Nu s-a mai întîmplat de foarte mult timp ca Premier League să nu aibă nici o reprezentantă în sferturile de finală ale Champions League. Mai exact din sezonul 1995-1996, asta pentru amatorii de statistici, cînd campioană a Angliei era Blackburn Rovers.
Din mai 2008, atunci cînd am avut finala engleză de la Moscova, tendința a fost limpede descrescătoare. Doar Manchester United a supraviețuit și a ținut sus prestigiul campionatului englez, cu cele două finale pierdute în fața Barcelonei. Nu m-aș hazarda să trec și Chelsea la această categorie, deși a cîștigat Liga anul trecut. Ce s-a întîmplat cu Chelsea în sezonul trecut a fost cea mai favorabilă conjunctură astrală văzută în Champions League de la înființarea sa. Ceva se întîmplă cu Premier League. Ceva se întîmplă cu echipele de acolo. Atunci, în 2008, erau 3 din 4 în semifinale, 4 din 8 în ”sferturi”. Conduceau Europa, fotbalistic vorbind. Dar a fost maximul, iar căderea era totuși inevitabilă. Iar în acest sezon, Premier League a oferit alte două contraperformanțe notabile: campioana Europei și campioana Angliei eliminate încă din faza grupelor. Arsenal a murit frumos, dar tot a murit, iar Manchester United se agață de o eliminare, fără ca nimeni să aibă certitudinea că în 11 contra 11, cu Real Madrid, nu se putea întîmpla ceea ce s-a întîmplat cu Chelsea.
Se spune despre Premier League că e cel mai puternic campionat din lume. Și nu vorbesc de cei care au un singur argument, de genul :”Premier League e cel mai puternic pentru că-mi place mie și așa zic eu!”. Nu știu sincer cum se pot judeca și deprtaja campionatele. Cel mai facil e prin trofee și prin ceea ce oferă din punct de vedere al performanțelor sportive. Iar aici Anglia, cu excepția numită Chelsea, nu oferă prea multe. Nici la nivel de club, ce să mai vorbim la nivel de echipă națională.
E totuși un mare paradox. Pentru că în Anglia se învîrt cei mai mulți bani, drepturile tv ajung la cifre absolut amețitoare, stadioanele sînt pline mereu, suporterii sînt dedicați fără a pune condiția rezultatului, marketingul funcționează ireproșabil, merchandising-ul de asemenea. Și atunci, care să fie explicația?
Aș avea eu una. Fără să pretind că e și cea mai bună. Prețurile foarte mari plătite pentru fotbaliști și salariile colosale pe care le încasează, indiferent de situații. În Anglia se cheltuie enorm pentru trabsferuri, de multe ori nejustificat, iar cota unor fotbaliști crește artificial. Ei par buni, pentru că au fost foarte scumpi, dar în realitate nu-s așa de buni.
Premier League rămîne cel mai spectaculos campionat din lume. E mai mare dragul să urmărești meciurile și, cazul meu, să le comentezi. Un meci QPR-Manchester United e clar mai apetisant decît un Chievo-Napoli, de exemplu, sau un Deportivo-Real Madrid. Premier League are și va avea fanii săi. La fel cum au, și vor avea, Primera Division, Serie A sau Bundesliga, o Bundesliga ce vine tare din urmă și țintește locul unu. Deocamdată nu-l are, pentru că din primii 10 fotbaliști ai lumii la această oră nici unul nu joacă în Germania.
Nu întotdeauna însă spectacolul oferit garantează și rezultatele pe plan internațional. Iar cel mai bun exemplu e ceea ce se întîmplă cu Premier League. Degeaba ești spectaculos dacă nu ești și eficient.
Părerile și comentariile sînt libere.
Imediat după meciul de la București, în plin context de sărbătoare națională, scriam despre Chelsea că, în acest sezon, a fost o echipă capabilă și de meciuri bune și de meciuri proaste. Duminică seară, în Cupa Angliei, Chelsea a arătat că poate face meciuri bune și meciuri proaste într-o singură partidă. În ceea ce privește pe Steaua și returul de joi de pe ”Stamford Bridge”, nu știu în ce măsură cele întîmplate contra lui Manchester United sînt de natură să invite la optimism. Chelsea e o echipă care poate bate pe oricine, dar care și poate lua bătaie de la oricine, depinde acum ce partitură e lăsată să interpreteze.
După 10 minute, Manchester United avea 2-0 și calificarea în buzunar. Cu 10 minute înainte de final, Manchester United trăgea de 2-2 și de rejucarea de pe ”Stamford Bridge”. Din punctul ăsta de vedere, al faptului că Chelsea e încă prezentă în competiție, e bine pentru Steaua. O Chelsea eliminată, cu două înfrîngeri în 4 zile și cu perspectiva unei alte eliminări nu era un adversar prea comod. Nici așa nu e, să ne înțelegem. Sir Alex Ferguson a început fără Van Persie, dar cu Rooney. A cărui absență în partida cu Real Madrid a stîrnit comentarii diverse, dar și și tot felul de presupuneri cum că Rooney ar putea pleca de la United. Pe cît pare de fantezistă, varianta are un procent mai mare decît crede lumea de a se îndeplini. Dar despre asta, într-un articol viitor. Sir Alex a început din nou cu Nani, surpriza pregătită lui Mourinho, dar și cu Kagawa, și a cărui absență din scenariul SF al partidei cu Real e regretată de mulți. Rolul lui Rooney în dezorganizarea sistemului defensiv al lui Chelsea de la mijlocul terenului s-a văzut limpede, atît timp cît United a atacat. Rooney cobora, așa cum face mereu, pînă la nivelul lui Carrick și Cleverley, iar Oscar, Ramires și Mata nu găseau nici o cale abordabilă de a cîștiga mingea, în vreme ce Victor Moses se vedea constant depășit de asocierile dintre Rooney și Kagawa în banda stîngă a lui United.
La 2-0, Sir Alex Ferguson a luat decizia pe care o luase și cu Real Madrid la 1-0. A coborît liniile sensibil spre careul propriu. Nimeni nu știe ce s-ar fi întîmplat cu Real în situație de 11 contra 11, a face presupuneri și a lansa certitudini ar dovedi o crasă lipsă de cultură fotbalistică. Însă revenirea lui Chelsea, o echipă inferioară Realului în ceea ce privește capacitatea de a crea pericol, îi invită pe cei care sînt convinși că Real nu s-ar fi apropiat de poarta lui De Gea să aibă măcar unele dubii. Poate că United n-a mai putut fizic, poate că Sir Alex știa asta, dar pasul înapoi a fost notabil și asta s-a constituit în baza revenirii lui Chelsea.
Plus schimbarea lui Benitez. Afară Lampard și Victor Moses, intră Obi Mikel și Hazard. Din nou împreună cei trei fantastici, Mata-Oscar-Hazard, dar, mai ales, alt decor pentru Ramires, care juca alt rol cu Obi Mikel lîngă el decît cu Lampard lîngă el. Supergol Hazard și apoi rolul de care vorbeam al lui Ramires, de marcator venind din linia a doua. A fost un mesaj al lui Rafa Benitez pentru cei care văd altceva în el decît un antrenor bun într-un context prost.
Partea bună e că vom mai avea un meci Chelsea-United pe ”Stamford Bride”. Una dintre ele, cîștigătoarea, o va întîlni pe City într-una din semifinalele de pe ”Wembley”. Partea proastă, în ceea ce privește returul cu Steaua, e că Chelsea a arătat că are forță.
Nu se poate vorbi de acest Manchester United-Real Madrid fără a scoate din context faza eliminării lui Nani. Această eliminare a condiționat întreg jocul ulterior. Pînă atunci, Real Madrid era o echipă previzibilă, plată, de-a latul terenului, incapabilă să-și creeze ocazii de gol, deși era echipa ce trebuia să marcheze. Era o repetare a meciului de pe ”Santiago Bernabeu”, dar acolo Real și-a creat ceva oportunități, în vreme ce pe ”Old Trafford” ele n-au existat. Pînă și Cristiano Ronaldo părea marcat de revenirea pe ”teatrul viselor” sale, părea marcat de felul în care a fost primit și nu era el, Cristiano, din cele două meciuri cu Barcelona, Cristiano, cel mai bun din lume în acest moment.
În avancronică, scriam că aștept surprizele lui Sir Alex Ferguson. Rooney rezervă, ce vreți surpriză mai mare! Kagawa, trei goluri în ultimul meci, n-a prins nici un minut, ce vreți dovadă mai mare de personalitate, de demonstrație de forță a lui Ferguson într-un vestiar pe care-l domină. Plus prezența lui Giggs, imens la meciul 1000. Nu știu totuși dacă absența lui Rooney se justifica. Rooney înseamnă mai mult decît orice azi Manchester United. Mutîndu-l pe Giggs în zona aceea, pe care Rooney a acoperit-o pe ”Bernabeu”, Ferguson a obținut ceea ce a vrut: fiecare minge pe care Giggs o primea în spatele lui Cristiano, care nu coboară decît foarte rar, se transforma într-un contraatac. Am văzut pase minunate date de Giggs, ca o perfectă demonstrație că fotbalul nu se uită și dacă te îngrijești bine poți rezista și la 40 de ani.
Dar același fotbal, înclin să cred, că s-a răzbunat pe Ferguson. Pentru că nu l-a băgat pe Rooney de la început. Ăsta era un meci pentru Rooney. E foarte ușor de vorbit acum, din fața unui laptop, dar eu cred că Rooney în locul lui Nani, de la început, ar fi fost formula ideală, iar Real Madrid n-ar fi avut soluții s-o descifreze. Așa cum n-a avut pînă la eliminare.
Eliminarea lui Nani se înscrie în rîndul fazelor unde arbitrul decide. În spiritul regulamentului sau în spiritul jocului. În 
spiritul regulamentului e perfect acoperit. În spiritul jocului, nu. În contextul unui joc violent, da, acțiunea lui Nani poate părea violentă, dar în condițiile în care pe ”Old Trafford” s-a jucat suficient de liniștit poate că un cartonaș galben era mai degrabă justificat. Cîteodată, arbitrii tind să acapareze protagonismul, poate dintr-un soi de frustrare că despre ei nu vorbește nimeni. Acest arbitru turc, foarte bine susținut la UEFA de cine trebuie, a mai avut un rol asemănător în semifinala Ligii de anul trecut, Barcelona-Chelsea. Însă nu trebuie exclus din discuție Nani. Jose Mourinho spunea, pe cînd era la Porto și trecea, cu multă polemică, de Deportivo într-o semifinală e Ligă, ”niciodată ca fotbalist nu trebuie să-i dai opțiuni arbitrului să te judece cum vrea el”. Nani asta a făcut. La o analiză foarte atentă a fazei veți observa superficialitatea sa și, nu știu de ce, am o vagă senzație că pe Nani nu-l vom mai vedea în sezonul viitor în tricoul lui United.
Priviți încă o dată faza eliminării! Nici un jucător de la Real Madrid nu protestează. Imaginați-vă o intrare asemănătoare a unui jucător de la Barcelona, în El Clasico. Ar fi luat foc banca Madridului, iar mîinile jucătorilor din teren ar fi fost numai în aer. Acum, nimic. Semn că echipa era la pămînt, pentru că nimic nu ieșea, minutele treceau, ba mai era și 1-0 pentru United. Dar fotbalul oferă ieșiri nebănuite chiar și de pe autostrăzile spre dezastru, iar Real Madrid e cel mai bun exemplu. În ianuarie era o echipă ruptă în două, măcinată de conflicte, iar acum, după săptămîna sa mare, e deja pe val, zboară din punct de vedere psihic spre viitor.
Înapoi la Sir Alex și deciziile sale. Dar și la Mourinho. Momentul eliminării lui Nani a fost un soi de atac de panică pentru Sir Alex. Incapabil să mai gîndească, incapabil să mai proceseze informații și să ia decizii, a așteptat ENORM la un asemenea nivel pentru a schimba ceva. Spre deosebire de Mourinho, care a reacționat imediat. La fel s-a petrecut, am discutat asta la Euro Fotbal, la acel 1-6 cu City, tot de pe ”Old Trafford”, tot după o eliminare. Un ”black out” asemănător s-a instalat peste Sir Alex, care și atunci a reacționat abia după ce adversarul marcase de două ori. Acum, cu Real, imediat după eliminare, Manchester a reacționat, ca echipă, de parcă ar mai fi fost de jucat 5 minute și nu jumătate de ceas. Iată în imaginile de mai jos cum au fost repartizate forțele în 11 contra 11 și, apoi, la 10 contra 11.
Se spune că un antrenor mare trebuie să aibă mereu un plan B. Un plan pentru orice situație. Mourionho l-a avut: afară Arbeloa, intră Modrici, apoi, imediat după golul de 1-2, afară Ozil și intră Pepe. Sir Alex nu l-a avut pentru situația pe care a trăit-o. N-a sesizat, de exemplu, că Xabi Alonso a rămas liber și a putut prelua controlul partidei. Unii ar spune că degeaba ar fi avut acel plan în inferioritate numerică. Doar că, așa în inferioritate numerică, United putea marca, și nu o dată. Plus faza penaltyului comis de Ramos, o fază pe care dacă arbitrul turc o judeca la fel de riguros ca eliminarea, ar fi oferit un final de meci incredibil.
Real Madrid n-a jucat magnific acest meci. S-a calificat pentru că a știut să se muleze mai bine pe o conjunctură ce i-a fost favorabilă. Și pe o stare de spirit impecabilă. De cîte ori am spus eu aici că fotbalul e o stare de spirit?
Astăzi planeta se oprește în loc să vadă reprezentația. Cei mai buni antrenori ai momentului au cuvîntul. Manchester United – Real Madrid va fi, poate mai mult decît alte partide, meciul lor. În funcție de ce vor gîndi ei, în funcție de ce strategii vor adopta, în funcție de cum va interpreta fiecare jocul celuilalt vor alerga și cei 22 de actori din teren, reduși pentru o seară la un rol secundar.
E prima finală a sezonului. În general, dar și pentru fiecare dintre cele două. Un pic mai mult pentru Real, căci dacă nu trece mai departe i-ar mai rămîne echipei lui Mourinho două luni extrem de lungi pînă la finala Cupei. United are șansa de a mai avea de parcurs etape în Cupa Angliei, deși duminică vine Chelsea, un adversar deloc comod. Și pentru una și pentru cealaltă campionatul e mai degrabă un capitol închis. Înainte de partida tur vorbeam de ”mama și tata tuturor derbyurilor”. După meciul de pe ”Bernabeu” comentam tot aici prestația imperială a lui Cristiano Ronaldo, dar și surprizele lui Sir Alex Ferguson pentru Jose Mourinho.
Lui Ferguson e greu să-i ghicești echipele de start. În special în astfel de meciuri. E un antrenor care mizează tare mult pe factorul surpriză. În tur i-a ieșit. Și nu doar cu primul ”11”, ci și cu pozițiile, în special cea a lui Rooney în banda lui Cristiano. A fost o amenințare la adresa lui Mourinho, căci Cristiano nu face faza defensivă, iar prezența lui Rooney acolo l-a obligat pe Mourinho să-l mute mai spre centru sau spre banda cealaltă, cît mai departe de Rafael, veriga slabă a apărării lui United. Rooney n-a avut nici o influență pe faza ofensivă în acel joc, dar i-a permis lui Welbeck să aibă mai mult decît de obicei.
Sir Alex și-a luat notițe la cele două partide ale Madridului contra Barcelonei. E limpede că de la ce s-a întîmplat în ele va aplica strategia. Nu cred că Sir Alex va avea vreo remușcare să se închidă și mai mult decît a făcut-o pe ”Bernabeu”, indiferent de săgețile pe care Mourinho i le-a trimis la conferința de presă de după tur. Va încerca să transforme Madridul dintr-o echipă de contraatac într-una de atac, fix situația care nu-i convine. Real Madrid nu se simte bine atacînd pozițional, preferă reacția rapidă, contraatacul.
Ferguson are o mare problemă: lipsește Phil Jones. A făcut o partidă remarcabilă pe ”Bernabeu” în zona de mijloc, iar absența sa îl obligă să regîndească situația. Nu cred că va lăsa mijlocul la latitudinea perechii Carrick-Clevereley, astfel că aștept surpriza de care vorbeam mai sus. Să fie oare Giggs, a cărui experiență poate fi utilă? Să fie un 4-3-3, cu Giggs și Cleverley un pic în fața lui Carrick? Cu Rooney și Welbeck ajutîndu-l pe Van Persie. Sau să rămînă clasicul său 4-4-2, dar cu Kagawa și Valencia pe cele două laturi? Iată un motiv de a număra orele pînă la startul partidei!
La Mourinho, ecuația e mai simplă. Are un singur ”overbooking”, la fundașii centrali, 3 pe două locuri, Varane, Pepe, 
Ramos. Toți trei par în foarte bună formă și nu-i exclus să joace toți 3, cu Ramos în banda dreaptă, căci Mourinho are nevoie și de oameni pentru fazele fixe. Un alt moment al jocului unde se vor duce bătălii demne de războaiele mondiale. Și ar mai fi Cristiano Ronaldo. Mourinho știe în ce formă e și cred că va căuta să-l apropie cît mai mult de careul lui United, eventual chiar scoțîndu-l din zona sa obișnuită, cea stîngă, și mutîndu-l în centru.
Cine va da primul gol, va conduce dansul. Dacă dă Manchester, lucrurile nu se schimbă prea tare. Dacă dă însă Madridul, atunci, da, scenariul va fi diferit, căci Manchester va trebui să atace și să intre exact în jocul dorit de madrileni. Nu-s permise erori în această seară, căci nu mai există a doua opțiune. Acesta e, prieteni, Manchester Unted-Real Madrid, meciul meciurilor, duelul tuturor duelurilor!
Iar pentru cei care încă n-au apucat să ajungă pe ”Old Trafford”, dar cu siguranță își doresc, vă ofer posibilitatea de a face un tur al stadionului împreună cu un grup de turiști japonezi, un tur obișnuit, care se poate face în orice zi fără meci
E foarte posibil să fi fost ultimul Clasico din acest sezon. Ar mai fi varianta unei reîntîlniri în Champions League, dar la cum arata Barcelona azi probabilitatea de a elimina Milanul e destul de scăzută, plus că, să nu uităm, returul de pe ”Old Trafford” dintre United și Real începe la un scor de calificare pentru englezi. E posibil să fi fost și ultimul Clasico pentru Jose Mourinho, ceea ce va face, dacă se va confirma plecarea portughezului spre alte provocări, ca spectacolul să fie lipsit de unul dintre cei mai mari actori din istoria sa de 226 de reprezentații.
Nu știu dacă mai are cineva aceeași părere, dar mie mi s-a părut un meci bizar. Un meci plat, un fotbal de așteptare, la trecerea timpului. Scriam în avancronica partidei că nici una dintre echipe n-avea chef să joace acum acest Clasico . Și parcă asistam la unul din acele dueluri în care rezultatul e vorbit în teren de greii ambelor tabere. Asta a fost impresia mea în 80 de minute. Au venit cele 10 de final, cu tot ce s-a întîmplat, cu explozia lui Cristiano, golul lui Ramos, penaltyul neacordat Barcelonei și scandalul din final ca impresia să se schimbe. Deși mie, o să spuneți că exagerez!, mi s-a părut bizară și intervenția lui Ramos la duelul cu Adriano. Putea să evite contactul cu Adriano, dar n-a făcut-o, nici măcar n-a încercat să-și tragă piciorul. Arbitrul Perez Lasa n-a avut curaj să dea lovitură de pedeapsă la ultima fază a meciului.
Două vorbe despre penalty. Oamenii care se uită la fotbal se împart în două categorii: cei care se uită și înțeleg și cei cărora pasiunea le întunecă luciditatea. Am primit o groază de mesaje după ce am spus în comentariul meciului că ”e cel mai clar penalty din lume”. În paranteză fie spus, am fost mutat brusc în tabăra Barcelonei, după ce marți, cînd am spus că n-a fost penalty la Pedro, eram trup și suflet pentru Madrid. Poate că n-a fost ”cel mai clar penalty din lume”, în contextul unui comentariul la un asemenea meci e posibil să apară și exagerări, dar a fost penalty clar. Iar As și Marca, ziare din Madrid și apropiate de Real, spun exact același lucru în versiunea lor tipărită. Varianta tipărită e diferită față de versiunea on-line, unde pot apărea, din dorința de a fi primul care postează, interpretări eronate. O spun zilnic în revista presei, pe care încerc să o fac pe acest blog tocmai din dorința de a arăta cum se face presă în țările civilizate, ediția tipărită poate fi achiziționtă contra-cost la aproape orice publicație și citită, în variantă pdf sau variante pentru tablete.
Penaltyul e indiscutabil, iar Perez Lasa un arbitru slab, fără personalitate. Dar faptul că la Barcelona unii încearcă să se ascundă în spatele acestei greșeli e o mare eroare. Cum face, de exemplu, El Mundo Deportivo pe prima sa pagină. Celălalt cotidian catalan, Sport, are o poziție mai rezonabilă, vorbind despre problemele pe care le are Barcelona și de timpul rămas pentru corijarea lor.
Revenind la Barcelona, dacă a înțeles cineva ce a jucat Barcelona în acest meci să-mi spună și mie! Am citit în presa catalană opinia unor analiști care vorbeau despre încercarea lui Jordi Roura de a aplica tactica lui Sir Alex Ferguson, adică să dea mingea Realului să atace. Mie nu mi s-a părut că Barcelona a oferit mingea, mie mi s-a părut că s-a dus pe ”Bernabeu” ca o echipă în mare suferință, cea ce de fapt și este, cu unica preocupare de a scăpa neînvinsă. Nici măcar intrarea lui David Villa n-a dinamizat jocul Barcelonei, dimpotrivă, ”El Guaje” a fost cel care s-a contaminat de mediocritate. De unde banda stîngă a Barcelonei era foarte puternică, acum a fost inexistentă. Thiago, pe care și eu l-am văzut o soluție de înlocuire a lui Xavi, a început bine dar a jucat din ce în ce mai prost, iar schimbarea sa extrem de tîrzie mi-e tare greu s-o explic. Iniesta a fost și el apatic, Pedro de asemenea, iar Messi s-a salvat cu golul. Singurul care a jucat la valoarea sa a fost Sergio Busquets. Barcelona are o mare problemă, iar lipsa antrenorului, o transformă într-un avion în picaj dat pe mîna secundului
Messi pare că resimte cel mai tare lipsa antrenorului. Plecarea lui Pep, cel care l-a reinventat practic, și apoi lipsa lui Tito Vilanova l-au transformat într-o unică soluție. Toată lumea așteaptă de la el salvarea, care vine în meciuri obișnuite, dar contra echipelor care știu cum să se apere nu mai apare.
Apropo de Messi și duelul său cu Cristiano Ronaldo. Vă invit să recitiți ce am scris în momentul în care Messi a primit Balonul de Aur! Am anticipat că răspunsul lui Cristiano nu va întîrzia să vină, în teren, evident. Și iată că a venit. Și continuă să fie prezent. Așa a înțeles Cristiano să meargă mai departe și să lupte! E un exemplu, iar AZI, fără nici o îndoială, e cel mai bun din lume. Cînd a intrat în meciul de sîmbătă, Barcelona a început să tremure. A tras în jumătate de oră cît catalanii în două meciuri. Acum anticipez că trebuie să vină și răspunsul lui Messi. Sîntem privilegiați, putem fi contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria sportului. 
Îl las din nou la final pe Jose Mourinho. Merită aplauzele dedicate starului. I-a ieșit un rol magistral. A jucat exact cum anticipam. Oricare ar fi fost rezultatul el era cîștigător. Și dacă pierdea sau făcea egal, tot rol pozitiv avea. Așa, cu acest rezultat, are rol de Oscar. Are acum o stare de spirit excepțională în lot, l-a readus pe Pepe în actualitate, a convins lumea că nu are nimic cu Kaka, dar că brazilianul e departe de cel care era și l-a reinventat pe Morata, pentru orgoliul madrilenilor.Și, așa, ca un fleac, a bătut Barcelona de două ori în 4 zile, făcîndu-i pe catalani să nu aibă, în două meciuri, nici o ocazie clară de gol.
Meciul de pe ”Old Trafford” e cel mai important pentru el în acest moment. Dacă nu e cel mai bun antrenor din lume la ora asta e din pricina unui singur om: Sir Alex Ferguson. Care însă nu invincibil, vezi meciurile sale cu Guardiola. Dar care, vezi meciul tur de pe ”Bernabeu”, dar și felul ultra-defensiv în care, dacă vă mai amintiți, a jucat returul unei semifinale cu Barcelona pe ”Old Trafford”, nu ezită să folosească în interesul echipei sale dictonul ”scopul scuză mijloacele”. Va fi meciul meciurilor, duelul tuturor duelurilor. Dacă vreți să-i revedeți pe cei doi actori principali, o puteți face AICI! De analizat, meciul în sine vom avea însă timp să-l analizăm.
Sînt convins că și Real Madrid și FC Barcelona ar sări cu mare drag peste meciul de astăzi. Dacă ar putea. E un moment cît se poate de nepotrivit pentru un asemenea joc, date fiind circumstanțele. 16 puncte avans în clasament pentru Barcelona, 3 zile pînă la cel mai important meci al sezonului pentru Mourinho, cel de pe ”Old Trafford”, starea generală proastă prin care trece FC Barcelona, care numai de un ”Clasico” nu mai are chef, iată 3 motive în sprijinul primei afirmații din text.
Dar nu au ce face, trebuie să joace. Mie unul meciul îmi amintește de un alt Clasico jucat în condiții oarecum asemănătoare, în aprilie 2011, tot într-o sîmbătă, cu 4 zile înainte de finala Cupei de pe ”Mestalla”, dintre cele două. A fost un meci destul de urît atunci, în care ambele și-au dozat eforturile pentru partida ce urma să se joace cu trofeul pe masă. Barcelona avea 9 puncte avans, plus rezultatul direct, căci în tur fusese acel 5-0, campionatul era pe final, așa că egalul a părut un rezultat mulțumitor pentru ambele. Mi se pare că și acum sînt aceleași premise, fără ca asta să însemne că insinuez ceva.
Sigur, Real Madrid ar putea pune azi și mai multă sare pe rănile încă sîngerînde ale rivalului său. Dar acesta e un aspect ce n-a caracterizat, niciodată de-a lungul istoriei sale, acest club. De multe ori spre frustrarea suporterilor, avizi de sînge. Mourinho e un tip prea deștept ca să lase orgoliul să-i cucerească inteligența. Știe că meciul important cu adevărat e cel care urmează, căci și dacă Real bate azi pe Barcelona, tot rămîn 13 puncte avans, o prăpastie destul e mare cînd ar mai rămîne de jucat 12 etape, din care Barcelona are 7 partide pe teren propriu, iar deplasările, cu excepția celei de pe ”Calderon” nu-s deloc pretențioase. Real Madrid a pierdut campionatul în primele sale etape, cele din vară, urmare a unui program destul de bizar de pregătire fizică a jucătorilor alcătuit de staff-ul Realului, dar despre asta voi mai avea timp să scriu. Mai știe Mourinho că un meci cu Barcelona jucat la intensitate maximă poate aduce orice, inclusiv un eșec, dar, în cel mai rău caz, accidentări. De aceea va încerca să dozeze efortul unora dintre oamenii săi importanți, cazul Xabi Alonso, dar și să ofere minute altora, pentru a le vedea forma și capacitatea de a juca împotriva unui adversar tare. E cazul lui Kaka, pentru care spațiile pe care le oferă Barcelona ar putea fi extrem de profitabile, cazul lui Modrici, cazul lui Pepe, care trebuie să-și recapete ritmul și o poate face pe un stadion ce nu-i e ostil, e chiar cazul, de ce nu?, al lui Alvaro Morata. În ceea ce-l privește pe Cristiano Ronaldo, ar trebui să se afle în primul grup, al celor menajați, dar e greu de crezut că el va accepta acest rol împotriva Barcelonei. Poate doar dacă nu joacă Messi, care a fost răcit în ultimele zile, și despre care s-a spus că ar putea fi și el menajat.
Trecem cu ocazia asta la Barcelona. Unde e clară absența lui Xavi, ruptură musculară și pauză de 10 zile. Pare destul de limpede că Jordi Roura va începe cu David Villa, în perspectiva meciului cu Milan, și rămîne de văzut cine îl va înlocui pe Xavi. Presa catalană merge pe ideea cu Fabregas la mijloc, dar eu cred că acolo poate juca foarte bine Thiago, ale cărui calități naturale se apropie cel mai mult de ale lui Xavi. Despre Thiago s-a tot spus că e succesorul lui Xavi, dar niciodată nu i s-a dat ocazia să arate. E un fotbalist extrem de dotat, cu o știință a pasei incredibilă, obișnuiește să ceară mingea mai sus decît o face Xavi, iar asta e un mare ajutor pentru echipă, dar are cîteva carențe la nivel de atitudine ce i-au cam frînat creșterea. Ăsta ar putea fi momentul său, mai ales dacă va avea în față perechea Essien-Modrici.
Pe ”Bernabeu”, Real Madrid n-a mai bătut Barcelona, în campionat, din mai 2008. În ceea ce-i privește, catalanii n-au cîștigat decît o dată în ultimele 7 dueluri directe, sau de două ori în ultimele 8, cum preferați. Așa sună statistica. Dar statisticile devin neimportante în cazul unui meci în care sînt față în față Messi și Cristiano. Cei doi nu ies niciodată pe teren ca să se afle în treabă. Așa că ei trebuie să fie și azi garanția spectacolului.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!