PLANUL BENITEZ PENTRU REAL MADRID

PLANUL BENITEZ PENTRU REAL MADRID

Nu știu dacă Rafa Benitez a fost prima opțiune pentru Florentino Perez de înlocuire a lui Carlo Ancelotti. Tind să cred că nu, dacă e să ma iau după istoricul numirilor de antrenori pe care Florentino le-a făcut de-a lungul timpului, la începutul unui sezon. Fie și numele celor instalați în al doilea mandat de președinte al lui Perez sunau, la vremea respectivă, un pic altfel decît sună azi Benitez. Pellegrini venea cu aura omului care a făcut aproape miracole la Villarreal, dincolo de fotbalul frumos pe care-l propunea, Mourinho era Mourinho, iar Ancelotti era un nume la fel de mare, ce avea în spate titluri și la Milan și la Chelsea și la PSG. Florentino e tipul de președinte, cred că deja îl cunoaște toată lumea, extrem de aplecat spre lovituri de imagine, rar se asociază cu personaje care sînt de plan secund.

Rafa Benitez nu e un un personaj de plan secund. Sub nici o formă n-aș vrea să se înțeleagă asta. Am spus de multe ori că e unul dintre antrenorii pe care-i simpatizez, pentru felul său de a-și face meseria. De altfel, prima postare pe acest blog l-a avut pe Rafa Benitez ca subiect. Se numea ”Rafa împotriva furtunii”, un titlu care ar merge destul de bine și azi. Revenind la ideea de mai sus, nu știu însă cît de apetisantă a fost pentru Florentino ideea numirii unui antrenor care a terminat cu Napoli pe locurile 3 și 5 în Serie A, deși toată lumea toată lumea vedea echipa de lîngă Vezuviu drept principala contracandidată a lui Juventus. Mai degrabă nu, dar în orice caz mai apetisantă decît ideea păstrării lui Carlo Ancelotti, pe care trei sferturi din vestiar, jumătate dintre suporteri și un sfert din conducere i-o tot propuneau. Florentino n-a vrut să se spună despre el că a cedat presiunilor, mesajul a fost clar: ”Aici conduc eu!”.

Se spune că Rafa Benitez a venit pentru că Joachim Low, marea obsesie a lui Florentino, n-a vrut sub nici o formă să plece din fruntea ”naționalei” Germaniei înainte de European. Explicabil, dacă mă întrebați pe mine. La ce echipă are Germania, poate reuși dubla Mondial-Euro, așa cum a făcut Spania. Se pare totuși că Florentino a obținut promisiunea lui Low că în vara viitoare e dispus la negocieri. Se mai spune că Jurgen Klopp, o altă idee susurată la urechea lui Perez, a refuzat din start stilul de lucru de la Real. Klopp își dorea o echipă pe care să o deseneze el, în funcție de ideile sale de joc, nu una creată din considerente de marketing, plus că nici Florentino nu era prea convins că un vulcan pe două picioare așa cum e Klopp nu și-ar fi ciocnit personalitatea cu a lui. Unii zic că și Mourinho ar fi fost apelat, alții că Unai Emery i-ar fi sunat bine, ba chiar și Valverde ori Lopetegui. Ultimele nume par însă destul de fanteziste, așa că nu prea merită mai mult decît această enumerare.

Una peste alta, că a fost sau că n-a fost opțiunea numărul unu a lui ”el presidente”, Rafa Benitez este, începînd din această zi de 3 iunie, noul antrenor al Realului. Tot pe 3 iunie începea și aventura sa de la Liverpool, asta ca o coincidență. Contract pe 3 ani, deși se auzise inițial că pe doi, dar salariu destul de mic, 4 milioane de euro net pe sezon, puțin mai mare decît la Napoli, dar departe de Ancelotti , 7,5 milioane, ori Mourinho, 9 milioane.

De aici încolo încep semnele de întrebare. Rafa e cunoscut drept un admirator al disciplinei, un fanatic al pregătirii tactice, un tip meticulos, care nu scapă din vederi nici cel mai mic detaliu. Pe unde a fost, Valencia, Liverpool, Inter, Chelsea, Napoli (numai nume mari, trebuie recunoscut asta) a avut conflicte cu unii jucători din pricina acestei discipline de fier pe care încerca să o impună. Acest stil se va ciocni frontal cu felul în care erau obișnuiți fotbaliștii din vestiarul Realului să fie tratați de Ancelotti, chiar și de Mourinho, a cărui faimă de dur e vehiculată de presă, dar nu e confirmată de fotbaliști. Cea a lui Rafa, în schimb, da. Adept al rotațiilor, Benitez va avea ceva treabă în a-l convinge pe Cristiano Ronaldo de această necesitate, de a se menaja, de a-și consuma energia metodic, conform unui plan bine elaborat.

Dincolo de asta, formula pe care el a propus-o pe unde a fost, 4-2-3-1, ridică și ea anumite semne de întrebare. Cine vor fi cei doi din linia mijlocașilor închizători, căci perechea Kroos-Modric nu pare a fi pe placul unui tehnician care juca, de exemplu, cu Xabi Alonso și Mascherano în tandem în acea zonă. Nici folosirea jucătorilor pe picior schimbat nu pare a fi pe gustul lui Benitez, adept al poziției naturale. Asta ar însemna Bale în stînga, Cristiano în dreapta, cu consecințele de derivă de aici.

Și ar mai fi stilul ușor defensiv cu care echipele lui Benitez abordează partidele. Nu e un entuziast al jocului de construcție, dar nici nu-l refuză. e mai degrabă adept al jocului de reacție, bazat de disciplină tactică, bună așezare în cîmp, pressing avansat și feroce. Nu e un stil care să convină neapărat oamenilor din tribună, dar nici Mourinho nu era prea diferit și a reușit un 2011-2012 fantastic din punct de vedere al golurilor marcate. Aici e o problemă mai largă, pe care a punctat-o excelent Gică Craioveanu la ”Fotbal European”. Real Madrid nu a reușit, sub domnia lui Florentino Perez, să adopte un stil propriu. Ceea ce, de exemplu, a reușit Barcelona, unde Benitez sau Mourinho n-ar putea să ajungă prea ușor antrenori. De altfel, această identitate în joc l-a împiedicat pe Mourinho să devină antrenor al catalanilor, în 2008, atunci cînd a fost preferat, la sugestia lui Cruyff, debutantul Guardiola. Nici în primul său mandat n-a fost Perez foarte coerent în ceea ce privește stilul tehnicienilor pe care i-a numit, dar în cel de-al doilea mandat nici atît. Pellegrini a propus un fotbal, Mourinho un altul, total opus, Ancelotti un altul, iarăși opus, acum vine Benitez și iar se sucește totul. Nu e simplu nici pentru fotbaliști, cît ar fi ei de valoroși, să joace azi într-un fel, mîine în altul, pomîine în altul, iar răspoimîine să revină la prima variantă.

Dincolo de toate astea, Rafa Benitez merită această oportunitate. E primul madrilen adevărat, de la Del Bosque încoace, care o primește. E un om de-al casei, e cel care l-a oferit Madridului pe Raul, e cel care a stat lîngă Del Bosque într-o perioadă, destul de scurtă, pe banca primei echipe, e cel care l-a învins mai apoi, la Valencia fiind, pe Del Bosque aducînd titlul pe Mestalla împotriva celei mai galactice echipe a Realului din cîte existaseră pînă atunci. Un antrenor cu atîtea trofee cîștigate nu poate fi unul de duzină. Iar emoția și lacrimile ce l-au copleșit la momentul prezentării vorbesc de la sine despre sentimentele sale. Nimic nu e întîmplător pe lumea asta. La 55 de ani a ajuns pesemne la înțelepciunea de a înțelege că orgoliile nu fac casă bună cu performanța. Și-a dorit prea mult acest scaun ca să-l transforme singur într-unul electric.

REAL MADRID TRECE LA PLANUL BENITEZ

span style=”color: #000080;”>BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

ÎNTRE CONTE ȘI ALLEGRI, ACELAȘI JUVE

ÎNTRE CONTE ȘI ALLEGRI, ACELAȘI JUVE

Cînd Antonio Conte se decidea, astă-vară, să părăsească o ”Bătrînă Doamnă” devenită pentru a treia oară concutiv campioană a Italiei, ba încă și cu un record de puncte, multă lume n-a știut ce să creadă și destui suporteri torinezi n-au știut cum să privească viitorul. Știrea plecării lui Conte, deși oarecum anunțată de anumite zvonuri, fusese suficient de șocantă, căci mai rar vezi un antrenor să plece brusc, chiar înainte de începerea pregătirilor pentru un nou sezon, întrerupînd astfel o serie de succese la care contribuise în mod esențial.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

Numirea lui Massimiliano Allegri, cel mai la îndemînă nume în acel moment, aducea după sine și o undă de îngrijorare. Între Allegri campionul cu Milan și Allegri cel dat afară de la Milan, mai aproape era ultima variantă, În plus, exista și acel episod al plecări lui Andrea Pirlo de la Milan la Juve, episod care a coincis practic cu transferul de putere în Serie A dinspre Milano către Torino, la care, se spunea, Allegri ar fi avut o suficient de mare contribuție. M-am numărat printre cei care, pe acest blog, au considerat că lupta pentru titlu în Serie A se va echilibra. Mizam pe o creștere a Romei, dar și pe o scădere a lui Juventus, în condițiile date, ba chiar credeam că Napoli se va putea implica și ea în această luptă.

Sîntem la jumătatea campionatului. Napoli nu s-a implicat în lupta pentru titlu, ba chiar mariajul dintre Benitez și gruparea napoletană își numără ultimele săptămîni. Roma a mai crescut, în schimb Juventus a rămas pe aceeași poziție dominantă. E din nou campioana turului și, chit că distanța față de Roma e un pic mai mică decît anul trecut pe vremea asta, rămîne principala favorită la cîștigarea celui de-al patrulea ”scudetto” consecutiv. În plus, e și calificată în primăvara Champions League, cu destule speranțe pentru un loc în ”sferturi”, dacă e să privim la cum arată Borussia Dortmund în acest moment. Nu sînt foarte convins acum că Antonio Conte nu regretă pasul făcut astă-vară. Felul lui de a fi, felul lui de a-și face meseria nu-l prea recomandă pentru funcția de selecționer, e un tip mult prea implicat în fotbal ca să-i placă acest ”dolce far niente” al selecționerilor în anumite momente. E alt subiect însă.

Privit cu destul scepticism în momentul instalării, Massimiliano Allegri i-a convins pe toți cei care cam mustăceau atunci cînd a fost numit. Nu-i simplu să reușești cu o echipă desenată de altul, cu o strategie de trasferuri gîndită de altul și cu un stil de joc antrenat de altul. Cu multă delicatețe, Allegri a dus corabia înainte, deși destui îi prevedeau furtuni. A gestionat perfect relația cu Pirlo, de unde ne dăm seama că nimic în fotbal nu e ce pare a fi. Probabil că Allegri a avut o contribuție la plecarea lui Pirlo de la Milan. Chit că decizia a fost atunci a lui Berlusconi și Galliani și avea clar fundament economic, căci Pirlo avea salariu mare și nu părea dispus să-l micșoreze prea tare, Allegri ar fi putut cred să-l păstreze pe Pirlo. Era totuși antrenorul care cîștigase campionatul, cuvîntul lui era important. N-a făcut-o, pesemne că și el a crezut atunci că Milan  se poate descurca și fără Pirlo, și a plătit mai apoi. Nu știu cît de bună e relația actuală a lui Allegri cu Pirlo, probabil că nu sînt foarte buni prieteni și nu-și fac vacanîele împreună. Ceea ce știu și se bazează de fapt pe ceea ce am văzut în acest tur de campionat e că între Allegri și Pirlo relația de colaborare profesională a funcționat perfect. Allegri a știut unde să-l folosească pe Pirlo, cînd să-l folosească și cînd să-l protejeze, nu s-a simțit nici o clipă un semn de ranchiună din partea fotbalistului față de vechiul și noul lui antrenor. Problema gestionării vestiarului, relația pe care trebuie s-o ai cu cei mai importanți jucători din lot e extrem de delicată pentru orice antrenor. Cît de pregătit ai fi, dacă nu ai știința comunicării și orgoliul o ia înaintea inteligenței nu ai nici o șansă.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI JUVENTUS GĂSIȚI AICI: 

Deși era limpede că sistemul cu 3 fundași centrali nu prea e pe stilul lui, Allegri n-a făcut o revoluție în acest compartiment. În septembrie, după victoria cu Milan, anticipam pe acest bog că Allegri va schimba cît de curînd linia de apărare. Așa s-a întîmplat, dar numai la momentul potrivit, atunci cînd Allegri a considerat că echipa e pregătită. Beneficiind, e adevărat, și de conjunctura, favorabilă în context, a unor probleme de lot. Apărarea în patru oameni a însemnat și o altă distribuție la mijloc. Echipa e mai agresivă acum, stiul lui Allegri, iar rolul jucătorilor din zona centrală a devenit parcă mai important. Cu un plus pentru Pogba, a cărui influență în jocul lui Juve a crescut simțitor. E greu de crezut că Pogba va putea fi păstrat prea mult, căci prea multe cluburi potente îl vor pe tînărul francez, iar Juve nu poate, deocamdată, să concureze cu ele. Va obține însă un profit substanțial, pe care dacă-l va investi inteligent ar putea face ca pierderea să treacă neobservată.

Cu o singură sincopă majoră în campionat, eșecul cu Genoa, și cu o singură dezamăgire, pierderea Supercupei (răzbunată apoi de victoria obținută chiar la Napoli, după 14 ani), parcursul lui Juve din prima parte a campionatului poate fi considerat, în contextul celor petrecute în vară, drept remarcabil. Lupta pentru titlu rămîne deschisă, dar ”Bătrîna Doamnă” își păstrează mersul viguros din ultimele sezoane.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

CINE E CAMPIOANA VERII?

CINE E CAMPIOANA VERII?

În fotbal se spune, nu fără temei, că titlurile se cîștigă în mai, dar se pregătesc cu multe luni înainte, în iulie și august. În iulie și august nu se joacă pe teren ci în birourile președinților de club și la sediile firmelor de impresariat. Întîlnirile au loc, de regulă, la restaurante de lux, unde nu intră oricine și nu te poate vedea oricine, iar schimburile de mailuri ulterioare țin loc de digestiv. Transferurile reprezintă subiecte de lux pentru mass-media, practic articolele pe această temă nu se opresc niciodată, căci lumea adoră astfel de informații, toți vor să știe cine vine sau cine pleacă de la echipa favorită ori cine vine sau cine pleacă de la echipele rivale. Strategiile de mercato sînt multe, manipulările cu ajutorul presei sînt la ordinea zilei, iar aceste manipulări pot fi repede probate la finalul perioadei, atunci cînd se trage linia și se vede care din informațiile vehiculate au fost adevărate și care false. De regulă, procentajul de adevăr e sub 25 la sută, dar ce ne-am face în această perioadă dacă n-am avea astfel de articole și știri.

Sînt convins că fiecare dintre transferurile importante oficializate pînă acum ar merita o analiză separată, dar pentru început, ca revenire din vacanță spre actualitate, o să încerc o privire de ansamblu asupra ceor întîmplate pînă acum în mercato. E destul timp apoi pentru analize detaliate.

Mi se pare că, pînă la acest moment, Chelsea și Real Madrid se luptă pentru titlul de campioană a verii. Ambele au transferat mult și bine. Cu un plus, după părerea mea, pentru Chelsea. Jose Mourinho avea oricum la dispoziție un lot extrem de valoros, dar a reușit să-l completeze numai cu fotbaliști de super-clasă. Practic în fiecare compartiment Mourinho a adus un star, iar concurența pe posturi devine feroce. Courtois, Filipe Luis, Fabregas, Diego Costa, chiar și Drogba la anii săi, sînt nume ce transformă pe Chelsea în principala candidată la cîștigarea Premier League și o mare favorită la Champions League. Mourinho a știut perfect ce să aducă, iar acum poate alcătui simplu două echipe competitive cu ce are la dispoziție. Fabregas, am mai spus-o și cred că se va vedea, e un mare cîștig și, automat, o mare greșeală a Barcelonei care, se va vedea, l-a lăsat prea ușor să plece. Diego Costa e o garanție a golurilor, Courtois e deja o valoare confirmată, iar Filipe Luis e un mare plus în comparație cu Ashley Cole. Cred totuși că Mourinho mai are în cap ceva mutări pînă pe 31 august, așa că mare atenție la zona fundașilor centrali, dar și la proaspătul campion mondial Khedira.

Real Madrid a transferat mult, dar mi se pare că achizițiile au fost făcute mai degrabă ca impulsuri de moment, cazurile lui James Rodriguez și Keylor Navas, ori ca oportunități de mercato, cazul lui Kroos. Ancelotti are și el la dispoziție un lot colosal, ce merită analizat pe larg și va fi analizat aici în zilele următoare. Nu știu însă cîtă nevoie avea de fiecare dintre cei trei. De ce să-l iei pe James Rodriguez, la banii ăștia, cînd îl ai pe Di Maria, de care acum trebuie să scapi? Diferența dintre James Rodriguez și Di Maria e cea dintre o promisiune și o certitudine. Columbianul a făcut un Mondial excelent, dar argentinianul vine după un sezon fabulos, mai ales în condițiile în care Ancelotti i-a schimbat de multe ori poziția. N-am să înțeleg, de asemenea, de ce era mai era nevoie și de Navas, cu Casillas și Diego Lopez deja implicați într-o situație bizară.

Toni Kroos era o oportunitate de mercato. În conflict cu Rummenigge pe motiv de salariu (mai exact pe motiv de salariu mare pentru Gotze în raport cu el), Kroos trebuia vîndut de Bayern, pentru a nu fi cedat gratis în vara viitoare. 25 de milioane în situația asta sînt bani buni. Înțeleg că Guardiola s-a opus cît a putut, solicitînd inclusiv să fie păstrat pînă-n vara viitoare cu amenințarea de care vorbeam, dar Rummenigge e cel cu calculele. Pentru Pep e o pierdere mare, rămîne de văzut cît de mare va fi cîștigul pentru Real Madrid și pentru jucător. Eu unul l-aș fi văzut mai degrabă încadrat în stilul și sistemul de joc de la Barcelona decît la Real Madrid, la fel cum l-aș fi văzut mai repede pe Rakitici la Real decît la Barcelona. Se spune că Luis Enrique a avut de ales între Kroos și Rakitici și l-a ales pe croat, rămîne de văzut dacă a avut dreptate. Revenind la Kroos, e o mare problemă pentru Ancelotti găsirea unui loc într-un prim ”11” în care Bale și Cristiano trebuie să joace, iar James Rodriguez, la ce bani s-au plătit pe el, de asemenea. Mă refer aici la un prim ”11” în meciuri importante, în condiții în care n-ar exista accidentări sau suspendări. Să joace contra lui Getafe și Malaga, dar să fie rezervă în El Clasico nu cred că-i va conveni lui Kroos. Cea mai mare eroare mi se pare plasarea din partea unora a lui Kroos în linia mijlocașilor defensivi, în locul lui Xavi Alonso. Chit că a mai jucat acolo la Bayern, nu e postul lui acela. Să ai în fața apărării un modul Modric, Kroos-Bale, James, Cristiano-Benzema (sau Falcao) sună bine, dar la jocurile pe calculator, nu în fotbalul de azi, unde faza de recuperare e la fel de importantă precum cea de construcție.

Mă întorc în Anglia. Manchester United s-a întărit bine, dar va trece un timp pînă ce ideile lui Van Gaal și preconizata schimbare de sistem defensiv vor fi aglutinate de jucători. Avantajul lui United e că nu e în cupele europene, iar Van Gaal are la dispoziție mai multe zile de antrenament tactic, neavînd mijlocul de săptămînă aproape în permanență ocupat. Arsenal s-a întărit și cred că echipa lui Wenger va avea o implicare mai mare în lupta pentru titlu. Nu sînt convins că la fel vor sta lucrurile cu Liverpool, care și-a pierdut cel mai important jucător, și încă aștept mișcări de trupe la Manchester City, destul de cuminte pînă acum pe piața transferurilor.

Bayern l-a adus pe Lewandowski, dar bilanțul nu e pe un foarte mare plus, căci l-a pierdut pe Kroos. Înțeleg că Guardiola ar gîndi să-l așeze în poziția lui Kroos pe Alaba, ca la ”naționala” Austriei, dar și că meditează la o definitivă schimbare de sistem, cu o linie de 3 fundași.

Coincidență sau nu, la asta se gîndește și Luis Enrique la Barcelona. Și catalanii mi se pare că au acționat după impulsurile de moment. Nu știu cîtă nevoie aveau de Luis Suarez, mai ales la banii dați pe el și la problemele uruguayanului. În continuare Barcelona nu e în stare să aducă un fundaș central care să-l înlocuiască pe Puyol, francezul Mathieu fiind un jucător bun, dar în nici un caz unul pecare să dai 20 de milioane de euro. Totuși are 31 de ani! Felul în care vor conviețui pe teren și-n vestiar Messi, Neymar și Suarez e o mare necunoscută, dar și o mare problemă pentru Luis Enrique. Marele său cîștig rămîne păstrarea lui Xavi, un fotbalist extrem de important în joc și-n vestiar, dar și a lui Mascherano. Formula cu 3 fundași centrali, Pique, Mascherano, Mathieu e un soi de revoluție la o echipă obișnuită să joace într-un 4-3-3 devenit un soi de literă de lege. Înțeleg că Luis Enrique gîndește un soi 3-1-3-1-2, cu Messi în spatele lui Neymar și Suarez, dar ca formula de pe hîrtie să meargă și pe teren e nevoie de multă practică.

Atletico Madrid mi se pare că a rămas pe aceeași linie. A plecat Diego Costa, dar a venit Mandzukic. A plecat Villa, a venit Griezman. Au rămas greii Koke, Miranda și Godin, a rămas în cele din urmă și Thiago, poate doar plecare lui Courtois să lase o ușoară problemă în poartă.

În Italia, Roma mi se pare că s-a întărit serios și e o candidată serioasă la titlu. Mai ales după dezertarea lui Conte de la Juventus. Napoli nu mi se pare ca s-a întărit, dar mai e timp. Inter s-a mișcat interesant, dar nu-mi pare o candidată pregătită pentru titlu, în vreme ce Milan pare să nu poate ieși dintr-o zonă crepusculară în care a intrat de ceva vreme.

PSG mi se pare că n-are o strategie prea coerentă. De ce să dai o căruță de bani pe un fundaș central? N-am să înțeleg. Dacă vor găsi portița prin care să-l ia pe Di Maria, parizienii vor ieși în cîștig, dar și la ei e o aglomerație de valori și caractere ce pot face irespirabil aerul din vestiar.

Cele de mai sus sînt doar o părere, rapidă, asupra transferurilor făcute pînă acum. Nu înseamnă că e și cea mai bună și aștept să fiu contrazis, dar cu argumente. În materie de transferuri, fiecare poate avea propria părere.

SEEDORF ȘI NOUL PROIECT AL MILANULUI

SEEDORF ȘI NOUL PROIECT AL MILANULUI

AC Milan a pierdut sîmbătă seară meciul de la Napoli. Nu asta e neapărat important, deși faptul că Napoli n-a mai bătut pe Milan de două ori într-un campionat de pe vremea cînd Maradona era zeul fotbalului, iar Serie A era cel mai puternic campionat din lume, poate că ar merita consemnat. De aceea și consemneze. Milan a pierdut la Napoli, dar mie mi se pare că a arătat primele semne de viață din acest sezon. A arătat că există speranțe de viitor.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE MILANULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Clarence Seedorf a ajuns la Milan în plin război civil pentru supremație între Galliani și Barbara Berlusconi. Fiecare își dorea controlul pentru sine, într-o societate (așa le place italienilor să spună, ”societa”) în care, pînă acum, cuvîntul lui Silvio Berlusconi era ultimul și era literă de lege. În paranteză fie spus, nu l-aș vedea pe Don Silvio chiar atît de marginalizat, cum pretind unii, chiar așa la pămînt din punct de vedere financiar, cum pretind alții. De curînd, grupul Mediaset, controlat de el, a dat o mare lovitură de imagine și a reușit să cîștige, în fața atotputernicilor de la SKY, drepturile exclusive pentru Italia ale Ligii Campionilor, din 2015 până în 2018. A plătit pentru asta undeva în jur de 700 de milioane de euro. Ceea ce nu e de colo.

Mă întorc la Seedorf. Mulți s-au întrebat de ce a renunțat la viața frumoasă din Brazilia pentru a se amesteca în vîrtejul milanez. Cei ce s-au întrebat sau încă se întreabă n-au trăit ori nu înțeleg ideea de provocare. De moment. Mai pe românește spus, de tren ce poate trece o singură dată prin gara vieții tale. Se spune că destinul îți pune pe masă cărțile succesului, important e ca tu să ai inspirația s-o întorci pe cea care trebuie, atunci când trebuie, căci mai important decît cartea în sine e momentul în care te decizi s-o joci. Seedorf s-a decis s-o joace acum. Milan e Milan, în orice moment s-ar afla, nu se poate refuza o asemenea provocare indiferent de cît de dulce ar fi viața ta în acel moment. Să aștepți un posibil moment prielnic în viitor nu e o opțiune pentru nimeni, căci acel moment s-ar putea să nu mai vină niciodată.

Spuneam că la Napoli am văzut primele semne de viață ale noului Milan marca Seedorf. Odată cu noile achiziții, Seedorf are mai multe variante la dispoziție acum, dar are și timp să vadă unde și cum mai trebuie întărit. Probabil că olandezul are în minte și acum cel mai de succes modul pe care l-a trăit ca jucător, acel 4-3-2-1 al lui Ancelotti, brăduțul de Crăciun cu care Milan domina Europa la mijlocul deceniului trecut. Dacă stăm să ne amintim, Milan a cîștigat cu acest sistem Liga Campionilor în 2003 și 2007 și logic ar fi fost s-o cîștige și-n 2004 și-n 2005, cînd două accidente greu repetabile au scos Milanul de pe listă, acel retur cu Depor după 4-1 acasă și acea repriză cu Liverpool, după 3-0 la pauză. E logic cred ca Seedorf să încerce să adapteze acel sistem la realitatea din lotul de azi. Care nu prea merită comparată cu ce era atunci, pentru că dezavantajul ar fi major.

La Napoli am văzut o timidă încercare de 4-3-2-1. A început cu De Sciglio fundaș dreapta și Abate în fața lui și cu Emanuelson în stînga. La pauză a schimbat, De Sciglio a revenit pe stînga și Abate a redevenit fundaș, căci în zona de mijloc exprimarea sa n-a prea fost coerentă. În zona fundașilor centrali cred că mai trebuie umblat și sînt convins că la vară se va întîmpla, căci Seedorf pare a avea o forță de persuasiune notabilă față de familia Berlusconi. În față apărării, Essien și De Jong ar trebui să preia rolurile lui Gatusso și Ambrosini, iar pe Montolivo, deși a fost rezervă la Napoli, eu unul îl văd cel mai apropiat de profilul de atunci al lui Pirlo. Pînă să intre Montolivo, Milan a avut mari probleme în a scoate curat mingea din propria jumătate, căci nici Essien și nici De Jong, el mai ales, nu-s prea grozavi la capitolul pase corecte.

Mai în față ar fi Kaka, elementul de legătură între vechiul și noul Milan. Mi se pare că Seedorf s-ar vedea pe sine în Taarabt, al cărui debut în Serie A pe un teren complicat a fost mai mult decît notabil. Mai e și varianta Honda în zonă, chit că eu l-aș vedea pe japonez ceva mai în spate în anumite meciuri, așa cum era Rui Costa prin 2003, alături de Pirlo și Gatusso, pentru a oferi echipei un plus de idei, de talent. Mi se pare că sună bine Essien-Montolivo, Honda-Taarabt, Kaka.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

Apoi ar veni atacul. Șevcenko era omul în acea perioadă. Acum ar trebui să fie Balotelli. Aici am dubiile mele în legătură cu continuitatea lui Super Mario. Dar și cu posibilitatea ca el să-și asume acest rol, extrem de important. E în continuare prea răsfățat, cu un caracter pe care greu te poți baza și extrem de sinusoidal în prestații. Are și un anturaj, a se citi impresar, care-l predispune la conflicte, căci un fotbalist care pînă la vârsta lui a jucat la Inter, City și Milan, fără să se impună nicăieri, nu-i o garanție. Poate că ar fi mai bine să fie lăsat să plece și banii obținuți să fie investiți într-un atacant, nu neapărat tînăr, dar pe care să te bazezi în moment dificile și nu să te temi că te-ar putea lăsa oricînd baltă.

Nu cred că Milanul lui Seedorf poate juca mai rău decît cel al lui Allegri din acest sezon. Cred că Seedorf are la dispozție această perioadă pentru a încerca să repare ce se mai poate repara. Dacă va reuși, va fi meritul lui, dacă nu va reuși, nu va fi vina lui. Cam în această frază cred că trebuie căutat motivul pentru care a aceptat să preia acum echipa. Sezonul viitor însă va fi cel în care va trebui să-și foloseasă bine creditul pe care-l are în acest moment.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

S-A TERMINAT LIGA CAMPIONILOR, ÎNCEPE CHAMPIONS LEAGUE

S-A TERMINAT LIGA CAMPIONILOR, ÎNCEPE CHAMPIONS LEAGUE

S-a terminat faza grupelor din Liga Campionilor. De luni, odată cu tragerea la sorți a meciurilor din ”optimi”, vom intra în cea de-a doua fază a competiției, adevărata Champions League. Am spus-o de mai multe ori. Cea mai importantă competiție din lume la nivelul echipelor de club are două variante într-un sezon. Mai întîi avem Liga Campionilor. În faza grupelor, cu meciuri multe și majoritatea frumoase, dar și cu prezența printre coloși a unor echipe mai mici.

A doua parte e Champions League. Meciuri eliminatorii, super-dueluri. Cele mai bune echipe rămase în competiție, cele care luptă cu adevărat pentru supremație. Aici e spectacolul campionilor, aici vom avea marile meciuri, unde nici o greșeală nu e admisă, pentru că poate fi fatală.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

La începutul fazei grupelor, în septembrie, am făcut cîteva previziuni. Așa am crezut eu atunci că se va derula competiția. În general, pronosticurile au ieșit, în general echipele favorite s-au calificat mai departe. Există însă și cîteva excepții.

Cea mai importantă e Juventus. Nu cred că s-a gîndit cineva în septembrie că dintr-o grupă cu Real, Galata și Copenhaga, torinezii nu vor ieși. Fie și de pe locul doi, așa cum am crezut și eu. Juve e clar surpriza neplăcută a acestei faze, căci campioana Italiei venea cu pretenții mai mari față de sezonul trecut, atunci cînd se oprise în ”sferturi” în fața lui Bayern. Ceva n-a funcționat în jocul lui Juve la începutul sezonului, aglutinarea noilor veniți, Tevez și, mai ales, Llorente, s-a făcut cu destulă greutate, ceea ce a dus la sincope și-n Serie A, dar și-n Liga Campionilor. În Serie A lucrurile s-au îndreptat, poate și pentru că rivalii la titlu au și ei cam aceleași probleme, în Ligă însă factura s-a plătit în ultimul meci, cel de la Istanbul.

E limpede că acest ultim joc nu trebuia să se dispute. În condițiile alea nu se putea juca fotbal. Dar a pune exclusiv vina pe UEFA pentru necalificare mi se pare o greșeală. Mourinho spunea acum vreo 10 ani că un fotbalist nu trebuie să lase niciodată opțiuni arbitrului ca să-l judece și trebuie să gîndească totul din acest punct de vedere. Parafrazînd, cam la fel e și cu Juventus, nu trebuia să lase naturii opțiuni să decidă în locul său. Calificarea s-a pierdut acasă cu Galatsaray, atunci cînd echipa n-a izbutit să țină cîteva minute un avantaj, ceea ce pentru o echipă italiană e totuși inexplicabil. Vezi, spre exemplu, felul în care Milan a tras de un 0-0 cu Ajax, pe teren propriu, în 10 oameni, corect, dar l-a obținut și s-a calificat. Revenind la Juve, sînt curios cum va aborda sezonul de europa League ce-o așteaptă, căci finala se ține la Torino, pe stadionul său. De regulă, tot răul merge spre bine, iar un trofeu european rămîne un trofeu european. Juve nu s-a mai apropiat de ceva vreme de o finală continentală, ar cam fi timpul. Mie mi se pare că Juve e principala favorită acum la cîștigarea Europa League.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Mergem mai departe cu analiza. Napoli iese din Champions League cu 12 puncte, în vreme ce Zenit merge mai departe cu 6 puncte. Iar Galata cu 7. Sînt paradoxuri ale competiției, dar regulile jocului astea sînt și trebuie respectată. Napoli a ieșit bărbătește dintr-o grupă cu două rivale mai bune ca ea. Eu o vedeam pe Napoli trecînd și nu pe Arsenal, dar asta se petrecea în septembrie, atunci cînd Ozil încă nu-și începuse recitalul, iar transformarea echipei lui Wenger, cel mai lesne sesizată în victoria de la Dortmund, încă nu se prefigura. Borussia a cîștigat această grupă, iar Arsenal a venit pe doi, în vreme ce Napoli trebuie să se reorienteze spre Europa League. Pentru Rafa Benitez e un film pe care l-a mai văzut și anul trecut pe vremea asta și care s-a terminat excelent. Cred că și Napoli e o echipă de luat în seamă în Europa League.

Surpriză mi se pare și Olympiakos. Am mers pe mîna celor de la Benfica, pentru locul doi în această grupă, pentru că mi se părea mai valoroasă, cu un lot mai închegat. Cît despre Sahtior, pe care o credeam capabilă să iasă din grupa sa, recapitulînd acum sezonul său și cel al lui Bayer Leverkusen, mi se pare că în septembrie m-a grăbit. Echipa lui Mircea Lucescu e din nou în formare, și-a pierdut într-un an trei piese de mare importanță, în vreme ce Bayer a confirmat în Bundesliga. Nu știu în ce măsură va izbuti să treacă mai departe de ”optimi”, dar calificarea în primăvară eo performanță în sine. Și Mircea Lucescu trebuie s-o ia de la capăt în Europa League și cred că pentru el e un obiectiv în acest moment un parcurs bun în această competiție. Experiența din 2009 e încă proaspătă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Hai să vedem ce ne așteaptă. Dacă s-ar fi calificat și Juventus, am fi avut super-dueluri în jumătate din partidele din ”optimi”. Oricum vom avea măcar două. Aș zice trei, adică aș include și pe Milan aici, dar pentru asta trebuie ca pînă în februarie Milanul să iasă din zona crepusculară în care se află acum.

Arsenal și Manchester City vor oferi derbyurile. Pentru ambele, situația e destul de clară. Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid și PSG sînt posibile rivale comune. La care se adaugă Borussia Dortmund, în cazul celor de la City, și Bayern, în cazul lui Arsenal. Milan le are pe toate, plus Chelsea și Manchester United.

Oricare dintre meciuri vor fi extrem de interesante. Anul trecut am avut Manchester United-Real Madrid și e destul de probabil să avem și sezonul ăsta un duel anglo-spaniol. Arsenal-Barcelona am tot văzut, mi-ar plăcea un Arsenal-Real Madrid, dar nici un Arsenal-PSG n-ar fi de plan secund. La fel, un Barcelona-City ar fi un super-meci, dar ce ziceți despre un City-PSG, duleul petrodolarilor.

Toate cîștigătoarele de grupă cred că-și doresc pe Olympiakos. Apoi Galata, chit că după ce i s-a întîmplat lui Juve va fi tratată cu mai multă atenție. Luni la prînz vom afla exact care e finala din ”optimi” și ce alte dueluri vom avea. După care vom comenta tot aici.

Pînă atunci, vă propun, dacă doriți, să treceți în revistă ce-a fost în sezonul trecut de Champions League, dar și să navigați prin istoria acestei competiții. Totul AICI

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă