Cu mult entuziasm a fost așteptat la Liverpool acest meci cu Real Madrid. Cam cu același entuziasm cu care au așteptat și fanii Romei meciul cu Bayern de marți. Un entuziasm bazat mai mult pe ”spiritul Anfield” decît pe realitate, chit că Liverpool adunase, înaintea jocului, două victorii legate în Anglia, o premieră în acest sezon. Ca și Roma, Liverpool s-a văzut foarte repede pusă la punct. Real Madrid a avut 3-0 la pauză și dacă scorul n-a căpătat dimensiunile masacrului de pe ”Olimpico” a fost doar pentru că Ronaldo și ai lui aveau în minte perspectiva duelului cu Barcelona de sîmbătă seară.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Mulți vorbesc despre o primă repriză antologică a Realului. Despre o demonstrație de fotbal și o demonstrație de forță a deținătoarei trofeului. Nu știu cît a fost de demonstrație, căci această concluzie poate fi trasă doar atunci cînd ai în față un rival cît de cît demn. Liverpool a fost un rival mai mult decît demn doar înainte să înceapă partida, atunci cînd ”you”ll never walk alone” se auzea splendid pe ”Anfield”, un stadion și un public ce zău că ar merita o soartă mai bună decît cea din ultimii 20 de ani, cu tot cu Liga Campionilor cucerită în 2005 în niște împrejurări ce țin mai degrabă de dosare paranormale decît de realitatea fotbalului. Și atunci a fost tot un 0-3 la pauză în fața unui Milan cu Ancelotti pe bancă, un Milan care era atunci cea mai bună echipă din lume, dar cele petrecute în acea finală nu cred că se vor mai repeta vreodată.
Nici atunci Liverpool nu era mai bună decît echipa lui Ancelotti. Ba îndrăznesc să spun echipa lui Benitez din 2007, cu Xabi Alonso, Mascherano și un Gerrard mult mai tînăr, cu Kuyt și mai apoi Fernando Torres, era peste cîștigătoarea din 2005. Însă fotbalul oferă și astfel de momente pe care nu le poți explica logic. Atunci însă, nu știu dacă neapărat pentru că era Rafa Benitez pe bancă, Liverpool lăsa senzația că măcar se poate bate cu un rival superior. A lăsat și acum această senzație, cîteva minute, pînă ce Cristiano Ronaldo a deschis scorul.
Spuneam la Euro fotbal că mi-aș fi dorit ca acest meci să se fi jucat în aprilie. Fotbalul e o stare de spirit, iar atunci, în aprilie, înaintea acelui meci cu Chelsea, starea de spirit la Liverpool era pe cele mai înalte culmi. Iar rezultatele veneau și grație acestei stări de spirit. Dar și grație unui Luis Suarez pe care sînt convins că fanii ”cormoranilor” îl regretă enorm, mult mai mult decît l-au regretat pe Torres. Pe Luis Suarez îl vom vedea sîmbătă, probabil, în ”El Clasico”, în schimb acel Liverpool din aprilie nu știu cînd îl vom mai vedea. Senzația e că atunci a fost o șansă unică, irosită printr-un concurs de împrejurări de-a dreptul idiot, acea greșeală a lui Gerrad cu Chelsea și tot ce a urmat după.
În iunie, în timpul Mondialului, cînd cu gestul lui Suarez, făceam pe acest blog o comparație între el și Balotelli. Absolut întîmplător, două luni mai tîrziu, Balotelli era cel chemat să-l înlocuiască pe Suarez. Scriam atunci așa: ”Felul în care înțelege să joace Suarez nu se compară cu cel al lui Balotelli. Cred însă că Luis Suarez e mai util echipei la care joacă decît Mario Balotelli. La Balotelli nu există stare de mijloc atunci cînd e vorba de implicare, nu există ”așa și așa”, există doar două variante, da și nu”. Nu știu dacă Liverpool cu Suarez și Sturidge în teren putea emite pretenții în fața acestui Real Madrid ce intimidează pe oricine, dar sînt convins că Suarez ar fi avut o altă atitudine. faptul că Balotelli a fost schimbat încă de la pauză poate fi semnalul unei deteriorări considerabile a relației dintre italian și antrenor, dacă nu cumva dintre italian și vestiar. Atunci cînd ești condus cu 3-0 pe propriul teren, e bine să eviți un schimb de tricouri în văzul stadionului, îl poți face la vestiare dacă ții morțiș să ai tricoul lui Pepe (!!!!) și dacă ai ceva minte. La ultimul aspect am serioase dubii în ceea ce-l privește pe ”Super Mario”.
Liverpool de azi e o echipă cu o aură ce depășește valoarea jucătorilor. E o echipă cu nume mare, dar cu nume mici în teren. E imposibil să plătești aceeași sumă de bani pentru Lallana sau Lovren ca pentru Kroos. Liverpool continuă relația stranie pe care echipele din Premier League o au cu Champions League și vă rog să nu-mi amintiți de Chelsea din 2012, care a fost un eveniment la fel de straniu ca finala din 2005. Vremurile lui Sir Alex Ferguson s-au dus, doar Mourinho pare capabil astăzi să aducă o echipă din Anglia la vîrful Champions League.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Pentru Real Madrid a mai trecut un meci. De la acel eșec cu Atletico, echipa a mers imperial, din în bine în foarte bine. Foarte adevărat e însă că n-a avut adversari pe măsură. Urmează acum ”El Clasico” și pare a fi marele examen al toamnei pentru Ancelotti și ai lui. Dar și pentru Luis Enrique și ai lui. A lipsit Bale și probabil că va lipsi și cu Barcelona. Există aici o parte bună și o parte rea. Real Madrid cu Bale intimidează și mai tare, dar Real Madrid cu Isco acoperă mai bine terenul, e mai echilibrată. Cînd Bale e sănătos, joacă fără nici un fel de discuție. La fel și James Rodriguez. Problema lui Isco de aici vine. E un fotbalist excelent, ba îndrăznesc să spun că la Barcelona ar juca înaintea lui Rakitic, dar are marele dezavantaj că James și Bale au costat cît au costat, iar acele multe zerouri nu pot sta pe banca de rezerve într-un meci cu Barcelona.
Spuneam că Real Madrid intimidează. Cristiano Ronaldo la fel. N-a avut însă pînă acum un adversar de care să fie intimidat. Acum vine Messi, care e altceva. Căci și el intimidează. Iar pe margine, un alt tip își arată dinții. Luis Suarez, egalul lui Cristiano din sezonul trecut ca număr de goluri, dar fără penaltyuri. Cine va intimida mai tare va cîștiga. Dar ce meci o să fie!!
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
UPDATE
La textul de mai jos, scris în momentul în care Messi atinsese borna de 400 de goluri în carieră, am adăugat un montaj cu toate cele 253 de goluri marcate de el în Primera Division, ocazie cu care a bătut recordul legendarului Telmo Zarra. Revăzîndu-le, căci pe majoritatea le-am prins în direct la televizor, foarte multe le-am comentat, unele chiar de pe stadion, l-am redescoperit cu plăcere pe Ronaldinho, cel care l-a luat pe umeri pe Messi, după ce i-a dat ocazia să marcheze primul gol din carieră, aruncîndu-l practic spre glorie. I-am redescoperit pe Eto`o, pe Deco, pe Henry, cei de la care Messi a învățat foarte multe. Dar l-am revăzut și pe Ibrahomovic. Rețineți golurile lui Messi la care a contribuit și Zlatan. Îl veți vedea pe suedez un pic stingher în momentele de bucurie de după. Practic, înțelegem de ce a trebuit să plece de la Barcelona. Ibrahomovic e, în felul lui, un Messi. Amîndoi nu încăpeau la aceeași echipă. Dar amîndoi au locul lor în istoria fotbalului.
În rest, textul de mai jos rămîne valabil.
Ce făceați acum 10 ani pe vremea asta? Probabil că cei mai mulți nu-și mai amintesc. Au trecut totuși 10 ani, veți spune! Și e corect. Există însă și oameni care au încă în minte ziua de 16 octombrie 2004. Mai bine zis seara de 16 octombrie 2004. Acum 10 ani pe vremea asta un puști, un copil încă, se gîndea cu strîngere de inimă dacă va prinde și el cîteva minute într-un meci oficial la prima echipă a Barcelonei. Îmbrăcase el tricoul, dar în două ”amicale” cu FC Porto și Marseille. Ceea ce-i altceva. Un meci oficial e un meci oficial. Fie și cîteva secunde pesemne că-și dorea Lionel Messi să zăbovească pe gazon. Scenariul era ideal, un derby cu Espanol, Barcelona lui Ronaldinho, Eto”o, Deco și Rafa Marquez, cu Rijkaard antrenor, fiind lider în acel moment în Primera Division. Espanol începuse bine, era pe locul 5 și visa să bată pe Barcelona, mai eles că Rijkaard avea multe probleme de lot, foarte mulți accidentați, printre ei Motta, Edmilson și Giuly, dar și foarte mulți jucători abia reveniți de la echipele naționale, cu problemele ce decurg din acest aspect.
Cotidianul ”El Mundo Deportivo” prezenta o simplă știre, în partea de jos a paginii 6, cu posibilitatea ca Messi să debuteze. ”Cel mai cunoscut dintre tineri”, scria cotidianul catalan. Alături de el, Damia, Carlos Pena sau Oriol Riera. Unde este Messi azi și unde sînt ceilalți e ușor de descoperit, o simplă căutare pe Wikipedia lămurește pe toată lumea.
Și Messi a intrat. Purtînd numărul 30, la 17 ani, 3 luni și 22 de zile, Messi a fost introdus în locul lui Deco, autorul unicului gol al meciului. A jucat 8 minute, pe care, așa cum a declarat ulterior, le va ține minte toată viața. La 17 ani, majoritatea băieților de această vîrstă au cu totul alte preocupări, au cu totul alte lucruri în minte. La 17 ani, Lionel Messi se pregătea să intre în istorie.
Pentru că, da, Messi a intrat în istoria fotbalului și acolo va rămîne. Oricare ar fi sentimentele, dictate în primul rînd de factori subiectivi, nu cred că există cineva zdravăn la cap care să pună la îndoială valoarea acestui fotbalist colosal. Nu cred că există cineva în deplinătatea facultăților mintale care să spună despre Messi că e un fotbalist slab. Poate să-ți placă sau nu de el, îl poți înjura sau nu, dar nu cred că-i poți nega valoarea.
Imediat după 1989, prin România circula o expresie: ”Ce-ai făcut în ultimii 5 ani?”. Să presupunem că cineva i-ar pune această întrebare lui Messi. Și ar dubla numărul anilor. ”Ce-ai făcut dumneata în ultimii 10 ani domnule Messi?”. În caz că Messi ar fi prea ocupat să răspundă, rămîne obiectul muncii sale. Golurile. Dincolo de trofeele pe care le-a cucerit și pe care nu are rost să le reamintesc, golurile, unele memorabile, vor rămîne peste timp. Așa că vă propun să le revedem, de la primul gol, marcat cu Albacete, la golul 401. Lipsesc cele marcate în ultimele 10 zile, dar cu siguranță ele se vor regăsi la retrospectiva celor 500 de goluri pe care nu cred că se îndoiește nimeni că le va marca. Messi are doar 27 de ani.
Nu de mult, a bifat și Cristiano Ronaldo borna de 400 de goluri. Am sărbătorit-o aici la momentul respectiv. Așa cum o fac și acum. Cu bucuria, de care am amintit și nu o să obosesc să amintesc în continuare, că putem fi contemporani cu asemenea sportivi formidabili. Și am mai spus-o, a dezbate la infinit pe tema care dintre ei e mai bun nu ne folosește la nimic. Nici măcar ideea că ei doi puteau fi coechipieri, posibilitate care chiar a existat, nu ne aduce nimic. Ne face doar să pierdem timpul pe care ar trebui să-l petrecem admirîndu-i. Așa cum trebuie să faceți vizionînd golurile lui Messi.
Vizionare plăcută!
A fost un sfîrșit de săptămînă cu multe momente importante, ce ar merita semnalate și comentate pe larg, fiecare în parte. Fiind multe însă, iar spațiul și timpul limitate, o să încerc să punctez cîte ceva din ce mi s-a părut mie interesant, din punct de vedere fotbalistic, în acest week-end. Am spus din punct de vedere fotbalistic, pentru că din punct de vedere sportiv evenimentul a fost, e limpede, finala Campionatului Mondial de baschet. Am urmărit printre picături momente din SUA-Serbia, nu sînt un specialist în acest sport, dar mi se pare că atît timp cît SUA va participa la turneele importante, Mondial sau Olimpiadă, cu jucători ce vin din NBA, titlul e deja decis și mai rămîne de aflat cine sînt echipele ce vin pe locurile doi sau trei.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Despre fotbal acum. Încep cu Real Madrid-Atletico, de sîmbătă. Din nou Atletico a cîștigat și mi se pare că Real începe să dezvolte un soi de complex, de genul celui pe care l-a avut Atletico timp de atîția ani. Am remarcat un lucru după terminarea meciului. De fapt, mi l-am reamintit. Anume că memoria în fotbal nu există. Și că, din nou, se confirmă teoria pe care eu am auzit-o la Mircea Lucescu înainte de 1989 (într-un interviu pe care l-a dat unei reviste cum rar găseai pe atunci, care nu mai știu cum se numea dar parcă știu că era editată de clubul Sportul Studențesc) și care mi-a rămas de atunci în cap: ”Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat!”. Teoria, în cazul de față, se referă la Carlo Ancelotti.
La finalul lunii mai, Ancelotti era un erou. Era ”cel mai cel” dintre antrenori, cea mai bună decizie luată de Florentino Perez, omul potrivit la locul potrivit, bla, bla, bla. Probabil vă reamintiți. Azi, brusc, nu mai e așa. E un incompetent, un antrenor cu decizii bizare, omul care nu l-a vrut pe Falcao și care nu știe să alcătuiască o echipă dintr-un lot de atîtea sute de milioane. Să fim serioși! Toți cei care-l contestă pe Ancelotti ar trebui privească mai atent lucrurile, să caute să înțeleagă ce se petrece acolo și de ce Real e în situația asta.
Eu am mai încercat să explic aici pe blog sau la emisiuni, multe din aceste lucruri. Ancelotti nu e mai prost antrenor azi decît era acum 4 luni. Și nici decît era acum 4 ani. Situația italianului la Real n-a fost niciodată una perfectă. Să ne amintim sezonul trecut. A venit, a semnat, a făcut ”pretemporada”, la care i-a lipsit Xabi Alonso, care era accidentat, iar despre Bale știa doar că e iminentă sosirea lui. Cînd să înceapă campionatul, și-a pierdut cel mai creativ om de la mijlocul terenului, principalul pasator. Pe Ozil. A fost extrem de aproape să-l piardă pe Xabi Alonso, ale cărui discuții cu Chelsea și cu Mourinho au fost la un pas mai mic decît vor unii să creadă să se materializeze (de ce credeți că a fost adus Illaramendi??). S-a trezit apoi cu Bale, care nu făcuse nici un fel de pregătire în vară, și cu problema portarului, aterizată din alte straturi ale clubului, pe care a reușit totuși s-o gestioneze. A fost nevoit să inventeze, căci jocul nu convingea peste măsură, și așa a ajuns să-i găsească lui Modric o poziție pe care nici Mourinho, ce insistase pentru el, n-o găsise și să-i descopere lui Angel Di Maria un loc în teren de care va beneficia echipa pe final de sezon și de care urmează să beneficieze, în viitor, Louis van Gaal.
Acum, Ancelotti trebuie să inventeze din nou. Din nou i-au plecat oameni de bază de la mijlocul terenului. I-au fost aduși alții, cu alte calități, cu alt stil, care durează pînă să se amestece cu cele deja existente în vestiar. A rămas fără Xabi Alonso, a cărui importanță la Bayern o vom descoperi la finalul sezonului, atunci cînd vom descoperi și importanța lui Fabregas la Chelsea, apropo de un alt articol de pe acest blog. Așa se explică frămîntările Realului din teren, permutările jucătorilor. Cu Atletico, i-am văzut de multe ori pe Cristiano și Bale foarte aproape unul de altul, în banda dreaptă, iar pe James Rodriguez spre stînga. Cred că ne vom mai întîlni cu astfel de experimente și nu-i exclus să-l vedem chiar pe Cristiano încercat pe poziția de vîrf de atac sau de ”9 fals”.
Așa cum spuneam și înainte de Real-Atletico de sîmbătă, Real Madrid e o echipă care poate bate pe oricine și încă la scor. Dar doar dacă are mingea. La ce jucători are, e imposibil ca ei să nu creeze ocazii de gol. Prima repriză cu Atletico a fost un exemplu. În ciuda criticilor, mie mi s-a părut că Real a jucat chiar bine. Atletico a dat un gol din corner, eterna discuție și de-o parte și de alta, dar apoi n-a mai contat pînă la pauză. Cred că Simeone, care stătea undeva sus și a văzut foarte bine jocul, a intuit ce se întîmplă. Iar schimbările pe care le-a făcut Mono Burgos, nu doar în efectiv ci și în joc, presupun că au fost indicate de Cholo. De la vestiare a apărut un Atletico mai decis să țină de minge, să construiască, renunțînd într-un fel la caracteristicile jocului său care i-au adus atîtea succese. Iar dupa ce au intrat Arda și Griezmann, jocul a aparținut campioanei Spaniei, Realul nereușind să-și creeze nici o ocazie de gol. Nici Falcao dacă era în teren nu cred că ar fi reușit mai multe, asta apropo de cei care-l fac răspunzător tot pe Ancelotti de faptul că ”El Tigre” a ajuns la Manchester United. Iar felul în care a dat gol Arda, fără nici un adversar, pe o rază de 3 metri, nici în față nici în spate, arată tuturor celor care înțeleg ceva din acest sport importanța mijlocașului închizător. Acolo ar fi trebuit să fie Xabi.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Ceva despre Manchester United acum. Am văzut în sfîrșit o victorie concludentă a echipei lui Van Gaal. S-a terminat perioada de mercato și începem să descifrăm cîte ceva din ceea ce are de gînd olandezul. Așa cum anticipau mulți, a schimbat sistemul, trecînd la un 4-4-2, în romb, cu Mata în spatele celor două vîrfuri. Van Gaal spune că a fost obligat de accidentări să recurgă la acest modul, dar eu cred că n-a mai vrut, căci putea să joace destul de simplu cu Rojo ca al treilea central, spre stînga, cu Valencia sau Rafael și Shaw în benzi, chit că, se pare, că nu-l prea place pe Shaw, și cu Blind și Ander Herrera în centru. Cred că, orgolios fiind, Van Gaal n-a vrut să pară că schimbă un sistem ce nu funcționa și a încercat să-și găsească alibiul accidentaților.
Sigur. QPR nu e un reper. Însă United a arătat chiar bine în multe momente, iar societatea pe care încep să o pună în funcțiune Blind și Ander Herrera în centru promite mult. Olandezul nu e un expert în această poziție, dar nici un novice. Știe cu mingea și are inteligență tactică, deși e un pic cam lent. Nu s-a complicat peste măsură, procentajul său de pase complete fiind foarte bun, 107 din 112, dar mai are de aprofundat într-o zonă extrem de importantă. Ander în schimb a jucat bine, avînd și multe apariții la finalizare.
M-a surprins un pic poziția lui Di Maria, spre stînga terenului. Așa cum scriam mai sus, Van Gal beneficiază de invenția lui Ancelotti, căci acum doi ani nimeni nu și l-ar fi imaginat pe Di Maria altfel decît un jucător liniar în partea dreaptă. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cu Radamel Falcao. Mie mi se pare limpede că nu era omul de care avea neapărată nevoie Manchester United și că a ajuns la această echipă din anumite circumstanțe. Între Falcao, Van Persie și Rooney e greu să-l găsești pe cel care să stea pe bancă. Nici unul nu e Welbeck, care e al treilea pariu al meu pentru acest sezon, după Xabi Alonso și Cesc Fabregas, și care, mai tînăr fiind, accepta și rolurile secundare. Mizez pe pe retragerea lui Rooney în spatele lui Falcao și Van Persie, căci Rooney e obișnuit deja să tot fie plimbat pe tot terenul. Poate e și mai bine așa pentru United, care-și asigură prezența și-n linia a doua a unui ”killer”. Sacrificat ar trebui să fie Mata, deși a jucat foarte bine cu QPR. Sigur, vorbim de formule teoretice, căci nu știu dacă într-un meci cu un rival mai complicat, să zicem Chelsea, pe 26 octombrie, Van Gaal nu va căuta să tempereze jocul recurgînd la un al treilea mijlocaș defensiv. Repet o idee spusă mai demult, cei care văd pe United campioană în acest sezon cred că ar trebui să se tempereze un pic.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Ceva, pe final, despre Milan. Aștept totuși meciul cu Juventus, de săptămîna viitoare. Milan e însă e o echipă mult schimbată față de sezonul trecut. Și atmosfera pare alta, felul în care s-au sărbătorit golurile de la Parma și, în general, felul în care s-a trăit meciul arătînd cîteva semne că Inzaghi e bine primit de vestiar. Jeremy Menez a fost omul meciului și reprezintă un punct de plecare pentru cei care caută motive de optimism în viitor. Pare că poziția sa favorită e cea de ”fals 9”, dar atunci cînd va putea juca și Torres și își va reveni și El Shaarawy cred că va fi ușor retras, în spatele lor, undeva în zona de construcție. Menez a fost implicat, mai mult sau mai puțin, la toate cele 5 goluri, astfel că poziția sa în cîmp poate varia destul. Milan are nevoie de astfel de jucători, care să rezolve meciuri, căci mai sînt multe probleme în apărare, în special în zona fundașilor centrali, compartimentul care, deocamdată, mi se pare cel mai nesigur.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE MILANULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Se spune că atunci cînd Real Madrid vrea un jucător, iar acel jucător vrea și el să ajungă la Real Madrid, mai devreme sau mai tîrziu lucrurile se rezolvă în direcția dorită. De regulă, de la Real Madrid puțini vor să mai plece, iar dacă o fac, vezi cazul lui Diego Lopez, o fac doar dacă sînt obligați. Însă, revenind la prima frază, dacă un jucător vrea să plece de la Real Madrid, mai devreme sau mai tîrziu lucrurile se rezolvă în direcția dorită. Ultimul pe listă, Angel Di Maria.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
>
Pînă să vedem motivele care l-ar face pe Di Maria să plece de la Real Madrid, merită să vedem felul în care e organizat clubul Real Madrid. În acest moment, Real Madrid e clubul care facturează cei mai mulți bani în fotbalul mondial. Ceva mai mult de 500 de milioane de euro e bugetul Realului pentru acest sezon, o jumătate de miliard deci, o sumă colosală, pe care acum vreo 15 ani nimeni nu o credea posibilă. Real Madrid funcționează astăzi după regulile unui club de fotbal în care partea de business e extrem de importantă, dacă nu cumva cea mai importantă. Doi oameni au în acest moment putere de decizie la Real Madrid. Președintele Florentino Perez și directorul general executiv Jose Angel Sanchez. Pe Florentino îl vedem aproape la fiecare meci. Îi cunoaștem traiectoria din ultimii ani, știm cum s-a transformat dintr-un om de afaceri puternic, la începutul anului 2000, într-un om de afaceri extrem de puternic și influent acum, după aproape 15 ani petrecuți în fotbal. Faptul că în această perioadă, Florentino a reușit să adauge cel puțin un zero, dacă nu cumva două, la cifra banilor pe care-i deține se datorează excepționalei sale capacități de a folosi fotbalul în interesul afacerilor și afacerile în interesul fotbalului. Asta nu înseamnă neapărat că, din punct de vedere sportiv, palmaresul său e formidabil, mai degrabă nu e, căci dacă ne uităm la trofeele cucerite în această perioadă și le punem în balanță cu sumele de bani cheltuite parcă era loc și de mai bine. Însă din punct de vedere al afacerii, această perioadă e clar un succes.
Pe cel de-al doilea personaj amintit mai sus, Jose Angel Sanchez, puțină lume îl cunoaște. Acesta e , de fapt, și rolul său. De a sta în umbră și a gîndi. E omul de maximă încredere al lui Florentino Perez. În 2000, atunci cînd Florentino a cîștigat primul său mandat ca președinte, în urma acelei afaceri Figo, de care puțini își mai amintesc acum, Jose Angel Sanchez avea 32 de ani și era cel mai tînăr membru al consiliului de conducere. Absolvent de filologie, nu știa prea multe despre fotbal, dar deprinsese cunoștințe temeinice despre Marketing, căci lucrase la celebra firmă de jocuri pe calculator SEGA. Lui Jose Angel Sanchez, a cărui urcare în ierarhia madrilenă a surpins pe toată lumea, i se datorează, se zice, uluitoarea creștere a brandului Real Madrid din punct de vedere economic. Grație acestei creșteri, el a devenit cel mai important colaborator al lui Florentino Perez. Multe au fost deciziile luate de Florentino ca urmare a sfaturilor lui Jose Angel Sanchez. Ultima pare a fi vînzarea lui Angel Di Maria.
Aș face o scurtă comparație între Florentino Perez și Massimo Moratti. Spre deosebire de Moratti, care era un tip extrem de sufletist, dominat fiind de multe ori de sentimente față de jucători, pe care-i plătea regește, vezi cazul Recoba, doar pentru că avea o slăbiciune pentru ei, Perez e foarte rece și calculat. Judecă jucătorul fix ca pe un utilaj al firmei sale de construcții ACS, calculează ce cîștig îi poate aduce și ce beneficii ar apărea în urma unei cumpărări sau vînzări. Nu doar din punct de vedere sportiv, mă văd nevoit să repet acest amănunt, extrem de important și-n situația lui Di Maria. Se spune că Florentino are o singură slăbiciune, și anume Benzema, pe care el l-a vrut neapărat, din motive care multora scapă, și pentru care a insistat și insistă la nesfîrșit. Moratti nu l-ar fi vîndut niciodată pe Di Maria, mai ales la cîteva săptămîni de la acea finală de Champions League cîștigată și datorită argentinianului. La fel cum, poate, Moratti nu l-ar fi vîndut niciodată pe Ozil, care plăcea mult suporterilor. La fel cum Figo, Beckham, Ronaldo ori Zidane ar fi îmbătrînit în lotul Realului, eventual s-ar fi retras de acolo, dacă Moratti era în locul lui Florentino.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să revenim la Di Maria. De ce e vîndut Di Maria s-ar putea întreba mulți? Pentru că e o excelentă oportunitate de business. Așa cum au fost Ozil și Higuain în vara trecută. Fotbaliști care, din punct de vedere sportiv, al rolului pe care-l aveau la Real, n-ar fi trebuit, în mod normal, vînduți. Florentino n-a judecat însă din acest punct de vedere, cel sportiv, ci s-a pus exact în rolul omului de afaceri fără scrupule, care în fotbal nu prea există. Am o mașină bună, să-i zicem Di Maria, sînt mulțumit de ea, dar o am de 4 ani și începe să ceară mai mulți bani. Dincolo de asta, am cumpărători pentru ea, care-mi oferă bani frumoși, aproape dublu față de cît am dat pe ea, deși 4 ani am folosit-o din plin. Iar pe piață a apărut un model nou, James Rodriguez, care s-ar putea să-mi folosească mai mult. Plus că am avut norocul să cumpăr și o mașină de colecție, Kroos, la un preț excelent, pe care nu spream să-l obțin, dar l-am obținut pentru că vînzătorul era presat. E o paralelă cam grosieră, dar poate explica într-un fel această decizie.
Di Maria a venit în 2010 la Real, la braț cu Jose Mourinho, avînd același impresar cu el, și anume Jorge Mendes. Rețineți acest nume, vom mai discuta despre el la final. Salariul a fost de două milioane de euro. După doi ani, la insistențele lui Mourinho, el a fost dublat, ajungînd deci la 4 milioane. Acum Di Maria ar vrea 8 milioane, deși în iarnă Realul îi oferise 6 milioane și o prelungire de contract pînă în 2018. În momentul în care Di Maria, sfătuit sau nu de anturaj, a refuzat cele 6 milioane a fost clar pentru toată lumea că va pleca.
Un punct important al discuției esta dacă Di Maria ar fi meritat ca Realul să facă un efort și să urce salariul la 8 milioane. Poate că da. Felul în care a jucat în acest sezon e un argument în favoarea lui. Să nu uităm că Di Maria s-a văzut dat la o parte în vara trecută de pe extrema dreaptă pentru a i se face loc lui Gareth Bale. Cu ajutorul lui Ancelotti, care i-a găsit o poziție excelentă, Di Maria a trecut peste afront și făcut un sezon excelent, într-o zonă a terenului extrem de delicată. Poate că ar fi meritat deci încă o dublare a salariului. Asta într-un club normal, dar nu la Real Madrid.
Anul trecut pe vremea asta, Ozil era vîndut de Real Madrid către Arsenal, într-o altă operațiune extrem de profitabilă pentru madrileni. Cînd FC Porto vinde pe bandă rulantă pe sume considerabile ni se pare un lucru normal, căci așa e gestionat clubul portughez, cînd Real Madrid vinde pe astfel de sume e un mare semn de mirare, căci Real Madrid e în esență un club cumpărător, nu vînzător. În ultimul timp însă a devenit și cumpărător și vînzător. Toată lumea reclama anul trecut greșeala pe care o făcea Florentino Perez. După doar un sezon la Arsenal, Ozil e cam la jumătate din ceea ce reprezenta la Real Madrid. Deși a devenit campion mondial cu Germania și în ciuda unui început de sezon excelent. Oarecum la fel e și situația lui Higuain. Nu spun neapărat că asta se va întîmpla cu Di Maria, e bine să nu facem predicții de genul ăsta în fotbal. Dar e un aspect de luat în seamă. Deocamdată, pentru Real Madrid afacerea Di Maria e una profitabilă. Pentru Manchester United e o necunoscută, una extrem de scumpă și nu știu cît de necesară, la un asemenea preț.
În final, ma întorc la numele pe care vi l-am propus cîteva rînduri mai sus. Jorge Mendes. E cel mai important impresar al momentului, asta e limpede. Îi reprezintă pe James Rodriguez și Di Maria. Întotdeauna un agent cîștigă mai mult din transferurile jucătorilor decît din măririle de contract. Care o fi fost rolul său în convingerea lui Florentino Perez și Jose Angel Sanchez putem doar să ne imaginăm.
P.S. Despre rolul lui Di Maria la Manchester United, cu altă ocazie. Deocamdată nu mi-e clar unde va juca el în modulul pe care-l gîndește Van Gaal, căci un sistem cu 3 fundași centrali e ceva inedit pentru argentinian. În acest sistem, jucătorul de bandă deține un rol extrem de important și logic ar fi ca acolo să-l folosească Van Gaal pe Di Maria. Dar cum în ultimul sezon, argentinianul și-a arătat valorea și-n zona centrală, e posibil să-l vedem acolo.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Stați fără grijă! N-o să mă refer în cele ce urmează la acel ”10” despre care se discută atît în aceste zile și care a ajuns să împartă țara asta și-așa lipsită de unitate în două tabere din ce în ce mai violente. Nu. Cînd spun ”10” mă refer la ”La Decima”, cel de-al 10-lea trofeu al Campionilor Europeni cîștigat de Real Madrid acum aproape 3 luni. Chiar așa. Aproape 3 luni au trecut de la finala de la Lisabona, dar multe s-au schimbat de atunci la gruparea madrilenă.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Meciul cu FC Sevilla din Supercupa Europei contează mai puțin. E pînă urmă tot un soi de meci de pregătire, cu un caracter oficial dat de UEFA. N-o să înțeleg de ce UEFA a modificat data obișnuită a acestei partide, la final de august, și a tras-o atît de devreme. De ce s-au grăbit oamenii lui Platini e un mister, la fel cum un mister rămîne și alegerea stadionului gazdă. Ani de-a rîndul, Supercupa s-a jucat la Monte Carlo, fiind legată și de tragerea la sorți a grupelor UEFA Champions League și UEFA Europa League, într-un eveniment de două zile ce avea logica lui. În vara trecută s-a mers la Praga, acum se merge la Cardiff, dar nici în vara trecută nici în vara asta nu s-a ales un stadion cu o capacitate mai mare, care să permită o asistență mai numeroasă. Nu pricep și pace de ce nu se putea disputa acest Real Madrid-FC Sevilla pe ”Millenium Stadium”, dar nici nu-mi bat prea tare capul, căci simt că semnele de mirare puse în vara trecută și-n vara asta în dreptul acestei Supercupe se vor dubla ori chiar tripla în vara viitoare..
Să ne întoarcem deci la Real Madrid. Meciul cu Sevilla dat deoparte, mi se pare că Real Madrid de azi a devenit mult mai ”galactic” chiar decît Realul galactic de acum vreo 10 ani. Atunci, în nebunia de a strînge laolaltă Baloane de Aur, Florentino Perez pusese același tricou ”blanco” peste Zidane, Ronaldo, Beckham, Figo, Raul, Roberto Carlos și așa mai departe. Am citit o analiză în presa engleză în care se spunea că Roman Abramovici a schimbat, atunci cînd a preluat pe Chelsea, fața fotbalului. Era vorba de banii investiți, de zecile de milioane aruncate în fiecare perioadă de mercato pentru achiziția de jucători. Mi se pare totuși că Florentino Perez a fost primul care a avut inițiativa asta, primul care s-a gîndit, mai mult pe model de business decît de fotbal, să pună unul lîngă altul într-o echipă numai megastaruri. Ideea de business i-a ieșit din plin, căci felul în care funcționează la nivel de marketing Real Madrid e ireproșabil, de unde și bugetele tot mai mari pe care le propune în fiecare sezon, dar și solvabilitatea pe care o afișează în relațiile cu băncile creditoare. Ideea de fotbal nu i-a ieșit însă întotdeauna, căci performanțele în acești aproape 15 ani de cînd Florentino Perez a intrat în fotbal nu sînt întotdeauna pe măsura zerourilor ce se învîrt.
Va fi foarte interesant de văzut cum va gestiona Carlo Ancelotti această ”galaxie”. Precedenta a avut momentele sale de tensiune, vezi cazul Makelele, care a dezertat sătul fiind să alerge pentru strălucirea altora. Pericolul pentru Ancelotti vine din tentația de a alinia într-un prim „11” toate starurile posibile. Asta dă echipei o forță ofensivă uluitoare, în schimb o face destul de vulnerabilă la nivel defensiv.
Întrebarea tuturor e cum va decurge ”mariajul” dintre Real Madrid și Toni Kroos. În privința lui James Rodriguez, lucrurile sînt mai simple. Probabil că va pleca Di Maria, căci există totuși niște balanțe contabile ce trebuie și ele satisfăcute. E și mai tînăr, deocamdată trăiește o fericire aproape orgasmică pentru că poate să joace alături de Cristiano, care era idolul lui. Pare și un tip simpatic, pozitiv, mereu zîmbitor, ce poate digera și eventuale posturi de rezervă. Cu Toni Kroos însă e altceva. În afara lui Casillas, Ramos și Xabi Alonso, ceilalți sînt pe o treaptă inferioară, căci nici unul, nici măcar Cristiano ori Bale, cu toate sumele plătite pentru ei, n-a fost campion mondial și nici nu au mari speranțe să fie în viața asta. A fi campion mondial îți oferă un ascendent moral de excepție într-un vestiar în care supraviețuiesc doar caracterele puternice. Iar Kroos nu e doar un campion mondial, e un om esențial în echipa campioană mondială.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cînd îl iei pe Kroos, e nevoie nu doar ca el să se adapteze la stilul echipei, ci și ca echipa să se adapteze la el. Aș paria acum, înainte de startul sezonului, că Toni Kroos va fi omul care va da cele mai multe pase complete din lotul Realului. Dar sînt și curios cum va decurge adaptarea lui Cristiano și Bale la jocul neamțului. Kroos e tipul fotbalistului asociativ, care e mereu în spatele balonului, vine mereu acolo unde e mingea și oferă o soluție simplă de pasă. Iar colegii vor fi puși în fața unei dileme: să paseze direct pe spațiu, pe poziție viitoare, pentru viteza lui Cristiano sau Bale, ori să-i paseze lui Kroos, eventual în lateral, pentru ca el să continue faza?
Aducîndu-l pe Kroos, Real a adus, de fapt, doi fotbaliști într-unul singur. Cel care juca, așa cum bine a punctat Ilie Dumitrescu la Fotbal European, în spatele vîrfului în perioada Heynckes, dar și cel care-și alterna pozițiile în linia de mijloc, în perioada Guardiola. Care dintre cei doi Kroos e mai bun? Aici părerile pot fi multe și subiective, dar mă tem că Realul l-a adus în principal pentru a doua sa variantă. Epoca Mourinho e din ce în ce mai departe, s-au dus vremurile în care contraatacul făcea diferența. Azi, Realul e și al mijlocașilor, care sînt mulți și foarte buni (nu uitați de Isco!). Florentino Perez pare să fi înțeles, într-un final, că dacă atacanții îți cîștigă meciurile și apărătorii ți le pierd, mijlocașii sînt cei care dau linia echipei.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Dacă Messi ar fi marcat la acea ocazie din repriza a doua și Argentina ar fi cîștigat Campionatul Mondial, probabil că am fi citit azi rîuri de elogii la adresa fotbalistului Barcelonei. Iar trofeul acordat, în mod bizar spun și eu ca toată lumea, de FIFA n-ar mai fi fost chestionat de nimeni. Șutul lui Lionel a trecut însă la cîțiva centimetri pe lîngă poarta lui Neuer. Astfel că astăzi citim rîuri de jigniri și păreri contra starului argentinian. Care, brusc, a devenit un fotbalist de duzină, un produs de marketing, un copil al presei sportive, un cobai al industriei farmaceutice. Un neica-nimeni cum s-ar zice.
Messi are o vitrină personală de trofee ce nu încape într-o fotografie. Trofee obținute în 10 ani de fotbal la cel mai înalt nivel cu FC Barcelona. Ii lipsea și-i va lipsi încă 4 ani (cine știe dacă nu cumva îi va lipsi definitiv) această Cupă Mondială cucerită cu Argentina. Faptul că nu are acest trofeu în palmares îl transformă brusc într-un fotbalist mai puțin bun decît acum doi, trei sau patru ani? Eu unul nu cred.
Acum doi, trei sau patru ani, de fiecare dată cînd Messi marca un gol magic, un adjectiv se sinucidea. Au fost chiar momente de sinucidere în masă. Cineva mi-a scris că Messi a dat o căruță de goluri în fața unor adversari slabi, gen Almeria, Osasuna și așa mai departe. Eu știu că memoria, de gen feminin find, mai înșeală, dar chiar atît de repede să uităm golurile marcate de el în finalele de Champions League, de Mondial al cluburilor, în poarta lui Casillas și-n alte porți stăpînite de portari cunoscuți? Mi se pare că s-a intrat într-o dezbatere aberantă, care nu folosește nimănui, poate doar ar merge la o bere cu prietenii, ca să existe subiect de conversație și paharele să se schimbe mai cu spor.
Să ne înțelege din start. Messi n-a făcut un Mondial bun. Dar nici unul catastrofal, așa cum pretind unii. A fost activ, a participat la faza de construcție, inclusiv la cea de apărare. Atît cît l-a ținut benzina. Asta da, ar fi o problemă de dezbătut. Jose Mourinho, care a avut un job de analist la Mondial, a spus următoarele despre Messi: ”S-a sacrificat pentru echipă, ceea ce nu cred că se poate spune despre alți jucători. N-a vrut să fie golgeter ori MVP. Dacă voia să dea mai multe goluri se poziționa mai în față, alături de Higuain și aștepta o oportunitate. Însă el a jucat pe o poziție care nu e a lui, mai în spate, întotdeauna avea în față 2-3 adversari, întotdeauna trebuia să treacă peste două-trei linii”. Pe Mourinho nu-l putem bănui de o mare apropiere față de Messi, căci i-a dat destule bătăi de cap în meciurile directe. Pe Mourinho nu l-am auzit însă niciodată să spună despre Messi că e fotbalist banal, umflat de presă, de marketing și de medicamente.
Problema lui Messi n-a fost doar propria echipă. Faptul că trebuia să coboare atît de mult în teren venea și din lipsa unui alt jucător în linia de mijloc care să poată oferi o pasă decentă celor din față. Mascherano e un alt profil, Biglia la fel, Gago mi se pare o glumă proastă. Iar absența lui Di Maria a contat enorm. Problema lui Messi a venit din acea adversitate puerilă față de el, eterna întrebare dacă e mai bun decît Maradona și, deci, dacă e cel mai bun fotbalist din istorie? În ultimii ani, Messi a fost implicat în două războaie personale, unul al momentuui, cu Cristiano Ronaldo, celălalt al istoriei, cu Maradona.
Mi se pare ilogic să comparăm doi fotbaliști din epoci diferite. Așa cum Maradona nu poate fi comparat cu Pele, din aceeași cauză, nici Messi n-are cum să fie pus în oglindă cu Maradona. Au trecut aproape 30 de ani de cînd Maradona strălucea. Multe s-au schimbat în această perioadă. A compara un jucător de azi cu unul de atunci e cam același lucru cu a compara un Mercedes de azi cu unul de atunci ori un Ferrari de azi cu unul de atunci. Nimic nu mai e la fel în fotbal ca atunci. Echipamentele, mingiile, ghetele, medicamentele, tactica, marcajul, intensitatea sînt la alte dimensiuni azi. La fel cum erau altele pe vremea lui Pele sau a lui Di Stefano, pe care nimeni nu-l pune sub semnul întrebării azi, deși n-a luat niciodată un titlu mondial.
Trăim într-o lume în care oamenii sînt tot mai mult guvernaţi de certitudini, cei care mai au şi dubii sînt din ce în ce mai puţini. “Cutare e cel mai bun pentru că aşa cred eu!”. ”Cutare e un bou pentru că așa vreau eu”. ”Cutărică e mai bun decît cutărescu fiindcă așa mi se pare mie”. De cîte ori aţi auzit această exprimare?! De multe ori, sînt convins.
Cineva îmi spunea ieri că Maradona n-a făcut meciuri slabe așa cum a făcut Messi. Iar eu l-am întrebat de unde știe. Pe vremea lui Maradona meciurile se vedeau rar, în România aproape deloc. Același cineva îmi spunea apoi că Maradona avea un caracter mai bun decît Messi. Și iar l-am întrebat de unde știe. Azi, despre Messi aflăm totul, pentru că, nu-i așa?, și presa e alta față de acum 30 de ani. Despre Maradona am aflat că e dependent de cocaină abia după 1990, deși el începuse să se drogheze încă de cînd era la Barcelona.
Ne întrebăm vreodată dacă Beethowen e mai bun ca Mozart ori Wagner? Dacă Rembrandt e mai strălucitor decît Van Gogh? De ce trebuie să ne întrebăm dacă Messi e mai bun ca Maradona? Aceeași întrebare am pus-o mai demult, cînd analizam ”războiul” mediatic dintre Messi și Cristiano Ronaldo.
Maradona a fost imens. Am revăzut de curînd pe TVR filmul lui Kusturica și m-am convins încă o dată. Mi-a rămas în cap o idee spusă chiar de el. ”Ce fotbalist puteam să fiu dacă nu apărea cocaina în viața mea!”. Avea o genialitatea personalizată, cu care n-a putut trăi și care l-a devorat. Messi e și el un fotbalist imens. Geniul său e din alt material. La fel Cristiano, Zlatan și alții din ziua de azi. La fel Zidane și Platini din ziua de ieri. La fel Di Stefano, Pele, Cruyff, Beckenbauer din ziua de alaltăieri. De ce să-i comparăm?
Peste 30 de ani, dacă ne vom mai regăsi pe planeta asta, ne vom aminti cum un băiat timid, nu foarte înalt, Lionel pe numele lui, bătea record după record şi cîştiga trofeu după trofeu într-o luptă teribilă cu un alt băiat, mai înalt și mai bine făcut, Cristiano pe numele lui. Și într-o luptă inegală cu istoria. Dar o vom face privind, în 3D pesemne, cum un alt băiat, poate mai înalt, poate mai timid, sau poate o fată, de ce nu?, va face ca Messi să fie doar o amintire frumoasă a unor ani grei.
Messi, poate, ne va lipsi atunci. Aşa cum azi, poate, ne lipseşte acel Maradona stelar. Se spune că oricît de fericit ai fi cu cei de care eşti înconjurat, îţi lipsesc teribil cei care nu mai sînt în viaţa ta.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!