GUARDIOLA, ”THE LUCKY ONE”

GUARDIOLA, ”THE LUCKY ONE”

Dubla manșă dintre Bayern și Juventus reprezintă unul dintre argumentele pentru care a fost inventată această competiție numită Champions League. Campioana Germaniei și campioana Italiei au oferit 4 reprize de fotbal fantastic, completate apoi de 30 de minute de prelungiri, pentru că una dintre ele, din păcate, trebuia să piardă duelul. Spun din păcate fiindcă mi se pare limpede că nici una nu merita. A trecut în cele din urmă Bayern, dar nu fiindcă nemții cîștigă întotdeauna, cum credea Lineker acum vreo 30 ani – între timp s-au mai schimbat lucrurile în fotbal – ci pentru că acele detalii despre care am tot spus că sînt atît de importante în această competiție s-au aliniat în dreptul lui Pep Guardiola. Citeste mai mult …

GUARDIOLA, SEZONUL 3

GUARDIOLA, SEZONUL 3

Încet încet se pun în mișcare campionatele importante ale Europei. Au pornit Franța și Anglia, în week-end-ul viitor vor pleca la drum Primera și Serie A, campionatele ce au dat finalistele Champions League în sezonul trecut, iar la acest sfîrșit de săptămînă începe Bundesliga. O întrecere pe care 16 dintre cei 18 antrenori ai grupărilor ce se regăsesc pe grila de start o văd cîștigată din nou de Bayern Munchen. Cei doi care se situează împotriva curentului sînt tehnicienii celor două echipe chemate să pună sub semnul întrebării supremația bavarezilor în fotbalul german, Wolfsburg și Dortmund. Este al treilea sezon al lui Pep Guardiola la Bayern, dar este foarte posibil să fie și ultimul.
Citeste mai mult …

GUARDIOLA CU MESSI ȘI FĂRĂ MESSI

GUARDIOLA CU MESSI ȘI FĂRĂ MESSI

Despre plecarea lui Guardiola de la Barcelona s-a vorbit destul de mult. E așternută peste acest gest, mai mult decît surprinzător apărut la vremea respectivă, o mantie a misterului demnă de serialele americane. Din cînd în cînd mai apar informații, dezvăluiri, surse, dar lucrurile continuă să rămînă greu de probat. Ele pot fi comentate însă. Și interpretate, căutînd adevărul în spatele unor gesturi ori a unor prestații.

S-a spus, de exemplu, că motivul definitivei rupturi între Guardiola și Sandro Rosell, președintele de atunci al catalanilor, cu care Pep oricum nu avea o relație prea grozavă, a fost dorința de a restructura, la finalul sezonului 2011-2012, lotul de jucători. În opinia lui Guardiola, erau cîțiva jucători care ar fi trebuit să plece. Unul ar fi fost Pique, ale cărui derapaje extrasportive umbreau prestațiile cîteodată excelente din teren. Altul ar fi fost Dani Alves, oarecum pe același considerent. Un altul ar fi fost Fabregas, pe care chiar Guardiola îl solicitase, dar pe care îl bănuia că ar fi omul ziariștilor din vestiar. Bănuială bazată în mod sigur pe presa extrem de favorabilă pe care Fabregas o avea, dar și pe anumite informații care ajunseseră la urechile lui Pep, din partea altor jurnaliști ”binevoitori”, căci lumea asta a presei e mult mai dezbinată și se canibalizează mult mai tare decît cea a fotbalului. Și nu în ultimul rînd, foarte surprinzător și cam greu de crezut totuși, unul dintre cei vizați de restructurare era Iniesta, pentru care exista ofertă certă de la Chelsea de 70 de milioane de euro. Un Iniesta care, în opinia lui Pep, nu putea oferi mai mult, nu avea marjă de creștere. Această din urmă idee mie mi se pare, repet, cam greu de crezut, dar ea circulă și trebuie consemnată ca atare. Exista, evident, și o listă de jucători ce urmau să fie aduși în schimb, pe care se regăseau, zice-se, Isco, pe atunci la Malaga, Eden Hazard, pe atunci la Lille (ajuns la Chelsea, posibil ca variantă pentru Iniesta) ori Thiago Silva, pe atunci mai tînăr, mai puțin predispus accidentărilor și ceva mai ieftin.

Sandro Rosell n-a fost prea convins de oportunitatea acestei minirevoluții. Cum chimia între el și Guardiola nu prea exista, l-a abordat pe Tito Vilanova, pentru a sonda posibilitatea de a-l instala principal, în caz că Guardiola va decide să plece. Ceea ce, ulterior, a provocat supărarea lui Pep față de regretatul Tito Vilanova.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Se spune însă că ceea ce l-a convins pe Guardiola să plece a fost un incident cu Leo Messi, petrecut după El Clasico cu Real Madrid din aprilie 2012. Cel disputat între cele două manșe cu Chelsea. Atunci, Guardiola l-ar fi înfuriat pe Messi peste măsură cu decizia, extrem de surprinzătoare, de a-l titulariza pe Tello în detrimentul lui Fabregas, ba chir se zice că după meci, în vestiar, ar fi avut loc și o ceartă violentă. Poate că dacă Barcelona s-ar fi calificat în finala Ligi, lucrurile s-ar fi calmat, înfrîngerea cu Chelsea, petrecută la 3 zile după acel Clasico, turnînd și mai mult gaz peste foc. Oricum relația lui Guardiola cu Messi nu mai era cea din anii precedenți, se spune că abia își vorbeau, iar alte surse pretind că îmbrățișarea călduroasă a celor doi la finala Cupei Spaniei, ultimul meci al lui Pep la Barcelona, s-a produs doar la îndemnul lui Mascherano.

Sînt lucruri greu de probat. Poate dacă Messi se va hotără vreodată să-și scrie autobiografia și va decide că e bine să spună și anumite secrete din vestiar vom afla și noi. Pînă atunci, nu putem decît să ne uităm la amănunte. La coincidențe. De genul furiei cu care Messi a sărbătorit marcarea celor două goluri. Acolo nu era doar bucurie, era o eliberare, pe care rar am văzut-o la argentinian. Sau de genul meciului extrem de sobru făcut de Dani Alves, mai serios ca niciodată, ori al lui Pique, mai sigur ca niciodată, de parcă ambii ar fi avut ceva polițe de plătit cuiva. Sînt doar supoziții.

Certitudinea e una singură. Anume că întoarcerea lui Guardiola pe terenul unde a cunoscut cele mai mari bucurii, ca jucător și antrenor, a fost extrem de amară. Pep a fost masacrat chiar de creația sa, de echipa pe care el a dus-o pe Everestul fotbalului și de omul alături de care a obținut toate performanțele. Așa e viața, nimic nu e întîmplător, se pare. Iar dacă Everestul a scăzut cu 3 centimetri în urma cutremurului din Nepal, cine știe cu cît vor crește regretele lui Pep după cutremurul de pe Camp Nou.

Despre traiectoria lui Guardiola la Bayern avem timp să vorbim în zilele care urmează. A fost privit de la început cu un soi de răceală amestecată cu un soi de ură, greu de înțeles totuși pentru mine, căci nu Pep l-a înlăturat pe Heynckes de la Bayern, ci chiar Jupp l-a propus pe catalan în momentul în care a decis că e timpul să iasă din fotbal. La momentul acela, Guardiola era cea mai bună soluție, mai ales că era liber. Dacă mariajul dintre catalan și bavarezi a fost unul rodnic, n-aș vrea să răspund acum. E prea la cald și mulți se vor repezi să spună că e un dezastru. Aceiași care, în minutul 74 al meciului de pe ”Camp Nou” erau mulțumiți de cum gestiona Bayern un meci jucat în condiții speciale.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Nu mi-am ascuns niciodată simpatia pentru Pep. La fel cum nu mi-am ascuns nici simpatia pentru Mourinho. Ori pentru Rafa Benitez. Îmi plac antrenorii cu personalitate, iar la Guardiola se adaugă și stilul pe care-l propune, care mie îmi place. Nu-mi place, de exemplu, Mancini, dar acest text nu e despre ce-mi place sau ce nu-mi place mie. E despre un meci pe care, oricît de mult l-aș simpatiza pe Guardiola, n-am cum să nu spun că l-a gestionat destul de prost. Cel puțin formula de început, cea cu 3 oameni pe fund, e mai mult decît ciudată. Cu Rafinha în stînga, dreptaci fiind, încercînd să blocheze intrările lui Messi în diagonală. Aici m-a surprins neplăcut Pep. Știam din cărțile despre el că pregătește meciurile ca un student eminent examenele. În mod normal trebuia să știe că Simeone a încercat lucrul ăsta acum cîteva luni, tot pe Camp Nou, cu Jesus Gamez și a ieșit prost pentru el și pentru Atletico. Și trebuia să-și amintească un Clasico în care Sergio Ramos a jucat acolo, în formulă de 4 oameni însă, exact pe aceași idee. Și a ieșit prost pentru Ramos și pentru Real. Pep era antrenorul Barcelonei atunci, nu avea cum să uite.

O calitate a lui Guardiola, între multe altele, e că intervine în meciuri atunci cînd situația o cere. Alți antrenori nu o fac imediat, așteaptă pauză sau n-o fac deloc. El a schimbat după un sfert de ceas în care doar norocul și Neuer au făcut ca Barcelona să nu dea gol. Bayern s-a repliat, a trecut la apărare în 4 cu un modul mult mai apropiat de jocul obișnuit și a gestionat bine partida între minutele 15 și 75. Ba chiar în repriza a doua, cu foarte puține excepții, dădea senzația de control.

Așa cum spuneam pe acest blog după victoria lui Juve în fața Realului, în Champions League orice detaliu contează, orice absență e importantă și orice greșeală te condamnă. Bayern a jucat fără cei mai buni oameni ai săi, în primul rînd Robben și Ribery, dar și Alaba și Badstuber. Cu ei pe teren alta ar fi fost situația. La fel cum alta ar fi fost situația acum doi ani, la acel 4-0 de la Munchen, dacă Messi nu era accidentat, dacă nu lipsea Mascherano, dacă Iniesta nu intra cu infiltrații, iar Xavi terminat din punct de vedere fizic. Și dacă, atunci, regretatul Tito Vilanova nu ar fi avut o altă bătălie mai importantă de dus, despre ale cărei dimensiuni ne-am dat seama abia ulterior.

Detaliile despre care vorbeam s-au produs la primul gol. A fost acea fază la care Neymar a cerut penalty. Dacă a fost sau nu, nu contează acum. Cei de la Bayern ar fi trebuit să protesteze vehement și să încerce să-l determine pe arbitru să-i dea al doilea galben brazilianului. Mai ales că Rizzoli părea că are această intenție. În loc de asta, ei au încercat să repună repede mingea în joc și să surprindă, să încerce să dea gol. Obsesia lui Guardiola de a da gol pe ”Camp Nou” s-a întors împotriva lui, fix la fel cum s-a întîmplat cu obsesia Realului de a cîștiga la Torino și de a duce, la faza golului de 2-1, 9 jucători în careul torinezilor la o fază fixă. Totuși 0-0 nu era un rezultat rău în prespectiva returului de pe ”Allianz Arena”. Despre posibilitatea ca Neymar să vadă roșu nu mai vorbesc. Apoi, la 1-0 pentru Barcelona, cei de la Bayern s-au repezit din nou, deși zău dacă 1-0 era un rezultat rău.

Și mai e ceva. Are un nume de data asta: Messi. N-a jucat perfect, cu City a fost mult mai bun, a fost ținut departe de poarta lui Neuer și nu-i convenea asta, ba chiar în repriza a doua îl revedeam pe Messi din sezonul trecut sau de la Mondial, căruia nu-i ieșea jocul și mergea pe teren. Geniile n-au însă nevoie de invitație. Au nevoie doar de oportunități. Dacă a avut ceva de împărțit Messi cu Guardiola la vremea respectivă nici nu mai contează.

La un moment dat, Guardiola spunea: ”Am vrut să-l fac pe Messi cel mai bun din lume. În cele din urmă, m-a făcut pe mine Messi cel mai bun antrenor din lume”. Messi era același cînd Guardiola a venit la Barcelona, cînd Guardiola a plecat de la Barcelona și e același acum, cînd Guardiola a fost învins de Barcelona. Guardiola fără Messi e cu totul altceva.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:



 

 

INFERNUL LUI DANTE ȘI DAVID LUIZ

INFERNUL LUI DANTE ȘI DAVID LUIZ

În fotbalul zilelor noastre, nivelul a ajuns în Champions League atît de ridicat încît orice absență, cît de mică și neimportantă ar părea ea la prima vedere, contează suficient de mult. Iar dacă vorbim despre o sumă de absențe și despre o fază superioară a competiției, cum ar fi în cazul de față ”sferturile”, unde nu ajunge chiar oricine, lucrurile pot lua întorsături neașteptate, chiar dramatice pe alocuri. PSG și Bayern au experimentat asta miercuri seară, iar Laurent Blanc și Pep Guardiola s-au lovit violent de această problemă.

Situațiile sînt oarecum asemănătoare. Bayern fără Robben, Ribery, Alaba, Schweinsteiger și Benatia (pe Javi Martinez nici nu mai are rost să-l punem la socoteală), cu Lahm și Thiago obligați să joace după luni (foarte multe luni în cazul lui Alcantara) de absență, fiind evidentă lipsa lor de pregătire. PSG fără Ibrahimovic, Verratti, Thiago Motta și cu David Luiz obligat să joace, deși era limpede că nu era în cea mai bună dispoziție, de accidentarea ulterioară a lui Thiago Silva. Atît Bayern cît și PSG au acum situații extrem de grele, o calificare aproape imposibilă în cazul francezilor, posibilă în cazul nemților, dar numai plecînd de la numele și anvergura echipei, nicidecum de la argumente de ordin fotbalistic, căci aici Bayern nu prea are ce pune pe masă după meciul de pe ”Dragao”.

BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

În cazul PSG-ului, lucrurile erau oarecum așteptate. Erau prea importante absențele și prea valoros adversarul. Autogolul lui Mathieu face ca înaintea cuvîntului imposibil atunci cînd vorbim de calificare să alăturăm și cuvîntul ”aproape”. La 0-3 nu știu ce speranțe existau. Nu știu nici așa, la 1-3, doar ideea că ai nevoie să dai 3 goluri și nu 4 pentru calificare face ca verdictul să fie un pic mai dulce.

Barcelona continuă să surprindă. Continuă să nu dea senzația de control asupra partidelor, pe care o lăsa în trecut, continuă să pară fragilă în anumite momente în apărare, cînd adversarul, indiferent cine e el, ajunge să combine în zona linie de 16 metri, dar continuă să scoată maximum de la această tripletă fenomenală din atac. În continuare nu-l simt pe Luis Enrique stăpînind toate butoanele (se spune că nu vorbește cu Messi și Neymar, ceea ce e o mare problemă pentru un antrenor, și că secundul Unzue e cel care ține locul omului de legătură), dar atunci cînd nu e săgetat de idei bizare, vezi schimbarea lui Neymar, lasă lucrurile să meargă și face schimbări cît de cît logice (inclusiv cea cu Mascherano în linia de mijloc, alături de Busquets, care tinde să devină tradițională atunci cînd vrea să țină de scor) rezultatele vin. Barcelona și situația de acolo merită o analiză separată, care sigur va fi făcută aici, dar după terminarea parcursului catalanilor în cele 3 competiții în care sînt implicați. De unde la începutul lui ianuarie, meciul de campionat cu Atletico părea ca va trage cortina dezastrului peste sezon, ei bine tocmai de la acea victorie asupra campionilor Spaniei situația a început să devină din ce în ce mai bună, ajungînd la punctul de azi, cînd Barcelona a devenit favorită la cîștigarea Champions League.

După meciul de la Paris curg ironiile și criticile la adresa lui David Luiz. Sigur, felul în care a fost el depășit de Luis Suarez la cele două goluri ale uruguayanului e caraghios, dar vorbim despre unul dintre cei mai buni atacanți din lume, dacă nu cumva cel mai bun număr 9 al momentului, nu despre vreun debutant oarecare. Despre David Luiz am vorbit de nenumărate ori la emisiuni și am scris pe acest blog. Am scris chiar pe acest blog despre ”capriciul” celor de la PSG de a da 50 de milioane pe un fundaș central bun, dar în nici un caz fenomenal și sub nici o formă de valoarea sumei achitate. Tot pe acest blog am explicat și de ce cred eu că David Luiz nu era potrivit pentru Barcelona, atunci cînd se punea problema transferului său. Să ne înțelegem, e un fundaș bun, un fotbalist polivalent, cu carențe pe zona tactică, motiv pentru care Rafa Benitez, un tactician prin excelență, l-a mutat la mijloc. Cu scăpări de concentrare, motiv pentru care Mourinho l-a preferat pe Matic în locul său, cu greșeli flagrante de plasament. Dar în nici un caz nu-i putem ridica lui David Luiz un monument al ironiilor după meciul de miercuri.

Pentru oricine se pricepe cît de cît la fotbal a fost limpede că David Luiz nu era pregătit să joace. Prezența sa pe banca de rezerve a fost mai degrabă o chestiune de imagine, pentru public. Dar atunci cînd s-a văzut în situația de a-l înlocui pe Thiago Silva, despre care nu mai spune nimeni acum că a costat și el o groază de bani, cîștigă un salariu uriaș, dar se accidentează cînd ți-e lumea mai dragă, Blanc l-a ales pe David Luiz mai mult pentru personalitatea sa decît pentru forma în care se afla. PSG-ul avea nevoie în acel moment de un lider în teren, în condițiile în care Zlatan nu era, Motta nu era, Verratti nu era, iar Silva trebuia să iasă. David Luiz și-a asumat acest rol, căci el este un lider prin excelență, fără să fie cel mai bun fundaș central din lume. S-a fript cu Suarez și încă în două rînduri, dar sincer aș vrea să fi aflat părerea celor care azi fac glume pe seama brazilianului ce gîndeau după reprezentația dată de el pe ”Stamford Bridge”, în returul cu Chelsea.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Să ne îndreptăm atenția și spre supriza serii, victoria lui Porto împotriva lui Bayern. Bayern a făcut de departe unul dintre cele mai proaste jocuri din epoca Guardiola. Culmea e că dacă n-ai văzut meciul poți avea senzația că Porto a făcut un meci colosal, că băieții lui Lopetegui și-au depășit limitele ori ceva de genul ăsta. Realitatea e că Porto n-a făcut decît un meci obișnuit pentru această echipă, iar asta ar trebui să-l îngrijoreze mai tare pe Pep decît rezultatul final, care, după cum a jucat Bayern, chiar nu e rău. Lopetegui a înțeles că Bayern are probleme, că fluiditatea jocului său are de suferit, așa că a dispus echipa ceva mai sus, pentru un pressing avansat, la nivelul fundașilor centrali bavarezi. Și de aici a început sfîrșitul pentru Bayern, incapabilă să iasă cursiv din apărare, dar și să pună presiune pe benzi, acolo unde Ribery și mai ales Robben sînt greu de înlocuit. Dincolo de asta, absențele l-au obligat pe Guardiola să înceapă cu Thiago, un risc imens la un asemenea nivel, după aproape un an de inactivitate. Faptul că Thiago a dat gol nu poate șterge statistica oribilă din dreptul său. 18 pierderi de balon e o cifră uriașă pentru un fotbalist chemat să dicteze jocul echipei. A vrut multe, și-a asumat responsabilități, ca și David Luiz, dar corpul nu l-a ajutat.

Iar ceea ce a făcut Dante ține de o comedie proastă. Franz Beckenbauer a scos o poantă bună după meci. ”Dante părea a fi încălțat în clăpari la felul în care alerga”, a spus Beckenbauer. Și chiar așa e. N-am înțeles, la momentul aflării echipelor de start, de ce Pep n-a apelat la Badstuber, un fundaș central capabil să manevreze mingea, dar și mult mai mobil în cîmp. Pesemne că a gîndit să nu joace cu 3 fotbaliști în primul ”11” care au adunat pînă de curînd luni bune de inactivitate, căci și Badstuber e în aceeași situație cu Thiago și Lahm.

Problema lui Guardiola nu s-a înregistrat doar la acest meci. Ea vine de la începutul acestui an. În 2015, Bayern a fost umbra superputerii din toamnă, iar semnalele date de eșecul cu Wolfsburg, egalul cu Șahtior, cel cu Schalke, inclusiv victoria chinuită de la Dortmund, meci în care Borussia a dominat de parcă avea în față pe Paderborn și nu pe Bayern, toate acestea au fost semnale că lucrurile nu-s în regulă. Cu atîtea absențe, plus lipsa de formă a unor fotbaliști esențiali gen Xabi Alonso ori Thomas Muller, Guardiola nu și-a putut pune prea mult în aplicare ideile lucrate în vacanța de iarnă. O eliminare în fața lui Porto ar fi un eșec grav, chit că echipa va lua al doilea titlu consecutiv în Budesliga, eventual al doilea event consecutiv. Pentru returul de la Munchen nu-s prea multe motive de optimism în legătură cu starea de sănătate a celor absenți. Bayern e un uriaș rănit în acest moment, dar nu de adversar ci mai degrabă de propriile erori, de propria neputință. Un gigant rănit în orgoliu poate fi însă extrem de periculos, mai ales pe propriul teren. 90 de minute în Germania sînt foarte lungi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

 

CANDIDAȚII PEP ȘI MOU

CANDIDAȚII PEP ȘI MOU

De cînd s-au infiltrat în fotbalul mare, Jose Mourinho și Pep Guardiola sînt permanent candidați la cîștigarea Champions League. Mourinho din 2003, de cînd a luat cu Porto fosta Cupă UEFA, Guardiola din 2008, de cînd s-a așezat pe banca Barcelonei. În fiecare sezon ce a urmat, indiferent de banca pe care s-au așezat, cei doi au fost printre favoriți. În general au ajuns aproape de obiectiv, la granița semifinalelor, ceea ce nu-i puțin lucru într-o competiție în care, de cînd a apărut în locul vechiului concept Cupa Campionilor Europeni, nimeni nu a reușit să cîștige trofeul doi ani la rînd. Și anul acesta e la fel. Mourinho și Guardiola sînt, la această oră, prin Chelsea și Bayerni, pe lista favoriților.

La momentul cînd scriu aceste rînduri e greu de spus dacă lucrul ăsta se va și întîmpla. Sînt mulți factori care pot interveni pe parcurs, detalii de moment, inclusiv un posibil meci direct. La momentul ăsta e greu de spus și dacă Bayern ori Chelsea se vor califica mai departe din această fază a ”optimilor”, căci meciurile retur cu Șahtior și PSG nu-s chiar așa de simple. Însă Guardiola și Mourinho rămîn doi actori importanți ai acestui film de mare succes numit Champions League. Ne-am delectat cu duelul lor din Primera Division, am savurat Supercupa Europei de la Praga, eu unul mi-as dori să mai văd o confruntare între ei, eventual în dublă manșă dacă nu în finală.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Pentru Guardiola și Bayern lucrurile par mai simple în perspectiva returului cu Șahtior. Par, dar nu sînt. 0-0 în deplasare e cel mai prost rezultat bun pe care o echipă îl poate obține. Reversul medaliei pentru echipa lui Mircea Lucescu e că un 0-0 pe teren propriu e cel mai bun rezultat prost pe care o echipă îl poate obține. În comparație, 1-1 scos de Chelsea la Paris e mai bun, căci îți oferă ca variantă cîștigătoare și un 0-0 pe teren propriu. Însă PSG nu-i o echipă oarecare, ea poate oricînd, prin calitatea jucătorilor de care dispune, să întoarcă destinul în favoarea sa.

Marți seară, la revenirea în actualitate a Ligii Campionilor, i-am revăzut pe Mourinho și Guardiola implicați din nou în strategia meciurilor eliminatorii. Cine credea că Bayern va avea un meci simplu în Ucraina trebuia să se gîndească mai bine. Dincolo de faptul că Șahtior nu-i deloc o echipă slabă, iar Mircea Lucescu e departe de a fi un novice al unor astfel de confruntări, Bayern nu-i în cel mai bun moment al său. Privind jocul nemților de la Lvov și comparîndu-l cu cel de la Roma, din faza grupelor, chiar și cu cel de la Manchester, chit că acolo au pierdut în cele din urmă, găsim destul de mari diferențe. Iar acel 8-0 din Bundesliga cu Hamburg a fost doar un burete care a mai șters din urmele lăsate de eșecul categoric suferit la Wolfsburg.

Pauza existentă iarna în Bundesliga parcă i-a scos din formă pe jucătorii lui Guardiola. O recunoștea chiar el, după Wolfsburg, cînd echipa sa a arătat vulgar în apărare, mediocru la mijloc și prost în atac. Ca orice om pasionat pînă la extrem de ceea ce face (vă recomand cartea ”Herr Pep”, e lesne de cumparat pe internet și e scoasă în mai multe limbi, din păcate nu și în română), Pep are explicațiile sale. Și argumentele sale. Și metodele sale de depășire a situației. Una dintre metode este abordarea unui meci tur precum cel cu Șahtior fără asumarea de riscuri inutile. Dacă stăm să privim la seria meciurilor eliminatorii disputate de Guardiola în Champions League, în doar două situații echipa sa a cîștigat în deplasare în prima manșă. O dată cu Leverkusen, dar rivalul era slab, a doua oară cu Real Madrid, într-o confruntare cu Mourinho, de genul celei de care aminteam mai sus, dar cînd victoria a venit doar după ce echipa sa a avut superioritate numerică. În rest, rezultate strînse și calificări decise pe teren propriu. În bine sau în rău, după caz.

Nu demult aminteam pe acest blog de posibilitatea ca Jose Mourinho să se uite la meciurile Barcelonei și să se inspire din ceea ce vede. Era vorba de transferul lui Cuadrado și implicațile sale tactice. Spuneam atunci că întotdeauna ai ce învăța de la alții, chiar dacă acei ”alții” nu-s neapărat mai buni ca tine. Dar poate au o idee care ție nu ți-a venit, dar pe care o poți aplica. Cred că Mircea Lucescu e și el într-o situație asemănătoare. Dar nu cu Barcelona, nici cu Guardiola, pe care a declarat în multe rînduri că-l admiră. Paradoxal, cu Atletico Madrid și Diego Simeone. Am zis paradoxal pentru că Lucescu a făcut de-a lungul timpului din Șahtior o echipă estetică, de construcție, care joacă fotbal. Marți, cu Bayern, am văzut o echipă disciplinată, extrem de bine așezată în apărare, oferind puține oportunități adversarului. Și foarte agresivă. Pe stilul lui Simeone, care-și dorește intensitate maximă la fiecare duel. Am văzut un Șahtior surprinzător de contondentă, cu fotbaliștii săi brazilieni surprinzător de implicați în dueluri fizice și mereu provocatori. Cu asta a reușit să destabilizeze jocul nemților, care suferă în continuare la mijloc în absența lui Lahm și care continuă să-l aștepte pe Thiago, ca principal generator de pase decisive, ca element de legătură între zona de mijloc și benzile stăpînite de Ribery și Robben. Schweinsteiger, cel de la care Pep ar vrea acest rol, n-a reușit cu Șahtior ceea ce izbutise cu Hamburg.

Cred totuși că Mircea Lucescu putea încerca mai mult după eliminarea lui Xabi Alonso. S-a temut însă de forța unui Bayern care, aminteam mai sus, a dominat pe Manchester City în inferioritate numerică. S-a temut și n-a încercat. Și-a ținut brazilienii cu centurile de siguranță puse și nu i-a lăsat să încerce. N-a riscat și n-a pierdut. Dar nici n-a cîștigat, ceea ce s-ar putea să-l coste în returul de la Munchen.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Jose Mourinho a plecat de la Paris cu un rezultat mai bun decît în sezonul trecut, dar jucînd mai slab decît atunci. Și la el a funcționat strategia meciurilor tur, ca și la Pep. Vă amintiți de prima manșă a semifinalei Cupei Ligii, cu Liverpool, pe ”Anfield”. Aceeași abordare. Cu Fabregas mai în față și doi ”închizători”. Acum a fost Ramires, atunci Obi Mikel. Cu consecințele de rigoare în circulația balonului, cu ostracizarea lui Hazard, care nemaiavîndu-l pe Fabregas ca pasator a atins de puține ori mingi periculoase. Fabregas lîngă Matic oferă o altă ieșire din faza de apărare, căci catalanul gîndește repede și găsește soluții în stare de presiune. Fabregas pe aceeași linie cu Hazard, în fața mijlocașilor la închidere, oferă o mai mare siguranță defensivă, dar restricționează viteza de reacție. Mourinho, știm bine, e un antrenor reactiv, poate cel mai reactiv, dar în același timp e și un antrenor al rezultatului imediat.

Strategia lui Blanc a fost destul de ciudată în prima repriză. Ca și Mircea Lucescu, s-a temut cam tare de Mourinho. A cedat deliberat posesia celor de la Chelsea, într-un soi de invitație: ”ia tu mingea și să vedem ce faci cu ea!”. La pauză s-a corectat, iar în repriza a doua am văzut un PSG mai aproape de ceea ce se așteaptă de la o echipă cu asemenea valori. Filozofia mea mai veche funcționează și aici. Luați bucată cu bucată, jucătorii PSG-ului sînt, în general, peste ai lui Chelsea, comparîndu-i post pe post. Poate cu exccepțiile Hazard și Fabregas. Plus portarul, pe care nu l-am inclus intenționat, căci la acest capitol e greu de comparat. În momentul ăsta, după părerea mea, Courtois e cel mai în formă portar din lume, chiar peste Neuer, dacă-i excludem neamțului capacitatea colosală de a juca mingea cu piciorul.

PSG a suferit mult la mijloc, căci decizia lui Blanc de a-l pune acolo pe David Luiz mi s-a părut eronată. Să începi mereu acțiunile de la David Luiz nu e cea mai bună soluție. Iar trimiterea sa acolo i-a deranjat și pe ceilalți doi, Verratti și Matuidi. Cei doi, cu Thiago Motta se înțeleg mult mai bine, pentru că schimbă rolurile foarte des, în funcție de situație. Cu David Luiz n-a mers asta, de unde și puțina implicare a lui Verratti. Statistica sa pare impresionantă, 92 la sută acuratețe a paselor sună bine, însă mai mult de jumătate din ele au fost către fundași sau către David Luiz. În schimb Matuidi mi se pare, italienește vorbind, un ”fuori clase”. O linie Matuidi-Pogba mi se pare o excelentă bază de plecare în căutarea performanței și inclin să cred că asta au sesizat și cei de la PSG.

PSG a avut ghinion cu Courtois. Putea cîștiga meciul și ar fi meritat, după cum s-a jucat în repriza a doua. Returul de pe ”Stamford Bridge” devine complicat la 1-1, așa cum a fost și pentru Liverpool, de care am amintit mai sus. Asta dacă nu cumva Ibrahimovic se descotorosește de ciudata letargie ce-l cuprinde în Champions League. Eu unul nu-mi amintesc un meci memorabil făcut de Zlatan în această competiție. Poate de aceea nici n-a cîștigat-o vreodată. Dar poate că va reuși una chiar la retur. Care se joacă, indiferent statutul de favorită pe care-l are Chelsea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

PEP GUARDIOLA ȘI STILUL CARE NU SE NEGOCIAZĂ

PEP GUARDIOLA ȘI STILUL CARE NU SE NEGOCIAZĂ

Scriam în avancronica semifinalei de pe ”Bernabeu” că-n astfel de partide, în această fază a Champions League, orice detaliu contează. Fie el cît de mic. Vă invit să vă amintiți faza din care Real Madrid marchează golul victoriei! Mai exact momentul din care pleacă ea. Pleacă, v-ați amintit cred, dintr-o mare ocazie a lui Bayern. Ocazie venită după mai bine de un sfert de oră în care posesia campioanei Germaniei s-a situat undeva la 90 de procente, după un  sfert de oră în care jucătorii Realului nu găseau soluții să iasă din jumătatea propriei jumătăți, după un sfert de oră în care centrul terenului devenise un soi de cortină de fier. Un sfert de oră la capătul căruia publicul de pe ”Bernabeu” începuse să murmure, acel murmur al marilor stadioane care e teribil, care te face, jucător al echipei gazdă fiind, să-ți tremure picioarele. Chivu mi-a povestit asta, la un moment dat, vorbind despre ”San Siro”. Pe ”Bernabeu” e la fel. Cu puțin înainea fazei de care vorbesc, Ramos greșește o pasă destul de simplă, încearcă să scoată undeva spre stînga, spre zona lui Cristiano, dar Cristiano era de negăsit în marea de tricouri roșii ce păreau mai multe, iar murmurul se transformase deja în ușoare fluierături.

Apoi a venit ocazia lui Kroos. O reluare simplă, la care Casillas nu cred că avea șanse, dar care izbește spatele lui Pepe. Apoi se declanșează contraatacul. Finalizat de Benzema, dar, vă invit din nou să revedeți faza!, plecat tot de la Benzema, care a avut marea inspirație, eu aș zice și personalitate, să țină puțin de minge și să nu reacționeze la primul instinct care, pesemne, îi solicita să o degajeze. A ținut-o, a ridicat capul și i-a dat-o lui Isco. Iar Isco a făcut același lucru. A așteptat, în stilul cel mai pur al lui Mesut Ozil, care-l enerva de cele mai multe ori pe Mourinho, adeptul tranzițiilor rapide, pînă cînd Cristiano s-a eliberat. Ceea ce a urmat, știți deja. Cursa colosală a lui Coentrao, pe care sincer nu-l credeam capabil de așa ceva, erorile în lanț ale lui Rafinha, Boateng și Dante, de poziționare, de decizie, de intervenție, pasa decisivă și apariția lui Benzema care să închidă o acțiune pe care el a început-o. Karim Benzema, după părerea mea cel mai bun atacant pe care acest Real Madrid al lui Cristiano și Bale îl poate avea.

Dacă Tony Kroos dădea gol la acea fază, e greu de spus ce s-ar fi întîmplat mai departe. Eu presupun că Bayern rezolva problema calificării încă din tur. E o presupunere, mă bazez pe cele 18 minute de dinainte și pe ideea, pe care am spus-o, scris-o și repetat-o de multe ori, că fotbalul e o stare de spirit. La 0-1, cu Cristiano absent, așa cum de altfel a fost cît timp a stat pe teren (mie mi-a amintit de Messi, dar ăsta e un alt subiect, cred că băieții ăștia doi au dus rivalitatea dintre ei prea departe și au ajuns la limita rezistenței fizice), cu publicul iritat și cu fotbaliștii lui Guardiola stăpînind mingea mi-e greu să văd alt scenariu. E însă unul SF, căci scenariul adevărat a fost cel petrecut pe gazon, nu cel imaginat.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:

Un detaliu îți poate da peste cap toată strategia. Asta i s-a întîmplat lui Guardiola. Am spus la Euro Fotbal, după meci, că Bayern a pierdut meciul pe mîna lui Pep. Îmi mențin părerea, dar ea nu se referă la stilul lui Guardiola. Această filozofie, pentru el, nu se negociază. Cînd a fost adus la Bayern se știa că ăsta e stilul lui, iar eu cred că de aia a și fost adus. Cei care se reped să critice actualul joc al lui Bayern și-l compară cu cel al lui Heynckes uită că Heynckes nu a fost dat afară ca să fie pus Guardiola (așa cum am crezut chiar și eu la un moment dat), ci a ales el să plece din motive ce țin de familie, de soție și pe care nu are rost să le comentăm. Pep a fost adus tocmai pentru că propunea un alt stil, iar asta însemna o nouă motivație pentru un grup de jucători ce tocmai cîștigase totul. Guardiola a venit cu stilul lui, pentru că el nu e un oarecare, e un tip care a cîștigat cam cît a cîștigat și Heinckes, ba chiar ceva mai mult, avînd aproape jumătate din vîrsta lui. Pep nu era un ucenic, un secund, care să ducă mai departe munca principalului, așa cum, de exemplu, a făcut Tito Vilanova la Barcelona cu munca lui Pep, atît cît a putut s-o facă.

Faptul că Guardiola a reușit să cîștige campionatul în Bundesliga așa cum a făcut-o e o realizare foarte mare, pe care mulți o văd, eronat însă, banală. Știți de cîte ori a repetat Bayern cîștigarea campionatului din 2000 încoace? O singură dată, în 2005 și 2006, cu Magath antrenor, un antrenor obsedat de pregătirea fizică și extrem de distant atunci cînd venea vorba de tactică. În paranteză fie spus, din 2000 încoace, Bayern a avut, pînă la Guardiola, 9 ocupanți ai postului de antrenor, ceea ce nu-i cea mai bună dovadă de stabilitate.

Revin însă la ideea de mai sus. Anume că Bayern a pierdut meciul, rămîne de văzut dacă nu cumva și calificarea, pe mîna lui Guardiola. Nu de mult scriam despre Pep că e antrenorul cu sute de planuri. De data asta n-a fost. Să admitem că formula de start, cu Lahm în centru și Rafinha în bandă, a avut motivația ei. Dar s-a văzut destul de repede că nu funcționează. ”Omul cu sute de planuri” a întîrziat însă foarte mult pînă a găsi un al doilea plan. Gotze și Thomas Muller au primit prea puține minute (de altfel Bayern a avut acea reacție de mare campioană la final cu ei doi în teren), mult prea tîrziu a realizat Guardiola că Ribery nu e în formă, iar Schweinsteiger e depășit constant de Modrici în zona centrală. Apropo de Modrici, uriaș meci făcut de el și de Xabi Alonso!

Și i-aș mai găsi o eroare lui Guardiola. N-o să comentez ceea ce a spus Beckenbauer. Are tot dreptul s-o facă, deși mie mi se pare că un pic vorbește din frustrare, pentru că pe el nu l-a întrebat nimeni atunci cînd a fost adus Pep, se spune că nici n-a știut și a aflat din presă, laolaltă cu toată lumea. Cred că Guardiola a greșit acum o lună, atunci cînd, după ce a devenit campion al Germaniei, a permis o relaxare a jucătorilor săi, spunîndu-le că acum trebuie să se concentreze exclusiv pe Champions League. În fotbal, o scădere și cu 5 procente a concentrării poate fi contraproductivă. Într-un fel, Guardiola plătește el factura transformării campionatului german într-un monolog bavarez, prăpastia existentă între Bayern și restul competiției fiind extrem de mare. Dar Pep trebuia să găsească metode de a-și ține echipa în priză și-n campionat, de genul recordurilor pe care le tot inventa la Barcelona, de exemplu.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Nu e drept totuși să vorbim doar de Guardiola și să nu pomenim nimic de Ancelotti. Care a cîștigat duelul tactic miercuri seară. Pe undeva, lui Pep i s-a întîmplat ceea ce el însuși i-a făcut lui Mourinho, acum 3 ani: cînd credea că are toate răspunsurile, a venit Ancelotti și i-a schimbat întrebările la examen. Cu o lună în urmă, Ancelotti era criticat din toate părțile, după eșecul din Clasico, în campionat. Atunci a propus un stil de joc ce nu i-a folosit. L-a schimbat pe parcurs, iar în finala Cupei cu Barcelona și în turul cu Bayern a reactivat vechile obiceiuri ale echipei, acele contraatacuri fulgerătoare din epoca Mourinho. Și cu Bayern modulul inițial, 4-3-3, s-a transformat de cele mai multe ori în 4-4-2, pe faza de apărare în special, care i-a permis o acoperire mai bună a spațiilor din teren, dar i-a și găsit lui Isco o poziție favorabilă. Spre deosebire de Guardiola sau Mourinho, Ancelotti e un tip maleabil, care nu ezită să-și schimbe strategia atunci cînd e cazul, chiar dacă asta înseamnă să-și recunoască erorile.

Mai e de jucat un meci însă. 1-0 e un scor bun pentru calificare, însă nici pe departe suficient. Bayern e o echipă rănită, iar faptul că, la Munchen, în mod normal vor reveni Cristiano și Bale aproape de forma maximă poate fi o mică bătaie de cap pentru Ancelotti. Cristiano și Bale sînt două bestii, dar a le cere să se apere și să atace cu aceeași intensitate timp de 90 de minute înseamnă a le scădea randamentul acolo unde sînt ei periculoși, pe contre.

Dincolo de rezultat, Ancelotti a recuperat starea de spirit în rîndul jucătorilor săi. Pepe, Ramos, Coentrao, Carvajal au fost uriași, Xabi Alonso imens, Modrici de asemenea, Isco de asemenea. Cu o asemenea bază de plecare, cu două rachete pe benzi și cu Benzema inspirat în față, cu avantajul golului de pe ”Bernabeu”, Real e acum favorită certă la calificare, iar Gurdiola va trebui să scoate tot ce e mai bun din inspirația lui și a elevilor săi pentru a trece mai departe.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă