NEINVITATE ÎN SUPERLIGĂ, NAPOLI ȘI LAZIO VIZEAZĂ UN LOC ÎN CHAMPIONS LEAGUE

În plin scandal legat de Superliga europeană, cu păreri pro și extrem de multe păreri contra, Napoli și Lazio se gândesc doar la Champions League. În respectiva Super-competiție oricum nu fuseseră cooptate, cel puțin deocamdată, deși prin Italia a circulat un zvon cum că Napoli ar fi primit o invitație de ultim moment. Deși ideea nu era pe deplin fantezistă, căci stilul lui De Laurentis s-ar fi mulat pe unele ideologii, chiar el a infirmat, în stilu-i caracteristic, pe twitter, existența unei asemenea propuneri. 

Până una alta, Champions League e un obiectiv ceva mai palpabil. În primul rând din punct de vedere al clasamentului, căci Napoli nu-i deloc departe de locul 4. Ba chiar e la o aruncătură de băț, mai exact două puncte, iar ținta e fix Juventus, ”Bătrâna Doamnă” implicată din plin în controversatul proiect al Superligii. În week-end, Napoli putea egala pe Juve, dar ghinionul a făcut ca în aceeași etapă în care campioana en-titre pierdea cu Atalanta, adversar al napoletanilor să fie Inter, probabil viitoarea campioană. Cu care Napoli a făcut 1-1, rezultat corect pentru ceea ce s-a jucat, dar care nu ajută echipa lui Gattuso decât foarte puțin.

În vizită acum vine Lazio. Care are, la rându-i, cam aceleași gânduri și obiective. Spre deosebire de Napoli, Lazio tocmai ce-a fost la masa bogaților, ba a dat și peste Bayern acolo, un fel de coniac de după festin, și tare ar vrea să primească o nouă invitație. Dacă Napoli e la o aruncătură de băț de locul 4, Lazio e imediat după, pe locul 6, la 4 puncte de Juve și două lungimi de adversarul din această partidă. N-au niciun motiv Simone Inzaghi și ai lui să nu aibă speranțe. Deși tradiția pare să le fie împotrivă.

 

Lazio a învins în turul de pe ”Olimpico” cu 2-0, dar de-a lungul istoriei doar de trei ori a izbutit să câștige ambele partide ale unui sezon. Prima dată în 1936, ultima dată în 1994. În plus, Napoli are trei victorii consecutive pe teren propriu contra lazialilor în campionat, Lazio fiind și adversarul împotriva căruia a marcat de cele mai multe ori acasă, în Serie A.

Vine însă Lazio la Napoli după 5 victorii consecutive în campionat, după două succese în deplasare fără gol primit și după un 5-3 cu Benevento în care Ciro Immobile a regăsit în sfârșit drumul spre plasa adversă. Nu mai marcase din 7 februarie, însă duminică a reușit o ”dublă”, atingând borna 150 în Serie A, a provocat un autogol și a ratat și un penalty. Starea sa de spirit e deci excelentă, prin urmare și a echipei e la fel.

La antrenamentul de miercuri, Immobile a acuzat unele probleme și a terminat ședința mai devreme. La fel și Lucas Leiva, acesta din urmă părând ceva mai serios afectat, după o lovitură primită de la Akpa Akpro. Partea proastă pentru Simone Inzaghi e că Luis Alberto, Luis Felipe și Lulic nu s-au antrenat, existând multe semne de întrebare în legătură cu participarea lor la această partidă. Inzaghi pare dispus să încerce o formulă de atac Immobile-Caicedo.

La Napoli, accidentații rămân Ghoulam și portarul Ospina. Diego Demme va fi suspendat, ceea ce înseamnă că la mijloc va apărea Bakayoko. Gattuso are și el posibilitatea să schimbe câte ceva față de meciul cu Inter, mai ales că-l are iar la dispoziție pe mexicanul Lozano (suspendat cu Inter) și eventual să înceapă cu Mertens în locul lui Victor Osimhen.

MERITĂ ȘTIUT

  • Lorenzo Insigne a marcat 4 goluri în ultimele 6 confruntări cu Lazio în Serie A
  • Ciro Immobile are 5 meciuri consecutive contra lui Napoli cu gol marcat, inclusiv în turul din decembrie
  • Lazio are cele mai multe goluri marcate în primul sfert de oră dintre toate echipele din Serie A (11), însă Napoli are cea mai bună apărare din campionat în același interval (3 goluri primite)

ECHIPE PROBABILE

NAPOLI

Meret

Di Lorenzo, Manolas, Koulibaly, Mario Rui

Fabian Ruiz, Bakayoko

Lozano, Zielinski, Insigne;

Osimhen

LAZIO

Reina

Marusic, Acerbi, Radu

Lazzari, Milinkovic-Savic, L. Leiva, Luis Alberto, Fares

Caicedo, Immobile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă