”MAMA TUTUROR DERBYURILOR” SE MUTĂ-N EUROPA

”MAMA TUTUROR DERBYURILOR” SE MUTĂ-N EUROPA

Liverpool-Manchester United, ”Clasicul” Angliei sau, conform lui Jurgen Klopp, care a preluat o mai veche caracterizare, ”mama tuturor derbyurilor”, reprezintă capul de afiș al unei zile pline de partide excelente în Europa League. Ambele echipe traversează în Premier League situații destul de departe de așteptările fanilor, astfel că un drum cît mai lung în Europa ar putea reprezenta salvarea sezonului. Un alt duel foarte tare este cel dintre Borussia Dortmund și Tottenham, cel mai bun atac din Bundesliga contra celei mai bune apărări din Premier League, dar nici confruntarea iberică dintre Bilbao și Valencia nu-i lipsită de interes. Villarreal-Leverkusen e un alt meci ce ar trebui să aducă un fotbal de calitate, în vreme ce Șahtiorul lui Mircea Lucescu vizează, împotriva lui Anderlecht, să demonstreze că rămîne o forță pe continent. Detalii despre toate aceste partide, mai jos. Citeste mai mult …

ARGUMENTELE PARISULUI

ARGUMENTELE PARISULUI

Cînd a preluat cu puteri depline pe PSG, în octombrie 2011, șeicul Al-Khelaifi structura un soi de plan cincinal, la capătul căruia echipa pariziană să cîștige, fotbalistic vorbind, tot ce se poate cîștiga. Nici acum nu-s clare motivele pentru care șeicul a ales PSG, la fel cum nu prea sînt clare motivele pentru care Manchester City a devenit brusc marea dragoste a unui alt șeic plin de bani. De fapt, nici nu contează, nu mai stă nimeni acum să-și pună această problemă.  Important e că s-a găsit cineva capabil să scoată clubul la lumina pe care o merită o reprezentantă a Parisului. Ne aflăm în al cincilea sezon al proiectului. Introduc în calcul și sezonul 2011-2012, căci octombrie e mult mai aproape de start decît de finiș. Pe plan intern lucrurile sînt în grafic. Pe plan extern, încă nu. Citeste mai mult …

CHELSEA-PSG: CÎT VA CONTA ACUM GOLUL ÎN DEPLASARE?

CHELSEA-PSG: CÎT VA CONTA ACUM GOLUL ÎN DEPLASARE?

E suficient de limpede că pentru PSG competiția care contează în acest moment e Champions League. Detașată în cîștigătoare a campionatului încă din toamna trecută, gruparea pariziană e chemată să-și facă simțită prezența în compania celor mai puternici adversari. În acest context, o înfrîngere cu Chelsea și o ratare a calificării s-ar transforma într-un eșec de proporții pentru Laurent Blanc și ar aduce multe puncte de întrebare în dreptul continuității sale. E al treilea duel eliminatoriu între cele două echipe și pînă acum decisive au fost golurile marcate în deplasare. Ce va fi azi, vom vedea, însă Champions League nu e singura competiție a zilei. Se mai joacă două partide în campionatul Franței, interesante în lupta pentru pozițiile europene, dar și un apetisant Steaua-Astra, în Cupa Ligii de la noi, un soi de deschidere pentru meciul direct de campionat din week-end dintre cele două. Citeste mai mult …

ESTETICA UNEI CALIFICĂRI ANUNȚATE

ESTETICA UNEI CALIFICĂRI ANUNȚATE

Pentru orice echipă din lumea asta, un 2-0 în prima manșă a unei competiții eliminatorii, pe terenul rivalului, este un avantaj ce, în general, oferă procentaje de calificare aproape de maxim. E greu să întorci un 0-2 pe terenul tău, indiferent cum te numești. Acestea erau datele de plecare pentru Real Madrid înaintea confruntării cu Roma de pe ”Bernabeu”. Situația prin care trece însă clubul madrilen a făcut ca avantajul să fie trecut oarecum în plan secund și altele să fie considerentele de luat în seamă. Citeste mai mult …

DUPĂ 2-0 ÎN TUR, REAL MADRID VREA SĂ SCAPE DE COMPLEXUL ITALIAN

DUPĂ 2-0 ÎN TUR, REAL MADRID VREA SĂ SCAPE DE COMPLEXUL ITALIAN

Învingătoare în prima manșă, Real Madrid și Wolfsburg pornesc cu prima șansă astăzi în meciurile retur cu Roma și Gent. Ar fi o calificare istorică pentru nemți și una normală pentru madrileni, dar care, în cazul acestora din urmă, ar ajuta la menținerea unei concentrări competiționale, dat fiind că-n acest moment Champions League e singurul trofeu pentru care există șanse de a fi cucerit. E însă o competiție ce nu permite nici cea mai mică relaxare, astfel că partidele își păstrează gradul ridicat de interes. În programul zilei de azi găsim și pe Arsenal, dar echipa lui Wenger e implicată în Cupa Angliei, mai exact în rejucarea meciului cu Hull City (după 0-0 pe ”Emirates”).  Citeste mai mult …

ESPANOL DIN NOU FĂRĂ MARJĂ DE EROARE

ESPANOL DIN NOU FĂRĂ MARJĂ DE EROARE

Eșecul cu Betis de joi lasă din nou echipa lui Costel Gâlcă fără marjă de eroare înaintea confruntării de azi cu Rayo Vallecano. Espanol legase două victorii consecutive și ar fi avut nevoie de un rezultat bun cu Betis pentru a reveni complet la o dinamică pozitivă, dar cum acest lucru nu s-a întîmplat meciul cu Rayo devine din nou important în lupta pentru salvarea de la retrogradare. E o șansă bună pentru Espanol, mai ales că madrilenii vin cu multe probleme de lot din pricina accidentărilor și suspendărilor. Alte repere ale programului de azi vin din Liga 1, unde se dispută partide din play off și play out, dar și din Turcia, Portugalia ori din 2 Bundesliga. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă