DA, PSG POATE! SĂ PIARDĂ

DA, PSG POATE! SĂ PIARDĂ

Acum vreo două săptămâni, ”L Equipe” a avut un număr special în care a oferit publicului toate salariile din fotbalul francez de primă divizie. Demers interesant, pe care-l au și italienii de la ”Gazzetta dello Sport”, prilej să regăsim o ierarhie dominată autoritar de cei de la PSG, căci prin anumite locuri câștigurile nete erau semnificativ mai mici decât impozitele plătite Neymar, Mbappe, Verratti și ceilalți. Privind lucrurile din această perspectivă, senzația era (și este) că PSG nu poate să piardă titlul din Ligue 1. Citeste mai mult …

UN SINGUR HAALAND ȘI MULȚI POFTICIOȘI

UN SINGUR HAALAND ȘI MULȚI POFTICIOȘI

Îmi propusesem să nu scriu nimic despre echipa națională. Am simțit că nu prea mai e nimic de adăugat față de ceea ce am scris cu mulți ani în urmă. Oricum s-a vorbit enorm în aceste zile, s-au bătut și câmpii cu multă grație, ce rost ar fi avut. Am primit însă o întrebare pe Facebook care m-a pus pe gânduri. Și promit să revin la ea la final, mai ales că am nevoie de ajutor pentru a răspunde, căci eu sincer nu prea pot. Aș vrea să încep însă cu altceva. Și anume cu această adevărată licitație care se pune în scenă pentru un fotbalist, aproape transformat într-o marfă de lux. Citeste mai mult …

UN CONTE PENTRU SCUDETTO

UN CONTE PENTRU SCUDETTO

Pe Antonio Conte îl știm cu toții. Aproape că i-am înțeles gândirea despre fotbal, aproape că ne-am prins și ce fel de om este. Nu-i un carismatic, nu-i Klopp, nu-i Guardiola, nu-i Zidane, nu-i Ancelotti, nu e nici măcar Pirlo. Nu-i simpatizat sută la sută nici printre fanii Inter-ului, căci sunt destui care se uită spre el pieziș. Nu-i un arogant, ca Mourinho, nu-i un fioros, ca Gattuso, pe la noi pe-aici i s-ar spune plângăcios. Mereu are ceva de reproșat, mereu se vaită, mereu găsește ceva ce nu-i convine. N-avem însă niciun motiv să spunem despre el că n-ar fi antrenor. Citeste mai mult …

”BĂTRÎNA DOAMNĂ” FĂRĂ CONTE

”BĂTRÎNA DOAMNĂ” FĂRĂ CONTE

Nu mă așteptam ca actualitatea să intre atît de brusc peste amintirile recent încheiatului Mondial. Ba chiar aș fi fost tentat să mai scriu ceva despre turneul final din Brazilia, însă cele petrecute la Juventus m-au făcut să-mi schimb ideea. De regulă veștile neașteptate sînt și cele care te șochează cel mai tare. Faptul că Antonio Conte a decis să plece de la Juventus e limpede o decizie neașteptată. Deci șocantă.



Căsătoria dintre Antonio Conte și ”Bătrîna Doamnă” traversa momente complicate încă din sezonul trecut. Ba chiar, spre final, atunci cînd Conte refuzase prelungirea contractului scadent în 2015, devenise una mai degrabă de conjunctură. Părțile erau împreună, dar separate. Parcă așteptau un prilej să purceadă la oficializarea despărțirii. Iar asta nu e în regulă. Campionatul Mondial nu a ajutat la o împăcare, chit că atenția presei și a suporterilor era îndreptată spre Brazilia. Iar despărțirea a venit imediat după terminarea turneului final.

Nu întîmplător, cred eu. Nu pare o decizie pe care Antonio Conte s-o fi luat la nervi, într-un moment de furie. Pare o decizie gîndită de mai multă vreme și calculată. Dacă ar fi demisionat joia sau vinerea trecută, căci situația la Juve era aceeași și atunci, impactul n-ar fi fost același. Lumea era ocupată cu masacrul de la Germania-Brazilia și cu finala ce urma să vină, știrea n-ar fi trecut neobservată, dar nici n-ar fi făcut vîlva de azi. Iar Antonio Conte și-a dorit această vîlvă, și-a dorit ca lumea să știe că pleacă pentru că e nefericit.

Mai bine un sfîrșit de groază decît o groază fără sfîrșit. E o vorbă veche, dar care se poate adapta la situația de la Juve. Conte și șefii clubului erau clar pe poziții divergente. După trei titluri consecutive, obținute cu destulă lejeritate, el ar fi vrut altceva. Asta s-a observat din obsesia pe care o făcuse pentru depășirea graniței celor 100 de puncte. Cînd cîștigi un titlu e frumos, cînd îl iei și pe al doilea e minunat, cînd vine și al treilea parcă începe să devină banal, iar meritele se ascund în spatele slăbiciunilor contracandidatelor. Conte a simțit asta și a vrut ca titlul al treilea să nu fie unul banal, ci să fie însoțit de o altă mare performanță. Nu i-a ieșit în Europa, s-a orientat spre cele 100 de puncte.

Conducerea are însă alte planuri. Sau cel puțin asta lăsa să se înțeleagă. Un soi de calmare a arsurilor financiare, după cîteva sezoane complicate din acest punct de vedere, căci a construi un stadion nu e chiar atît de simplu de suportat, vezi și cazul Arsenal. Mi se pare că Marotta și ceilalți ar fi dorit un sezon de tranziție, fără mari cheltuieli, cu Scudetto ca obiectiv prioritar. Din nou. Iar asta se ciocnea frontal cu ambițiile lui Conte. Nu știu dacă modelul Simeone și ceea ce a reușit argentinianul la Atletico i-au sporit neapărat aceste ambiții lui Conte, dar tind să cred că da. Însă Atletico, dincolo de Simeone, pe care am putea să-l comparăm cu Conte la felul în care trăiește fotbalul, pe bancă și în afara ei, Atletico deci a făcut și investiții pe care Juve nu prea le-a realizat. Juve n-a cumpărat cu Conte antrenor nici un fotbalist mai scump de 15 milioane, iar acesta a fost Matri, o deziluzie totuși. Juventus e încă pe minus, în 2013 avea 163 de milioane de euro datorii la bănci, probabil că acum cifra e ceva mai mică, dar tot cu minus iese. Am spus și mai sus, un stadion nu se amortizează așa ușor și e o investiție pe termen lung.

Conte nu s-a putut pune însă în situația lui Wenger. Poate și pentru că e mai tînăr, mai dornic de performanțe. L-ar fi vrut pe Alexis Sanchez, nu s-a putut. L-ar fi vrut pe Cuadrado, nu prea se poate, l-a primit în schimb pe Evra. A solicitat în mod clar ca Vidal să nu plece și se pare că el va ajunge în cele din urmă la Manchester United. Situația lui Pogba încă e neclară, cu un impresar, Mino Raiola, predispus la scandal. Iturbe și Morata, achizițiile ce i-au fost oferite în această vară (UPDATE: Iturbe a ajuns la Roma), sînt jucători buni, de mare viitor, însă prezentul e cel care-l roade pe Conte. Nu poți concura astfel cu Real Madrid, Barcelona, Bayern, Chelsea, PSG, City sau Dortmund, care, iată!, îl cumpără pe golgeterul din Serie A chiar din Torino. Iar Conte a spus-o destul de clar: ”nu poți intra cu 10 euro într-un restaurant unde masa costă cam 100 de euro”.

Un divorț e traumatic, indiferent de situație. Odată pronunțat însă trebuie uitat, căci viitorul e cel mai important. Pentru ”Bătrîna Doamnă” viitorul are o doză mai mare de incertitudine decît acum două săptămîni. Juve e ca un avion care și-a început manevrele de decolare, a început să ruleze pe pistă, motoarele începeau să tureze spre capacitatea maximă, dar brusc, exact cînd să decoleze, comandantul frînează, parchează aeronava, coboară și pleacă, lăsîndu-i pe toți cu ochii în soare. Găsirea unui alt comandant s-a dovedit o misiune în cele din urmă simplă. De văzut cum se va descurca el cu motoarele avionului pe care tocmai l-a preluat.



Massimiliano Allegri e cea mai bună dintre cele trei variante despre care se vorbea în orele de după demisia lui Conte. Spaletti și Mancini, cu stilul lor trist, gri, nu s-ar fi potrivit. Sincer, cred că Cesare Prandelli regretă acum că s-a grăbit să semneze cu Galatasaray. Mi se pare că era opțiunea cea mai corectă. Allegri vine în buzunar cu titlul cîștigat la Milan, dar și cu eșecul sezoanelor următoare, fix cele de domnie ale lui Conte. Plus problema Pirlo, care nu e chiar cea mai simplă, căci Allegri e cel care i-a dat, cum s-ar zice, papucii lui Pirlo, chit că problema a fost de ordin financiar. Dacă Allegri i-ar fi spus lui Galliani că are nevoie în continuare de Pirlo, eu nu cred că Milan l-ar fi lăsat să plece. Allegri are contract pe doi ani cu Juve, Pirlo de asemenea, va fi interesant de văzut cum va decurge colaborarea lor.

În condițiile plecării lui Conte, Serie A devine mai interesantă. Napoli cu Benitez, Roma cu Rudi Garcia, Inter cu Mazzari, Fiorentina cu Montella, chiar și Milanul cu Inzaghi încep să-și reconsidere pozițiile, poate chiar și strategiile în mercato. Opțiunile lor cresc, în aceeași măsură cu cît șansele lui Juve se mai diminuează.



STRATEGII DE MĂRIRE A SALARIILOR ÎN FOTBAL

STRATEGII DE MĂRIRE A SALARIILOR ÎN FOTBAL

Scriam acum cîteva zile, atunci cînd dezbăteam aici subiectul Gareth Bale, că am unele rezerve față de dorințele, exprimate public, ale unor fotbaliști de a juca la o echipă sau alta. Dorințe ce dispar subit atunci cînd intervine o mărire de salariu sau o prelungire de contract. Dintr-o dată, cel care declara că ar fi extrem de încîntat să evolueze la un anume club uită și de sentimentele afișate și schimbă macazul, declarînd acum că totul a fost o interpretare eronată și că el e foarte fericit acolo unde se află. Cu cît mărirea de salariu e mai mare, cu atît și fericirea e mai mare. Pînă data viitoare…



E un soi de perpetuum mobile. Ne întîlnim cu aceste situații în general în perioadele de marcato, mai ales în cea de vară. Denimirea corectă e manipulare prin presă.

Să le luăm, ca exemplu, cîteva cazuri recente. Thiago Silva. Are contract beton la PSG, dar e dorit insistent de Barcelona. Cît de reală e insistența, noi nu avem de unde să știm. Logic ar fi ca un club de talia PSG-ului să nu aibă nici un fel de probleme în a reține un fotbalist aflat sub contract. Nu are probleme financiare, nu are de ce să-și pună problema vînzărilor pentru echilibrarea bugetului. Pînă la urmă, cea mai normală declarație e cea dată, zice-se, de șeicul finanțator al parizienilor, ”dacă mă mai enervați mult cu Thiago Silva, plătesc clauza lui Messi și vă liniștesc”. Vă veți repezi să spuneți că Messi nu vrea să plece de la Barcelona, că e fericit, că e recunoscător clubului catalan, bla bla bla. Atît de recunoscător e Messi că are deja vreo 4 sau 5 măriri de contract. Credeți că dacă lui Messi i s-ar reduce, prin absurd, salariul la jumătate ar mai fi așa de fericit la Barcelona? Eu nu cred.

Ce vreau să spun cu asta. Fericirea unui fotbalist vine, în general, din zerurile salariului. Cu cît mai multe, cu atît mai mare e fericirea. Manipularea prin presă acum intervine. Thiago Silva aruncă o idee: ”Oricine și-ar dori să joace la Barcelona”. Impresarul său confirmă interesul catalanilor. Presa abundă de informații potrivit cărora același impresar, Paulo Tonietto pe numele său, pentru cei foarte riguroși, se tot întîlnește cu oficiali ai Barcelonei ca să discute situația lui Thiago Silva. E clar interzis asta, dar pe cine să intereseze. Pe măsură ce discuțiile se întețesc, vine și reacția celor de la PSG: prelungire de contract pe incă doi ani, deci pînă în 2018, plus o mărire de salariu de 2 milioane de euro pe sezon. Mărire care intră în vigoare imediat, astfel că Thiago Silva va cîștiga 12 milioane de euro pe sezon în loc de 10. Un plus de 10 milioane, așadar, dintr-un foc, dar mai ales o garanție, căci la momentul expirării noii înțelegeri, brazilianul va avea 34 de ani. O nimica toată.


Fac o scurtă paranteză. Pe Thiago Silva, Barcelona l-a avut în mînă vara trecută. Relațiile catalanilor cu AC Milan erau și sînt excelente, iar milanezii n-ar fi avut nimic împotrivă să-l dea la Barcelona pentru același preț pe care l-a plătit PSG. Diferența a făcut-o salariul, dar și o oarecare idiosincrazie a Barcelonei cînd vine vorba de postul de fundaș central, o atitudine greu de priceput totuși, căci toată lumea e de acord, și era și vara trecută, că e un post deficitar. Prin același impresar al său, Thiago Silva solicita Barcelonei un salariu de 8,5 milioane de euro, care l-a fi plasat,pe scara salarială a clubului, peste etajul ocupat de Xavi, Puyol și Valdes. Catalanii s-au blocat la 7,5 milioane, iar PSG a plusat pînă la 10 milioane. Game over.

O pierdere mare totuși, căci postul de fundaș central la Barcelona, în contextul jocului practicat și a ideii de construcție din zona apărării impusă de Guardiola, e foarte greu de acoperit. Dovadă ce se întîmplă acum.

Paranteză închisă. Mergem mai departe. Tot la PSG rămînem însă. Un alt caz, Marco Veratti. Aproape anonim în vara trecută pentru publicul larg, a devenit brus un nume intresant după prestațiile din acest sezon. Motiv pentru care speculațiile n-au încetat să apară. Real Madrid mai întîi, apoi Juventus, mai nou Napoli, iată cîteva cluburi interesate. La 19 ani, cît avea cînd s-a mutat la Paris, direct de la Pescara, din Serie B, Veratti n-a pus mari probleme și a acceptat un salariu de 1,2 milioane de euro pe sezon, pînă în 2017. Puțin, foarte puțin, trebuie că și-a spus agentul său, Donato Di Campli, în aeste zile. Brusc, Marco a început să dea de înțeles că i-ar plăcea tare mult la Real, că Napoli chiar e un proiect interesant, una peste alta că ar cam avea gînduri de plecare. A dat de înțeles pînă ce au înțeles și șefii PSG-ului. Care au acționat, contract pînă în 2018, 2,6 milioane pe an, ceva mai mult decît dublu față de ce avea. Sînt în stare să pun pariu acum că pînă în 2018, Veratti va prelungi, cu mărire de salariu aferentă, de cel puțin două ori acest contract.

Că Ibrahimovici e următorul pe listă, nu cred că mai e o noutate. A dat de înțeles că e ușor nefericit încă de prin martie. După ce Ancelotti a ajuns, într-un final, la Real Madrid, au apărut zvonuri cum că l-ar urma și Zlatan. Mai ales că la el era un lucru obișnuit, agentul său, Mino Raiola, fiind un bun strateg al acestor demersuri. Așa că se așteaptă o prelungire tot pînă în 2018, cu o mărire de la 14 la 16 milioane de euro a salariului stagional.

Arturo Vidal e și el pe această listă. Un transfer excepțional reușit de Juventus, un fotbalist de mare calitate, al cărui rol în angrenajul campioanei Italiei e extrem de important. Aș zice, e doar o părere, cel mai important. Mi se pare, că în acest moment, cu toată simpatia pe care am declarat-o pentru Pirlo, Vidal ar mai greu de înlocuit. Au apărut tentațiile și-n cazul chilianului. Real Madrid, Chelsea, Bayern, iată trei motive numai bune pentru ca șefii lui Juventus să treacă la acțiune și să-i propună un salariu de 4 milioane pe sezon și un contract mărit pînă în 2018. Tuttosport zice că totul e făcut, fotbalistul însă dezminte. În cîteva zile însă cred că vom avea și confirmarea oficială.



Vorbeam de manipulare. Să explic un pic. În aceste zile de mercato, sîntem bombardați de știri și zvonuri, care mai de care mai bombastice. Aceste zvonuri nu apar din imaginația ziariștilor ori din visele lor, ci din diverse surse, care au tot interesul să facă publice astfel de lucruri.

FERICIREA LUI IBRAHIMOVICI

FERICIREA LUI IBRAHIMOVICI

 

A fost una dintre știrile acestei perioade de întrerupere a campionatelor, o știre ce a trecut oarecum neobservată în vîrtejul informațiilor ce vizau echipele naționale. Zlatan Ibrahimovici a fost iertat de UEFA și va putea juca ambele manșe din ”sferturile” Champions League cu FC Barcelona. Inițial era suspendat pentru prima manșă de la Paris, un handicap suficient de mare pentru PSG, acum poate fi folosit și în partida de marțea viitoare, un handicap ce se mută în tabăra catalanilor, unde accidentarea lui Pedro și posibila absență a lui Xavi se alătură unei liste de probleme cu care a fost întîmpinat Tito Vilanova la întoarcerea sa din America.

Dar nu PSG-Barcelona e subiectul acestor rînduri. Ci Zlatan Ibrahimovici. În vreme ce toată lumea așteaptă să vadă prestațiile sale împotriva unei echipe la care a jucat și de la care n-a plecat în cele mai liniștite condiții, prin Paris se vorbește că Ibrahimovici nu e fericit.



Deschid o paranteză. De unde provine fericirea unui fotbalist? și cît de importantă este ea pentru prestațiile sale?, iată două întrebări la care noi, cei care nu sîntem implicați în fenomen, nu prea știm să răspundem. Ne gîndim mereu la fotbaliști și la banii pe care-i cîștigă și tragem concluzia că trebuie să fie fericiți. Nu-i tot timpul așa, banii nu aduc fericirea, parcă așa se spune, sînt mulți alți factori ce trebuie să se alăture banilor ce intră în cont lunar.

Un exemplu e Balotelli. Nu era fericit la Manchester, e fericit la Milan, iar asta se vede. Antrenorul, colegii, anturajul, prietenii pe care-i ai sau pe care îi faci, singurătatea în unele cazuri, clima, mîncarea, starea de spirit a soției, a copiilor, iată factori de care vorbeam mai sus și care sînt esențiali în fericirea unui fotbalist. Se spune, de exemplu, că De Gea nu suportă vremea de la Manchester. S-a spus că soția și copii lui Tevez au fost în aceeași situație. Acum se pare că s-au mi obișnuit. Se știe că soția lui Zidane a fost cea care l-a convins să accepte oferta lui Real Madrid, la fel cum soția lui Șevcenko l-a determinat să plece la Londra. E celebrul cazul lui Kezman, a cărui ședere la Londra era să-l falimenteze, căci făcuse imprudența să-și ia casă fix lîngă Harrods iar so’ia sa, de plictiseală, își omora timpul în respectivul stabiliment. Cu consecințe de rigoare asupra contului bancar al familiei. Și ar mai fi cazuri, suficiente, care-mi scapă mie acum, dar pe care, dacă le știți, vă invit să le povestiți.



 

 Mă întorc la Ibrahimovici. Mino Raiola, impresarul său, a aruncat o vorbă, așa, ca să se afle în treabă, cum că Zlatan ar putea pleca în vară. Mino Raiola nu-i un impresar oarecare, iar metodele lui sînt de genul ăsta. Mai întîi agită apele, cu astfel de declarații, apoi acționează. Dacă ar fi să parafrazăm un proverb, ar trebui să zicem: ”spune-mi pe cine impresariezi, ca să-ți spun cine ești”. Mino Raiola impresariază, printre alții, 3 superfotbaliști, Ibrahimovici, Balotelli și Pogba, dar 3 caractere ce cu greu pot fi caracterizate.

Ce motive ar avea Zlatan să plece? Se spune că are mari dificultăți în a învăța limba franceză, se spune că nu s-a acomodat cu stilul de viață din Paris, se spune că nu-i mulțumit de nivelul campionatului francez. Se mai spune că soția sa, o frumoasă suedeză mai mare cu 10 decît el, dar de care e foarte legat, fiind, zice-se, singura capabilă să-l îmblînzească pe capriciosul Zlatan, nu e fericită la Paris. E posibil așa ceva? Ei bine, se pare că da, mai ales că ea a și fost victima unei tentative de jaf, iar perechea și-a schimbat de două ori pînă acum locuința. Există și o reacție ostilă a oamenilor față de el, urmare a salariului stratosferic ce i se plătește, ostilitate ce nu-l însoțește doar pe stadioanele unde se deplasează, ci și în locurile publice pe care le frecventează.



Acest salariu este însă o mare problemă. Suma de transfer, în principiu, n-are trebui să fie. 23 de milioane a costat Zlatan, ceea ce nu reprezintă deloc o sumă de speriat. Ba chiar ea ar putea fi lejer mai mare de 30 de milioane. Ibrahimovici e unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lumii în bacest moment și o astfel de sumă s-ar justifica pentru achiziționarea lui. Însă 12,5 milioane de euro net pe sezon, plus bonusuri de alte două milioane, ce duc veniturile sale stagionale la 14,5 milioane de euro, iată o un handicap important. Puține cluburi își pot permite o astfel de sumă ca salariu.

Aici intervine însă noțiunea de fericire. Dacă într-adevăr nu e fericit la Paris și vrea să simtă acest sentiment în altă parte, Zlatan ar trebui să accepte o reducere. Jucător și agent insinuează că lucrul ăsta e posibil. Nu vă imaginați însă o reducere drastică, mai degrabă una rezonabilă, poate un salariu ceva mai mic și un contract ceva mai mare. Cel cu PSG expiră în 2015.



Care ar fi posibile destinații? Sigur, deja intrăm în zona speculațiilor, dar nefiind competiții în desfășurare ne putem permite. Raiola și-a tot făcut declarații de dragoste cu Juventus, a și apărut ceva în ziarele sportive din Italia apropiate de torinezi cum că s-ar putea întîmpla ceva la vară, dar e greu de crezut că după ce l-a luat pe Llorente, Juve ar plăti acum pentru Zlatan. Mai degrabă Inter, unde a mai fost și unde Moratti, vezi și telefoanele pe care le tot schimbă cu Mourinho, pare decis să investească din nou.

Totuși, Anglia mi se pare destinația perfectă. City, Chelsea, două echipe cu bani, dispuse să-i cheltuie pe un atacant de mare valoare. Poate și United, deși nu-i un post prioritar. Și ar mai fi un nume. Nu știu dacă neașteptat ori nu. Real Madrid. În momentul ăsta, Ibrahimovici = Benzema + Higuain. La nivel de salarii. E posibil să fie o ecuație bună, căci o alăturare Cristiano-Zlatan ar fi de un impact brutal, care ar acoperi chiar și plecarea lui Mourinho.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă