Andres Iniesta a anunțat vineri la prânz ceea ce toată lumea se aștepta să anunțe. Și anume că la finalul sezonului va pleca de la FC Barcelona, pentru a-și încheia o carieră fabuloasă departe de Spania și de echipa care l-a ajutat să ajungă pe Everest-ul fotbalului și pe care a ajutat-o să obțină atâtea și atâtea victorii, atâtea și-atâtea trofee. Odată cu Andres Iniesta se termină un capitol fabulos din istoria acestui sport, un capitol pe care nu l-am fi vrut încheiat niciodată. Și asta pentru că Don Andres reprezintă tot ceea ce fotbalul își dorește de la un demn reprezentant al său. Citeste mai mult …
Cu senzații destul de stranii cred că au plecat miercuri seară de pe ”Allianz Arena” fanii lui Bayern. În fond, echipa lor de suflet nu făcuse un joc rău, chiar dacă nu perfect, dar rezultatul a fost din nou potrivnic. Al treilea meci consecutiv pe care bavarezii îl pierd acasă contra madrilenilor, într-o fază eliminatorie a Champions League. A fost o bizară senzație de deja-vu, căci cam la fel au stat lucrurile și-n sezonul trecut, iar rezultatul a fost același. Guardiola, Ancelotti și acum Heynckes au privit de pe banca de rezerve cum jocul echipei lor funcționează, dar degeaba. Citeste mai mult …
Parcă nu era atât de bun acest Mohamed Salah în momentul în care era vândut de Roma la Liverpool! Era un atacant cu o certă capacitate de a-și depăși adversarii, cu abilitate în a manevra balonul în regim de viteză și cu o prezență rezonabilă atunci când venea vorba de marcarea golurilor. Jucase la Chelsea și nu impresionase peste măsură, chit că acum Mourinho e arătat cu degetul pentru proasta gestionare a relației cu atacantul egiptean. Arătase câte ceva la Fiorentina, care ar fi vrut să-l păstreze, motiv ulterior de ceartă cu Roma, a progresat apoi evident după ce a ajuns în Capitală, dar de aici și până la posibilitatea de a a intra în luptă cu cele două ”bestii” numite Messi și Cristiano pentru Balonul de Aur era cale destul de lungă. I se spunea ”Messi al Egiptului”, dar părea mai degrabă o invenție jurnalistică decât o realitate. Trecerea la Liverpool a reprezentat cu siguranță cea mai importantă mișcare din cariera lui Salah. Întâlnirea cu Jurgen Klopp avea să fie începutul unei explozii pentru el, dar si a unei ușoare senzații de ”deja vu” pe care o trăim atunci când vorbim despre tehncianul german. Pentru care acest 5-2 din turul unei semifinale de Champions League nu e deloc o premieră. Amintiți-vă doar de acel 4-1 cu Real Madrid, pe când pregătea pe Dortmund. Citeste mai mult …
Nu știu cum a reacționat Arsene Wenger în ziua în care a aflat vestea că Sir Alex Ferguson se va retrage de la Manchester United și, implicit, din fotbalul mare. E posibil să nu-l fi luat foarte tare prin surprindere. La acest nivel, informațiile circulă mult mai repede, iar cei implicați nu au, de regulă, nevoie de dezvăluirile din presă sau de comunicate oficiale ca să afle ceea ce se întâmplă în jurul lor. Cred însă că măcar un zâmbet în colțul gurii tot i-a provocat. Din acel moment, Wenger devenea ”the last man standing”. Asta ca să preiau un titlu de film. Nu știu ce rol i-ar fi convenit lui Arsene în acest film, nici măcar nu știu dacă l-ar prinde scenariul. Știu doar că și în momentul ăsta, în dreptul său stă ștampila de cel mai longeviv antrenor în activitate la același club. Iar când spun ”în momentul ăsta” mă refer la ziua în care a anunțat că, la finalul sezonului, va pleca de la Arsenal. Citeste mai mult …
Am ezitat mult înainte să mă apuc să scriu acest text. Pentru că știam și știu că orice aș scrie, orice analiză aș încerca să fac, orice idee aș căuta să expun, totul se va reduce la eterna întrebare: A fost sau n-a fost? Și, pe undeva, e logic să fie așa, căci vorbim de o fază care se petrece în ultimele secunde, practic ultima fază a unui meci nebun, ce putea să intre și el în istorie. Un penalty controversat dictat în minutul 70 nu are același impact emoțional ca unul dictat la ultima fază, atunci când tensiunea este maximă. Am zis totuși să încerc să scriu. Chit că pe acest blog am căutat cât am putut să evit discuțiile legate de arbitraj, de data asta n-o s-o fac. De altfel, imediat după moment, am punctat ceva pe Facebook și nu mi-am schimbat prea mult părerea de atunci. Dar voi încerca, pentru cei care chiar doresc asta, să și depășesc un pic faza cu pricina, ca să vedem cum a fost posibil ca Juve să întoarcă un 0-3 de pe teren propriu și să fie la un pas de o surpriză care ar fi fost mult mai mare decât cea de la Roma, de marți. Citeste mai mult …
Eram pregătit miercuri seară să văd cap-coadă duelul britanic dintre City și Liverpoool și, eventual, să-mi arunc un ochi și spre ceea ce se întâmplă la Roma. Mă gândeam, și nu cred că-s singurul, că acolo nimic nu se poate întâmpla după rezultatul din tur și că o eventuală surpriză s-ar putea produce pe ”Etihad”. În prima repriză cam așa am făcut, mai mult vedeam City-Liverpool, căci după startul excepțional de meci orice reușită a băieților lui Guardiola ar fi transformat duelul într-unul epic. Observam, așa cu coada ochiului, cum Barcelona e dominată categoric de o Roma în transă, cum suflă din greu și cum nu reușește să lege 3 pase în terenul advers, dar o victorie cu 3-0 mi se părea cam mult. După golul lui Salah de la Manchester am făcut rocada, televizorul a trecut pe ”Olimpico” și tableta pe ”Etihad”. Astfel că am avut ocazia să asist în direct la una dintre cel mai mari umilințe ale Barcelonei în Champions League de când mă ocup constant, în diverse feluri, de această competiție fantastică. De prin 1996 așa. Prima finală pe viu am văzut-o în 1997, Juve-Dortmund, la Munchen, și țin bine minte titlul cu care ProSport, în probe la acea vreme, a ieșit pe coperta acelui număr de antrenament: ”Juve, Juve, vai de tine!”. Cum acel număr n-a ajuns niciodată la cititori, deci nici acel titlu, îmi permit să-l reinterpretez azi, după 21 de ani: ”Barca, Barca, vai de tine!”. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!