ROONEY – THE GOAL MACHINE

ROONEY – THE GOAL MACHINE

Pentru că e week-end, vă propun un film. Ceva mai lung de data asta, dar cine iubește fotbalul și partea lui cea mai frumoasă, golurile, va rămîne pînă la final în fața monitorului. Așa cum am rămas și eu, de altfel. Citeste mai mult …

MICHU, SENZAȚIA ANGLIEI PE CARE SPANIA NU L-A PLĂCUT

MICHU, SENZAȚIA ANGLIEI PE CARE SPANIA NU L-A PLĂCUT

Swansea trăiește momente memorabile în această perioadă. S-a calificat în finala Cupei Ligii de pe ”Wembley” și are șanse considerabile să prindă un loc de Europa League. La prima vedere posibilitatea e extrem de mare dacă privim superficial numele adversarului din finală, Bradford, dar mai ales divizia din care provine, a 4-a în ierarhia fotbalistică a Angliei. Așa au gîndit însă și cei de la Arsenal, poate și cei de la Aston Villa, iar acum ambele grupări vor vedea finala la televizor. Și ce bine le-ar fi prins un trofeu celor de la Arsenal, lui Arsene Wenger, situație în care se înscrie și Chelsea. Finala va fi un spectacol. Garantat. Sigur că un Arsenal-Chelsea ar fi fost mai apetisant din punct de vedere al ratingului, dar nu cred că cei care iubesc fotbalul nu vor dori să vadă un spectacol britanic în cel mai pur stil, un meci între două echipe mici, pe un stadion mare, dar care, n-am nici un dubiu, va fi arhiplin.

Subiectul acestor rînduri nu e însă Swansea. E legat totuși de echipa galeza. E vorba de Michu, atacantul care s-a luat la trîntă în clasamentul golgeterilor cu Van Persie, Rooney, Aguero și celelalte staruri plătite cu milioane de euro pe sezon. E o știre venită acum cîteva zile, dar care merită un pic comentată: Michu și-a prelungit contractul cu gruparea galeză pînă în 2014. Cîștigă un milion de euro net pe sezon, dar puțini sînt cei care cred acum că-l vor vedea pe spaniol în același tricou și-n 2016. Prelungirea e un premiu meritat pentru un jucător care e un exemplu de cum se construiește o carieră, de cum orice aparent pas înapoi poate fi un pas înainte, de cum să-ți depășești limitele, de cum să profiți de șanse fără să aștepți să ți se ofere cadouri.

Miguel Pérez Cuesta ”Michu” are 26 de ani, va face 27 în martie, posedă un fizic numai bun pentru un atacant, 1,85 și 80 de kilograme, ceea ce-i asigură și forță, și detentă, dar și mobilitate. Nu-i un atacant autentic, un vîrf de careu clasic, dar nici unul căruia mingea să-i joace feste, nu-i un Cristiano Ronaldo sau Messi, dar are un remarcabil simț al golului. Ceea ce s-a văzut pînă acum în Anglia.

  Michu a ajuns în Premier League după 3 sezoane la Celta și unul la Rayo Vallecano. A plecat de la Rayo pentru 2,5 milioane de euro, după un meci oarecum suspect cu Granada, în ultima etapă, la finalul căruia Rayo a bătut cu 1-0 în ultimele secunde și ambele s-au salvat, în dauna celor de la Villarreal. Perechea pe care a făcut-o cu Diego Costa la Rayo a fost remarcabilă, iar prestațiile l-au adus în atenția celor de la FC Sevilla. Andaluzii l-au vrut, dar negocierile s-au blocat la bani. N-au vrut să ofere mai mult de 1,5 milioane de euro, ofereau în plus și variante de jucători pentru împrumut, dar Rayo nu prea voia decît bani. În plus, nici la salariu nu s-au înțeles cei de la Sevilla cu Michu. El cîștiga 300.000 de euro brut la Rayo, fără bonusuri, i-au fost oferiți 500.000 de euro net la Sevilla, cifră rezonabilă dacă ne gîndim că actualul coleg al lui Michu de la Swansea, Pablo Hernandez, cîștiga la Valencia, echipă de Liga Campionilor totuși, 600.000 de euro brut, fiind și jucător din circuitul echipei naționale.

Așa că atunci cînd oferta celor de la Swansea a sosit, nimeni n-a mai stat pe gînduri. Nici Rayo, nici Michu și, mergînd mai departe, nici Valencia și Pablo Hernandez. Swansea i-a luat pe amîndoi, Michu cîștigă acum un milion de euro net, iar Pablo Hernandez, 1,3 milioane net. Cam astea sînt diferențele dintre un club de mijloc în Anglia și cluburile din Spania.

La începutul sezonului, puțini englezi auziseră de Michu. A recunoscut-o și Sir Alex Ferguson, chiar înaintea meciului direct jucat în Țara Galilor. A fost poate un pic răutăcios, iar Michu i-a plătit-o cu un gol, care i-a costat puncte pe United. O să vedem la final cît de importante. Acum toți englezii au auzit de el, ba mai nou se pune problema naturalizării pentru a putea fi folosit de ”naționala” Angliei. Spaniolii s-au sesizat și ei și e de presupus că Vicente Del Bosque îl va chema în februarie, la prima reunire a campioanei mondiale și europene.

Iar Swansea, unde nimic nu pare a fi făcut la voia întîmplării, vezi trecerea lină de la Brendan Rodgers la Michael Laudrup, va avea numai de cîștigat. Deja Laudrup a aruncat suma de 35 de milioane de euro ca posibil start al negocierilor pentru Michu.

CE PROBLEME ARE VALDES?

CE PROBLEME ARE VALDES?

UPDATE

În continuare nu-l înțeleg pe Victor Valdes. Nici dupa conferința de presă pe care a susținut-o și în care a încercat să să explice motivele pentru care nu mai vrea să continue la FC Barcelona. La fel cum am scris și despre Radamel Falcao și transferul său la AS Monaco, e bine să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.

Rămîne de văzut acum ce reacție va avea FC Barcelona.

Lucrurile sînt, cred, cunoscute. Victor Valdes a anunțat, prin vocea impresarului său, Gines Carvajal, că nu mai vrea să-și prelungească înțelegerea cu FC Barcelona în 2014, atunci cînd ea expiră. A spus-o cît se poate de clar, cît se poate de limpede, fără nici un fel de interpretări, fără să lase întredeschisă ușa unor eventuale negocieri ulterioare, nu, a închis-o pur și simplu în nasul oficialilor catalani. Ba pe Zubizarreta l-a și lăsat un pic în ofsaid, și împreună cu el și pe cei de la cotidianul Sport, directorul sportiv al Barcelonei anunțînd, declarație cu care Sport a ieșit pe copertă prin iarnă, că negocierile cu Valdes sînt pe drumul cel bun și că portarul va prelungi pînă în 2018.



Pînă a discuta despre ceea ce înseamnă Valdes pentru Barcelona, și chiar înseamnă enorm, să ne oprim un pic la gestul său. Să ne înțelegem, nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție de vreme ce tocmai i se prelungise contractul lui Pinto pentru încă un an, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli.

Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona.

Merită să ne întoarcem în timp cu aproape 4 ani. În primăvara lui 2009, prin martie, anunțul că Victor Valdes a semnat un contract de reprezentare cu Gines Carvajal a stîrnit oarece murmur de nemulțumire la Barcelona. Gines Carvajal e unul dintre cei mai cunoscuți impresari din Spania, de numele său fiind legați Raul, Michel Salgado și Iker Casillas, chiar dacă Iker a renunțat între timp la serviciile sale, iar legăturile cu nucleul dur al vestiarului lui Real Madrid erau evidente. Cei care previzionau probleme și-au văzut așteptările confirmate. O lună mai tîrziu, prin aprilie 2009, cînd FC Barcelona deschisese discuțiile de prelungire a acelei înțelegeri, ce expira în 2010, Carvajal a dat de înțeles că lucrurile nu-s așa de simple cum par. El cerut ca Valdes să primească un salariu echivalent cu al lui Iker Casillas, considerînd că ambii portari au valoare egală.

Casillas cîștiga la Real Madrid 7,5 milioane de euro, un contract nou pe care tocmai îl semnase. Trebuie precizat însă că Iker era campion european cu Spania, cu contribuție esențială la cîștigarea trofeului, vezi ”sfertul” cu Italia decis la penaltyuri (la acea dată Valdes nu era în circuitul echipei naționale decît pasager) și luase două campionate consecutive cu Real. La Barcelona, 7,5 milioane de euro cîștigă Xavi, iar Iniesta, David Villa și Dani Alves au 7 milioane. Asta ca un reper. Negocierile n-au fost simple. Părțile s-au înțeles în cele din urmă pentru o înțelegere pînă în 2014, cu 5 milioane salariu fix și încă 2 milioane pe post de bonusuri. Bonusuri care, ținînd cont de performanțele ulterioare ale echipei, au cam fost bifate.



Astăzi, se spune că Gines Carvajal (care mai nou îl reprezintă și pe Deulofeu, noua perlă de la La Masia, deci, posibil, alte viitoare probleme) a cerut 10 milioane de euro net salariu anual ca bază de pornire a negocierilor. Informația nu e certă și pare să provină din interiorul clubului. Ceea ce pare destul de aproape de certitudine e că Valdes are o soluție de viitor, există un as în mînecă. Revin la o frază de mai sus, nimeni nu pleacă de la Barcelona și de la FC Barcelona dacă n-are o alternativă mai bună.

În Anglia se aude din ce în ce mai pronunțat că De Gea nu s-a acomodat la Manchester United, incluzînd în această neacomodare toate capitolele, inclusiv cel al vremii, dar și al competiției, astfel că Valdes ar putea fi o soluție bună. Unii spun că și City-ul lui Txiki Beguiristain e pe listă, dar e greu de crezut de vreme ce acolo e Hart. Aceeași situație e și la Bayern-ul lui Guardiola, unde e Neuer. Cît ar fi cei doi de legați de Valdes, în special Pep, Hart și Neuer sînt doi portari excelenți, mai tineri, plus că că sînt titularii posturile în echipele lor naționale. Chelsea îl are pe Cech, plus opțiunea Curtois, ar mai rămîne Liverpool și acel schimb Valdes-Reina, dar să pleci de la Barcelona ca să te duci la Liverpool mi se pare cam exagerat, sau chiar Arsenal, unde postul de portar nu-i atît de bine acoperit. Însă nici Liverpool și nici Arsenal nu plătesc salarii de 7 milioane de euro.

    E de văzut acum reacția Barcelonei. Clubul pare în stand-by și oarecum în stare de șoc, căci după toate problemele lui Tito Vilanova nu era cazul să apară o alta, dar e de presupus că va acționa în vară, cînd se pot scoate ceva bani dintr-un eventual transfer. Problema e că va fi greu de găsit un înlocuitor cu calitățile lui Valdes. Cea mai importantă e jocul de picior, esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind apropiat de cel al unui jucător de cîmp. A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de un portar care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de un portar care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de un portar care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Toate aceste aspecte se adaugă la cel din start, cu jocul de picior.

Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 5 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are de 4 ori consecutiv cîștigat trofeul Zamora în Spania și poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi, la 31 de ani. Și-i mai rămîne un sezon, cel actual.

Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe.

Pentru final, am păstrat un film realizat de Canal Plus din Spania, cu Victor Valdes în rol principal.Veți afla tot ce trebuie să știți despre el.

Prima parte:

Partea a doua:

AȘTEPTÎNDU-L PE POGBA

AȘTEPTÎNDU-L PE POGBA

Două goluri marcate contra lui Udinese sîmbătă seară, goluri cu care a ajutat evident pe Juventus să cîștige acest meci, căci pînă la deschiderea scorului fotbalul practicat de campioana Italiei nu fusese prea grozav, două goluri, așadar, plus o evoluție bună l-au scos în atenția tuturor pe Paul Pogba. L-au scos din nou în atenție ar fi o exprimare mai potrivită, căci nu-i prima dată cînd lumea își pune întrebări în legătură cu acest francez de 19 ani.

Mai bine zis își pune o întrebare: cum de l-a lăsat Mancheter United să plece? Cum a putut Sir Alex Ferguson să piardă un asemenea talent? Sînt două întrebări, de fapt, dar miza e aceeași: Paul Pogba.

     United l-a luat în 2009 de la Le Havre. În condiții destul de dubioase, căci președintele grupării franceze, Jean-Pierre Louvel, a acuzat clubul Manchester United că ar fi apelat la mijloace un pic interzise, mai clar că i-ar fi uns pe părinții tînărului, care avea atunci 16 ani, fiind și căpitanul echipei naționale sub 16 ani a Franței, cu o sumă de bani suficient de mare ca să-și determine copilul să traverseze Canalul Mînecii și să se înroleze la Manchester United. Le Havre a făcut și un protest la FIFA, deși utilizase cam aceleași practici cînd îl racolase pe Pogba de la Torcy, doi ani mai devreme, dar forul mondial a dat dreptate gigantului englez, astfel că transferul a fost pus în aplicare imediat.

La United, Pogba a intrat mai întîi în programul echipei a doua, cu care a cîștigat Cupa Angliei în 2011, așa numita ”FA Youth Cup”. Aparițiile în primul ”11” al lui United nu se încadrau însă la nivelul așteptărilor tînărului și neliniștitului Paul, care ar fi vrut să joace mai mult, bazîndu-se probabil și retragerea, la vremea respectivă, a lui Paul Scholes, cu care presa îl compara deseori și al cărui înlocuitor era văzut. A apărut apoi și o accidentare la ligamente, în luna martie a anului trecut, care l-a scos complet din calcule.

Și apoi a plecat la Juventus. Principiul roții care se întoarce întotdeauna a funcționat și în cazul lui Manchester United. Așa cum funcționase și-n cazul lui Le Havre. Ori poate varianta engleză a proverbului ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Sir Alex Ferguson a fost foarte supărat pe fotbalist, declarîndu-se ”dezamăgit” de decizia sa de a semna cu Juventus.

Însă, ca în multe alte situații de acest gen, în spatele deciziei a stat o altă persoană. Iar motivația n-a fost una sportivă, ci una financiară.

Acea persoană este impresarul jucătorului. La sfîrșitul lui 2011, Pogba a semnat un contract de colaborare cu Mino Raiola. E un personaj pe cît de cunoscut, pe atît de controversat în lumea fotbalului. Un impresar care are sub contract, printre alții, doi dintre cei mai greu controlabili de către cluburile de care aparțin fotbaliști: Ibrahimovici și Balotelli.

Cum face Raiola de adună numai astfel de jucători în jurul lui e un mister? Dar cred că un mister numai bun pentru el, căci orice transfer e aducător de comisioane, nu-i așa? Un jucător greu contralabil de către club e predispus unor transferuri repetate, vezi cazul Ibrahimovici.

Și acum ajungem la motivație. United l-a acuzat pe Raiola că a cerut 45.000 de pounds pe săptămînă pentru jucătorul său. Calculat lunar și în euro, ar duce spre 2,5 milioane de euro pe an. Nimic extraordinar, chiar dacă era un salariu mare pentru u tînăr de 19 ani, care încă era la stadiul de promisiune, dar în nici un caz un salariu pe care un club de nivelul lui United să nu și-l poată asuma. Alta a fost mai degrabă problema. Comisionul lui Mino Raiola. Care a cerut 2 milioane de euro partea lui, ceea ce pe Sir Alex Ferguson l-a cam enervat. ”Un club ca Manchester United n-are nevoie să arunce banii” explica Sir Alex, fără să spună clar motivul, pentru că a beneficiat și el de-a lungul timpului de asemenea practici ale agenților de jucători, dar aluzia a fost mai mult decît evidentă.

Juventus i-a dat, conform presei italiene, acești bani lui Mino Raiola. Asta după ce el bătuse pe la toate ușile cluburilor importante, inclusiv Manchester City, inclusiv PSG, oferindu-și jucătorul. Juve nu i-a dat salariul pe care-l ceruse lui United, asta pentru că și scara salarială la Juve e alta. I-a oferit jumătate, dar un contract pe 4 ani cu posibilități de renegociere. Cît timp Raiola și-a luat comisionul totul e în regulă, dar nu știu de ce am senzația că în curînd, dacă nu în vara asta sigur în cealaltă, vom fi martorii unui alt scandal marca Mino Raiola, dar cu Pogba în rol principal.

Întrebarea e dacă Sir Alex Ferguson are acum vreun motiv să regrete că a pierdut un jucător cu potențial?

ÎNCĂ UN ”SUPER SUNDAY”

ÎNCĂ UN ”SUPER SUNDAY”

Încă un ”Super Sunday” în fotbalul englez, încă o după-amiază petrecută în fața televizoarelor. Avem noroc. Două duminici cam mohorîte, din pricina vremii de afară, salvate de soarele fotbalului jucat în Premier League.

Ambele partide se dispută la Londra. Ce norocoși sînt londonezii din acest punct de vedere. Daca-ți place fotbalul nu există week-end fără el la Londra și sînt destul de puține week-endurile fără un derby, în adevăratul sens al cuvîntului, cel de dicționar. Indiferent de liga în care se dispută, derbyurile în Anglia au tradiția lor și farmecul lor, derivat din acestă tradiție. Meciul zilei nu e însă un derby. E un ”derby de clasament”, locul 1 cu locul 4, Tottehnham-Manchester United. Se joacă pe White Hart Lane, iar precizarea nu e întîmplătoare.

În ultima etapă a sezonului 2000-2001, United pierdea pentru ultima dată pe acest stadion în fața lui Tottenham. Atunci, într-un moment de supărare amestecat cu frustrare, o frustrare de moment, mai degrabă răsfăț sau metodă de negociere, căci United era deja cîștigătoare a titlului, Sir Alex Ferguson anunța, de fapt reitera, decizia de a părăsi clubul de pe ”Old Trafford” la finalul campionatului. Ce s-a ales de această promisiune vedem cu toții etapă de etapă. Sir Alex e tot aici, e tot în lupta pentru titlu, iar o victorie cu Tottenham în această etapă ar ușura această luptă.

Numai că Totenham are nevoie de victorii în fața echipelor mari ca să poată pătrunde cu mai multă convingere în topul fotbalului englez. Acel Top 6, o formulă extinsă a vechiul Top 4, pe undeva după modelul Uniunii Europene. Tottenham a bătur în tur, în septembrie, chiar pe ”Old Trafford”, punînd atunci capăt unei perioade de 27 de meciuri fără victorie în fața lui United, dar asta nu-i totul, de vreme ce echipele mari din Anglia i-au cam rezistat lui Andre Villas-Boas, Arsenal, Chelsea, Everton și Manchester City învingînd-ul.

Nu va juca Adebayor, încă o victimă a acestei competiții stupide numită Cupa Africii. Stupidă, să ne înțelegem, pentru data la care se desfășoară, căci este aberant să scoți din contextul cluburilor care plătesc salarii, uriașe de multe ori, anumiți jucători pentru a-i duce la o competiție ce s-ar putea ține destul de lesne în iunie. Dar despre subiectul ăsta, cu altă ocazie. Lipsește deci Adebayor, în schimb Hugo Lloris pare într-o formă bună, 11 goluri primite în 12 meciuri, dar 5 dintre ele pe ”Emirates”, plus că și-a revenit Scott Parker, o piesă de bază în sezonul trecut. ”Spurs” au o serie de 6 meciuri consecutive fără eșec sau, în formulă ușor extinsă, un singur eșec în ultimele 10 meciuri. United rămîne United, așa că meciul ăsta e un ”must have” al după-amiezii.

Înainte ne încălzim cu un derby londonez, Chelsea-Arsenal. Arsenal s-a mai scos în Cupa Angliei după eșecul cu City, plecat de la acea gafă, echivalentă cu eliminarea, comisă de Koscielny în primele minute. Theo Walcott a semnat în sfîrșit prelungirea contractului, un alt subiect ce merită tratat separat în zilele următoare, dar Arsenal are nevoie de victorii în astfel de meciuri pentru a începe să creadă în ceva. Iar Wenger are nevoie ca jucătorii săi să nu mai fie generoși în cadouri pentru adversari. Nu degeaba Arsenal are în acest sezon cele mai puține puncte adunate în 21 de meciuri de cînd a fost instalat alsacianul.

În campionatul trecut a fost un meci splendid pe ”Stamford Bridge”. E însă o mică-mare deosebire. De la Arsenal a zburat ”olandezul zburător” Van Persie, iar de la Chelsea a plecat Andre Villas-Boas.

Chelsea n-a mai bătut acasă de cînd a demolat, în decembrie, pe Aston Villa. E o vorbă veche în fotbal care spune că nu e bine să dai toate golurile într-un singur meci. Chelsea s-a lăcomit atunci, iar acum plătește nota de plată. Benitez a fost huiduit copios cu Southampton, ”sfinții” nefiindu-i alături la această partidă, și parcă totul îi e potrivnic, deși faptul că Guardiola a semnat cu Bayern e pînă la urmă un semn bun, căci ar însemna un pretendent în minus la banii lui Abramovici. Conceptul de meci acasă e un pic straniu pentru Rafa, al cărui palmares, o victorie în 6 meciuri, cea de care vorbeam mai sus, e complet în antiteză cu cele 6 victorii pe terenuri străine.

În concluzie, doamnelor, domnilor, vă invit la ”Super Sunday”. Și la Fotbal European, firește. Unde altundeva decît pe DigiSport!

 

CE VA FACE CRISTIANO RONALDO?

CE VA FACE CRISTIANO RONALDO?

Știrea zilei după meciul de cupă dintre Real și Valencia, hai să-i zicem ”breaking news”, ca să ne menținem în tendința autohtonă, a fost cearta dintre Jose Mourinho și Cristiano Ronaldo, în vestiar. A apărut în toată media din Spania și, dincolo de exagerările unora (n-am inventat noi în România știrile false), care spuneau că strigătele se auzeau pînă în stradă, lucru posibil doar ca figură de stil, oricine a fost măcar o dată pe ”Bernabeu” știe asta, dincolo de exagerări deci, ceva a fost. E un lucru cert, la o echipă unde atmosfera nu e bună, unde unitatea de grup e spartă în minigrupuri unite de interese de moment, ceea ce se întămplă în interior, în vestiar, în spatele de ușile închise, transpiră în presă. Sînt unii din interior care au interes să fie așa.

Subiectul e delicat. Chiar atît de departe a ajuns Mourinho încît să se certe cu cel mai apropiat om al său și cel mai bun jucător din lot? Mai ales după ce și-a pus în cap nucleul spaniol, și destul de dur, al echipei? Mourinho nu face lucruri la întîmplare, la el nici felul în care dă bună ziua nu e lipsit de logică. Și atunci?

E altceva la mijloc. Și da, există în acest moment o ușoară distanțare între Cristiano Ronaldo, pe de-o parte, și tandemul Jose Mourinho-Jorge Mendes pe de altă parte. Explicațiile, puțin mai încolo, rămîneți cu mine!

Facem o pauză, nu de publicitate, ci mai degrabă o paranteză. Se leagă de subiect, oricum. Real a cîștigat cu Valencia prima finală pe care o are de disputat începînd de acum și pînă în mai. Cu campionatul compromis, 18 puncte în spatele unei Barcelona aproape perfectă, nu-s o marjă de eroare pe care să te bazezi. Cupa Spaniei devine importantă, poate salva un sezon. I s-a întîmplat lui Mourinho în primul an, dar și lui Guardiola, sezonul trecut.

Paranteză la parnteză. Ce-ați zice de o confruntare între Jose și Pep în campionatul Angliei? Cu presa de acolo, cu fotbalul de acolo, cu spectacolul de acolo? Ar fi un spectacol brutal și eu cred că într-acolo se merge, chiar dacă spune Guardiola că încă nu s-a decis. Paranteză închisă.

UPDATE. Sau Breaking News :))

Nu întotdeauna ce îţi doreşti se şi întîmplă. Guardiola a semnat cu Bayern Munchen pe 3 ani. Avem timp pînă în vară să analizăm chestia asta pe toate feţele.

Deci, spuneam de finalele Realului. Pînă la ”dubla” cu Manchester mai e, meciurile cu Valencia erau de maximă importanță. O Valencia schimbată mult în bine de Valverde, în ciuda scepticismului unora, inclusiv al meu. O vorbă veche în fotbal spune că ocaziile se răzbună. Valencia a avut două, uriașe, la 0-0 și 1-0, pe momente de control al jocului. Le-a ratat și, aproape imediat după fiecare, Madridul a marcat. Dincolo de ocazii, Valencia a avut și cîteva decizii de arbitraj împotrivă, și nu mă refer aici la golul lui Higuain, care ar fi fost marcat cu mîna. Am comentat meciul și am văzut multe reluări, abia ne-am dat noi seama, după reluări, arbitrilor cred că le-ar fi fost imposibil să vadă în timp real. Rămîn însă cele 3 poziții de ofsaid inexistente la Soldado, în situație de unu la unu cu Casillas, astea da, sînt greșeli mari, apărute exact cînd dinspre Madrid se vorbea de arbitraje potrivnice. Ca să concluzionăm, Real a cîștigat pe contraatac un meci jucat acasă, dar rezultatul oferă timp și liniște în perspectiva celorlalte fnale ce urmează. Senzația e că dacă va juca așa contra lui Manchester United îi va fi tare greu, dar nu trebuie uitat că vor reveni Ramos și Pepe, iar Marcelo și Higuain vor mai acumula minute.

Ne întoarcem la subiectul zilei, Cristiano Ronaldo. Bine v-am regăsit!

Vorbeam mai sus de distanțarea dintre cele două părți. Cum e posibil așa ceva? Ei bine, este. Imediat după ce Messi lua Balonul de Aur, scriam că Ronaldo nu se va liniști prea ușor și nu se va lăsa pînă nu-și va învinge rivalul. Asta nu se poate face decît la Real Madrid, ori în Anglia, la cele două grupări din Manchester și, să zicem, Chelsea. În nici un caz la PSG, în nici un caz ACUM la PSG.

Ce rol are PSG în povestea asta? Are, și încă mare.

E timpul cifrelor. Vă amintiți povestea din toamnă, cu Cristiano supărat pe conducerea Realului? S-au tot căutat motivele, deși era evident pentru toată lumea că banii erau problema. Iar acolo unde sînt bani, e și PSG, nu-i așa?

Cristiano cîștigă la Real, azi, 10,5 milioane de euro, net, plus bonusuri ce rotunjesc suma la 12 milioane. Bonusurile vin pentru driblarea fiscului și a impozitelor. Beneficiind de așa numita ”Lege Beckham” (orice străin venit în Spania e impozitat cu 24 % în primii 5 ani), Real Madrid nu are în balanța sa un brut foarte mare. Abia în ultimul sezon al contractului actual, 2014-2015, s-ar trece la impozitarea de 52 %. Între timp, legea a fost scoasă din uz de guvernul Rajoy, nou instalat anul trecut, dar ea se menține la contractele deja existente. De aceea, de exemplu, Real n-a fost de acord cu un împrumut al lui Kaka, pentru că la revenirea după împrumut el ar fi pierdut dreptul de a fi impozitat cu 24 %.

Și unde e PSG? După colț, așteaptă momentul. În vară, Nasser al-Khelaifi, șeful cel mai mare de la PSG, dar și e la Al Jazeera Sport, bun prieten cu Jorge Mendes, i-a făcut o ofertă de 20 de milioane de euro, salariu net pe sezon, plus alte 5 milioane, tot net, diverse bonusuri. Francezii s-au grăbit, pentru că și în Franța există o problemă cu impozitarea, după intenția noului președinte Francois Hollande de a ridica la 75 % impozitul pentru salariile foarte mari. Dar, ca și în Spania, noul impozit, care nu a fost deocamdată acceptat de Curtea Constituțională a Franței, nu ar fi acționat retroactiv. Un contract pe 6 ani oferit lui Cristiano ar fi fost o afacere bună.

Legătura dintre Mendes și Nasser al-Khelaifi a făcut posibil și acest promo pentru televiziunea Al JazeeraSport:

Real nici n-a vrut să audă în vară de un eventual transfer. Era foarte tîrziu pentru ca Florentino Perez să se replieze și să găsească un alt superstar de talia lui Cristiano. Dar Florentino n-a vrut să audă nici de o mărire a contractului lui Cristiano, motivul fiind clar creșterea de impozit, dar și faptul că deocamdată nu s-au amortizat cele 96 de milioane plătite la transfer. Să egaleze netul oferit de PSG nici nu se punea problema, 20 de milioane net la un impozit de 52 % ar fi urcat brutul la o cifră ”brutală”, dar nici măcar 15 milioane net, cît solicita Cristiano n-a fost o sumă pe placul lui Florentino.

Între timp s-a întîmplat că Barcelona i-a prelungit și mărit contractul lui Messi exact la această sumă. La catalani lucrurile sînt un pic mai simple. La ei ”Legea Beckham” n-a funcționat niciodată în cazul lui Messi, astfel că salariul brut al argentinianului e de mult inclus în bugetul fiecărui an și orice creștere nu e așa de contondentă.

Între timp s-a mai întîmplat că PSG a revenit cu oferta. S-a întîmplat la meciul Dinamo Kiev-PSG, din Liga Campionilor, motivul oficial al prezenței lui Jorge Mendes în Ucraina fiind jucătorul său de la Dinamo, Miguel Veloso. Francezii i-au comunicat lui Mendes că sînt în măsură să susțină un efort financiar considerabil pentru a-l aduce pe Cristiano, salariu + transfer, ceea ce ar însemna și un comision pe măsură. E pe ultima linie dreaptă la PSG semnarea unui acord de sponsorizare pe 4 ani cu o bancă din Qatar în valoare de 100 de milioane de euro, în locul sponsorului actual, Fly Emirates. Astfel că banii nu vor fi o problemă, ba se va respecta și fair-play-ul financiar dorit de UEFA.

Doar că, mai nou, Cristiano nu prea mai vrea să plece de la Real. Sau dacă ar vrea, ar face-o doar spre Manchester United. Așa se explică și interviul recent, în care spunea că dorește să-și termine înțelegerea cu Real Madrid. Nici Florentino Perez nu pare dispus să-și piardă cel mai bun jucător, ba chiar ar fi de acord acum cu cele 15 milioane net solicitate. Pe piață nu există un fotbalist capabil să facă pentru Real ce face Cristiano, a cărui absență se simte imediat.

Un soi de pupat piața independenței, nu?

Păi nu prea. Cine iese cel mai rău din afacerea asta? Ați ghicit, Jorge Mendes, al cărui comision generos se cam îndepărtează. Pe de altă parte, nici lui Mourinho nu prea i-ar conveni să-l lase pe Cristiano la Real în situația tot mai probabilă că el va pleca în altă parte. Poate chiar la PSG, de ce nu? În varianta AC Milan apărută brusc, eu unul nu cred.

Discuțiile sînt încă în faza de început. Pînă la vară avem tot timpul, nu-i așa?

P.S. Avem timp pînă în vară să analizăm şi trecerea lui Guardiola pe banca lui Bayern. Dar nu voi aştepta atît, cît de curînd voi căuta să găsesc explicaţiile.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă