Sînt convins că și Real Madrid și FC Barcelona ar sări cu mare drag peste meciul de astăzi. Dacă ar putea. E un moment cît se poate de nepotrivit pentru un asemenea joc, date fiind circumstanțele. 16 puncte avans în clasament pentru Barcelona, 3 zile pînă la cel mai important meci al sezonului pentru Mourinho, cel de pe ”Old Trafford”, starea generală proastă prin care trece FC Barcelona, care numai de un ”Clasico” nu mai are chef, iată 3 motive în sprijinul primei afirmații din text.
Dar nu au ce face, trebuie să joace. Mie unul meciul îmi amintește de un alt Clasico jucat în condiții oarecum asemănătoare, în aprilie 2011, tot într-o sîmbătă, cu 4 zile înainte de finala Cupei de pe ”Mestalla”, dintre cele două. A fost un meci destul de urît atunci, în care ambele și-au dozat eforturile pentru partida ce urma să se joace cu trofeul pe masă. Barcelona avea 9 puncte avans, plus rezultatul direct, căci în tur fusese acel 5-0, campionatul era pe final, așa că egalul a părut un rezultat mulțumitor pentru ambele. Mi se pare că și acum sînt aceleași premise, fără ca asta să însemne că insinuez ceva.
Sigur, Real Madrid ar putea pune azi și mai multă sare pe rănile încă sîngerînde ale rivalului său. Dar acesta e un aspect ce n-a caracterizat, niciodată de-a lungul istoriei sale, acest club. De multe ori spre frustrarea suporterilor, avizi de sînge. Mourinho e un tip prea deștept ca să lase orgoliul să-i cucerească inteligența. Știe că meciul important cu adevărat e cel care urmează, căci și dacă Real bate azi pe Barcelona, tot rămîn 13 puncte avans, o prăpastie destul e mare cînd ar mai rămîne de jucat 12 etape, din care Barcelona are 7 partide pe teren propriu, iar deplasările, cu excepția celei de pe ”Calderon” nu-s deloc pretențioase. Real Madrid a pierdut campionatul în primele sale etape, cele din vară, urmare a unui program destul de bizar de pregătire fizică a jucătorilor alcătuit de staff-ul Realului, dar despre asta voi mai avea timp să scriu. Mai știe Mourinho că un meci cu Barcelona jucat la intensitate maximă poate aduce orice, inclusiv un eșec, dar, în cel mai rău caz, accidentări. De aceea va încerca să dozeze efortul unora dintre oamenii săi importanți, cazul Xabi Alonso, dar și să ofere minute altora, pentru a le vedea forma și capacitatea de a juca împotriva unui adversar tare. E cazul lui Kaka, pentru care spațiile pe care le oferă Barcelona ar putea fi extrem de profitabile, cazul lui Modrici, cazul lui Pepe, care trebuie să-și recapete ritmul și o poate face pe un stadion ce nu-i e ostil, e chiar cazul, de ce nu?, al lui Alvaro Morata. În ceea ce-l privește pe Cristiano Ronaldo, ar trebui să se afle în primul grup, al celor menajați, dar e greu de crezut că el va accepta acest rol împotriva Barcelonei. Poate doar dacă nu joacă Messi, care a fost răcit în ultimele zile, și despre care s-a spus că ar putea fi și el menajat.
Trecem cu ocazia asta la Barcelona. Unde e clară absența lui Xavi, ruptură musculară și pauză de 10 zile. Pare destul de limpede că Jordi Roura va începe cu David Villa, în perspectiva meciului cu Milan, și rămîne de văzut cine îl va înlocui pe Xavi. Presa catalană merge pe ideea cu Fabregas la mijloc, dar eu cred că acolo poate juca foarte bine Thiago, ale cărui calități naturale se apropie cel mai mult de ale lui Xavi. Despre Thiago s-a tot spus că e succesorul lui Xavi, dar niciodată nu i s-a dat ocazia să arate. E un fotbalist extrem de dotat, cu o știință a pasei incredibilă, obișnuiește să ceară mingea mai sus decît o face Xavi, iar asta e un mare ajutor pentru echipă, dar are cîteva carențe la nivel de atitudine ce i-au cam frînat creșterea. Ăsta ar putea fi momentul său, mai ales dacă va avea în față perechea Essien-Modrici.
Pe ”Bernabeu”, Real Madrid n-a mai bătut Barcelona, în campionat, din mai 2008. În ceea ce-i privește, catalanii n-au cîștigat decît o dată în ultimele 7 dueluri directe, sau de două ori în ultimele 8, cum preferați. Așa sună statistica. Dar statisticile devin neimportante în cazul unui meci în care sînt față în față Messi și Cristiano. Cei doi nu ies niciodată pe teren ca să se afle în treabă. Așa că ei trebuie să fie și azi garanția spectacolului.
Am scris în precedentul articol despre situația de la FC Barcelona și asemănările cu flimul ”Flight”. Nu se poate trece așa ușor peste celălalt comandant de navă, Jose Mourinho. Omul care prin tot ceea ce a gîndit și făcut a schimbat ierarhiile în fotbalul spaniol.
Am scris în avancronica returului de pe ”Camp Nou” că de la acel meci jucat în ianuarie 2012, pe același stadion și în aceeași fază a competiției, Real Madrid a încetat să mai fie o echipă dominată psihic de Barcelona. Tot în avancronică am scris că Barcelona are probleme, că e previzibilă în tot ceea ce face și că dacă există o singură trupă capabilă să accentueze rănile catalanilor aceasta e Real Madrid. Am anticipat problemele lui Pepe, dovadă că Mourinho nu l-a titularizat, deși inițial fusese anunțat în primul ”11” și am aniticipat într-un fel că nu va începe cu Kaka.
Meciul s-a jucat după scenariul lui Morinho. Care a început cu Di Maria, iar explicațiile s-au văzut imediat. Real juca într-un soi de 5-4-1 pe faza de apărare. Arbeloa se mișca spre centru și bloca intrările lui Iniesta pe acolo, iar Di Maria îl avea în grijă pe Jordi Alba. Pe care l-a neutralizat, cît timp a fost important asta. La 0-3 deja nu mai conta.
A existat o ușoară criză în jocul Madridului, dar cred că asumată. În partea lui Dani Alves, unde Cristiano Ronaldo nu prea cobora. Asumată, pentru că jocul Barcelonei e previzibil acolo, Dani Alves nu are cui centra în careu și scoate mai mereu spre Messi sau Pedro sau chiar Xavi, dar către linia de 16 metri. Iar în situațiile astea, orice intercepție urmată de pasă directă spre Cristiano l-ar fi lăsat pe portughez singur cu Puyol sau Pique. Nu s-a întîmplat chiar așa, dar s-a întîmplat, în sensul că pasa lungă a lui Xabi Alonso a ajuns la Di Maria, pe care-l prinsese faza în acea zonă, la golul de 0-2.
În rest, totul a fost după cum agîndit Mourinho. Mai puțin poate prestația extrem de slabă a lui Higuain. Și el și Benzema par a-și forța plecarea în vară. Două linii extrem de apropiate în fața careului, apărare sigură, un Varane imperial. Mingea la Barcelona, pe ideea spusă și de Allegri, cît nu intră în careu, nu marchează. Apoi schimbările, toate cu o linie precisă, spre deosebire de cele făcute de Barcelona, previzibile și ele.
E diferența dintre o echipă fără antrenor pe bancă și una cu antrenor mare. Guardiola ar fi încercat ceva, o nebunie, o linie de 3 pe fund, 4 atacanți, orice să scoată jocul din dinamica lui Mourinho. Chiar și Tito Vilanova a făcut lucrurile astea. E nevoie însă de personalitate, de curaj, de asumarea răspunderii, într-un cuvînt, de antrenor. Ceea ce la Barcelona lipsește.
Plus micile detalii, șansa care a fost într-o singură parte. Dacă Barcelona dă gol în minutul 2 la acea fază a lui Messi, e greu de spus ce se poate întîmpla. Dacă arbitrul dă penalty la faza cu Pedro, la 0-1 (despre care Ion Crăciunescu mi-a spus limpede că e penalty clar, fiind vorba de o poziție cîștigată, deși eu la Fotbal European am spus că nu e), și se face 1-1, iar nu se știe ce se poate întîmpla. Și dacă Pique nu face o gafă de proporții pentru un fundaș central de talia lui, care ar fi trebuit să știe că un atacant cu viteza lui Ronaldo se tatonează nu se atacă decisiv în careu, și nu se face 0-1 atît de devreme, iar nu se știe ce se poate întîmpla.
Se știe în schimb ce s-a întîmplat. Încă o demonstrație de forță a Madridului și a lui Cristiano Ronaldo în casa dușmanului. Situație în oglindă cu cea de acum doi ani, cînd Messi și Barcelona defilau pe ”Bernabeu”. Eu cred că această schimbare de roluri are un singur motiv: Jose Mourinho. Și dacă în articolul despre situația de la Barcelona am spus că nu văd clar cum ar putea Tito Vilanova să redreseze situația, trebuie să spun și că nu văd clar cum se va descurca Real Madrid după plecarea lui Mourinho.
Acum două zile am văzut un film. ”Flight” se numește, cu Denzel Washington. Mi l-a recomandat toată lumea după ce am scris un articol pe acest blog despre acel incident cu pilotul Tarom prin băut înainte să plece de la Londra la București. Un articol pe care mulți l-au înțeles prost, în special cei implicați în activitatea Tarom. De unde se dorise o simplă opinie despre trăirile unuia unuia care are o frică teribilă de zborul cu avionul (adică eu) s-a transformat, după unii, într-un atac la dresa piloților, stewardeselor și în general a industriei aviatice. În fine, nu mai contează, cine a vrut să priceapă a priceput. 
Deci am văzut ”Flight”. Nu mi-a trecut frica de avion, dimpotrivă. Dar aseară, în timp ce mă întorceam de la DigiSport, m-am gîndit că există o legătură între avionul pilotat în film de Denzel Washington și FC Barcelona. O să ziceți că-s dus cu capul! Posibil, mi s-a mai zis. Dar așteptați să vedeți care e logica mea!
Pentru cine n-a văzut filmul, pe scurt, e vorba despre un pilot cu o gravă problemă. Drogurile și alcoolul. Se urcă drogat la manșă, trece printr-o furtună cu turbulențe maxime, apoi bea 3 sticluțe de vodcă și adoarme. După ce lăsase manșa secundului său. La un moment dat, aparatul se defectează și intra într-o prăbușire necontrolată. Comandantul se trezește brusc, preia controlul, încearcă să redreseze, nu poate, apoi realizează o mișcare uluitoare. Pune avionul cu burta în sus și astfel îl stabilizează, apoi planează și-l aterizează forțat pe un cîmp. Mor 6 oameni din 108, în condițiile în care prăbușirea inițială ar fi dus la moartea tuturor. Inclusiv, sau mai ales, dacă avionul era pilotat de secund. Acea manevră genială, a unui pilot genial dar măcinat de probleme, a dus la salvarea majorității oamenilor.
Care-i legătura cu FC Barcelona pesemne că vă întrebați? Ei bine, FC Barcelona e fix ca avionul respectiv. Comandantul său are mari probleme. De sănătate din păcate, independente de voința lui. E nevoit să cedeze comanda secundului său. Aparatul numit FC Barcelona merge liniștit, mai degrabă pe pilotul automat programat de Pep Guardiola. Apar ceva turbulențe, meciul cu Sociedad, cel cu Valencia, survolate fără a fi necesară intervenția celui care deținea controlul. A secundului, cum ar veni. Apoi, brusc și neanticipat de nimeni, ca și-n film, apare defecțiunea. În meciul cu Milan. Piesele nu mai funcționează la capacitate maximă, nu mai sînt la fel de unse, legăturile se șubrezesc. Iar piesa cea mai importantă, Messi, e gripată de-a dreptul.
Acum apar diferențele față de film. Secundul, rămas ”in charge”, acționează conform procedurilor. Face schimbările după convorbiri telefonice inter-continentale, dar nu schimbă mai nimic în esență. Iar aparatul continuă să se deterioreze. Meciul cu Real Madrid înseamnă un pas înainte, sau în jos, spre prăbușire. E nevoie de intervenția pilotului, a principalului, e nevoie de o idee, de o ieșire genială din situație de criză, așa cum i-a reușit lui Denzel în film. E nevoie să-și asume cineva răspunderea, iar asta nu poate să facă decît comandantul, cel care are toate datele și poate decide. Dar pentru asta e nevoie să fie în avion.
Revenind la actualitate. FC Barcelona s-a comportat exemplar față de Tito Vilanova. Puține cluburi cred că ar fi procedat la fel. Poate și din convingerea că lucrurile merg bine, pe pilot automat cum ar veni, că automatismele și autogestiunea vor funcționa. Poate și din convingerea că secundul, Jordi Roura, ajutat acum de ”însoțitorii de bord” Puyol, Xavi, Iniesta, Messi o vor scoate la capăt. Iată că nu-i așa simplu. A trebuit ca Barcelona să întîlnească un antrenor italian remarcabil, Allegri, și un Antrenor (da, cu A mare) excepțional, Mourinho, pentru ca lucrurile să se complice. Și echipa să intre într-o stare de depresie ce nu a mai fost simțită de vreo 5 ani.
Omenește vorbind, e extrem de delicat subiectul. Nu poți să lovești un om în suferință luîndu-i poate al treilea cel mai de preț lucru din viața sa, după sănătate și familie. Expresia e un pic nefericită gramatical, știu, dar se potrivește. Sportiv vorbind, Barcelona are nevoie de cineva care să ia decizii, nu să aștepte să sune telefonul, care să aibă personalitate, care să-i poată privi în ochi pe Allegri și Mourinho, care să aibă autoritate asupra jucătorilor, care să-l poată schimba pe Puyol atunci cînd e rănit, ca la Milano, sau care să poată să-i explice lui Pique că niciodată de acum înainte să nu mai facă alunecare decisivă în careu în fața unui jucător atît de abil și rapid ca Ronaldo.
E foarte posibil însă ca sănătatea unui om să conteze mai mult decît un trofeu. Sau ca două trofee. Nu știu însă în ce măsură lucrurile vor reveni la normal după întoarcerea lui Tito Vilanova. Aparatul a suferit daune cam mari în această perioadă și e nevoie de multă pricepere și de ceva piese noi ca să poată fi redresat.
Hai să facem și o altfel de avancronică pentru Barcelona – Real Madrid! Ce ziceți?
Vă propun mai întîi un duel al ziarelor din cele două orașe. Le găsiți oricum în revista presei, în fiecare zi pe acest blog, un demers unic în presa din România, ce vă permite să vedeți cum arată ziarele și la alții și, eventual, să faceți comparații cu ce se petrece la noi. Poate o să înțelegi astfel și de ce la noi ziarele se usucă, iar la ei supraviețuiesc crizei cu demnitate.
Catalunya și Madrid au cîte două ziare de sport fiecare. Toate abordează în stil propiru confruntarea. Marca mi se pare cea mai bună, cu această copertă dublă, explicîndu-și astfel poziția de lider incontestabil pe piața ziarelor din Spania.
MADRID
BARCELONA
Iar acum, vă propun partea cea mai așteptată. Duelul dintre Messi și Cristiano Ronaldo. S-au scris mii de rînduri despre acești doi imenși fotbaliști, despre duelul lor particular și despre duelurile lor împotriva clubului celuilalt. Să lăsăm imaginile să vorbească, mai bine zis golurile, cele date de fiecare dintre ei împotriva rivalilor dintotdeauna.
Mai întîi golurile lui Messi împotriva Realului:
Și acum, golurile lui Cristiano Ronaldo împotriva Barcelonei:
Iar la final, dacă mai aveți răbdare, vă propun să faceți un tur al ”Camp Nou”, gazda partidei de azi. Știu că mulți l-au văzut, dar probabil că mai sînt destui care și-ar dori asta. În curînd, vă promit și un articol despre cum se pot procura bilete la meciurile importante din Europa, fără a plăti suplimentar pentru asta diverselor firme de turism sau, mai nou, ziare.
Am tot vorbit în ultima vreme pe acest blog de acel meci Barcelona-Real Madrid de anul trecut, din ianuarie. Tot în Cupă, tot meci retur. A fost 2-2 atunci, dar rezultatul n-a fost deajuns pentru madrileni, ce pierduseră pe teren propriu. Însă, deși nu s-a calificat, Madridul a trasat atunci o bornă. De la acest egal, Barcelona a încetat să-și mai domine psihic rivalul așa cum o facea înainte, nu, nu de la acel 5-0 de pe ”Camp Nou”, ci de la acel 2-6 de pe ”Bernabeu”. Amintiți-vă cum s-au jucat următoarele dueluri de după acest 2-2! Niciodată, nici măcar în turul Supercupei, cînd Madridul avea certe probleme fizice din cauza lipsei de pregătire, deși a învins și putea s-o facă net, Barcelona n-a mai fost echipa care a condiționat partida.
Să ne înțelegem. Nu vorbesc de posesie. Aceasta rămîne a Barcelonei indiferent cu cine joacă. Vorbesc de control al meciului. De la acel 2-2, Mourinho a preluat controlul. A înțeles cum să oprească dezvoltarea jocului catalanilor, știa el oricum din perioada Inter, dar a avut nevoie de timp pentru a implementa strategia în rîndul lotului, și a făcut-o, ba a mai fost și sursă de inspirație pentru alții, vezi Milan ca ultim exemplu.
De la această bază pleacă meciul de azi. Dar și de la un amănunt, deloc neglijabil. A fost 1-1 în tur, iar la primul fluier al arbitrului Undiano Mallenco, Barcelona e echipa calificată. Într-un fel, Real trăiește situația Barcelonei. Jocul său în principal reactiv a fost intuit, iar exemplul dat de Manchester United, care nu s-a sfiit, cît e de Manchester United, să facă o întreagă repriză un soi de ”british catenaccio” pe ”Bernabeu” și să lase atacul în dreptului Realului. Asta nu i-a convenit lui Mourinho, s-a văzut din reacția sa iritată de la conferința de presă, dar n-a convenit nici jucătorilor săi, iar asta s-a văzut pe teren. Acum, întrebarea e simplă: va putea Barcelona să aplice tactica lui Manchester United? Adică să invite Madridul la joc, să facă așadar ceea ce nu-i place? Greu răspuns, dar mai degrabă nu. Filozofia acestei echipe a Barcelonei se învîrte în jurul balonului, a posesiei, nu a contraatacului.
Barcelona are însă probleme. De multă vreme lipsurile nu au fost atît de evidente. Lipsa antrenorului, din motive independente de el. Lipsa motivației, din motive ce țin de distanța față de Real în campionat. Și, mai nou, lipsa încrederii. S-a văzut sîmbătă cu Sevilla că rănile de pe ”San Siro” nu s-au cicatrizat, iar dacă există o echipă capabilă să facă și mai profunde rănile aceasta e Real Madrid. Mai ales că echipa lui Mourinho are mult mai buni jucători, în toate liniile, decît Milan.
Nu cred că va juca David Villa de la început. Cred însă că o va face cu Milan. E diferență mare între meciul de azi și returul cu italienii. Azi e nevoie de pase, de circulație, de asociere, de ”Sfînta Treime” Xavi-Iniesta-Fabregas adunată în jurul lui ”El Dios” Messi. De la Messi se așteaptă o reacție furioasă, mai ales după toată polemica iscată în jurul său la meciul tur. Doar că Messi nu prea a mai avut în ultmele săptămîni reacții prea furioase, în afară de cele la adresa coechipierilor săi.
Nici Real însă nu duce lipsă de probleme. 
Mourinho are mari bătăi de cap fix la jucătorii săi cei mai importanți pe zona defensivă. Pepe e departe de cel din sezonul trecut, e lent, greoi și are dificultăți la luarea deciziilor sub presiune. Sergio Ramos alternează momentele bune cu cele de superficialitate, iar starea fizică a lui Xabi Alonso e o mare necunoscută. Pe capul lui Mourinho a mai apărut și problema Kaka. După cum a evoluat cu Deportivo și după cît de slab s-a prezentat în ultima vreme Di Maria, logic ar fi să fie titular. O linie de mijloc cu Kaka, Ozil și Cristiano sună excelent, dar se pare că Mourinho n-a uitat meciul cu Bayern de anul trecut, cînd tare mult s-a bazat pe Kaka și acesta l-a dezamăgit crunt. Se spune că de atunci Mourinho nu prea mai vede limpede folosirea brazilianului în meciuri capitale. Deși totul se duce spre ideea prezenței lui Higuain în atac, eu unul n-aș fi deloc surprins să-l văd pe Cristiano în poziție de 9 fals, căci Barcelona e rivalul ideal pentru așa ceva, cu spațiile ce le oferă pe terenul său.
Încă un lucru. Am vorbit de principiul vaselor comunicante după care se guvernează relațiile dintre cele două grupări. Aici intră și suporterii lor. Barcelona și Real își trag seva fericirii din nefericirea celeilalte. Dezamăgirea acelui 1-1 cu United a durat pentru madrileni fix pînă la eșecul Barcelonei de la Milano. Acum, dezamăgiți sînt catalanii, astfel că meciul de azi e, și din acest punct de vedere, extrem de important. Cupa nu mai e pentru Real Madrid trofeul pe care-l ironizau în sezonul trecut, cînd a cîștigat Barcelona, ci cel pentru care se ieșea în stradă, în 2011, cînd ironici erau catalanii.
Din astfel de meciuri, din astfel de dueluri, nu avem de cîștigat decît noi, cei care privim!
Așa e fotbalul cîteodată. De fapt, de foarte multe ori. Ceea ce e valabil azi, mîine s-ar putea să nu mai fie valabil. Cine-i nu-i bun azi, e posibil să redevină mîine. Cam asta e situația lui David Villa și Kaka, ambii redeveniți foarte importanți fix în etapa de dinainte de ”Clasico”.
Barcelona traversează o zonă de turbulențe cu care nu era obișnuită. Fără pilot, cu un copilot ce oferă mai mult dubii decît garanți, și cu cel mai important motor expunînd oarece probleme tehnice, de turație. Acum o lună și jumătate vorbeam de o Barcelona aproape perfectă. Între timp lucrurile s-au reașezat, iar prestația oribilă de la Milano, care nu s-a văzut nici în ultimul sezon al lui Rijkaard, cînd Ronaldinho și Deco veneau la antrenamente direct de la discotecă, a oferit o altă perspectivă echipei catalane.
Și așa a apărut David Villa. A reapărut, de fapt, căci el nu dispăruse nicăieri. N-a fost la Milano din pricina unei colici renale, dar tare mă îndoiesc că ar fi prins primul ”11”. Ar fi fost însă o bună variantă de recurs. Sîmbătă, cu Sevilla, Barcelona pedalat în gol, la 1-0 pentru oaspeți. Messi căuta să le facă pe toate în zonă centrală și nu-i ieșea nimic. A fost nevoie ca Barcelona să regăsească abecedarul fotbalului, unde nu se vorbește de pase dublate sau redublate, nici de pase filtrante, pe poziții viitoare. Ci se vorbește de cea mai simplă acțiune posibilă: minge în bandă, centrare, gol.
Luați golul lui David Villa cu Sevilla. Luați golul lui Schelotto din ”Derby della Madoninna”. În avancronica meciului Milan-Barcelona scriam că Milan primește multe goluri din astfel de faze, din astfel de cetrări din benzi, din pricina carențelor fundașilor săi centrali. Dar și anticipam că Barcelona nu va folosi această formulă, căci nu are atacantul de careu. Ei bine acum îl are. De fapt, l-a avut dintotdeauna. Situația lui David Villa e un pic mai complicată, ea merită tratată separat și o voi face curînd. S-au bătut cîmpii mult în legătură cu situația sa, cu viitorul său, cînd existau doar două baze de discuții. 1. După 8 luni de accidentare, cam în tot atîtea luni de la momentul revenirii poți spera să-ți reapară forma maximă. 2. Cînd contractul ți se termină în 2014, e logic ca, în timp ce tratativele se poartă, să apară varianta transferului, ca un soi de amenințare. Încă nu sînt convins că David Villa va fi titular cu Real Madrid în Cupă. Mai degrabă nu. Dar sînt convins că va fi cu Milan. Sînt două meciuri complet distincte ca abordare.
Situația lui Kaka e pe undeva similară. Rămas la Real doar din pricina diferențelor fiscale între Madrid și Milano, a făcut un meci splendid pe ”El Riazor”. Un gol splendid și o pasă genială la faza golului doi au adus aminte de Kaka de la Milan, imperialul brazilian din ploaia milaneză la acea semifinală de Ligă cu Manchester. În condițiile în care Di Maria e departe de forma sa din alte perioade, ba mai are și ieșiri de-a dreptul infantile generatoare de probleme pentru echipă, Kaka ar putea fi soluția. Rămîne de văzut dacă și Mourinho vede clar această soluție. Coabitarea dintre cei doi n-a părut prea grozavă, iar coabitarea în același ”11” cu Cristiano Ronaldo nu aduce probleme în partide normale, dar poate genera în confruntări precum cele cu Barcelona, unde toată lumea trebui să se și apere, nu doar să atace. Kaka a jucat bine în acel 2-2 de anul trecut de pe ”Camp Nou”, tot din Cupă, un fel de preludiu pentru orgasmele ulterioare, căci deși atunci nu s-a calificat, Realul a oferit, pentru prima dată, o imagine superioară Barcelonei.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!