. Ma bazez in primul rand pe declaratia lui Cholo, care spunea dupa infrangerea cu Levante ca acela este cel mai bun rezultat pentru ei. Cred ca isi cunoaste jucatorii extraordinar de bine si e constient de ce sunt acestia in stare. In plus, factorul motivational e clar de partea lui Cholo in detrimentul lui Martino. De partea cealalta, vorba ta, Barcelona trebuie sa revina din starea de relaxare, lucru pe care nu cred ca sunt capabili sa il faca. A doua, si cea mai grea problema, o reprezinta incercarea de a juca din amintiri! Mie mi-e clar ca Tata Martino nu s-a impus in niciun fel in acest vestiar, cu atat mai putin in plan tactic. E ultima sansa a unor jucatori precum Xavi, Iniesta, Dani Alves, Busquets, poate chiar si Puyi, de ce nu?, de a demonstra ca aceasta generatie nu si-a spus inca ultimul cuvant. Tot ce pot sa sper e ca vor juca cu gandul la tactica pe care o impunea Tito si cu inima la el!
    Visca Barca! Tito, por siempre eterno!

  • Mihai spune:

    Dupa mine, Barcelona (la fel ca si acum 4,5 ani) conteaza foarte mult pe Messi. Iar argentinianul a fost si este in continuare cu gandul la Cupa Mondiala, la singurul titlu important care ii lipseste din cariera. In aceste doua etape e vorba de concentrare, iar catalanii sunt corigenti in ultimul timp la capitolul asta. Asa ca eu as merge pe mana lui Atletico.

  • gkacic spune:

    Salut Andrei …legat de reconstructia Barcelonei.
    Daca as fi ( si nu sunt :) ) factor de decizie as dori ca in echipa sa ii am pe :
    Atacanti : Aguero si Diego Costa ( impreuna cu Messi probabil am avea cel mai letal atac din lume – cost ~ 100 mil euro
    La mijoc : Kondogbia – un francez tanar de la Monaco care este puternic ( genul Y.Toure)
    Vidal – de la Juventus – chilianul este foarte bun
    Si l- as promova cu mai mult curaj pe Roberto

    In aparare : in locul lui Alves as incerca sa – l aduc pe Danilo de la FC Porto sau sa-l folosesc mai des pe Montoya
    Fundas central : Bartra nu e o solutie si as prefera sa fie vandut
    As achizitional urmatori fundasi centrali : Alvarez Balanta de la River – l- am vazut si cred ca este potrivit pt Barcelona
    Laporte de la Bilbao este o alta solutie foarte buna
    Iar mie personal imi place Varane de la Madrid si as incerca sa- l aduc la Barcelona
    De asemnea pt partea lui Alba – cred ca Shaw de la Southampton este cea mai buna alegerea …
    Portar- Hugo Loris sau Leno de la Leverkusen .

    In total cam 200-220 mil euro achizitii

    Plecari : Alexis,Pedro,Fabregas , Adriano , Song, Dani Alves,Bartra , Montoya, Cuenca, Affellay,Tello si chiar Pique – total tot 200-220 mil euro
    Retrageri : Pinto si Puyol

    Promovari de la echipele secunde : Dos Santos,Rafiniha, Dongou,Traore

    Cam Asa as vedea restructurarea echipei si intinerirea ei.

    Maine problema antrenorului : Klopp – este o solutie , dar cred ca principalele calitati care tb sa le aiba un antrenor la Barcelona ar fi : personalitate,idei,curaj,mana de fier sa nu piarda vestiarul , originalitate

    Este timpul ca Barca sa schimbe stilul si imaginea

    Ca sa reconstruiesti echipa nu tb sa il vinzi pe Messi.

    Si la final personal as juca cu Barcelona in formula : 4-1-2-2-1 care se poate transforma usor in 4-1-2-1-2 sau 4-2-2-2… In functie de opponents si joc.

    Cu respect

    PS : este doar un punct de vedere personal.
    PS2: m-am resemnat ca am pierdut tot annul acesta din pacate

    • Andrei Niculescu spune:

      :))) Chestia asta nici la Manager pe calculator nu cred ca-ti iese

      • gkacic spune:

        probabil :) …dar ai vazut aseara meciul cu Elche…imi pare rau sa o zic dar nu meritam sa castigam campionatul
        De aceea trebuie taiat in carne vie si sa pregatesti o noua echipa de viitor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă