După demonstrația de forță din Clasico, Barcelona și-a mai arătat o dată mușchii, de data asta în Champions League. 6-1 cu Roma e o victorie despre care nu se va vorbi la fel de mult precum cea împotriva Realului, dar e una care probează nivelul la care această echipă, deținătoarea trofeului să nu uităm, a ajuns. În momentul ăsta, la data la care ne aflăm în calendar, eu cred că o singură echipă poate periclita sentimentul de supremație al catalanilor în fotbalul mondial, la nivel de club: Bayern Munchen. Între 6-1 cu Roma al Barcelonei și 5-1 cu Arsenal al lui Bayern există o legătură ce poate fi definită printr-un singur cuvînt: forță. 

Sîntem încă în acea perioadă a anului în care nu se cîștigă nimic. Bătăliile pentru trofee se vor da din martie încolo, atunci cînd vor începe ”sferturile” Champions League și cînd campionatele vor intra pe ultima turnantă. În aceasată perioadă greșelile nu mai sînt admise, căci marja de eroare e din ce în ce mai mică, iar detaliile încep să facă diferența. Ce se va întîmpla în mai o să vedem, asta ține de predicție și nimeni nu cred că e capabil azi să citească viitorul, situația de acum arată două echipe, Barcelona și Bayern, aflate deasupra celorlalte. Din orice punct de vedere am privi problema.

Barcelona a survolat elegant perioada de turbulențe anunțată în momentul accidentării lui Messi. La absența starului argentinian se uneau și alte aspecte, gen lipsa de formă a unor oameni importanți din lot, Mascherano, Dani Alves, Pique ori Rakitic, accidentările lui Claudio Bravo, Iniesta, Rafinha, lipsa soluțiilor pe banca de rezerve, plus o stare generală destul de proastă la nivel instituțional, vezi problemele fiscale ale unor jucători sau conflictele conducerii cu forurile fotbalistice. În toată această perioadă, Barcelona a învățat să joace fără Messi, iar lucrurile au funcționat chiar mai bine decît se aștepta lumea.

Iar acum catalanii încep ușor-ușor să se reacomodeze cu prezența liderului lor în teren. Revenirea la vechile obișnuințe se face însă la fel de lin, ba chiar există destule momente în care Neymar și Messi își împart conducerea jocului. Acum cîteva săptămîni mă întrebam pe acest blog, urmărind pasul înainte făcut de brazilian în a deveni un lider al echipei, ce se va întîmpla cu el în momentul în care argentinianul va reveni. Un prim răspuns l-am avut miercuri seară cu Roma, la pasa pe care Neymar o dă lui Dani Alves, la faza golului marcat de Luis Suarez, prin care Barcelona deschidea scorul. O astfel de pasă am văzut de multe ori, dar în sensul celălalt, de la Messi spre Jordi Alba sau Neymar sau chiar Rakitic. Sesizam în acea analiză că Barcelona și-a mutat centrul de greutate al acțiunilor spre stînga, iată că Dani Alves e din nou implicat. Asta înseamnă că Barcelona are de-acum încolo încă o variantă cu care să-și surprindă și să-și intimideze adversarii.

La Bayern, lucrurile sînt un pic diferite. Guardiola nu-l mai are pe Messi, nu-i mai are pe Iniesta și Xavi, astfel că a căutat să inoveze în permanență. Chit că meciul cu Olympiakos nu poate fi luat ca reper, căci grecii, în ciuda poziției pe care o ocupau în clasamentul grupei, nu-s de nivelul lui Bayern, el arată multitudinea de variante pe care Pep le are la dispoziție în acest sezon. Anul trecut, fără Ribery, Robben, Thiago și Gotze, cu Xabi Alonso avînd ușoare probleme de încărcare musculară, Bayern ar fi avut ceva dificultăți. Poate cu Olympiakos nu, dar cu Arsenal sigur da. Contra grecilor, Bayern a jucat multă vreme în inferioritate numerică, dar asta nu s-a notat absolut deloc, ba chiar au mai venit goluri și ocazii în această situație.

Ceea ce surprinde la Bayern, și am mai scris lucrul ăsta pe acest blog, e numărul mare de oameni de atac pe care-l deplasează la fiecare acțiune. Nu neapărat formula de start ar trebui să fie considerată o revoluție, chit că Guardiola a trecut de la Barcelona mijlocașilor la Bayern-ul atacanților, ci felul în care acționează jucătorii atunci cînd au mingea. Aminteam după victoria cu Arsenal despre ce regretă Guardiola din perioada Barcelona, mai exact acea dublă manșă cu Inter și felul în care nu a știut să-și dispună echipa în teren pe faza de respingere a adversarului. Acum, s-a văzut din nou lucrul ăsta, numărul jucătorilor de atac cu care Pep a început meciul, nu cu mult diferit față de Arsenal (atunci a fost Thiago în acea linie de 4  din spatele lui Lewandowski) ajutînd la sarabanda de atacuri de la poarta grecilor. Ajutat și de un campionat ce nu-i ridică aproape nici o problemă, Guardiola continuă să inoveze și să experimenteze, căutînd nu doar formula ideală pentru abordarea lunilor decisive, ci și antrenarea unor planuri secundare pentru diverse situații. Probabil însă că dacă ar avea de jucat un meci cu Barcelona săptămîna viitoare n-ar mai încerca această variantă superofensivă, pe care în nici un caz n-a folosit-o în premieră cu Olympiakos, căci la fel a jucat și cu Arsenal și cu Borussia Dortmund.

Barcelona de azi e în situația Realului de anul trecut, a Bayern-ului de acum doi ani. Care defilau în această perioadă și-și anunțau intențiile de a fi prima echipă ce cîștigă de două ori consecutiv Champions League. Bayern de azi e în aceeași situație cu Bayern de anul trecut (amintiți-vă de 7-1 la Roma) și de acum doi ani. Toate aceste comparații duc spre echipe ce în mai abia mai respirau pe teren și acuzau efortul din toamnă. Barcelona și Bayern de azi sînt cu siguranță cele mai puternice echipe ale momentului. Întrebarea pe care mi-o pun este dacă vor reuși să-și mențină forma și-n lunile ce vor veni. Legate amîndouă prin persoana lui Guardiola, chit că Barcelona lui Luis Enrique se depărtează ușor ca filozofie de Barcelona lui Pep, dar unite în principal prin felul în care privesc posesia, Bayern și Barcelona au în față o jumătate de sezon în care să confirme sau să infirme păreri. O finală între cele două ar fi, e limpede, momentul de vîrf al acestei abordări în care mingea e cel mai important aliat și nu un dușman.